Psihologie pastorală



Yüklə 1,13 Mb.
səhifə14/31
tarix29.07.2018
ölçüsü1,13 Mb.
#62501
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   31

Înfumuratul


Înfumurarea este goana după onoruri câştigate pe urma unor lucruri meschine. Înfumuratul este omul care invitat la un ospăţ caută cu orice preţ să se aşeze în apropierea gazdei. Îşi duce singur feciorul la templu la Delfi (sediul celui mai cunoscut oracol al lui Apolo) ca să-şi tundă pletele (era un obicei la vechii greci ca în pragul adolescenţei să-şi tundă pletele, închinându-le unei divinităţi, de cele mai multe ori zeului Apolo de la Delfi; ulterior, pe vremea lui Teofrast, obiceiul a fost abandonat din pricina dificultăţilor unei călătorii la Delfi. Înfumuratul prezentat de Teofrast persevera în vechiul obicei). Când sacrifică un bou, îl leagă de coarne cununi mari şi atârnă căpăţâna animalului de stâlpul porţii, pentru ca cei veniţi să-şi dea seama că a jertfit un bou. Iar dacă aduce ca dar de închinare în templul lui Asclepios un deget de aramă, se duce zi de zi să-l împodobească cu cununi şi să-l ungă cu uleiuri parfumate.

Se tunde des, are grijă ca dinţii să-i fie albi, îşi schimbă hainele, deşi le-ar mai putea purta; se parfumează exagerat; la reprezentaţiile de la teatru îşi caută loc în apropierea tribunei oficiale. Are acasă şi o mică palestră cu nisip şi un loc amenajat pentru jocul cu mingea, loc pe care-l pune la dispoziţia sofiştilor (sofiştii – cei dintâi învăţaţi care pun problema cunoaşterii – erau propagatori ai unor teorii sociale pentru emanciparea individului din legăturile lui gentilice. Cu excepţia câtorva, aveau o concepţie materialistă despre lume. Ei au inaugurat dialectica şi au rămas celebri prin latura negativă a activităţii lor: abuzul de permise false şi de silogisme greşite).


Cărpănosul


Cărpănoşia este lipsa de generozitate în faţa cheltuielilor. Cărpănosul este omul care după succesul repurtat la concursurile tragice (în calitate de organizator al corului şi al reprezentaţiei dramatice) consacră zeului Dionisos o placă de lemn pe care şi-a gravat doar numele lui. Cu prilejul cotizaţiilor făcute în adunarea poporului, cărpănosul părăseşte locul fără să scoată un cuvânt. Când îşi mărită fata, vinde carnea animalelor aduse jertfă, afară de cea rezervată preoţilor, iar pe servitorii tocmiţi cu acest prilej îi angajează cu hrana de acasă.

Când comandă corabia pe care el însuşi a avut sarcina s-o echipeze104, se culcă pe punte pe aşternutul cârmaciului, în timp ce pe al lui îl pune la păstrare. La sărbătoarea Muzelor (sărbătoare consacrată şcolii, prilejuind jocuri şi sacrificii organizate prin cotizaţiile elevilor) de teamă de nu plăti taxa impusă, nu-şi trimite copiii la şcoală, pretextând că sunt bolnavi. Aduce el de la piaţă carnea şi legumele, pe care le ascunde în faldurile veşmântului. Zărind de departe pe un prieten cu care a avut prilejul să stea de vorbă mai înainte şi care face o colectă de bani, se abate din drum, ocoleşte şi se duce acasă.



Nevestei nu-i ia slujnică, măcar că i-a adus o zestre mare, ci-i tocmeşte o fetiţă care s-o însoţească. Cărpănosul poartă o încălţăminte peticită, dar susţine că e tot atât de bună ca şi una nouă. Dimineaţa, deretică singur prin casă şi face paturile. Când vine la teatru, se aşează pe o haină veche şi întoarsă pe jos, pe care şi-a adus-o singur.

Lăudărosul


A fi lăudăros înseamnă a face caz de calităţi inexistente. Lăudăros este omul care se aşează pe digul Pireului (digul portului, loc obişnuit de plimbare pentru atenieni) şi înşiră străinilor că a investit sume mari în împrumuturi maritime, arată amănunţit ce profituri pot rezulta de pe urma unor astfel de treburi, câtă avere a realizat şi ce pagubă a avut, iar în timp ce spune aceste enormităţi îşi trimite sclavul să ridice bani de la bancă, deşi nu are nici o depunere.

Călătorind pe mare, e în stare să-şi amăgească tovarăşul de drum, spunându-i că a participat la expediţie alături de Alexandru Macedon, că s-a bucurat de atenţii din partea lui, că la întoarcerea din expediţie a adus o sumedenie de cupe încrustate cu pietre preţioase, că pe meleagurile Asiei ai să găseşti meşteri mai iscusiţi ca cei din Europa. Toate acestea le debitează un om care n-a păşit nicicând dincolo de zidurile cetăţii lui. Aminteşte că pe vremea când a bântuit foametea a cheltuit – dac-ar fi să i se dea crezare – peste cinci talanţi cu concetăţenii lui săraci, pe care nu s-a îndurat să-i lase fără ajutor.



Aflându-se în mijlocul unor necunoscuţi, îndeamnă pe unul dintre aceştia să-i facă favorul de a socoti cu pietricele ce sumă a cheltuit, şi pune o parte din acestea pe seama unor pretinşi datornici, pentru a fi mai uşor de crezut. Calculând astfel, cheltuielile se ridică la zece talanţi. Adaugă însă că aceste cheltuieli n-a fost prevăzut decât ajutorul dat prietenilor, că n-a ţinut socoteala de cheltuielile impuse de echiparea corabiilor sau alte sarcini publice.

Se îndreaptă apoi spre cei ce vând cai şi se preface că ar vrea să cumpere şi el unul. Ajungând în dreptul prăvăliilor cu îmbrăcăminte, cere haine care să nu coste mai mult de doi talanţi şi la urmă îl ceartă pe sclavul care îl însoţeşte că n-a luat banii cu el. Deşi stă în chirie, încearcă să-l convingă pe cel ce nu-l cunoaşte că locuieşte în casa lui părintească şi că are de gând s-o vândă fiindcă e neîncăpătoare faţă de mulţimea musafirilor pe care-i primeşte.

Îngâmfatul


Îngâmfarea înseamnă dispreţuirea tuturor celorlalţi, în afară de propria-ţi persoană. Îngâmfatul este omul care spune celui ce vine să-i vorbească că nu poate fi disponibil decât după masă, la ora plimbării. Mergând pe stradă, expediază fără prea multă bătaie de cap pricinile în care a fost desemnat arbitru (în mod obişnuit, şedinţele se ţineau în templu). Când este numit într-o slujbă publică, refuză sarcina şi susţine sub prestare de jurământ că nu dispune de timp (cetăţeanul desemnat să îndeplinească o sarcină de interes public putea invoca o boală, o călătorie pentru a fi eliberat de obligaţii, dar trebuia să-şi susţină declaraţia prin jurământ). Când dă un ospăţ pentru prietenii săi, nu se aşează la masă, ci porunceşte unuia dintre oamenii lui să le poarte de grijă. Dacă e vorba să viziteze pe cineva, trimite vestea mai întâi (!). În corespondenţa pe care o întreţine nu întrebuinţează formulele obişnuite, ca de pildă „mi-ar face plăcere”, ci scrie: „Pretind să se execute”, „Am trimis la tine ca să ia”, „Cât mai urgent”.


Yüklə 1,13 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   31




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin