Romania curtea de apel constanţA

4. Legea nr. 10/2001. Teren afectat de un sit arheologic înscris in lista monumentelor istorice pe 2004, anexă la Ordinul nr. 2314/2004 al Ministrului Culturii şi Cultelor, incadrat in clasa A, in categoria celor de valoare naţională. Zonă protejată. Imposibilitatea restituirii in natură a terenului.

Potrivit art. 4 din O.G. nr. 43/2000, modif. prin Legea nr. 258/2006, bunurile de patrimoniu arheologic sunt parte integrantă a patrimoniului cultural naţional şi pot fi clasate şi protejate ca bunuri de patrimoniu cultural naţional mobil, ca situri arheologice sau ca monumente istorice, conform legii, iar prin art. 19 şi 22 se stabilesc atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul patrimoniului arheologic.

În speţă se constată că etapele de identificare, evaluare, atestare şi de asigurare a măsurilor de protecţie pentru acest monument istoric încadrat în clasa A de interes naţional au fost parcurse, documentaţiile întocmite şi avizate de către ministerul tutelar şi de către autorităţile locale stabilind cu claritate limitele zonei protejate.
Prin sentinţa civilă nr. 17/06.01.2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa-secţia civilă a fost admisă acţiunea reclamantului T.V. formulată în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANŢA, MUNICIPIUL CONSTANŢA şi CONSILIUL LOCAL CONSTANŢA, pârâţii fiind obligaţi să acorde reclamantului despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafaţa de 269,16 mp situată în mun. Constanţa, fosta stradelă S.M. nr. 6 (nr. 2 la demolare), ce nu poate fi restituită în natură.

Prima instanţă a avut în vedere că reclamantul şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile art.3 al.1 lit. a şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, întrucât potrivit certificatului de moştenitor nr.210/2000 emis de BNP Iosif, a testamentului autentificat sub nr.1616/21.06.1999 şi a actelor de stare civilă s-a făcut în primul rând dovada succesiunii de pe urma antecesorilor T.N. şi T.V., care prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2950/15.08.1957 au cumpărat iniţial suprafaţa indiviză de 130,25mp şi cota de ¼ din construcţia situată pe acest teren, din Constanţa, Fundătura S.M. nr.4.

Ulterior, soţii Teodor au cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2960/6.04.1973 cota indiviză de ¼ din acelaşi imobil (în suprafaţă totală de 555,64 mp), teren situat la adresa din Fundătura S.M. nr.6 (fost nr. 2), vânzarea fiind efectuată în baza sentinţei civile nr.3584/1972.

Instanţa de fond a reţinut că la momentul preluării imobilului de către stat s-a încheiat procesul-verbal de evaluare a proprietăţii, care atestă compunerea ei din suprafaţa totală de 286,65 mp şi o construcţie cu suprafaţa utilă de 61,60 mp; această situaţie se regăseşte şi în adresa nr. 26430/2.08.1999 a Direcţiei Patrimoniu a Primăriei Constanţa.

Cu privire la modalitatea de preluare a bunului, s-a avut în vedere că prin adresa nr.15038/12.02.2008 a aceleiaşi instituţii se confirmă că acest imobil a figurat în lista anexă a Decretului nr.124/1986, la poziţia nr.27, ca fiind proprietatea părinţilor reclamantului, la adresa din Intrarea S.M. nr.2. Actul normativ de preluare nu a fost publicat, astfel că situaţia juridică a bunului se încadrează în prevederile art.2 lit. f din Legea nr. 10/2001.

În referire la măsurile reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul, instanţa de fond a constatat că imobilul a fost identificat potrivit schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert judiciar M.V., terenul fiind ocupat parţial de amenajarea sitului arheologic de importanţă naţională ,,Mormântul pictat - Hypogeu paleocreştin” inclus pe lista monumentelor istorice protejate; cealaltă parte este ocupată de alei publice de circulaţie, parcări şi spaţii verzi.

S-au avut în vedere prevederile O.U.G. nr.114/2007 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului, care stipulează la art.71 că destinaţia terenurilor amenajate ca spaţii verzi sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice de înstrăinare ori încheiate cu nerespectarea prevederilor enunţate sunt lovite de nulitate absolută.

S-a apreciat că din acest punct de vedere, indiferent dacă este vorba de întreaga suprafaţă sau parte din aceasta, câtă vreme are destinaţia de spaţiu verde potrivit evidenţelor autorităţilor, restituirea terenului în natură către reclamant, deşi posibilă, nu este preferabilă, deoarece el nu ar putea primi destinaţia dorită, nefiind susceptibil de a fi folosit cu alt titlu decât acela de spaţiu verde.

