Secţia I civilă Competenţa teritorială în litigiile civile născute dintr-o faptă penală soluţionată printr-o hotărâre distinctă. Art. 07 Noul Cod de procedură civilă Art. 113 al. Noul Cod de procedură civilă

14. Data suspendării plăţii pensiei, pentru cazul în care pensionarul beneficiar al unei pensii de invaliditate gr. I sau II se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute de art.6 alin.1 pct. IV din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.

Art.6 alin.1 pct. IV din Legea nr.263/2010
În sistemul public de pensii, plata drepturilor de asigurări sociale se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre situaţiile la care se referă dispoziţiile art.114 alin.1 lit.a-k din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.

Pensionarul de invaliditate, încadrat în gr.I sau II are dreptul să cumuleze pensia cu alte venituri, în măsura în care venitul brut pe an calendaristic nu depăşeşte de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat.

Criteriul de apreciere asupra dreptului de cumul a pensiei cu alte venituri îl reprezintă venitul brut dobândit zi de zi pe parcursul unui an calendaristic care se sfârşeşte la data de 31 decembrie.

Pentru depăşirea limitei veniturilor brute, suspendarea pensiei trebuie dispusă începând cu luna următoare împlinirii anului calendaristic şi nu cu data de la care pensionarul a început să dobândească veniturile.
(Decizia civilă nr.479/16.03.2015)
Prin cererea înregistrată la data de 19.12.2013, contestatorul S.N. a formulat, în contradictoriu cu intimata C.J.P. Argeş, contestaţie împotriva deciziei nr.311834/4.12.2013, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea acesteia şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin decizia contestată s-a dispus constituirea în sarcina sa a unui debit reprezentând pensia de invaliditate încasată în cursul anului 2012, invocându-se art.114 lit.e) din Legea nr.263/2010, privind obţinerea de venituri din activităţi independente ce depăşesc de 4 ori câştigul salarial mediu. Însă, în cursul anului 2012 nu a obţinut un venit care să depăşească limita legală dat fiind că face parte dintr-o asociaţie familială, iar partea sa de venit este de 3.410 lei, astfel cum rezultă din decizia de impunere anuală înregistrată la Serviciul Fiscal Municipal Curtea de Argeş.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că reclamantul este beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul II, nemaiavând capacitate de muncă, motiv pentru care legea a impus o serie de interdicţii. Una dintre acestea este interdicţia de a cumula pensia de invaliditate cu venituri obţinute din activităţi independente şi care depăşesc suma de 8.468 lei. Textul legal se referă în mod expres la veniturile brute realizate pe an calendaristic, iar contestatorul, potrivit datelor comunicate de ANAF, a obţinut în anul 2012 venituri brute de 20.098 lei, depăşind cuantumul legal.

Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr.1757/13.10.2014 a admis contestaţia şi a anulat decizia C.J.P. Argeş nr.311834 din 4.12.2013, reţinând următoarele:

Contestatorul a fost înscris la pensie de invaliditate de gradul II în temeiul Legii nr.19/2000 începând cu data de 24.10.2008.

Potrivit adeverinţei din 7.08.2014 eliberate Serviciul Fiscal Municipal Curtea de Argeş, reclamantul figurează în evidenţele fiscale în anul 2012 cu un venit brut realizat din activităţi de comerţ în sumă de 20.098 lei.

Având în vedere această situaţie, intimata a dispus prin decizia nr.311834/4.12.2013, contestată în cauză, recuperarea de la reclamant a sumei de 22.584 lei ca urmare, se arată în act, a suspendării plăţii pensiei de invaliditate în temeiul art.114 lit.e) din Legea nr.263/2010, începând cu data de 1.01.2012 şi până la data de 31.12.2012.

Potrivit temeiului de drept invocat, în sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art.6 alin.1 pct.I, II sau IV, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni, iar dintre ipotezele prevăzute la art.6 alin.1 pct.I, II sau IV din Legea nr.263/2010, faţă de situaţia prezentată de părţi, reclamantul s-ar încadra la pct.IV, respectiv la situaţia persoanelor care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din activităţile independente.

