Programul naţional


CATEGORII DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI



Yüklə 1,5 Mb.
səhifə26/36
tarix29.07.2018
ölçüsü1,5 Mb.
#61933
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   36

CATEGORII DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI

În ordinea în care au fost instituite şi recunoscute de către comunitatea internaţională, putem structura, în general, drepturile omului în trei categorii:



Drepturi de prima generaţie (drepturi civile şi politice): dreptul la viaţă, libertate şi securitatea persoanei; dreptul la protecţie egală în faţa legii; interzicerea sclaviei, a torturii, tratamentelor sau pedepselor crude, inumane, degradante; libertatea de opinie şi exprimare; libertatea de gândire, conştiinţă şi de religie; dreptul de vot; libertatea de întrunire şi de asociere;

Drepturi de a doua generaţie (drepturi economice, sociale şi culturale): dreptul la muncă; dreptul la bunăstare; dreptul la securitate socială; dreptul la educaţie; dreptul la odihnă şi recreere; dreptul la hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, asistenţă medicală; dreptul de a participa la viaţa culturală a comunităţii;

Drepturi de a treia generaţie (drepturi colective, participative, de solidaritate): dreptul la pace; dreptul la dezvoltare; dreptul minorităţilor; dreptul la un regim democratic.
De reţinut! 10 decembrie – Ziua Drepturilor Omului

B. EVALUARE: Se va identifica interdependenţa dintre următoarele articole din “Declaraţia Universală a Drepturilor Omului“: Articolul 3, Articolul 23 şi Articolul 26.

C. RESURSE EDUCAŢIONALE: “Declaraţia Universală a Drepturilor Omului“ (varianta simplificată), plicuri, foi mari de hârtie.

D. ACTIVITATE EXTRAŞCOLARĂ: În cadrul Consiliului Elevilor, elaboraţi o Convenţie a drepturilor şi responsabilităţilor elevilor din şcoală.
2. ACTIVITATEA DE ÎNVĂŢARE – „Părerea ta contează ”


„Tăcerea este alegerea cea mai cuminte


pentru cel care nu are încredere în el însuşi”

(La Rochefoucauld)
TEMĂ: libertatea de exprimare, comunicare, dreptul la opinie, solidaritate, toleranţă, incluziune socială, diversitate, multiculturalitate;

SCOP: cunoaşterea, conştientizarea şi respectarea dreptului la libera exprimare şi la opinie prevăzute în Declaraţia universală a drepturilor omului;

OBIECTIVE:

- să identifice situaţii de încălcare a dreptului la libertatea de exprimare şi la opinie;

- să accepte diversitatea de opinii;

- să dezvolte capacitatea de cooperare;

- să – şi dezvolte capacităţi şi abilităţi de comunicare.
NR.ORE. 1 h
Nu uita!!!
Declaraţia universală a drepturilor omului

Articolul 19: Orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de a primi şi de a răspândi, fără consideraţii de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare.

Constituţia României

Articolul 30:

1. Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

2. Cenzura de orice fel este interzisă.

3. Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

4. Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

5. Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.

6. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

7. Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.


A.STRATEGIA DIDACTICĂ

1) Elevii vor fi împărţiţi pe grupe. Fiecare grupă va realiza o compunere despre un caz real sau imaginar în care este încălcat dreptul la libera exprimare şi la opinie, în care personajul principal să fie un copil. După citirea fiecărei compuneri, se vor căuta soluţii pentru ca acest drept să nu mai fie încălcat.

2) Studiu de caz: a) Directorul interzice elevilor să iasă din curtea şcolii în timpul pauzelor, chiar dacă nu există chioşc alimentar. Ionel a încălcat regula, a fost prins şi pedepsit. A încercat să explice directorului motivul pentru care a ieşit din curtea şcolii în pauză, dar acesta i–a interzis să vorbească.

b) Într – o familie se discută viitorul copilului, ce va face după ce va termina liceul. Tatăl vrea ca fiul să devină inginer, mama vrea ca fiul să devină profesor, iar bunicii vor să fie muzician.Copilul i–a ascultat pe toţi, mirându–se că pe el nu–l întreba nimeni ce şi–ar dori să facă şi, după ce s–a gândit, a încercat să le spună că ar vrea să devină doctor. Nimeni nu l–a ascultat şi nu l–a băgat în seamă aşa că nu i–a rămas decât să tacă. Se dovedeşte astfel lipsa de încredere a părinţilor în posibilităţile copilului şi ignorarea dorinţei acestuia.

Analizând cele două cazuri, precizaţi:

Ce drepturi au fost încălcate ?

Cine apără aceste drepturi ?

Cum acţionaţi şi ce soluţii găsiţi pentru astfel de situaţii ?


Nu uita!!!




Valori etice de grup
Egalitate = toţi cetăţenii sunt trataţi la fel din puct de vedere al drepturilor, obligaţiilor şi accesului la resurse colective;

Mutualitate =ajutor reciproc, solidaritate, acord;

Solidaritate = unitate ce decurge din comunitatea de interese, idei, credinţe;

Respect = preţuire, consideraţie faţă de o persoană, valori, societate;




B. EVALUARE: Identificarea în presa scrisă a trei ( cinci ) articole care tratează încălcarea dreptului la libera exprimare şi la opinie.

C. RESURSE EDUCAŢIONALE: afişe, pliante, articole din ziare, imagini grafice

D. ACTIVITATE EXTRAŞCOLARĂ: Realizarea unui sondaj de opinie în cadrul şcolii şi al comunităţii locale privind încălcarea dreptului la opinie, la libertatea de exprimare. Prezentarea concluziilor acestui sondaj se va face în revista şcolii, în mass – media.

Reţine:

Vorbeşte căci şi tu poţi ajuta.”

Vorbeşte fără teamă.”

Doar libertatea este în stare să cunoască adevărul şi să–l rostească.”

Dreptul de a spune şi a tipări ceea ce gândim este dreptul oricărui om liber, pe care nu l–am putea lipsi de el fără să exercităm cea mai odioasă tiranie.”

Opinia guvernează lumea, dar înţelepţii călăuzesc până la urmă această opinie.”

A te declara pentru opinia unuia, împotriva opiniei altuia înseamnă a lua partea unei grupări ca într–un război civil.”
3. Activitatea de învăţare - “Unu va fi întotdeauna egal cu unu“
TemĂ: egalitatea în drepturi, non-discriminare, toleranţă, comunicare 

SCOP: formarea unui comportament tolerant, a unei atitudini ferme în domeniul respectării principiului egalităţii între oameni, indiferent de rasă, culoare, limbă, origine naţională 

Obiective:

- să-şi formeze competenţe participativ-democratice;

- să promoveze responsabilitatea, solidaritatea;

- să încurajeze interesul pentru drepturile omului axate pe respectarea principiului egalităţii;

- să-şi formeze o atitudine critică privind discriminarea de orice fel.
Nr. ore: 1 h.
a.Strategia didactică:

1. Studiu de caz

„Elevii unei şcoli intră în clasă după recreaţie. Profesorul o întreabă pe Dana: „Ce-ai făcut în recreaţie?”. Dana îi răspunde: „M-am jucat în curte”. Profesorul răspunde: „Bine, scrie la tablă, şi dacă scrii corect <>, te iert”.

Apoi profesorul îl întreabă acelaşi lucru pe Mihai, care răspunde: ”In recreaţie m-am jucat cu Dana”. Profesorul îi spune: „foarte bine. Dacă scrii corect cuvântul <> te voi ierta”.

Apoi, profesorul cere elevului Ismail să-i spună ce a făcut. Acesta îi răspunde: „Am încercat să mă joc cu Dana şi Mihai, dar ei au aruncat cu pietre în mine şi m-au jignit spunându-mi <<înapoiat>>”. Profesorul întreabă: „Au aruncat cu pietre şi te-au jignit? Este o discriminare rasială nejustificată. Dacă poţi scrie pe tablă << discriminare rasială nejustificată>>, te iert...”

Pornind de la această întâmplare, răspundeţi la următoarele întrebări:

Cum apreciaţi comportamentul lui Mihai şi al danei?

A fost corectă decizia profesorului faţă de cele întâmplate?

Ce atitudine ar trebui să luaţi faţă de cele întâmplate?

Cum credeţi că s-a simţit Ismail în urma faptei celor doi colegi?

Cum v-aţi simţi voi dacă aţi fi fost în locul lui Ismail?

Ce atitudine ar fi necesar să adoptaţi la nivelul clasei în cazul de faţă?

Cum puteţi împiedica situaţiile în care se manifestă atitudini antirasiale?

Care sunt consecinţele la nivelul comunităţii locale în urma unor astfel de manifestări antirasiale?
De reţinut!!!

Rasismul este credinţa privind superioritatea unei „rase” asupra celorlalte.

Ideea principala a acestei concepţii este aceea conform căreia „rasa superioară” are dreptul de a domina toate celelalte rase ca fiind „inferioare” şi de a exercita puterea asupra acestora. Totodată, rasismul presupune puncte de vedere, comportamente colective şi individuale specifice.

A fi rasist înseamnă a crede că anumite caracteristici particulare (în general fizice) ale unor grupe din ambele sexe le fac superioare sau inferioare altora.

Comportamentul rasist iese în evidenţă prin tratamentul acordat oamenilor în funcţie de culoarea şi rasa lor. Comportamentul rasist generează discriminarea rasială şi, în mod inevitabil, marginalizarea, excluziunea, exploatarea, hărţuiala. Acesta este justificat, de adepţii rasismului, prin „incompatibilitatea” culturală, religioasă şi de civilizaţie.


Yüklə 1,5 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   36




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin