România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Apărare formală a unui inculpat. Consecinţe.
C.pr.pen., art. 385⁹, pct. 6 teza a – II – a, art. 197, alin. 2



În cazul în care apărătorul desemnat din oficiu să-l apere pe inculpat, declară că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză reprezintă o apărare formală echivalând practic cu lipsa apărării, consecinţa fiind nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, în conformitate cu dispoziţiile art. 197, alin. 2, C. pr. pen.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală încheiere penală nr. 384/R din 07 august 2009

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub dosar nr. .../7 august 2009, inculpatul D. L. a declarat recurs împotriva încheierii penale nr. 208/4 august 2009 pronunţate de judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita în dosarul nr. ….

În motivarea căii de atac, inculpatul contestă legalitatea şi temeinicia încheierii penale vizate. Este contestată legalitatea, întrucât judecătorul delegat a prezentat o motivare ambiguă a hotărârii şi este criticată temeinicia încheierii, întrucât la dosar nu există dovezi care să susţină temeiurile arestării preventive şi nici că lăsat în libertate, ar prezenta un pericol concret pentru colectivitate.

Analizând recursul declarat prin prisma materialului aflat la dosarul nr. ... al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate şi a concluziilor avocatului recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:

Prin încheierea penală nr. 208/4 august 2009, judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita a admis propunerea procurorului şi a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului D.L. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 9 august 2009 şi până la data de 7 septembrie 2009.

În motivarea acestei soluţii, se arată că « temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, fără a interveni niciun element noucare să impună o reapreciere asupra măsurii dispuse. Aceste temeiuri, arătate mai sus, impun în continuare privarea de libertate a inculpatului… în cursul urmăririi penale ».

Recursul declarat de inculpat împotriva acestei hotărâri este fondat, pentru următoarele considerente:

Subliniem, mai întâi, principiul rolului activ, care impune judecătorului să se îngrijească de asigurarea calităţii actelor procesuale efectuate în faţa sa, veghind asupra efectivităţii drepturilor procesuale ale părţilor. Invocăm, apoi, o componentă esenţială a echităţii procedurilor –dreptul la apărare, drept efectiv şi nu doar formal, tocmai efectivitatea apărării fiind o premisă a contradictorialităţii şi egalităţii armelor.

În cauza de faţă, cum rezultă din partea introductivă a încheierii recuzate, cu prilejul discuţiilor purtate asupra stării de arest preventiv a inculpatului, avocatul desemnat din oficiu pentru acesta nu a exercitat o apărare eficientă, nu a expus punctele de vedere asupra acestei chestiuni din perspectiva apărării, limitându-se la o simplă afirmaţie lapidară: „lasă la aprecierea instanţei”. Într-o asemenea situaţie, judecătorul trebuia să intervină cu fermitate pentru asigurarea drepturilor apărării, fie cerând avocatului să prezinte profesional şi detaliat punctul de vedere asupra chestiunii discutate, fie să constate că avocatului nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile şi să desemneze un alt apărător pentru inculpat. Această atitudine era cu atât mai necesară cu cât soluţionarea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive s-a făcut în lipsa inculpatului, în condiţiile art. 159 alin. 4 C. pr. Pen., situaţie în care acesta nu a avut ocazia efectivă să-şi prezinte personal apărările. Neprocedând în niciuna din cele două maniere, judecătorul a analizat unilateral doar susţinerile acuzării, necunoscând argumentele apărării. Prin aceasta, considerăm că judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita a asigurat acuzatului doar o apărare formală, iar formalitatea apărării d-lui D. L. echivalează practic cu lipsa apărării, consecinţa fiind nulitatea absolută a încheierii penale nr. 208/4 august 2009 a judecătorului delegat de la Tribunalul Harghita, nulitate prescrisă de art. 197 alin. 2 C. pr. pen. Şi care atrage incidenţa cazului de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 385⁹ pct. 6 teza a doua C. pr. Pen.

Orice dispoziţie cu privire la deţinerea preventivă a unei persoane pe durata procedurilor, dată fiind însemnătatea deosebită a principiului libertăţii persoanei, impune motivarea expresă şi detaliată atât a temeiurilor de fapt ale privării de libertate (însemnând fapta pentru care poartă acuza, cu arătarea dovezilor care susţin presupunerea rezonabilă că inculpatul şi nu o altă persoană a comis infracţiunea în cauză), cât şi a temeiurilor de drept ale arestării (dintre cele prevăzute de art. 148 C. pr. pen. şi care au fost discutate în contradictoriu, cu prezentarea probelor care le justifică), precum şi necesitatea imperioasă ca procesul penal să se desfăşoare pe mai departe cu acuzatul în stare de arest preventiv.

Numai în acest fel, rezolvarea chestiunii aduse în faţa judecătorului este completă, exclude arbitrariul şi corespunde dreptului inculpatului să beneficieze de posibilităţi reale, în deplină cunoştinţă de cauză, să-şi organizeze apărarea prin atacarea hotărârii, aducându-şi contraargumente în faţa instanţei superioare, dar şi dreptului instanţei de al doilea grad să efectueze un control eficient. În aceeaşi ordine de idei, la speţă, motivarea lapidară a hotărârii echivalează practic cu nemotivarea acesteia, fiind incident astfel cazul de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. pr. Pen.

În strânsă legătură cu cele expuse constatăm că judecătorul a soluţionat propunerea procurorului, fără să dispună de dosarul complet de urmărire penală, piesele trimise de procuror fiind incomplete şi insuficiente să ducă cel puţin la o bănuială că inculpatul ar fi autorul infracţiunii de omor deosebit de grav. În această situaţie, pe de o parte, judecătorul ar fi trebuit să facă demersurile necesare la parchet să obţină dosarul complet de urmărire penală (aflând, în acest fel, dacă documentele procedurale transmise sunt singurele sau există şi altele, iar, în acest ultim caz, care sunt acestea), iar, pe de altă parte, doar în prezenţa pieselor existente nu avea posibilitatea rezonabilă să ajungă la concluzia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prelungirii duratei arestării preventive şi a motivării adecvate a acestei concluzii, dovadă, de altfel, că hotărârea nici nu a fost motivată.

Primele două motive dezvoltate vor determina, potrivit art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c C. pr. pen., admiterea recursului inculpatului, cu consecinţele casării integrale a încheierii penale atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Harghita.

În rejudecare, judecătorul delegat se va preocupa să asigure inculpatului o apărare efectivă, va obţine dosarul complet al cauzei şi va motiva în mod detaliat dispoziţia la care se va opri.

Văzând soluţia principală adusă recursului, potrivit art. 192 alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului au rămas în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, a fost plătit din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Subsidiaritatea acţiunii civile în procesul penal.

C. proc. pen., art. 14, art.15 art.20, al. 3



În procesul penal acţiunea civilă alăturată acţiunii penale este subsidiară, aşa încât instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni nu poate rezolva acţiunea civilă decât în limitele sesizării şi investirii în latura penală a cauzei, pentru alte activităţi considerate aducătoare de prejudicii, care nu au fost aduse în faţa instanţei într-un proces penal, partea interesată are la îndemână o acţiune separată la instanţa civilă.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală decizia penală nr. 421/R din 30 septembrie 2009

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 2547/289/2008/20 iulie 2009, R. N. P. – R., prin D.S. Tg.- Mureş a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 269/A/3 iulie 2009 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. …..

În motivarea căii de atac promovate, recurenta critică modalitatea de soluţionare a acţiunii civile alăturate acţiunii penale, susţinând că, în mod neîntemeiat i-au fost admise numai în parte pretenţiile civile formulate, în condiţiile în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului M. N., pentru plata integrală a sumei de 2.884,83 lei reprezentând valoare prejudiciului cauzat de inculpat prin infracţiunea săvârşită, la calculul acestuia trebuind să se ţină seama şi de taxa pe valoarea adăugată.

Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. … al Tribunalului Mureş şi al dosarului cu acelaşi număr al Judecătoriei Reghin, a motivelor invocate, a concluziilor intimatului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:
2. Prezentarea hotărârilor pronunţate de primele două instanţe.

2.1. Prin sentinţa penală nr. 108/16 martie 2009, Judecătoria Reghin: -l-a condamnat pe inculpatul M.N. la pedepsele de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept a vegetaţiei forestiere, prev. De art. 32 alin. 1 teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 şi de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt din fondul forestier, prev. De art. 98 alin. 1 teza a doua din Legea nr. 26/1996;

-potrivit art. 33 lit. A şi art. 34 lit. B C. pen., a contopit cele două pedepse aplicând inculpatului sancţiunea cea mai grea de un an închisoare a cărei executare a suspendat-o condiţionat pe durata unui termen de încercare de trei ani;

-potrivit art.346 alin. 1, art. 14 alin. 3 lit. B C. pr. Pen., art. 998-999 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă promovată de partea civilă R.N.P –R., D.S.V Tg.-Mureş şi l-a obligat pe inculpat să-i plătească acesteia suma de 2.424,24 lei, cu titlu de despăgubiri civile;

- l-a obligat pe inculpat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că, în decursul a doi ani, la datele de 24 decembrie 2007, 27 februarie 2008, 11 martie 2008, 12 martie 2008, 14 martie 2008, 15 martie 2008, 16 martie 2008, 17 martie 2008 şi 20 martie 2008, inculpatul M. N. a tăiat şi a sustras arbori din specia carpen, nemarcaţi. A mai reţinut că inculpatul nu a fost trimis în judecată, fiind disjunsă cauza de către procuror pentru activităţile care constituie contravenţii silvice efectuate de inculpat la datele de 22 martie 2008, 27 martie 2008 şi 5 aprilie 2008, astfel judecătoria a precizat în mod expres că nu va ţine seama de procesele verbale întocmite în raport de aceste fapte.

Asupra laturii civile, în considerentele sentinţei, Judecătoria Reghin a invocat textele de lege regăsite şi în dispozitiv, subliniind că „urmează să admită în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă… şi a obliga inculpatul la plata sumei de 2.424,24 lei, reprezentând despăgubiri materiale, fără TVA” (s.n.), omiţând să prezinte alte argumente ale soluţiei adoptate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel R.N.P –R, D.S.V. Tg.-Mureş, criticând-o în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a acţiunii civile, motivele apelului fiind identice cu cele ale prezentului recurs.

2.2. Prin decizia penală nr. 269/A/3 iulie 2009 recurată, Tribunalului Mureş a respins ca nefundat apelul părţii vătămate/civile R. N. P. –R., D.S.V Tg.-Mureş, obligând apelanta la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, în cuantum de 230 lei.

În motivarea acestei decizii, tribunalul a reamintit, mai întâi, limitele sesizării şi investirii instanţei în latura penală a cauzei, date de rechizitoriul procurorului şi însemnând 11 acte materiale, care constau în aceea că inculpatul M. N. s-a deplasat în pădurea satului, de unde a tăiat în total un număr de 73 arbori din specia carpen, nemarcaţi, pe care i-a transportat la domiciliu. În privinţa contravenţiilor silvice săvârşite de inculpat la datele de 22 martie 2008, 27 martie 2008 şi 5 aprilie 2008, prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor. Cu toate acestea, prima instanţă a înţeles să procedeze la tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru comiterea a 16 acte materiale, incluzând şi acele activităţi faţă de care s-au efectuat acte specifice urmăririi penale, dar care nu sunt descrise şi, prin urmare, nici reţinute în rechizitoriu.

În plus, deşi a specificat expres că nu va ţine seama de actele contravenţionale disjunse de procuror, judecătoria, în soluţionarea laturii civile l-a obligat pe inculpat la recuperarea „prejudiciului produs” (s.n.) prin cele 11 acte materiale deferite judecăţii, dar şi prin cele care nu se regăsesc descrise în rechizitoriu, precum şi cele faţă de care s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor, reprezentând suma de 2.424,24 lei rezultată în urma scăderii taxei pe valoarea adăugată din suma de 2.884,83 lei pretinsă de partea civilă.

În continuare, tribunalul a făcut referire la limitele apelului date de efectele devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, subliniind că modalitatea de rezolvare a acţiunii penale nu mai poate fi schimbată în calea de atac, în absenţa unui apel al inculpatului ori al procurorului, iar, în latura civilă, prima instanţă a acordat părţii civile mai mult decât i se cuvenea în raport de actele materiale deduse judecăţii, astfel că apelul declarat de partea vătămată/civilă a fost considerat nefundat, fiind respins ca atare.

3. Punctul de vedere al instanţei de recurs. Soluţia şi argumentele prezentate de instanţa de apel în motivarea rezolvării la care s-a oprit prin decizia penală nr. 269/A/3 iulie 2009 sunt pertinente şi nu suportă nicio corectură ori adăugare din partea instanţei de recurs. Prin urmare, în lipsa vreunui alt motiv de anulare a hotărârii atacate,, pe care să-l reţinem din oficiu, în condiţiile impuse de art. 385⁹ alin. 3 C. pr. Pen., recursul promovat de R.N.P – R., prin D.S. Tg.-Mureş este nefundat, astfel încât, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1, lit. b C. pr. pen., vom dispune respingerea căii ordinare de atac declarate.

Referitor la criticile aduse de recurentă, menţionăm pentru început că, într-adevăr, la soluţionarea acţiunii civile, în examenul existenţei şi întinderii prejudiciului – element al răspunderii civile delictuale, trebuie cercetat atât prejudiciul efectiv cauzat prin faptul delictual, cât şi câtimea care i se cuvenea părţii dacă ar fi exploatat bunul, însemnând beneficiul nerealizat, care, în cazul infracţiunilor silvice, este taxa pe valoarea adăugată, aşa cum rezultă din interpretarea art. 128 alin. 4 lit. D cu referire la art. 128 alin. 8 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.

În continuare, amintim că, în procesul penal, acţiunea civilă este subsidiară şi alăturată acţiunii penale, ceea ce înseamnă, între altele, că instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni nu poate rezolva acţiunea civilă decât în limitele sesizării şi investirii în latura penală a cauzei şi, bineînţeles, ale modalităţii de soluţionare a acţiunii penale. Pentru alte activităţi considerate aducătoare de prejudicii, care nu au fost aduse în faţa instanţei într-un proces penal, desigur partea interesată are la îndemână calea adresării cu acţiune separată la instanţa civilă.

În prezenta cauză, inculpatul M.N. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin din 20 octombrie 2008 pentru săvârşirea a 11 acte materiale care au constat în deplasarea inculpatului în pădurea situată pe raza comunei P., de unde a tăiat în total 73 de arbori nemarcaţi, din specia carpen, pe care i-a transportat la domiciliu, cauzând în acest fel părţii civile un prejudiciu de 1.491,73 lei (compus din 1.253,56 lei –paguba efectiv cauzată şi 238,17 lei –valoarea TVA).

