apoi scrierea Despre aşa numita Evanghelia după Petru, pe care ar fi compus-o ca să combată minciunile cuprinse în această Evanghelie, din cauza anumitor credincioşi ai Bisericii din Rossos, care s-au lăsat duşi de învăţături greşite, pe temeiul, zice-se, al acestei scrieri. Găsim potrivit să cităm din această lucrare un scurt pasaj, prin care autorul combate părerea respectivă. Iată cum se exprimă Serapion:
«Fraţilor, noi ţinem la Petru şi la ceilalţi apostoli cu aceeaşi tărie ca şi la Hristos. în schimb, avem atîta experienţă să respingem pseudoepigrafele puse sub numele lui, pentru că ştim că pentru astfel de scrieri n-avem nici un temei tradiţional.i
Căci pe cînd eram la voi socoteam că toţi eraţi legaţi de credinţa cea dreaptă şi chiar fără să fi citit Evanghelia zisă a lui Petru îmi ziceam: dacă numai într-atîta constă supărarea voastră, atunci puteţi s-o citiţi58. întrucît însă m-am convins din auzite că judecata voastră înclină spre erezii, mă voi grăbi să vin din nou la voi. Aşadar, fraţilor, aşteptaţi-mă pe curînd!
Noi cunoaştem, fraţilor, erezia lui Marcian59, care se contrazice pe sine însuşi, neştiind ce grăieşte. Lucrul acesta îl puteţi deduce şi din cele ce v-am scris.
într-adevăr, noi am reuşit să împrumutăm această carte de la altcineva, şi anume tocmai de la cei care o folosesc în calitate de urmaşi ai celor care au introdus-o cei dintîi - şi pe care noi îi numim docheţi60, pentru că majoritatea ideilor lor ţin de această direcţie -, aşa încît am putut-o citi şi ne-am putut convinge că în cea mai mare parte această Evanghelie consună cu adevărata învăţătură a Mîntuitorului, dar sînt şi cîteva pasaje care o contrazic, şi anume cele pe care le semnalăm aici».
Atîta despre Serapion.
XIII
Despre scrierile lui Clement61
Evanghelia dupu Petru pare un produs popular, lipsit de elemente eretice; totuşi e necanonică.
Personaj necunoscut, desigur altul decît Marcion.
Oricît de inofensivi ar părea, totuşi dacă sînt docheţi (adică din cei care afirmaseră că Mîntuitorul ar fi avut trup aparent), ei sînt eretici.
(il. A se vedea în româneşte operele lui traduse de pr.prof. D. Fecioruîn colecţia «P.S.B.» 5 (i, Bucureşti 1982. în loc de 8 avem numai 7 cărţi la Stromate, în această traducere. (i2. Pierdute cu excepţia cîtorva fragmente. La fel şi următoarele 3 lucrări.
De la Clement au ajuns pînă la noi opt cărţi intitulate Stromate sau după numele întreg «ale lui Titus Flavius Clement stromate sau note gnostice potrivit filosofiei celei adevărate».
Acelaşi număr de cărţi ca şi Stromatele cuprind şi operele sale numite Hipotipoze62, în care aminteşte cu numele despre Panten ca despre dascălul său şi în care prezintă explicaţii la Sfintele Scripturi şi la tradiţiile cunoscute de el.
Tot lui îi aparţin şi Cuvîntul de îndemn cdtn elini sau Protrepticul, apoi o altă lucrare intitulată Care bogat se va mintui, precum şi scrierea Despre Paşti şi tratatele'13Despre post şi Împotriva defăimării, ca şi Îndemn la răbdare sau Către cei de curînd botezaţi, aşa numitul Canon bisericesc sau împotriva iudaizanţilor, pe care 1-a dedicat episcopului Alexandru, de care am amintit mai înainte.
în Stromatele sau Covoarele sale Clement nu presară numai pasaje din Scriptura dumnezeiască, ci dă şi pasaje din scrierile grecilor, desigur în măsura în care i se pare că ei ar fi spus ceva folositor, amintind şi despre concepţiile cele mai răspîndite şi mai cunoscute atît pentru elini, cît şi pentru barbari.
în acelaşi timp examinează şi părerile greşite ale ereziarhilor, dîndu-ne o informare bogată şi oferindu-ne material pentru lărgirea deosebită a cunoştinţelor, în general el pune faţă în faţă credinţa creştină şi cea a filosofilor, aşa încît desigur că de aici a izvorît şi temeiul pentru care i s-a dat titiul Covoare.
în acelaşi timp el se foloseşte în această lucrare şi de mărturii scoase din Scripturile necanonice, din «înţelepciunea» zisă a lui Solomon şi aceea a lui «Isus fiul lui Sirah», de «Epistola către Evrei», de «Epistolele» lui Varnava, a lui Clement şi a lui Iuda.