S-a mai apreciat că măsurile reparatorii prevăzute de lege sunt stipulate în vederea restabilirii dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite şi pentru repararea prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestuia, însă în condiţiile în care în speţă nu poate fi dispusă măsura restituirii în natură a bunului, se va dispune acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, bunuri şi servicii nefiind disponibile pentru acordare în compensare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANŢA, CONSILIUL LOCAL CONSTANŢA şi MUNICIPIUL CONSTANŢA prin Primar, care au criticat soluţia prin prisma acordării de către instanţa de fond a unor măsuri reparatorii nesolicitate de către reclamant, fiind astfel depăşite limitele învestirii (extra petita).

Apelanţii pârâţi au precizat că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, însă procesul civil se soluţionează după regulile instituite de procedura civilă, astfel că dacă partea nu înţelege să le ceară, ele nu pot fi acordate de către instanţă, pentru a se respecta principiul disponibilităţii părţilor.

S-a solicitat să se constate că din analiza comparativă a prevederilor Legii nr. 10/2001 şi a celor de drept comun, în cazul anulării actelor juridice civile nu se dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară decât în măsura în care acest lucru este solicitat de parte; în mod similar, în materia Legii nr. 10/2001 nu se poate dispune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent decât în condiţiile solicitării acestui lucru de către parte, iar instanţa este învestită în acest sens.

O altă critică a hotărârii instanţei de fond a vizat faptul că s-a dispus obligarea pârâţilor la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, omiţându-se a se observa că acestea se stabilesc după o procedură specială şi se achită de către o altă autoritate, iar nu de pârâţii autorităţi locale. S-a solicitat să se constate că primarului îi revine doar obligaţia de a emite o dispoziţie motivată cu propunerea de despăgubiri.

S-a solicitat, pe cale de consecinţă, admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului T.V., ca nefondată, cu obligarea intimatului la cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa a declarat apel, în condiţiile art. 293 cod proc. civilă, şi reclamantul T.V., care a criticat soluţia în considerarea neacordării terenului în natură şi a reţinerii, de către judecătorul fondului, a imposibilităţii restituirii lui datorită afectaţiunii actuale.

Apelantul reclamant a arătat că situl arheologic ,,Mormântul pictat – Hypogeu paleocreştin’’ ocupă în fapt doar o suprafaţă de 2 mp, iar cu împrejmuirea protectoare – 8 mp din totalul de 269,16 mp, restul fiind spaţiu verde între alei pietonale şi construcţii.

Au fost criticate considerentele instanţei de fond referitoare la gradul redus de valoare patrimonială al terenului rămas liber, datorită grevării lui de sarcini şi la imposibilitatea acordării de bunuri şi servicii în compensare fără a fi administrate probe în acest sens.

În raport de disp. art. 295 al. 2 cod proc. civilă au fost administrate probe în apel, fiind înaintată la solicitarea instanţei adresa nr. nr. 2761/08.07.2009 a Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional – Direcţia Monumente Istorice, Arheologie şi Zone Protejate referitoare la delimitarea zonei protejate a sitului monument istoric.

A fost comunicată, totodată, instanţei, documentaţia deţinută de Serviciul Patrimoniu din cadrul Primăriei Mun. Constanţa, referitoare la posibilitatea acordării de bunuri şi servicii în compensare conform listelor afişate în acord cu art. 1 al. 5 din Legea nr. 10/2001.

În raport de ansamblul probator şi de susţinerile din apel ale părţilor, vor fi reţinute următoarele considerente:

1. 
   Asupra apelului pârâţilor autorităţi locale:
   

Susţinerile referitoare la depăşirea limitelor de sesizare a instanţei, cu

trimitere la prevederile art. 129 al. 6 cod proc. civilă sunt în mod evident neîntemeiate, întrucât nu se poate aprecia că neformularea de către persoana îndreptăţită reclamantă a unui capăt de cerere distinct, pentru atribuirea - în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă - a celorlalte forme de despăgubire, exclude controlul judiciar asupra cadrului general în care a fost învestită instanţa pe domeniul Legii nr. 10/2001.

De altfel, în considerentele acţiunii, reclamantul a arătat că a notificat Primăria la 13.06.2001, iar la data sesizării Tribunalului (07.12.2007 ) notificarea nu primise o soluţionare administrativă, caz în care operează pe deplin decizia XX/19.03.2007 a Î.C.C.J.- secţia civilă şi de proprietate intelectuală care a statuat, în condiţiile art. 315 cod proc. civilă, că instanţele judecătoreşti sunt competente să intre în cercetarea fondului (,,să evoce fondul’’) şi să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. În mod corelativ, substituindu-se atributelor autorităţilor locale aflate în pasivitate, instanţele sunt deopotrivă competente să stabilească – pe baza probelor administrate – dacă solicitarea de restituire în natură este sau nu întemeiată, precum şi măsurile ce se impun în asigurarea unei juste şi echitabile despăgubiri.

Prin urmare, trimiterea făcută la situaţia juridică generată de anularea actelor sinalagmatice este inutilă şi irelevantă faţă de sediul materiei căreia i se subsumează prezentul litigiu.

Criticile formulate sunt întemeiate însă doar în ce priveşte modalitatea de statuare a măsurilor reparatorii prin dispozitivul hotărârii, deoarece deşi judecătorul fondului a făcut trimitere explicită, în considerentele hotărârii, la procedura prevăzută în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (care instituie atribuţii clare autorităţilor administraţiei publice locale deţinătoare, în situaţia imposibilităţii restituirii în natură sau în compensare a bunului) în final a obligat direct pe pârâţi la acordarea de despăgubiri.

Această situaţie implică în mod necesar reformarea soluţiei fondului, întrucât pârâţii au doar obligaţia de a propune acordarea de despăgubiri (legea conferindu-se aşadar un atribut fondat pe o obligaţie de a face), iar nu de a acorda ele însele despăgubiri (deci, o obligaţie de a da ).

2. 
   Asupra apelului reclamantului T.V.:
   

Principala critică vizează, astfel cum s-a arătat, neacordarea de către instanţa de fond, a terenului identificat a fi, în opinia părţii, liber şi greşita stabilire a măsurilor reparatorii prin despăgubiri.

Aceste critici urmează, însă, a fi înlăturate.

Expertiza efectuată cu ocazia soluţionării fondului a identificat actualul amplasament al terenului în suprafaţă de 269,16 mp ce a aparţinut antecesorilor apelantului reclamant, situat pe fosta stradelă S.M. nr. 6 ( nr. 2 la demolare), ca fiind afectat în prezent de situl arheologic ,,Mormânt pictat – Hypogeu paleocreştin’’ care potrivit adresei nr. 2761/8.07.2009 a MCCPN – Direcţia Monumente Istorice, Arheologie şi Zone Protejate este înscris în Lista monumentelor istorice pe 2004 anexă la Ordinul nr. 2314/2004 al Ministrului Culturii şi Cultelor, încadrat în clasa A, în categoria celor de valoare naţională, având codul CT-I-m-A- 02553.10.

Instituţia publică a arătat că acesta este menţionat la poziţia 23 pentru jud. Constanţa, în Lista monumentelor istorice publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 bis din 16.07.2004.

S-a arătat, totodată, că prin Hotărârea Consiliului Local al mun. Constanţa nr. 86/17.04.2003 a fost aprobat Studiul de oportunitate şi Planul Urbanistic de Detaliu pentru acest sit arheologic, fiind vizat terenul în suprafaţă de 650 mp situat în mun. Constanţa, Zona Zorile, limitrof blocului MF 5 şi punctului termic nr. 40, teren situat la intersecţia str. S.M. cu str. M.B.

Terenul face parte din domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, conform Legii nr. 213/1997, iar prin Protocolul încheiat în anul 2006, acest sit arheologic a fost transferat în administrarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Instituţia publică a enunţat avizele emise de Ministerul Culturii pentru asigurarea zonei de protecţie (nr. 289/9.10.1997 pentru faza de proiect tehnic în vederea realizării unei clădiri de protecţie definitivă pe trei nivele la cavoul Hypogeu; nr. 440/22.06.2000 pentru Planul urbanistic de Detaliu şi Proiectul tehnic pentru acelaşi obiectiv; nr. 375/16.08.2001 pentru faza de proiect tehnic vizând protecţia sitului, beneficiar fiind Oficiul Naţional pentru Protecţia Patrimoniului Bucureşti) şi care au urmărit, în ansamblu, suprafaţa de teren de 650 mp incintă, delimitată cu parapet, incluzând o construcţie definitivă de protecţie cu suprafaţa construită la sol de 130 mp, deasupra vestigiilor protejate şi realizarea ambientală (paviment) a unui spaţiu de expunere tip lapidarium, restul incintei fiind sistematizată pe verticală ca spaţiu verde.

Ministerul a precizat că prin autorizaţia de construire nr. 1619/18.06.2003 emisă de Primăria Mun. Constanţa au fost aprobate lucrările de ,,Protejare monument istoric naţional cavou Hypogeu’’ pe baza proiectului nr. 13/199 întocmit de arh. D.D. S-a mai susţinut, totodată, că intervenţiile de conservare a sitului se află pe o listă de proiecte a Consiliului Judeţean Constanţa, pentru care se solicită finanţare europeană.

