Psihologie pastorală

Obraznicul

Încercând să cuprindem într-o definiţie năravul obrăzniciei am putea să spunem că este o nesocotire a bunului nume, în vederea unui câştig. Firea obraznicului îl împinge să ceară bani cu împrumut de la un cunoscut pe care l-a mai înşelat cândva (...), apoi, după ce a adus jertfă zeilor, pune la păstrat în sare carnea animalelor sacrificate (o parte din carnea provenită din animalele jertfite trebuia să fie servită la ospăţ, iar o altă parte era trimisă prietenilor) iar el se duce la masă în altă parte. Acolo, cheamă şi pe sclavul lui, îi dă o bucată de carne şi una de pâine şi-l îndeamnă, ca să audă şi ceilalţi: „Mănâncă, Tibios, şi satură-te”. Când se află la piaţă după târguieli, aduce aminte măcelarului că i-a făcut cândva un bine; apoi, dând târcoale pe lângă cântar, aruncă pe taler o bucată de carne ori un ciolan pentru o ciorbă. Dacă izbuteşte, e mulţumit. Dacă nu, ia de pe taraba măcelarului o legătură de maţe şi pleacă râzând. Când cumpără bilete de teatru pentru străinii pe care-i găzduieşte, îşi face şi el rost de un bilet fără bani. A doua zi aduce la reprezentaţie şi pe copii împreună cu pedagogul lor. Când află că un cunoscut a târguit lucruri ieftine, îi cere să-i dea şi lui ceva. Obraznicul dă buzna în case străine, ia cu împrumut orz fin şi pretinde să-i fie aduse şi acasă.

Când vine la baie, se spală singur; îşi umple căldăruşa şi nu ia în seamă protestele băieşului. La plecare îi spune că s-a spălat singur şi nu uită să adauge: „Nu poţi spune că ţi-am rămas dator”.

Zgârcitul

Zgârcenia este o economie ce întrece orice măsură. Zgârcit este omul care înainte de a se fi împlinit luna, bate la uşa datornicului şi-i cere dobânda, chiar dacă aceasta nu face măcar o jumătate de obol. Când se află la o masă pregătită pe socoteala celor ce iau parte la ea, zgârcitul numără câte pahare a băut fiecare, iar zeiţei Artemis îi jertfeşte mai puţin decât oricare altul dintre cei prezenţi. Dacă un cunoscut i-a procurat un obiect pe un preţ scăzut, zgârcitul consideră că e îngrozitor de scump. Dacă sclavul i-a spart o oală ori o farfurie, îi scade din hrană. Dacă nevasta a pierdut un bănuţ, cotrobăie prin oale, răscoleşte paturile, lăzile, caută până şi în aşternuturi. Dacă are ceva de vânzare, pretinde un preţ aşa de ridicat, încât cumpărătorul aproape nu are nici un folos. Din grădina zgârcitului nu poţi lua nici măcar o smochină. Nici pomeneală să te lase să treci prin livada lui sau să ridici de jos o smochină sau o curmală. Zi de zi este cu ochii pe semnele de hotar şi stă cu frica-n sân să nu i le mişte careva din loc. Cum a trecut termenul dobânzii, începe să urmărească pe datornic şi-i pune la socoteală dobândă peste dobândă. Când are la masă invitaţi din acelaşi sat cu el, are grijă să taie carnea în bucăţi cât mai mărunte. Se duce în piaţă cu gândul de a târgui, dar se întoarce cu mâna goală. Nu îngăduie nevestei să dea cuiva cu împrumut sare, un capăt de fitil, un vârf de chimin; măcar că e vorba de nimicuri, îşi face socoteala că ele valorează mult la sfârşitul unui an.

Casele zgârciţilor de genul acesta sunt doldora de bani. Mucegăitul stă prins pe ele, iar pe chei s-a pus rugina.

Mojicul

Nu e greu să cuprinzi în câteva cuvinte năravul acesta. Mojicia este, de pildă, o glumă necuviincioasă, spusă pe faţă, fără ocolişuri şi care se cuvine condamnată. Mojic este omul care atunci când se află în tovărăşia unor femei de condiţie liberă, este capabil să-şi ridice haina să i se vadă goliciunea. La spectacol, e singurul care continuă să aplaude atunci când toţi ceilalţi spectatori s-au oprit, şi tot el este cel ce fluieră pe actorii pe care ceilalţi spectatori îi urmăresc cu admiraţie. Când în teatru domneşte tăcerea, mojicul îşi dă capul pe spate şi sughite, atrăgând atenţia celor din jur. Când târgul este în toi, mojicul se apropie de taraba unde se vând nucile. Stă în picioare, se apucă să ronţăie nuci şi caută prilej de vorbă cu negustorul. Pe unii dintre trecători pe care abia i-a cunoscut îi strigă pe nume. Dacă-i vede grăbiţi, îi obligă să-l aştepte. E în stare să se ducă şi să strângă mâna unuia care a pierdut un proces de seamă chiar în clipa când omul părăseşte tribunalul. Proptit în faţa unei frizerii sau parfumerii, povesteşte că are de gând să se îmbete.

Inoportunul

Inoportunitatea înseamnă o intervenţie făcută într-un moment atât de puţin potrivit, încât indispune pe cei cu care vii în contact. Inoportunul este omul care vine să-ţi ceară sfatul tocmai când nu-ţi vezi capul de treburi. Găseşte nimerit să facă o serenadă unei curtezane tocmai când ea zace în pat cu temperatură. Pretinde unui girant condamnat de justiţie să dea chezăşie şi pentru el.

Dacă este invitat la o nuntă, vorbeşte de rău tot „neamul femeilor”. Invită la o plimbare pe jos oameni abia sosiţi de la un drum lung. Găseşte cumpărător care să ofere un preţ mai mare pentru obiecte vândute. În adunare, se ridică şi vorbeşte luând-o de la început despre lucruri deja auzite şi cunoscute de toată lumea. Este gata să-şi ofere serviciile pe care nu i le-a solicitat nimeni şi care nu pot fi refuzate. Vine să ceară dobânda de la datornici tocmai când au adus jertfe zeilor şi se află la ospăţ. Când un sclav este bătut în faţa lui, povesteşte că a avut şi el cândva un sclav şi că s-a spânzurat din pricina bătăii. Ca arbitru, întărâtă părţile care erau pe punctul de a cădea la o înţelegere.

Pripitul

Pripeala înseamnă manifestarea unui interes puternic faţă de alţii, prin vorbe şi fapte. Omul pripit este în stare să făgăduiască lucruri pe care nu este în stare să le ducă la îndeplinire. Dacă se pune în discuţie o chestiune recunoscută de toţi ca dreaptă, el este de părere opusă, dar este combătut. Dacă doi s-au luat la bătaie, el păşeşte în mijlocul lor şi-i desparte, chiar dacă nu-i cunoaşte. Te călăuzeşte pe un drum necunoscut, pentru ca până la urmă să nu descopere drumul adevărat. În ajunul unei lupte, întreabă pe comandant când va intra în dispozitivul de luptă şi ce ordine va da peste două zile. Se duce şi vesteşte pe tatăl său că mamă-sa a şi ajuns în iatacul ei. Nesocoteşte prescripţiile medicului şi dă unui bolnav cu temperatură vin, susţinând că vrea să încerce dacă nu cumva îl poate vindeca. Dacă s-a prăpădit nevasta unui prieten, îi gravează o inscripţie pe mormânt, în care pomeneşte numele bărbatului ei, al tatălui şi al mamei, numele decedatei, locul ei de baştină, ba mai adaugă că erau cu toţii oameni de treabă (considerându-i pe toţi morţi, deşi trăiau). Când urmează să jure într-un proces, spune celor de faţă: „Am mai jurat de atâtea ori până acum”.