Mai aminteşte totodată şi de Cuvîntul împotriva elinilora lui Taţian, apoi despre Cassian64 ca autor al unui «Hronograf», despre Filon, despre Aristobul, despre Iosif, despre Demetriu, despre Eupolem, toţi scriitori iudei, care sînt de părere cu toţii că Moise şi neamul iudeilor se pot lăuda cu o vechime mai mare decît cea a elinilor65.
Aceste cărţi ale lui Clement sînt pline de o mulţime de alte cunoştinţe folositoare. în cea dintîi dintre ele el afirmă despre sine însuşi că ar fi foarte apropiat de urmaşii Apostolilor şi tot în aceeaşi carie lagaduieşte că va comenta cartea Facerii66.
în scrierea Despre Paştf7mărturiseşte că a fost silit de prietenii săi să transmită în scris acele tradiţii care au fost primite de vechii presbiteri. Şi tot acolo aminteşte şi de Meliton, de Irineu şi de alţi cîţiva, reproducînd extrase din scrierile lor.
XIV
Scrierile pe care le aminteşte Clement
Operele înşirate de acum înainte s-au pierdut.
Iul lian Cassian, scriitor rigorist amintit adeseori în Stromate.
Teză comună apologeţilor iudei şi creştini.
Stromate, I, II, 11; III, XII, 95; IV, I, 3 etc.
Păstrată doar fragmentul'.
1. în Hipotipozele sale Clement ne oferă, ca să spunem mai pe scurt, extrase rezumative din întreaga Sfînta Scriptură neotestamentară, fără să uite
nici de aşa numitele cărţi controversate''8, cum sînt «Epistola lui Iuda», precum şi celelalte «Epistole soborniceşti», apoi «Epistola lui Barnaba»'' , şi «Apocalipsa lui Petru».
Despre «Epistola către Evrei» spune că-i a lui Pavel şi că a fost adresată evreilor în limba lor proprie, dar că Luca, după ce a tradus-o cu grijă, a editat-o pentru elini în limba lor. De aici vine faptul că limba acestei epistole ar semăna cu cea a Faptelor Apostolilor.
Ea nu începe cu cuvintele «Pavel, apostolul», cum ar fi de aşteptat, căci, zice Clement, el se adresează evreilor care erau porniţi şi nutreau o bănuială împotriva lui, de aceea e de înţeles că el nu-şi pune de la început numele.
Iar ceva mai departe adaugă: «După cum, adică, spunea odinioară un prea fericit presbiter70, Domnul a fost trimis la evrei ca apostol al Celui Atotputernic, aşa încît Pavel din modestie şi din respect faţă de Mîntuitorul n-a vrut să se intituleze apostol al evreilor, întrucît fiind în primul rînd dascăl şi apostol al paginilor, numai în chip excepţional s-a putut adresa şi evreilor».
Tot în aceleaşi cărţi relatează Clement în legătură cu tradiţia vechilor presbiteri privitoare la ordinea evangheliilor următoarele: acele Evanghelii care conţin spiţa neamului (lui Iisus) au fost scrise mai întîi.
Astfel, la Evanghelia după Marcu lucrurile s-au petrecut în împrejurările următoare: după ce Petru propovăduise public învăţătura creştină în Roma şi făcuse cunoscută Evanghelia cu puterea Duhului Sfînt, mulţi din cei ce ascultaseră aceste predici au rugat pe Marcu, ca unul care îl însoţise pe Petru de multă vreme şi deci păstrase în amintire cele spuse, să pună în scris cele propovăduite.
Aflînd de această dorinţă, Petru n-ar fi intervenit nici ca să-1 împiedice, dar nici ca să-1 încurajeze. Cît despre Ioan, cînd a văzut, la urmă de tot, că învăţătura privind omenitatea Mîntuitorului a fost pusă în lumină (în celelalte Evanghelii, n.tr.), la îndemnul cunoscuţilor săi şi fiind luminat de Duhul Sfînt, a alcătuit Evanghelia sa, care e mai duhovnicească (decît celelalte, n.tr.).
Atîta ne spune Clement.
68. Pasaj important privitor la stabilirea canonului cărţilor biblice dar canonice (4vfiiafrf|X0u).
In vechime era socotită «inspirată» (Stromate, II, VI, 3; Origen, C. Ceh., I, 63).
Fără indicare. E posibil să fie vorba de Panten.
Mai sus: VI, XI.
/ Tes., 4, 3.
8. La rîndui său, acelaşi Alexandru, de care a mai fost vorba înainte71,
aminteşte şi el atît despre Clement, cît şi despre Panten într-o epistolă adresată
lui Origen, vorbind despre ei ca despre nişte bărbaţi pe care i-a cunoscut per-
sonal. Iată cum se exprimă: «După cîte ai aflat, a fost voia lui Dumnezeu72 ca
prietenia care ne-a venit de la strămoşi să rămînă nu numai nezdruncinată, ci să devină şi mai caldă şi mai sigură.
9. Cunoaştem într-adevăr pe acei fericiţi părinţi, care au trăit înainte de
noi şi după care ne vom înşirui şi noi în curînd: atît pe Panten, cu adevărat
fericitul şi domnul nostru, cît şi pe sfîntul Clement, care a fost domnul meu şi
ajutătorul meu, precum şi pe alţii dacă au mai fost. Prin mijlocirea acestora am
ajuns să te cunosc, pe tine care eşti cel mai bun în toate privinţele, domnul
meu şi fratele meu».
10. Atît despre aceste lucruri.
Cît priveşte pe Adamantius (să nu se uite că acest nume îl avea şi Origen),73 în vremile cînd Zefirin conducea Biserica Romei, el însuşi scria undeva că pe cînd se afla la Roma a spus: «De multă vreme am dorit să vizitez această străveche Biserică a Romanilor». După o scurtă petrecere acolo, el s-a reîntors în Alexandria,
11. îndeplinind cu toată rîvna slujba obişnuită de catehet74. Demetriu,
episcopul de atunci, îl încuraja şi-i făcea rugăminţi neîntrerupte să se facă pe
cît se poate mai sîrguincios fraţilor75.
XV Heracla
Cînd a văzut că pentru el e prea mult să se adîncească atît în studiul teologiei spre a cerceta şi explica Sfintele Scripturi, cît şi în catehizarea celor care veneau la el încît nu-1 mai lăsau nici să răsufle, căci catehizarea nu se întrerupea de dimineaţa pînă seara, Origen a împărţit mulţimile făcînd apel la Heracla, bărbat rîvnitor în cele dumnezeieşti, dar care era foarte şcolit şi familiar şi în filosofie, aşa că a aşezat pe acest coleg la munca de catehizare, pentru sine păstrîndu-şi numai instruirea celor mai avansaţi76.
XVI
Rîvna cu care studia Origen Scripturile Sfinte
Porecla «Adamantius» va fi fost dată lui Origen din tinereţe ori numai mai tîrziu pe urma muncii lui atît de temeinice.
Păstoria lui Zefirin a avut loc între anii 198/200/-217. Venirea lui Origen la Roma, unde a ascultat o predică a lui Ipolit, a avut loc, se crede, în anul 212.
Mai sus: VI, III, 2.
R. Cadiou, o.c. p. 68. P. Nautin, o.c. p. 183.
Cunoştinţele de ebraică ale lui Origen au fost destul de modeste.
1. Atât de mare era zelul cu care studia Origen Sfintele Scripturi, încît de dragul lor a învăţat să cunoască şi limba ebraică, procurîndu-şi în acest sens mai întîi textul scris în litere ebraice, pe cheltuială proprie77. Dar mai ales a
cercetat ediţiile greceşti scoase de cei care, în afară de Septuaginta, traduseseră Scripturile Sfinte,căutînd să vadă deosebirile dintre ea şi cele făcute de Aquila, Simah şi Teodoţion, pe lîngă care a mai găsit şi altele, pe care le-a adus la lumină după ce zăcuseră timp îndelungat nu ştiu în ce unghere ascunse.
Din pricină că nu se cunoşteau autorii lor, el ne-a înştiinţat doar că pe una din aceste ediţii a găsit-o la Neapoli lîngă Actiunviar pe alta în alt loc.
Oricum, în Hexaplele sale la Psalmi, în afară de cele patru ediţii cunoscute, el a adăugat nu numai o a cincea, ci şi o a şasea şi chiar o a şaptea: despre una spune că a găsit-o la Ierihon78, într-un vas, pe timpul împăratului Antonin, fiul lui Sever79.
Toate aceste traduceri le-a strîns într-o singură lucrare, împărţind textul în stihuri şi versete80, punîndu-le unul alături de celălalt, inclusiv textul ebraic. îrt felul acesta ne-a rămas redacţia numită «Hexapla»81, iar pentru o parte din text avem «Tetrapla» care cuprinde redacţiile lui Aquila, Simah şi Teodoţion puse faţă în faţă cu Septuaginta.
XVII Simah traducătorul
Săpături recente (1952) au căutat să identifice eventualele urme ale textelor biblice vizate aici.
Cum s-a spus mai înainte (VI, VIII, 4) e vorba de Caracalla care a domnit între anii 211-217.
In greceşte.
Pe 6 coloane: ebraic (în litere ebraice), pe altă coloană ebraic transcris cu litere greceşti, apoi Septuaginta urmată de cele trei versiuni, Aquila, Simah şi Teodoţion. La «Tetrapla» erau lăsate afară primele două ebraice. Manuscrisul original al Hexaplei s-a păstrat un timp în biblioteca din Cezareea, dar cu venirea arabilor s-a distrus. în 1875 F. Field (Oxford) a încercat o reconstituire a Hexaplei pe baza fragmentelor aflate. Ea se cere îmbunătăţită azi.
