Patriarhul bisericii ortodoxe romane comisia de editare

XXV

Cum a citat Origen Scripturile canonice

1. 
   
   119. Păstrată integral într-o traducere latină a lui Rufin. Parţial avem şi text grec original
   păstrat în Filocalia («P.S.B.» 8). A se vedea studiul nostru în Origen, partea a treia.

   120. Pierdută, cu excepţia unor mici fragmente.

   
   
   121. Lipseşte de pe listă indicaţia proorocilor mici, din care s-a păstrat o bună parte în tra-
   ducerea lui Rufin.
   
   La explicarea psalmului întîi, Origen ne dă un catalog al Scripturilor sfinte din Vechiul Testament, atunci cînd scrie textual: «Trebuie să băgăm de seamă că după tradiţia ebraică numărul cărţilor (vetero-testamentare, n.tr.) este de douăzeci şi două, număr care la ei este egal şi cu numărul literelor (din alfabet, n.tr)».
   
2. 
   Ceva mai departe, vorbind despre altceva, el continuă aşa: «Cele douăzeci şi două cărţi (din Biblia, n.tr.) evreilor sînt următoarele: cea intitu­lată «Facerea» şi care la evrei se numeşte Bereşit sau «La început» după cuvîn­tul cu care începe cartea; (a doua carte este n.tr) «Ieşirea», cu numele evreiesc Uelesmot, ceea ce înseamnă «acestea sînt numele». Pentru «Levitic» evreii au Uikra, ceea ce însemnează «Şi a chemat». Pentru «Numeri» evreii aveau Ames-feodeim, pentru «Deuteronom» aveau Elesddebareim care însemnează «Acestea sînt cuvintele»; «Iisus fiul lui Navi» sau Iosuebennun; «Judecătorii, Rut», la ei într-o singură carte, Sofleim; «Regii», întîia şi a doua carte, la ei e o singură carte, Samuel, adică «Cel chemat de Dumnezeu»; «Regii», cărţile a treia şi a patra, la ei una singură Uamelh-David, adică «Domnia lui David»; «Paralipo-mena», întîia şi a doua, la ei într-una singură Dabreiamein, adică «Istoria zile­lor»; «Ezdra» întîia şi a doua, la ei o singură carte Ezdra, ceea ce vrea să spună^-«Slobozitorul»; apoi «Cartea Psalmilor» sau Sfarteleim; «Pildele lui Solomon», în evreieşte Melot; «Eclesiast», în evreieşte Koelth; «Cîntarea Cîntărilor», iar nu cum cred unii cîntări ale cîntărilor, în evreieşte Sirassireim; «Isaia», Iessia; «Ieremia» cu «Plîngerile» şi cu scrisoarea, la ei o singură carte, Ieremia; «Daniel»; «Iezechiel»; «Iov»; «Estera». în afară de acestea mai avem cărţile «Macabeilor» numite la ei Sarbetsabanaiel»¹²¹.
   
3. 
   Iată dar ce numără Origen în lucrarea amintită mai sus. în primul volum, Despre Evanghelia după Matei, el păstrează ordinea canonică biseri­cească dovedind că n-a cunoscut decît patru Evanghelii, scriind textual:
   
4. 
   «După cum am prins din tradiţie, în legătură cu cele patru Evanghelii, care sînt şi singurele recunoscute în Biserica lui Dumnezeu, cîtă se află sub cer, mai întîi a fost scrisă cea «După Matei», cel care fusese înainte vameş, iar apoi a devenit apostol al lui Iisus Hristos, şi pe care a redactat-o pentru credin­cioşii proveniţi din iudaism, compunînd-o în limba ebraică.
   

1. 
   A doua Evanghelie este cea «După Marcu», pe care a compus-o după îndrumările pe care i le-a dat Petru, care de altfel îl şi numeşte «fiul» său în prima sa Epistolă sobornicească, unde zice: «Biserica cea aleasă din Babilon şi Marcu, fiul meu, vă îmbrăţişează»¹²².
   
2. 
   A treia este Evanghelia «După Luca», cel care a fost lăudat de Pavel¹²³, şi care a fost compusă pentru creştinii proveniţi dintre păgîni. Ultima dintre toate e Evanghelia «După Ioan».
   
