INTRODUCERE
Lecturând cărţi spirituale valoroase, nu m-am mulţumit să mă bucur singur. Am vrut să împărtăşesc cu semenii minunea cunoaşterii, iar internetul a fost mijlocul ideal: liber şi deschis. Am publicat cu entuziasm, alocând mult timp şi energie, capitole sau citate din cărţi scanate şi convertite de mine sub formă de text; am tradus pasaje din limba engleză, franceză sau portugheză, am corijat unele traduceri defectuoase; am completat toate acestea prin introduceri, note, comentarii şi concluzii.
Întotdeauna m-am gândit că cititorul va fi la fel de entuziast şi interesat ca mine atunci când va descoperi acest focar de informaţii de calitate superioară. În zilele noastre, problema nu mai este lipsa de informaţii, ci dimpotrivă, supra-abundenţa, redundanţa şi, mai ales, dezinformarea. Sper că acel căutător spiritual sincer nu se va opri la un singur articol, ci va „săpa” până va dezgropa întreaga comoară spirituală. Dăruind cunoaştere, nu sărăceşti, dar îi îmbogăţeşti şi pe ceilalţi. Ce minunat!
Vă invit să lecturaţi în paginile ce urmează aportul meu intelectual care, cred eu, aduce un spor de claritate asupra creaţiilor altor autori pe care le-am selectat, adaptat, îngrijit şi reprodus pe internet. Aceste contribuţii personale nu au mai apărut şi în alte cărţi ale mele.
Am prezentat, bine documentat şi după o vizionare atentă, toate filmele şi documentarele publicate pe site-ul www.spiritus.ro (peste 45 filme şi 122 documentare, la momentul când scriu). În plus, m-am străduit să menţin active link-urile către site-urile unde pot fi vizionate.
Câteva dintre ele m-au inspirat să le scriu introduceri originale, pe care le reproduc aici, considerând că au o valoare de sine stătătoare. Am tradus şi subtitrat câteva filme, conferinţe, interviuri cu tematică spiritistă, pe care vi le prezint de asemenea.
Răzvan Alexandru Petre,
15 ianuarie 2017
- 1 - FIŞE DE LECTURĂ COMENTARII, PREZENTĂRI, NOTE LA CĂRŢILE ALTOR AUTORI SPIRITUALI
a) Pagini din site-ul SPIRITUS
CALEA SPRE ILUMINARE. Fragmente alese din cartea „Cartea cărţilor” de Ilie Cioară
Prezentare şi notă de Răzvan Petre
Ilie Cioară este autorul de literatură spiritualistă pe care l-am ales aici în defavoarea altor corifei ai iluminării din câteva motive:
1) Este tot român, trecut prin drame personale şi condiţionări sociale asemănătoare multora dintre noi sau cunoscuţii noştri. Nu că n-am putea învăţa de la maeştrii străini (cu toţii suntem fraţi întru Dumnezeu), dar Ilie este un model de reuşită spirituală locală. Ca mulţi români, nu a putut avea parte de îndrumarea unui maestru autentic, iar cultura spirituală şi-a format din cărţi şi discuţii cu alţi semeni interesaţi, dar fără experienţă. A fost un autodidact şi un mistic înnăscut. A trăit în lume precum un călugăr, o viaţă sobră şi interiorizată.
2) Ilie a exersat decenii la rândul facultatea paranormală a dedublării astrale, după care mulţi neofiţi jinduiesc astăzi, fermecaţi de promisiunea unei vieţi mai interesante. Călătoriile astrale sunt reale, numai că Ilie, aidoma lui Robert Bruce, a constatat că, prin ele însele, nu sunt o cale de iluminare, iar experienţele de vârf sunt foarte rare.
O excepţie de referinţă a fost starea de Conştiinţă Divină, trăită de Ilie în tinereţe, pe când se ascundea de comunişti în podul casei părinteşti. Acea stare de A Fi i-a fost modelul şi imboldul de a căuta o metodă pentru a o retrăi şi permanentiza în viaţa sa.
3) Ilie Cioară este singurul mistic de care am cunoştinţă ce, cu deplină sinceritate, se arată public dezamăgit de calea isihastă. Foarte mulţi ani a practicat Rugăciunea inimii, ajungând la un nivel de invidiat, în care rugăciunea se rostea singură, prin dresarea minţii. Dar, dintr-o aspiraţie sinceră către Absolut şi având ca reper starea de Conştiinţă Divină încă neatinsă, Ilie a renunţat la rezultatul multor ani de rugăciune repetitivă. (Găsim un exemplu similar la maestrul H.W.L. Poonja alias Papaji, care, şi el, a părăsit practica religiei tradiţionale, pentru a urma calea căutării Sinelui.) Acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi: să nu idolatrizăm formele religioase şi spirituale, oricât de mult ar fi ele lăudate! Ce unuia foloseşte, altuia îi prisoseşte...
Intuiţia l-a purtat atunci către metoda introspectivă pură, prin care însăşi mintea este pusă sub lupă. Mintea devine, din subiect observator, obiect observat. După numai doi ani de practică, a suferit, nici el nu ştie cum, transformarea psihică radicală numită „iluminare” – scopul multor căi spirituale. El văzuse fazele destructurării treptate a ego-ului, provocate de el însuşi, iar rezultatul final, deşi surprinzător, a fost meritat şi previzibil.
Pentru a fi atinsă această stare binecuvântată există trei posibilităţi teoretice: Graţia divină, Graţia unui maestru, o Cale spirituală autentică corect şi perseverent urmată. Deseori, apar combinaţii între aceşti trei factori de succes.
Căile spirituale sunt foarte diferite şi uneori contradictorii, unele insistând pe accesul la Energii speciale, pe abolirea Conştientului, pe apelul la Entităţi puternice, cu stimularea fenomenelor paranormale. Ilie Cioară a tras concluzia din experienţa personală că astfel de metode amplifică iluzia din visul vieţii, fără garanţia trezirii. Calea directă şi rapidă către Dumnezeu propune diminuarea iluziilor cu care ne hrănim mintea, prin recunoaşterea condiţionărilor psihice. Această cale este promovată în Orient de advaita vedanta şi formele tradiţionale de budism.
Autorul ne propune reţeta lui de succes ca fiind eficientă, simplă, naturală: drumul către interior, pentru găsirea lui Dumnezeu în propria noastră fiinţă. Fără asceze dificile, fără setea de supraenergii, fără înrobirea cugetului către o ideologie şi fără supunerea oarbă în faţa vreunui personaj...
„Cartea cărţilor” este o sinteză concepută de Ilie Cioară din cele 14 volume anterioare ale sale. Iată IDEILE PRINCIPALE conţinute în fragmentele selectate de mine din această operă:
Experienţa transei divine – Starea de Conştiinţă Pură;
Eforturile de autotransformare spirituală;
Cunoaşterea de Sine - metodă de permanentizare a Stării de A Fi;
Transformarea psihologică profundă sau Iluminarea spirituală;
Sfaturi pentru prizonierii propriilor minţi;
Prospeţimea clipei se întreţine prin Atenţia lucidă, continuă, globală, depăşind interesele egotice, Atenţia-Lumină la evenimentele ce apar în exterior şi, simultan, la reacţiile minţii noastre la acestea;
Idealul paradisiac al unei societăţi de oameni iluminaţi;
Amănuntele metodei Cunoaşterii de Sine;
Pălăvrăgeala crezurilor religioase nu ne apropie de vidul psihologic necesar primirii iluminării;
Eternitatea clipei este tulburată de ego;
Anticristul este omul egocentric, cu reacţii psihice automate şi necontrolate;
Idolatrizarea unui seamăn insultă natura Divină a tuturora.
Analizând ideile principale, am fost nevoit să mă aplec atent la fiecare frază a autorului şi să mă întreb dacă am înţeles corect sensul ei. Reflectând asupra tematicii, am scris apoi articolul „OCOLUL EGO-ULUI ÎN 80 DE FRAZE”.
Citat din cartea lui Ilie Cioară:
« Mă aflam deci în afara corpului, perfect conştient, dominat de o dorinţă năprasnică de a întâlni Marele Necunoscut. „Doamne, te rog, ajută-mă să Te întâlnesc!” Ca un bolid, am ţâşnit vertical. Auzii un zgomot aidoma celui provocat de tragerea unei săbii din teacă. Pierdusem o parte din învelişurile fiinţei mele. Au urmat alte două desprinderi, însoţite fiecare de asemenea zgomote de mai mică sonoritate.*** Din întregul fiinţei mele nu rămăsese decât un punct luminos, cu vizibilitate în toate părţile. Deasupra mea, bolta Cerului de un alb lăptos. Pe acest fond, câteva puncte luminoase la fel ca mine, distanţate între ele. Mă întreb: „Oare sunt la fel de vii şi conştiente ca mine?” Două dintre aceste puncte au făcut o mişcare de deplasare de circa 40-50 cm, după aprecierea mea. Am intuit că gestul lor era un răspuns clar la nedumerirea mea! Mă aflam în Starea de Conştiinţă Pură, însoţită de o mulţumire desăvârşită. » (Ilie Cioară, „Cartea Cărţilor”, cap.I)
*** Notă: Cele trei desprinderi pot fi corelate cu schema propusă de Scarlat Demetrescu, unde învelişul astral are 4 (mai probabil 3) tunici: planetară, solară şi universică (cosmică). După pierderea învelişurilor astrale („externe”), spiritul rămâne cu hainele „interne” (mental - al inteligenţei, cauzal - al memoriei, central - al voinţei).
Răzvan A. Petre
14 martie 2016
[Din articolul din website: „Ilie Cioară – Calea spre iluminare”]
Dostları ilə paylaş: |