Partea I capitolul Despre tradiţie în cultura educaţiei fizice transilvănene

PARTEA a III-a

Capitolul 1. Deceniul unor mari impliniri sportive, 1930-1940.

Din punct de vedere al reprezentării educaţiei fizice, a gimnasticii, a jocurilor sportive, în oraşul Cluj se înregistrează progrese evidente. Acest proces are la bază concepţia modernă pe care o adoptau şi o aplicau personalităţile ştiinţifice care diriguiau şi susţineau mişcarea sportivă. Principalul promotor al acestei orientări moderne, Prof. Dr. Iuliu Haţieganu scria în acel timp: „Educaţia fizică în statul modern are ca obiectiv pe omul sănătos şi de caracter pe care vrea să-l transforme în omul cetăţean, gata de a subordona interesele sale personale la interesele generale”.

Anii aceştia de împliniri pe planul educaţiei fizice, al gimnasticii, al jocurilor sportive, rolul şi locul pleiadei de intelectuali clujeni care au contribuit efectiv la aşezarea educaţiei fizice pe baze largi, generoase, în rândul tineretului, au lăsat urme de neşters în conştiinţa şi memoria unor foşti practicanţi de marca ai exerciţiului fizic, ai gimnasticii, ai jocului sportiv. Peste ani şi ani, unele din aceste personalităţi au lăsat în scris mărturii edificatoare.

În aprilie 1966, revista „ Sport” publică un articol al sculptorului Eugen Ciucă, fost polisportiv al clubului „U” Cluj, înainte de război, care mărturiseşte: „când prin anii studenţiei, ilustrul profesor al Universităţii clujene, Iuliu Haţieganu, a adunat un pâlc de tineri, demonstrându-ne în fiecare miercuri, prin conferinţele sale şi ale colaboratorilor săi, marele aport al culturii fizice în educaţia generală, nu m-am gândit că vor veni anii maturităţii, în care voi slăvi cu dragoste filială, grija, tenacitatea, perseverenţa, ştiinţa cu care profesorul Haţieganu construia clipă de clipă, pe trupurile noastre o putere fizică, în măsură a rezista anilor de muncă.”

Metoda a devenit în curând un principiu al Universităţii clujene. Apoi, într-o zi, profesorul a luat grupul său de tineri, şi, îndreptându-se spre terenul viran dintre cele doua Someşe, a sădit festiv primul corp al viitorului parc sportiv. Au mai fost prezenţi în acest moment emoţionant câtiva tineri: Albin Moraru gimnast, maestru emerit al sportului, Ionel Arnăutu (atlet, gimnast), doctor în drept, stâlp permanent în atletica ţării noastre, medicul Cornel Doboşiu (gimnast, atlet), cunoscut specialist în ortopedie, doctorul Remus Ludu, lector al I.M.F. Bucureşti în catedra de medicina culturii sportive şi medic primar la Dispensarul central pentru sportivi, tipograful Eugen Bot, gimnastul cu putere herculeană, Puiu Munteanu, Max Bindea, ambii ingineri, Mircea Bolcaş, doctor în drept, toţi gimnaşti, medicul Onoriu Cheţeanu de la dispensarul pentru sportivi al regiunii Cluj şi subsemnatul”.

Sculptorul Eugen Ciucă a fost printre primii gimnaşti ai ţării la sol. A fost centrul înaintaş şi căpitan al echipei de hochei a Universităţii Cluj. A practicat hocheiul între anii 1935-1950.

„Trebuie să amintim că pe vremea noastră rectorul universităţii clujene, profesorul Iuliu Haţieganu, era unul dintre promotorii mişcării sportive studenţeşti. Se cuvine să adaug un gând de recunoştinţă acestui mare dascăl şi învăţat, membru activ al Academiei noastre, pentru întreaga sa operă şi pentru înţelegerea pe care a avut-o faţă de nevoile educaţiei fizice în universitati”. (Academician Eugen A. Pora)

„Profesorul Haţieganu a întemeiat un parc sportiv pe care mi-a cerut să-l vizitez şi care face cinste spiritului său creativ. Acest parc, situat în partea joasă a oraşului, ocupă o suprafaţa imensă. Toate jocurile, toate sporturile, chiar şi nataţia îşi au spaţiile respective. Este destinat educaţiei fizice. Este foarte frecventat. Toate exerciţiile sunt coordonate şi supravegheate de către medici. Există laboratoare unde se desfăşoară cercetări ştiinţifice asupra celor mai bune condiţii de efort pentru a obţine un antrenament metodic. Nu se caută să se creeze atleţi; obiectivul este sănătatea fizică şi vigoarea tinereţii, aud paşnice focuri de armă, rugbiştii aleargă după capriciosul oval, pe terenurile de tenis saltă elegant minusculele mingi albe”. (Dr. E. Borvet, cunoscut radiolog francez, care a vizitat Clujul în 1937 cu ocazia celui de al II-lea Congres naţional de radiologie, în calitate de delegat al Societăţii de radiologie franceze).

«Iată de ce pe frontispiciul Parcului sportiv al universităţii clujene, ctitorul acestei «palaestra vitae», predecesorul meu la conducerea universităţii, academicianul prof. dr. Iuliu Haţieganu, aşează cu atâta înţelegere, iar noi o păstrăm cu sfinţenie, deviza înţeleaptă a unui gânditor antic: «Pro patria est ludere dum videmur» ca pe o realitate nedesminţită peste milenii”. (Academician C. Daicoviciu).

„Scopul nostru nu e acela de a crea campioni, ci oameni sănătoşi; nu record, ci armonie; nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria naţiunii; nu spectacole, ci sărbătoare; nu «stele», ci mame; nu speculă, ci jertfă. La acestea vom ajunge prin disciplina timpului şi a sufletului, prin respectarea trecutului, ameliorarea prezentului şi răspunderea deplină faţă de viitor. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de optimism absolut, de entuziasm”. (Iuliu Haţieganu, Din discursul rostit în sala de gimnastică a Şcolii Comerciale Superioare de băieţi din Cluj la 9 noiembrie 1932).

Copacii din parcul sportiv din Cluj au crescut mari…Sub îndrumarea pilduitoare a profesorului au crescut şi tinerii. Au devenit, cu toţii, adevăraţi stâlpi în muncă, spre mai bine patriei noastre. Ei demonstrează zilnic, cu munca lor, nu numai puterea de care dispun, dar dovedesc o vitalitate uimitoare, o tinereţe a fiinţei lor viguros constructivă, un model de trup împlinit, cu ajutorul căruia specialitatea profesiei fiecăruia se ridica pe trepte din ce în ce mai înalte.” (sculptorul Eugen Ciucă, fost student la Cluj şi component de bază al echipei de hochei pe gheaţă a lui „U”, multiplă campioană naţională).

Printre colaboratorii şi elevii protagonistului Iuliu Haţieganu în domeniul educaţiei fizice şi sportului universitar s-au numărat mari personalităţi, precum : Acad. Silviu Dragomir, Acad. Grigore Benetato, Dr. Liviu Telia, Prof. Dr. Marius Sturză, Acad. Leon Daniello, Acad. Aurel Moga, Acad. T. Spirchez, Acad. O. Fodor, prof. dr. docent M. Hanganut, prof. dr. I. Gavrilă, prof. doc. dr. V. Gligore, prof. doc. dr. St. Haragus, prof. doc. dr. Aron Faur, prof. doc. dr. Crişan Mircioiu şi mulţi alţii.

În 1934-1935, peste 250 de studenţi şi aproape 40 de studente au frecventat cursurile de educaţie fizică (deşi nu erau obligaţi). Conducerea cursurilor era încredinţată lui dr. Onoriu Cheţianu, licenţiat al Academiei de Educaţie Fizică din Berlin, asistat de dr. Ilie Olteanu, Ion Arnăutu, Albin Morariu, Zoe Munteanu pentru studente. (În afară de O. Cheţianu, care era salariat, restul erau voluntari.)

După cum se exprimă dr. Onoriu Cheţianu: „Parcul sportiv din Cluj oglindeşte tendinţele unui sistem de educaţie integrală ce tinde spre idealul clasic al grecilor.”

