Partea I capitolul Despre tradiţie în cultura educaţiei fizice transilvănene

PARTEA a II-a

Capitolul 1. Sportivii transilvăneni şi înfăptuirea Marii Uniri.

În toamna anului 1918, tinerii sportivi români transilvăneni au constituit o prezenţă activă în evenimentele ce au culminat cu înfăptuirea actului istoric al unirii Transilvaniei cu România. Unii dintre sportivii epocii au îndeplinit roluri importante de conducere, de decizie, iar alţii, cei mai mulţi, au participat activ, direct, alături de cei mulţi înfăptuitori ai Marii Uniri.

Astfel, la 12 octombrie 1918, la şedinţa din Arad a Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român, în care s-a definitivat faimoasa declaraţie prin care se proclama independenţa naţiunii române din Transilvania faţă de monarhia Austro-Ungară şi despărţirea de statul ungar, alături de fruntaşii politici (Teodor Mihali, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop, Aurel Lazăr, Aurel Vlad, Ioan Suciu, Ioan Ciordaş), au participat şi Dan Sever, fost director sportiv al Clubului Sportiv Ardelean din Cluj şi fostul student şi sportiv clujean Gheorghe Crişan, preşedintele Clubului Sportiv „Gloria” din Arad.

La Cluj, ofiţerii români din garnizoană, conduşi de dr. Amos Frâncu, unul din preşedinţii Clubului Sportiv Ardelean, au refuzat să depună jurământul de credinţă faţă de Consiliul Naţional Maghiar. Din delegaţia ofiţerilor români care a reuşit să-şi impună punctul de vedere, la 31 octombrie 1918, au făcut parte şi foşti componenţi ai Clubului Sportiv Ardelean (dr. Dominic Stanca şi alţii).

La 2 noiembrie 1918, la Cluj, în localul Partidului Social Democrat, a luat fiinţă „Adunarea constituantă a românilor din Ardeal”, formată din 100 de membri, din a cărei conducere făceau parte şi foştii membrii ai Clubului Sportiv Ardelean: Valentin Poruţiu şi dr.Laurean Gabor.

Foştii sportivi universitari români au acţionat ca ofiţeri în slujba idealului naţional al Unirii, la Budapesta (Iosif Victor Vlad), la Praga (dr.Constantin Stanca) şi aşa mai departe. Unul din secretarii Consiliului Naţional Român Central din Arad era dr. Gheorghe Crişan, iar în redacţia ziarului din Arad, „Românul”, făcea parte şi fostul sportiv Traian P. Nicolin. Printre membrii Comitetului Naţional Român Central se afla şi socialistul năsăudean, ing. Enea Grapini, fost component al echipei de fotbal „Petru Maior” din Budapesta.

Din însărcinarea Comitetului Naţional Român Central, la 16 noiembrie 1918, au fost trimise dincolo de linia frontului mai multe persoane la Iaşi, pentru a pune în concordanţă cu Guvernul României detaliile realizării actului Unirii.

Această misiune primejdioasă, istorică, a fost îndeplinită de tinerii Gheorghe Crişan (1887 - 1935) şi Teodor Roxin, oameni de curaj şi acţiune, foşti sportivi activi ai Clubului Studenţilor români transilvăneni. După îndeplinirea misiunii la Iaşi, cei doi delegaţi ardeleni au luat parte la Adunarea Naţională de Unire a Bucovinei cu România, care a avut loc la Cernăuţi în ziua de 28 noiembrie 1918, unde, în numele ardelenilor, a cuvântat Gheorghe Crişan.

La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, alături de cei 1228 de delegaţi, se numărau şi mandatele (credenţionale) societăţilor sportive româneşti: „Societatea de gimnastică, sport şi excursiuni”, ”Şoimii” din Sibiu şi Clubul sportiv „Gloria” din Arad, ca reprezentante de drept, în timp ce delegaţia studenţimii din Cluj, printre care mulţi foşti sportivi, îl avea în frunte pe dr. Iuliu Haţieganu.

