Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

Cataplexia apare, de obicei, la câtiva ani de la debutul somnolentei, la aproximativ 70( din subiecti. Pierderea tonusului muscular nu afecteaza muschii respiratori si pe cei ai globilor oculari. Ocazional, se poate limita numai la muschii capului si gâtului, dar poate afecta si toata musculatura voluntara. În atacurile tipice de cataplexie se produce caderea maxilarului, capul se prabuseste înainte, bratele sunt lasate în jos de aceeasi parte, iar genunchii se îndoaie. Durata atacului cataleptic este de secunde, minute. Indivizii cu catalepsie intra, de obicei, în somnul REM imediat dupa debutul somnului normal, mai repede decât dupa cele 30-60 de minute de somn NREM. Starea de constienta este pastrata în timpul episodului cataleptic. Subiectii pot descrie evenimentele si nu sunt confuzi înainte sau dupa episod. Rareori, episoadele prelungite de catalepsie pot conduce la episoade de somn. Episoadele sunt urmate de o revenire deplina a tonusului muscular normal. Cataplexia este, de obicei, declansata de un stimul emotional puternic (de exemplu furie, surpriza, râs). Deprivarea de somn creste tipic frecventa si severitatea episoadelor de catalepsie.

Aproximativ 20-40% din indivizii cu narcolepsie prezinta fenomene de imagerie asemanatoare visului, înainte de a adormi (halucinatii hipnagogice), sau imediat dupa trezire (halucinatii hipnopompice). Cele mai multe halucinatii legate de somn sunt vizuale si încorporeaza elemente ale mediului. Aproximativ 20-50( din cazuri au paralizii legate de somn chiar la adormire, sau la trezire, adolescentul fiind incapabil sa se miste, iar respiratia sa este mai superficiala. Halucinatiile legate de somn si paraliziile pot apare simultan, rezultând o experienta terifianta. Ambele dureaza câteva secunde, pâna la câteva minute si se termina spontan. Sunt considerate un rezultat al elementelor disociate de somn REM, ce apar în starea de veghe.

Factorii ereditari au o importanta certa în predispozitia pentru narcolepsie: între 10-50% din pacienti au cel putin o ruda de gradul I afectata (Kesgler, 1974). A fost dovedita o legatura între narcolepsie si antigenul de histocompatibilitate DR2 (Langdon, 1985). Copiii cu narcolepsie au probleme scolare pentru ca se tem de propriile halucinatii hipnagogice si de somnul paralitic. Problemele sociale apar în special daca cataplexia este un sindrom predominant. Prognosticul nu este bun, medicatia poate ameliora simptomatologia, dar nu este o solutie pe termen lung. Tratamentul medical include stimulante cum ar fi Pemoline, Methylphenidate, Amfetamine. Sunt recomandate si antidepresivele triciclice (Chlorimipramina este mult utilizata de englezi). Se pare ca Viloxazine hidrochloride produce un control bun al simptomelor cataleptice, medicamentul putându-se administra adolescentilor (nu însa si copiilor).

4.2. Somnolenta diurna apare ce simptom constant în nevroze, unde sunt însa asociate insomnii de adormire, somn superficial, vise terifiante, cosmaruri, somn neodihnitor, bolnavul trezindu-se cu senzatia penibila de oboseala, ca si cum nu ar fi dormit deloc.

4.3. Sindromul Kleine Levin este rar, apare la baieti spre sfârsitul pubertatii. Asociaza hipersomnie periodica cu bulimie, iritabilitate, agresivitate, dezinhibitie sexuala. Crizele survin de 2-4 ori/an si pot dura zile sau saptamâni. Sindromul se manifesta prin izbucniri bruste, adesea precedate de o faza prodromala, cu: febra, voma, fotofobie, iritabilitate. Fazele de debut si însanatosire îmbraca un caracter acut, durata unui episod fiind, în medie, de 1-2 saptamâni. Examenul somatic, neurologic, nu evidentiaza modificari, iar electroencefalografic au fost descrise uneori unde lente difuze. Etiologia este necunoscuta, dar prognosticul este bun, tulburarile rezolvându-se totdeauna la sfârsitul adolescentei. Tratamentul puseelor se face cu neuroleptice (clorpromazina). Unii psihiatri recomanda stimulante (Amfetamine, Methilphenidate). În unele cazuri s-au obtinut rezultate bune cu Carbonat de litiu.

4.5. Sindromul Prader Willi se caracterizeaza prin somn excesiv, hipotonie neonatala, retardare mintala, hiperfagie, obezitate, hipogonadism, statura mica, datorate disfunctiei hipotalamice. Somnolenta este considerata ca un simptom important al sindromului, mai ales la pacientii cu obezitate severa. Poate debuta prin cianoza datorata apneei de somn. Exista similaritati cu sindromul Pickwickian.

4.6. Tulburarile de somn legate de respiratie (apneea repetata în timpul somnului) duce la hipersomnolenta diurna. Tulburarea de somn se datoreaza conditiilor de ventilatie din timpul somnului (de exemplu apneea de somn, sau hipoventilatia alveolara centrala) - acesta se constituie ca prim criteriu (A) de diagnostic în conformitate cu DSM IV. Tulburarea nu se datoreaza unei tulburari psihice, sau efectelor psihologice directe ale unei substante (inclusiv medicamente), sau unei conditii medicale generale care produce tulburari de somn prin alt mecanism decât respiratia anormala (criteriu B). Somnolenta este mai evidenta în situatiile relaxante, ca atunci când individul citeste, sau se uita la televizor. Inabilitatea sa de a controla somnolenta poate fi evidenta la întâlnirile plictisitoare, sau la film, teatru, sau concerte. Impactul somnolentei poate fi minimalizat de individ, care se poate mândri cu faptul ca poate adormi oriunde si oricând.

Insomnia, trezirile frecvente, sau somnul neodihnitor, sunt mai putin frecvente decât somnolenta din timpul zilei, ca simptome în tulburarile de somn legate de respiratie. Anormalitatile respiratorii includ apneea, hipopneea si hipoventilatia. Au fost descrise trei tipuri de tulburari de somn legate de respiratie: sindromul de apnee obstructiva de somn, sindromul de apnee centrala de somn si sindromul de hipoventilatie alveolara centrala.