România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

şi rejudecând cauza;

În baza art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul C. C. M. a fost dedus judecăţii, din infracţiunile de omor deosebit de grav, prev. de art.174, 176 lit.b), c) Cod penal, distrugere, prev. de art.217 al.1, 4 şi 5 Cod penal şi purtarea fără drept a cuţitului, prev. de art.1 ind.1 al.1 din Legea nr.61/1991, toate cu aplicarea art. 33 lit.a) Cod penal şi art.37 lit.a) Cod penal, în infracţiunile de omor deosebit de grav, prev. de art.174, 176 lit.b), c) Cod penal, distrugere, prev. de art.217 al.1, 4 şi 5 Cod penal, purtarea fără drept a cuţitului, prev. de art.1 ind.1 al.1 din Legea nr.61/1991 şi profanare de morminte prev. de art.319 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal şi art.37 lit.b) Cod penal şi să dispună condamnarea inculpatului C. C. M, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art.174, art.176 lit.b), c) Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a), b) şi e) Cod penal pe o perioadă de 8 ani, precum şi condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de profanare de morminte, prev. de art.319 Cod penal.

De asemenea, a mentinut pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art.217 alin.1, 4 şi 5 Cod penal şi pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a cuţitului, prev. de art.1 ind.1 al.1 din Legea nr.61/1991 republicată, aplicate de prima instanţă.

În baza art.34 lit.b) raportat la art.33 lit.a) Cod penal, a dispus contopirea pedepselor aplicate prin prezenta hotărâre şi cele menţinute, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv detenţiunea pe viaţă şi a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 lit.a), b) şi e) Cod penal pe o perioadă de 8 ani, ca pedeapsă complementară.

Totodată, a menţinut dispoziţiile din hotărârea primei instanţe privind schimbarea încadrării juridice, a respingerii cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor, soluţionarea laturii civile a cauzei şi confiscarea specială şi să înlăture din această hotărâre dispoziţiile privind aplicarea sporului de 2 ani închisoare şi a pedepsei de 23 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav.

În baza art.381 Cod procedură penală, urmează să menţină inculpatul în stare de arest preventiv având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea acestuia impun în continuare privarea de libertate a inculpatului şi să deducă din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv al inculpatului începând cu data de 16 martie 2009 până la zi.

În baza art. 379 pct. 1 lit.b Cod pr.penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului cu privire la aceeaşi hotărâre.

În baza art.192 alin. 2 Cod pr.penală a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale în favoarea statului, celelalte cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului, conform art.192 alin.3 Cod pr.penală.

Nesoluţionarea recursului în termenul prevăzut de art. 9 al. 8 C.pr. pen. Consecinţe.

C.proc.pen., art. 159, al.8, art. 140, al.1, lit a)



În situaţia în care recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului nu este soluţionat în termenul prevăzut de art. 159, al.8 teza a - II – a C. pr. pen., respectiv înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, măsura arestării preventive a inculpatului încetează de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 140 alin.1 lit. a) C. pr. pen.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală încheierea penală nr. 366/R din 15 iulie 2009

Prin încheierea penală nr. 32/C/08.07.2009 pronunţată în dosarul nr. …, Tribunalul Mureş a dispus: în temeiul art. 155 şi urm. Cod procedură penală, admiterea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi a prelungit durata măsurii arestării preventive a inculpatului P. J. pe o durată de 30 de zile, începând cu 11.07.2009 până la data de 09.08.2009.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş sub dosar nr. …, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a solicitat prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului P. J., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 iulie 2009, până la data de 9 august 2009.

In motivarea cererii, s-a susţinut că există în continuare temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului şi prelungirea duratei arestării este necesară pentru completarea probaţiunii.

Analizând sesizarea prin prisma materialului dosarului de urmărire penală nr. … al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, a susţinerilor şi concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale inculpatului, tribunalul a considerat că propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive este întemeiată pentru următoarele considerente:

Faţă de inculpatul P. J., judecătorul delegat de la Tribunalul Mureş a dispus, cu asigurarea strictă a legalităţii, arestarea preventivă prin încheierea penală nr. 2l/C/13 mai 2009, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 13 mai 2009, până la data de 10 iunie 2009, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i C pen. Ca temei de drept al arestării preventive a fost analizat cel prevăzut de art. 148, lit. f C pr. pen.

Verificând propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, cu care tribunalul s-a investit, a apreciat că, atât temeiurile de fapt, cât şi temeiurile de drept ale privării acuzatului de libertate sunt actuale.

Probele instrumentate până la acest moment procesual confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis tentativa la infracţiunea de omor calificat faţă de care poartă acuza. In acest sens, s-a reţinut că, anterior faptei, inculpatul nu avea locuinţă şi stătea împreună cu alte persoane, adăpostindu-se într-o baracă situată în cart.7 Noiembrie din Tg.Mureş. In seara de 11.05.2009, în spaţiul sus-indicat se afla inculpatul, împreună cu numiţii P. T., P. J. sen., F. J., G. zis „C.", o femeie pe nume Z. şi victima V. L.. In timp ce consumau băuturi alcoolice (spirt sanitar), la o masă aflată lângă baracă, a izbucnit o ceartă între inculpat şi victimă, cel dintâi ridicându-se la un moment dat de la masă şi îndreptându-se spre un tomberon. A revenit la scurt timp, ţinând la spate un par de lemn, iar în momentul în care a ajuns lângă masă, a început să lovească cu acel par victima V. L., aceasta stând pe un scaun cu spatele spre inculpat. P. J. a aplicat cca. 3-4 lovituri cu parul în zona capului victimei, aceasta căzând şi inculpatul aplicându-i şi alte lovituri peste corp. Celelalte persoane aflate la masă nu au apucat să reacţioneze, inculpatul încetându-şi agresiunea în momentul în care o femeie – T. L. - a ieşit la un geam al blocului din apropiere, strigând către inculpat să nu mai lovească victima, pentru că va chema poliţia. După acest moment, inculpatul a fugit de la faţa locului, luând cu el parul. A fost anunţat SMURD-ul, iar victima a fost transportată la spital, în stare gravă.

La data de 12 mai 2009 V. L. a fost examinat medico-legal, stabilindu-se că prezenta următorul diagnostic: politraumatism prin heteroagresiune; TCC cu fractură temporală stg., cu denivelare minimă; hemoragie subarahnoidiană temporală stg. minimă şi hemoperitoneu masiv; otoragie stg.; pareză facială periferică stg., ruptură de splină şi hemiperitoneu; plagă contuză retroauriculară stg., echimoze şi hematoame multiple. Leziunile descrise s-au putut produce prin mecanismul de loviri directe repetate cu corp dur contondent, precizându-se că pentru vindecare necesită 40-45 zile de îngrijiri medicale. Pierderea post-traumatică a splinei reprezintă infirmitate permanentă fizică şi pierdere de organ. Medicul legist a arătat că în urma leziunilor traumatice suferite viaţa victimei a fost pusă în primejdie direct şi imediat, salvarea ei datorându-se intervenţiei chirurgicale efectuate în regim de urgenţă.

Actele premergătoare şi probele instrumentate până în prezent în cursul urmăririi penale susţin teza după care, prin actele de agresiune exercitate, inculpatul a urmărit suprimarea vieţii victimei. S-a avut în vedere atât obiectul folosit la agresiune (un par cu dimensiuni relativ mari), dar mai ales zonele vizate şi lezate. Martorii descriu cel puţin 3-4 lovituri aplicate cu putere asupra capului victimei, dar şi alte lovituri în zona abdominală. Forţa loviturilor se deduce şi din leziunile cauzate, respectiv fractura temporală, dar şi ruptura de splină şi hemoperitoneu. Relevant este faptul că inculpatul şi-a încetat agresiunea abia atunci când martora T. L. a strigat de la geam că va chema poliţia.

Elementele de mai sus fundamentează bănuiala legitimă după care inculpatul a comis infracţiunea pentru care poartă acuza, cu sublinierea că probele care fundamentează temeiurile de fapt ale unei privări de libertate nu trebuie să fie echivalente celor care ar putea sta la baza unei hotărâri asupra fondului pricinii.

Motivul arestării preventive consacrat de art. 148 lit. f Cod procedură penală este incident la speţă, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor calificat sub forma tentativei fiind închisoare de la 15 la 25 de ani, în limite înjumătăţite, iar pericolul concret pentru ordinea publică, în această fază a procesului penal, actual şi cert, se deduce din comportamentul agresiv al inculpatului, concretizat în împrejurările comiterii activităţii infracţionale, modul de acţiune şi persoana acuzatului care este suspectat de comiterea unei alte fapte cu violenţă şi care, în împrejurările cauzei, pe fondul unei simple discuţii în contradictoriu, s-a depărtat puţin de victimă, înarmându-se cu un par şi a atacat-o pe aceasta din spate, lipsind-o de posibilitatea de a se apăra, loviturile fiind date cu o violenţă extremă, ţinta principală fiind capul victimei.