Printre componenţii prezidiului Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, ales în dimineaţa zilei de 1 decembrie 1918, alături de Gheorghe Pop de Băseşti, Ioan I. Pop, Demetriu Radu, Teodor Mihali, Stefan Cicio-Pop, Ion Fluieraş, secretarii fiind Alexandru Fodor, Sever Nicolae, Caius Bredicianu, Laurenţiu Onea, se aflau şi Silviu Dragomir (viitor preşedinte al Clubului Sportiv „U” Cluj), Victor Deleu, Iosif Cizer, Ionel Pop şi Gheorghe Crişan, binecunoscutul om de sport.

Odată cu această zi de 1 decembrie 1918, pentru populaţia României Mari, atunci apărută pe harta Europei, începea o epocă neştiută încă de consolidare a unei vieţi noi pe plan economic, social, spiritual, cultural, în diferite forme de manifestare spre afirmare, atât în ţară cât şi peste hotare. Mişcarea sportivă îşi avea rolul şi locul binemeritat în procesul de dezvoltare şi de progres al tinerei naţiuni aflate pe drumul afirmării pe plan internaţional.

Odată cu desăvârşirea Statului Naţional Unitar Român, au fost create condiţii mai prielnice dezvoltării forţelor de producţie, a vieţii sociale, politice, progresului ştiinţei şi culturii. Toate acestea au avut influenţe însemnate şi pentru capitala Transilvaniei, Cluj. Şi aici s-a exprimat plenar dezvoltarea culturii, a vieţii spirituale, a învăţământului de toate gradele, a educaţiei fizice şi a diferitelor ramuri sportive, îmbrăţişate de un număr tot mai mare de tineri muncitori, elevi, studenţi, intelectuali români, maghiari, germani, evrei, ş.a. În peisajul cultural, ştiinţific, artistic, sportiv al României interbelice, Clujul ocupa un loc de frunte, unanim recunoscut atât în ţară cât şi în străinătate.

Evoluţia demografică a Clujului după 1918, este semnificativă. Dacă în 1920 populaţia se cifra la aproximativ 83.000 de persoane, în 1930 recensământul oficial înregistrează 106.245 de locuitori, din care 52.492 bărbaţi şi 53.753 femei. În cele 77 de întreprinderi industriale lucrau 4.567 muncitori, în anul 1921 numărul acestora ajungând la 7.986, în afara celor care lucrau în mici unităţi de producţie şi ateliere meşteşugăreşti. Persoanele angajate în reţeaua comercială a Clujului se cifrau la un număr de 3.851 în 1930 şi la peste 4.000 în 1938.

În 1921, învăţământul primar avea un total de 5.676 elevi români, maghiari, germani, evrei, iar în totalul şcolilor medii şi profesionale din Cluj, în anii 1928–1929, erau aproximativ 4.500 de elevi şi peste 500 de cadre didactice.

La deschiderea oficială a cursurilor Univesităţii Româneşti „Ferdinand I”, la 3 noiembrie 1919, numărul studenţilor înscrişi a fost de 2.034, în semestrul I, şi de 2.152 în semestrul următor.

Capitolul 2. „U” - Primul club sportiv universitar din România Mare. „Societatea Sportivă a Studenţilor Universitari” din Cluj (SSSU) cu semnul distinctiv „U” .

Pregătirile înfiinţării Clubului fanion al sportului universitar din România: „U” Cluj. După unirea Transilvaniei cu România, în viaţa sportivă din Cluj se înregistrează o emulaţie semnificativă, care are la bază efervescenţa ridicată la rang de program social, educaţional şi naţional. Dr. Iuliu Haţieganu, personalitate ştiinţifică prestigioasă a timpului, un avizat promotor al educaţiei fizice a tinerei generaţii, făcea publică părerea sa potrivit căreia „educaţia fizică s-a dovedit cea mai bună metodă de educaţie. Ea ne învaţă la exactitate, subordonare, prezenţă de spirit, curaj, disciplină, spirit de jertfă şi camaraderie! „Este […] o necesitate naţională şi de stat ca educaţia fizică să fie practicată în toate universităţile noastre. Ea trebuie să fie aşezată pe planul ce-l merită, având ca scop creşterea unor generaţii creatoare şi conştiente de datoriile lor faţă de neam şi ţară.”

Comisarul general al Comisiei pentru preluarea Universităţii din Cluj şi totodată organizatorul învăţământului de toate gradele din Transilvania anilor 1919 – 1920, profesorul Onisifor Ghibu, ilustru pedagog, ctitor şi precursor al educaţiei fizice moderne din România, a conceput educaţia fizică fiind parte integrantă a procesului de educaţie a tineretului studios.

La câteva luni după Marea Unire, s-a hotărât înfiinţarea la Cluj a unei “Cetăţi Universitare”, pentru care Consiliul Diligent al Transilvaniei a alocat suma de 50.000.000 lei. În cadrul “Cetăţii Universitare” a fost proiectat pentru prima oară în istoria învăţământului românesc şi un Institut de Educaţie Fizică (care urma să fie construit în partea de sud a vechii Grădini Botanice). În 1970, prof. Onisifor Ghibu îşi amintea : “în acest scop am publicat un concurs pentru ocuparea celor două catedre, la care au reuşit Virgil Bădulescu şi Iustin Marinescu, membrii absolvenţi ai Institutului Superior de Educaţie Fizică din Stockholm – Suedia, însă Guvernul central din Bucureşti, prin desfiinţarea […] Consiliului Dirigent, a dat peste cap planul “Cetăţii Universitare”, iar fondurile au fost trecute la Bucureşti. Aşa a luat fiinţă Oficiul Naţional de Educaţie Fizică cu cei doi profesori, care în împrejurările iniţiale urma să-şi deschidă cursurile de educaţie fizică la Cluj, în luna mai 1920.”

Între timp, în luna mai 1919 în Franţa, la Paris, pe stadionul Pershing¹ din Joinwille – Le Pont au avut loc jocurile sportive ale celor 26 de armate aliate, printre care: Franţa, Anglia, Italia, România, Belgia, Grecia, Canada, SUA, care ieşiseră învingătoare în Primul Război Mondial.

Delegaţia ţării noastre a fost destul de numeroasă, cuprinzând concurenţi în aproape toate ramurile sportive: fotbal, box, hipism, scrimă. Din Detasamentul Sportiv “România” prezent la întreceri au făcut parte şi doi sportivi clujeni: ing. Virgil Salvan, ce a boxat în finală cu canadianul Ad Wood, cucerind medalia de argint, şi Eugen I. Meţianu, fundaş stânga în echipa de fotbal a României (din care făcea parte printre alţii şi celebrul cântăreţ de operă de mai târziu basul Nicolae Săcăreanu). Palmaresul echipei de fotbal: Franţa – România: 2-0; România – Grecia: 2-1; Italia – România: 3-0.

La Cluj, primele măsuri organizatorice pentru impulsionarea mişcării sportive, sunt luate în primăvara anului 1919, când se constituie “Asociaţia fotbaliştilor din Transilvania”, care a reuşit în scurt timp să înfiinţeze câteva cluburi, să organizeze meciuri de fotbal ale echipelor clujene cu unele echipe din Arad, Timişoara, Târgu Mureş, mult aşteptate şi gustate de către publicul spectator.

În conducerea acestei asociaţii au fost aleşi inginerii: Adrian Suciu, Virgil Salvan, dr. Teofil Morariu, Fr. Safrany, Sotter Aladár şi aşa mai departe. Din considerente de ordin militar (România încă se afla în stare de război cu Ungaria comunistă a lui Kun Béla), autorităţile militare din Cluj, la 23 iunie 1919, au dispus dizolvarea tuturor organizaţiilor sportive.

După încheierea operaţiunilor militare, în toamna anului 1919, s-a reînceput organizarea activităţii sportive. Se reînfiinţează Clubul Atletic Cluj (K.A.C.) şi Clubul Sportiv CFR, care au început o activitate rodnică.

Evenimentul care a marcat întreaga mişcare sportivă românească în perioada interbelică şi după aceea, a fost naşterea, în noiembrie 1919, la Cluj, a Clubului Universitatea, club fanion al sportului studenţesc din România. În cei 90 de ani care au trecut de la naşterea sa, “U” Cluj s-a dovedit a nu fi o grupare sportivă, ci o IDEE, o stare de fapt rar întâlnită, cu milioane de iubitori pătimaşi, cu o impresionantă falangă de intelectuali, aparţinând deja istoriei, care a susţinut, a impus, a scos la lumină – una singură, ca şi adevărul – acest concept de “U” Cluj, fără de care sportul românesc, dar nu numai el, ar fi fost mai sărac, mai lipsit de culoare, tributar unei emoţii irepetabile.

În afara cluburilor deja amintite, existente la Cluj în momentul apariţiei “Universităţii”, se mai înfiinţau “Clubul sportiv ardelean”, Secţia sportivă a Societăţii “Petru Maior” şi Societatea sportivă “Dacia”, iniţiată şi condusă de Virgil Salvan, care grupau toate, ca membri, în marea lor majoritate, studenţi. Forţele trebuiau, deci, unite sub acelaşi standard universitar.

În noiembrie 1919, odată cu aprobarea din partea conducerii noii Universităţi, s-a convocat o consfătuire în saloanele viitorului Automobil Club (B-dul Eroilor nr.16). Au participat un număr mare de studenţi şi profesori, şi s-au pus bazele “Societăţii Sportive a Studenţilor Universitari din Cluj” (S.S.S.U.) purtând numele simbolic de “Universitatea” şi semnul distinctiv “U”.¹

S-a hotărât caracterul polisportiv al societăţii ce se va impune tot mai mult de-a lungul anilor ca un element de forţă şi conţinut în peisajul sportului românesc, prin câştigarea a nenumărate titluri, campionate şi concursuri, naţionale şi internaţionale, în atletism, gimnastică, nataţie, polo, tenis, hochei, patinaj viteză, patinaj artistic, scrimă, jocuri sportive, cât şi prin contribuţia adusă la gloria sportivă a ţării în perioada interbelică. Încă din momentul înfiinţării sale, în 1919, Clubul „U” s-a declarat club polisportiv. În anul 1920, la adunarea generală de constituire, când au fost votate statutele clubului şi s-a ales comitetul de conducere, s-a hotărât şi caracterul polisportiv al societăţii. Celor şapte secţii ce au constituit nucleul iniţial, li s-au adăugat în anii următori alte ramuri sportive, alte secţii, ce aveau să-l singularizeze în ansamblul vieţii sportive din România. Nici chiar cluburile Capitalei, cu tradiţiile şi ambiţiile lor, nu au putut atenta la această supremaţie. Faimoasele, pe vremuri, cluburi „omnium”, Stadiul Român, Viforul Dacia, Sportul Studenţesc, T.C.R., ce au dominat viaţa sportivă a Capitalei, au excelat în răstimpuri într-o ramură sportivă sau alta, dar nu s-a putut ridica niciun moment la dimensiunile marelui club transilvănean.

Din cauza iernii, până în februarie 1920, activitatea s-a rezumat la antrenamente de sală. În februarie 1920 a avut loc prima Adunare Generală a societăţii, unde s-au votat statutele şi unde a fost ales şi primul comitet de conducere, având următoarea componenţă:

Preşedinte: prof. dr. Nicolae Meţianu, şeful catederi de ORL, în 1923 transferându-se la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

Vicepreşedinte: I. Ţeţu şi Traian Mica

Secretar general: I. Glăvan

Casier: Octavian Mereţ

Secretar şedinţă: Aurel Meziun, Emil Caba

Majordom: Valeriu Miltea

Cenzor: Valeriu Tempea, I. Leucuţia

Conducerile secţiilor sportive:

Fotbal: Ion Popescu Şpiţ, fost înaintaş centru al echipei liceului “Andrei Şaguna” din Braşov (prima echipă românească din Transilvania, 1910).

Atletism: Iosif Nemoianu, dr. Belu, dr. Aurel Nemeş.

Lupte greco-române: Teofil Moraru, Liviu Sălăgean.

Tenis: Alma Mohora, Vlad Haţieganu.

Gimnastică: Sava Golumba.

Box: Virgil Salvan.

Scrimă: Marin Nica.

Dansuri şi jocuri naţionale: av. Sotir, lt. aviator Alexandru Vodă.

Ziarul “Patria” din Cluj insera în paginile sale un scurt material ce consemna constituirea Societăţii Sportive Universitatea din Cluj. “Stăpâniţi de dorinţa de a face din corp un lăcaş sănătos, pentru ca să se poată dezvolta în el o minte sănătoasă, studenţii de la Cluj, vor lupta din toate puterile, pentru ca societatea lor să-şi atingă scopul.

Năzuinţa lor cea mai de seamă este ca să dezvolte gustul pentru orice fel de sport, în toată România, şi nădăjduiesc să găsească în marele public un bun sprijin, pentru a-şi putea realiza frumosul scop.”¹

Efervescenţa a cuprins şi celelalte pături şi grupuri sociale, naţionale, care se întreceau, de a se organiza în asociaţii, societăţi, cluburi, grupuri sportive. Documentele vremii, mărturiile celor care au trăit evenimentele şi le-au aşternut pe hârtie acum 80-90 de ani, ne ajută să încercăm reconstituirea atmosferei şi a suflului sportiv al primilor ani de după 1918.

După Primul Război Mondial, fotbalul, care a cucerit o masă mare de tineri simpatizanţi, ia un mare avânt. Este practicat de copii, de tineretul şcolar, de tineretul universitar, de muncitori, ce folosesc orice împrejurare şi orice loc viran pentru a se constitui în echipe şi a juca cu ardoare. Ba chiar şi oamenii maturi il practică, mai mult cu caracter de amuzament şi de distracţie, folosindu-l ca şi prilej de petrecere.

În februarie 1920, îşi începe activitatea echipa de fotbal a “Universităţii”, pe lângă secţiile de atletism, gimnastică, scrimă, tenis, sub denumirea de “Universitatea”, care polarizează în jurul ei masele de studenţi, tineret şi simpatizanţi, recrutaţi dintre foşti universitari. Ea va duce mai departe, pe alte culmi, tradiţiile sportului clujean care, aşa cum s-a văzut, a avut rezultate remarcabile şi înaintea celui dintâi război mondial. Alături de echipa studenţilor existau în întrecere înca 11 echipe care reprezentau aproape toate păturile sociale de pe acea vreme, precum şi interesele de breaslă, cercurile comerciale, băncile, care aveau posibilitatea de a asigura existenţa cluburilor de fotbal din punct de vedere material, întrucât noile regulamente prevedeau o organizare proprie, echipament uniform, chirii şi întreţinere de terenuri, personal specializat de deservire, ispravnici, pantofari etc. Printre aceste 11 echipe amintim: Echipa Clubului Atletic Cluj (K.A.C.), echipa Uniunii Sportive a Angajaţilor Comerciali din Cluj, echipa Clubului Gimnastic al Muncitorilor din Cluj “Victoria”, echipa Mănăşturenilor, “Haggibor”, echipa evreilor sionişti, una dintre cele mai organizate şi antrenate, “Husos”, echipa măcelarilor din Cluj, “K.T.E.”, echipa ceferiştilor din Cluj şi altele.

În anul 1920, se organizează un campionat al oraşului cu participarea echipelor sus numite. Pe lângă aceste echipe de cartier şi stradă, fotbalul cucereşte aproape dintr-o dată locul întâi în ierarhia activităţii sportive, devenind un sport de mase care polariza, în jurul echipelor, mecenaţi, susţinători, amatori, familii întregi. Se pot aminti şi echipe de cartier şi de stradă ca: echipa din cartierul Calea Turzii; “Stăruinţa”, din jurul abatorului, a cărui preşedinte a fost Chendi Karol, care mai târziu a devenit unul dintre conducătorii avizaţi ai echipei “Victoria”, fiind în acelaşi timp şi chestorul poliţei oraşului; echipa cartierului “Dintre ape”; echipa din cartierul “Sinuţa” care avea teren propriu; echipa cartierului Lupşa-Dermata, reprezentată de echipa plugarilor, ispravnic fiind inimosul Puşcaş Ştefan, muncitor la fabrica Dermata; echipa Străzii secuilor care purta numele de “Royal” Fotbal Cluj, a circumscripţiei 3 – strada Paris, în care jucau fraţii Bakos.

În acel timp, jucătorii îşi confecţionau singuri echipamentul necesar, numai tricourile şi mingea fiind asigurate de către asociaţie sau mecenaţii interesaţi în a-şi face reclamă, arbitrajele fiind asigurate de către jucători mai în vârstă, cărora li se recunoşteau posibilităţile şi cunoştinţele despre regulamentul de joc.

Prima cronică de fotbal în Cluj apare în ziarul “România” la data de 25 mai 1920, asupra jocului dintre “Universitatea” şi “Gloria” din Arad, desfăşurat la 16 mai 1920 şi câstigat de “U” cu 3-1. Primul gol a fost marcat de Crâsnic II. Joc spectaculos, printre cei mai buni fiind amintiţi Meţianu, care era şi preşedintele secţiei de fotbal, Guga şi Tripa. Cronici de fotbal bune au mai scris şi ziarele “Ellenzék” şi “Uj Kelet”, cronicarii fiind recrutaţi dintre jucătorii echipelor, cu preocupări de ziaristică.¹

Într-adevăr, întâmplarea sau dorinţa de a respecta o simbolică tradiţie, face ca acest prim meci intercluburi de după Primul Război Mondial să fie perfectat între “U” Cluj şi ”Gloria” Arad, ca o reluare, în alte împrejurări, a primei dispute din 7 septembrie 1913 dintre echipa arădeană şi cea a studenţilor de la “Petru Maior”, unul dintre predecesorii lui “U”. În 1920, conducătorul echipei din Arad era maiorul de cavalerie Dorel Davila, nepotul renumitului medic Carol Davila. Cu numai un an înainte, maiorul Davila fusese coechipier cu Eugen I. Meţianu în reprezentativa României la Olimpiada Interaliată de la Paris.

Meciul a fost stabilit a avea loc la Arad, în ziua de 16 mai 1920. Cu doar 2 zile înaintea întâlnirii, la 14 mai 1920, a sosit tocmai de la Praga primul echipament complet, în culorile studenţeşti tradiţionale pe plan mondial, alb-negru în dungi, culorile “U”-iste până în ziua de azi, şi un rând de ghete de crom, toate procurate de studenţii Mihai Tripa (primul portar al lui “U”) şi Andrei Suciu (ambii foşti studenţi ai Politehnicii din Praga).

Prima echipă “U”-istă care a disputat la Arad, la 16 mai 1920, orele 17.00, meciul în compania formaţiei “Gloria” Arad a fost formată din următorii jucători: portar Mihai Tripa (student la Politehnica Praga); fundaş dreapta Aurel Guga (student la Academia Comercială); fundaş stânga Eugen I. Meţianu (student la Drept); mijlocaş dreapta Brutus Raţiu (student la Drept); mijlocaş central Ioan Nichim (student la Drept); mijlocaş stânga Petrila Petrică (student la Drept); mărginaş dreapta Arcade Crâsnic I (student la medicină); inter dreapta Sabin Vaţianu (student la Medicină); centru atacant Eugen Crâsnic II (student la Drept); inter stânga Sabin Târla (student la Drept); mărginaş stânga Nicolae Gruescu (student la Medicină).

Portarul Mihai Tripa şi mărginaşul stânga, Nicolae Gruescu, sunt jucătorii care fac puntea de legătură între echipa studenţească „Petru Maior” şi descendenta ei directă, „ U” Cluj. Meciul a fost câştigat de studenţi cu scorul de 3-1, prin golurile marcate de Crâsnic Eugen II, Târla Sabin şi Vaţianu Sabin, fiind arbitrat de Bischoff de la clubul A.T.E. (Asociaţia de gimnastică din Arad).

Un document emoţionant ne-a parvenit încă din 3 decembrie 1968, din Caransebeş, semnat de avocatul pensionar, Dr.Isac Rădulescu, ”fost student la Universitatea din Cluj şi iubitor al sportului.”