3. 
   în cartea a cincea din Comentarul la Evanghelia după Ioan acelaşi Origen zice următoarele în legătură cu epistolele Apostolilor: «Fiind într-un fel învrednicit de a fi slujitorul după duh, iar nu după literă al Noului Testament, ca unul care şi-a dus pînă la capăt propovăduirea Evangheliei începînd de la Ierusalim şi pînă în Iliric¹²⁴, Pavel nu a trimis totuşi epistole în toate Bisericile pe care le-a întemeiat, iar unora din cele cărora le-a scris, nu le-a trimis decît doar cîteva rînduri.
   
4. 
   Petru, pe care e «zidită Biserica lui Hristos, pe care nici porţile iadului nu o vor birui»¹²³, a lăsat numai o singură epistolă recunoscută, poate şi o a doua, a cărei paternitate este însă discutabilă.
   
5. 
   Ce să mai spunem despre cel care s-a aplecat cu capul pe pieptul Mîn­tuitorului¹²⁶, despre Ioan, care a lăsat şi el o Evanghelie, mărturisind, însă, că ar putea scrie mai multe «cărţi decît ar putea cuprinde lumea întreagă»¹²⁷ şi care a scris şi «Apocalipsa», în care i s-a poruncit să tacă şi să nu scrie¹²⁸ «vocea celor şapte tunete»?
   

122. 
     I Petru, 5, 13.
     
123. 
     // Cor., 8, 18-19; // Tim., 2, 8; Col, 4, 14.
     
124. 
     Rom., 5, 19.
     
125. 
     Matei, 16, 18; 1, 26; Ioan, 13, 25.
     
126. 
     Ioan, 13, 25.
     
127. 
     Ioan, 21, 25.
     
128. 
     Apoc, 10, 4.
     
129. 
     A se vedea şi VII, XXV, 7-11 etc.
     

10. 
    Ne-a lăsat, e drept, şi o Epistolă cuprinzînd doar cîteva rînduri, poate şi o a doua şi a treia, dar pe acestea din urmă nu toţi le recunosc canonice¹²⁹; de altfel amîndouă la un loc n-au nici 100 de rînduri.
    
11. 
    în plus atunci cînd e vorba de «Epistola către Evrei», Origen se exprimă în Omiliile sale în termenii următori: «Cît priveşte construcţia stilis­tică, Epistola numită «Către Evrei» nu are simplitatea graiului sau a exprimării din celelalte scrieri ale Apostolului, ci în compoziţia ei se foloseşte mai ales de întorsături de fraze elineşti, lucru pe care l-ar recunoaşte orice om care se pri­cepe cît de cît la felurile diferite de exprimare.
    

10. 
    De altfel, că ideile din această Epistolă sînt minunate şi cu nimic în urma celor din epistolele apostolice recunoscute, acest lucru e adevărat că-1 va aproba oricine e atent la lectura epistolelor Apostolului».
    
11. 
    După aceea el adaugă: «Cît despre mine, dacă ar fi să-mi dau părerea aş spune că ideile sînt ale Apostolului, dar limbajul şi compoziţia sînt ale cuiva care ţinea minte învăţătura Apostolului şi care redactează aşa zicînd cu mintea lui cele spuse de dascălul său. De aceea dacă vreo Biserică crede despre această epistolă că-i opera lui Pavel, n-are decît să o facă, pentru că nu întîm-plător au transmis-o cei vechi ca fiind a lui Pavel.
    
12. 
    Dacă ne-am întreba totuşi cine a scris Epistola, trebuie să răspundem câ numai Dumnezeu o ştie. Tradiţia ajunsă pînă la noi o atribuie fie lui Cle­ment episcopul Romei, fie lui Luca, autorul «Evangheliei» şi al Faptelor (Apostolilor, n.tr).
    

Atîta în legătură cu aceste probleme.
XXVI

Heracla ajunge episcop în Alexandria Era al zecelea an de domnie a numitului împărat cînd Origen s-a strămu­tat din Alexandria în Cezareea¹³⁰ şi a lăsat pe seama lui Heracla şcoala catehe-tică de acolo. Nu după multă vreme a murit şi Demetriu, episcopul Bisericii Alexandrinilor, după ce şi-a îndeplinit slujba vreme de peste patruzeci şi trei de ani. în locul lui a urmat Heracla.