Simah favoriza interpretările moralizante.
III, XXXVII, 1.
Despre ea Palladiu, Hist. laus. LXIV.
în legătură cu cei care au făcut aceste traduceri ale Bibliei, trebuie să ştim că unul din ei, Simah, era ebionit82. Erezia numită a ebioniţilor susţine că Hristos e fiul natural al lui Iosif şi al Măriei, că a fost simplu om; în schimb, ei pretind că Legea trebuie respectată aspru, aşa cum o respectă iudeii, după cum ştim deja din cele spuse mai înainte83. De la Simah s-au păstrat pînă azi şi cîteva comentarii îndeosebi la Evanghelia după Matei, în care se pare că se străduieşte să-şi argumenteze erezia de care am vorbit. Origen afirmă că aceste lucrări, împreună cu alte tîlcuiri la Sf. Scriptură făcute de Simah, le-a primit de la o oarecare Iuliana84, care, după spusa lui, le-ar fi moştenit de la Simah însuşi.
XVIII
Ambrozie
Tot în acelaşi timp a trăit şi Ambrozie85, care îmbrăţişase înainte erezia lui Valentin, dar s-a lăsat convins de adevărul propovăduit de Origen, aşa încît lămurindu-şi cugetul ca de o lumină strălucitoare a trecut îndată la învăţătura ortodoxă a Bisericii.
în vremea aceea, cînd faima lui Origen se răspîndise pretutindeni, mulţi oameni culţi au venit în jurul lui ca să deprindă alături de el o cunoaştere cît mai temeinică a învăţăturilor sfinte. Mulţime de eretici şi un mare număr de filosofi din cei mai cunoscuţi au venit să-1 asculte cu rîvnă şi să înveţe de la el, putem zice, nu numai lucrurile sfinte, ci şi adevăruri din filosofia profană.
Pe toţi cei pe care-i vedea că sînt dăruiţi cu mai multă putere de înţelegere Origen îi introducea în disciplinele filosofice, aşa cum sînt geometria, aritmetica şi celelalte ştiinţe de bază, după care îi făcea să cunoască sectele sau curentele diferite ale filosofiei86, explicîndu-le scrierile lor, tîlcuindu-le şi exa-minîndu-le cu de-amănuntul, în aşa fel încît chiar şi printre elinii înşişi acest om era socotit ca un mare filosof.
în schimb, pe mulţi din cei care erau mai puţin dotaţi i-a îndrumat spre învăţăturile elementare, spunînd că pentru ei acestea sînt de cel mai mare folos pentru dobîndirea cunoştinţelor necesare înţelegerii Sfintelor Scripturi. Oricum, el susţinea că şi pentru el îndeletnicirea cu ştiinţele profane şi cu filosofia este de cea mai mare trebuinţă.
XIX
Ce se mai ştie despre Origen
1. Cît despre martorii rodnicei activităţi a lui Origen, aceştia sînt însuşi filosofii elini, care au înflorit în vremea aceea şi în scrierile cărora aflăm multe ştiri despre acest bărbat. Unii din ei închină chiar scrieri speciale sau îi dedică strădanii, aşa cum fac unii ucenici pentru dascălul lor. De ce trebuie să spun acest lucru? Amintesc doar de numele lui Porfiriu87, care s-a mutat în vremile noastre în Sicilia şi a alcătuit acolo scrieri împotriva noastră, în care se sileşte să defaime Sfintele Scripturi, precum şi pe cei care le-au tîlcuit, dar fără să poată aduce nici cea mai mică învinuire împotriva învăţăturii noastre, dedi-cîndu-se doar, în lipsa de argumente întemeiate, la simple înjurături şi defăimări la adresa acestor tîlcuitori şi îndeosebi la adresa lui Origen.
Ambrozie, sprijinitorul lui Origen, înclinase în tinereţe spre valentinieni. Singur Fer. Ieronim credea că ar fi simpatizat marcionismul {De viris UI. 56).
Cine citeşte scrierile lui Origen se convinge că marele dascăl alexandrin cerea pentru explicarea Scripturii şi cunoştinţe profane.
Opera lui Porfiriu cu titlul Contra creştinilor cuprinde 15 cărţi. Ea s-a pierdut. Harnack a încercat o reconstituire din fragmentele păstrate (Gottingen 1916).
88. Porfir atacă la Origen mai ales tendinţa lui de a alegoriza textele biblice.
8!). Despre Heracla se ştie că a audiat pe filosoful neoplatonic Ammonius Sacca. Origen însuşi recunoaşte că şi el l-a audiat, deşi nu-i dă numele.
!)(). Porfiriu se contrazice cînd spune că Ammonius a fost creştin. Acest creştin pare a fi fost episcopul de Thmuis care se numea tot Ammonius.