Dr. Isac Rădulescu specifică: „ Am fost membru activ al societăţii în anii 1920 şi 1921, când, terminând studiile, am părăsit Clujul. În 1920 am făcut parte din Comitetul de Conducere al Societăţii, ca «notar» şi împreună cu preşedintele de atunci al Societăţii, cu numele Ţeţu- student la medicină- am însoţit echipa societăţii „ U ”, care a luat parte la primul concurs al campionatelor de atletism, organizat în România întregită, la Bucureşti, în ziua de 4 iulie 1920, dotat cu „ Cupa Principele Carol”. Din cele 18 discipline ale concursului, echipa noastră, adică „U”, a luat parte la toate, obţinand la nouă dintre ele, locul I, patru locuri II şi un loc III şi anume:

1. 
   Alergare 100 m plat: Vichentie Murărescu –loc. I.
   
2. 
   Alergare 400 m plat: Aurel Nemeş- loc. I.
   
3. 
   Aruncarea greutăţii: Aurel Corcan- loc. I
   

Zorilă Pop- loc. II.Emil Caba- loc. III.

4. Aruncarea discului: Zorilă Pop- loc. I.

Emil Caba- loc. II.

5. Aruncarea ciocanului: Liviu Selejan- loc. I.

6. Săritura în lungime: Zorilă Pop- loc. I.

Aurel Nemeş- loc. II.

7. Săritura în lungime de pe loc: Zorilă Pop- loc. I

8. Triplu salt: Zorilă Pop- loc. I.

9. Ştafetă 4×100 m : Vali Corcan, Emil Caba, Vichentie Murărescu şi Aurel Nemeş-loc. I.

10. Alergare 10.000 m : Eugen Belu- loc. II.

Cu acea ocazie, ca de obicei, s-a făcut o fotografie cu toţi concurenţii şi însoţitorii de la “U” şi cupa câştigată. [...]

Din cei 8 concurenţi, 7 fiind bănăţeni, ştiu că mai sunt în viaţă (la 3 decembrie 1968) doi, şi anume: Zorilă Pop şi Eugen Belu, primul se află în Caransebeş şi al doilea în Timişoara. Singurul ardelean, Aurel Nemeş, fost student la medicină, nu ştiu dacă mai trăieşte.

În anul următor, adică în 1921, concursul de atletism s-a ţinut la Cluj, pe actualul stadion. La acesta am concurat şi eu, la alergare 110 m garduri, clasându-mă pe locul III. După câte îmi amintesc, şi în 1921 “U” Cluj a câştigat cupa, clasându-se pe primul loc.

De atunci urmăresc mereu activitatea societăţii “U” Cluj şi mă bucur de fiecare ocazie când se evidenţiază, căci am rămas fidel societăţii care mi-a prilejuit multe emoţii plăcute de domeniul sportiv.

Din toată inima urez Clubului Universitatea Cluj progres, împlinire şi succes la toate.

Dr. Isac Rădulescu ”¹

La 20 septembrie 1921 s-a ţinut la Cluj congresul studenţilor. Cu acest prilej a avut loc şi o competiţie de atletism şi de gimnastică. S-au distins: Nemeş Aurel (Universitatea), la 400 m plat; Teofil Morariu şi Zorilă Pop, la aruncarea greutăţii; căpitanul Lazăr Bodea, la aruncarea cu ciocanul; Belu, la cross; dr. Corcan Ludovic şi dr. Corcan Pavel au dovedit aptitudini sportive excepţionale.

Diversele organizaţii şi cluburi sportive s-au unificat. S-a format un comitet regional, având în frunte un comitet format din: dr. Silviu Dragomir, profesor universitar, dr. Coriolan Tătaru, dr. Valer Tempea, dr. Valer Mitter, dr. Colbazi, dr. Ţârlea, dr. Gheorghe Bilaşcu, dr. Liviu Pop, dr. Alexandru Pop, colonelul Marian Pop, dr. Ioan Cosma, dr. Eugen Barbu, dr. Ioan Pop, Ilie Simion, dr. Adam Popa, dr. Constantin Lapedatu.

Comitetul a ales 12 reprezentanţi ai cluburilor maghiare şi evreieşti, între care şi dr. Ştefan Somody, care a obţinut medalia de argint la săritura în înălţime la Olimpiada de la Londra, Fr. Safrany, Sotter Aladár, ş.a.

Formarea clubului clujean a înviorat viaţa sportivă. Despre activitatea sportivă clujeană apăreau dări de seamă în ziarele locale („Patria”, „Înfrăţirea”, „Conştiinţa Românească”, „Naţiunea Română”) şi adesea informaţii detaliate, în „Pagina Ardealului” din „ Universul ”.

Sub influenţa ştirilor de presă şi a entuziasmului publicului spectator, se formează şi în provincie unele cluburi sportive. La Turda, Luca Catarig şi Iosif Frenkel, reuşesc să organizeze un club sportiv. La Bistriţa, clubul „Gloria” grupează români şi germani, organizând manifestări sportive.

La Cluj, sunt invitate echipe bucureştene (ca de exemplu „Venus”). Meciul a avut loc pe terenul din str. Grigorescu (unde a fost Fabrica de cărămizi). Evreii din Cluj formează un club sportiv în care au avut şi unii coechipieri unguri. Clubul evreiesc „Haggibor” era sprijinit de intelectuali evrei.

Interesul pentru sport creşte din ce în ce mai mult. Publicul cititor urmăreşte în cotidienele existente cronicile sportive, dar vrea şi o publicaţie sportivă. Clujul, centru sportiv important, ajunge în curând să aibă şi unele publicaţii sportive ce s-au răspândit foarte mult.

„U” Cluj, prima echipă românească într-un turneu european

Prima echipă românească de fotbal, care întreprinde un mare turneu în mai multe ţări europene (Franţa, Italia, Iugoslavia), cu un meritat ecou favorabil în ţară şi străinătate, a fost „U” Cluj. În luna noiembrie 1923, urma să se inaugureze cel mai frumos stadion al Franţei, în vechiul centru universitar, Grenoble. Pentru festivitate, organizatorii au invitat echipa Universităţii Cluj. Echipa a plecat la 20 noiembrie 1923, pe ruta Jimbolia- Iugoslavia- Milano- Paris, cu următorii jucători: Pompei Lazăr, Petre Ţârlea, Iosif Albini, Pavel Deutsch, Brutus Raţiu, Petrică Petrila, Eugen Haţieganu, Vasile Huza, Pavel Curea, Pavel Corcan, Aurel Guga, Nicolae Bonciucat, Victor Giurgiu, Şerban Grand, Titus Şerb; conducători: dr.Mitter, Popescu Spiţ, dr. Vaţianu, dr. Leucuţia, dr. Al. Lucian, ing. Şincai. În primul joc, din 27 octombrie 1923, de la Paris, cu campioana Franţei, „Stade Francaise”, disputat pe stadionul „Parc de Prince”, clujenii pierd cu scorul de 5-0, după un joc frumos şi elegant al echipei clujene. Al doilea joc, în 1 noiembrie 1923, are loc la Lyon, cu reprezentativa oraşului, câştigat de clujeni cu 4-2, golurile lor fiind marcate de Guga (2), Bonciucat şi Grand. La 4 noiembrie 1923 are loc meciul Grenoble Etudiant Club (G.E.C) şi Universitatea Cluj, câştigat de clujeni cu scorul de 3-0, marcatorii fiind Guga (2) şi Giurgiu (1).

În ziua de 6 noiembrie 1923 are loc jocul cu echipa R. Politehnic din Torino, unde jucau cinci titulari ai „Squadrei Azzura”, italienii câştigând greu, cu 1-0.

La 9 noiembrie 1923, la Zagreb, „U” joacă cu campioana Iugoslaviei, H.A.S.K, în care este învinsă greu cu 2-1 ( 0-1).

După cum scria presa vremii: „Din acest turneu, Clubul „U” s-a ales cu o frumoasă faimă de buni jucători, disciplinaţi, plini de fantezie în joc.”