Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte



Yüklə 7,81 Mb.
səhifə53/162
tarix07.04.2018
ölçüsü7,81 Mb.
#47002
1   ...   49   50   51   52   53   54   55   56   ...   162

(Matei 12.43-45)

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din

Tatăl, plin de har şi de adevăr. (Ioan 1.14)

Şi zicea: Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui? Cu grăuntele de

muştar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ; dar,

după ce s-a semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari,

încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului. (Marcu 4.30-32)

Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce este în

Hristos Iisus. Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care

sălăşluieşte întru noi. (II Timotei 1.13, 14)

A se uita/ Admitaţia este un sentiment pe care îl simţim atunci când ne uităm într-o oglindă. (Pierre Véron)

Ambiţia este un torent care nu se uită în urma lui. (Ben Jonson)

Cel ce păzeşte vântul nu seamănă, şi cel ce se uită la nori nu seceră. (Ecclesiastul 11.4)

"Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, cercetaţi şi căutaţi prin pieţele lui: nu cumva veţi găsi vreun om,

măcar unul, care păzeşte dreptatea şi caută adevărul? Căci Eu aş cruţa Ierusalimul. Chiar când ei zic:

"Viu este Domnul", ei jură mincinos. (Ieremia 5.1, 2)

Dar Domnul a zis către Samuel: "Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui; Eu nu Mă uit ca



omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă". (I Regi 16.7)

Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute acele fapte. (Sfântul Vasile cel Mare)

Este un lucru destul de dureros să te uiţi la propiile necazuri şi să ştii că tu ţi le-ai creat. (Sofocle)

Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.

(Matei 5.28)

Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el,

cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu? (I Ioan 3.17)

Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia



lui Dumnezeu. (Luca 9.62)

Lucrurile care par imposibile devin posibile dacă le priveşti dintr-o altă lumină. (Hannibal)



Nebunul se uită în casă din uşă, iar omul cel învăţat stă afară. Semn de om prost este a asculta la uşă; iar

cel înţelept se va îndepărta de astfel de necinste. (Ecclesiasticul 21.25, 26)

Nu vei zări nicicând un curcubeu dacă te uiţi în jos. (Charlie Chaplin)

Omul priceput are înaintea ochilor lui înţelepciunea, iar ochii celui nebun se uită la capătul pământului.



(Solomon 17.24)

Oricâte calităţi am avea, lumea se uită numai la defecte. (Moliére)

Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să

pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind că

batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la

răsplătire. (Evrei 11.24-26)

Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele. Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la



mine. Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi. (Psalmi 21.18-20)

Ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jur, prind curaj. (Ion Creangă)



Uită-te de două ori înainte de a sări. (Charlotte Brontë)

A se umfla/ Ambiţia oricărui om se umflă pe măsură ce-i creşte puterea. (Oxenstierna)

El nu lasă pe nelegiuit să propăşească şi celor nenorociţi le face dreptate. El nu despoaie pe cei drepţi

de dreptatea lor, iar cu împăraţii la fel: îi pune în jeţuri împărăteşti şi-i aşază să domnească de-a

pururi. Dar ei se umflă de trufie. (Iov 36.6, 7)

Grăit-a Domnul cu Moise şi cu Aaron şi le-a zis: "De se va ivi la vreun om pe pielea trupului lui vreo



umflătură, sau bubă, sau băşică, sau de se va face pe pielea trupului o rană ca de lepră, să fie adus

la Aaron preotul sau la un preot din fiii lui. Preotul va cerceta rana de pe pielea trupului lui şi de va

vedea că perii de pe rană s-au făcut albi şi că rana s-a adâncit în pielea trupului, aceea este rană de

lepră, iar preotul după ce l-a cercetat, îl va declara necurat. (Leviticul 13.1-3)

Linguşirea umflă, dar nu satură. (Lope de Vega)

Şi strângând Pavel grămadă de găteje şi punându-le în foc, o viperă a ieşit de căldură şi s-a prins de mâ-

na lui. Şi când locuitorii au văzut vipera atârnând de mâna lui, ziceau unii către alţii: Desigur că ucigaş

este omul acesta, pe care dreptatea nu l-a lăsat să trăiască, deşi a scăpat din mare. Deci el, scutu-

rând vipera în foc, n-a pătimit niciun rău. Iar ei aşteptau ca el să se umfle, sau să cadă deodată mort.

Dar aşteptând ei mult şi văzând că nu i se întâmplă nimic rău, şi-au schimbat gândul şi ziceau că el

este un zeu. (Faptele Apostolilor 28.3-6)

A semăna/ Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Mergând mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor,

dar venind vor veni cu bucurie, ridicând snopii lor. (Psalmi 125.5, 6)

Cel ce păzeşte vântul nu seamănă, şi cel ce se uită la nori nu seceră. (Ecclesiastul 11.4)

Cel nelegiuit capătă un câştig înşelător, iar cel ce seamănă dreptatea, o răsplată adevărată.



(Solomon 11.18)

Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii.

(Matei 13.39)

Iată vin zile, zice Domnul, când cel ce ară va ajunge din urmă pe cel ce seceră, şi cel ce calcă strugurii pe



cel ce seamănă şi munţii vor picura must şi toate colinele se vor topi. (Miheia 9.13)

Şi El îţi va da ploaie pentru semănătura ta pe care vei fi semănat-a pe pământ şi pâinea pe care o va

rodi pământul va fi gustoasă şi hrănitoare. Turmele tale vor paşte în ziua aceea pe pajişti întinse.



(Isaia 30..23)

Fiule! Nu semăna pe brazdele nedreptăţii, ca să nu seceri de pe ele cu şapte părţi mai mult.



(Ecclesiasticul 7.3)

Martorul mincinos care spune minciuni şi cel care seamănă vrajbă între fraţi. (Solomon 6.19)



Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze. Face cu ochiul, dă din picioare, face

semne cu degetele. În inima lui e vicleşug, pururea se gândeşte la rău şi seamănă gâlceavă. Pentru

aceasta fără de veste va veni peste el prăpădul, nimicit va fi dintr-o dată şi fără leac.

(Solomon 6.12-15)

Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc

le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? (Matei 6.26)

Seamănă milostenie cu smerenie şi vei secera milă la Judecată. (Sfântul Isaac Sirul)

Seamănă şi pe piatră; se va găsi un vânt milostiv, care să ducă sămânţa acolo unde pământul o

aşteaptă. (Nicolae Iorga)

Şi zicea: Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui? Cu grăuntele de muş-

tar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ; dar, după ce

s-a semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub umbra lui

pot să sălăşluiască păsările cerului. (Marcu 4.30-32)

A sili/ Când căile omului sunt plăcute înaintea Domnului, chiar şi pe vrăjmaşii lui îi sileşte la pace. (Solomon 16.7)

Cel care se sileşte să fie asemenea lui Dumnezeu, datorită marii lui lipsă de răutate, iartă de

şaptezeci de ori câte şapte, adică tot timpul vieţii şi în tot circuitul cosmic, pentru că

aceasta înseamnă numărul şapte. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă,



mergi cu el două. (Matei 5.40, 41)

Diavolul poate înşela, poate pune piedici celor trândavi, dar nu poate opri, nu poate sili. (Sfântul Ioan Gură

de Aur)

Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna



pe ea. (Matei 11.12)

Foamea îndeamnă pe lucrător la muncă, fiindcă gura lui îl sileşte. (Solomon 16.26)

Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat sin

gură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi

pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

(Luca10.40-42)

Împărăţia cerurilor se sileşte, şi silitorii o răpesc pe ea. 3.4

Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte

spre ea. (Luca 16.16)

Linişteşte-ţi inima mânioasă şi înfuriată, sileşte-ţi mânia să asculte de raţiune, ca şi calul de frâu. 12.2

Marea înţelepciune e să-ţi alegi prieteni care nu te vor sili la compromisuri. (Camil Petrescu)

Nu grăi de rău pe slugă la stăpânul său, ca nu cumva să te blesteme şi să te silească să-ţi ceri iertare.