În ce priveşte apărările inculpatului, s-a reţinut că într-adevăr inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie, dar art. 143 Cod procedură penală nu cere pentru arestarea preventivă proba certă a vinovăţiei, ci existenţa unor probe şi indicii în acest sens. Inculpatul a recunoscut în parte fapta, în sensul că a recunoscut un act de lovire în materialitatea lui, dar pretinde că a lovit fiindcă victima 1-a atacat cu un briceag. Susţinerile sale în apărare sunt contrazise de constatările medico-legale, care se referă la un număr ridicat de lovituri, în diverse zone ale corpului, inclusiv în zona craniului, având aptitudinea de a ucide, şi de declaraţiile martorilor, care arată că inculpatul nu a lovit pentru a se apăra, ci s-a ridicat de la masă după ce s-a certat cu victima, apoi, după puţine minute, s-a întors şi 1-a atacat prin surprindere.

In ce priveşte pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acceptă, în hotărârea Calmanovici contra României, că pericolul tulburărilor aduse ordinii publice poate fi luat în calcul potrivit art. 5 din convenţie, în circumstanţe excepţionale şi în măsura în care dreptul intern recunoaşte această noţiune, deşi nu poate fi considerat relevant şi suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deţinutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică. Drept criterii şi elemente de luat în calcul la examinarea existenţei «pericolului pentru ordinea publică», s-au definit reacţia publică declanşată în urma faptelor comise, starea de nesiguranţă ce ar putea fi generată de menţinerea sau punerea în libertate a acuzatului precum şi profilul personal al acestuia din urmă. In speţă, inculpatul, recidivist, cercetat în alte două dosare penale, inclusiv pentru tâlhărie, este acuzat că în urmă cu două luni 1-a atacat cu o bâtă pe numitul V. L., în urma unei simple certe, cu intenţia de a ucide, cauzându-i o fractură cu sângerare abundentă în zona tâmplei, pareză facială, o infirmitate permanentă, viaţa victimei fiind salvată în urma intervenţiei chirurgicale de urgenţă. Astfel, s-a constatat că sunt îndeplinite criteriile enunţate de jurisprudenţa amintită pentru arestarea inculpatului.

Împotriva acestei încheieri în termenul legal a declarat recurs inculpatul P. J., recursul fiind înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureş, la data de 14.07.2009.

Examinând recursul declarat instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 159 alin.8 Cod procedură penală: ”încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau inculpat în termen de 24 de ore de la pronunţare … recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate”.

Prin decizia nr. 25/02.06.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – s-a decis că „recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea măsurii arestării preventive va fi soluţionat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate”.

Deciziile date în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţele de judecată, în conformitate cu disp. art.414² alin.3 Cod procedură penală.

Prin urmare, în cazul nerespectării disp.art.159 alin.8 teza a-II-a Cod procedură penală devin incidente disp. art.140 alin.1 lit.a Cod procedură penală potrivit cărora măsura arestării preventive încetează de drept la expirarea duratei arestării dispusă anterior.

În vederea garantării dreptului fundamental la libertate şi la siguranţa persoanei se impune să se considere că, într-o astfel de materie, nerespectarea cerinţelor vizând termenul prev.de art.159 alin.8 teza a-II-a Cod procedură penală, constituie o încălcare a normelor procedurale ce asigură justa soluţionare a cauzei de natura celor la care se face referire în art.197 alin.4 teza finală Cod procedură penală, astfel că aceasta nu se poate îndrepta decât prin încetarea de drept a măsurii arestării preventive ca efect al nerespectării termenului imperativ privind soluţionarea recursului înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate.

În speţă, având în vedere că durata arestării preventive dispuse anterior încheierii din data de 08.07.2009, expira la data de 11.07.2009 iar recursul a fost înregistrat la Tribunalul Mureş la data de 13.07.2009 şi soluţionat de către Curtea de Apel Tg.Mureş abia la data de 15.07.2009 urmează ca instanţa de recurs, în baza argumentelor arătate, să constate că măsura arestului preventiv a inculpatului a încetat de drept, celelalte motive de recurs apreciindu-se ca fiind inutil a fi cercetate, ţinând cont de soluţia adoptată.

În consecinţă, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d Cod procedură penală, Curtea a admis recursul inculpatului P.J., a casat integral încheierea atacată şi a constatat că măsura arestării preventive a inculpatul a încetat de drept, dispunând punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 192 pct. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Persoană publică cu atribuţii de control . Condiţii. Organul competent să efectueze urmărirea penală.

C.pen., art. 254, al.2, O.U.G. 43/2002, art. 13, alin. 1 lit. b)



Inculpatul, în calitatea sa de preşedinte al comisiei de evaluare persoanelor adulte cu handicap, subordonată Direcţiei Generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului din cadrul Consiliului Judeţean, nu este o persoană cu funcţii de control în înţelesul art. 13, alin. 1, lit. b din O.U.G. nr. 43/2002, astfel că este competent să efectueze urmărirea penală pentru infracţiuni de corupţie reţinute în sarcina sa parchetului de pe lângă tribunal şi nu direcţia naţională anticorupţie.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală decizia penală nr. 365/R din 15 iulie 2009

La data de 13.07.a.c., în dosarul nr…., Tribunalul Harghita pronunţă încheierea de şedinţă (rectificată ca dată menţionată în preambulul acestui act prin încheierea de îndreptare a erorii materiale) în cauza privindu-i pe inculpaţii C. R. C., S. L., L. I., C. D. prin care, în temeiul art.300² rap. la art.160^b alin.1, 3 combinat cu art.143, 148 Cod procedură penală, a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului C. R. C..

Pentru a dispune în acest mod instanţa de fond a reţinut următoarele:

Analizând actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că prin rechizitoriul nr. 163/PA/ 2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul C.R. C. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal şi o infracţiune de primire de foloase necuvenite, prev. şi pedepsită de art. 256 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal. S-a reţinut ca stare de fapt, că în ziua de 04.03.2009 s-a prezentat la sediul IPJ Gorj martora N. M. din Târgu Jiu, care a denunţat împrejurările legate de pretinderea unor sume de bani de către inculpatul C. R. C., în calitatea de preşedinte al Comisiei de Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap Gorj, susţinând că în luna iulie 2008, în urma unor investigaţii medicale a fost diagnosticată cu leucemie granulocitară cronică, fapt pentru care urma să fie inclusă într-un program social, respectiv ajutor bănesc.

S-a mai reţinut şi faptul că, în ziua de 05.03.2009, orele 10:00, martora N.M., însoţită de fiica sa A. M.-L. s-a prezentat la comisia medicală, după ce în prealabil a înregistrat dosarul la secretariat sub nr. 1555/05.03.2009, a intrat în cabinetul medical unde se afla inculpatul şi învinuitele Ş. L. şi C. D. şi postându-se în faţa apropierea biroului acestuia i-a înmânat acestuia dosarul cu acte medicale şi un plic în care se afla suma de 600 de lei. Inculpatul l-a prins cu mâna stângă după care l-a aşezat pe birou cu mâna dreaptă şi l-a acoperit pentru camuflare cu actele scoase din dosar, iar, cu ocazia flagrantului, s-au descoperit, în sertarul de la biroul inculpatului, mai multe bancnote aruncate neregulat. Într-un dosar cu acte medicale aparţinând numitului V. V. din Tismana, a fost găsită suma de 500 de lei, respectiv două bancnote de 200 de lei şi o bancnotă de 100 de lei, acesta solicitând prin cererea pe care o adresase Comisiei, condusă de C. R., schimbarea încadrării gradului de handicap pentru gradul l cu însoţitor, iar în fişetul biroului au fost găsite şi alte bunuri respectiv cafea ciocolată, băuturi alcoolice, ţigări cu o valoare de peste 500 de lei. Inculpatul a recunoscut că le-a primit de la pacienţii care s-au prezentat la comisie pentru obţinerea certificatului de handicap, considerându-le mici atenţii.

