Outline of research on social inclusion in moldova

4. Excluziunea de la viaţa socială şi servicii sociale ca rezultat şi ca proces

4.1. Evoluţia socială a ţării de la începutul tranziţiei şi conceptul de excluziune socială

Pe balanţa pozitivă a istoriei perioadei sovietice trebuie menţionate investiţiile substanţiale erau alocate Moldovei de “Centru”. De menţionat că cele mai importante reforme în evoluţia sectorului social având loc în primele decenii după cel de al II-lea război mondial, când în paralel cu . reabilitarea în ritmuri rapide a economiei URSS, a fost dezvoltat un sistem sofisticat de garanţii sociale şi mecanisme menite să satisfacă necesităţile sociale ale populaţiei, unde statul juca rolul de prestator exclusiv al serviciilor sociale. Un rol important în asigurarea garanţiilor sociale fiind delegat întreprinderilor de stat, care erau responsabile atât de întreţinerea obiectivelor de infrastructură socială, cât şi acordarea prin intermediul organizaţiilor sindicale a unor servicii sociale (grădiniţe pentru copii, tabere de vară pentru copii, facilităţi în îngrijirea sănătăţii şi tratament sanatorial, etc.)⁸⁰.

Efectele tranziţiei după declararea în 1991 a independenţei Republicii Moldova au generat schimbări drastice în domeniul economic, mediul politic conducând la explozia unei serii întregi de probleme sociale, pentru care societatea moldovenească nu era pregătită. Aceste schimbări au influenţat direct calitatea vieţii populaţiei şi accesului acesteia la bunuri şi servicii generând iniţial stări de şoc, depresii şi tensiuni sociale. În mare parte această situaţie a fost datorată: (i) lipsei unei viziuni clare şi comprehensive a factorilor de decizie politică din anii 1990 asupra viitorului ţării; (ii) nivelului redus al eficienţei politicilor economice şi sociale adoptate, în special a mecanismelor implementare a acestora; (iii) reformelor economice spontane cu mecanisme insuficiente de amortizare a şocurilor prin măsuri de protecţie socială.

De specificat că în evoluţia sa socială Republica Moldova a parcurs o serie de etape importante care necesită a fi analizat ţinându-se concomitent cont de interdependenţa acestora de evoluţia economică a ţării.

Prima perioadă începând cu anul 1991 poate fi caracterizată prin efectele „terapiei de şoc” care a dus la un nivel înalt al nemulţumirii sociale exprimată prin puternice dezechilibre sociale generate în primul rând de scăderea nivelului de trai ca efect al liberalizării economiei, creşterea şomajului şi reducerea capacităţilor sistemului de protecţie socială de a sprijini volumul crescând al grupurilor vulnerabile ale populaţiei. Suplimentar la toate acestea, populaţia a fost marcată şi de impactul economic şi social al dezintegrării teritorială a ţării.

De menţionat, pînă la independenţa Republicii Moldova, circa 40% din producţia economică a ţării şi peste 90% din producţia energetică erau produse în regiunea Transnistreană, ceea ce din perspectivă socială oferea nu doar locuri de muncă, dar şi resurse însemnate în pentru menţinerea infrastructurii sociale şi serviciilor sociale. Pierderea controlului asupra teritoriului Transnistrean a fost extrem de dureros pentru Republica Moldova, efectele sociale ale conflictului Transnistrean din anul 1992 fiind exprimate printr-un număr destul de mare de persoane intern deplasate (peste 51 mii) şi apariţia primilor grupuri social vulnerabile (peste 6 mii refugiaţi⁸¹. veterani şi invalizi de război), pentru care sistemul naţional de protecţie socială nu a fost absolut defel pregătit. Ceea ce poate fi considerat ca bază în dezvoltarea sistemului de protecţie socială compensator.

Scăderea PIB a durat din 1991 până în 1999, fiind amplificat de efectele crizei economice ruseşti a anilor 1998, şi a fost una dintre cele mai drastice din ţările în tranziţie (a fost înregistrată o scădere cumulativa a PIB de aproape 70%). A nu plăti impozitele era o normă pentru multe companii moldoveneşti în anii 1990. Sectorul informal înflorea, iar criminalitatea exercita un control masiv asupra economiei. În consecinţă, toate acestea au condus la înrăutăţirea considerabilă nu numai a indicatorilor economici, ci şi a tuturor indicatorilor nivelului de trai al populaţiei şi reducerii credibilităţii în instituţiile statului. Efectul cumulativ al costurilor sociale ale tranziţiei fiind reflectate în Indicele Dezvoltării Umane (IDU), care înglobează sinteza principalilor parametri sociali (demografie, învăţământ, sănătate şi standarde de viaţă). Astfel, potrivit IDU, în clasamentul ONU, Republica Moldova pe parcursul anilor s-a deplasat constant de pe locul 75 în 1994 (locul 81 în 1995, locul 110 în 1997, locul 104 în 1999) spre locul 102 în 2000 în lista celor 177 de state incluse în clasament⁸². Din fostele ţări ale URSS, Moldova fiind urmată doar de Uzbekistan (locul 106) şi Tadjikistan (locul 110)⁸³.

Figura 4.1. Dinamica ruralizării populaţiei Republicii Moldova

Sursa: BNS

Lipsa oportunităţilor economice şi rata înaltă a şomajului, inegalitatea veniturilor au favorizat primele procese migratorii. Cu toate că Republica Moldova niciodată nu a fost caracterizată printr-un nivel pronunţat de urbanizare, efectele crizei au declanşat procesul de deurbanizare, care s-a manifestat nu doar prin micşorarea ponderii populaţiei

orăşeneşti de la 47,4% în 1990 până la 41,5% în 2000, ci şi prin “ruralizarea“ modului de viaţă şi a gradului de ocupare a populaţiei din multe oraşe mici şi suburbii ale municipiului Chişinău. (Vezi Figura 4.1.)

În această perioadă încep a fi în creştere şi procesele migratorii externe, accentele fiind preponderent orientate spre satele CSI, dar şi în unele ţări ale Europei folosit diferite mijloace în acest sens. Prin urmare emigrarea a peste 20% din resursele de muncă ale Moldovei este poate cel mai sugestiv indicator al deteriorării fără precedent a bunăstării sociale şi individuale⁸⁴.

Însăşi evoluţia sectorului social în perioada de tranziţie poate fi caracterizată din perspectivă dublă: (i) prin prisma celor mai importante reformelor care au dus la cristalizarea sistemului de învăţămînt, sănătate şi protecţie socială, şi (ii) efectelor subfinanţării cronice care a condus la degradarea infrastructurii sociale şi reducerea calităţii serviciilor şi accesului populaţiei la sistem

Reforma sistemului de învăţământ fiind declarată drept o prioritate naţională a început prin adoptarea în anul 1994 a „Concepţiei dezvoltării învăţământului în Republica Moldova”. În baza Concepţiei date, în anul 1995, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea învăţământului, care a determinat principiile şi obiectivele învăţământului, modul de organizare şi structura sistemului. În linii mari reforma realizată în această perioadă poate fi caracterizată prin: (i) începerea reorganizării sistemului de învăţământ general obligatoriu; (ii) implementarea conţinuturilor (bazate pe învăţământul formativ şi valorile naţionale, şi universale); (iii) perfecţionarea cadrelor didactice; (iv) elaborarea manualelor noi şi punerea în aplicare a Schemei de închiriere a acestora; (v) introducerea schemei învăţământului privat⁸⁵.

În pofida rezultatelor obţinute, sistemul educaţional s-a confruntat cu o serie de probleme atît de ordin politic, cît şi financiar care au tergiversat realizarea unei serii întregi de activităţi planificate, principalele din acestea fiind: (i) elaborarea şi implementarea în volum deplin a standardelor educaţionale de stat; (ii) asigurarea autonomiei instituţiilor de învăţământ; (iii) crearea unui sistem de evaluare independentă a performantelor învăţământului; şi (iv) legiferarea statutului cadrelor didactice. Prin urmare aceste activităţi şi-au găsit reflectarea în cadrul Programului de stat de dezvoltare a învăţământului pe anul 1999-2005.

Cu toate că în anul 1996 pentru învăţământ erau alocate circa 28% din cheltuielile bugetului consolidat (circa 11% din PIB). După criza economică din anul 1998, finanţarea sistemului s-a redus considerabil, respectiv suma alocaţiilor publice în acest sens constituind doar 40% din necesar⁸⁶. În anul 1999 pentru educaţie au fiind alocate doar 16% din suma totală a cheltuielilor bugetare, sau 6,1% din PIB⁸⁷. În consecinţă, sistemul educaţional a devenit cel mai dezavantajos domeniu de activitate din ţară, drept rezultat fiind exodul masiv al cadrelor didactice din sistem.

