Religiei muhammedane

Iar Muhammed, purtat pe umerii lui Gabriel, cînd s-a apropiat de porţile primului cer, le-a aflat păzite tare de către şaptezeci de mii de îngeri şi încuiate, fie­care înger fiind mai mare decît lumea aceasta. Gabriel, batînd în poartă pe dinafară, îngerii străjer! au în­trebat dinăuntru : „Cine a bătut ?» Iar el a răspuns că este Gabriel şi că după porunca lui Dumnezeu a adus pe robul cel iubit al lui Dumnezeu, pe cel împreună cu ei slugă şi fratele lor. îngerii, auzind acestea, cu mare bucurie şi cu grăbire au deschis uşa şi, primindu-1 pe Muhammed, numindu-1 frate, cu evlavie 1-au salutat şi la rîndul lor au fost salutaţi de el cu obişnuita formulă de salut: Seleam aleikehum, adică „Pace fie asupra voastră», şi Aleikium esseleam, adică „Şi asupra ta să fie pace» Şi intrînd în primul cer, plecînd genunchii, Muhammed s-a rugat pentru ei lui Dumnezeu, lucru pe care 1-a făcut tot drumul, pînă la al şaptelea cer, şi a aflat acolo pe Adam şi pe Eva, şi pe Abel, şi pe toţi ceilalţi drepţi, pînă la Noe.
Vizitează pe locuitorii cerului

Văzîndu-1, Adam a zis : „Slavă ţie, Dumnezeule, că după atîtea mii de ani şi după nenumăraţii fii pe care i-am născut, am odrăslit în sfîrşit şi pe acest fiu unic, om desăvîrşit, mai frumos decît toţi, mai înţelept, mai drept, mai evlavios, iubitor de Dumnezeu, temător, credincios şi supus poruncilor lui, în care nu este păcat sau minciună». De acolo, dus de acelaşi Gabriel, s-a suit într-al doilea cer (şi era de la un cer la altul cale de cinci sute de ani, făcînd în fiecare zi cîte opt ceasuri de mers cu cămila), unde tot acelaşi număr de îngeri, cîţi erau la porţile primului cer, l-au primit cu aceeaşi bucurie şi, salutaţi fiind de el, 1-au salutat la rîndul lor. Acolo a aflat pe Noe, Sem, Afet (despre Ham nu se pomeneşte) şi toată familia aceluia pînă la Avraam. Tot acolo 1-a aflat pe Moise, David, Solomon şi pe ceilalţi proroci şi drepţi din legea lui Moise, pînă la Iisus Hristos.

Moise 1-a întrebat, numindu-1 fratele său şi împreună slujitor, pentru care pricină a fost chemat de Dumnezeu ? Muhammed a răspuns că nu ştie bine, însă din cuvintele lui Gabriel a priceput cu mintea că are să fie rînduit la slujba prorocească spre îndreptarea rătăcirilor omeneşti, prin care s-au depărtat de la legea lui Avraam, care este legea israeliţilor. Acelaşi lucru 1-a afirmat şi Moise şi 1-a rugat ca la întoarcere să binevoiască a-1 vizita şi a-i vesti ce-i va fi poruncit Dumnezeu. Acceptînd aceasta a apucat calea spre al treilea / cer, unde în acelaşi fel a fost lăsat să între de către straja îngerilor şi 1-a aflat pe IIisus Hristos întrupat, pe care 1-a salutat îmbrăţişindu-se, şi cu aceleaşi complimente cum a făcut şi cu Moise, fiind la rîndul său salutat de către Hristos şi i-a făgăduit şi lui să-i spună la întoarcere cu ce fel de porunci va fi trimis la ai săi. Iar în al patrulea, al cincilea şi al şaselea cer n-a aflat nimic, afară de o mulţime nenumărată şi nesfîrşită de îngeri cîntînd lui Dumnezeu şi spunînd tespth, adică numele lui Dumnezeu. De asemenea, lui Gabriel nu i-a fost îngăduit să se suie în al şaptelea cer, pentru că paznicii aceluia n-au primit decît pe Muhammed care, trimis din mîini în mîini, a fost adus la însuşi tronul lui Dumnezeu.
Descrierea îngerilor