La Universitatea din Cluj, datorită insistenţelor profesorului dr. Iuliu Haţieganu, a fost numit un director al educaţiei fizice universitare, care îndruma activitatea sportivă a studenţilor. A fost numit dr. Onoriu Cheţianu (medic şi profesor de educatie fizică, a urmat şi pedagogia spre a se specializa în sport).

Organizaţia „Şoimii Carpaţilor" a fost înfiinţată în 1926, tinerii înscrişi în această organizaţie erau aduşi uneori la Cluj, unde dădeau programe de dansuri populare, exerciţii de gimnastică, ş.a. În 1936, erau vreo 10.000 de tineri înscrişi în aceasta organizaţie, majoritatea ţărani tineri, care prezentau programe demonstrative de dansuri româneşti şi gimnastică în oraşele şi satele ardelene.

În 1936, un ansamblu format din 800 de tineri, bătrâni şi femei, a fost invitat la Sokoliada de la Praga unde au prezentat un program de gimnastică cu greble şi coase şi de dansuri populare româneşti, foarte apreciate de organizatori şi publicul spectator, în număr de 220.000.

Gimnastica şi întreaga educaţie fizică din şcoli, între cele două războaie mondiale a fost oarecum subordonată unor organizaţii. Până în 1930, în educaţia fizică şcolară se făcea „cercetăşie”. Anuarele şcolare vorbesc despre activitatea cohortelor de cercetaşi. Creaţia lordului Baden Powel cuprinde în general masele, nu este ceva specific şcolar. Cohortele de cercetaşi erau formate dintr-un număr restrâns de elevi. Se ocupau deci numai de cei care aveau bani să-şi cumpere pălărie de cercetaş, să aibă costum de excursii, să poată plăti cotizaţiile. Mulţi elevi rămâneau în afara cercetăşiei. Cohorta era condusă de un profesor, care primea dispoziţii de la conducerea cercetaşilor. Se făceau excursii în cadrul „cohortelor”, dar participau numai elevii bogaţi (cei săraci nu aveau bani să plătească).

În 1938, a fost desfiinţată organizaţia cercetaşilor şi în locul ei s-a format organizaţia de „străjeri”. A funcţionat în toate şcolile şi în regiunea Cluj. Organizaţia de străjeri urmărea însă, în primul rând, cultul personalităţii monarhului şi avea, deci, un caracter politic foarte pronunţat. Atât „cercetăşia” cât şi „străjeria” se ocupau şi de educaţia fizică, dar o considerau ca o anexă a problemelor, pronunţat politice, pe care le urmăreau.

De la 6 septembrie 1940 şi până la 1 martie 1941, tineretul şcolar era încadrat într-o organizaţie pur politică, în care educaţia fizică avea caracter militarist. „Străjeria” a fost desfiinţată. De la 1 martie 1941 s-au desfiinţat toate organizaţiile de tineret şcolar. Educaţia fizică a avut un caracter şi mai pronunţat militarist, ca un instrument în slujba războiului.

În regiunea noastră, înainte de 1938, exista un comandament de cercetăşie, iar din 1938 până în 1940, a fost un inspectorat al „Străjii ţarii". Profesorul Dionisie Maior, fostul Inspector regional al străjerilor din regiunea Cluj, ne spune că a primit instrucţiuni să facă naţionalism şi misticism. Comandantul străjerilor la Cluj era preotul dr. Sofron Vlad (mai târziu profesor de istorie bisericească la Sibiu). În mai multe oraşe, „comandanţii” erau preoţii. N. Iorga spunea că scopul străjeriei era acela de a contracara organizaţia „Frăţiilor de cruce”. „Frăţiile de cruce” aveau „cuiburi” iar străjerii aveau „stoluri”.

Entuziaştii educaţiei fizice au fost cei care au reuşit să contribuie la dezvoltarea turismului. Dintre sprijinitorii şi îndrumătorii turismului clujean amintim pe savantul speolog Emil Racoviţă, care a îndrumat generaţii întregi să viziteze frumoasele peşteri din regiunea noastră, medicul dr. Leon Daniello, botanistul dr. Alexandru Borza, botanistul Erasmus Nyárádi, profesorul E.Chapuis şi alţii.