Toate aceste elemente infirmă susţinerile apelantului reclamant potrivit cu care situl arheologic ocupă funcţional doar cca. 10 mp din totalul suprafeţei de teren solicitate a fi restituite în natură, restul putând face obiectul măsurii prevalente statuate prin art. 9 din Legea nr. 10/2001, întrucât documentaţia depusă atestă că însemnătatea descoperirii istorice şi necesitatea asigurării zonei de protecţie reglementate prin O.G. nr. 43/2000 modif. prin Legea nr. 258/2006 au impus stabilirea unei suprafeţe de 650 mp în jurul sitului – conform planurilor de situaţie anexate.

Potrivit art. 4 din O.G. nr. 43/2000 modif. prin Legea nr. 258/2006, bunurile de patrimoniu arheologic sunt parte integrantă a patrimoniului cultural naţional şi pot fi clasate şi protejate ca bunuri de patrimoniu cultural naţional mobil, ca situri arheologice sau ca monumente istorice, conform legii, iar prin art. 19 şi 22 se stabilesc atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul patrimoniului arheologic.

În speţă se constată că etapele de identificare, evaluare, atestare şi de asigurare a măsurilor de protecţie pentru acest monument istoric încadrat în clasa A de interes naţional au fost parcurse, documentaţiile întocmite şi avizate de către ministerul tutelar şi de către autorităţile locale stabilind cu claritate limitele zonei protejate.

Este, astfel, pusă în discuţie respectarea dreptului de proprietate privată al reclamantului şi în egală măsură a interesului public cât priveşte acest element de patrimoniu arheologic, reţinându-se că asupra acestei chestiuni s-a statuat constant jurisprudenţial, pe baza prevederilor art. 44 din Constituţia României şi a celor din art. 1 din Primul Protocol adiţional la CEDO, în sensul că protecţia drepturilor şi intereselor private pot suporta restrângeri în limitele legii şi pentru raţiuni legitime, dar cu o justă despăgubire.

În consecinţă, chiar dacă instanţa de fond a dispus din punctul de vedere al altor considerente, legate de intervenţia în speţă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 114/2007 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului – la care se subscrie în egală măsură şi în apel – Curtea va avea în vedere că probele administrate exclud posibilitatea acordării în natură către reclamant a vreunei suprafeţe de teren libere astfel cum acesta a solicitat.

Cât priveşte măsura acordării de bunuri şi servicii ce pot fi date în compensare, a fost completat probatoriul şi pe acest aspect, reţinându-se în acest context jurisprudenţa Î.C.C.J. potrivit cu care atribuirea unui bun în compensare nu depinde exclusiv de pretenţia persoanei îndreptăţite, ci şi de condiţia existenţei unor asemenea bunuri/servicii în patrimoniul unităţii deţinătoare; or, în speţă, conform listelor afişate potrivit art. 1 al. 5 din Legea nr. 10/2001, autoritatea locală nu deţine astfel de bunuri şi servicii, iar apelantul reclamant nu a adus probe în sens contrar care să permită instanţei, la stăruinţa sa, să identifice în concret un astfel de bun susceptibil a fi dat în compensarea celui imposibil de restituit în natură.

Vor fi înlăturate şi susţinerile privitoare la acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor, din perspectiva procedurii mai îndelungate în obţinerea acestei satisfacţii, întrucât o asemenea situaţie vizează faza ulterioară prezentei judecăţi ce a avut ca obiect doar statuarea asupra existenţei unui drept în înţelesul de ,,bun’’ definit de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului; revin aşadar statului obligaţiile legate de valorificarea acestui drept şi de acordarea efectivă, într-un termen rezonabil, a despăgubirii către apelantul reclamant, în conformitate cu art. 1 din Protocolul I CEDO.

În raport de toate aceste considerente, în temeiul art. 296 cod proc. civilă va fi admis apelul apelanţilor pârâţi, cu schimbarea în tot a sentinţei, în sensul că apelanţii urmează a fi obligaţi să propună reclamantului, în condiţiile legii speciale, acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 269,16 mp ce nu poate fi restituită în natură.

Apelul reclamantului va fi respins ca nefondat, iar în raport de art. 274 cod proc. civilă această parte va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de apelantul pârât Primarul Mun. Constanţa, în apel (357 lei ).

Decizia civilă nr. 247/C/26.10.2009

Dosar nr. 11545/118/2007