(Solomon 30.10)

Pentru ce, o, împărate, chinuieşti fără de omenie oameni nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta credin-

ţă? (Sfântul Mare Mucenic Artemie a adresat aceste cuvinte împăratului Iulian Apostatul, care pornise o

mare prigoană împotriva creştinilior, prefăcându-se bisericile în temple păgâneşti şi omorându-se mulţime

mare de creştini. Artemie era mare dregător împărătesc şi comandant militar la Alexandria, încă din vre-

mea împăratului Constantin cel Mare, cu care era prieten. Din porunca împărtatului a fost scos din dregă-

torie, torturat şi apoi decapitat, la anul 362. Moaştele Sfântului Mare Mucenic Artemie au fost aduse la

Bucureşti, pe Dealul Mitropoliei, în anul 2013, cu ocazia hramului Sfântului Dimitrie cel Nou.)

Răzbunarea cea mai cruntă este când duşmanul tău e silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsul e rău.

(Bogdan Peticeicu Haşdeu)



Să se silească omul a-şi obişnui sufletul cu bunătatea, din care să facă o datorie. (Sfântul Macarie Egipteanul)

Sileşte-te să te arăţi încercat, înaintea lui Dumnezeu lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului.

(II Timotei 2.15)

Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea. După ce se va

scula stăpânul casei şi va încuia uşa şi veţi începe să staţi afară şi să bateţi la uşă, zicând: Doamne, deschi-

de-ne! - şi el, răspunzând, vă va zice: Nu vă ştiu de unde sunteţi. (Luca 13.24, 25)

Şi mi-am silit inima ca să pătrund înţelepciunea şi ştiinţa, nebunia şi prostia, dar am înţeles că şi aceasta este

vânare de vânt, că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa

îşi sporeşte suferinţa. (Ecclesiastul 1.17, 18)

Un lucru nu impune Dumnezeu: Să-L iubim cu de-a sila, ci în libertate sacră. (Sfinţii Părinţi)

A spune adevărul, este cel mai mare dar al iubirii. (Patriarhul Fotie)

A spune/ A avea voinţă nu înseamnă să spui că vrei, înseamnă să te ţii de treabă. (André Maurois)

A fost întrebat avva Mios de un ostaş dacă primeşte Dumnezeu pocăinţa. – Spune-mi, iubitule, de ţi se

va rupe haina, o lepezi afară? – Nu, ci o cos şi o port. – Deci, dar, dacă îţi este milă de haină,

lui Dumnezeu nu-I va fi milă de zidirea Sa?

A ştiut să se umilească decât să spună adevărul. (Sfântul Ambrozie al Mediolanului, despre Iosif cel

Tânăr, când a fost condamnat la închisoare)

Adevărul spus cu intenţia de a răni e mai rău decât orice minciună. (William Blake)

Adevărul spus pe jumătate e mai rău decât minciuna. (Proverb)

Adu-ţi la lumină inconştientul, altfel îţi va conduce el viaţa, şi tu îi vei spune destin. (Carl Gustav Jung,

medic psihiatru şi psiholog elveţian)

Am să vă spun eu ce realizează pustnicii. Dacă mergi foarte departe, într-o pădure, şi devii foarte tăcut,

vei ajunge să înţelegi că eşti conectat la tot. (Alan Watts)

