Psihologie pastorală

7. Să îmbătrânim „inteligent”

Motto: Direcţia de marş a pastoralei vârstei a treia

este indicată de aceste patru categorii:

1. 
   Fortificarea credinţei;
   
2. 
   Terapie duhovnicească;
   
3. 
   Consolare; 4. Călăuzire.
   

Bătrâneţea are atât aspecte negative, cât şi pozitive: ea nu este sinonimă cu infirmitatea mentală şi fizică, chiar dacă se constată o diminuare a capacităţii de concentrare şi de memorie, fiind prezentă în plan fizic o anumită stare de oboseală şi existând o mai lentă recuperare după acţiunile care obosesc (de exemplu, urcarea scărilor).

Anii trec fără ca omul să-şi dea seama şi la un moment, privindu-se în oglindă, se înspăimântă. Atunci se naşte frica de viitor, de timpul care trece prea repede. Îşi dă seama omul că de la tinereţe a trecut la bătrâneţe fără să trăiască perioada maturităţii, şi în loc să privească la viitor cu entuziasm, se gândeşte la trecut cu nostalgie. Se ajunge astfel la o vârstă în care omul începe să se nutrească cu amintiri, sfârşind în bilanţuri. Adeseori omul ajunge la bătrâneţe descoperind că a trăit ca şi cum ar fi fost nemuritor, cheltuindu-şi anii în furtuni hormonale, valuri afective şi explozii emotive; A trăit fără a gusta lucrurile în profunzime, fără a râde şi a se bucura realmente, fără a fi învăţat a plânge.

În anumite cazuri, omul poate descoperi în propria lui viaţă un trecut înecat în falimente, poate descoperi că viaţa lui a constituit un enorm efort având un rezultat minim, că nu ai ce recolta la bătrâneţe dacă nu ai semănat la tinereţe, că cu cât se înaintează în vârstă cu atât mai mult trecutul se răzbună. În plus, omul experimentează şi angoasa întrevederii zilei în care viaţa va fi la apus.

Solitudinea şi golul existenţial îi loveşte în general pe aceia care nu s-au pregătit anterior pentru bătrâneţe, planificându-şi bătrâneţea printr-o îmbogăţire a patrimoniului mental şi afectiv. Este indispensabilă realizarea acelei maturităţi psihologice care să permită nu doar acceptarea bătrâneţii, ci şi de a conserva interesele (sau a găsi altele noi), de a participa la lumea care se transformă cu flexibilitate. Nu se pot avea la bătrâneţe bun simţ, măsură, toleranţă, înţelepciune, dacă aceste capacităţi nu au fost exercitate mai întâi.

8. Derivele vârstei: A voi cu exasperare să fii tânăr

Motto: Istoria unei vieţi nu este

doar rezultatul unor condiţii obiective,

ci şi accentul subiectiv pus pe anumite evenimente şi relaţii.

O persoană matură ştie că fiecare vârstă trebuie trăită pentru ceea ce ea este, fără excesive nostalgii. Trebuie să existe curajul îmbătrânirii. Vine, pentru toate femeile, momentul în care, este mai bine să se renunţe la fardurile excesive şi la veşmintele de adolescentă, pentru a nu se pune în evidenţă, în loc să se ascundă, daunele timpului.

Viaţa este un mixt de evenimente, senzaţii şi emoţii care sunt interiorizate, devenind parte ale propriei structuri interioare. Există deci chipuri umane care reflectă o încărcătură de sentimente pozitive, în timp ce altele mărturisesc dezastre afective, frustraţii neacceptate, ură profundă. Astfel, fiecare bătrân are faţa pe care o merită.

Acceptarea bătrâneţii este în mare parte legată de tipul de existenţă avută. Satisfacţia de a fi ajuns anumite obiective afective şi practice facilitează conservarea propriei identităţi. Când există o imagine pozitivă despre sine, omul este capabil să înfrunte sfidările îmbătrânirii.

A şti să îmbătrâneşti este deci rezultatul unei maturităţi psiho-afective, chiar dacă stereotipurile negative identifică bătrâneţea cu trecerea de la capacitate la incapacitate, de la activitate la pasivitate, de la mobilitate la imobilitate, de la independenţă la dependenţă, de la apartenenţă (la familie, la un grup), la excludere.

9. Longevitatea şi mitul eternei tinereţi

În societatea contemporană, care este o societate a imaginii, continuă războiul declarat vârstei şi domină mitul eternei tinereţi. În era cultului extrem adus corporeităţii, a nu îmbătrâni este de fapt, a 11-a poruncă divină. De aici se naşte o luptă nevrotică împotriva schimbărilor corporale care afectează estetica.

Secretul longevităţii trebuie căutat în factorii individuali şi de mediu. Factorul biologic-genetic, adică ereditar, este în noi înşine, în celulele noastre, în genele noastre, astfel că a muri echivalează cu a epuiza rezerva de viaţă moştenită de la naştere. Noi suntem deci programaţi pentru a muri. Este ca şi cum în trupul nostru ar exista un „orologiu al morţii”, introdus în codul genetic. Influenţa factorului biologic-genetic se evidenţiază în longevitatea fiilor care au părinţi ce au trăit îndelung. Fiecare poate spera să trăiască cât media istorică a familiei sale.

Îmbătrânirea este şi rezultatul declinului celulelor, cauzat de factori interni de uzură care se dezvoltă în organismul nostru precum toxinele metabolice sau de factori de uzură externi, precum smogul, aditivii alimentari, tipul de muncă, fumatul etc.

Nemurirea cu trupul. Conform actualelor statistici, doar o persoană dintr-o mie atinge 90 de ani. Nu s-a găsit deocamdată nici un mijloc capabil să influenţeze sau să stopeze procesul biologic al îmbătrânirii. Nu există pe pământ vreo persoană care să fi depăşit vârsta de 115 ani şi această vârstă constituie deocamdată durata maximă de viaţă în ţările în care înregistrarea naşterilor este obiectivă.

***

Gerontologia este ştiinţa care învaţă cum să îmbătrâneşti. O bătrâneţe fericită este garantată de aspectul psihic, care îşi afundă rădăcinile în disponibilitatea afectivă dobândită în relaţia fiu-părinţi, disponibilitate care apoi va condiţiona omul pe durata întregii vieţi. Fiecare deci este responsabil de bătrâneţea sa. Multe probleme se nasc din faptul de a nu fi ştiut adopta măsurile potrivite pentru a elimina factorii care dăunează psihic şi fizic. Platon afirma în Republica că bătrâneţea este condiţionată de tipul de viaţă avut la tinereţe şi la maturitate.

A avea conştiinţa propriei vârste şi acceptarea acesteia are ca efect îngrijirea propriului corp. Aspectul exterior are repercusiuni asupra raportului cu noi înşine şi asupra raporturilor sociale. O îmbunătăţire estetică poate să ajute la depăşirea unei crize sau la mascarea ei. A îmbunătăţi propria imagine fizică nu ajută doar să-ţi placi ţie însuţi, ci să placi şi altora. Din nefericire, bătrânul, deoarece manifestă neîncredere în funcţionarea propriului corp, tinde să-l devalorizeze atât sub aspectul extern cât şi în cel intern.