Pe aripile vântului

Testamentul lui! Scarlett îşi plecă repede ochii, ca să nu se trădeze, dar nu destul de repede, căci în privirea lui Rhett se aprinse deodată o scânteie de curiozitate.

— După yankei, ar trebui să am un testament frumos! În momentul acesta, se pare că toată lumea se interesează grozav de finanţele mele. În fiecare zi sunt târât de la o comisie de anchetă la alta, hărţuit cu întrebări ridicole. Umblă zvonul că am şters o cu aşa zisul tezaur al Confe dederaţiei.

— E adevărat?

— Asta, cel puţin, e o întrebare directă! Doar ştii tot atât de bine ca şi mine că Confederaţia tipărea bilete în loc să fabrice monede de aur.

— Dar de unde ai scos atâţia bani? Din speculaţii? Mătuşa Pitty zice...

— Pentru ce mă întrebi toate astea?

Să l ia dracu! Desigur că avea banii Confederaţiei. Era atât de agitată, încât îi venea greu să i vorbească pe un ton amabil.

— Rhett, sunt atât de neliniştită să te ştiu aici. Crezi că ai vreo şansă să ieşi de aici?

— Nihil desperandum – e deviza mea.

— Şi ce înseamnă?

— Asta înseamnă "poate", fermecătoarea mea igno­rantă.

Scarlett clipi des din genele i lungi, privi pe Rhett, apoi plecă din nou ochii.

— Eşti prea deştept ca să te laşi prins. Ai să găseşti mijlocul să i păcăleşti într un fel pe yankei şi să ieşi de aici. Şi când vei fi liber...

— Şi când voi fi liber? întrebă el cu o voce dulce, apropiindu se şi mai mult de ea.

— Ei bine, eu...

Scarlett reuşi să pară încurcată şi chiar să roşească. Nu i fu prea greu, căci i se tăiase respiraţia şi inima i bătea ca o tobă.

— Rhett, regret atât de mult ce ţi am... ce am spus în noaptea aceea...ştii... lângă Rough and Ready. Mi era... mi era atât de frică, eram atât de îngrozită şi tu, tu erai atât de...

Se uită în jos şi, zărind mâna brună a lui Rhett ţinând o strâns pe a ei, urmă:

— Şi... credeam că n am să te iert niciodată, niciodată! Dar ieri, când mătuşa Pitty mi a spus că rişti să fii spânzurat... am simţit deodată ceva în mine, şi eu... eu...

Se uită la el cu o privire rugătoare, în care s ar fi putut citi toate suferinţele unei inimi chinuite.

— O, Rhett! Dacă te spânzură, voi muri! N aş putea să mi revin! Vezi, eu... şi cum nu mai avea puterea să înfrunte strălucirea arzătoare a ochilor lui Rhett, îşi plecă pleoapele.

"Într o clipă voi plânge", îşi zise ea în culmea mirării şi a tulburării. Trebuie să mi reţin lacrimile? Sau voi părea mai naturală dacă plâng?"

— Dumnezeule, Scarlett, zise Rhett, nu cumva vrei să înţelegi prin asta că...?

Şi strânse atât de tare mâinile tinerei femei, încât o duru.

Cu genele strânse, se sili să plângă, fără să uite să şi întoarcă uşor capul, ca Rhett s o poată săruta. Da, o va săruta pe gură, va simţi buzele lui stăruitoare, de care şi aminti deodată cu o intensitate tulburătoare. Dar Rhett n o sărută. Decepţionată, întredeschise ochii şi l privi pe ascuns. Capul lui brun era aplecat pe mâinile ei şi, în timp ce l observa, duse una din ele la buze, apoi o ridică pe cealaltă şi o apăsă o clipă pe obraz. Scarlett, care se aştep­tase la un gest violent, în faţa unei asemenea manifestări de duioşie, rămase zăpăcită. Ar fi vrut totuşi să i vadă chipul, dar trebui să renunţe, căci Rhett ţinea întruna capul plecat.

Închise ochii, de teamă ca Rhett, ridicându se brusc, să nu surprindă la ea o expresie de triumf prea vizibilă. O va cere în căsătorie, sau cel puţin îi va spune că o iubeşte, şi apoi... Cum se uita în jos cu genele întredeschise, îl văzu întorcându i mâna ca să i sărute podul palmei, şi deodată îl auzi scoţând un oftat scurt. Atunci, pentru prima oară de un an, Scarlett îşi văzu podul palmei aşa cum era, şi încremeni. Era mâna altcuiva, nu mâna dulce şi albă a lui Scarlett O'Hara. Munca i o bătătorise, soarele i o arsese, o umpluse de pistrui. Unghiile îi erau rupte şi palma aspră. O tăietură pe jumătate cicatrizată îi însemna degetul mare. Arsura pe care şi o făcuse luna trecută cu grăsime fierbinte era hidoasă. O privi îngrozită şi, fără să şi dea seama ce face, strânse repede pumnul.

Rhett tot nu ridica privirea. Scarlett nu putea să i vadă faţa. Şi deodată el îi desfăcu pumnul cu un gest nemilos, îi luă şi cealaltă mână şi le cercetă pe amândouă în tăcere.

— Uită te la mine, zise el în sfârşit, cu un ton foarte calm, îndreptându se. Şi termină cu mutra asta de mirono­siţă.

Vrând nevrând, se întoarse spre el şi i arătă o faţă provocatoare şi tulburată. Rhett se uită la ea cu sprâncenele încruntate şi cu ochii lui negri scânteietori.

— Aşadar, totul merge de minune la Tara? Aţi recoltat atâta bumbac încât poţi să şi voiajezi. Dar cu mâinile ce ai făcut? Ai împins la plug?

Scarlett încercă să se degajeze, dar Rhett o ţinea strâns.

— Astea nu s mâinile unei doamne, zise el, lăsându le deodată.

— Oh, taci din gură! exclamă Scarlett, care simţi o clipă uşurarea de a şi putea exprima sentimentele. Ce te priveş­te ce fac cu mâinile mele?

"Oh, ce proastă sunt!" îşi zise ea într un acces de turbare împotriva ei înseşi. "Ar fi trebuit să împrumut, sau să fur mănuşile mătuşii Pitty. Dar nu mi dădeam seama că mâinile mele sunt în halul ăsta. Şi, bineînţeles, Rhett nu putea să nu observe. Şi iată că m am înfuriat şi poate că am stricat totul. Să mi se întâmple asta tocmai în momentul când era gata să mi facă o declaraţie."

— Evident că nu mă priveşte, declară Rhett calm, sprijinindu se alene de speteaza scaunului, pe faţă cu o expre­sie de indiferenţă.

Va să zică, face pe încăpăţânatul. Ei bine, dacă ţinea să transforme această înfrângere în victorie, va trebui să fie blândă ca un miel, oricât ar costa o. Poate că vorbindu i frumos...

— Nu eşti deloc amabil cu bietele mele mâini. Toate astea fiindcă am călărit săptămâna trecută fără mănuşi, şi...

— Ai călărit, pe dracu'! zise el tot atât de calm. Ai muncit ca o negresă cu mâinile astea. Ce ai de spus? De ce m ai minţit că toate merg bine la Tara?

— Rhett, te rog...

— Ce ar fi să mi spui adevărul? Care i adevăratul scop al vizitei tale? Văzându te aici, am fost gata o clipă să cred că ai puţină simpatie pentru mine şi că eşti îngrijorată pentru soarta mea.

— Oh, sigur că sunt îngrijorată. Ştii...

— Nu, nu i adevărat! Puţin îţi pasă dacă m ar spânzura. Ţi se vede pe faţă tot atât de limpede cum se văd pe mâini urmele muncii grele pe care ai făcut o. Voiai să capeţi ceva de la mine, ceva de care aveai atât de mare nevoie, încât ai montat toată această comedie. De ce n ai venit să mi spui deschis despre ce e vorba? Ai fi avut mult mai multe şanse să obţii, căci dacă există o calitate pe care o apreciez la femei, e sinceritatea. Dar nu, a trebuit să vii aici să ţi scuturi cerceii şi să te fâţâi ca o târfă.

Pronunţă ultimul cuvânt fără să ridice măcar vocea, şi totuşi el şuieră în urechile lui Scarlett ca o lovitură de bici. Era ruina tuturor speranţelor ei. După asta, n o va mai cere în căsătorie. Dacă s ar fi înfuriat sau, ca orice alt bărbat, i ar fi făcut reproşuri, ar fi ştiut cum să l ia. Dar calmul îngrozitor al vocii lui o speria şi i răpea orice posi­bilitate de a mai acţiona. Deşi era arestat, şi yankeii erau în camera vecină, Scarlett îşi dădea seama că era periculos să ţi baţi joc de un om ca Rhett Butler.

— Îmi închipui că memoria mi a jucat un renghi. Ar fi trebuit să mi reamintesc că mi semeni şi că nu întreprinzi niciodată nimic fără să ai un motiv. Ia să vedem, ce idee puteai să ai în cap, doamnă Hamilton? Oare să te fi înşelat într un asemenea hal încât să ţi închipui că te voi cere în căsătorie?

Scarlett se nroşi până în vârful urechilor şi nu răspun­se.

— Ţi am repetat totuşi destul de des că nu sunt făcut pentru căsătorie. Nu se poate să fi uitat!

În faţa muţeniei ei, spuse cu o bruscă violenţă:

— Ai uitat? Răspunde mi.

— Nu, n am uitat, bolborosi Scarlett jalnic.

— Ce jucătoare pasionată eşti, Scarlett! zise el batjoco­ritor. Ţi ai făcut socoteala că sunt deţinut, că n am mai văzut de mult femei, şi că mă voi repezi deci asupra ta ca un peşte la momeală.

"Şi aşa ai şi făcut", gândi Scarlett furioasă. "De n ar fi fost mâinile mele..."

— Acum cunoaştem aproape adevărul întreg, ne lip­seşte numai motivul care te a îndemnat. Hai, spune mi exact, pentru ce voiai să mă prinzi în lanţurile căsătoriei?

Era o notă alintătoare şi glumeaţă în vocea lui Rhett, şi Scarlett recăpătă curaj. În definitiv, poate că totul nu era pierdut. Fireşte, nu mai era vorba de căsătorie, dar în disperarea ei, era bucuroasă chiar de asta. Era ceva în omul acesta atât de calm care o speria, aşa încât gândul de a se mărita cu el o înspăimânta. Dar cu tact şi făcând apel la sentimentele lui, poate că va reuşi să obţină de la el un împrumut.

— O, Rhett, zise ea luând o expresie copilărească, ai putea să mă ajuţi atât de mult... numai dacă ai vrea să fii drăguţ.

— Nimic nu mi place mai mult decât să fiu... drăguţ.

— Rhett, în numele vechii noastre prietenii, aş vrea să mi faci un mare bine.

— În sfârşit, doamna cu mâinile bătătorite ajunge la scopul vizitei sale. Mi era teamă că rolul ăsta de suflet bun nu ţi se prea potriveşte. Ce doreşti? Bani?

Întrebarea aceasta directă distruse în Scarlett orice speranţă de a şi atinge scopul cu ajutorul subterfugiilor sau al argumentelor de ordin sentimental.

— Nu fi rău, Rhett, spuse ea pe un ton linguşitor. Am nevoie de bani. Aş vrea să mi împrumuţi trei sute de dolari.

— În sfârşit, adevărul. Spui cuvinte de dragoste şi te gândeşti la bani. Cât e de femeiesc! Ai mare nevoie de aceşti bani?

— O da... adică nu grozav, dar îmi sunt necesari.

— Trei sute de dolari! E o sumă importantă! Ce să faci cu ei?

— Să plătesc impozitele Tarei.

— Aşadar, vrei să împrumuţi bani de la mine. Ei bine, fiindcă eşti femeie de afaceri, am să mă arăt şi eu om de afaceri. Ce garanţii îmi oferi?

— Ce anume?

— Garanţii. Ce mi oferi pentru banii mei? E firesc. Nu ţin să pierd toţi banii ăştia.

Glasul lui era suspect de dulce, dar ea nu observă. Poate că, până la urmă, totul se va aranja.

— Cerceii mei.

— Nu mă interesează.

— Atunci, o ipotecă asupra Tarei.

— Ce să fac cu o moşie?

— Ai putea... ai putea... e o plantaţie bună. N ai pierde nimic. De altfel, ţi aş plăti datoria la recolta viitoare.