Am stat lângă multe persoane care şi-au dat sfârşitul, am stat lângă mulţi muribunzi, i-am vegheat până la

capăt. Toţi, invariabil toţi, cereau o clipă în plus de viaţă, ca să-şi rezolve criza, problema lăuntrică. (Un

duhovnic în vârstă, pomenit de părintele Arsenie Papacioc. Din păcate nu-i ştim numele.) Este cutremu-

rător! Şi spunea: Care este clipa? Este clipa pe care tu acum o pierzi, care a trecut pe lângă tine. Cum

a definit Dostoievski infernul?: “Prea târziu, când nu mai poţi face nimic.” (Părintele Vasile Gavrilă)

Avva, spune-ne un cuvânt de pocăinţă. Încă n-am învăţat cum să mă pocăiesc. (Sfântul Antonie cel

Mare, în ultimele clipe ale vieţii)



Buzele care spun adevărul vor dăinui totdeauna, iar limba grăitoare de minciună numai pentru o clipă.

(Solomon 12.19)

Ca să-ţi faci duşmani nu trebuie să declari război, e suficient să spui ce gândeşti. (Martin Luther King)

Căci, mai ales, spunea el, prin aceea se deosebeşte prietenul de linguşitor; unul vorbeşte numai ce ştie

că place, pe când celălalt nu ezită să spună şi cuvinte care supără. De aceea Sfântul Vasile cel



Mare îl numeşte pe adevăratul prieten bărbat înţelept, şi spune despre el că dacă ar locui într-o

ţară îndepărtată, şi chiar dacă ochii mei nu l-ar vedea niciodată, tot prieten l-aş socoti. Aşa spunea

şi Euripide. (Din emisiunea “Cuvântul care zideşte” de la postul de radio “Trinitas”. Multe din învă-

ţăturile care nu au trimitere la CD-uri au fost luate din această emisiune, realizată de părintele

Narcis Stupcanu, precum şi din alte emisiuni transmise de acelaşi post de radio.)

Când am intrat la început în chinovie, am zis cugetului meu: că tu şi măgarul una sunteţi. Precum măgarul

se bate şi nu grăieşte, se ocărăşte şi nimic nu spune, aşa şi tu. După cum zice psalmistul: dobitoc

m-am făcut la Tine şi eu pururea cu Tine. (Avva Nistero cel din chinovie)

Când cauţi tămăduire, ia seama la conştiinţă şi tot ce-ţi va spune ea, fă, şi vei avea folos.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Când omul se roagă înseamnă că este liber. Când nu se mai roagă înseamnă că ceva îl ţine sub o stăpâ-

nire nevăzută. De aceea se spune: “Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta.” Numai când

iubeşte pe Dumnezeu şi pe semeni, omul este cu adevărat liber. Când urăşte pe semeni şi când uită pe

Dumnezeu este înrobit, este limitat, este înrobit într-o stare de egoism, de singurătate. De aceea, o mulţi-

me de oameni care nu se mai roagă, suportă cu greu suferinţa, suportă cu greu boala şi mulţi dintre ei,

din deznădejde, se sinucid. Sunt studii ştiinţifice care arată că omul credincios trece mai uşor prin greută-

ţile vieţii decât cel necredincios. (Patriarhul Daniel)

Când spun o prostie, toată lumea mă tolerează, când spun un adevăr, toată lumea mă urăşte. (Johann

Wolfgang von Goethe)

Când spunem că Dumnezeu este iubire, spunem că El se comunică pe Sine la infinit. (Soren

Kierkegaard, filosof şi teolog danez)

Când vrei să păcăleşti lumea, spune adevărul! (Otto von Bismarck)

Ceea ce omida numeşte sfârşit, restul lumii îi spune fluture. (Lao Tse)



Cel ce spune adevărul vesteşte dreptatea, iar martorul mincinos umblă cu înşelăciunea. (Solomon 12.17)

Cel mai bine te învaţă cel care nu-ţi spune ce să gândeşti, ci cum să gândeşti. (Alan Gregg)

Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot

să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. Iar

celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat!



(I Corinteni 7.8-10)

Cine l-a vândut pe Iosif? – Fraţii lui. – Nu, ci smerenia lui l-a vândut. Că putea să spună că frate al lor este

şi să răspundă împotrivă; ci tăcând, pentru smerenie, s-a vâdut pe sine şi smerenia l-a făcut

ocârmuitor peste Egipt. (Avva Ioan Colov)

Cine vrea să spună adevărul să se pregătească de suferinţă. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu, care ne spune ce e bine şi ce e rău în noi. (Părintele Arsenie Boca)

Cu cât creşti şi devii mai mare şi mai important prin creaţiile tale, cu atât îi priveşti cu mai mult respect şi

cu mai mare smerenie pe creatorii dinaintea ta. La vârsta voastră (a studenţilor cărora le vorbea),



ziceam: Eu. Eu eram cel mai mare. Când am împlinit vârsta de 25 de ani, am început să zic:

Eu şi Mozart. Astăzi, pot să spun doar: Mozart. (Charles François Gounod)

Cultura înseamnă să ştii ce s-a spus şi ce s-a gândit mai bun şi valoros în lume. (Matthew Arnold)

Cumpătarea spune să nu te robeşti poftelor, să trăieşti cu puţin şi modest. (Platon)

Dacă Galileo ar fi spus în versuri că pământul se învârte, poate că inchiziţia l-ar fi lăsat în pace.

(Thomas Hardy)

Dacă spui adevărul nu trebuie să ţii minte nimic. (Mark Twain)

Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!

Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înantea ta; nu mai

sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. (Luca 15.17-19)

Dificultatea literaturii nu este să scrii, ci să scrii ceea ce vrei să spui. (Robert Louis Stevenson)

Dumnezeu ţi-a dăruit 86.400 de secunde astăzi. Ai folosit vreuna pentru a spune “Mulţumesc?”.

(William George Ward)

Este îngrozitor să nu ai un prieten căruia să-i spui cât eşti de fericit sau de trist. (Panait Istrati)

Eu spun adevărul. Şi ştiu despre ce vorbesc. De asta sunt o ameninţare. (Snoop Dogg)

Există o singură Biserică adevărată, aceea care este cu adevărat veche, în care potrivit planului lui

Dumnezeu sunt adunati drepţii pentru că există un singur Dumnezeu şi un singur Domn. De aceea,

se cuvine laudă Bisericii pentru singularitatea ei, fiind o copie a principiului unic. Biserica cea Una

este moştenitoarea Celui care prin fire este Unic şi pe această Biserică se silesc ereziile s-o împar-

tă în multe biserici. Spunem deci că numai Biserica Veche şi Universală este una şi în ce priveşte

fiinţa ei, si în ceea ce priveşte începutul ei, şi în ceea ce priveşte superioritatea ei.

(Cuviosul Clement Alexandrinul)

Experienţa este cel mai dur profesor, pentru că întâi îţi dă testul şi apoi îţi spune care era lecţia.

(Vernon Sanders Law)

Felul meu de a glumi este să spun adevărul. Aceasta este cea mai nostimă glumă. (George Bernard Shaw)



Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci. (Mahatma Gandhi)

Fuga de răutate, exerciţiul cel mai la îndemână în timpul postului. Răutatea este o dispoziţie internă a sufle-

tului de a face rău, opusă bunătăţii. Termenul a fost folosit de mai multe ori vizând oameni şi lucruri în

Noul Testament. Mântuitorul spunea în predica de pe munte: Ajunge zilei răutatea ei. Aici se înţelege

prin răutate grija, munca şi necazurile, care se repetă zilnic fără încetare, destul deci pentru o singură

zi, aşa ca să nu mai adăugăm şi grija zilei de mâine, s-o încărcăm prea mult încât să nu putem avea

posibilitatea îndeletnicirii şi cu lucruri spirituale. Nu numai vicleşugul este numit răutate, ci şi cele

amintite mai sus (Teologul Teoclitos)

Glumind, putem spune orice, chiar şi adevărul. (Sigmund Freud)

Iar El a zis: Mergeţi în cetate, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine

vreau să fac Paştile cu ucenicii Mei. (Matei 26.18)

Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la

trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.

Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se

îmbrace în nemurire. (I Corinteni 15.51-53)

Ironia este încărcată de subînţeles: ea spune una, dar dă de înţeles (cui pricepe) altceva.

(George Pruteanu)

În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii, spunând: Pocăiţi-vă că s-a

apropiat împărăţia cerurilor. (Matei 3.1, 2)

Într-o lume a amăgirii universale, a spune adevărul e un act de curaj. (George Orwell)

Înţeleptul nu spune ce ştie, iar prostul nu ştie ce spune. (Proverb turcesc)

Îţi zic un secret, dragul meu: nu aştepta judecata de apoi, ea are loc în fiecare zi. (Albert Camus)

La oameni adevărul să-l spui fără sfială. (Grigore Alexandrescu)

Legiutorule! Să cunoşti tainele aritmeticii şi geometriei, căci nu trebuie să rosteşti decât axiome. (Pitagora)

Lepădarea de sine din Evanghelia de astăzi (Marcu 8.34-38 şi 9.1) nu înseamnă o desfiinţare a eului pro-

priu,nu înseamnă o negare a identităţii proprii, ci înseamnă o metamorfoză spirituală a modului de a gândi,

dea vorbi şi de a făptui. Lepădarea de sine înseamnă schimbarea modului de existenţă egoist într-un mod

de existenţă generos, trecerea de la o viaţă centrată pe eul propriu la o viaţă atentă la nevoile celor din jur,

este trecerea de la de la starea de egoism la starea de altruism, am spune mai pe înţeles. ….

(Patriarhul Daniel)

Mândria ne face să ne amăgim întotdeuna. Dar adânc înăuntrul nostru, dincolo de suprafaţa conştiinţei

obişnuite, o voce mică şi liniştită ne spuneCeva e în neregulă”. (Carl Gustav Jung, medic psihiatru

şi psiholog elveţian)

Niciodată nu se spun mai multe minciuni decât în timpul războiului, după vânătoare şi înainte de alegeri.

(Otto von Bismarck)

Niciodată să nu spui rugăciuni, ci să te rogi. (Richard Wurmbrand)

Nu spune aproapelui tău: "Du-te şi vino, mâine îţi voi da!", când poţi să-i dai acum. (Solomon 3.28)

Nu spune puţine cuvinte în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine. (Pitagora)

Nu zi niciodată nu se poate, ci începe cu să vedem. (Nicolae Iorga)

Păcatul nu se spune, ci se spovedeşte. (Sfinţii Părinţi)

Poetul este un mincinos care spune întotdeauna adevărul. (Jean Cocteau)



Profesorul mediocru spune. Profesorul bun explică şi demonstrează. Profesorul perfect inspiră.

(William George Ward)

Rar se întâlneşte un om căruia îi place mâncarea de regim. Şi mai rar se întâlneşte omul care ştie să spună

sau să audă un adevăr neplăcut. (Proverb sanscrit)

Religia este, ca să spunem aşa, adâncul liniştit al mării, care rămâne liniştit oricât de înalte ar fi valurile.

(Ludwig Wittgenstein)

Rugăciunea lui Iisus se cere a fi rostită neîncetat, ziua şi noaptea, în orice loc şi în orice lucrare ne-am afla.

(Părintele Sofian Boghiu)

Să nu eziţi să ceri mult; “este plăcerea Tatălui de a-ţi oferi Împărăţia,” a spus Iisus. (Wallace D. Wattles)

nu spui că nu ai timp destul. Ai exact acelaşi număr de ore pe zi care le-au fost date lui Helen Keller,



Yüklə 7,81 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   49   50   51   52   53   54   55   56   ...   162




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin