ROŞU ŞI NEGRU
281
al Veneţiei. Discuţia aceasta păru să-1 mai scoată pe marchiz din toropeala în care, de la începutul mesei, îl cufundase plictiseala.
Atunci cînd se rosteau nume mai noi, ca Southey, lord Byron, George al IV-lea, pe care le auzea pentru prima oară, Julien nu înţelegea nimic. Dar toată lumea văzu că, de cîte ori venea vorba despre fapte petrecute la Roma şi a căror cunoaştere putea fi dobîndită din operele lui Ho-raţiu, Marţial, Tacit etc, el avea o superioritate neîndoielnică. Julien repetă cîteva idei prinse de la episcopul de Besanţon, în faimoasa convorbire avută cu acel prelat; şi ele plăcură de asemenea.
Cînd se plictisiră să tot vorbească despre poeţi, marchiza, pentru care era lege să admire tot ce-1 distra pe soţul ei, binevoi să-1 privească pe Julien. „Stîngăcia acestui tînăr preot poate că ascunde un om învăţat", îi şopti marchizei academicianul care se afla lîngă ea; şi Julien auzi cîte ceva din spusele academicianului. Frazele gata-făcute mulţumeau pe deplin inteligenţa gazdei; mar-< lii/.a şi-o însuşi pe aceasta, referitoare la Julien, şi se simţi mulţumită că-1 poftise pe academician la masă. „îl ilisirează pe domnul de La Mole", gîndi ea.
CAPITOLUL III Primii paşi
Această nesfirşită vale, plină cu lumini strălucitoare şi cu atitea mii de oameni, îmi ia ochii. Nici unul nu mă cunoaşte, toţi îmi sînt superiori Mintea mi se pierde.
REINA1, Poemi dell'av.
A doua zi, foarte devreme, pe cînd Julien făcea copiile i uşorilor în biliotecă, domnişoara Mathilde intră acolo,
i Francesco Reina (1772-1826), literat şi politician italian ; a simpatizat u i< Inie revoluţiei franceze de la 1789.
282
STENDHA1.
printr-o uşiţă laterală, foarte bine ascunsă îndărătul cărţilor, în timp ce Julien admira invenţia aceasta, domnişoara Mathilde părea foarte mirată şi contrariată că dăduse peste el acolo. Julien găsi că, deşi era încă somnoroasă, avea o înfăţişare aspră, mîndră şi cam bărbătească. Domnişoara de La Mole avea obiceiul tainic să fure cărţi din biblioteca tatătul ei, cînd el nu era acolo. Prezenţa lui Julien îi făcea zadarnic drumul din dimineaţa aceasta şi o necăjea cu atît mai mult, cu cît venise să caute al doilea volum din Prinţesa Babilonului de Voltaire, ceea ce constituia un adaos vrednic de o educaţie în întregime monarhică şi religioasă, desăvîrşită de Sacrd-Coeur. Biata fată, la nouăsprezece ani, pesemne că simţea nevoia de lucruri care să-i aţîţe mintea, de vreme ce se interesa de un roman. Contele Norbert se ivi în bibliotecă pe la orei. trei; venea să citească un ziar, ca să poată discuta politică seara şi se bucură de întîlnirea cu Julien, a cărui existenţă o uitase. Se purtă cum nu se poate mai frumos cu el; ti invită chiar la o plimbare călare.
— Tata ne-a învoit pînă la cină.
Julien înţelese acest ne-a şi i se păru îneîntător.
— Vai, domnule conte, spuse Julien, dacă ar fi fost vorba să dobor un copac înalt de opt metri, să-1 fac seînduri, îndrăznesc să spun că m-aş descurca destul de bine; dar să călăresc nu mi s-a întîmplat decît de vreo şase ori în viaţă.
— Nu-i nimic, o să fie acum a şaptea oară, spuse Norbert.
De fapt, Julien îşi amintea intrarea regelui*** în Verrieres şi credea că se pricepe la călărie. Dar cînd se întoarseră de la Bois de Boulogne, chiar în mijlocul străzii du Bac, căzu, voind să se ferească prea brusc de o trăsu-ricâ, şi se umplu de noroi. Ce bine că avea două rînduri de haine ! La masă, marchizul, voind să schimbe un cuvînt cu el, îl întrebă cum s-a simţit la plimbare; Norbert se grăbi să răspundă în cuvinte vagi.
— Domnul conte e foarte bun cu mine şi-i mul iu mese, căci îmi dau seama cît preţuieşte, spuse Julien. A
Dostları ilə paylaş: |