Ceilalţi îngeri care stăteau de strajă, de la al şaptelea cer pînă la tronul lui Dumnezeu, erau atît de mari încît fiecare din ei era de şaptezeci de mii de ori mai n are de cît un înger din al şaselea cer, iar îngerul cerului al şaselea de şaptezeci de mii de ori mai mare decît acela din al cincilea, şi tot aşa, pe rînd, pînă la primul cer, îngerii cerului superior depăşeau în mărime pe îngerii cerului inferior. Iar aceştia (paznicii tronului lui Dumnezeu) aveau fiecare cîte şaptezeci de mii de capete, pe fiecare cap cîte şaptezeci de mii de guri, iar în fiecare gură cîte şaptezeci de mii de limbi, şi fiecare limbă lăuda pe Dumnezeu în şaptezeci de mii de dialecte şi cînta mărturisirea credinţii muhammedane : Lailaht illa Allah Muhammedu resulullah, adică : „Nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu, şi Muhammed e prorocul lui Dumnezeu» In cel de-al şaptelea cer a aflat pe un înger plîngînd şi 1-a întrebat de ce plînge aşa amar. Răspunzîndu-i, îngerul i-a spus că el este păcatul şi s-a rugat Muhammed lui Dumnezeu pentru îngerul păcatului şi a şters Dumnezeu păcatul lui, iar tînguirea lui s-a prefăcut în bucurie. Alţii tîlcuiesc că îngerul acela plîngea păcatul idolatriei lui Muhammed şi atunci, pentru credinţa lui Muhammed, păcatul acela a fost dezlegat şi îngerul a fost slobozit.

Intră în palatul lui Dumnezeu

Iar cînd a ajuns Muhammed la porţile palatului măreţiei lui Dumnezeu, a aflat pe dinafară de şaptezeci de ori cîte şapte sute de mii de îngeri şi tot acelaşi număr înăuntru, păzind şi veghind. Ei n-au îngăduit nici îngerilor care îl purtau pe Muhammed, nici chiar lui Muhammed să se apropie, nici n-au îngăduit să bată în porţile palatului, ci luînd mai întîi ştire cine este şi de unde este cel ce a venit, îndată au vestit străjilor dinăuntru că a venit Muhammed şi stă chiar la uşi. Iar îngerii dinăuntru, prin mai-marii lor, au dat de veste despre venirea lui pînă la tronul lui Dumnezeu, şi au primit un înfricoşat / răspuns, anume : pentru ce n-au deschis de îndată uşile celui iubit de Dumnezeu, ci abia după o clipă, şi de ce prin aşteptare au jignit preafericita lui inimă ? Dar el, după aceea, rugîndu-se lui Dumnezeu pentru ei, le-a cerut iertarea, căci altfel, pentru această greşeală, ar fi fost pedepsiţi cu focul cel veşnic. Deci, uşile palatului fiind deschise şi intrînd Muhammed în curte, toţi cei ce slujeau tronului lui Dumnezeu au ieşit întru întîmpinare salutîndu-1, hereti-sindu-1 cu evlavie şi, numindu-1 frate al lor, îl mai şi implorau să se roage lui Dumnezeu pentru ei.

Vede grădinile şi locurile de petrecere

Dar cum Dumnezeu, nu mult înainte de venirea lui, poruncise lui sirkiatibi (adică scriitorul lucrurilor de taină sau secretarul) să copieze Curanul din Cartea învăţăturii veşnice a lui Dumnezeu (pe care o numesc Levhi mahfuz) şi încă nu terminase, a poruncit îngerilor să-1 ducă pe Muhammed şi să-i arate lăcaşurile lui Dumnezeu şi grădinile pînă cînd secretarul va termina Curanul. Condus de ei, Muhammed a văzut acolo palate şi iatacuri dintr-o singură piatră de diamant, de smaragd, de safir şi de rubin şi un singur zid al întregei curţi făcut dintr-un singur şi cel mai pur mărgăritar. De asemenea, şi grădinile le-a cutreierat, în care spune că a văzut pomi feluriţi şi încărcaţi de roade ale căror frunze erau de mărimea urechilor de elefant, iar fructele şi legumele ca Tnftccpm (vase de lut care cuprind o sută şi mai mult de vedre»). Iar înălţimea lor, verdeaţa şi mirosul florilor nu se puteau asemui nici mărturisi de limbă omenească, nici cuprinde cu mintea. Obţine audienţă la Dumnezeu

După ce a văzut acestea, scriitorul terminînd Curanul, Muhammed a fost chemat la tronul măreţiei lui Dumnezeu şi, îndată ce a venit în Ars, adică în „Palatul de răspuns», atît a fost de luminat de strălucirea lui Dumnezeu, încît întunecîndu-i-se vederea nu putea vedea cine este şi cum este Dumnezeu şi cei ce stăteau-aproape de Dumnezeu, dar a auzit glasul lui Dumnezeu: zicînd : „Bine ai venit, Muhammed, slugă credincioasă, şi iubită ; pace fie peste tine». La sunetul glasului, Muhammed s-a închinat lui Dumnezeu şi a zis: „Or Doamne, făcător al tuturor lumilor, iată robul tău cel gata şi grabnic la toată împlinirea poruncilor tale». Atunci secretarul a adus cartea Curcmului (din ce materie era hîrtia nu spune) scrisă cu litere din strălucirea dumnezeiescului Duh (care în dialectul Curcmului se numeşte Nur) pe care, cînd i-a dat-o Dumnezeu, spune că a auzit, ca şi cum i-ar fi adăugat din gură, să-şi înveţe poporul să-1 cunoască pe Dumnezeu şi unicitatea lui şi să cheme toate popoarele ca, lepădînd legile cele vechi, numai poruncilor Curanului l să se supună şi pe acelea să le întrebuinţeze, dacă doresc să-şi scape şi să-şi păzească sufletele lor de gheenă şi aurul lor de mîini hrăpăreţe.
Pe Dumnezeu îl simte, însă nu-l vede

Muhammed, luînd cartea Curanului, a îndrăznit îndată să-1 roage pe Dumnezeu să binevoiască a i se arăta lui şi să-i descopere cum este în sine, ca nu cumva, întrebat fiind vreodată de oameni cine este Dumnezeul pe care-l propovăduieşte şi neştiind, nici putînd să spună ceva precis despre Dumnezeu şi fiinţa lui, să se arate mincinos şi născocitor de basme. Atunci i-a spus Dumnezeu că este cu neputinţă să vadă fiinţa lui aşa cum este el în sine, întrucît este un lucru care n-are nici o forma, nici un chip şi nici o descriere. De aceea Dumnezeu nu poate fi văzut de ochiul omenesc, nici cuprins: minte „o. Celelalte, mîna atotputerniciei sale şi unele care stau înaintea tronului măririi sale, a făgăduit să le arate. Şi astfel Dumnezeu l-a atins între umeri cu mîna sa, pe care el a simţit-o a fi mai grea decît toate greutăţile şi mai rece decît tot frigul, încît răceala mîinii lui Dumnezeu i-a trecut în spinare prin măduvă. Pe urma a luat Dumnezeu mîna de pe spinarea lui şi în momentul acela a văzut tronul lui Dumnezeu pe care era scrisă cu litere de dumnezeiască strălucire mărturisirea credinţei muhammedane (despre care am amintit mai sus).