— Nu sunt prea sigur, zise el lăsându se pe spate şi înfundându şi mâinile în buzunare. Cursul bumbacului scade. Timpurile sunt grele şi banul e scump.

— Oh, Rhett, nu mă necăji! Ştii bine că ai milioane.

Ochii lui Rhett scânteiară batjocoritori.

— Aşadar, totul merge admirabil la voi şi n ai prea mare nevoie de aceşti bani. Ei bine, îmi face plăcere. Îmi place să aflu că le merge bine vechilor mei prieteni.

— Rhett, pentru numele lui Dumnezeu..., începu Scar­lett cu disperare, pierzându şi curajul şi controlul.

— Mai încet, te rog. Sper că nu vrei să te audă yankeii. Nu ţi s a spus niciodată că ai ochi de pisică, de pisică în întuneric?

— Rhett, te rog! Am să ţi spun tot! Am mare nevoie de aceşti bani... Te am ...te am minţit povestindu ţi că toate merg bine! Lucrurile merg cât se poate de rău. Tata nu mai e el însuşi. De la moartea mamei, a devenit ciudat şi nu mai mi e de nici un ajutor. E ca un copil. N avem pe nimeni care să lucreze bumbacul şi suntem atâtea guri de hrănit, treisprezece la masă în fiecare zi. Şi impozitele... sunt atât de ridicate. Rhett, am să ţi spun totul. Timp de un an de zile am fost gata să murim de foame. O, nu ştii, nu poţi să ştii! Nu ne săturăm niciodată şi e îngrozitor să te scoli sau să te culci cu stomacul gol. N avem nimic călduros de îmbrăcat. Copiilor le e întotdeauna frig, sunt întruna bol­navi şi...

— De unde ai găsit rochia asta frumoasă?

— Am croit o dintr una din perdelele din salonul ma­mei, răspunse Scarlett, prea disperată ca să i mai fie ruşine de această mărturisire. Puteam să rezist de foame şi de frig, dar acum... acum carpetbagger ii ne au mărit impozitele. Trebuie să plătim, nu se poate altfel, şi nu am decât o monedă de cinci dolari în aur. Îmi trebuie banii de impo­zite! Nu înţelegi? Dacă nu plătesc impozitele, eu... noi pierdem Tara. Nu se poate. Nu pot să las ca Tara să fie vândută.

— De ce nu mi ai spus de la început, în loc să atentezi la inima mea sensibilă, întotdeauna atât de slabă când e vorba de o femeie frumoasă? Nu, Scarlett, nu plânge. Ai folosit toate vicleşugurile în afară de ăsta. N aş putea să mai suport. Sunt prea îndurerat constatând că ai venit după banii mei şi nu după încântătoarea mea persoană.

Scarlett îşi aminti că Rhett spunea adesea adevărul când părea că şi bate joc de el însuşi sau de alţii, şi se uită repede la el. Îl jignise oare cu adevărat în sentimentele lui? Avea într adevăr un sentiment pentru ea? Fusese pe punc­tul de a o cere în căsătorie? Sau avusese pur şi simplu intenţia de a i repeta propunerea scârboasă pe care i o mai făcuse de două ori? Dacă ţinea la ea, poate va găsi mijlocul să l îmblânzească. Dar ochii negri ai lui Rhett o cercetau nu cu expresia unui îndrăgostit, şi l auzi râzând încetişor.

— Genul ăsta de garanţie nu mi place. Nu sunt planta­tor. Ce ai să mi oferi altceva?

În fine, sosise momentul! Scarlett scoase un oftat adânc şi l privi pe Rhett drept în faţă: toată cochetăria şi fasoanele erau uitate, acum când trebuia să înfrunte lucrul de care se temea cel mai mult.

— Pe mine însămi!

— Da?

Scarlett strânse dinţii şi ochii ei luară culoarea smaral­dului.

— Îţi aminteşti de noaptea aceea de pe veranda mătuşii Pitty? Era în timpul asediului. Mi ai spus... mi ai spus că mă doreai.

Rhett se lăsă alene pe spate şi, impasibil, studie faţa încordată a lui Scarlett. În fundul ochilor lui licări o mică flacără, dar nu spuse nimic.

— Mi ai spus că... n ai dorit niciodată o femeie atât de mult ca pe mine. Dacă mă vrei încă, poţi să mă iei. Rhett, voi face tot ce vei voi, dar, pentru numele lui Dumnezeu, dă mi o poliţă! Cred că ai încredere în mine. Jur că ţi voi înapoia banii. Îţi dau şi în scris.

Continua s o privească într un fel straniu. Faţa lui rămânea de nepătruns şi Scarlett, tot vorbindu i, se întrebă dacă l amuza sau dacă l scârbea. De ar spune numai ceva, orice. Simţi că i se aprind obrajii.

— Am nevoie de banii aceştia cât de curând, Rhett. Vor să ne dea afară, şi blestematul ăla de administrator al tatei va pune mâna pe plantaţie şi...

— Un minut! Ce te face să crezi că te mai doresc încă? Ce te face să crezi că preţuieşti trei sute de dolari? Cele mai multe femei n au astfel de pretenţii.

Scarlett roşi până la rădăcina părului. Umilirea ei era completă.

— De ce faci asta? De ce nu renunţi la plantaţie şi nu mergi să trăieşti la domnişoara Pittypat? Jumătate din casă e a ta.

— Pentru numele lui Dumnezeu, exclamă Scarlett, ai înnebunit? Nu pot să renunţ la Tara. E căminul meu. Nu mă voi despărţi de ea atâta cât voi trăi.

— Irlandezii, zise Rhett scoţându şi mâinile din buzu­nare, sunt unul dintre neamurile cele mai păcătoase. Dau importanţă unor lucruri care nu merită. Pământul, de pil­dă. Orice bucată de pământ face cât oricare alta. Acum, să punem lucrurile la punct, Scarlett. Ai venit să mi propui o afacere. Bine. Îţi voi da trei sute de dolari, şi vei deveni amanta mea.

— Da!

Acum, când cuvintele respingătoare fuseseră rostite, se simţea mai la largul ei şi speranţa i revenea. Îi spusese: "Îţi voi da". Dar era în ochii lui o lucire diabolică, ca şi când ceva l ar fi amuzat foarte mult.

— Şi când te gândeşti că atunci când am avut neobrăza­rea să şi fac aceeaşi propunere, m ai dat pe uşă afară. Mi ai trântit în faţă o mulţime de ocări, fără să uiţi să adaugi că nu ţii să "ai o droaie de plozi." Nu, draga mea, nu vreau să ţi scot acum pe nas vorbele astea. Ceea ce mă interesează sunt ciudăţeniile minţii tale. Nu voiai să mi fii amantă de plăcere, dar accepţi de nevoie. Asta mă întăreşte în părerea mea că virtutea nu i decât o chestiune de preţ.

— O, Rhett, cum poţi vorbi aşa! Dacă vrei să mă jigneşti, jigneşte mă, însă dă mi banii.

Răsufla mai uşurată acum. Aşa cum îl ştia pe Rhett, se aştepta să o jignească; să o chinuie cât mai mult ca să se răzbune pentru vechile jigniri şi pentru recenta încercare de a l trage pe sfoară. Ei bine, va suporta. Va suporta orice. O clipă i se păru că e vară şi cerul de după amiază e albastru şi ea stă culcată în trifoiul de pe pajiştea Tarei, cu ochii pierduţi urmărind norii schimbători, cu mireasma florilor albe în nări şi cu zumzetul albinelor harnice în urechi. Timp de o clipă intensă trăi o după amiază liniştită de la Tara, tulburată doar de zgomotul depărtat al carelor care se întorceau de pe ogoarele roşii. Da, Tara merita orice, şi chiar mai mult.

Îşi ridică deodată capul.

— Îmi dai banii?

Rhett o privi şi, cu o voce totodată dulce şi brutală, spuse:

— Nu, nu ţi dau!

O clipă Scarlett nu i înţelese răspunsul.

— Chiar dacă aş voi, n aş putea să ţi dau. N am nici o lescaie la mine. Nici un ban la Atlanta. Am bani, e adevă­rat, dar nu aici. Şi n am poftă să spun nici unde sunt, nici cât am. Iar dacă aş încerca să ţi dau o poliţă asupra sumelor depuse pe numele meu, yankeii ar sări ca o raţă asupra unui gândac şi nici tu, nici eu, n am putea pune mâna pe bani. Ce zici de asta?