Figura 4.2. Dinamica cheltuielilor publice pentru educaţie	Figura 4.3. Exodul personalului didactic în sistemul de învăţământ
Sursa: BNS

În Moldova angajaţii sferei educaţionale aveau unele dintre cele mai mici salarii în economia naţională. În anul 1998 salariul mediu al acestora era de a constituit 183,5 lei (22,1$) ceea ce a reprezentat doar 36,4% din salariul mediu pe economie, fiind concomitent de 5 ori mai mic decât salariul în sectorul financiar Astfel, din anul 1995 până în 1999, conform datelor oficiale peste circa 12 mii de profesori au părăsit sistemul educaţiei⁸⁸, cifrele neoficiale ridică această cifră la peste 20 de mii⁸⁹. Cea mai mare parte a acestora fiind din învăţământul preşcolar şi primar gimnazial. Această stare a lucrurilor a dus la insuficienţa de cadre în sistem ceea ce a influenţat asupra calităţii educaţiei, în special în mediul rural, totodată această perioadă poate fi caracterizată şi prin dezvoltarea modelului plăţilor neoficiale în şcoli. (Vezi Figurile 4.2 şi 4.3)

Particularităţile evoluţiei sistemului sănătăţii în perioada tranziţiei au fost asemănătoare celor ale sistemului educaţional. La scurt după independenţă sistemul de sănătate Semashko (finanţat integral de stat) şi-a demonstrat incapacitatea de a răspunde provocărilor, procesul de reformare a sistemului demarând din anul 1995 o data cu iniţierea negocierilor între Banca Mondiala şi Guvernul Republicii Moldova referitor la îmbunătăţirea performantelor sistemului de sănătate şi aprobarea Legii cu privire la ocrotirea sănătăţii⁹⁰. Această etapă fiind caracterizată prin stabilirea principiilor noi de finanţare şi organizare a asistentei medicale primare şi secundare, începutul dezvoltării medicinii private, etc.

Începând cu anul 1997 în tara a fost iniţiată reforma asistentei medicale primare (medicina de familie), a fost pus în aplicare mecanismul de optimizare a spitalelor şi numărului de paturi, a fost definit pachetul de servicii medicale gratuite garantate de stat⁹¹. De menţionat, că activităţile de transformare a sistemului au fost activ susţinute, atît de Banca Mondiala, OMS, UNICEF, cît şi de UE prin proiectele TACIS.

În perioada anilor 1997-2004 numărul de spitale s-a micşorat cu 26,5% (fiind închise acealea din localităţile rurale care nu erau eficiente din punct de vedere economic şi medical), iar numărul de paturi sa-a redus cu circa 50%. O parte însemnata a resurselor economisite din contul optimizării fondului de paturi au fiind redirecţionate spre sectorul de asistenta medicala primara, fiind create 48 de Centre a Medicilor de Familie în oraşe, 383 Centre de Sănătate în localităţile rurale şi 554 Oficii ale Medicilor de Familie, care acordă pînă în prezent asistenţă medicala primară prin intermediul echipei medicului de familie.⁹².

Cu toate acestea, consecinţele efectele crizei economice ale anilor 90 au condus, atît la micşorarea finanţării bugetare a instituţiilor medicale de stat , cît şi la reducerea accesul redus la serviciile medicale înrăutăţind indicatorii dezvoltării umane. În perioada anilor 1996 – 1996, cheltuielile bugetare pentru sectorul ocrotirii sănătăţii s-au redus cu 19,1 p.p., în termeni PIB de la 6,9% în 1996 la 2,9% în 1999. De menţionat că partea principală a resurselor fiind utilizate pentru finanţarea cheltuielilor curente ale instituţiilor medico-sanitare, în consecinţă deteriorându-se baza lor tehnică şi materială.

În acelaşi timp, nivelul retribuirii muncii în domeniul ocrotirii sănătăţii fiind unul din cele mai scăzute în economia naţională a condiţionat refluxul masiv al personalului medical din sistem. Conform datelor statistice peste 9 mii de cadre medicale au părăsit sistemul sănătăţii în perioada anilor 1996-1999, circa 80% în totalul acestora fiind personal medical mediu. Astfel, nivelul de asigurare cu medici reducându-se circa 11%, iar a personalului medical mediu cu circa 17,4%⁹³. (Vezi Figurile 4.4. şi 4.5)

Figura 4.4. Dinamica cheltuielilor publice pentru sănătate	Figura 4.5. Exodul cadrelor medicale din sistemul sănătăţii
Sursa BNS^94, MS, WHO 2009

Sistemul de protecţie socială a perioadei de tranziţie poate fi caracterizat printr-o serie de reforme primele dintre acestea axîndu-se în principal pe reglementarea bazei de pensionare, determinarea principiilor şi roluri primare în cadrul acestui sistem. Respectiv, în perioada anilor 1991 – 1992 baza de reglementare a sistemului de pensionare fiind modificată de două ori. Cu toate acestea, rezultatele reformei nu au fost radicale, sistemul de pensionare a continuat să poate în sine elemente sistemului sovietic, baza de calcul a pensiilor fiind 62% din salariul realizat pe parcursul a 5 ani din ultimii 15 ani înaintea pensionării.

La rândul său sistemul de asistenţă socială, nu era definit, fiind privit ca o componentă a sistemului de pensii, exprimat prin diferite plăţi cu caracter recompensator pentru categorii ca: invalizi, veterani de război. Primele păţi pentru copii din familii numeroase au fost introduse abia anul 1997, plata cărora în principal fiind pusă pe seama întreprinderilor care din lipsa de resurse de cele mai multe ori nu le achitau.

În linii mari perioada anilor 90 în domeniul protecţiei sociale poate fi caracterizată prin :(i) pensii stabilite în condiţii avantajoase, inclusiv în baza certificatelor de salarii declarate, emise de către întreprinderi care nu mai existau (ceea ce nu permitea efectuarea verificării corectitudinii sumelor declarate şi diminuării fraudelor în sistem); cote disproporţionate de defalcare către Fondul social (povara fiind pusă în principal asupra întreprinderilor şi mai puţin asupra angajaţilor).

Toate acestea au a condiţionat incapacitatea financiară a sistemului, acumulând datorii de luni de zile la plata pensiilor şi indemnizaţilor, introducerea procedurii achitării reciproce (achitarea pensiei în produse alimentare sau mărfuri) şi creşterea nemulţumirii pensionarilor şi invalizilor. Astfel, în anii 1998 şi 1999, doar 40% de pensionari au primit careva plăţi sociale⁹⁵, pensia medie pentru limită de vîrstă constituind 83,9 lei (10,1 USD)⁹⁶. Adiţional această perioadă poate fi caracterizată şi prin creşterea masivă a cererii pentru instituţionalizare, numărul persoanelor în cele 67 de instituţii depăşind cifra de 14 mii dintre care 78% fiind copii.

Necesitatea reformării sistemului de protecţie socială a fost evidentă, aceasta începând cu anul 1999, cînd au fost adoptate cele mai importante documente în acest sens ca Strategia de Reformare Asigurării cu Pensii⁹⁷ şi Strategia de reforma a sistemului de asistenţă socială⁹⁸. În baza acestora sistemul naţional de protecţie socială a fost divizat în două părţi distincte (asigurări şi asistenţă socială), ceea ce la rândul său a servit ca bază în conturarea cadrului legislativ specific fiecărui domeniu în parte.

Cu toate acestea, reforma sistemului iniţiată în anul 1999 nu a putut fi caracterizată fiind una radicală şi consecventă. Efectele crizei economice din anul 1998 au condiţionat un şir de abateri de la cadru strategic iniţial al reformei, care s-au reflectat printr-o serie de modificări, introduse în legislaţia de pensionare (sistarea temporară a creşterii vârstei de pensionare, restabilirea unui şir de înlesniri la ieşirea la pensie, anterior anulate etc.) şi dezvoltarea unui şir întreg de acte legislativ-normative în domeniul reglementării prestaţiilor de asistenţă socială, insuficient corelate între ele cu accente pe apartenenţă categorială şi mai puţin pe dezvoltare de servicii sociale⁹⁹.

Ce dea doua etapă de tranziţie este considerată ca începînd cu anul 2000, cînd odată cu relansarea în ritmuri constante a economiei ţării, au fost declanşate o serie de reforme sociale structurale menite să diminueze efectele sărăciei şi să sporească accesul populaţiei la servicii. Un rol important în acest sens revenindu-le Programului Naţional de Atenuare a Sărăciei (2000), Strategiilor Preliminare de Reducere a sărăciei (2000 şi 2002) şi Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS 2004-2006), care au sincronizat politicile sectoriale prin prisma obiectivelor naţionale şi Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ţintele acestora au fost adaptate la contextul ţării)¹⁰⁰. Însăşi excluziunea socială în această perioadă era percepută ca un efect direct al inegalităţii veniturilor şi sărăciei, ceea ce a necesitat determinarea principalelor categorii vulnerabile.

Din perspectiva calităţii vieţii populaţiei această perioadă poate fi caracterizată prin poate fi intense procese migratorii şi apariţiei efectelor social-adverse generate de acestea cum sunt: traficul de fiinţe umane, creşterea numărului de copii plasaţi în supravegherea rudelor, vecinilor sau lăsaţi fără supraveghere, creşterea nivelului absenteismului şcolar, etc.

Însăşi reformele desfăşurate în domeniul educaţiei în perioada anilor 2005-2007 au fost orientate spre modernizarea şi creşterea calităţii serviciilor educaţionale, accentele fiind puse în principal sporirea accesului copiilor, în special al celor din familii vulnerabile la sistem. Astfel, majoritatea acţiunilor sectoriale desfăşurate în această perioadă au fost concentrate în cadrul Strategiei „Educaţie pentru toţi” care a condus la (i) reabilitarea sistemului preşcolar accentele fiind puse pe mediul rural, în acest sen fiind implementat un nou sistem de normative pentru instituţiile de educaţie preşcolară şi elaborate standardele de dezvoltare a copiilor de 5-7 an ; (ii) crearea condiţiilor pentru creşterea ratelor de înrolare în special în învăţământul general obligatoriu; (iii). eficientizarea schemei de închiriere a manualelor, copii din familiile vulnerabile din clasele V-XII fiind asiguraţi gratuit cu manuale; (iv) creştea gradului de frecventare a treptei primare prin introducerea mecanismul de alimentare în şcoli a copiilor din familii vulnerabile; (v) sporirea calităţii învăţământului preuniversitar fiind perfecţionat şi modernizat curriculum-ul pentru clasele de liceu, concomitent fiind creat sistemul naţional de evaluare; (v) determinarea direcţiilor de dezvoltare a învăţământului superior în contextul Procesul de la Bologna la care Republica Moldova a aderat în 2005 şi (vi) încercarea de a codificării legislaţiei educaţionale..

De menţionat că învăţământul general obligatoriu pe parcursul în acestei perioade s-a confruntat cu un şir de probleme care au influenţat în mare măsură calitatea serviciilor educaţionale oferite de acest segment. Declinul demografic înregistrat a provocat reducerea numărului de copii de vârstă şcolară, reducerea numărului de personal didactic în mediul rural şi utilizarea în volum redus a infrastructurii şcolare. Aceasta a determinat iniţierea procesului de optimizare a reţelei învăţământului preuniversitar. În acest context, a fost pe parcursul anilor 2006-2007 a fost realizată cartografierea instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi, în baza acesteia, elaborat proiectul Strategiei de optimizare a reţelei instituţiilor de învăţământ secundar general pentru perioada 2008-2015.

Evoluţia sectorului protecţiei sociale în perioada medie a tranziţiei Republicii Moldova, a fost exprimată printr-un set de reforme masive, atât în sistemul asigurărilor sociale, cît şi al asistenţei sociale. Începând cu anul 2000 a fost pus în aplicare sistemul public de asigurări sociale şi a creat bugetul asigurărilor sociale de stat. Conform noii politici de asigurare socială Republica Moldova a păstrat sistemul de pensionare distributiv format dintr-un singur pilon solidar, fiind concomitent introdusă o formulă nouă de pensionare(care lega suma contribuţiilor achitate cu mărimea viitoare a pensiei şi o formula a perioadei de tranziţie (care combina drepturile la pensii acumulate în perioada de pînă la reformă şi drepturile obţinute în sistemul nou).

În această perioadă au fost întreprinse eforturi de renunţare treptată la privilegii pentru noii pensionari, şi majorarea pe etape a vîrstei de pensionare, reformă care nu a fost dusă la capăt fiind sistată de către Parlament. Începând cu anul 2003 a fost introdus mecanismul de indexare anuală a pensiilor, totodată a fiind demarată şi procedura de redistribuire a contribuţiei între angajat şi angajator. Au fost realizaţi un şir de paşi pentru unificare a normelor de pensionare.

