Romania curtea de apel constanţA

6. Legea nr. 10/2001. Competenţa primarului, în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, de a emite o dispoziţie materială cu ofertă de restituire prin echivalent, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. Aplicarea în timp a legii civile.

Legea nouă se aplică imediat situaţiilor obiective care iau naştere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat îşi are fundamentul direct şi imediat în preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea nouă – Legea 247/2005, existentă la momentul emiterii deciziei/dispoziţiei, de imediată aplicare.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005 unitatea administrativ teritorială investită cu soluţionarea notificării este obligată, în ipoteza în care restituirea în natură a bunului nu mai este posibilă, să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 1100/118/2007 reclamanţii D.A. şi D.R. au solicitat în contradictoriu cu Primarul Comunei Cumpăna, anularea Dispoziţiei nr. 3/08.01.2007 emisă în procedura Legii 10/2001.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că după apariţia Legii nr. 10/2001 au adresat Primarului Comunei Cumpăna notificarea nr. 502/13.02.2002 prin care au solicitat despăgubiri băneşti pentru 2000 mp teren intravilan şi construcţie compusă din 3 încăperi şi dependinţe, situate pe raza comunei Cumpăna – satul Straja, bunuri ce au fost expropriate în baza Decretului nr. 199/1987 pentru construcţia Canalului Dunăre – Marea Neagră. Prin dispoziţia nr. 3/2007, Primarul Comunei Cumpăna a respins notificarea reclamanţilor, reţinând că imobilul solicitat nu face obiectul Legii 10/2001, iar reclamanţii nu au făcut dovada preluării abuzive a bunului.

Prin încheierea din 12.10.2007 prima instanţă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantului D.R., întrucât acesta era decedat la data formulării contestaţiei, aşa cum rezultă din certificatul de deces seria DR nr. 723925 eliberat de Primăria Comunei Cumpăna.

La solicitat reclamantei D.A., în baza art. 57 alin. 1 C.proc.civ. au fost introduşi în cauză moştenitorii defunctului şi anume D.I., D.T., D.G. şi B.I.

Prin sentinţa civilă nr. 2375/21.12.2007, Tribunalul Constanţa a respins contestaţia ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că Primarul Comunei Cumpăna nu avea dreptul de a soluţiona notificarea care privea cererea de despăgubiri, întrucât dispoziţiile art. 36 alin.(2) şi (3) din Legea 10/2001, în vigoare la data notificării prevedeau că notificările prin care persoanele îndreptăţite solicitau despăgubiri băneşti, se adresau prefectului. S-a mai reţinut că nici după adoptarea Legii 247/2005, primarul nu a devenit competent să soluţioneze această notificare, care trebuia înaintată spre soluţionare Comisiei Centrale, conform Titlului VII din Legea 247/2005.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel reclamanţii D.A., D.I., D.T., D.G. şi B.I. care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

1. Există o vădită contradicţie între considerentele hotărârii judecătoreşti şi dispozitivul hotărârii.

Deşi în considerentele sentinţei s-a reţinut că în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 36 alin.(2) şi (3) din Legea 10/2001 în forma sa iniţială şi dispoziţiile art. 16 alin.(2) din Legea 247/2005, în sensul că Primarul comunei Cumpăna este un organ necompetent în soluţionarea notificării având ca obiect acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv de către stat acţiunea a fost respinsă ca nefondată, fără a se analiza fondul cauzei.

2. În mod greşit prima instanţă a reţinut că pârâtul nu avea competenţa să emită o dispoziţie motivată cu propunere de acordare a despăgubirilor în sensul art. 16 alin.(2) din Legea 247/2005.

Titlul VII privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea 247/2005, nu conţine dispoziţii potrivit cărora persoanele notificate să nu aibă competenţa soluţionării notificărilor formulate conform Legii 10/2001 şi nu înlătură obligaţia reglementată de art. 26 alin.(1) din Legea 10/2001 republicată, conform căreia persoana notificată, prin dispoziţie sau decizie motivată trebuie să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

3. Pe fondul cererii, reclamanţii şi-au justificat calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii conform Legii 10/2001, cât şi faptul că imobilul a fost preluat abuziv, în baza Decretului de expropriere nr. 199/1987 pentru realizarea obiectivului Canalul Dunăre – Marea Neagră, dar prima instanţă nu a analizat susţinerile şi probatoriul administrat de reclamant.

Prin întâmpinare intimatul pârât a solicitat respingerea apelului.

Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamanţilor şi întregul material probator administrat în cauză se constată că apelul este fondat şi urmează a fi admis.

Criticile ce vizează competenţa Primarului comunei Cumpăna de a soluţiona notificarea reclamanţilor sunt fondate pentru următoarele considerente:

Prin notificarea înregistrată la BEJ S.C.A. din Constanţa sub nr. 502/13.02.2002 adresată Prefecturii Judeţului Constanţa, D.R. şi D.A. au solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în comuna Cumpăna, sat Straja, judeţul Constanţa compus din 2000 mp teren şi casa de locuit, imobil expropriat pentru realizarea obiectivului Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Notificarea a fost înaintată spre soluţionare Primarului Comunei Cumpăna, iar prin Dispoziţia nr. 3/8.01.2007 emisă după intrarea în vigoare a Legii 247/2005, a fost respinsă cu motivarea că imobilul nu a fost preluat abuziv şi nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Soluţia Tribunalului Constanţa conform căreia, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, unitate administrativ teritorială, prin primar nu are competenţa să emită o dispoziţie motivată cu ofertă de restituire prin echivalent titularilor notificării, conform art. 26 alin.(1) din Legea 10/2001 republicată nu are fundament legal.

Art. 16 alin.(1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că deciziile/dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale investite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubire se înaintează Secretariatului Comisiei Centrale, care după evaluare va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.

Din modul de formulare a textului art. 16 alin.(1) din Titlul VII al Legii 247/2005, care se referă la decizii/dispoziţii emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, la ordine ale conducătorilor administraţiei publice centrale investite cu soluţionarea notificărilor în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, care trebuie predate Secretariatului Comisiei Centrale în cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii 247/2005, rezultă că este vorba de notificări soluţionate până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Se reţine că dispoziţiile art. 16 alin.(1) din Titlul VII al Legii 247/2005 nu sunt aplicabile în speţă, notificarea reclamanţilor nefiind soluţionată anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005, ci ulterior acestei date, prin dispoziţia nr. 3/8.01.2007.

Dimpotrivă alin.(2) art. 16 din Titlul VII priveşte numai notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii 247/2005, statuând că deciziile, dispoziţiile sau ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale care conţin propunerile motivate de acordare a despăgubirilor vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la data adoptării lor.

Numai prin Legea nr. 247/2005 s-a introdus un articol nou, art. 1 alin. 2¹, potrivit căruia măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri şi servicii se acordă prin decizia/dispoziţia motivată a entităţii investită cu soluţionarea notificării, în timp ce măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale, se propun a fi acordate prin decizia/dispoziţia entităţii investită cu soluţionarea notificării.

Legea nouă se aplică imediat situaţiilor obiective care iau naştere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat îşi are fundamentul direct şi imediat în preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea nouă – Legea 247/2005, existentă la momentul emiterii deciziei/dispoziţiei, de imediată aplicare.

Întrucât în planul dreptului intertemporal, dispoziţiile cuprinse în legea în vigoare la data soluţionării notificării, de imediată aplicare din momentul intrării lor în vigoare, sunt imperative, iar după intensitatea şi puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005 unitatea administrativ teritorială investită cu soluţionarea notificării este obligată, în ipoteza în care restituirea în natură a bunului nu mai este posibilă, să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Din dispoziţiile legale mai sus invocate rezultă că legiuitorul a stabilit în mod expres care este procedura de urmat în cazul acordării de despăgubiri băneşti, precum şi autorităţile competente în desfăşurarea acesteia, iar în aceste condiţii, tribunalul în mod greşit a apreciat că Primarul comunei Cumpăna nu avea competenţa să se pronunţe asupra notificării formulate de reclamanţi.

2. Şi critica ce vizează nepronunţarea primei instanţe în limitele investirii, asupra obiectului cererii deduse judecăţii se reţine a fi fondată.

Conform art. 129 ultim alineat C.proc.civ. instanţei de judecată îi revine obligaţia de a se pronunţa în limitele investirii, cu privire la părţile şi obiectul dedus judecăţii, analiza cererii reclamanţilor urmând a fi făcută în limitele contestaţiei şi în raport cu recunoaşterile pe care unitatea deţinătoare le-a făcut prin decizia contestată.

Deşi reclamanţii au supus controlului judiciar legalitatea dispoziţiei nr. 3/8.01.2007 emisă de Primarul comunei Cumpăna, sub aspectul respingerii cererii de acordare de despăgubiri pentru imobilul expropriat, instanţa nu a analizat susţinerile şi apărările părţilor cu privire la calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii conform Legii 10/2001, ci a reţinut, în mod greşit că Primarul comunei Cumpăna nu era competent să soluţioneze notificarea reclamanţilor, hotărârea pronunţată nerăspunzând exigenţelor art. 6 din CEDO:

Conform jurisprudenţei CEDO, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat totuşi, în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamanţilor, această obligaţie presupune totuşi, ca partea interesată să poată aştepta răspuns specific şi explicit la mijloacele decisive pentru soluţionarea procedurii în cauză (Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 28.04.2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, hotărârea din 8 iunie 2006).

Dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat „studiate” adică examinate de către tribunalul sesizat. Art. 6 din CEDO implică în sarcina instanţei obligaţia de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor şi ofertelor de dovezi ale părţilor.

Constatându-se că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului contestaţiei reclamanţilor, iar prin hotărârea apelată nu s-a dat un răspuns explicit şi specific reclamanţilor în legătură cu temeinicia pretenţiei lor de acordare a unor despăgubiri băneşti conform Legii 10/2001 pentru imobilul expropriat, ce a făcut obiectul notificării nr. 502/2001, în baza art. 297 C.proc.civ. se va admite apelul reclamanţilor şi se va desfiinţa hotărârea apelată, cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Constanţa în limitele investirii.

Cererea apelanţilor de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă, nefiind întrunite condiţiile art. 274 Cod procedură civilă, în sensul că pârâţii nu au avut o culpă procesuală în declanşarea apelului. În urma admiterii apelului reclamanţilor, Curtea a desfiinţat hotărârea apelată şi a trimis litigiul spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât aceasta a soluţionat greşit litigiul, fără a intra în cercetarea fondului cererii reclamanţilor. În această situaţie, instanţa de apel care desfiinţează hotărârea atacată nu poate obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecată prin decizia de desfiinţare. Admiterea apelului s-a întemeiat, deci, pe eroarea săvârşită de instanţa de fond care a omis să se pronunţe asupra fondului pretenţiilor reclamanţilor, neputând fi reţinută în această fază procesuală culpa intimaţilor pârâţi.

Situaţia cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul ciclu procesual poate fi analizată doar în final, după soluţionarea în fond a cauzei, deoarece numai în aceste condiţii instanţa se poate pronunţa asupra tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de părţi, în raport cu soluţia dată litigiului.

Decizia civilă nr. 75/C/09.04.2008