În situaţia în care în faţa primei instanţe nu a avut loc o extindere a acţiunii penale după dispoziţiile art. 335 C. pr. Pen., obiect al condamnării atât penale, cât şi civile a d-lui M.N. nu putea să îl constituie decât cele 11 acte materiale şi nu întreaga activitate posibil ilicită reclamată de partea civilă, din care şase acte materiale nu au fost descrise în rechizitoriu, prin urmare nu formează obiect al judecăţii, iar alte activităţi detaliate în procesele verbale de constatare a contravenţiei din 22 martie 2008, 27 martie 2008 şi 5 aprilie 2008, au fost disjunse, astfel că nici acestea nu compun obiectul prezentei judecăţi. Totodată, în funcţie de cele 11 acte materiale trebuie angajată răspunderea civilă delictuală a inculpatului. Cu toate acestea, însă, Judecătoria Reghin l-a condamnat pe inculpat pentru 16 acte materiale în loc de 11 şi a acordat părţii civile despăgubiri în cuantum de 2.424,24 lei, în loc de 1.491,73 lei cât, de fapt, i se cuveneau în procesul penal.

În condiţiile în care, în cauza de faţă, partea civilă se află într-o poziţie procesuală adversă faţă de inculpat, iar procurorul şi/sau inculpatul nu au exercitat calea ordinară de atac a apelului, singura care a atacat sentinţa judecătoriei şi apoi decizia tribunalului fiind partea civilă, situaţia creată de prima instanţă nu mai poate fi corectată, cum a solicitat avocatul inculpatului, nici prin extinderea efectelor apelului sau ale recursului şi nici prin diminuarea sumei la care a fost obligat inculpatul, întrucât efectul extensiv al căilor ordinare de atac nu este incident la speţă, iar efectele devolutiv şi al neagravării situaţiei în propria cale de atac împiedică asemenea remedii.

4. Cheltuielile judiciare. Pentru culpa sa procesuală, dată de promovarea unei căi de atac nefondate, în baza art. 192, alin. 2 C. pr. pen., recurenta va fi obligată să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, în cuantum de 250 lei, din care 5o lei acoperă costul suportului tehnic şi de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale şi procedurale necesare rezolvării recursului, iar 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat şi se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei.


Motivarea incompletă şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti. Consecinţe.

C. proc. pen., art. 356, art. 385⁹ pct.9.



Dacă într-o hotărâre judecătoreasă prin care se dispune arestarea preventivă a unor inculpaţi nu sunt indicate probe şi indicii temeinice care susţin temeiurile de fapt ale arestării preventive şi nu este dezvoltată starea de fapt desprinsă din materialul de urmărire penală, ci doar se concluzionează printr-o exprimare generică că judecătorul delegat a ajuns la concluzia existenţei probelor şi indiciilor temeinice fără ca acestea să fie arătate, hotărârea este supusă casării în condiţiile art. . 385⁹ pct.9 C. pr. pen, întrucât motivarea incompletă şi confuză a hotărârii echivalează practic cu nemotivarea acesteia.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală încheierea penală nr. 406/R din 11 septembrie 2009


1. Prezentarea sesizării. Prin procesul verbal încheiat la data de 5 septembrie 2009 de Tribunalul Harghita, au fost consemnate declaraţiile orale de recurs formulate de inculpaţii C. A. şi A. L. împotriva încheierii penale nr. 218/5 septembrie 2009 pronunţate de judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita în dosarul nr. …, procesul verbal fiind înregistrat la Curtea de Apel Tg.-Mureş sub nr. …./5 septembrie 2009.

În motivarea căilor de atac, inculpaţii contestă legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătorului delegat de la Tribunalul Harghita. Este contestată legalitatea, în esenţă, întrucât judecătorul delegat a luat măsura arestării preventive, în cazul ambilor inculpaţi pentru infracţiuni care nu formează obiectul urmăririi penale, iar în cazul inculpatei C.A. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, care, prin pedeapsa prevăzută în textul de incriminare, exclude de plano, o dispoziţie de arestare preventivă. Este criticată temeinicia încheierii, întrucât la dosar nu există dovezi care să susţină temeiul de drept al arestării preventive şi nici că lăsaţi în libertate, cei doi acuzaţi ar prezenta un pericol concret pentru colectivitate.

Analizând recursurile declarat prin prisma materialului aflat la dosarul nr. …. al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate şi a concluziilor avocatului recurenţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:
2. Prezentarea hotărârii recurate. Prin încheierea penală nr. 218/5 septembrie 2009, judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita a admis propunerea procurorului şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor C.A. şi A.L. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 5 septembrie şi până la data de 3 octombrie 2009.

În motivarea acestei soluţii, judecătorul a apreciat că « sunt probe şi indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi pentru săvârşirea cărora legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani ». Totodată, faptele inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar împrejurările că inculpata este de cetăţenie maghiară cu domiciliul în Ungaria, iar inculpatul are dublă cetăţenie ar crea pericolul ca ei să părăsească ţara, sustrăgându-se de la urmărire penală. Acest considerent a stat şi la baza concluziei judecătorului delegat după care luarea unei alte măsuri preventive nu s-ar justifica în cauză.