XXVII

Relaţiile episcopilor faţă de Origen

130. 
     E vorba de Alexandru Sever, vărul lui Elagabal. El a domnit între anii 223-235. «Stră­mutarea» lui Origen va fi avut loc prin anii 231-232. în Cezareea mai fusese pînă atunci cel puţin de 2 ori: a) în 215-16, cînd a fugit din pricina tulburărilor (cap. XIV); b) în 228, la trecerea spre Grecia. Atunci va fi fost hirotonit.
     
131. 
     Firmilian a păstorit între 230-248.
     
132. 
     A se vedea VI, XXIII, 4 şi VI, XIX, 17-18.
     

Pe vremea aceea era în floare Firmilian, episcopul Cezareei Capadochiei¹³¹, care avea faţă de Origen o admiraţie atît de mare, încît l-a chemat chiar în patria sa spre a fi de folos Bisericilor din eparhia lui; mai tîrziu s-a dus el însuşi pînă în Iudeea şi a petrecut cu el o bucată de vreme ca să-şi îmbunătăţească pregătirea teologică¹³². Dar nu numai atît, ci şi întîistătătorii Bisericilor din Ierusalim, Alexandru, şi al celei din Cezareea Palestinei, Teoctist, au rămas statornic alături de el socotindu-1 singurul lor dascăl şi îngă-duindu-i să se îndeletnicească cu tălmăcirea dumnezeieştilor Scripturi şi cu cealaltă activitate de propovăduire a învăţăturii bisericeşti.

XXVIII

Persecuţia lui Maximin¹™

După ce împăratul roman Alexandru şi-a dus pînă la capăt domnia sa vreme de treisprezece ani, a urmat la tron cezarul Maximin. Acesta, dintr-o ură faţă de casa lui Alexandru, care era formată mai ales din oameni credin­cioşi, a pus la cale o persecuţie, poruncind să fie nimiciţi numai capii Bisericii, pe care i-a socotit vinovaţi (de rapida răspîndire a) învăţăturii evanghelice¹³⁴. In acea vreme a compus şi Origen cartea Exortaţie la martiriu, pe care a închi­nat-o lui Ambrozie şi lui Protoctet, preot al comunităţii din Cezareea, pentru că pentru amîndoi situaţia din vremea persecuţiei a ajuns să fie deosebit de grea¹³⁵. Se istoriseşte că amîndoi aceşti bărbaţi s-au luat la întrecere în mărturi­sirea credinţei în vremea domniei împăratului Maximin, care n-a durat mai mult de trei ani. Despre perioada acestei persecuţii ne informează Origen şi în cartea a douăzeci şi doua a Comentarului la Evanghelia după Ioan şi în unele epistole.

XXIX

Cum a rînduit Dumnezeu pe Fabian ca episcop al Romei

133. 
     Intre 235-238 Origen va fi trecut în Cezareea Capadochiei, în rest a rămas în Ceza­reea Palestinei.
     
134. 
     Moartea lui Alex. Sever (18 martie 235) a avut loc în nord-vestul imperiului unde căuta să oprească răscoalele interminabile. Urmaşul său Maximin Tracul (235-238) inaugu­rează «criza politică a imperiului», aşa numita «epocă a celor 30 tirani». Dar Maximin avea şi ranchiune pe membrii familiei Severilor, între altele şi pentru că se arătaseră prea toleranţi faţă de creştini.
     
135. 
     A se vedea textul scrierii şi studiul introductiv în voi. Origen, Scrieri alese, partea a treia, «P.S.B.» 8, p. 345 şi urm.
     
136. 
     Maximin a fost ucis la 10 mai 238. Dintre Gordieni, 2 au fost ucişi după 2 luni şi jumă­tate, cel de al treilea urcă pe tron la 9 iulie 238 domnind pînă în 244.
     

137. 
     Eusebiu greşeşte: în loc de o lună, e vorba de 42 zile! Anter fusese exilat în Sardinia.
     
138. 
     Matei, 3, 16; Marcu, 1, 10; Luca, 3, 22.
     

1. 
   După Maximin a urmat la conducerea imperiului Gordian¹³⁶, iar la episcopia Romei, după Pontian, a urmat vreme de şase ani Anter şi, după ce acesta a păstorit vreme de numai o lună^lj', a urmat Fabian.
   
2. 
   Se istoriseşte că după ce Anter murise, Fabian a venit de la ţară şi s-a instalat la Roma, unde va fi ales apoi prin sorţi într-un chip cu totul ieşit din comun, printr-o lucrare a harului dumnezeiesc şi ceresc.
   
3. 
   Căci pe cînd stăteau adunaţi toţi în vederea alegerii celui ce urma să fie episcop, numele multora dintre bărbaţii vestiţi şi celebri erau în mintea majo­rităţii; numai la Fabian, care era de faţă, nu se gîndea nimeni. Şi totuşi la un moment dat un porumbel a coborît din văzduh şi s-a aşezat pe capul lui, parcă ar fi imitat pogorîrea Duhului Sfînt peste Mîntuitorul în chip de porumb¹³⁸.
   

4. în faţa acestei întîmplări, toată lumea, ca şi cînd ar fi fost îndemnaţi de un duh dumnezeiesc, într-o singură tresăltare şi într-un singur suflet a strigat «vrednic este» şi fără nici o ezitare l-au prins şi l-au aşezat pe scaunul episcopal.

Tot în vremea aceea, după ce episcopul Zebenus al Antiohiei s-a mutat din viaţă, cel ce a primit conducerea a fost Vavila. Apoi, în Alexandria, după ce Heracla a preluat sarcina vlădicească păstorind în urma lui Demetriu, la cîrma şcolii catehetice din acel oraş a urmat Dionisie, care fusese unul din uce­nicii lui Origen¹³⁹.

XXX Ucenicii lui Origen

Pe cînd Origen îşi îndeplinea în Cezareea munca lui obişnuită s-au adu­nat în jurul lui mulţi nu numai din apropiere, ci şi numeroşi ucenici străini, care şi-au părăsit chiar patria lor. Dintre aceştia, cei care ne sînt mai cunoscuţi erau Teodor, care purta şi numele de Grigorie, episcop vestit în vremea sa, precum şi fratele său Atenodor. Amîndoi erau îndrăgostiţi peste măsură de ştiinţele elineşti şi latineşti¹⁴⁰, dar Origen le-a ştiut insufla dragostea pentru (adevărata) filosofie, îndemnîndu-i să-şi schimbe rîvna lor de mai înainte cu iubirea faţă de teologia creştină. După ce au petrecut în preajma lui Origen vreme de cinci ani împliniţi, s-au îmbunătăţit atît de mult în cunoaşterea lucru­rilor dumnezeieşti, încît amîndoi s-au învrednicit încă de tineri de a fi chemaţi să ocupe scaunul episcopal în Biserica Pontului¹⁴¹.

XXXI Africanul

139. 
     Demetriu a avut o păstorire lungă: 189-8 oct. 232. Heracla va păstori între 232-248.
     
140. 
     A se vedea în Origen, II, în Filocalia, XIII, «P.S.B.», 7, p. 354-356, Scrisoarea lui Ori­gen către Grigorie. Cei doi fraţi făcuseră studii mai întîi în Cezareea Capadochiei şi voiau să le continue la Beirut. Acum după ce l-au cunoscut pe Origen au rămas 5 ani lîngă el.
     
141. 
     Grigorie va ajunge episcop în Neocezareea Pontului unde va deveni legendar prin sfinţenia şi activitatea sa. Despre el vor vorbi în cele mai frumoase cuvinte sfinţii Vasile şi Grigo­rie de Nyssa.
     
142. 
     Sau «broderii», lucrare de conţinut profan, păstrată doar fragmentar.
     
143. 
     Evreii n-o socot carte biblică. Părţile păstrate au fost reeditate în 1909.
     
144. 
     Textul celor 2 epistole ale lui Origen, la P. Nautin, o.c, p. 176-182.
     

l.în aceeaşi vreme se făcuse cunoscut şi (Sext luliu) Africanul, autorul mai multor lucrări cu titlul Cestes¹⁴². De la el avem şi o epistolă adresată lui Ori­gen, în care îşi exprimă nedumerirea în legătură cu «Istoria Susanei»¹⁴³, de care ne vorbeşte proorocul Daniel, despre care el nu ştie dacă e carte apocrifă şi născocită. Origen îi dă un răspuns foarte complet¹⁴⁴.

2. 
   De la acelaşi African au ajuns pînă la noi şi alte cărţi, de pildă Hronogra-fia^U5 în cinci cărţi, o lucrare bazată pe multe fapte reale. în ea îşi istoriseşte călătoria pe care a făcut-o în Alexandria din pricina faimei deosebite a lui Heracla¹⁴⁶, despre care am afirmat şi noi că era foarte orientat în studiile filo­sofice şi în celelalte ştiinţe elineşti şi că la urmă a urcat şi pe scaunul episcopal din acel oraş.
   
3. 
   Mai avem încă o epistolă de la acelaşi African către Aristi.de în legătură cu păruta contrazicere între genealogiile lui Hristos după Matei şi după Luca. în ea se arată clar potrivirea dintre Evanghelii pe baza unui referat, despre care am vorbit şi noi în prima carte¹⁴⁷ a operei prezente.
   

XXXII

Cărţile biblice tălmăcite de Origen pe cînd se afla în Cezareea

145. 
     Păstrată doar fragmentar. Conţine amănunte biblice şi profane. Lucrarea începea de la facerea lumii şi ajunge pînă la anul 221. El era un tip de savant.
     
146. 
     Poate că ar fi dorit să vadă şi pe Origen, dar acesta plecase din Alexandria. Vizita va fi avut loc în anul 221.
     
147. 
     A se vedea mai sus: I, VII, 2.
     
148. 
     Deci sub Gordian (anul 238-244).
     
149. 
     Din operele acestea s-au păstrat numai fragmente.
     
150. 
     Pierdut. Drumul la Atena are loc în anul 240, deci după 10 ani de cînd a mai fost acolo.
     
151. 
     Lucrare păstrată numai în traducerea lui Rufin, dar numai prologul, cărţile I—III şi parte din cartea IV.
     

1. 
   Cam în acelaşi timp¹⁴⁸ Origen mai compunea şi Comentariile la Isaia şi în acelaşi răstimp şi cele compuse asupra cărţii lui «Iezechiel». Dintre acestea au ajuns pînă la noi treizeci de tomuri în legătură cu o treime din cartea proo­rocului Isaia, adică pînă la vedenia fiarelor cu patru picioare din pustiu, iar din cele asupra lui Iezechiel, douăzeci şi cinci de tomuri, singurele pe care le-a făcut la toată această carte¹⁴⁹.
   
2. 
   într-o vreme pe cînd se afla la Atena şi-a terminat cărţile asupra lui «Iezechiel»¹⁵⁰ şi le-a început pe cele despre «Cîntarea Cîntărilor», pe care le-a dus pînă la cartea a cincea. După care întorcîndu-se iarăşi la Cezareea, le-a dus pînă la capăt, adică pînă la cartea a zecea.
   
3. 
   Dar de ce să întocmim lista amănunţită a scrierilor acestui bărbat pentru care ar trebui scrisă o lucrare specială? De altfel, am copiat-o atunci cînd am vorbit despre viaţa lui Pamfil¹⁵¹, sfîntul mucenic din vremea noastră. Acolo n-am descris numai rîvna lui Pamfil faţă de problemele teologice, ci am reprodus şi lista cărţilor strînse de el în bibliotecă, fie că ele au fost scrise de el, fie de alţi scriitori bisericeşti. Cu ajutorul acestor cataloage, oricine va dori va
   

putea cunoaşte în chip foarte amănunţit acelea dintre scrierile lui Origen care ni s-au păstrat¹''².

Şi acum să ne întoarcem iarăşi la firul istorisirii noastre.

XXXIII

Greşeala lui Berii

1. Berii, despre care s-a vorbit mai înainte¹⁵³, episcop în Bostra Arabiei¹⁵⁴, se nevoia să introducă altă rînduiala în Biserică şi a îndrăznit să spună că Mîn­tuitorul şi Domnul nostru n-a avut o existenţă proprie înainte de a fi venit să petreacă printre oameni, de aceea nu avea nici dumnezeire proprie, ci în El s-ar fi sălăşluit numai dumnezeirea Tatălui¹⁵⁵.

12. în faţa acestei situaţii, întrucît foarte mulţi episcopi au avut cu acest om discuţii şi convorbiri, în cele din urmă, între alţii, a fost chemat acolo şi Origen. La început şi el a intrat în discuţii cu el ca să caute să-i cunoască părerile, după aceea, întrucît acum ştia despre ce-i vorba, 1-a readus la ortodoxie în probleme­le în care se rătăcise, convingîndu-1 prin argumentarea sa, readucîndu-1 iarăşi la adevărata învăţătură şi îndrumîndu-1 spre părerile sănătoase de la început.

3. 
   Scrierile lui Berii se păstrează pînă astăzi, după cum se păstrează şi hotărîrile sinodului convocat din pricina lui, cuprinzînd la un loc şi întrebările puse de Origen, precum şi convorbirile avute cu cei din comunitatea sa, cu alte cuvinte întreg dosarul celor întâmplate atunci.
   
4. 
   Despre Origen ne-au dat nesfîrşit de multe ştiri şi oamenii mai bătrîni din vremea de azi, din care cred că multe ar trebui lăsate la o parte ca neavînd nici o legătură cu lucrarea de faţă. Dar tot ce trebuie cunoscut despre acest om le putem deduce din Apologia pe care am întocmit-o în apărarea lui eu şi cu Pamfil, sfîntul mucenic din zilele noastre, apologie pe care am făcut-o cu multă grijă lucrînd împreună¹⁵⁶, din pricina acelor împătimiţi în părerile lor.
   

XXXIV Ce evenimente au avut loc pe vremea lui Filip (Arabul)


1 52. Despre viaţa lui Pamfil a se vedea: Despre martiriiPalestineiXl, 3. Lista cărţilor lui Ori­gen o avem parţial (800 de titluri) în epistola 33 către Paula, a Fer. Ieronim. Lista lui Eusebiu avusese 2000 de titluri de lucrări.

153. 
     Mai sus: VI, XX, 2.
     
154. 
     Călătoria la Bostra va fi avut loc între anii 238-244.
     

155. Rătăcirea lui Beryl va fi fost apropiată de cea a lui Heraclide, care avea îndoieli mai
ales in legătură cu persoana Mîntuitorului. A se vedea Convorbirile lui Heraclide, în «P.S.B.» 8, p.
313 344.

I5(i. VI, XXIII, 4.

încheindu-şi Gordian domnia peste romani după şase ani împliniţi, 1-a putere i-a urmat Filip împreună cu fiul său, numit tot Filip. Se istoriseşte că

Filip era creştin şi că în ziua ultimei săptămîni din Postul Paştilor el ar fi dorit să ia parte împreună cu mulţimea la slujbele făcute atunci în Biserică, dar că întîistătătorul locului nu i-a îngăduit să intre înainte de a fi făcut mărturisire publică şi de a se fi înscris el însuşi în rîndui păcătoşilor care formau categoria penitenţilor; altfel, într-adevăr dacă împăratul n-ar fi făcut aşa ceva, desigur că el n-ar fi fost primit de conducător din cauza multor plîngeri pornite împotriva lui. Se spune că Filip s-ar fi supus de bună voie, arătîndu-şi şi prin fapte since­ritatea şi evlavia rînduielilor împreunate cu frica de Dumnezeu¹⁵⁷.

XXXV

Dionisie urmează lui Heracla în episcopat

în cel de al treilea an de domnie a împăratului a încetat din viaţă şi Heracla, după ce a păstorit şasesprezece ani peste Biserica Alexandriei. După el urmează Dionisie.

XXXVI Alte scrieri alcătuite de Origen

157. 
     Istoricii neagă că împăratul Filip Arabul (244-249) ar fi fost creştin. Ca şi Elagabal va fi avut simpatii faţă de creştinism, dar mai mult nu. Sfîntul Ioan Hrisostomul ne-a lăsat în Cuvîn-tarea la Sfîntul Vavila, 6, ştirea că acest Vavila l-ar fi oprit să intre în Biserică. A se vedea traduce­rea lui St. Bezdechi (Sf. Ioan Gură de Aur: Predici despre pocăinţă şi despre Vavila, Sibiu 1938). Fer. leronim afirmă (De vir. Î//.54) clar că Filip era creştin.
     
158. 
     Ştirea aceasta ne ajută să stabilim data naşterii lui Origen: 185.
     
