Outline of research on social inclusion in moldova

4.3. Procesele şi rezultatele excluziunii sociale

4.3.1. Accesul la educaţie

Figura 4.7. Evoluţia nete brute de înrolare pe diferite trepte de învăţămînt

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Educaţia calitativă este un element indispensabil pentru promovarea dezvoltării umane şi creşterii economice a unei naţiuni. Respectiv, accesibilitatea educaţiei este unul dintre factorii principali care contribuie la formarea individului şi capacităţilor acestuia de obţinere a veniturilor, precum şi de a utiliza valorile sociale ale comunităţii. Este necesar de menţionat că copii sunt un grup deosebit de vulnerabil riscului excluziunii sociale, în anul 2008 aceştia au constituit 22,1% din totalul populaţiei Republicii Moldovei¹²². Datorită faptului că copiii nu pot să-şi genereze propriile venituri, să participe deplin la luarea deciziilor, respectiv într-o măsură neînsemnată pot influenţa soluţionarea problemelor familiei, mai puţin sau chiar deloc – problemele social-economice. De aceea la nivel internaţional vulnerabilitatea copiilor privind excluziunea socială este riguros monitorizată de către instituţiile internaţionale pe toate dimensiunile acesteia (indicatorii ODM, indicatorilor Laeken ai UE, indicatorii OECD).

Vulnerabilitatea copiilor privind excluziunea socială în raport cu educaţia este în primul rând reflectată prin intermediul ratelor de cuprindere în învăţământ. Factori complementari în acest sens sunt accesibilitatea şi calitatea educaţiei exprimaţi prin ponderea gospodăriilor casnice în acest scop, prezenţa instituţiilor educaţionale şi cadrelor didactice necesare, şi distanţelor geografice până la acestea. Pe parcursul ultimilor ani evoluţiile ratelor de înrolare la toate treptele educaţionale în Republica Moldova au fost neuniforme (Vezi Figura4.7). Respectiv, au fost în permanentă creştere ratele de cuprindere în educaţia preşcolară pe când, ratele de cuprindere în învăţământul primar şi cel gimnazial au fost în scădere.

Figura 4.8. Evoluţia ratei brute de înrolare în învăţămîntul preşcolar

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

În cadrul dimensiunii Dezvoltării Umane educaţia timpurie reprezintă pilonul primar pentru realizarea condiţiilor unei incluziuni eficiente în învăţământul general şi cel superior. Pe parcursul ultimilor ani, eforturile autorităţilor publice au fost orientate spre pentru îmbunătăţirea ratelor educaţiei preşcolare. Aceasta a presupus o serie de măsuri politice active¹²³ şi revizuirea şi ajustarea la cadrul global al ţintelor ODM în domeniul educaţiei.

Începând cu anul 2006, atât ratele brute, cât şi cele nete de cuprindere a copiilor cu vârste de 3-6 ani în învăţământul preşcolar au fost în creştere. Conform datelor BNS, în anul 2008 rata brută de cuprindere a copiilor în învăţământul preşcolar a constituit 74,4%, fiind în creştere cu 4,3 p.p. comparativ cu anul 2006 şi cu 30,3 p.p faţă în anul 2000.

Disparităţi semnificative ale ratelor de înrolare pe medii de reşedinţă persistă. Rata de înrolare în mediul urban a constituit 90,8%, fiind cu 25,6 p.p mai înaltă comparativ faţă de mediul rural -65,2% (Vezi Figura 4.8.) În aspect de gen, nu există discrepanţe mari în înrolarea la această treaptă de învăţământ rata înrolării fetiţelor cuprinse cu vârsta de 3-6 ani fiind de 73,8%, comparativ cu 74,9% pentru băieţii de aceeaşi vârstă.

În linii mari rata de cuprindere învăţământul preşcolar în Republica Moldova nu diferă faţă de media din ţările Europei de Sud Este şi CSI (peste 70%)¹²⁴, însă comparativ cu media ţărilor membre ale UE27 (peste 86,8%)¹²⁵, aceasta rămâne a fi scăzută.