Pentru creşterea credibilităţii şi atractivităţii sistemului de asigurări sociale, a fost pusă în aplicare schema de asigurare socială a lucrătorilor din sectorul agricol, statul jucând rolul de subsidiar unei părţi din contribuţie. De menţionat că această măsură a fost impusă de disproporţionalitatea dintre contribuţiile realizate şi sumele încasate din sistem a agricultorilor. Către anul 2003 contribuţiile de asigurări ale agricultorilor 7,9 % în bugetul asigurărilor sociale de stat, iar cheltuielile legate de plata pensiilor şi prestaţiilor acestor beneficiari reprezentau 45% din cheltuielile totale ale bugetului. Ceea ce submina gradul de atractivitate a sistemului de stat de asigurări sociale pentru alte categorii de contribuabili din alte ramuri ale economiei naţionale¹⁰¹.

În proporţie de 90% a fost completată evidenţa personificată a contribuabililor şi contribuţiilor. În paralel cu creşterea mare a emigranţilor au fost dezvoltate şi puse la dispoziţia populaţiei scheme de asigurări sociale benevole şi semnate acorduri cu unele din principalele ţări de destinaţie a acestora.

Evoluţia sistemului de asistenţă socială poate fi caracterizată prin dezvoltarea unui set întreg de programe cu caracter compensator bazate pe principii categoriale a accesului, către anul 2008 acestea au constituit 18 la număr, doar 2 fiind acordate bazat pe testarea veniturilor. Programul de compensaţii nominative introdus în anul 2000 a devenit unul dintre cele mai costisitoare şi ineficient direcţionate programe de asistenţă socială. În anul 2007 acesta cheltuia peste 44% din bugetul destinat asistenţei sociale, avînd un număr de peste 272 mii de beneficiari grupaţi în 11 categorii. Pentru eficientizarea direcţionării resurselor disponibile au fost realizate o serie de măsuri în urma cărora a fost creat mecanismul de testare bazat pe puncte, care a servit la introducerea către finele anului 2008 a prestaţiei pentru sărăcie denumită „Ajutorul social”.

O dată cu adoptarea Legii asistenţei sociale, în paralel cu sistemul de pretaţii băneşti a început a fi dezvoltat sistemul de servicii sociale comunitare un rol major în acest sens avînd sectorul neguvernamental. A fost creată reţeaua de asistenţi sociali comunitari, a început standardizarea calităţii serviciilor şi demarat procesul de deznstituţionalizare ( primele vizate în acest sens fiind instituţiile rezidenţiale pentru copii). Rezultatul acţiunilor implementate pe parcursul anului 2007 au permis reducerea numărului copiilor în instituţii cu 10,2% faţă de anul precedent şi cu 13,8% faţă de anul 2003.

La rândul procesul de dezvoltare a sectorului sănătăţii poate fi caracterizat prin: (i) extinderea şi consolidarea reţelei de asistenţă medicală primară, (ii) introducerea în anul 2004 asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi determinarea principalelor categorii vulnerabile asigurate de stat; (iii) dezvoltarea medicinii private; (iv) consolidarea infrastructurii Serviciului Medical de Urgenţă; (iv) activităţi pentru menţinerea şi consolidarea personalului medical în sistem (în special din mediul rural) prin aprobarea unei metodologii specializate în acest sens¹⁰², (v) standardizarea calităţii serviciilor medicale în conformitate cu cerinţele OMS şi (vi) monitorizarea calităţi serviciilor prin acreditare. Iar începînd cu anul 2008 este pusă în aplicare politica de majorare a anuală a primelor de asigurare şi începută descentralizarea a sistemului de sănătate prin contractarea directă a asistenţei medicale primare de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină.

De menţionat că accesul populaţiei la sistemul medical în această perioadă era monitorizat prin prisma indicatorilor numerici ai adresărilor şi spitalizărilor, ceea ce nu prezenta un tablou clar în acest sens. Respectiv, pentru creşterea accesului şi reducerea inechităţilor la sistemul de sănătate populaţiei, inclusiv a grupurilor vulnerabile, în anul 2007 a fost adoptată Politica Naţională de Sănătate care a determinat priorităţile şi direcţiile de dezvoltare a sănătăţii pe termen de15 ani.