Turismul a fost o preocupare a intelectualilor şi, în special, a naturaliştilor. Botanistul Florian Porcius, pasionat de studierea florei Munţilor Rodnei şi a nordului Transilvaniei a cutreierat, pe jos, toţi munţii, toate văile din aceste părţi. Ierbarul lui Florian Porcius, foarte important pentru botanişti, se păstrează la Muzeul botanic din Grădina botanică a Universităţii din Cluj. Savantul botanist, fost membru al Academiei, a fost un turist pasionat.

Activitatea sportivă clujeană s-a îmbogăţit cu o serie de baze sportive ca: terenul central, ştrandul, parcul sportiv, terenurile unor cluburi (Haggibor), Dermata, Iris, CAC, înregistrând şi o serie de rezultate bune pe plan internaţional.

În 1932, gimnastul Morariu Albin, care a participat şi la Sokoliada de la Praga, cucereşte locul I şi medalia de aur la inele, în compania unor valoroşi gimnaşti. De asemenea, în anul 1933, întâlnindu-se cu campionul mondial şi olimpic de la Los Angeles (1932), maghiarul Pelle, invitat în ţara noastră, în câteva concursuri demonstrative, gimnastul clujean Albin Morariu a prezentat la inele exerciţii superioare campionului olimpic, care a recunoscut că, dacă participa la olimpiadă, în mod sigur medalia de aur revenea sportivului clujean.

Este de reţinut faptul că, în 1923, prin introducerea sistemului de gimnastică suedeză în şcolile din România, aparatele amintite (paralele, bara fixă, inelele, calul) au fost scoase din majoritatea sălilor de gimnastică din România.

După cum scrie Dr. Onoriu Cheţianu, în 1974: „în trecut, în oraşul nostru, gimnastica se practica sub două forme: gimnastica de mase sau gimnastica generală şi gimnastica sportivă de performanţă. Gimnastica generală se practica în şcoli şi în unele societăţi de gimnastică. Periodic sau la sfârşit de an şcolar se organizau serbări cultural – sportive cu demonstraţii în grup, ansambluri de gimnastică, piramide, exerciţii acrobatice şi dansuri populare, care aveau mare priză la masele muncitoare. Aceste serbări aveau loc în curtea şcolilor, la teatru sau pe arenele sportive. Astfel de serbări a organizat Albin Morariu cu tinerii de la uzinele electrice, cu tinerii şi cu ţăranii, iar Szabo Dionisie şi Molnar Fredi cu muncitorii de la Metalul sau de la Dermata. Gimnastica sportivă care se executa la paralele, bară fixă, inele, cal cu mânere, evolua sub forma unor concursuri individuale între două sau mai multe echipe.”

După unele începuturi mai modeste în cadrul „A.S. Comerţul” (KKASB) înfiinţată în 1912, mai târziu în perioada anilor 1930-1940, dar mai ales după eliberare, gimnastica sportivă a înregistrat, în oraşul nostru, un avânt deosebit, fapt pentru care ne permitem a o denumi „perioada de aur” a gimnasticii clujene. În acest timp, tinerii gimnaşti şi gimnaste din Cluj, au evoluat cu mult succes în concursurile naţionale, balcaniade, festivaluri mondiale ale tineretului şi chiar la olimpiade, reprezentând cu demnitate oraşul nostru şi România.

În oraşul nostru existau următoarele societăţi de gimnastică:

• 
  "A.S. Comerţul" cu antrenorul Andrási Iuliu, iubit şi stimat de către sportivi;
  

• 
  Societatea Sportivă a Studenţilor "Universitatea";
  

• 
  Societatea de educaţie fizică "Soimii Carpaţilor" înfiinţată de luliu Haţieganu;
  

• 
  Asociaţia Sportivă "Dermata" (Flamura Roşie—Echo)
  
• 
  Societatea sportivă "Uzinele Electrice" Cluj (inginer Meteş)
  
• 
  Clubul sportiv Victoria - România;
  
• 
  Asociaţia Sportivă "Metalul" (Spartak—Voinţa).
  

La început, activitatea acestor societăţi de gimnastică se desfăşura în mod neorganizat, lipsind un for tutelar care să programeze concursurile şi să ţină evidenţa rezultatelor obţinute de către sportivi.

În 1934, ia naşterere organul tutelar sub denumirea Regiunea de Nord de Gimnastică, care a avut sub jurisdicţia sa toate societăţile de gimnastică din Ardeal, Banat şi Maramureş. Comitetul de conducere a fost format din : prof. Simion Ilieşiu, preşedinte, de la înfiinţare până în 1937, iar din 1937 până în 1940, prof. O.Chetianu; Ludu Remus, secretar general, pe tot timpul cât a existat această Regiune, la a cărei ¹înfiinţare a adus o mare contribuţie. Regiunea de Nord a organizat multe concursuri locale, intercluburi, interoraşe şi unele cu caracter regional, la care gimnaştii clujeni au participat cu mult entuziasm. Printre cei mai valoroşi amintim aici pe Moldovan Vasile, Ludu Remus, Albert Ion, Tőkes Iosif, Batiz Andrei, Pavel Gheorghe, Hortopan Vasile, apoi sportivele Pop Maria, Kerekes Melinda, Geczo Olga, Corobean Berta, Bota Magdalena, surorile Munteanu Lili şi Olga etc. Evenimentul sportiv cel mai însemnat în perioada anilor 1930-1940 a fost participarea României la Jocurile Olimpice de la Berlin, şi cu secţia de gimnastică sportivă. Această veste a umplut inima sportivilor clujeni de bucurie. La Cluj, se instituie o Comisie de Selecţie, formată din : Simion Ilieşiu, Onoriu Cheţianu şi P.Tănăsescu. La concursul ce a avut loc la arena sportivă a oraşului, s-au prezentat sportivi din Cluj, Reşiţa, Braşov şi Tîrgu Mureş. La acest concurs au reuşit următorii gimnaşti : Moldovan Vasile, Ludu Remus, Albert Ioan, Abraham Andrei din Cluj, Dan Alexandru, Reghici Francisc din Reşiţa, Matuşek Adalbert din Arad şi Schmidt loan din Braşov. Conducătorul echipei a fost tot un clujean, în persoana prof. O. Cheţianu. După concurs, echipa selecţionată a fost reţinută în cantonament timp de trei săptămâni pentru completarea instruirii sportive. Aşa zisul "cantonament" a avut loc în condiţii precare, sportivii dormind în paturi suprapuse, la internatul Şcolii Pedagogice de băieţi şi alimentându-se cu hrană rece. Pentru a completa tabloul condiţiilor pe care regimul îl acorda sportivilor de performanţă, fapt aproape de necrezut, fiecare gimnast a trebuit să achite 4.000 de lei, costul deplasării la Berlin. În aceste condiţii grele au participat sportivii ţării noastre la prima Olimpiadă, în anul 1936.

Printre puţinii oameni care au sprijinit ideea participării României a fost Iuliu Haţieganu, care a ţinut două conferinţe publice, una în Bucureşti şi a doua în Cluj. El a arătat că "România nu trebuie să lipsească de la aceste primăveri ale omenirii ... care produc transformări adânci în viaţa spirituală a popoarelor. Căci important este nu să câştigi ci să participi la aceste lupte". Deşi rezultatele obţinute la Jocurile Olimpice au fost modeste, începutul s-a făcut, iar experienţa câştigată de către sportivii noştrii a dat roade bune mai târziu.”⁽²⁾



Capitolul 2.