Evoluţia ratelor de înrolare în învăţământul preşcolar pe parcursul ultimilor ani a fost mult influenţată de rata natalităţii care după o descreşte continuă începînd cu anul 1990, din 2003 a început uşor să crească. În ultimii 5 ani situaţia s-a stabilizat în jurul cifrei de 37-39 mii de copii. Această creştere uşoară poate afecta gradul de cuprindere a copiilor în instituţiile preşcolare, astfel în anul 2010 în Republica Moldova vor fi cu aproximativ 2500 copii cu vârsta de 5-6 ani mai mulţi decât în 2009. Un alt aspect care merită a fi în consideraţie rata natalităţii înaltă în mediul rural şi tendinţele migraţiei interne a familiilor tinere orientate spre mediul urban, în special spre Chişinău. Ceea ce pe termen mediu va genera o creştere a cererii pentru grădiniţele din municipiul Chişinău.¹²⁶.

Deja instituţiile preşcolare din municipiile Chişinău şi Bălţi sunt supraîncărcate, numărul mediu al copiilor în grupă fiind de 30, pe când normele în vigoare prevăd 20 de copii. De multe ori, singurele instituţii preşcolare unde mai sunt locuri sunt cele din cartierele mărginaşe sau în instituţiile cu condiţii precare care nu se bucură de popularitate, sau în grupele cu predare în limba rusă¹²⁷

Către sfârşitul anul 2008, în ţară funcţionau 1349 instituţii preşcolare, dintre care în mediul urban 23,4% şi în rural respectiv 76,6%¹²⁸. La 100 locuri în instituţiile preşcolare reveneau 77 copii, în mediul urban – 90 şi în mediul rural – 68 copii¹²⁹. Cu toate acestea există circa 270 localităţi fără instituţii preşcolare; baza tehnico-materială în majoritatea localităţilor rurale fiind deteriorată, iar asigurarea didactică insuficientă¹³⁰.

În general, rata brută de cuprindere cu educaţia preşcolară sporeşte pe măsura îmbunătăţirii nivelului de bunăstare al gospodăriei, de la 70,9% în cazul gospodăriilor cel mai puţin asigurate (Chintila I) până la 85,3% pentru gospodăriile cel mai bine asigurate (Chintila V) ¹³¹.

Cu toate că o mare parte de copiii de 6-7 ani sunt deja încadraţi în învăţământul preşcolar a crescut nesemnificativ în ultimii ani, constituind 41,8% în anul 2008, comparativ cu 36,8% în anul 2000. Gradul de cuprindere al copiilor de 6-7 ani în învăţământ, indiferent de nivelul la care studiază în anul 2008 a constituit 91,4%, reflectând iarăşi diferenţe pe medii de reşedinţă (102,5% în mediul urban faţă de 85,5% în mediul rural). Rata de înmatriculare în învăţământul primar a copiilor cuprinşi cu vârsta de 6-7 ani a constituit în anul 2008 - 49,3%, comparativ cu 54,4% în anul 2000¹³².

De menţionat că cu toate că pe parcursul ultimilor ani cu toate că la nivel guvernamental au fost întreprinse o serie de măsuri pentru de atragerea copiilor în sistemul de învăţământ, începînd cu anul 2000 numărul elevilor înmatriculaţi s-a redus continuu atingând în anul 2008 – 434,3 persoane. Comparativ cu anul 2005 numărul elevilor în învăţământul primar şi secundar obligatoriu s-a redus cu circa 16%, iar faţă de anul 2000 cu circa 34,3%.

Paralel cu micşorarea numărului de elevi se înregistrează şi o micşorare a ratei de cuprindere a copiilor în învăţământul obligatoriu. În anul 2008 rata brută de înmatriculare în învăţământul general obligatoriu a constituit 90,9%, comparativ cu 94,4% în anul 2005 şi 95,1% în anul 2002. În mediul rural aceasta este cu 10,1 p.p. mai mică faţă de mediul urban, reprezentând 87,% raportat la 97,6%. ¹³³. Această scădere în mare măsură este influenţată de reducerea atât reducerii ratei de cuprindere în învăţământul primar, cât şi a celei în învăţământul gimnazial. Astfel în anul 2008 rata brută de cuprindere în învăţământul primar a constituit 93,6%, reducându-se faţă de anul 2006 cu 3,1 p.p., iar comparativ cu în anul 2000 cu 5,8 p.p când aceasta reprezenta 99,4%. La fel şi rata de cuprinderea în învăţământul gimnazial, după o creştere de la 90,2% în anul 2000 până la 93% în anul 2005, aceasta a început să scadă începând cu anul 2006 şi a în anul 2008 atins 89,3%.(Vezi Figurile 4.9 şi 4.10)