În ceea ce priveşte finanţarea sistemului social, de menţionat că, începând cu anul 2000 în structura bugetului de stat al Republicii Moldova, au început să predomine cheltuielile de ordin social, care în anul 2008 au constituit 65,4% în totalul cheltuielilor bugetare (sau 32,1% în PIB). În totalul cheltuielilor sectorului social, ponderea cea mai semnificativă revenindu-le cheltuielilor pentru protecţia socială, care în anul 2008 au reprezentat 14,8% din PIB comparativ cu 10% în anul 2000¹⁰³. Cea mai semnificativă parte a acestora revenindu-le asigurărilor sociale circa 8,6% în PIB, fiind urmate de transferurile pentru asistenţa socială care au constituit 3,9% în PIB (în totalul acestora cheltuielilor pentru serviciile sociale revenindu-le 0,5% în PIB). (Vezi figura 4.6)

Pe locul doi după protecţia socială s-au plasat cheltuielile pentru domeniul educaţiei care în raport cu PIB s-au majorat de la 4,5% în anul 2000 pînă la 9,7% în 2008 situându-se aproximativ la acelaşi nivel cu media în ţările CSI, fiind totodată mai mari cu 4,3 p.p. comparativ cu ţările Europei de Sud-Est şi cu 2,6 p.p. faţă de ţările UE¹⁰⁴.. Cu toate acestea, creşterea realizată nu a atins nivelul anilor 1996 -1997, pînă la criza economică rusă, cînd cheltuielilor pentru sistemul educaţional le reveneau aproape 10% din PIB-ul ţării¹⁰⁵. Aici trebuie de menţionat că un impediment major în creşterea eficienţei utilizării mijloacelor financiare în domeniul educaţiei este alocarea acestora bazată pe o formulă de finanţare, modul de aplicare a căreia diferă de la o instituţie la alta. Situaţia existentă nu oferă instituţiilor de învăţământ suficientă flexibilitate în procesul de utilizare a mijloacelor financiare. În acest context, necesitatea modificării sistemului de planificare şi finanţare a învăţământului prin elaborarea unei noi formule de finanţare este evidentă.

Figura 4.6. Dinamica cheltuielilor în sectorul social, %în PIB

Sursa: MF

Pe la treilea loc după pondere s-au plasat cheltuielile pentru ocrotirea sănătăţii, care în raport cu PIB au sporit de la 3% în 200o pînă 4,8% în 2006 şi 6,4% în 2008. Comparativ cu ţările CSI cota cheltuielilor publice pentru ocrotirea sănătăţii este destul de semnificativă plasînd Republica Moldova printre primele, însă faţă de ţările Uniunii Europene (unde cheltuielile în mediu variază de la 6% la 13% în PIB¹⁰⁶ în dependenţă de ţară).

A treia perioadă care începe cu anul 2008 poate fi caracterizată prin abordarea problemei incluziunii sociale şi coeziunii la nivel naţional, fiind incluse ca una din priorităţile principale ale Strategiei Naţionale de Dezvoltare pentru anii 2008-2011 (SND)¹⁰⁷ şi anume Dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi promovarea incluziunii sociale. Un accent aparte fiind pus pus, de asemenea, şi în strategiile sectoriale, iar efectele politicilor asupra reducerii excluziunii fiind propus de a fi măsurat printr-un set de indicatori divizaţi pe principalele domenii ale dezvoltării umane.

Totodată această perioadă este marcată impactul crizei economice mondiale, efectele căreia au afectat ţara din toamna anului 2008, fiind oficial recunoscute de către Guvernul Republicii Moldova abia în anul 2009, deficitul bugetar pentru anul dat înregistrând 15% în raport cu anul precedent crizei. Datele unei analize recente arată că particularităţile crizei economice în Moldova s-au reflectat prin: (i) scăderea bruscă a remitenţelor; (ii) creşterea ratei şomajului şi reducerea veniturilor obţinute de către populaţie; (iii) creşterea preţurilor la servicii şi realocarea cheltuielilor populaţiei de la alimentaţie spre acoperirea serviciilor de educaţionale, sănătate şi celor comunale; (iv) reducerea nivelului de colectare a contribuţiilor de asigurări sociale şi creşterea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat. În linii mari criza a afectat calitatea vieţi populaţiei şi accesului acesteia la servicii, cele mai afectate în acest sens fiind gospodăriile din mediul rural şi familiile cu copii¹⁰⁸.

Se estimează că în anul 2010 va creşte numărului solicitărilor de protecţie socială, concomitent din lipsa volumului deplin de resurse o serie de programe în domeniul social vor fi implementate parţial.