Anii bejeniei de la Sibiu, 1940-1945

O analiză pertinentă a sportului universitar clujean în refugiu, nu o putea face decât o personalitate sportivă care a trăit acei ani, fiind implicată direct şi responsabil în viaţa de zi cu zi a grupării universitare, la cel mai înalt nivel. Această personalitate este Dr. Onoriu Cheţianu, director al sportului universitar între anii 1934-1949, care, la 9 iunie 1969, a lăsat aşternute pe hârtie propriile consideraţii referitoare la “Universitatea” Cluj, în refugiu la Sibiu, în perioada 1940-1945. Pentru valoarea lui documentară deosebită, cităm, în continuare, cea mai mare parte a acestui material: “Societatea Sportivă Studenţească “Universitatea”, începând cu anul 1934, a primit un ajutor substanţial din partea “Educaţiei Fizice Universitare”, în sensul că studenţii care au frecventat în primul an obligatoriu educaţia fizică şi care dădeau dovadă de aptitudini sportive, erau îndrumaţi să activeze, în continuare, în una din secţiile sportive ale “U”-ului. Menţionăm că Universitatea din Cluj a fost prima instituţie superioară din ţară care, în 1934, a introdus obligativitatea educaţiei fizice pentru studenţii săi. În celelalte universităţi din ţară acest lucru s-a întamplat în anul 1950.

Activitatea de educaţie fizică şi sport din Universitatea noastră era condusă de către o comisie formată din profesori universitari, profesori de educaţie fizică, ajutaţi de către instructorii studenţi. Iată componenţa Comisiei de educaţie fizică şi sport din perioada refugiului: prof. dr. Iuliu Hatieganu rector, preşedintele comisiei; prof. dr. Benetato Gr., preşedintele Societăţii “U”; dr. O. Cheţianu, directorul educaţiei fizice universitare; Fătu Zelma, profesoară de educaţie fizică; Ştefan Aurel, student medicină, antrenor; Ciucă Eugen, student filologie, sculptor, antrenor; Bejenariu Iuliu, student drept, antrenor; Ionaşcu Rodica, studentă litere, secretară.”

Pentru a stimula sportul universitar la Sibiu, rectorul Iuliu Haţieganu a instituit aşa zisele “burse sportive”. Aceste burse, în număr de 25-30, erau acordate acelor studenţi, care, pe lângă performanţele sportive, depuneau şi o muncă de instruire-antrenare a studenţilor în cadrul unei secţii a “Universităţii”. În felul acesta Societatea sportivă a activat din plin cu următoarele secţii: atletism, box, fotbal, gimnastică, nataţie, polo, patinaj, hochei, scrimă, tenis de câmp, tenis de masă, turism şi volei. În cele ce urmează vom încerca să analizăm pe scurt activitatea acestor secţii.

1. Atletismul avea următoarea conducere: Dr. O. Cheţianu antrenor, Strâmbu Ioan student instructor sportiv, Peter Otilia secretară.

Activitatea acestei secţii s-a desfăşurat pe stadionul de „Sub Arini”. Pista era bine îngrijită, având şi gropi pentru sărituri şi aruncări. Alături de secţia de fotbal, atletismul era mândria Universităţii în refugiu. Lotul atletic era format din: Ion Moina, Stoichiţescu P., Coracu S., Zenide I., Baciu C., Negruţiu T., Strâmbu I., Sârbu I., Turcu Maria, Ritivoi Ileana, Român Mariana, etc. A câştigat campionatul naţional de atletism chiar în toamna primului an de refugiu. De reamintit este faptul că în 30 iulie 1941, Ion Moina bate recordul naţional la 300 m plat cu 36,3, apoi în toamnă pleacă la Bucureşti ca student la Institutul de Educaţie Fizică. Moina revine la „U” în 1944, când la campionatele naţionale de la Predeal, universitarii se clasează din nou pe locul I cu 94 de puncte, înaintea Stadiului Român şi Atletic Club Român. La acest concurs, Ion Moina câştigă în mod strălucit cursa de 100 şi 200 m. La fel, ştafeta de 4 ori 100 m, formată din Moina-Stoichiţescu-Zenide-Coracu, ocupă locul I cu timpul de 45,5”. Pentru a ilustra activitatea intensă de atletism şi rezultatele bune obţinute în timpul refugiului la Sibiu prezentăm mai jos rezultatele concursului inter-universitar din 24 iunie 1943, în care campionii universitari au primit premii şi diplome din partea profesorului Iuliu Haţieganu, rectorul universităţii. Iată rezultatele obţinute cu acest prilej: 100 m Angelescu R. 11,5”; 400 m Rusu T. 55”; Gogonea M. 1500 m 4’49”; Rusu Tiberiu 3000 m 11’30”; Stoichiţescu P. înălţime 178 cm; Stoichiţescu P. lungime 642 cm; Negruţiu T. greutate 13,40 m; Negruţiu T. disc 39,45 m; Berbecaru D. suliţă 51,18 m; Baciu C. prăjină 3,50 m.”¹

Atleţii “U”-işti au stabilit în această perioadă de 5 ani câteva recorduri naţionale notabile, dintre care amintim: 10,5” pe 100 m, record stabilit de Ion Moina la 1 august 1942, la Predeal. Tot Ion Moina îmbunătăţeşte, într-un an, de 3 ori recordul naţional pe 200 m: 21,9”, la Bucureşti, în 8 august 1942, 21,8”, tot la Bucureşti, în 24 iulie 1943, 21,4” la Predeal, în 22 august 1943. Acest rezultat era considerat (până în 1962) drept una dintre cele mai mari performanţe româneşti din toate timpurile (cea mai bună fiind tot a lui Ion Moina, 21,3”, la Cluj, în 21 iunie 1948), alături de Ion Moina se remarcă şi Ion Zenide, care în 28 februarie 1943, la Predeal, reuşeşte un timp excelent de 21,5” pe 200 m.

La Campionatele Naţionale de atletism ale României din anul 1941, care au avut loc în zilele de 30 – 31 august la Bucureşti, Ion Moina a câştigat 2 titluri de campion naţional (100 m, 200 m), iar Pompiliu Stoichiţescu, titlul de campion la triplu salt (13,83 m).

În ediţia din 1942, tot la Bucureşti, Ion Moina a cucerit 3 titluri de campion (100 m, 200 m, pentatlon), iar la 23 – 24 iulie 1943, la Bucureşti, alte 5 titluri de campion naţional (100 m, 200 m, 400 m, lungime, pentatlon).

În anul 1944, Campionatele Naţionale de Atletism au avut loc la Predeal. Atleţii universitari clujeni s-au dovedit, din nou, cei mai buni din ţară, cucerind prin Ion Moina, titlurile naţionale la: 100 m, 200 m, lungime, triplu salt, Ion Zenide la 400 m şi ştacheta de 4 x 100 m, 4 x 400 m.

La 22 august 1944, Gazeta Sporturilor sublinia performanţele atletice ale lui Ion Moina, Pompiliu Stoichiţescu, Ion Zenide, Sever Coracu (3 locuri II), remarcând locul I obţinut de atleţii clujeni în clasamentul general, cu 94 de puncte, la 27 respectiv 37 de puncte diferenţă de ocupantele locurilor II şi III.

Alături de atleţii deja citaţi, trebuie amintiţi şi ceilalţi sportivi universitari clujeni clasaţi pe listele celor mai buni 10 performeri ai României pe anii 1941 – 1944: I. Bejenariu (100 m, 200 m, 400 m), L. Bădilă (aruncarea suliţei)².

2. Secţia de gimnastică era condusă de către dr. O. Cheţianu, profesor de educaţie fizică şi Zelma Fătu, profesoară de educaţie fizică. La Sibiu, Universitatea îşi desfăşoară activitatea de educaţie fizică în trei săli de gimnastică: Sala Liceului “Gh. Lazăr”, care era închiriată în fiecare seară de la orele 18 la 22, Sala de gimnastică de la Facultatea de Medicină şi o sală mai mică (în clădirea Administraţiei financiare) din incinta Oficiului Universitar.

Gimnastica băieţilor avea loc în Liceul “Gh. Lazăr”, iar gimnastica studentelor se desfăşura în sala Facultăţii de Medicină. Lecţiile de gimnastica aveau un caracter igienic şi recreativ şi erau frecventate de un numar mare de studenţi şi studente. Secţia de gimnastică participa cu mult succes la diferite serbări şi concursuri universitare. Studenţii demonstrau multă vigoare şi disciplină prin exerciţiile de ansamblu executate periodic pe stadionul de la Sibiu. În cadrul acestei secţii, sportivii de la celelalte secţii îşi făceau pregătirea fizică generală.