Figura 4.9. Evoluţia ratei brute de înrolare în învăţământul primar	Figura 4.10. Evoluţia ratei brute de înrolare în învăţământul gimnazial
Sursa: Biroul Naţional de Statistică

De menţionat că, diferenţele între mediul urban şi cel rural au reprezentat pentru nivelul primar 11,6 p.p., iar pentru cel gimnazial 8,8 p.p. Toate acestea sugerează asupra incluziunii copiilor din mediul rural în sistemul educaţional, aceasta fiind exprimată prin acces de ordin financiar şi geografic la infrastructura educaţională. Printre principalele obstacole care influenţează nivelul de şcolarizare pot fi menţionate starea materială precară a familiilor, emigrarea părinţilor peste hotare, nefuncţionarea sau inexistenţa instituţiilor de învăţământ în unele localităţi rurale şi, nu în ultimul rând, motivarea joasă pentru continuarea studiilor.

Accesul financiar la educaţia de calitate în condiţiile Republicii Moldova în majoritatea cazurilor este în raport cu numărul de copii în familie. Astfel, riscul excluziunii sociale corelează cu nivelul sărăciei şi volumul cheltuielilor gospodăriilor casnice, de la gospodăriile mai puţin numeroase la cele cu 5 şi mai mulţi membri. În totalul gospodăriilor casnice gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii este de aproximativ 4,4%, majoritatea acestora fiind din mediul rural, unde părinţii sunt lucrători în sectorul agrar – 9,2%, fermieri – 4,4%, sau alte activităţi 8,7%. Ponderea acestor gospodării în totalul gospodăriilor sărace aflate sub pragul sărăciei este de 42,3%.

Ponderea cheltuielilor pentru educaţie în totalul cheltuielilor de consum ale populaţiei este cea mai mică din toate categoriile de cheltuieli (0,4%), cea mai mare pondere având-o cheltuielile pentru produsele alimentare (40,2%). Locuitorii de la sate cheltuiesc pentru educaţie doar 0,2% din totalul cheltuielilor de consum, pe când cei din oraşe – 0,7%. Mai pronunţată această diferenţă este pe zone, unde ponderea cheltuielilor pentru educaţie din totalul cheltuielilor de consum a gospodăriilor casnice, sunt cele mai mari în Chişinău – 0,8% şi cele mai mici în regiunile de Nord şi Centru – 0,2%.

Ponderea cheltuielilor educaţionale în funcţie de numărul copiilor reflectă că gospodăriile cu 1 copil şi 2 copii cheltuiesc cu circa 11% şi 4,5% mai mult faţă de gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii¹³⁴. În medie o familie săracă în cazul copiilor din ciclul primar efectuează cheltuieli de 2 ori mai mici, decât familiile non-sărace şi de 3 ori mai mici pentru copiii din ciclul gimnazial. Discrepanţele sunt mai mari în funcţie de mediul de reşedinţă a familiilor cu copii, familiile sărace din mediul urban fiind în situaţia de a efectua cheltuieli mai mari comparativ cu cele din mediul rural¹³⁵.

Un alt factor care contribuie la limitarea accesului la educaţie de calitate sunt problemele financiare cu care se confruntă instituţiile de învăţământ şi plăţile informale percepute de la părinţi. Respectiv, începând cu nivelul pre-şcolar şi până la absolvire, părinţii sunt nevoiţi să co-plătească adiţional toate treptele educaţionale ale copiilor lor.

La nivel preşcolar exceptând costurile oficiale, plăţile suplimentare pentru alimentaţia copiilor mici percepute de la părinţi variază de la 50-150 lei pe lună, în dependenţă de instituţie şi de numărul zilelor frecventate lunar de copii. Cheltuielile aferente cum ar fi contribuţia pentru fondul grădiniţei, pentru reparaţii, diferite serbări etc., este o problemă suplimentară pentru părinţi. De cele mai multe ori copii din mediul rural sunt înscrişi în grupele din grădiniţa, dar de fapt în perioada rece a anului stau acasă, pentru că părinţii acestora atunci când nu sunt muncile agricole pentru a economisi o parte din resursele financiare preferă să-şi ţină copiii acasă. Prin urmare, circa 1/3 din copii de vîrstă preşcolară din mediul urban şi mult din jumătate din aceştia din mediul rural nu frecventează instituţiile preşcolare¹³⁶.