Trei rîuri cereşti

Iarăşi, a văzut ieşind de la tronul lui Dumnezeu trei rîuri, izvorînd unul lapte, altul miere, iar al treilea vin. De asemenea, i-a poruncit Dumnezeu să soarbă şi să bea pînă la saturare din oricare rîu va vrea. Deci Muhammed, luînd de la îngeri cupele pe care le-au adus, scoţînd cu mîna dreaptă din rîul care izvora lapte iar cu stînga din rîul care conţinea miere, a băut. Iar cînd l-a întrebat Dumnezeu de ce n-a scos şi n-a băut din rîul care producea vin, a răspuns Muhammed că numai două mîini are şi de aceea numai din două rîuri a putut scoate acea licoare cerească. Atunci Dumnezeu i-a spus : „întrucît pe acestea le-ai ales, de acum încolo să fie oprită băutura vinului ţie şi chiar celor ce-ţi vor urma ţie, afară de vinul raiului care nu vă este oprit şi pe care cu veselie îl veţi bea în veci». Iar aceasta este cea dintîi pricină pentru care vinul nu este îngăduit muhammedanilor.

Sabia îi este îngăduită lui, nu minunile

Încă a mai îndrăznit Muhammed să ceară de la Dumnezeu putere şi îngăduinţă de a face minuni, cu care să-şi poată convinge poporul că el este adevăratul proroc al lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a răspuns grăind : „Minunile nu-ţi vor lipsi, însă nu voiesc să te trimit cu puterea minunilor, ci cu puterea săbiei, căci dacă numai cu minuni te voi trimite, chiar din pricina acelor minuni ţi se va întîmpla / şi ţie ce s-a întîmplat prorocilor trimişi de mine înainte de tine. Dacă se va îndoi cineva de adevărul tău, nimic altceva să-i spui decît că eşti proroc trimis de mine. Iar dacă nici aceasta nu o va crede, spune-i : „Tu vezi-ţi de lucrurile tale, eu de-ale mele”. Iar cele mai de seamă minuni vor fi învingerea popoarelor cu sabia, – doborîrea împărăţiilor, dărîmarea cetăţilor. Acestei istorii, luată din cartea Muhammedie, îi vine în ajutor şi Curanul însuşi în locul unde spune: „Poruncitu-mi-a Domnul – zice – să omor toate popoarele cu sabia, pînă cînd vor mărturisi că nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu şi că eu sînt prorocul lui. Iar de vor face aceasta curînd, îşi vor scăpa sîngele şi bogăţiile lor”. Şi în alt loc (dacă nu mă înşel în capitolul Proroceştii), cînd cereau cei necredincioşi minuni de la el şi ziceau: „Visuri ai spus şi hule asupra lui Dumnezeu ai adunat, poate numai în chip poetic. Fă măcar o minune, ca şi vestitorii cei de mai înainte”, răspuns-a: „Dărîmat-am (zice Dumnezeu) prin cei dinainte cetăţi şi tot n-au crezut; aşa şi voi, nu veţi crede decît prin sabie” . Vezi mai multe ca acestea în multe locuri în Curanul lor.

CAPITOLUL AL OPTULEA
Despre pogorîrea din cer

şi despre întoarcerea

acolo de încă două ori

Se întoarce din cer

Luînd, deci, porunci şi cartea Curanului, după cum am spus, a cerut voie să se înapoieze la ai săi. Şi urmat de o nenumărată mulţime de îngeri a fost condus cu triumf şi veselie pînă la străjerii cerului al şaptelea şi acolo 1-au încredinţat arhanghelului Gabriel. Iar acela, luîndu-1 iarăşi pe umerii săi, însoţit de cîntările şi în triumful tuturor îngerilor, 1-a adus la al treilea cer, unde trăia Hristos. Iar el i-a arătat lui Hristos, după făgăduinţă, cartea Curanului şi i-a spus cum a fost trimis la propovăduirea legii celei noi şi poruncile care i-au fost date prin viu grai de Dumnezeu. / Hristos a lăudat toate cele ce sînt cuprinse în legea Curanului, afară de numărul rugăciunilor obişnuite (căci poruncea să-i silească pe oameni să facă pînă la dncizeci de rugăciuni pe zi în faţa lui Dumnezeu). Deci l-a rugat ca, întorcîndu-se la mărirea lui Dumnezeu, să se roage să schimbe această lege tristă şi foarte greu de împlinit şi să facă rugăciunile mai puţine la număr şi mai scurte, pentru că altfel, îşi spunea sieşi, e bine ştiut că oamenii, din cauza neputinţei de a împlini această lege aspră şi greu de suportat, îl vor aduce pe Dumnezeu la mînie, iar el în zadar îşi va pierde ostenelile cele stăruitoare şi va pătimi ca şi ei. Căci el (Hristos) cu aceasta a fost încercat, cu legea grea a Evangheliei şi cu jugul aspru al poruncilor ei, făcîndu-i pe oameni mai degrabă împietriţi decît lesnicioşi spre crezare şi, cu toate că s-a ostenit pînă la moarte, nimic n-a reuşit, sau foarte puţin.

Iarăşi se suie la cer

Înduplecat şi îndemnat de acel sfat al lui Hristos, Muhammed s-a întors iarăşi la Dumnezeu şi i-a spus aidoma cele ce le-a auzit de la Hristos, rugîndu-se stăruitor să bînevoiască a micşora numărul rugăciunilor. Iar Dumnezeu, la rugămintea lui, lăsînd zece, a poruncit să fie neapărat patruzeci. Dar cînd s-a înapoiat, Hristos i-a arătat că şi acestea sînt grele de suportat pentru oameni şi l-a rugat să se suie a treia oară la Dumnezeu. Aşadar, convins de rugămintea lui Hristos, Muhammed întorcîndu-se a treia oară la Dumnezeu, a mijlocit de trei ori pentru poporul său, pînă cînd Dumnezeu a împuţinat rugăciunile de la cincizeci pînă la cinci şi a aprobat cu îngăduinţă ca numai de cinci ori în douăzeci şi patru de ore să se facă natnaz, adică rugăciunile obişnuite, să slăvească pe Dumnezeu şi să i se închine lui. Deci, cînd a venit în cele din urmă la Hristos, deşi Hristos i-a arătat cu dovezi tari că şi aceste rugăciuni sînt mari, din pricina leneviei şi împietririi oamenilor, Muhammed s-a lepădat, zicînd că nu îndrăzneşte să ispitească mai 'mult mila lui Dumnezeu, ca nu cumva, mîniindu-l, să i se întîmple ceva rău lui şi oamenilor lui.

Grija lui Hristos

Dar din curiozitate şi mai cu seamă din multa grijă pentru mîntuirea oamenilor, Hristos 1-a întrebat ce se va întîmpla cu cei bătrîni cînd le va lipsi puterea, cu bolnavii, cu pruncii, cu cei ce n-au mintea întreagă, cu nebunii, cu cei care şi-au pierdut judecata sau cei prinşi în război de necredincioşi ; dacă nu vor putea îndeplini rugăciunile obişnuite şi obligatorii, care va fi pentru aceştia preadreapta şi preaînţeleapta judecată a lui Dumnezeu ? La toate îndoielile lui Hristos, a răspuns Muhammed : „Cei bătrîni şi cei bolnavi, dacă nu se pot scula să stea drept, ceea ce trebuie să facă cu tot trupul să facă măcar cu ridicarea ochilor şi cu toată vrerea / sufletului, iar Dumnezeu cel milostiv, cunoscînd cu desăvîrşire şi tainele inimii şi tăria puterilor omeneşti, îi va ierta”. Cît priveşte ignoranţa copiilor nevîrstnici, ea nu este sub jugul legii, de aceea nici sub păcat; în locul celor nebuni, dar mai cu seamă a celor numiţi budallah (adică nebuni întru Dumnezeu sau pentru dragostea lui Dumnezeu), îngerii împlinesc şi fac pentru ei namaz înaintea lui Dumnezeu şi aşa acoperă ei datoria acelora. De asemenea, a hotărît ca abaterea prizonierilor de la lege (cînd sînt împiedicaţi de cei necredincioşi) este liberă. Auzind acestea, Hristos s-a bucurat foarte mult împreună cu el, şi a spus că va aştepta cu inima înflăcărată şi cu dor a .doua şi cea din urmă suire a lui cu toată ceata credincioasă la cer către Dumnezeu, cînd şi Hristos însuşi, dezlegîndu-se de legătura trupească şi înviind, se va arata cu ceata sa înaintea judecăţii lui Dumnezeu şi va da răspuns despre opera şi propovăduirea sa. Despre care lucru vezi mai pe larg în capitolul Despre judecat din urmă a lui Dumnezeu.

Îl vizitează pe Moise

Luîndu-şi rămas bun de la Hristos, Muhammed a ajuns la Moise şi i-a arătat, după cum făgăduise, toate cele pe care le primise prin porunci şi prin Curan. Moise s-a bucurat foarte mult, adăugind că toate cetele care au să fie sub steagul lui vor spune că prin ultimul proroc al lui Dumnezeu şi prin legea Curanului se va înnoi legea lui Avraam şi a lui Moise şi altele.

Locul unde a coborît din cer

Despre locul unde s-a coborît Muhammed din cer există la muhammedani o dublă părere, însă şi una şi alta sînt acceptate de toţi. Unii spun că s-a coborît acolo de unde s-a suit, adică în templul sfînt al Ierusalimului, pentru că acolo, precum am spus, a lăsat şi dobitocul legat de piatră cu brîul îngerului. Alţii însă, spun că a coborît la Şami-şerif, adică în sfîntul Damasc, pe acoperişul bisericii celei mari a sfîntului Ioan înainte-mergătorul (pe care mai pe urmă Amavia, califul sarazin, a făcut-o mult mai largă şi bineîmpodobită) Motîvul ar fi că în acea cetate va face Dumnezeu judecata de obşte (vezi mai pe larg în capitolul Despre locurile sfinte ale muhammedanilor). însă, oricum s-ar fi petrecut aceasta, se afirmă cu tărie că Muhammed, după coborîrea din cer, intrînd în această biserică (pentru că prin lucrarea lui Dumnezeu nimeni nu i-a împiedicat intrarea), a făcut cel dinţii namaz după modelul şi rînduiala arătată lui în cer./

Propovăduieşte mai intîi „Curanul» la Mecca

Făcînd rugăciunile, Muhammed a încălecat iarăşi pe Burak şi de acolo a plecat la casa din Mecca. Şi toată vremea în care a cutreierat el toate acestea este mai puţină decît a zecea parte dintr-o noapte. Iar în timpul rugăciunilor de dimineaţa (pe care le numesc sabah namazi), s-a arătat alor săi. Terminînd deci Muhammed îndată acel namaz, a luat sentinţa care se citeşte în Curcm la capitolul Fiilor lui Israil şi, ci-tind-o înaintea poporului, a zis: „Slavă lui Dumnezeu celui ce a făcut ca robul lui să treacă într-o noapte de la locaşul de rugăciune Harem (care este în templul de la Mecca) pînă la cel mai depărtat locaş de rugăciune, din casa sfîntului Ierusalim, pe care îl binecuvîntăm”. Şi aşa, a început a povesti alor săi cum s-a suit la Dumnezeu la cer, zicînd : „O, voi, oamenilor ! Socotiţi : ieri, după ce am plecat de la voi, a venit la mine Gabriel şi, după ultimele rugăciuni de seară, mi-a zis : „Muhammed, porunceşte Dumnezeu să-1 vizitezi” şi celelalte pe care le-am înşirat mai sus. Şi cînd a auzit poporul această minune de necrezut, mai mult de o mie s-au lepădat de credinţă, printre cei dintîi era unchiul său Ebudjehl, zicînd : „Suie ziua la cer, ca sa vedem şi noi pe îngerii care te întîmpină”.

Muhammed nu le-a răspuns nimic, dar scoţînd sabia a zis : „Slavă lui Dumnezeu! Oare sînt eu altceva decît om şi apostol al lui Dumnezeu”? Şi a adăugat : „Pentru că cei asemenea vouă n-au crezut minunile prorocilor care au fost mai înainte de mine, nici voi nu veţi crede minunilor decît prin sabia aceasta”.
„Curanului» îi adaugă sabia

Şi iarăşi: „Nu sînt trimis decît cu puterea săbiei şi cine nu va primi prorocirea mea, să fie omorît sau să dea bir pentru necredinţa sa .

Politica lui Muhammed

Muhammed deci, urmînd poate politicii (organizarea poporului) lui Moise (căruia Dumnezeu i-a poruncit cu mare cruzime ca israeliţii să nu cruţe nici un suflet viu al celor de alt neam, ale căror ţări Dumnezeu avea să le dea moştenire lor), a rînduit ca oricine va crede poruncilor Curanului sau va primi moarte pentru răs-pîndirea Curanului, şi oricine va omorî pe unul ce nu crede Curanului, va intra fără nici o împiedecare în rai şi în bucuriile cele veşnice. Prin aceste chipuri şi mijloace, în scurtă vreme a adunat mai mulţi din cei ce se ocupau cu jaful şi pustiirile decît din cei ce urmau Curanului, pentru că în nouă ani (de la fuga din Mecca pînă la moartea lui atîţia ani se socotesc) aproape toată Arabia şi cea mai mare / parte a Persiei a supus-o stăpînirii sale şi i-a adus pe cei ce voiau şi pe cei ce nu voiau la superstiţia sa mincinoasă. Dar noi, lăsînd acestea istoricilor, ca pe cele ce li se potrivesc lor, vom înfăţişa pe scurt cîteva uimitoare minuni ale lui, care se citesc în cartea vieţii lui.

CAPITOLUL AL NOUĂLEA
Despre minunile lui Muhammed
Necredinţa lui Ebudjehl
În cartea spusă mai înainte se povesteşte că Muhammed, coborînd din cer, a început să propovăduiască învăţătura Curanului. însă văzînd că unchiul lui şi alţii foarte mulţi care-i urmau lui nu numai că nu cred, dar se depărtează şi de credinţa apucată mai înainte, şi ipentru ca să-1 aducă mai întîi pe unchiul său la credinţa Curanului, a început cu mai multă stăruinţă să tîlcuiască mai pe larg şi să născocească basme despre legea dumnezeiască încredinţată lui.Dar Ebudjehl (căci acest nume a dat Muhammed unchiului său), om închinător la idoli şi foarte întărit în superstiţiile părinteşti, nu-1 credea de fel. „Mult mai minţi – a zis – înşelătorule !De unde ţi-a venit ţie cunoaşterea literelor şi citirea cărţilor, cînd nu ştii nimic altceva decît să mîni dobitoacele şi cămilele ? Cine este dumnezeul acela pe care îl mărturiseşti şi care este legea lui şi poruncile cărţii lui ? Căci vreau să cercetez şi să cunosc, sunt oare adevărate născocirile acelea pe care tu atît de neruşinat le-ai grăit cu des-frînare înaintea poporului ?» Muhammed i-a răspuns : „Fă ce vrei”, iar Ebudjehl i-a spus : „Ridică un picior în sus”. Cînd Muhammed a făcut aşa, Ebudjehl a zis : „Ridică-1 şi pe celălalt”. Muhammed însă, lăsînd primul picior la pămînt, l-a ridicat şi pe celălalt. Atunci Ebudjehl, trăgîndu-i o palmă zdravănă, a strigat: „Nu aşa, nepot nebun ce eşti, ci ridică amîndouă picioarele odată”. Iar cînd Muhmmed a răspuns că nu poate face aceasta, Ebudjehl a repetat, zicînd : „Deci minţeai cînd spuneai adineaori că te-ai suit la cer şi ai vizitat pe locuitorii cerului şi chiar pe Dumnezeu, de vreme ce amîndouă picioarele nu le poţi ridica deodată de la pămînt nici măcar de-o palmă. Cum, deci, ai putut să te sui la înălţimea atît de mare a cerului şi cum vei putea dovedi cuvintele pe care cu desfrînare le-ai grăit ?” Şi aşa, datorită acestei întîmplări, fiind împotriva lui, 1-au izgonit din cetate ca pe un mincinos, nebun şi flecar. Aceasta este ziua pe care muhammedanii o numesc / Hidjreti nebevie , adică „Fuga prorocului”, de la care îşi ia era muhamimedană începutul anilor săi lunari, după cum am arătat mai pe larg în cele scrise mai înainte. Astfel, anul de faţă este de la naşterea Mîntuitorului lumii, Domnul nostru IIisus Hristos, 1719, iar de la fuga prorocului mincinos 1133.
Îisileşte pe Ebudjehl

Deci fiind izgonit de ai săi, şi mai cu seamă de unchiul său, Muhammed, noaptea, prin binefacerea lui Burak, dobitocul ce mergea iute, a fost adus mai întîi din Mecca, într-o singură noapte, la Medinei munevvere (adică la „Medina cea luminată” de strălucirea lui Dumnezeu) Depărtarea drumului dintre cetăţi este de cincisprezece zile. Şi adunînd acolo, în cîţiva ani, o mulţime din cei ce-1 urmau, a bătut cu sabia Mecca şi alte cetăţi arabe. Şi prinzîndu-l pe unchiul său, l-a batjocorit mult, silindu-l să primească credinţa Curanului. El însă a zis : „Dacă n-am să fac asta, fiu al fratelui meu, altminteri nu se poate ?” Iar Muhammed i-a răspuns: „Altfel nu se poate, sau te voi ucide, sau vei primi credinţa”. La aceasta unchiul i-a zis: „Voi urma deci ţie la ce vei voi”, însă cu limba, nu cu inima, numai de frica săbiei.

Preface ţepenii galbeni în colocinţi

Astfel, prefăcîndu-se că s-a împăcat, Ebudjehl a chemat la ospăţ în casa sa pe Muhammed şi pe alţi adepţi ai lui, însă cu gîndul că va putea în vreun fel sa-1 ucidă pe nepotul său. Iată cursa pe care i-a întins-o : în pridvorul casei a săpat o fîntînă adîncă de 60 de stînjeni şi a acoperit-o cu covoare alese, punînd dedesubt nuieluşe foarte subţiri. Era vremea cînd se coc pepenii galbeni şi cei verzi. Muhammed, intrînd mai întîi în grădina de pepeni galbeni, s-a rugat lui Dumnezeu ca toţi pepenii verzi şi galbeni să se prefacă în colocinţi (care se numesc acum Ebudjehl carpusi, adică pepenii verzi şi galbeni ai lui Ebudjehl), rămînîndu-le însă aspectul şi forma neschimbate (colocinţii sînt nişte legume asemenea harbujilor mărunţi, foarte amare). După aceasta, Ebudjehl vrînd să pună înaintea oaspeţilor spre mîncare pepeni galbeni şi încercîndu-i care ar fi mai dulci, i-a găsit pe toţi prefăcuţi în colocinţi foarte amari, dar neştiind că-i o minune, a început să strige, deoarece ştia bine că a sădit pepeni şi că ieri şi alaltăieri a tnîncat pepeni prea dulci, iar acuma în toată grădina lui nu se aflau decît colocinţi şi se jelea de unde să fi venit grădinii lui o astfel de schimbare. La aceasta, Muhammed, zîmbind, i-a zis: „Pepenii necredincioşilor în colocinţi, iar colocinţii credincioşilor în pepeni verzi / şi galbeni uşor se prefac». Iar după aceea a poruncit ca pepenii galbeni pînă la jumătatea grădinii să-şi capete dulceaţa de mai înainte. Lucru pe care văzîndu-1, mulţi au crezut lui îndată. Dar Ebudjehl încă se împotrivea şi-1 vorbea de rău, ca de obicei, pe nepotul său.