Examinând actele din dosar, tribunalul a constatat că există indicii temeinice privind comiterea unei infracţiuni de corupţie de către inculpat, acesta având o poziţie nesinceră, atât la urmărirea penală, cât şi la instanţa de fond, încercând să zădărnicească aflarea adevărului, percheziţia efectuată la biroul inculpatului şi declaraţiile martorilor audiaţi la urmărirea penală evidenţiind faptul că în mod sistematic acesta pretindea sume de bani sau bunuri materiale în scopul eliberării unor acte medicale care intrau în competenţa comisiei pe care o conducea, iar continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate este de natură să altereze conţinutul acestora prin eventuale presiuni pe care acesta le-ar putea face asupra denunţătoarei N. M. şi a altor persoane implicate în cauză.

Totodată tribunalul a apreciat că, lăsarea în libertate, a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică şi a constatat că măsura preventivă aplicată în cauză este în interesul bunei desfăşurări a procesului penal avându-se în vedere că până în prezent nu au fost administrate toate probele, iar martorii nu au fost încă ascultaţi.

Tribunalul a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, motiv pentru care, a considerat măsura legală şi temeinică, cu consecinţa menţinerii ei.

Împotriva acestei dispoziţii a instanţei de fond , în termen legal, a promovat recurs, personal şi prin intermediul apărătorului ales, inculpatul C. R. C., care a solicitat ca, în urma admiterii acestei căi de atac, să se reformeze în tot dispoziţia Tribunalului Harghita, în sensul de a nu a mai fi menţinut în stare de arest preventiv, cu consecinţa punerii sale de îndată în libertate.

Cu ocazia susţinerii, în faţa instanţei de control judiciar a recursului declarat, apărătorul ales ala cestuia a invederat faptul că mandatul de arestare preventivă emis păe seama acestuia, intră în sfera de incidenţă a prev. art.197 alin.2, 3 Cod procedură penală. S-a susţinut că coroborarea textul de lege indicat anterior cu dispoziţiile art. 160^b alin. 2 şi art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, s-ar impune revocarea măsurii arestului preventiv, întrucât au fost încălcate normele privind competenţa după materie, după calitatea persoanei şi cu privire la sesizarea instanţei, ceea ce conduce la nulitate absolută. Au fost încălcate prevederile art. 210 Cod procedură penală prin faptul că nu s-a declinat cauza organului competent, apreciindu-se că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile art. 13 lit. b din OUG nr. 43/2002 referitor la funcţia de conducere şi atribuţiile de control. În situaţia dată, potrivit art. 85 din Hotărârea nr. 430 din 16 aprilie 2008, Comisia de Evaluare funcţiona ca organism fără personalitate juridică şi face parte din structura Consiliului Judeţean. Nu s-a reţinut funcţia de conducere deşi inculpatul era preşedintele comisiei pe nivelul respectiv, această comisie fiind un serviciu de interes public. Însuşi procurorul a reţinut în rechizitoriul întomcit, atribuţiile de control; încadrarea pedepsei de la 3 la 15 ani închisoare este dată tocmai de faptul că inculpatul avea atribuţii de control, de aici rezultând competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie. S-a susţinut că nu se poate trece peste această excepţie de necompetenţă; în cauză nimeni nu şi-a verificat competenţa care aparţine DNA, având în vedere că la toate prelungirile s-a avut în vedere încadrarea juridică prevăzută de art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal, trecând deja 4 luni de arestare nelegală. Solicită a se da eficienţă acestei excepţii care este evidentă, cu revocarea măsurii arestului preventiv, întrucât actul de sesizare este întocmit de un organ necompetent. Era clar că inculpatul era funcţionar public în sensul prevederilor art. 147 Cod penal şi şi-a desfăşurat activitatea într-o instituţie dintre cele prevăzute de art. 145 Cod penal. S-a solicitat a se da eficienţă excepţiei de ordine publică invocate cu revocarea măsurii arestului preventiv.

S-a mai invederat că împotriva inculpatului recurent, din atenţa interpretare a probelor, nu există indicii temeinice ce să justifice menţinerea sa, în continuare, în stare de arest preventiv, impunându-se punerea sa, de îndată, în libertate. S-a susţinut că, în ceea ce-l priveşte cerinţele art. 143 Cod procedură penală nu sunt îndeplinite, nu sunt probe sau indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. 2 Cod penal. Referitor la primul capăt de acuzare s-a arătat că este un flagrant neconcludent, inculpatul nu a atins plicul care a fost strecurat în sertar de către fiica părţii vătămate. Cel de al doilea capăt de acuzare este tot o înscenare pe ziua respectivă, plicul era sigilat şi nici nu a fost văzut de inculpat. Al treilea capăt al acuzei susţine că în 26 februarie s-ar fi dat acei bani în timp ce persoana respectivă a primit atestatul în 25 februarie, iar soţia acestei persoane nu avea cunoştinţă despre predarea banilor. Ca temeiuri ale arestării s-au reţinut prevederile art. 148 lit. b şi f Cod procedură penală, însă nu există nici un fel de date că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, fiind doar o presupunere absolut nejustificată. Referitor la temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, s-a arătat că nici acestea nu sunt îndeplinite inculpatul a fost suspendat din funcţie, nu are antecedente penale, a fost decorat cu Ordinul Preşedintelui iar în mod justificat nu se poate presupune că lăsat în libertate inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Văzând profilul moral al inculpatului se consideră că ar putea fi aplicată în cauză chiar o pedeapsă fără privare de libertate. Flagrantul şi cvasiflagrantul din prezenta cauză nu dovedesc nimic.

Analizând recursul astfel declarat prin prisma disp. art.385/9 rap. la art.136 alin.1,8, 143 alin.1, 148 Cod procedură penală se constată că acesta are caracter nefondat, ca şi excepţia de nulitate absolută a mandatului de arestare preventivă emis pe seama inculpatului deoarece:analizându-se cu maximă atenţie conţinutul fişei postului, întocmită pe seama inculpatului (înscris aflat la filele 170, 171-173 dosar urmărire penală), Hotărârea nr. 430/16.04.2008 Guvernului României, legea nr.448/06.12.2006 republicată coroborate cu disp. art.13 alin.1 lit.b din OUG nr.43/2002 republicată se reţine că mandatul de arestare preventivă emis la data de 06.03.2009, de Tribunalul Gorj pe seama inculpatului este un act valabil, emis de magistratul competent din punct de vedere material şi teritorial să dispună în această materie. Se constată, de asemenea, că inculpatul în calitatea sa de preşedinte al comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, subordonată direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, nu avea de exercitat atribuţii de control, neavând calitatea de funcţionar public cu atribuţii de control. Prin urmare, mandatul de arestare preventivă emis pe seama sa la data de 06.03.2009 nu intră în niciun caz în sfera de incidenţă a prev. art.197 alin.2, 3 Cod procedură penală, prelungirile şi menţinerile ulterioare de arest preventiv dispuse de instanţă, fiind legale şi temeinice.

Verificându-se legalitatea şi temeinicia măsurii de menţinere a inculpatului C.R. C. în stare de arest preventiv, prin încheierea de şedinţă din 13.07.2009 se constată că aceasta este la adăpost de orice critică, în mod corect reţinându-se că pentru buna desfăşurare a procesului penal, se impune menţinerea acestuia în stare de libertate. Acuzele ce planează asupra inculpatului vizează infracţiuni sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate constituie pericol concret pentru ordinea publică, nu doar pentru că ar putea încerca să influenţeze denunţătoarea din cauză, dar şi prin prisma faptului că acesta s-ar fi folosit de calitatea sa oficială de preşedinte al comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap pentru a primi bunuri şi valori în mod nejustificat şi că se impune preîntâmpinarea apariţiei unui sentiment de indignare în rândul comunităţii din care provine inculpatul, date fiind circumstanţele reale reţinute drept cadru al săvârşirii faptelor imputate. Este necesar ca oamenii să nu concluzioneze că persoanele care sunt chemate, prin pregătirea şi atribuţiile care le revin, să exercite anumite atribuţii, în urma cărora alte persoane obţin ajutorul social meritat, pot să pretindă în exercitarea acestor atribuţii anumite favoruri, în afara remuneraţiei cuvenite şi astfel protecţia socială a persoanei să se transforme într-un mecanism de perturbare a ordinii sociale .

Pe cale de consecinţă, în conformitate cu disp. art.385¹⁵ pct.1 lit.b Cod procedură penală se vor respinge, ca nefondate:

• 
  excepţia nulităţii absolute a mandatului de arestare preventivă emis pe seama inculpatului C.R. C.; excepţia invocată de acest inculpat prin apărătorul său ales;
  
• 
  recursul declarat de inculpatul C. R. C. împotriva încheierii de şedinţă din 13.07.2009 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr…. .
  

Văzând şi disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală,