Psihologie pastorală

3. Elucidarea. Această modalitate de intervenţie urmăreşte să identifice în credincios anumite elemente care n-au fost în mod explicit formulate, şi care poate nu intră în mod clar în planul lui perceptiv, ci îi exercită un influx. Prin elucidare, preotul urmăreşte să releve sentimente şi atitudini neformulate de interlocutor, dar care pot să fie deduse în mod raţional din discursul sau din contextul în care acesta se mişcă.

Elucidarea se apropie foarte mult de deducţie şi de interpretare. Aspectul deductiv pune în relief o anumită fineţe intelectuală şi aceasta favorizează atitudini particulare, atât în preot, cât şi în credincios. Preotul, în mod special la începutul activităţii sale, se simte tentat spre acest tip de intervenţie, poate pentru ca să-şi afirme propria superioritate intelectuală; este în mod facil animat de o mare încredere în componenta raţională a relaţiei pastorale. În interlocutor acest tip de răspuns suscită adeseori un viu interes pentru că îl simte ca cel mai activ şi mai substanţial. În plus de aceasta, îl consideră ca o atestare a competenţei preotului. Dar, tocmai de aceea, este uşor ca în el să fie dezvoltată o atitudine de dependenţă de preot, sau să se instaureze un fenomen de transfer.

Elucidarea, întrucât conţine elemente de interpretare, poate să fie mai puţin neutră şi riscă să-l determine pe credincios să lase pe seama preotului descifrarea şi rezolvarea situaţiei.

Exemplu:

• 
  Verişorul meu este un tip extrem de pretenţios. Potrivit a ceea ce el zice, ceea ce contează este doar el. Doar el are ceva de zis. În momentul în care el intră în scenă, conversaţia este monopolizată de el. Mie nu-mi rămâne decât să-l salut şi să mă duc.
  

Preotul:

• 
  Dacă am înţeles bine, esenţa problemei nu constă în modul lui de a acţiona, consistă mai ales în faptul că modurile lui de acţiona, într-un fel sau în altul, vă sunt defavorabile şi ajung până la urmă să vă elimine din compania lui.
  

Pentru a atenua riscul interpretărilor nepotrivite, este oportun să introducem intervenţia cu câteva fraze apte să exprime semnificaţia categorică pe care interlocutorul ar trebui să o atribuie intervenţiei. Astfel de fraze ar putea să se asemene următoarelor: „Dacă am înţeles bine”, „Mi se pare”, „Poate intenţionaţi să spuneţi…”.

Dacă dorim să ilustrăm eficacitatea reformulării în conştientizarea credinciosului, este foarte potrivită imaginea lui Kinget. Potrivit acesteia, reformularea ar îndeplini aceeaşi funcţie pe care o realizează punctarea bine inserată într-un fragment conclusiv, repetitiv, dezorganizat şi haotic. Adeseori, expunerea realizată de cineva este confuză şi inconcludentă, dificil de reţinut. Scurtele intervenţii de reformulare constituie deci puncte de referinţă esenţiale care orientează procesul de organizare şi de reordonare.