159. 
     Despre lucrarea Contra lui Celsus a se vedea studiul şi cartea întreagă în Origen, Scrieri alese, partea a patra, «P.S.B.» 9.
     
160. 
     Ni s-a păstrat în greceşte şi în traducere latină sub titlul «Comentariorum Series»,
     

161. 
     Pierdute în întregime.
     
162. 
     Păstrată doar fragmentar.
     

1. 
   în timp ce pe atunci, cum era firesc, credinţa se răspîndea mereu, iar învăţătura noastră se propovăduia deschis pretutindeni, se spune că Origen, fiind trecut de şaizeci de ani¹⁵⁸ şi că în urma lungii sale experienţe dobîndin-du-şi o foarte mare îndemînare, a îngăduit tahigrafilor să multiplice din cuvîn-tările ţinute de el înainte, lucru pe care pînă atunci nu l-a autorizat.
   
2. 
   Tot pe atunci a compus el şi cele opt cărţi de răspuns la scrierea îndrep­tată împotriva noastră de către Celsus epicureul şi intitulată Cuvînt adevărat¹⁵⁹, apoi cele 25 de tomuri din lucrarea Despre Evanghelia după Matei¹⁶⁰, precum şi cărţile La cei 12 prooroci, din care nu ni s-au păstrat decît 25 de cărţi¹''¹.
   
3. 
   Mai avem de la el şi o epistolă adresată împăratului Filip însuşi, alta către femeia acestuia, Severa¹⁶², precum şi diferite altele către mai mulţi. Toate epistolele pe care le-am putut aduna şi care se puteau păstra separat la cîte un particular, strînse de noi în volume speciale ca să nu se împrăştie şi să se piardă, sînt în număr de peste o sută.
   

4. Tot el a scris şi episcopului Fabian al Romei, precum şi multor altor conducători ai Bisericii în legătură cu ortodoxia sa¹⁶³. în sfîrşit, mai sînt şi tex­tele din cartea a 6-a a Apologiei pe care am scris-o în legătură cu acest bărbat.

XXXVII Rătăciri printre arabi

Dar în vremea despre care vorbim au apărut şi în Arabia oameni care voiau să introducă o învăţătură străină de adevăr. Căci ziceau că pentru un timp, atît cît omul e încă pe pămînt, sufletul din el moare deodată cu trupul atunci cînd acestuia i-a sunat ceasul şi se nimiceşte împreună cu el, dar că la un anumit moment, anume chiar atunci cînd va avea loc învierea, sufletul va învia şi el deodată cu trupul. Tot cu acea ocazie s-a ţinut şi un sinod important¹⁶⁴, la care a fost convocat din nou şi Origen şi, după ce a ţinut cuvîn-tări înaintea poporului în legătură cu problema discutată, s-a ajuns pînă acolo încît a schimbat gîndurile celor care se rătăciseră.

XXXVIII Erezia elchesaiţilor

163. 
     A se vedea studiul nostru din «P.S.B.», voi 7.
     
164. 
     între 244-248,
     
165. 
     Eusebiu greşeşte. Elchesaiţii au fost cel puţin cu 130 de ani mai vechi (Cf. Bardy, o.c. VI, p. 140).
     
166. 
     Despre cărţile «căzute din cer» a se vedea acelaşi Bardy, II, 140.
     

Tot pe atunci a apărut încă o abatere: e vorba de aşa numita erezie a elchesaiţilor¹⁶⁵, dar care s-a stins îndată după ce a apărut. Despre ea aminteşte Origen într-o omilie ţinută în faţa poporului în legătură cu psalmul 82, unde spune textual următoarele: «în zilele noastre s-a ivit cineva care se încumeta că el poate argumenta o învăţătură care respinge credinţa în Dumnezeu şi e plină de toată nelegiuirea, aşa numita învăţătură a elchesaiţilor, care s-a ridi­cat de curînd împotriva Bisericilor. Vă voi înfăţişa greşelile pe care le pro­pagă această învăţătură pentru ca să nu vă lăsaţi duşi în rătăcire de ea. Ea res­pinge anumite pasaje din întreagă Scriptura, cu toate că se foloseşte încă de cuvintele scoase din întreg Vechiul Testament şi din Evanghelii, însă nu vrea să ştie nimic de scrierile apostolilor. Ea mai afirmă că făgăduirea credinţei nu are nici o importanţă şi că în caz de nevoie omul care cugetă ar putea tăgădui cu gura credinţa sa, dar cu inima nu. Ei ne mai arată şi o carte despre care spun că ar fi căzut din cer¹⁶⁶; cine ascultă de ea şi crede în ea va primi iertarea păcatelor, o altă iertare decît cea dată nouă de Iisus Hristos.

XXXIX Evenimentele mai importante de pe vremea domniei lui Deciu

11)7. Se apropiau serbările milenare de la întemeierea Romei şi Deciu fiind dornic să restaureze tradiţiile imperiale a pornit prigoană generală pentru prima oară împotriva Biserici­lor. Creştinii erau chemaţi după liste şi obligaţi să jertfească. Cine refuza era maltratat, închis, averea confiscată. Se căuta şi apostazierea creştinilor.

168. 
     A se vedea şi mai sus: VI, XI, 5.
     
169. 
     Vavila va fi murit în anul 251. Pomenirea lui e la 4 sept. In cinstea lui ni s-a păstrat un frumos panegiric de la Sfîntul Ioan Hrisostom, tradus în româneşte de St. Bezdechi, Sibiu 1938.
     
170. 
     Din păcate, nu ni s-a păstrat nici una din epistolele pe care, după spusa Fer. leronim (De viris UI. 54 ed. I.N. Dianu, Bucureşti 1919, p. 94), Origen le-ar fi scris «mai multora» după ce
     

1. 
   După ce Filip a domnit şapte ani a urmat la tron Deciu, care din ura pe care o avea faţă de Filip a început o persecuţie împotriva Bisericilor¹⁶⁷, în cursul căreia şi-a sfîrşit viaţa ca martir în Roma episcopul Fabian, în locul căruia a urmat Corneliu.
   
2. 
   In Palestina, Alexandru, episcopul Bisericii din Ierusalim, a fost dus din nou pentru Hristos înaintea scaunului de judecată a guvernatorului din Cezareea şi, după ce s-a arătat viteaz prin tăria cu care a apărat din nou învăţă­tura creştină, a primit cununa întemniţării la o bătrîneţe înaintată şi la o cărun-teţe venerabilă¹⁶⁸.
   
3. 
   După ce a adus în tribunalul ţării o mărturie strălucită şi plină de faimă, murind în temniţa de acolo, a fost proclamat Mazaban ca urmaş al său la epis­copatul din Ierusalim.
   
4. 
   In chip asemănător lui Alexandru, în închisoarea din Antiohia a murit Vavila¹⁶⁹, după ce a mărturisit că este creştin, iar în locul lui, ca întîi stătător al Bisericii de acolo a fost ridicat Fabius.
   
5. 
   Care şi cît de mari au fost suferinţele îndurate de Origen în timpul aces­tei persecuţii, cum şi-a găsit el sfîrşitul într-o vreme cînd din pricina invidiei vicleanul diavol împreună cu toată armata lui a pornit luptă împotriva lui, urzind contra lui toate vicleniile şi aruncîndu-se asupra lui mai mult decît împotriva altora; care şi cît de mari au fost chinurile pe care le-a îndurat acest bărbat din pricina propovăduirii cuvîntului lui Hristos, închisori şi cazne tru­peşti, răni pe tot trupul, chinuri din pricina lanţurilor de fier şi alte torturi în ascunzişurile temniţelor; în ce chip vreme de foarte multe zile i-au fost strînse picioarele în butuci pînă la cea de a patra gaură şi, la urmă, fiind ameninţat că va fi omorît pe rug, precum şi suferirea tuturor celorlalte patimi cu care l-au chinuit vrăjmaşii, cu ce curaj a răbdat el toate acestea, cum s-au sfîrşit apoi pentru el toate într-o vreme cînd judecătorul se străduia din toată puterea şi cu toată rîvna să nu-i ia viaţa, în sfîrşit, cîte cărţi a compus şi a lăsat pentru cei care aveau lipsă de îmbărbătare, toate acestea se păstrează în chip foarte amănun­ţit şi exact în multele epistole rămase de la acest bărbat¹⁷⁰.