Scarlett se îngălbeni, se înverzi, pe nas îi apărură pistruii, şi gura i se strâmbă ca a lui Gerald când avea un acces de furie turbată. Sări în sus şi scoase un strigăt nearticulat, care întrerupse brusc murmurul vocilor din odaia alăturată. Iute ca o panteră, Rhett sări asupra lui Scarlett, îi apăsă mâna grea pe gură şi i trecu braţul în jurul mijlocului. Ea se zbătu ca o nebună, încercă să l muşte, să l lovească cu picioarele, să urle de turbare, de disperare, de ură şi de amor propriu rănit de moarte. Se frânse în două, încercă să scape prin toate mijloacele din braţul de fier care o strângea. Inima i stătea gata să se spargă, corsetul îi tăia respiraţia. Rhett o strângea atât de tare, atât de brutal, încât o durea, iar mâna lui care i apăsa gura îi chinuia bărbia.

Rhett pălise sub tenul lui bronzat. Cu privirea aspră şi îngrijorată, o ridică pe Scarlett de pe pământ, o lipi de pieptul lui, se aşeză pe scaun şi o ţinu pe genunchii lui pe tânăra femeie care continua să se zbată.

— Draga mea, pentru numele lui Dumnezeu! Opreşte te! Taci! Nu striga! Dacă te aud, vor veni aici. Calmează te. Vrei ca yankeii să te vadă în halul ăsta?

Lui Scarlett puţin îi păsa dacă era văzută de yankei ori nu. Nu mai simţea decât o dorinţă feroce să l omoare pe Rhett, dar capul începea să i se învârtească. Nu mai putea respira. Mâna lui Rhett o înăbuşea. Corsetul o strân­gea din ce în ce mai tare. Degeaba se zbătea, braţul lui Rhett o paraliza. Atunci totul deveni tulbure, se pierdu într o umbră din ce în ce mai deasă, şi nu mai văzu nimic.

Când îşi reveni, se simţea frântă, moartă de oboseală. Era din nou aşezată pe scaun, cu capul gol şi Rhett, cu ochii îngrijoraţi aţintiţi asupra ei, o bătea peste mâini. Căpitanul cel tânăr şi amabil o silea să înghită puţin coniac, din care i se vărsase şi pe gât. Ceilalţi ofiţeri se învârteau în jurul ei, gesticulând şi şuşotind.

— Cred... cred că am leşinat, zise ea şi sunetul vocii i se păru că vine de atât de departe, încât se sperie.

— Bea asta, zise Rhett luând paharul şi lipindu i l de buze.

Îşi aminti vag ce se petrecuse, şi ochii ei se aprinseră când îl recunoscu pe Rhett, dar era prea slabă ca să se înfurie din nou.

— Te rog, bea asta pentru mine.

Bău câteva picături, se înecă, începu să tuşească, dar Rhett nu se dădu bătut şi continuă să insiste. Bău o înghi­ţitură bună şi lichidul arzător îi aprinse brusc gâtlejul.

— Cred că i va fi mai bine, domnilor, zise Rhett. Vă mulţumesc foarte mult. Când a aflat că voi fi executat, n a putu îndura.

Ofiţerii părură foarte jenaţi şi sfârşiră prin a se retrage. Tânărul căpitan se opri pe pragul odăii.

— Dacă mai pot face ceva...

— Nu, mulţumesc.

Închise uşa în urma lui.

— Mai bea puţin, zise Rhett.

— Nu.

— Bea.

Scarlett mai bău o înghiţitură, care o încălzi şi dădu puteri picioarelor ei tremurânde. Respinse paharul şi încer­că să se ridice, dar Rhett o reaşeză cu sila.

— Nu mă atinge. Plec.

— Nu încă. Aşteaptă o clipă. Ai putea leşina din nou.

— Prefer să leşin în mijlocul străzii decât să mai stau aici cu tine.

— N am să te las totuşi să leşini în mijlocul străzii.

— Lasă mă să plec. Te urăsc.

Rhett surâse uşor.

— Asta, asta ţi seamănă mai mult. Cred că te simţi mai bine.

Scarlett rămase liniştită câteva minute. Încercă să se înfurie din nou, dar se simţea prea sfârşită, prea slăbită ca să urască sau să i pese de ceva. Jucase tot, şi pierduse. Nu i mai rămăsese nici măcar mândria. Era ruina ultimei ei speranţe. Era sfârşirul Tarei, sfârşitul lor al tuturor. O clipă destul de lungă rămase astfel, sprijinită de spătarul scau­nului. Închise ochii. Alături de ea, auzea respiraţia sacada­tă a lui Rhett. Puţin câte puţin, coniacul îi dădu putere şi o căldură artificială. Când deschise în sfârşit ochii şi l zări pe Rhett în faţa ei, simţi din nou că o cuprinde furia. Fruntea i se încreţi, încruntă din sprâncene, dar Rhett surâse ca pe vremuri.

— Ei, judecând după felul cum te încrunţi, cred că te simţi mai bine.

— Fireşte că mă simt mai bine. Rhett Butler, eşti odios, eşti o fiinţă nedemnă, eşti ultimul dintre ticăloşi. Cum am deschis gura, ştiai foarte bine ce voi spune şi ştiai şi că ai să mi refuzi banii. Şi m ai lăsat să vorbesc. Ai fi putut să mă cruţi.

— Să te cruţ şi să pierd ocazia de a auzi tot ce mi ai spus? Niciodată. Am atât de puţine distracţii aici. Nu mi aduc aminte să fi trăit o scenă mai amuzantă.

Şi izbucni în obişnuitul lui râs batjocoritor. Scarlett sări în picioare şi puse mâna pe pălărie. Rhett o prinse brusc de umeri.

— N am sfârşit încă. Te simţi destul de bine ca să vorbeşti rezonabil?

— Dă mi drumul.

— O să ţi dau drumul, dar răspunde mi mai întâi! Eram singura ta posibilitate?

N o slăbea pe Scarlett din ochi şi i pândea cea mai mică schimbare de expresie.

— Ce vrei să spui?

— Eram singurul bărbat căruia te ai gândit să i joci această mică comedie?

— Ce te interesează?

— Mă interesează mai mult decât îţi închipui. Ai şi alţi bărbaţi în vedere? Spune mi.

— Nu.

— De necrezut! Nu, nu, nu pot să cred că n ai cinci sau şase asupra cărora ţi ai aruncat ochii. Şi unul din ei nu se poate să nu accepte interesanta ta ofertă. Sunt atât de con­vins, încât vreau să ţi dau un mic sfat.

— N am nevoie de sfaturile tale.

— Totuşi am să ţi dau. Se pare că în acest moment nu pot să ţi dau decât sfaturi. Ascultă l pe ăsta, pentru că e un sfat bun. Când încerci să capeţi ceva de la un bărbat, nu ţi descoperi bateriile dintr o dată, cum ai făcut cu mine. Fii mai subtilă, mai învăluitoare. Vei obţine rezultate mai bune. Pe vremuri erai desăvârşită din acest punct de vede­re. Dar azi, când mi ai oferit garanţia aceea... ai fost aspră ca o gheară. Am mai văzut ochi ca ai tăi, la douăzeci de paşi de mine, într un duel cu pistolul, şi nu i o privelişte prea înveselitoare. Nu trezesc nici o ardoare în pieptul unui bărbat. Nu trebuie să te porţi aşa cu bărbaţii, draga mea. Pe vremuri păreai să promiţi mai mult.

— N am să primesc sfaturi de la tine cum trebuie să mă port, zise Scarlett punându şi pălăria cu un gest obosit.

Se întreba cum de putea Rhett să glumească – cu ştreangul de gât şi văzând jalnica ei situaţie. Nu băgă de seamă că avea mâinile în buzunare şi n avea de unde să ştie că strângea pumnii, furios de propria i neputinţă.

— Curaj, îi zise el lui Scarlett, în timp ce ea şi înnoda panglicile pălăriei. Vei putea să asişti la execuţia mea. Te va face să te simţi mult mai bine. Vei lichida dintr o dată toate vechile tale socoteli cu mine... chiar şi asta de azi. Şi n am să te uit în testamentul meu.