Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

NKGRU

495

poate şi vina mea, îşi spunea părintele Pirard, mai >ft îngrijorat decît mînios. Mi se păruse că bănuiesc |rn asta. Numai prietenia pentru tine, nefericitule, pi. 'hcat să-i atrag atenţia marchizului..."

• i) să facă acum ? îi spuse Julien repede. (în (rea îl iubea pe părintele Pirard şi o scenă din

i i s-ar fi părut de neîndurat.) Văd trei posibi-Itiia Julien: 1. domnul de La Mole ar putea pune klx i şi-i povesti despre scrisoarea de sinucidere I» masa marchizului; 2. îmi poate lua zilele prin florbcrt, care m-ar provoca la duel. >i ii primi ? îl întrebă abatele ridicîndu-se mînios. umţi-mă să închei. Cu siguranţă că n-aş trage tn fiul binefăcătorului meu; 3. marchizul mă lunga departe. Dacă îmi spune: „Du-te le Edin-li New York", mă voi supune. Atunci starea

ii ci de La Mole ar putea fi ascunsă de ochii ' ii n-aş îngădui niciodată să mi se ucidă copi-

I I ii ij'ur că ideea asta îi va veni prima în minte ^Bmtl de stricat... mi In, Mathilde era deznădăjduită. îl văzuse pe

Mi |ic la orele şapte; acesta îi arătase scrisoarea lui

■ tu tremura de teamă ca nu cumva Julien să fi so­ft in.ii nobil să-şi ia zilele. „Fără permisiunea mea ?"

■M ca cu o durere care semăna mai degrabă a

| tiu .i a omorît, voi muri şi eu, îi spuse ea marchi-

■l piliina morţii lui ai fi dumneata... Poate că aşa

■ţi mulţumit... dar îţi jur pe sufletul lui că mai întîi

im şi că voi fi în faţa întregii lumi doamna

\timvl; îţi jur că voi trimite anunţuri de

miitii, Iii sigur de asta. N-am să mă arăt nici ti-

Mln i Iii

n i< i ii atingea pragul nebuniei. La rîndul lui, ■r I a Mole înmărmuri.

un moment de înduioşare:

1, îi spuse el Mathildei, îţi dau un titlu pen-■I de zece mii de livre; trimite-i-1 lui Julien al tău ■ degrabă, să facă aşa fel ca să nu i-1 mai pot lua

I <. \upună Mathildei, căreia ştia cît îi place să co-JhIm ii făcuse degeaba patruzeci de leghe: se afla i, c ontrolînd socotelile arendaşilor, cînd darul ji li dădu prilejul să se întoarcă. îi ceru adăpost i'n.ird; acesta, în lipsa lui, devenise aliatul cel

> al Mathildei. De cîte ori îl întreba marchizul, nud dovedea că orice altă cale, în afară de uMică, ar fi o crimă în faţa lui Dumnezeu.

lin fericire, adăugă preotul, în privinţa aceasta ica lumii se potriveşte întocmai cu religia. Ai ', dat fiind temperamentul furtunos al dom-I ,a Mole, să te bizui măcar o clipă pe faptul că

> laină pe care nu şi-o va impune ea însăşi ? admisă calea deschisă a căsătoriei publice,

11 cupa mult mai îndelung de mezalianţa aceasta 11> luiie spus totul, dintr-o dată, fără să pară şi i mi de cît o taină.

«devărat, recunoscu marchizul pe gînduri. într-un l frlul acesta, a vorbi după trei zile despre o ase-Mioric înseamnă o trăncăneală fără rost a unui de idei. Ar trebui să profităm de vreo măsură m lan 1.1 a guvernului împotriva iacobinilor, ca să iun şi noi, pe nevăzute, în urma ei.

iu trei prieteni de-ai domnului de La Mole (iccaşi părere cu părintele Pirard. Cea mai mare ■ i"i> i cît li se părea lor, era firea dîrză a Mathil-ilup.1 aiîtea discuţii înţelepte, sufletul marchizu-putca împăca să renunţe la speranţa că fiica lui

• Iu. CSă.

Ulii şi imaginaţia îi erau pline de toate şiretlicu-■ Itoriile cu putinţă încă în vremea tinereţii lui.