91. Porfir exagerează cînd afirmă că Origen s-a convertit la creştinism după ce fusese crescut in cultura păgînă, greacă, ceea ce e absurd. E drept însă că a folosit «metode greceşti» spre a explica creştinismul. R. Cadiou, o.c. p. 232.
Pe acesta zice câ l-a cunoscut încă de tînăr şi încearcă să-1 defăimeze, dar fără să-şi dea seama mai curînd îl laudă decît îl înjoseşte fie atunci cînd spune despre el lucruri adevărate, fiindcă nu e în stare să grăiască despre el altfel, fie şi atunci cînd minte în legătură cu unele lucruri pe care nu le înţelege, dar şi în cazul acesta odată îi aduce învinuirea că-i creştin, altădată descrie priceperea lui deosebită în problemele de filosofie.
Iată, de pildă, în ce cuvinte se exprimă despre el: «Unii, în loc să fugă de ticăloşia Scripturilor evreieşti, s-au oprit la tîlcuiri neconcludente pierzîn-du-se în explicaţii încurcate şi necorespunzătoare, care nu numai că nu constituie o laudă pentru învăţătura lor ciudată, ci mai curînd îşi preamăresc copilăreşte scornelile lor proprii. într-adevăr, despre cele spuse atît de limpede de Moise, el crede că ar fi fost spuse cu înţeles ascuns88, ridicîndu-le pînă în slava cerului ca pe nişte rostiri dumnezeieşti pline de taine ascunse, iar după ce au amăgit în chip lăudăros puterea de cugetare a sufletului, îl încarcă apoi cu explicările lor proprii»89.
Mai încolo Porfiriu continuă: «Această ciudată metodă provine de la Origen, un bărbat pe care şi eu l-am întîlnit pe cînd era încă tînăr de tot şi care avea încă de pe atunci foarte mare faimă şi care este şi acum vestit prin scrierile pe care le-a lăsat şi a cărui faimă s-a răspîndit foarte mult printre dascălii acestor învăţături.
El ascultase doar lecţiile lui Ammonius, care şi-a cîştigat în vremile noastre o mare faimă în filosofie, luînd de la dascălul său foarte mult în ce priveşte familiarizarea cu ştiinţele în general, cu toate că, potrivit dreptei orientări în viaţă, el a urmat un drum cu totul opus.
De fapt, Ammonius era creştin90, fiind crescut de părinţii săi în învăţături creştine, dar după ce a început să cugete şi să adîncească filosofia, s-a întors curînd spre un stil de viaţă mai apropiat de legile cugetării. în schimb, Origen era elin, crescut în studii elineşti, dar cu timpul va cădea în îndrăzneala barbară91. Făcînd aşa, el s-a tîrguit cu sine însuşi şi cu destoinicia sa în studii; în viaţă, însă, el s-a comportat ca creştin, contrar legilor raţiunii; dar cît despre părerile despre lume şi despre Dumnezeu, el le-a grecizat, înlocuind părerile grecilor cu nişte fabule stranii.
Trăia mai mult în lumea lui Platon, urmărea scrierile lui Numenius, ale lui Cronius, ale lui Apollofane, ale lui Longin, ale lui Moderatus, ale lui Nicomah şi ale altor bărbaţi vestiţi din şcoala pitagoreilor. Era tot atît de familiarizat cu scrierile lui Heremon stoicul şi ale lui Cornutus, de la care a deprins tîl-cuirea alegorică a misterelor elineşti, a cărei metodă a aplicat-o la scrierile iudaice»92.
9. Iată dar ce spunea Porfiriu în cea de a treia carte a sa întitulată împotriva
creştinilor. Pe de o parte are dreptate atunci cînd vorbeşte despre vieţuirea
curată şi despre bogata ştiinţă a acestui bărbat, dar pe de altă parte minte pe
faţă atunci cînd afirmă că Origen a trecut de la păgînism la creştinism - căci ce
altceva ar fi grăit cel ce avea să scrie împotriva creştinilor decît să mintă? - iar
despre Ammonius spune că a căzut din viaţa cea cuvioasă la moravurile
păgîne.
Or se ştie că Origen şi-a păstrat învăţătura cea după Hristos pe care o moştenise de la strămoşii săi, după cum ne arată istorisirea de pînă aci. Cît priveşte pe Ammonius, el a rămas pînă la un moment din viaţa sa curat şi neclintit în concepţia creştină despre viaţă, aşa cum mărturisesc pînă astăzi lucrările acestui bărbat rămas statornic în faima pe care şi-a cîştigat-o în faţa tuturor prin scrierile sale, între altele prin cartea intitulată Conformitatea dintre învăţătura lui Moise şi cea a lui Iisus şi multe altele, care se pot găsi încă la iubitorii de lecturi bune şi frumoase93.
Cam atîta am crezut potrivit să spun ca să dovedesc pe de o parte cît de făţarnic era acest mincinos94, iar pe de altă parte, cît de dibaci era Origen în ştiinţele profane. Despre largile lui cunoştinţe în ştiinţele profane vorbeşte Origen însuşi atunci cînd se apără de învinuirea pe care i-au adus-o unii,spu-nînd următoarele într-o epistolă de a sa:
«De cînd mă dedicasem cu toată fiinţa ştiinţei cuvîntului (dumnezeiesc n.tr.), iar faima vieţuirii mele se răspîndise pînă departe, îndată au început să vină alături de mine atît eretici, cît şi oameni învăţaţi în ştiinţele greceşti şi mai ales în filosofie, de aceea am socotit că trebuie să cercetez atît învăţăturile ereticilor, cît şi soluţiile pe care filosofii s-au legat să le dea pentru aflarea adevărului.
E drept că Origen resimte influenţa platonismului tîrziu şi a stoicismului. Numenius din Apameea (sec. II) numea pe Platon un «Moise atticizant». J. Danielou, o.c. p. 89 şi urm.
Eusebiu greşeşte acceptînd identificarea filosofului Ammonius cu episcopul omonim din Tmuis, care a scris (el, iar nu filosoful) operele amintite.
Porfiriu.
Ammonius Sacca.
13. Am făcut acest lucru urmînd pilda lui Panten, care s-a arătat pe vremuri folositor multora dintre noi şi care şi-a cîştigat în această privinţă o pregătire bogată, ca şi exemplul lui Heracla, care este acum întîi stătător între preoţii Alexandriei şi pe care eu însumi l-am găsit alături de dascălul de ştiinţe profane95, pe care 1-a audiat cinci ani înainte ca eu să fi început să-i ascult lecţiile.
14. Aşadar, sub influenţa acestui dascăl, într-o vreme cînd purta încă
îmbrăcăminte obişnuită, Heracla a lepădat-o şi a îmbrăcat mantaua de filosof
pe care o poartă şi azi, cu toate că nici azi nu încetează de a studia încă din căr-
ţile elineşti atît cît poate»9fi.
Iată, dar, ce a zis Origen ca să-şi justifice deprinderile sale în domeniul literaturii elineşti.
Iar în vremea aceea, pe cînd Origen se afla în fruntea şcolii din Alexandria, un ofiţer oarecare a adus lui Demetriu, episcopul comunităţii, şi prefectului de atunci al Egiptului, din partea guvernatorului Arabiei97, scrisori ca să trimită cît mai curînd pe Origen să-i explice învăţătura creştină. Aşa a ajuns Origen în Arabia şi, în scurt timp, după ce şi-a îndeplinit misiunea, s-a reîntors iarăşi în Alexandria.
Intre timp, însă, izbucnise în oraş o mare tulburare98, de aceea plecînd pe furiş din Alexandria s-a dus în Palestina şi s-a aşezat în Cezareea. Aici episcopii l-au rugat, cu toate că el nu se învrednicise încă să fie hirotonit preot, să ţină cuvîntări şi să tîlcuiască în adunările Bisericii Sfintele Scripturi.
Şi ca să se vadă că aşa stau lucrurile, episcopul Alexandru al Ierusalimului şi Teoctist, episcopul Cezareii, scriu ca să se justifice următoarele cuvinte în legătură cu Demetriu (al Alexandriei, n.tr):«La acestea, el a adaos în epistola sa că niciodată nu s-a mai auzit spunîndu-se şi nici acum n-ar cunoaşte vreun caz ca un mirean să ţină predici în faţa unor episcopi. Nu ştim cum poate vorbi cineva un lucru atît de neadevărat.
Căci acolo unde există oameni în stare să aducă servicii fraţilor lor, ei sînt invitaţi de sfinţii episcopi să vorbească poporului. Aşa a vorbit Evelpist în Laranda, la rugămintea fericitului episcop Leon; tot aşa şi la Iconium, Paulin, fiind rugat de episcopul Celsus, precum şi în Sinada, Teodor, de faţă fiind episcopul Aticus99. Şi se poate ca astfel de cazuri să se fi petrecut şi în alte locuri, dar pe care noi nu le cunoaştem».
In felul acesta, deşi încă tînăr, bărbatul de care vorbim era cinstit nu numai de către cei din jur, ci şi de episcopi din alte ţări.
!)(>. Epistola aceasta autobiografică va fi fost scrisă din Atena în anul 233 adresînd-o episcopului Alexandru de Ierusalim ca justificare pentru acuzele aduse de episc. Demetriu al Alexandriei. A se vedea P. Nautin, o.c. p. 411.
E vorba de Arabia Petreea şi Transiordania, cu capitala Bostra. Origen se va reîntoarce acolo de două ori. Călătoria va fi avut loc în anii 214-215. P. Nautin, o.c. p. 411.
