Regii taumaturgi studiu despre caracterul supranatural atribuit puterii regale

TOU

ÎNCEPUTURILE ONCŢIUNII REGALE ŞI ALE ÎNCORONĂRII 329

oncţiunii regale, prescrisă de Biblie, este foarte probabil că nu era cazul unui echivalent; episcopii din vremea sa - asimilaţi de el marilor preoţi ai Vechii Legi (cuvîntul grec dpxiEpEiiq este acelaşi) - spre deosebire de înaintaşii lor evrei, nu primeau consacrarea prin untdelemn sfînt; dimpotrivă, după toate aparenţele, împăraţii erau unşi, după pilda lui David şi Solomon.

Rămîne să ne întrebăm pentru ce oncţiunea a avut nevoie de un timp atît de îndelungat ca să fie introdusă în Bizanţ. Monseniorul Duchesne (Liber Pontificalis, II, p. 38 n. 35) a atras atenţia în mod foarte just că ritualul încoronării orientale, respingînd multă vreme folosirea untdelemnului, n-a făcut decît să se conformeze unui obicei general din Biserica de Răsărit, unde miruirea nu ocupă nici un loc în ceremonialul hirotonisirilor sacerdotale sau episcopale. Trebuie să adăugăm, cred, aşa cum am arătat deja, că monarhia bizantină, sfinţită încă de la originile sale romane, sprijinită pe ceea ce supravieţuia din cultul imperial, n-a resimţit tot atît de devreme ca regalităţiie barbare din Apus nevoia să se sanctifice printr-un rit imitat după Biblie. Mai tîrziu, influenţa exemplului occidental s-a făcut resimţită. După toate probabilităţile, Bizanţul a împrumutat tîrziu oncţiunea monarhică de la statele apărute din Imperiul franc; cu siguranţă, regii vizigoţi sau Pepin n-au primit-o din Bizanţ.

Apendice IV

Analiză şi extrase din Tratatul despre încoronare al lui Jean Golein

Micul tratat despre încoronarea regilor Franţei, inserat de carmelitul Jean Golein în traducerea cărţii Raţional des Divins Offices de Guillaume Durând, executată de el pentru regele Carol al V-lea în 1372, după cum indică prefaţa (Bibi. nat. fr. 437 fol 2v° col 1), ne dă o mărturie importantă despre ideile ce erau recunoscute în anturajul „înţeleptului şi tristului rege"; cel puţin într-una din părţile sale - cea care se referă la atingerea scrofulelor -, tratatul se dă drept însăşi expresia gîndirii suveranului. Mi se va reproşa poate că nu l-am publicat în întregime. Dar nu puteam să încarc la nesfîrşit nişte Apendice deja foarte întinse. Apoi, trebuie să mărturisim că lunga dezvoltare consacrată de Jean Golein „ordinii" însăşi a încoronării nu ne comunică despre ceremonie nici un lucru pe care să nu-l ştim, se pare, din alte texte, în special din acel ordo publicat în Bradshaw Society^]; cît despre comentariul simbolic, subtil şi împrăştiat totodată, cu care este însoţită aci descrierea fiecărui amănunt al ritului, el nu aduce cine ştie ce noutăţi despre tendinţele binecunoscute ale spiritului din mediul intelectual în care se complăcea Carol al V-lea. Gîndindu-mă bine, m-am mărginit deci să reproduc doar cîteva extrase, legate între ele printr-o scurtă analiză. Se va observa că, în afară de valoroasele indicaţii cu privire la miracolul regal, la ciclul legendar al dinastiei franceze şi la teoria succesiunii pe linie masculină, aşa cum era ea formulată pe atunci la curtea celor din familia Valois, tratatul nostru conţine şi menţionarea unei curioase tradiţii relative la Turpin, o informaţie de ordin iconografic despre „imaginile" regilor Franţei, indicarea adevăratei semnificaţii a unei statui de la catedrala din Sens, prost înţeleasă pînâ acum, şi o amuzantă etimologie a cuvîntului chapelain (cf. mai jos, pp. 332-334). în sfîrşit, atacînd - în legătură cu vindecarea scrofulelor - expresiile folosite de Raoul de Presle, în prologul traducerii sale din de Civitate Dei, Jean Golein ne permite să rectificăm data -către 1376 - propusă de Leopold Delisle în ale sale Recherches sur la librairie de Charles V; de aci înainte, trebuie să socotim ca sigur faptul că această celebră lucrare a fost terminată înainte de 1372.

Traducerea Rational-\i\u\ a fost tipărită de Verard în 1503². Ea pare să fi avut un anumit succes sub această formă. Claude Villette, care a publicat, în 1611, un tratat liturgic menit să aibă numeroase ediţii, o citise şi se inspirase din relatarea despre încoronare³. însă versiunea lui Verard este foarte greşită. Cît despre manuscrise, există mai multe, în special Bibi. Nat. fr. 176 (secolul al XIV-lea), Arsenal 2001 şi 2002 (sec. XV); dar pentru stabilirea textului, unul singur poate

1. The Coronation Book of Charles V of France, ed. E.S. Dewick, 1899 (Bradshaw Soc, XVI).

2. Le racional des divins offices, Paris, 1503.

3. Les raisons de l'office et ceremonies qui se font en l'Eglise catholique, apostolique et romaine, ensemble les raisons des ceremonies du sacre de nos Roys de France, et les douze Marques uniques de leur Royaute Celeste, par de'ssus tous Ies Roys du Monde, in-4°, 1611. „Ian Goulain" este citat în mod expres în dedicaţie (Reginei Mame). Pentru încoronare, pp. 211-250; referire la Jean Golein, în special p. 220.

TRATATUL DESPRE ÎNCORONARE AL LUI JEAN GOLEIN

331

fi suficient: este acela care poartă astăzi la Biblioteca Naţională nr. 437 al fondului francez. A fost executat special pentru Carol al V-lea şi mai poartă încă pe ultima filă ex-libris-ul autograf al regelui, datat 1374; pasajul despre încoronare ocupă aci filele 43v°pînă la 55 v"¹. L-am urmat cu fidelitate, corectînd doar una sau două erori evidente, pe care le semnalez, pe măsură ce apar.

Manuscrisul acesta, prezintă o particularitate curioasă. în pasajul despre încoronare, şi numai acolo, se observă pe margine un anumit număr de însemnări, făcute de o mînă destul de plăcută, contemporană cu manuscrisul, dar care nu e aceea a copistului. Nu sînt corecturi ale autorului, fiindcă într-un loc glosatorul contrazice textul însuşi (mai jos, p. 333; cf. supra, p. 163); sînt îndreptările unui cititor atent. Să fie el regele însuşi? S-ar putea socoti tentant s-o presupunem, dar nimic nu ne îngăduie să transformăm ipoteza în certitudine. Scrisul, de altminteri destul de impersonal, nu pare deloc cel al lui Carol al V-lea; ar putea fi al unui secretar căruia monarhul îi va fi dictat observaţiile sale. Dar cum să dovedim? Se vor citi mai jos unele dintre aceste scolii marginale, puse între paranteze oblice < >.

[Despre încoronarea regelui Franţei şi a reginei²] *

PREAMBUL; MĂREŢIA ÎNCORONĂRII; REGLEMENTAREA SUCCESIUNII LA TRONUL FRANŢEI DE CĂTRE CAROL CEL MARE; AMĂNUNT PRIVIND ÎNCORO­NAREA LUI CAROL AL V-LEA [fol. 43 v° - 44]

„Dar pentru că am tratat puţin despre consacrarea principilor, care deloc nu trebuie uitată aci, din respect pentru prea temutul şi suveranul stăpînul meu, care a fost consacrat ca rege al Franţei în ziua de Sfînta Treime, de arhiepiscopul de Reims, Monseniorul Jehan de Craon, în anul o mie cec lxiiij³.

Căci după cum împăraţii de la Roma şi Constantinopole sînt unşi, precum şi unii regi ca regele din Ierusalim, al Spaniei, al Angliei şi cel al Ungariei - iar alţii nu - acest Carol al VI-lea⁴, în felul înaintaşilor săi, a fost încoronat şi miruit la Reims nu cu ulei sau balsam făcut de mînă de episcop ori de apoticar, ci cu sfînta licoare cerească aflată în Sainte Ampoule, păstrată şi păzită la Reims, ca aceea ce a fost adusă din cer de mîna îngerilor pentru a-i unge pe nobilii şi demnii regi ai Franţei într-un chip mai nobil şi mai sfînt decît a fost uns vreodată un rege al vechii legi ori al celei noi. Şi pentru aceasta este el chemat cel mai nobil, cel prea creştin apărător al credinţei şi al Bisericii şi nu recunoaşte vreun suveran vremelnic deasupra lui.

Pentru această demnitate, a poruncit împăratul Carolmagnul, din sfatul Bisericii şi al regilor creştini ce veniseră în ajutorul credinţei catolice şi întru apărarea Romei, după bătălia şi victoria minunată pe care au avut-o împotriva Sarazinilor, prin conciliul general ţinut acolo, atît al prelaţilor Bisericii cît şi al nobililor regi seculari şi al senatorilor din Roma, el care era patrician şi împărat şi dimpreună cu papa au hotărît că alegerea papei va fi în seama cardinalilor,

1. Dar, ca urmare a unei greşeli de numerotare, fol. 56 urmează direct fol. 54. Tratatul despre încoronare este împodobit cu trei miniaturi: oncţiunea regelui (44 v°), a reginei (50), binecuvântarea flamurii (51 v°).

2. Rubrică împrumutată din ediţia tipărită; în manuscris nu există vreo rubrică.

3- MS. cec lx; de fapt, la 19 mai 1364, duminica Sfintei Treimi. Această primă frază, incorect construită, se opreşte brusc; o regăsim ca atare - cu varianta: „binecuvîntata Sfînta Treime" — în manuscrisul franc. 176 provenit din biblioteca ducelui de Berry (fol. 26).

4. Sic; cf. mai departe, p. 332. Dar şi mai departe încă, pp. 337-338, Jean Golein îl numeşte pe regele său „Carol Cvintul".

* [Ca şi în alte ocazii, traducerea de faţă nu va urmări şi realizarea unor „echivalenţe" pentru rezonanţele speciale ale vechii limbi franceze (cea. 1370) în care e redactat textul lui Jean Golein. - N.tr.].

332

REGII TAUMATURGI

alegerea împăratului în seama nobililor din Germania, iar regatul Franţei va rămîne Regilor Franţei coborîtori din sfînta şi sacra viţă, prin moştenitor de sex bărbătesc, pentru ca această binecuvîntare să rămînă prin transmitere de la unul la altul.

Şi pentru aceasta este de asemenea şi regina sacră. Şi a fost dimpreună cu stăpînul şi zisul meu suveran, Doamna Jehanne de Bourbon, fiica nobilului principe ducele de Bourbon, care era coborîtor din acea sfînta viţă: şi era vara sa; dar prin scutirea Bisericii, a avut-o de soţie. Pentru acest motiv de sfînta consacrare şi de la Dumnezeu, fără altă generaţie binecuvîntată la mijloc, conchid că mai mare demnitate este a fi rege al Franţei decît împărat ori decît oricare altă regalitate: ceea ce bine recunosc cronicile şi alte povestiri istorice".

Urmează istoria mai multor împăraţi romani care au fost „din sărmană stare aleşi", [fol. 44]

„Şi acea cauză a îndemnat pe împăratul Carolmagnul şi Biserica să porun­cească anume ca nobilii să-l aleagă pe împăratul de la Roma, care trebuie să fie consacrat şi uns de papă; dar aceea este o cu totul altă preparare de untdelemn şi de balsam faţă de acea Sainte Ampoule pe care Dumnezeu a trimis-o gata sfinţită; căci vasul, adică flaconul este dintr-un asemenea material că nimeni şi nicicînd n-a văzut ceva care să-i semene şi nici n-ar putea-o contraface, iar licoarea aflată înăuntru nimeni n-ar putea s-o miroase, nici cel dăruit cu cel mai subtil miros. Cu aceea a fost uns înţeleptul şi îndurătorul bun rege Carol al vj^e [şaselea], astfel numit, după cum s-a spus mai sus, în ziua sărbătorii Treimii, prin alegere de sfînta devoţiune. De aceea, după cum i-a plăcut lui Dumnezeu Tatăl să-i spună fiului său în oncţiunea botezului: Hic estfilius meus dilectus in quo michicomplăcui*, şi Sfîntul Duh a coborît în chip de porumbel care l-a uns oleo leticiepreparticipibus suiş², iar fiul în carne omenească a primit această sfînta consacrare, tot astfel zisul senior, în adevărată credinţă a Sfintei Treimi, a primit sfînta miruire în bună devoţiune şi printr-o asemenea graţie încît vrăjmaşii săi englezi ori alţii n-au avut putere, faptă, nici înţelepciune în contra sa ori a regatului său; ci la întoarcere i-au venit în întîmpinare mai mulţi prizonieri de seamă prinşi la bătălia de la Cocherel, care puseseră la cale să împiedice mai sus zisa încoronare³; dar s-au petrecut lucrurile altminteri decît cum au plănuit. De aceea a mulţumit bunul nostru Rege acelei binecuvîntate Treimi şi a făcut mai multe frumoase milostenii la întoarcerea sa la Paris bieţilor călugări cerşetori şi multor altor sărmani, ca unul care simţea bine graţia îndurătoare a oncţiunii, care a fost făcută în bună regulă, aşa cum stă scris în pontificalul arhiepiscopului din Reims, căruia i se va spune înţelesul în cele ce urmează".

După aceasta, urmează aci semnificaţia consacrării Regilor Franţei.

Descriere a încoronării şi miruirii, cu explicaţii asupra sensului simbolic -acea „signifiance misterial" - al diferitelor rituri. De notat următoarele particularităţi:

VINDECAREA SCROFULELOR [fol. 46 şi v°]: o dată ceremonia încheiată, Sainte Ampoule va fi adusă înapoi „în biserica Saint-Denis sau în capela Saint-Nicolas⁴.

Saint-Denis înseamnă credinţa adusă de el în Franţa că trebuie să aducem înapoi acel flacon, în bună credinţă jurată. Ceea ce este în stare Capela Saint--Nicolas înseamnă untdelemnul ce mereu iese din sfintele lui mădulare prin minuni⁵, după cum acest sfînt ulei [care] este în acel flacon prin miracol divin

1. [..Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru carele bine am voit"]; 2 Petr. I, 17.

2. [„cu untdelemnul bucuriei, mai mult decît pe părtaşii săi"]; Psalm. XIIV, 8[9]: „oleo laetitiae prae consortibus suiş".

3. Acest amănunt curios nu pare sâ fi fost menţionat de cronici.

4. Biserica Saint-Denis, construită în secolul al X-lea de canonici, în afara incintei de atunci (Marlot, Histoire de Reims, II, p. 689); capela Saint-Nicolas în Spitalul principal din oraş; cf. The Coronation Book, ed. Dewick, col. 7 şi Godefroy, Ceremonial, p. 247.

5. N-arn găsit nimic în legătură cu această tradiţie.

TRATATUL DESPRE ÎNCORONARE AL LUI JEAN GOLEIN 333

şi sfînta rînduială, este de asemenea sfînt. Căci atunci cînd regele e uns cu el şi consacrat, întocmai precum cei unşi cu untdelemnul ce curge din mădularele Sfîntului Nicolae sînt de îndată vindecaţi, la fel şi cei ce sînt vătămaţi de boala scrofulelor, dacă sînt atinşi de mîna regelui uns din acel flacon, sînt de îndată vindecaţi şi însănătoşiţi. Şi dacă s-ar amesteca cineva care n-ar fi deloc rege pe drept şi ar fi uns fără să se cuvinâ, neîntîrziat ar cădea lovit de boala Saint Remy, aşa cum altădată s-a şi văzut"¹.

STATUIA LUI CONSTANTIN LA SENS. Comentariu al jurâmîntului încoronării, prin care regele făgăduieşte să protejeze biserica: [fol. 47]: „şi aceasta înseamnă jurămintele pe care le făceau regii din Israel preoţilor şi pe care le-a făcut Alexandru în istoria despre care am vorbit mai înainte²; şi aşa cum le-a făcut Constantin în biserica din Sens, după cum se vede la portalul acelei biserici din Sens, unde stă scris cu litere de aur alături de chipul său, unde el a jurat astfel: Regnantis veri cupiens verus cultor haberi-Juro rem cleri libertatesque tueri "³. Apropiere între veşmintele regale şi costumul liturgic: [fol. 47]: „partea de sus... făcută în chipul unei tunici de subdiacon <împreună cu un domatic>. Şi dimpreună cu aceasta o îmbrăcăminte pusă pe deasupra...