3. Punctul de vedere al instanţei de control. Recursurile declarate de inculpaţi împotriva acestei hotărâri sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Orice dispoziţie cu privire la deţinerea preventivă a unei persoane pe durata procedurilor, dată fiind însemnătatea deosebită a principiului libertăţii persoanei, impune motivarea expresă şi detaliată atât a temeiurilor de fapt ale privării de libertate (însemnând fapta pentru care poartă acuza, dintre cele care permit o privare de libertate cu caracter preventiv, cu arătarea dovezilor care susţin presupunerea rezonabilă că inculpatul sau, după caz, inculpaţii şi nu o altă persoană a/au comis infracţiunea în cauză), cât şi a temeiurilor de drept ale arestării (dintre cele prevăzute de art. 148 C. pr. pen. şi care au fost discutate în contradictoriu, cu prezentarea probelor care le justifică), precum şi necesitatea imperioasă ca procesul penal să se desfăşoare pe mai departe cu acuzatul/acuzaţii în stare de arest preventiv.

Numai în acest fel, rezolvarea chestiunii aduse în faţa judecătorului este completă, exclude arbitrariul şi corespunde dreptului celui inculpat să beneficieze de posibilităţi reale, în deplină cunoştinţă de cauză, să-şi organizeze apărarea prin atacarea hotărârii, aducându-şi contraargumente în faţa instanţei superioare, dar şi dreptului instanţei de al doilea grad să efectueze un control eficient. În aceeaşi ordine de idei, la speţă, după invocarea infracţiunilor faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală în cauză în privinţa fiecărui inculpat (incompletă, de altfel, şi această operaţiune), printr-o exprimare generică, judecătorul delegat a ajuns la concluzia existenţei probelor şi indiciilor temeinice că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Nu au fost indicate acele probe şi indicii temeinice care susţin temeiurile de fapt ale arestării preventive, nu a fost dezvoltată starea de fapt desprinsă din materialul de urmărire penală şi, în mod surprinzător, atât în considerentele încheierii, cât şi în cuprinsul mandatelor de arestare preventivă, se vorbeşte de droguri de mare risc, în condiţiile în care nici un moment acuzarea nu a purtat asupra traficului sau contrabandei cu droguri de mare risc.

În această situaţie, motivarea incompletă şi confuză a hotărârii echivalează practic cu nemotivarea acesteia, fiind incident astfel cazul de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. pr. Pen.

Cele subliniate mai sus vor determina, potrivit art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c C. pr. pen., admiterea recursurilor pendinte, cu primele consecinţe date de casarea integrală a încheierii penale atacate şi de trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Harghita. În acest context, nu vom primi alegaţiile reprezentantei Ministerului Public potrivit cărora indicarea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi de contrabandă cu droguri de mare risc este o simplă eroare materială, de vreme ce aceste infracţiuni nu apar numai în mandatele de arestare preventivă, ci şi în partea expozitivă a încheierii recurate.

Luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi cu neobservarea dispoziţiilor legale ţinând de motivarea unei asemena măsuri atrage, potrivit art. 140³ alin. 7 C. pr. Pen., revocarea arestării preventive a inculpaţilor C. A. şi A. L. cu urmarea punerii de îndată în libertate a acuzaţilor dacă nu sunt arestaţi în alte cauze, de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 18/5 septembrie 2009 (inculpata C. A.) şi nr. 19/5 septembrie 2009 (inculpatul A. L.) emise în baza încheierii penale nr. 218/5 septembrie 2009 de către judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita în dosarul nr. ….. Dispoziţia de revocare a măsurii arestării preventive nu contrazice şi nu face inutilă rejudecarea propunerii procurorului, deoarece o asemenea dispoziţie are la bază motive de nelegalitate şi nu de netemeinicie, iar scopul rejudecării în cauză este tocmai restabilirea legalităţii.

În rejudecare, judecătorul delegat va soluţiona propunerea procurorului de arestare preventivă a celor doi inculpaţi după procedura prescrisă de art. 149¹ C. pr. pen., hotărârea la care se va opri urmând să cuprindă o analiză completă şi detaliată a existenţei sau inexistenţei motivelor de fapt şi de drept, invocate de procuror, ale arestării preventive. Totodată, în rejudecare, se vor avea în vedere şi prevederile art. 136 alin. 6 C. pr. Pen., în raport de infracţiunea de deţinere de droguri de risc în vederea conumului propriu fără drept de care este acuzată d-na C. A., precum şi de limitele legale de pedeapsă prevăzute în textul art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000.

4. Cheltuielile judiciare. Văzând soluţia principală adusă recursurilor, potrivit art. 192 alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea căilor de atac vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpata C. A., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Întrucât d-l avocat a studiat dosarul şi a asigurat asistenţa judiciară a inculpatei la cele două termene anterior fixate, a desemnat substituirea pentru termenul de astăzi, nu am identificat vreun motiv care să determine reducerea onorariului avocaţial.

Prelungirea arestării preventive. Data de la care se dispune această măsură.

C. proc. pen., art. 159



În situaţia în care s-a luat măsura arestării preventive faţă de un inculpat, iar apoi s-a solicitat prelungirea acestei măsuri, o dispoziţie de prelungire a duratei măsurii privative de libertate nu poate veni decât în continuarea perioadei arestării iniţiale sau a prelungirii anterioare, după caz, şi sub nici o formă prin suprapunerea cu vechea perioadă de arestare
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală încheierea penală nr. 391/R din 17 august 2009

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub dosar nr. …./13 august 2009, inculpatul R. R. G. a declarat recurs împotriva împotriva încheierii penale nr. 213/12 august 2009 pronunţate de judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita în dosarul nr. …..

În motivarea căii de atac promovate, inculpatul susţine că dispoziţia judecătorului de prelungire a duratei măsurii arestării preventive este netemeinică întrucât la cauză nu este incident motivul de drept al privării de libertate prev. de art. 148 lit. f C. pr. Pen., dar nici motivul de fapt al arestării preventive, întrucât el a acţionat în legitimă apărare, iar procesul penal poate avea loc în bune condiţii şi cu el în libertate fiind.

Analizând recursul declarat prin prisma materialului aflat la dosarul nr. …. al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate, a concluziilor recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele investirii date de efectele devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:
2. Prezentarea hotărârii recurate. Prin încheierea penală nr. 213/12 august 2009, judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita a admis propunerea procurorului şi a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului R. R. G. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 august 2009, până la data de 15 septembrie 2009.

În motivarea acestor dispoziţii, se arată că temeiurile arestării preventive, propuse de procuror (atat cele de fapt, cât şi cele de drept prev. de art. 148, lit. f C. pr. Pen.) sunt îndeplinite, iar buna administrare pe mai departe a procesului penal impune desfăşurarea pe mai departe a procesului penal cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv.

3. Punctul de vedere al instanţei de control. Recursul declarat de inculpat împotriva acestei încheieri penale este fondat, urmând să fie admis, în temeiul art. art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d C. pr. pen., cu consecinţele casării parţiale a hotărârii şi rejudecării cauzei în recurs, pentru motivele pe care le vom dezvolta în continuare :

3.1. În primul rând, amintim că instituţia, specifică doar urmăririi penale, a prelungirii duratei măsurii arestării preventive a fost creată atât pentru a răspunde în mod optim nevoilor bunei desfăşurări a procesului penal în faza preliminară judecăţii, cât şi, pe de o parte, pentru a satisface necesitatea supunerii detenţiei preventive a unui acuzat verificărilor periodice de legalitate şi oportunitate, efectuate de către judecător, iar, pe de altă parte, pentru a asigura caracterul neîntrerupt al arestării preventive. In acest sens, o dispoziţie de prelungire a duratei măsurii privative de libertate nu poate veni decât în continuarea perioadei arestării iniţiale sau a prelungirii anterioare, după caz, şi sub nicio formă prin suprapunere cu vechea perioadă de arestare.

In al doilea rând, amintim natura substanţială a termenelor interesând măsurile preventive, prevăzută de art. 188 C. pr. Pen., potrivit căruia « …ziua la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia ».

In cauza de faţă, arestarea preventivă a inculpatului R. R.G. a fost dispusă de către judecătorul delegat prin încheierea penală nr. 199/20 iulie 2009 pentru 29 de zile, calculate începând cu data de 20 iulie 2009 şi până la data de 17 august 2009, astfel că o prelungire a acestei durate nu poate interveni decât din 18 august 2009 şi nu din 17 august 2009. În propunerea sa de prelungire a duratei arestării preventive a inculpatului, procurorul a omis să indice perioada, limitându-se doar să arate termenul solicitat. Totodată, cu prilejul soluţionării propunerii,, judecătorul a omis să ceară lămuriri procurorului asupra perioadei, iar prin încheierea recurată a prelungit arestarea pentru 30 de zile, începând cu 17 august 2009, suprapunând astfel o zi peste termenul fixat anterior de judecător, la momentul luării măsurii privative de libertate.

Situaţia poate fi remediată în al doilea grad, în urma rejudecării, cu observarea şi a principiului neagravării situaţiei în propriul recurs, prin dispunerea prelungirii duratei măsurii arestării preventive a inculpatului R. R. G. pe o perioadă de 29 de zile, calculată începând cu data de 18 august 2009, până la data de 15 septembrie 2009.

3.2. Soluţionând propunerea procurorului, judecătorul delegat a omis să dispună asupra cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, conform prevederilor art. 192 C. pr. Pen. Şi această omisiune poate fi complinită în al doilea grad, dată fiind natura juridică a recursului când este singura cale de atac. Astfel, văzând soluţia principală adusă solicitării procurorului, potrivit art. 192 alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în prim grad vor rămâne în sarcina statului. Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în prim grad, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

3.3. Dispoziţia judecătorului privind admiterea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita şi temeiurile reţinute de acesta sunt juste şi au fost emise cu respectarea strictă a legalităţii.

În această ordine de idei, în acord cu susţinerile judecătorului delegat şi contrar argumentelor aduse de inculpat în recurs, subliniem şi noi, în primul rând, că probele instrumentate până la acest moment al procedurilor confirmă temeiul de fapt al arestării preventive, prev. de art. 143 C. pr. Pen., susţinând presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 cu referire la art. 174 alin. 1 şi 2 şi art. 175 alin. 1 lit. I şi alin. 2 C. pen. Împrejurările în care fapta a fost comisă nu demonstrează sub nici o formă în acest stadiu al urmăririi penale întrunirea condiţiilor atacului şi ale apărării, astfel încât acuzatul să poată beneficia de dispoziţiile art. 44 C. pen. Cel mult, aceste împrejurări pot duce spre o depăşire a limitelor legitimei apărări ori provocare, încadrabilă în art. 73 C. pen., însă aceste aspecte vor fi clarificate de procuror, neprezentând relevanţă în procedura pendinte.

De asemenea, motivul de drept al arestării prevăzut de art. 148 lit. f C. pr. pen. este incident la cauză, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor calificat )în forma tentativei) care face obiectul urmăririi penale este închisoare mai mare de 4 ani şi, luând în considerare persoana inculpatului, perseverenţa lui în efectuarea actelor ilicite şi atingerea rezultatului, modalităţile concrete de comitere a actelor reţinute în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, apreciem că în prezent pericolul pentru ordinea publică al inculpatului este actual şi cert, iar, în interesul protejării comunităţii şi al bunei desfăşurări a procedurilor, este necesară privarea lui de libertate.
4. Cheltuielile judiciare. Având în vedere soluţia principală adusă recursului, potrivit art. 192, alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea căii de atac au rămas în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu în recurs, în cuantum de 100 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Inculpaţi militari şi civili. Competenţa organului de urmărire penală.
O.U.G. 43/2002, art. 24, art. 43 C. pr. pen., art. 35, al. 2



1. În situaţia în care este cercetat un inculpat ce are calitatea de militar şi un alt inculpat civil, în acelaşi dosar, pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie, urmărirea penală se efectuează de către procurorul civil şi nu de procurorul militar din cadrul D.N.A, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din OUG 43/2002, raportat la art. 35, al. 2 C. pr. pen. Şi care este în acord cu echitatea procedurilor.

2. Competenţa de urmărire penală a procurorului militar din cadrul D.N.A. este justificată doar în cazul în care inculpatul militar ar fi fost cercetat singur sau împreună cu un alt militar pentru infracţiunile ce atrag competenţa acestei instituţii, în conformitate cu art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală decizia penală nr. 451/R din 15 octombrie 2009
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub dosar nr. …/30 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 197/10 iulie 2009 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. ….

În motivarea căii de atac, se contestă legalitatea dispoziţiei Tribunalului Mureş de dezînvestire şi de „trimitere” a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. Recurentul consideră că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 332 alin. 2 C. pr pen., de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, întrucât, în cauză, competenta de efectuare a urmăririi penale nu aparţinea procurorilor militari ai DNA , din două raţiuni: în primul rând, pe parcursul urmăririi penale, d-l M. F., militar la data faptelor, a pierdut această calitate fiind trecut în rezervă la data de 31 august 2006. în al doilea rând, în cauză este implicat şi d-l T. R. S. ale cărui fapte, în conexitate cu ale inculpatului M. F., atrag competenţa de urmărire a procurorilor civili din cadrul DNA, or este contrar echităţii procedurii ca inculpatul T. să fi fost implicat într-o urmărire penală efectuată de procurori militari.

Analizând recursul declarat, prin prisma materialului dosarului nr. … al Tribunalului Mureş, a susţinerilor şi concluziilor recurentului şi ale intimaţilor, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se reţin următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 197/10 iulie 2009, Tribunalul Mureş a dispus, în baza art. 332 alin. 1 şi 2 C. pr. Pen. raportat la art. 13 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 şi la art. 35 alin. 5 C. pr. Pen., cu referire la art. 45 alin. 1 C. pr. Pen., „trimiterea” cauzei privind pe inculpaţii M. F. şi T. R. S, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş pentru efectuarea urmăririi penale de către organul competent după calitatea persoanei. A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. 3 C. pr. Pen.

În motivarea dispoziţiei de desesizare, se subliniază mai întâi că, la data presupuselor fapte, inculpatul M. F. a fost angajat al U.M. 01257 Tg.-Mureş, având gradul de sergent major.

În continuare, Tribunalul Mureş a considerat că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 potrivit cărora „urmărirea penală în cauzele privind infracţiunile prevăzute la alin. (1), (1¹) şi (1²), săvârşite de militarii în activitate, se efectuează de procurori militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate”. Din economia textului nu rezultă că această calitate de militar în activitate trebuie să existe la momentul sesizării instanţei, ci este suficient să se fi săvârşit o infracţiune de un militar în activitate.

În orice caz, această dispoziţie legală se completează cu prevederile Codului de procedură penală. În speţă, inculpatul T.R.S. nu avea calitatea de militar la data comiterii presupuselor fapte pentru care a fost dedus judecăţii. În acest sens, trebuie avut în vedere art. 35 alin. 5 C. pr. Pen., după care favorizarea infractorului sau alte activităţi conexe celei principale sunt în competenţa organului de urmărire penală competent după calitatea persoanei care a comis activitatea principală. Această concluzie se degajă şi din prevederile art. 45 alin. 1 C. pr. Pen. care în conformitate cu care art. 35 alin. 5 C. pr. Pen. are aplicabilitate şi în faza de urmărire penală.

Prin urmare, efectuarea urmăririi penale de către un organ necompetent atrage nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză şi, pe cale de consecinţă, şi a actului de sesizare a instanţei de judecată.
Recursul declarat de procuror împotriva acestei hotărâri este fondat, în acest sens aducând două argumente:

În primul rând, constatăm că procurorul a pus în mişcare acţiunea penală şi a sesizat instanţa în privinţa inculpatului T. R. S. sub acuza săvârşirii infracţiunilor de favorizare a infractorului, prev. de art. 17 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. şi uz de fals prev. de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen.

La momentul presupuselor fapte, inculpatul era ofiţer de poliţie, calitatea lui, împreună cu natura faptelor de care este acuzat argumentând competenţa de urmărire penală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Faţă de inculpatul M. F., prin rechizitoriul parchetului, acţiunea penală a fost pusă în mişcare şi s-a dispus trimiterea lui în judecată sub acuza comiterii infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prev. De art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.

La data pretinselor fapte, inculpatul M.F. era militar cu gradul de sergent major în cadrul U.M. 01257 Tg.-Mureş.

Luate singular, natura faptelor care formează obiectul acţiunii penale în cazul d-lui M. F. şi calitatea avută de acesta la data faptelor nu se circumscriu niciunei ipoteze prevăzute de art. 13 alin. 1, alin. 1¹ şi alin. 1² din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 şi nu atrag, astfel, competenţa de urmărire penală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ci atrăgeau competenţa parchetului de pe lângă tribunal. Prin urmare, nici dispoziţiile art. 13 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă indicată, care fac referire la alin. 1, alin. 1¹ şi alin. 1² ale art. 13, nu sunt aplicabile la speţă.

În cauză, calitatea d-lui T. R. S., natura infracţiunilor care i se reproşează acestuia şi mai ales legătura de conexitate existentă între faptele de care este acesta acuzat şi cele pentru care poartă inculparea faţă de d-l M. F. au determinat pentru ambii competenţa de urmărire penală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş care, de altfel, a şi instrumentat cauza în faza prealabilă judecăţii.

În al doilea rând, chiar dacă faptele d-lui M. F. s-ar fi înscris între cele prevăzute de art. 13 alin. 1, alin. 1¹ şi alin. 1² din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, conexitatea lor cu cele ale d-lui T. R. S. –civil (s.n.) şi nu militar- impunea efectuarea urmăririi penale de către procurorul civil şi nu de către cel militar, idee care se desprinde din interpretarea art. 24 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 cu referire la art. 35 alin. 2 C. pr. Pen. şi care este în acord cu echitatea procedurilor.

O singură situaţie ar fi justificat competenţa de urmărire penală a procurorului militar din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie: dacă d-l M. F. ar fi fost cercetat singur sau împreună cu un alt militar pentru infracţiuni dintre cele enumerate în art. 13 alin. 1, alin. 1¹ şi alin. 1² din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, ceea ce nu este, însă, cazul în prezenta speţă. În acest sens, contrar susţinerilor procurorului prin motivele de recurs, amintim că art. 13 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă are în vedere calitatea de militar în activitate a făptuitorului la momentul faptei, care va atrage competenţa personală a procurorului militar, fără să intereseze, desigur în circumstanţele enunţate de art. 40 C. pr. Pen., calitatea subiectului activ al infracţiunii sau pierderea acestei calităţi pe parcursul procesului.

În lumina acestor considerente, potrivit art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c C. pr. pen., a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş împotriva sentinţei penale nr. 197/10 iulie 2009 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. …, cu consecinţele casării integrale a hotărârii recurate şi trimiterii cauzei la Tribunalul Mureş pentru continuarea judecăţii în prim grad în fond.

Conform art. 192, alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

Plângere împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată date de procuror. Calitatea de parte interesată.
C.pr.pen. , art. 278^1, al.1
Persoana care a sesizat organele de urmărire penală cu privire la comiterea unei infracţiuni asupra fiicei sale, şi apoi a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de inculpaţi, are calitatea de persoană ale căror interese legitime au fost vătămate, în sensul art. 278¹ , al. 1C.pr.pen.