Ştim că o răscoală are loc în anul 215. Ca să înăbuşe răscoala împăratul a jefuit oraşul, a alungat pe străini, a ridicat un zid împărţind oraşul în două. Dar a mai fost o răscoală în 221.
Nu cunoaştem din altă parte aceste persoane.
19. Dar întrucît Demetriu 1-a rechemat prin scrisori şi 1-a silit prin diaconii
Bisericii să se întoarcă iarăşi în Alexandria, el a plecat şi şi-a îndeplinit mai
departe îndatoririle sale.
XX
Ce alte scrieri se mai cunosc din vremea aceea100
în vremea aceea străluceau mulţi cărturari şi oameni din sinul Bisericii. Din epistolele pe care şi le adresau unii altora s-au mai păstrat unele pînă astăzi şi sînt uşor de procurat. Unele pot fi găsite în biblioteca din Aelia101, pe care a organizat-o Alexandru, episcopul Bisericii de acolo; de acolo am putut aduna şi noi materialul necesar întocmirii lucrării de faţă102.
Printre aceşti bărbaţi, Berii este unul care, în afară de epistole, ne-a mai lăsat şi diferite alte lucrări. El era episcop al Arabilor din Bostra103. Tot aşa se prezintă cazul şi cu Hipolit104, care era şi el întîistătător al unei alte Biserici.
Pînă la noi a ajuns şi un Dialog, pe care l-a compus Caius105, un om foarte învăţat, care trăia în Roma pe vremea episcopului Zefirin. Dialogul a fost îndreptat împotriva lui Proclu, care apăra erezia catafrigienilor. în ea se aduce la tăcere îndrăzneala acelor potrivnici şi neruşinarea lor de a compune şi alte Scripturi necunoscute pînă acum. De pildă el aminteşte numai treisprezece epistole ale Sfîntului Apostol (Pavel, n.tr.), fără să pună la socoteală, alături de ele, şi «Epistola către Evrei», pe care pînă azi unii romani nu o cred că este a Apostolului106.
XXI
Episcopii mai cunoscuţi din timpul acela
E vorba de perioada cît a petrecut Origen în Alexandria, deci cam pînă la anul 230. Hronografia datelor nu e sigură.
Noul oraş construit de Adrian după dărîmarea Ierusalimului (Cf. mai sus: IV, VI, 4), Aelia, avea cea mai veche Bibliotecă creştină.
Fapt important de reţinut
Mai jos: VI, XXXIII.'
A se vedea mai jos: VI, XXII.
Caius respingea Apocalipsa şi Evanghelia după Ioan. Cf. II, XXV, 8.
A se vedea mai sus: III, III.
Caracalla a fost ucis la 8 april 217. Urmaşul lui imediat a fost Macrin, care a domnit numai un an, iar între 218-222 a domnit Elagabal (numit aşa pentru că în tinereţe fusese preot al soarelui Helios).
108. Moartea lui Calist a avut loc probabil în vremea unei răscoale în anul 222.
După Antonin, care a domnit şapte ani şi şase luni, a urmat Macrin. întrucît acesta n-a domnit decît un singur an, la conducerea statului a urmat un alt Antonin107. în primul lui an de domnie moare şi episcopul Zefirin al Romei, după ce a condus Biserica timp de optsprezece ani împliniţi.
După el episcopatul e încredinţat lui Calist, care după ce a trăit cinci ani lasă conducerea Bisericii pe mîna lui Urban108. La rîndui său, împăratul
Alexandru moşteneşte între timp tronul romanilor întrucît Antonin n-a domnit decît patru ani. Tot în acelaşi timp Filetus a urmat lui Asclepios în fruntea Bisericii din Antiohia.
Mama împăratului, numită Mamaea, care era o femeie foarte religioasă, auzind de faima lui Origen, care se răspîndise peste tot, a făcut orice să ajungă să vadă şi ea un asemenea om109 şi să guste din cunoştinţele lui teologice unanim admirate de toţi.
în vreme ce petrecea în Antiohia, ea a cerut prin nişte ofiţeri din garda ei să i-1 aducă acolo, aşa încît Origen a petrecut în apropierea ei o anumită vreme aducîndu-i multe mărturii privitoare la mărirea lui Dumnezeu şi la frumuseţea învăţăturii dumnezeieşti, după care s-a grăbit să-şi continue preocupările lui obişnuite (în Alexandria, n.tr).
XXII
Despre scrierile lui Hipolit, care au ajuns pînă la noi
Tocmai în aceeaşi vreme îşi compunea şi Hipolit multe din celelalte tîl-
cuiri. între ele a mai scris şi o lucrare Despre Paşti, în care a stabilit o metodă de
calculare a datei Paştilor, propunînd regula110 după care se pot afla toate amă-
nuntele în legătură cu această sărbătoare pentru un ciclu de 16 ani, luînd drept
punct de mînecare primul an de domnie a împăratului Alexandru. Dintre
celelalte opere ale sale, cele care s-au păstrat pînă la noi sînt următoarele:
Despre Hexaimeron, Despre ceea ce urmează după cele şase zile ale creaţiei, apoi împo-
triva lui Marcion, Despre Cîntarea Cîntărilor, Despre fragmente din proorocia lui
lezechiel, Despre Paşti, împotriva tuturor ereziilor şi multe altele, pe care le putem
afla păstrate la mulţi creştini111. ,
XXIII
Despre rîvna lui Origen şi cum a fost învrednicit să fie hirotonit preot
Călătoria va fi avut loc prin 224-225.
Ceea ce-i mai important în această lucrare (unele fragmente au fost decoperite în 1551 într-un cimitir din Roma) sînt tabelele pascale pentru anii 222-233.
Dintre operele amintite nu s-au păstrat decît Comentatul la Cîntarea Cîntărilor într-o traducere georgiană. Nu ştim dacă scrierea contra ereziilor e identică cu Filosofumena, din care n au păstrat fragmente.
A se vedea studiul şi notele noastre la primele două volume din operele lui Origen, «l'.S.B.» ()-7. Tot acolo şi despre rolul lui Ambrozie.
1. De atunci înainte a început şi Origen să scrie Comentariile sale la cărţile Sfintelor Scripturi, operă la care l-a încurajat Ambrozie112 nu numai cu nenumărate îndemnuri şi rugăminţi, ci şi procurîndu-i din belşug tot ce-i putea fi de folos.
într-adevăr, mai mult de şapte tahigrafi îi stăteau la dispoziţie cînd dicta şi care se schimbau alternativ după un anumit timp. Nici numărul copiştilor nu era mai mic şi tot aşa stăteau lucrurile şi cu numărul tinerelor fete care caligrafiau frumos textele. Ambrozie oferea din plin tot ce era de trebuinţă pentru întreţinerea tuturor. Ba mai mult, el depunea o rîvnă nespusă la cercetarea anevoioasă a Sfintelor Scripturi, prin care îndemna pe Origen în chip deosebit să-şi redacteze Comentariile sale.
Aşa stînd lucrurile, după ce Urban a păstorit vreme de opt ani Biserica Romei, i-a urmat Ponţian, iar după Filetus, Biserica Antiohiană o conducea Zebenus.
în vremea aceea113, ca să facă faţă cerinţelor urgente cerute de treburile bisericeşti, mergînd în Grecia, Origen a trecut prin Palestina şi la Cezareea a primit hirotonia întru presbiter din partea episcopilor din acea ţară114. Fră-mîntările produse de acest fapt în legătură cu persoana lui, hotărîrile luate de conducătorii Bisericilor în legătură cu aceste frămîntări, precum şi numeroasele foloase pe care le-a adus Origen propovăduirii cuvîntului dumnezeiesc ar cere o expunere aparte. Noi am făcut-o după cuviinţă în a doua carte a Apologiei pe care am scris-o pentru el.
XXIV
Comentariile compuse de Origen în Alexandria
Pe la anul 230. Călătoria în Grecia a avut scop combaterea lui Marcion, cum reiese dintr-o epistolă a lui Origen. P. Nautin o.c.161-166.
Hirotonirea a avut loc în anul 231. Despre urmările ei,în studiul volumului prim al operelor lui.
A se vedea la locul respectiv, voi. 6 (partea a Il-a).
Pierdută, afară de cîteva fragmente.
Păstrate parţial.
Pierdută, afară de cîteva fragmente.
Faţă de toate acestea va trebui să adăugăm că în cartea a şasea a «Comentarului la Evanghelia după Ioan»115 Origen subliniază că primele cinci cărţi din această lucrare le-a compus pe cînd se afla încă în Alexandria şi că din întreaga operă asupra acestei Evanghelii au ajuns pînă la noi numai douăzeci şi două de tomuri.
în cea de a doua carte a Comentarului la cartea Facerii116, din totalul de douăsprezece cîte sînt, el ne arată că cele de dinaintea cărţii a noua au fost alcătuite în Alexandria dimpreună cu Comentariile la primii 25 de psalmi, apoi cele despre Plîngerilehii Ieremia117, din care cinci tomuri au ajuns pînă la noi şi în care aminteşte şi de lucrările Despre înviere11*, care cuprind două volume.
3. Chiar şi lucrarea sa Despre principii a compus-o tot înainte de a pleca din Alexandria"". Cît despre cărţile intitulate Stromate™, care sînt în număr de zece, şi pe acelea le-a compus tot în acelaşi oraş în vremea domniei împăratului Alexandru, după cum arată înseşi notele autografe din fruntea tomurilor.