În cadrul şcolii, părinţii plătesc pentru lecţii particulare individuale, lecţii suplimentare (în grup), pentru fondul şcolii, pentru pază, reparaţii ale încăperilor şi sistemelor de încălzire, examene, perfectarea actelor de studii, cadouri profesorilor, manifestări artistice şcolare şi note mai bune.¹³⁷

Plăţile informale şi în sistemul de învăţământ - un factor ce favorizează excluziunea Circa 58,7% dintre părinţi, 37,2% profesori şi 4,1% directori de şcoli, au menţionat că plăţile suplimentare pentru educaţie sunt percepute în şcolile din Republica Moldova. Acestea constituie a fi o povară pentru părinţi şi reprezintă un factor ce generează marginalizarea în şcoală a copiilor săraci. Doar în anul de studii 2006-2007, suma aproximativă a acestor plăţi a fost de circa 209 mil. lei, reprezentînd circa 13,3% din mijloacele financiare de stat alocate pentru anul de studii respectiv. Tabelul 4.1: Estimarea cheltuielilor suplimentare ale părinţilor pe parcursul unui an de studii. Categorii de cheltuieli MDL, mil. Lecţii particulare (individuale) 92,5 Lecţii suplimentare (în grup) 26,0 Cadouri profesorilor 25,0 Plăţi în comitetul părintesc (Fondul şcolii) 20,0 Reparaţii în şcoală/clasă 14,6 Manifestaţii / evenimente şcolare 13,0 Examene 6,0 Încălzire (asistenţă tehnică / reparaţie) în şcoală 5,5 Plata pentru o notă bună 3,7 Paza în şcoală 1,7 Perfectarea actelor de studii 1,5 În opinia majorităţii părinţilor, pentru copiii lor este imposibil să obţină o educaţie de calitate fără contribuţii suplimentare. Această opinie este susţinută de a şaptea parte din profesori şi directori. O bună parte din părinţi (48,6%) arată că profesorii acordă mai mult timp şi mai multe eforturi copiilor ai căror părinţi au contribuit cu mai mulţi bani pentru nevoile şcolii. Totodată părinţii şi o parte din profesori recunosc că în aceste condiţii dezavantajează şi marginalizează unii elevi din familiile mai sărace, cărora profesorii le acordă atenţie mai puţină, pentru că părinţii lor nu-şi pot permite să plătească suplimentar pentru şcoală. Acest fapt a fost declarat de aproape jumătate din părinţii intervievaţi (49,9%) şi de o parte din profesori şi directori de şcoală (12,6% şi, respectiv, 16,7%). Se atestă şi cazuri de încălcare a demnităţii copilului atunci când părinţii nu pot face faţă plăţilor cerute. Impactul negativ al plăţilor informale asupra procesului educaţional este recunoscut de 35% din părinţi, 25% din directorii de şcoală şi 25% din profesori. Totodată, cadrele didactice şi directorii de şcoală, în proporţie de 80–90%, neagă faptul că elevii din familiile sărace sunt dezavantajaţi, pe când părinţii, în proporţie de circa 50%, afirmă contrariul.

Sursa: IPP(2007). Studiul sociologic „Plăţile informale în învăţământul preuniversitar şi accesul egal la educaţie”

Cel mai mult pentru educaţia copiilor cheltuiesc părinţii întreprinzători (0,7%) şi cei angajaţi în sectorul non-agricol (0,6%). Iar cel mai puţin pentru educaţie cheltuiesc fermieri (0,3%) şi angajaţii în sectorul agrar (0,1%). Aceasta stare a lucrurilor se explică nu doar prin disponibilitatea mijloacelor materiale ale familiilor dar şi prin corelaţia cu nivelul educaţional al părinţilor, care contribuie la formarea/ transmiterea atitudinilor educaţionale a copiilor, ceea ce reprezintă un factor suplimentar ce contribuie în timp excluziunea intergeneraţională de la educaţie. Un exemplu elocvent în acest sens poate servi rata brută de cuprindere în învăţământul preşcolar, unde gradul de participare la acest nivel al copiilor, mamele cărora au un nivel educaţional cel mult gimnazial, este cu 40% mai redusă decât a copiilor, mamele cărora sunt cu studii superioare¹³⁸.

Accesul geografic la infrastructura educaţională influenţează asupra ratelor de cuprindere în educaţiei, inclusiv asupra frecventării şcolare şi părăsirii timpurii a sistemului educaţional. Conform datelor IDAM¹³⁹, în anul 2008, circa 3,9% din familiile cu copii de vârstă preşcolară, 1,1% de vârstă şcolară primară şi 6,4% de vârstă gimnazială, nu au avut acces la instituţiile educaţionale. Motivul principal este lipsa acestor servicii în cadrul comunităţilor unde trăiesc şi distanţelor mari pe care trebuie să le parcurgă până la cele disponibile. Mai pronunţat această diferenţă a accesului este observată în aspect regional, în special pentru regiunea de Sud (4,9%) şi Centru (4,1%) în cazul instituţiilor preşcolare. Iar în cazul instituţiilor gimnaziale regiunea de Nord (9,8%), Sud (8,6%) şi Centru (3,6%).

Datele cartografierii instituţiilor de învăţământ preuniversitar au reflectat o capacitate 67,3% a utilizării acestora, situaţie explicată în mare parte efectelor demografice ce au condus reducerea populaţiei de vîrstă şcolară. În acelaşi timp s-a observat că cheltuielile pentru întreţinerea unui astfel de sistem educaţional sunt în creştere¹⁴⁰. Prin urmare, optimizarea reţelei de şcoli din perspectiva eficientizării utilizării resurselor disponibile (umane, financiare şi materiale), în condiţiile actualei crize economice cu care se confruntă Republica Moldova a fost evidentă. Începând cu anul 2010 Guvernul şi-a propus demararea optimizării la scară naţională, obiectivele specifice ale acestei reforme se vor baza pe rezultatele testării în 2 raioane pilot (Căuşeni şi Rîşcani)¹⁴¹. Pentru asigurarea accesului copiilor din mediul rural la şcoli în cadrul reformei a fost prevăzută procurarea unităţilor de transport şcolar, un rol important în acest sens fiind delegat APL.

Deocamdată rezultatele pilotării nu sunt cunoscute, iar decizia optimizării a stîrnit discuţii contradictorii în societate. O bună parte dintre părinţilor cu copii de vîrstă şcolară din mediul rural sunt îngrijoraţi că din cauza stării degradante a drumurilor locale şi capacităţilor financiare limitate ale APL pentru menţinerea transportului şcolar, copii vor fi limitaţi în accesul la şcoli. Totodată părinţii sunt cred că această măsură le va solicita cheltuieli suplimentare.

Neparticiparea la educaţia obligatorie din diferite motive: neşcolarizare, abandon, absenteism plasează copiii în grupurile vulnerabile riscului excluziunii sociale. Cu toate că datele administrative în domeniu educaţiei reflectă o reducere semnificativă a numărului copiilor rămaşi în afara şcolii şi reducerea abandonului şcolar, în realitate aceşti factori persistă fiind modificat caracterul manifestării. Astfel chiar dacă numărul copiilor care nu frecventează defel şcoala este redus, numărul celor care frecventează rar şcoala este mare. O cercetare recenta¹⁴², realizata în cadrul a 128 localităţi rurale ale Republicii Moldova a demonstrat, că sunt frecvente cazuri când sub

presiunea scolii şi autoritarilor părinţii îşi trimit copiii din când în când la lecţii, pentru ca apoi sa continue a absenta. Principalele cauzele ale nefrecventării şcolii sunt: (i) neglijarea de către părinţi a educaţiei copiilor; (ii) părinţii sunt plecaţi la muncă şi neglijează educaţia copiilor; (iii) copiii nu au haine şi rechizite şi (vi) muncesc împreună cu părinţii. Situaţia diferă mult de la o localitate la alta. (Vezi Figura 4.11) Dacă în unele localităţi cota neşcolarizării este de 0 sau 1 copil pe şcoală, atunci în altele aceasta variază de la 6, 10, până la 15 copii care nu frecventează defel şcoala.

Figura 4.11. Motivele absenteismului şcolar

Sursa: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2007