Romania curtea de apel constanţA

26. Obligaţia Casei Judeţene de Pensii de a valorifica inscrisurile depuse de asigurat, anterior emiterii deciziei şi reducerea vârstei de pensionare in conformitate cu Legea nr. 226/2006.

Pentru stabilirea drepturilor la pensie ale reclamantului, pârâta a luat în calcul acele acte care au fost depuse de reclamant la dosarul administrativ împreună cu cererea de pensionare.

Reclamantul apreciază că se impunea să se fructifice şi adeverinţa nr. 12180/19.09.2006 emisă de SC R.S. SA deoarece şi în situaţia în care această adeverinţă s-a depus ulterior emiterii deciziei, era de notorietate că angajaţii acestei societăţi îşi desfăşurau activitatea în condiţii speciale, astfel că nici nu mai era necesară depunerea unei adeverinţe în acest sens.

Raţionamentul reclamantului este eronat chiar şi pentru faptul că transferă sarcina probei către o instituţie care nu are rolul de a încadra instituţiile angajatoare într-o anumită categorie şi cu atât mai mult să stabilească dacă locul de muncă al asiguratului era încadrat în categoria condiţiilor speciale.

O decizie de pensionare are la bază doar documentele pe care le prevede legea şi nicidecum interpretările personale ale angajaţilor instituţiei iar contestarea unei astfel de decizii se face în raport de aceleaşi documente şi nu funcţie de alte înscrisuri pe care Casa de Pensii nu le avea la dispoziţie în momentul calculării punctajului.

Legiuitorul nu a lăsat la latitudinea angajaţilor caselor de pensii, încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale/deosebite, stabilind în sarcina asiguratului depunerea acelor acte care atestă condiţiile de muncă în care a lucrat şi pentru care a achitat contribuţiile de asigurări sociale.
Reclamantul D.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, solicitând anularea parţială a deciziei nr. 289468/27.09.2006 emisă de pârâtă, sub aspectul stagiului de cotizare şi să oblige pârâta la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite în funcţie de încadrarea muncii prestate în categoriile corecte.

A arătat că prin decizia menţionată i-a fost stabilit dreptul la pensie pentru limită de vârstă şi muncă depusă începând cu data de 10.03.2006,însă la stabilirea stagiului de cotizare pârâta nu a luat în considerare o serie de adeverinţe şi a ignorat prevederile Legii 226/2006 precum şi pe cele ale Ordinului nr.687/2006, astfel încât se impune ca instanţa să verifice legalitatea acestei decizii.

La termenul din 26.03.2008 reclamantul şi-a modificat acţiunea, arătând că solicită şi obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie restante, calculate ca diferenţă dintre pensia cuvenită şi cea efectiv încasată.

Prin sentinţa civilă nr.248/2009, Tribunalul Constanţa a respins cererea ca nefondată.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă şi limită de vârstă stabilită prin decizia nr. 289468/27.09.2006 în care Casa judeţeană de pensii a stabilit că reclamantul are un stagiu total de cotizare realizat de 50 ani, 10 luni şi 10 zile, din care in grupa I (potrivit Legii 3/1977) 21 ani, 3 luni şi 20 zile.

Potrivit Anexei 3 a Legii 19/2000,vârsta standard de pensionare în cazul reclamantului era, la data depunerii cererii (martie 2006) de 62 ani şi 9 luni, iar stagiul complet de cotizare de 30 ani şi 9 luni. În speţă, la data depunerii cererii, reclamantul avea vârsta de 56 ani şi 6 luni, instituţia pârâtă făcând aplicarea prevederilor art.167¹ din Legea 19/2000 şi recunoscând reclamantului beneficiul valorificarii stagiului realizat în grupa I de muncă în condiţiile Legii 3/1997, în sensul reducerii vârstei standard de pensionare cu numărul de ani corespunzător acestui stagiu, potrivit tabelului nr. 4 al acestui text.

La stabilirea punctajului mediu anual s-a avut însă în vedere stagiul complet de cotizare de 30 ani şi 9 luni, impus de anexa 3.

Reclamantul invocă prevederile Legii 226/2006, care instituie o reglementare mai favorabilă în ce priveşte vârsta de pensionare şi a stagiul necesar, pentru asiguraţii care au realizat un stagiu de cotizare în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale.

Potrivit art.2 din Legea 226/2006 sunt asimilate stagiului de cotizare în condiţii speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de muncă şi care în prezent sunt încadrate în condiţii speciale. Legea 226/2006 impune aşadar obligaţia încadrării locului de muncă în grupa I conform legislaţiei anterioare, concomitent cu cerinţa încadrării în condiţii speciale potrivit noii legislaţii a aceluiaşi loc de muncă.

Reclamantul are un stagiu realizat în grupa I, potrivit Legii 3/1977, de 21 ani, 3 luni şi 20 zile, astfel cum s-a reţinut prin chiar decizia contestată,activitatea desfăşurată pe platformele marine fiind încadrată in categoria condiţiilor speciale de muncă, potrivit anexei 1, pct.11 şi a anexei 2 pct.2,12 şi 13 din Legea 226/2006.

Deşi prin adeverinţa nr.12180/19.09.2006 emisă de S.C. Rig Service S.A. se atestă împrejurarea că şi în perioada 01.01.2002-01.03.2006 reclamantul a lucrat în condiţiile prevăzute de Legea 226/2006, aceste menţiuni nu pot fi valorificate în cadrul contestaţiei de faţă întrucât adeverinţa menţionată nu se afla depusă la dosarul administrativ la data emiterii deciziei-26.09.2006.

La soluţionarea contestaţiei îndreptate împotriva deciziei de pensionare din data de 26.09.2006 instanţa ţine seama doar de documentaţia existentă la dosarul administrativ la momentul emiterii deciziei, reclamantul având posibilitatea de a valorifica orice alte menţiuni din adeverinţe ulterioare pe calea unei cereri de recalculare a pensiei, întemeiată pe dispoziţiile art.95 şi art.169 din Legea 19/2000.

S-a reţinut astfel, că reclamantul a realizat un stagiu de cotizare în condiţii speciale de 21 ani, 3 luni şi 20 zile.

Pentru asiguraţii ce realizează un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în condiţii speciale, art.5 din Legea 226/2006 prevede o modalitate de calcul a punctajului mediu anual care nu se raportează la stagiul necesar din anexa 3 a Legii 19/2000:în acest caz,numărul de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare se împarte la 25, indiferent de numărul de ani cu care asiguratul depăşeşte stagiul de 25 de ani impus de art.3 din acelaşi act normativ.

Art.5 alin.2 din acelaşi act normativ prevede că pentru asiguraţii care au realizat un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani în condiţii speciale „la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute în anexele nr. 4 şi 5 la Legea nr. 19/2000”.

Din analiza anexei nr.4, care se raportează la un stagiu total de cotizare cuprins între 21 şi 30 ani, în funcţie de diferitele perioade lucrate in condiţii speciale de muncă,rezultă însă că o interpretare în sensul celor susţinute de către reclamant este contrară spiritului legii şi totodată generatoare de profunde inechităţi între categoriile de pensionari beneficiari ai Legii 226/2006. Prin urmare, trimiterea pe care art.5 alin.2 din Legea 226/2006 o face la anexa nr.4 a Legii 19/2000 trebuie înţeleasă doar prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru ca asiguratul să poată beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, pentru determinarea punctajului mediu anual urmând a fi incidente şi în acest caz condiţiile anexei nr. 3 din lege.

Faţă de aspectele reţinute instanţa a apreciat că instituţia pârâtă a procedat la stabilirea drepturilor de ale reclamantului printr-o aplicare corectă a algoritmului de calcul mai sus descris,ceea ce a condus la determinarea punctajului mediu anual prin raportare la stagiul total necesar de 30 ani şi 9 luni şi nu prin împărţirea punctajului total la 20.

Aceasta modalitate de calcul folosită de pârâtă a fost confirmată şi prin raportul de expertiza contabilă efectuat în cauza, expertul stabilind la rândul său că reclamantul are un stagiu total realizat în condiţii speciale de 21 ani,3 luni şi 20 zile, ceea ce îl îndreptăţeşte la un punctaj mediu anual de 3,66617, identic cu cel stabilit de casa judeţeană de pensii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurentul reclamant care a criticato pentru următoarele motive:

Atât expertul, dar şi instanţa de fond greşesc reţinând ca şi stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale doar 21 ani, 3 luni şi 20 de zile, apreciindu-se că pentru perioada de peste 4 ani lucraţi de asemenea în condiţii speciale în cadrul S.C. „R.S.” S.A. (adeverinţa nr. 12180/19.09.2006) nu poate fi valorificată deoarece adeverinţă care atestă împrejurarea că în perioada 01.01.2002–01.03.2006 reclamantul ar fi lucrat în condiţii speciale a fost depusă la dosarul administrativ după emiterea deciziei contestate.

Trebuia reţinut că S.C. „R.S.” S.A. face parte dintre societăţile ce figurează la poziţia 12 din anexa 2 a Legii nr. 226/2006 astfel că o adeverinţă care să ateste lucrul în condiţii speciale nu mai era necesară în speţă.

Simplul fapt că în cartea de muncă figurează ca şi angajat al S.C. „R.S.” S.A., iar această societate este înregistrată şi recunoscută ca o societate ai cărei lucrători desfăşoară activitatea în condiţii speciale nu mai impune prezentarea unei adeverinţe care să ateste lucrul în societăţi de tipul celor prevăzute în anexa 1 la amintita lege.

Faţă de această situaţie este evident că a realizat în condiţii speciale un stagiu complet de 25 de ani astfel că, drepturile de pensie urmau să-i fie stabilite în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 226/2006.

Astfel, potrivit dispoziţiilor legii speciale, de favoare, nr. 226/2006 două sunt efectele produse de înscrierea unei persoane în ipoteza legii, pe de o parte reducerea vârstei de pensionare, iar pe de altă parte stabilirea punctajului mediu anual în mod diferit faţă de sistemul Legii nr. 19/2000.

Apreciind că singurul efect al Legii nr. 226/2006 în cazul persoanelor ce au realizat stagii de cotizare în condiţii speciale mai mici de 25 de ani este reducerea vârstei standard de pensionare instanţa de fond se află din nou în eroare deoarece în măsura în care legiuitorul ar fi dorit ca acesta să fie singurul beneficiu al persoanelor ce realizează în condiţii speciale stagii de cotizare mai mici de 25 de ani, textul de lege ar fi trimis la legea generală, respectiv la dispoziţiile art. 77 şi următoarele (ce reglementează modalitatea generală de calculare a punctajului mediu anual), Legea nr. 226/2006 face însă trimitere la aplicarea dispoziţiilor cuprinse în anexele 4 şi 5 la Legea nr. 19/2000 cu modificări şi completări.

Recursul este nefondat.

Cererea reclamantului a vizat anularea parţială a deciziei nr. 289468/27.09.2006 emisă de pârâtă, sub aspectul stagiului de cotizare şi obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite în funcţie de dispoziţiile Legii nr. 226/2006 având în vedere că a lucrat o perioadă mai mare în locuri de muncă cu condiţii speciale.

Din probele administrate rezultă că pârâta a luat în calcul pentru stabilirea drepturilor la pensie ale reclamantului, acele acte care au fost depuse de reclamant la dosarul administrativ împreună cu cererea de pensionare.

Reclamantul apreciază că se impunea să se fructifice şi adeverinţa nr. 12180/19.09.2006 emisă de SC R.S. SA deoarece şi în situaţia în care această adeverinţă s-a depus ulterior emiterii deciziei, era de notorietate că angajaţii acestei societăţi îşi desfăşurau activitatea în condiţii speciale, astfel că nici nu mai era necesară depunerea unei adeverinţe în acest sens.

Raţionamentul reclamantului este eronat chiar şi pentru faptul că transferă sarcina probei către o instituţie care nu are rolul de a încadra instituţiile angajatoare într-o anumită categorie şi cu atât mai mult să stabilească dacă locul de muncă al asiguratului era încadrat în categoria condiţiilor speciale.

O decizie de pensionare are la bază doar documentele pe care le prevede legea şi nicidecum interpretările personale ale angajaţilor instituţiei iar contestarea unei astfel de decizii se face în raport de aceleaşi documente şi nu funcţie de alte înscrisuri pe care Casa de Pensii nu le avea la dispoziţie în momentul calculării punctajului.

Art. 82 din Legea nr. 19/2000 stabileşte că „cererea de pensionare împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se afla domiciliul asiguratului”.

De asemenea, în O.G. nr. 340/2001 care cuprinde normele de aplicare a acestei legi se arată pe larg ce acte sunt necesare pentru stabilirea pensiei iar printre acestea se numără şi „adeverinţa privind condiţiile de muncă speciale şi /sau deosebite”.

Aşadar, legiuitorul nu a lăsat la latitudinea angajaţilor caselor de pensii, încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale/deosebite, stabilind în sarcina asiguratului depunerea acelor acte care atestă condiţiile de muncă în care a lucrat şi pentru care a achitat contribuţiile de asigurări sociale.

În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a respins cererea reclamantului privind recalcularea pensiei cu includerea acestei adeverinţe care nu se afla la dosarul administrativ în momentul emiterii deciziei.

Cât priveşte critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 226/2006, Curtea o găseşte nefondată având în vedere următoarele dispoziţii legale:

Potrivit art. 3 al.1 din Legea 226/2006, asiguratul care realizează un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în condiţiile speciale prevăzute în prezenta lege beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa 3 la Legea 19/2000.

Conform art. 4 „Salariaţii care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel prevăzut la art. 3 beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea proporţionată a vârstelor standard de pensionare în condiţiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor din anexa 4 „Bărbaţii”. Reducerea vârstelor standard de pensionare este în funcţie de stagiul de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă la Legea 19/2000 cu modificările şi completările ulterioare.”

Art. 5 (1) din Legea nr. 226/2006 arată că „Pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 3, punctajul mediu anual se determină prin împărţirea la 25 a numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.

(2) În situaţia asiguraţilor prevăzuţi la art. 4, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute în anexele 4 şi 5 la Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, beneficiul creat de legiuitor persoanelor care au realizat în condiţii speciale de muncă un stagiu mai mic de 25 de ani se referă atât la reducerea vârstei de pensionare dar şi a stagiului de cotizare prevăzute de anexa 3 din Legea nr. 19/2000, pentru că aceste persoane să poată beneficia de pensie pentru limită de vârstă înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de Anexa nr. 3 din lege.

Instanţa nu-şi poate însuşi punctul de vedere al reclamantului referitor la obţinerea punctajului prin împărţirea la stagiul de cotizare diminuat conform anexei 4, deoarece legiuitorul nu a avut în vedere acest mod de calcul al punctajului care, în cazul în care s-ar aplica, ar favoriza persoanele ce au realizat în condiţii speciale un stagiu mai mic decât cei care au realizat un stagiu de 25 de ani sau chiar mai mult.

În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin decizia nr.1126/16.10.2008 care a avut ca obiect analiza excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 226/2006.

Curtea Constituţională a reţinut, că acest articol are în vedere diferenţe de tratament juridic dintre diferite categorii de asiguraţi în funcţie de mărimea stagiului de cotizare realizat în condiţii speciale iar legiuitorul a stabilit drepturi distincte asiguraţilor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii speciale mai mare de 25 de ani în raport de cei care au realizat în aceste condiţii speciale un stagiu mai mic.

Situaţia obiectiv diferită care diferenţiază tratamentul juridic aplicabil asiguraţilor constă în perioada cât aceştia au cotizat lucrând în condiţii speciale, expunându-se unor condiţii suplimentare de risc şi solicitare astfel că, o perioadă considerabil mai mare de muncă în aceste condiţii justifică un tratament juridic mai favorabil sub aspectul acordării dreptului la pensie în raport de cei care au lucrat în aceste condiţii o perioadă mai scurtă şi care beneficiază totuşi de o reducere a vârstelor de pensionare.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond este una legală şi temeinică astfel că în conformitate cu dispoziţiile art. 312 cod procedură civilă recursul declarat împotriva acestei sentinţe va fi respins ca nefondat.

Decizia civilă nr. 312/AS/17.11.2009

Dosar nr. 1591/118/2007