Pentru anul 2012, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat a fost de 21.77 lei, potrivit art.17 din Legea nr.294/2011 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012.

Prin urmare, pentru ca reclamantul să fie în situaţia prevăzute de art.6 alin.1 pct.IV din Legea nr.263/2010, acesta trebuia să realizeze în anul 2012, exclusiv din activităţi independente, un venit brut pe an calendaristic de cel puţin 8.468 lei.

Dincolo de invocarea improprie a unui temei de drept ce vizează suspendarea plăţii pensiei, în contextul în care în mod evident pensionarul a încasat pensia, noţiunea folosită subliniind faptul că dreptul nu se pierde, ci doar se suspendă exercitarea sa, tribunalul a reţinut că intimata a apreciat că în perioada 1.01-31.12.2012 contestatorul a cumulat în mod nelegal pensia de invaliditate cu veniturile la care face referire art.6 alin.1 pct.IV din Legea nr.263/2010, iar acest act normativ interzice cumulul anumitor categorii de pensie cu alte venituri doar prin art.118, al cărui preambul prevede că în sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, în condiţiile legii, doar pensionarii pentru limită de vârstă, nevăzătorii, pensionarii de invaliditate gradul III, copiii, pensionari de urmaş, încadraţi în gradul III de invaliditate, precum şi copiii, pensionari de urmaş, prevăzuţi la art.84 lit.a) şi b).

În consecinţă, din interpretarea per a contrario a acestui text, instanţa a reţinut că legea interzice cumulul pensiei cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, în condiţiile legii, pentru acele categorii de pensionari ce nu sunt enumeraţi de art.118 din Legea nr.263/2010, pensionarii de invaliditate de gradul II, cazul contestatorului, neregăsindu-se în enumerare.

Însă, tribunalul a constatat că nu poate accepta susţinerea intimatei privind existenţa unei interdicţii totale de cumul a pensiei cu orice alt venit pentru pensionarii de invaliditate de gradul I şi II, întrucât art.118 din Legea nr.263/2010 se aplică exclusiv în situaţia cumulului pensiei cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, în condiţiile legii.

Per a contrario, când veniturile provin din situaţii pentru care asigurarea nu este obligatorie, cumulul nu este interzis de lege, iar asigurarea socială de stat este obligatorie în condiţiile art.6 din Legea nr.263/2010.

S-a mai reţinut că aceasta este interpretarea conformă intenţiei legiuitorului rezultă şi din lipsa unei dispoziţii de suspendare a plăţii pensiei de invaliditate grad II în ipoteza cumulului cu orice tip de venit, deoarece art.114 lit.e) are în vedere doar ipoteza în care pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art.6 alin.1 pct.I, II sau IV din Legea nr.263/2010.

Coroborând aceste dispoziţii legale, tribunalul a apreciat că în cauză este esenţial a se stabili dacă veniturile obţinute de contestator în cursul anului 2012 provin din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, în condiţiile legii, respectiv dacă reclamantul se află în ipoteza la care se referă art.6 alin.1 pct.IV din Legea nr.263/2010.

Sub acest ultim aspect, instanţa a reţinut, potrivit declaraţiei 204 depuse la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, că în anul 2012 întreprinderea familială Savu Adriana, din care contestatorul face parte cu o cotă de participare de 30%, a obţinut din activităţi independente un venit brut în sumă de 66.994 lei, reclamantului revenindu-i 20.098 lei, depăşind deci pragul de 8.468 lei.

Solicitarea contestatorului ca la stabilirea încadrării sale sau nu în ipoteza textului art.6 alin.1 pct.IV din Legea nr.263/2010 să se aibă în vedere doar venitul net realizat nu are suport legal, întrucât norma legală stabileşte drept criteriu venitul brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, adică 8.468 lei pentru 2012.

Art.6 din Legea nr.263/2010 enumeră doar persoanele care sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii în sistemul public de pensii din România, la pct.IV al primului alineat regăsindu-se persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi care se află în una dintre situaţiile enumerate de normă.

În consecinţă, venitul brut pe an calendaristic realizat este doar un criteriu ales de legiuitor pentru a stabili sfera asiguraţilor sistemului de asigurări sociale de stat, iar odată atins nivelul acestui venit stabilit de lege, persoana în cauză devine asigurat obligatoriu, însă contribuţia de asigurări sociale nu se stabileşte prin raportare la acest venit brut.

În speţă, în cursul anului calendaristic 2012, contestatorul a depăşit plafonul de 8.468 lei-venit brut realizat din activităţile prevăzute de art.6 alin.1 pct.IV din Legea nr.263/2010, obţinând deci venituri din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie şi atrăgând incidenţa dispoziţiilor art.118 din Legea nr.263/2010. Altfel spus, în temeiul art.6 din Legea nr.263/2010, reclamantul, ca urmare a faptului că a realizat venituri din activităţi independente ce depăşesc în brut pe an suma de 8.468 lei, ar fi asigurat obligatoriu conform legii, iar potrivit art.27 alin.1 lit.e) din Legea nr.263/2010, ar avea calitatea de contribuabil în sistemul public de pensii, datorând contribuţie de asigurări sociale în cota stabilită de art.31 alin.3 şi la data prevăzută de art.32 alin.3 din aceeaşi lege.

Însă, începând cu data de 1.01.2012 a intrat în vigoare art.296²¹ Codul fiscal, introdus prin O.U.G. nr.125/2011, care prevede expres că persoanele prevăzute la art.6 alin.1 pct.IV, dacă beneficiază de una dintre categoriile de pensii prevăzute de Legea nr.263/2010, nu au obligaţia achitării contribuţiei de asigurări sociale.

În consecinţă, având în vedere art.48 alin.1 din Legea nr.263/2010 ce prevede expres că în sistemul public de pensii, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator şi asigurat sau, după caz, s-a datorat şi plătit de către asiguraţii prevăzuţi la art.6 alin.1 pct.IV şi VI şi alin.2, instanţa a reţinut că pentru asiguraţii obligatoriu prevăzuţi la articolele menţionate calitatea lor de asigurat este condiţionată de plata contribuţiei de asigurări sociale, nefiind asiguraţi fără plata contribuţiei.

Rezultă deci că dispoziţiile art.114 lit.e) din Legea nr.263/2010 trebuie coroborate cu dispoziţiile legale de principiu, prezentate pe larg mai sus, ce stabilesc condiţiile în care asigurarea este obligatorie, iar tribunalul a reţinut deja că art.118 din Legea nr.263/2010 interzice cumulul pensiei de invaliditate grad II doar cu veniturile pentru care există obligaţia achitării contribuţiei de asigurări sociale.

În acest context, instanţa a reţinut că persoanele care se încadrează în ipoteza art.6 alin.1 pct.IV din aceeaşi lege, asiguraţi doar ca urmare a plăţii contribuţiei, nu datorează contribuţia de asigurări sociale dacă beneficiază de una dintre categoriile de pensii prevăzute de Legea nr.263/2010, fără distincţie, iar unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.

Cum art.114 lit.e) din Legea nr.263/2010, ce prevede suspendarea plăţii pensiei de invaliditate, nu poate fi un temei al restrângerii unui drept, ci trebuie corelat cu dispoziţiile art.118 din aceeaşi lege, iar instanţa a interpretat acest text în sensul că nu vizează situaţia reclamantului, tribunalul a concluzionat că decizia contestată în cauză apare ca fiind lipsită de temei legal.

În opinia instanţei, această interpretarea a legii în vederea aplicării la speţă nu încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, căci instanţa de judecată are obligaţia, prevăzută de art.1 alin.2 Cod procedură civilă, de a asigura respectarea ordinii de drept, a libertăţilor fundamentale, a drepturilor şi intereselor legitime al persoanelor, aplicarea legii şi garantarea supremaţiei legii.

La rândul său, art.1 alin.5 din Constituţia României prevede că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, iar Curtea Constituţională a interpretat prin deciziile sale, obligatorii inclusiv sub aspectul considerentelor, art.1 alin.5 ca izvor al principiului previzibilităţii şi clarităţii legii, condiţie esenţială a calităţii şi constituţionalităţii normei juridice (deciziile nr.430/2013 şi nr.447/2013).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat prin jurisprudenţa sa constantă că noţiunea de „drept” sau de „lege”, ce figurează explicit sau implicit în toate articolele Convenţiei, implică condiţii calitative printre care accesibilitatea si previzibilitatea.

Astfel, s-a arătat că în cauza Lupşa c.României, se arată că sintagma „prevăzută de lege” înseamnă în primul rând că măsura incriminată trebuie să aibă o bază în dreptul intern, însă se referă şi la calitatea legii respective: ea impune ca aceasta să fie accesibilă persoanelor în cauză şi să aibă o formulare destul de exactă pentru a permite reclamanţilor, care apelează, la nevoie, la consilieri, să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-un anumit act.

Prin hotărârea din 15.01.2009, pronunţată în cauza Ligue du Monde Islamique şi Organisation Islamique Mondiale du Secours Islamique vs.Franţa, Curtea a reamintit că, din pricina principiului generalităţii legilor, dispoziţiile acestora nu pot prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile tip de reglementare constă în a recurge la categorii generale mai degrabă decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta schimbărilor de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depinde de practica judecătorească. Funcţia de decizie conferită instanţelor serveşte tocmai la disiparea îndoielilor ce ar putea exista cu privire la interpretarea normelor, ţinând seama de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul sa fie rezonabil de previzibil.

Tribunalul a reţinut deci că, faţă de modalitatea de reglementare a situaţiei în care s-a regăsit reclamantul, respectiv situaţia cumulului pensiei de invaliditate grad II cu alte venituri, legea nu este suficient de clară sub aspectul conduitei pe care trebuia să o adopte, astfel încât să evite situaţia de a fi lipsit de pensia sa legal acordată.

Căci, pe de o parte este înştiinţat, ca persoană ce se regăseşte în ipoteza art.6 alin.1 pct.IV din Legea nr.263/210, dar care beneficiază şi de pensie în temeiul Legii nr.263/2010, că nu are obligaţia achitării contribuţiei de asigurări sociale, iar pe de altă parte, i se solicită restituirea pensiei pentru că, formal, ar fi totuşi asigurat în sistemul public de pensii.

Prin urmare, în contextul în care, astfel cum a reţinut deja instanţa, legiuitorul român nu a optat pentru interzicerea cumulului pensiei de invaliditate grad II cu orice alt venit, ci numai cu acelea obţinute din situaţii pentru care se prevede plata contribuţiei de asigurări sociale, prezentul tribunal nu poate interpreta art.114 lit.e) din Legea nr.263/2010, indicat ca temei legal al deciziei contestate în cauză, decât în sensul că nu se aplică şi contestatorului.

Această interpretare nu lipseşte de conţinut acest text, dat fiind că art.114 lit.e) îşi va găsi aplicarea ori de câte ori, potrivit art.118 din Legea nr.263/2010, pensionarul va plăti contribuţia de asigurări sociale pentru acele venituri.

Pentru aceste considerente, instanţa a admis contestaţia şi a anulat decizia nr.311834/4.12.2013 emisă de intimată, luând act că reclamantul nu a solicitat în cauză obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş, criticând-o pentru greşita respingere a acţiunii.

A susţinut că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art.179 din Legea nr.263/2010, temei ce stă la baza recuperării sumelor cuprinse în decizia de debit, faţă de situaţia că în perioada 1.01.2012-31.12.2012 intimatul-reclamant, deşi beneficiar al unei pensii de invaliditate gradul II, a realizat venituri brute mai mari decât de 4 ori câştigul salarial mediu brut.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinând că în mod greşit apelanta invocă aplicarea Legii nr.263/2010, fără a avea în vedere şi prevederile Codului fiscal; arată că legiuitorul nu interzice cumulul pensiei de invaliditate de gradul II, decât în condiţiile în care pentru „alte venituri” se plătesc contribuţii de asigurări sociale, iar în conformitate cu decizia de impunere, venitul impozabil redistribuit ce i-a revenit acestuia este de 3.410 lei din suma maximă de 8.468 lei, sumă ce reprezintă de 4 ori câştigul salarial mediu brut.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta a reiterat susţinerile din motivele de apel.

Prin decizia nr.479/16.03.2015, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul formulat de intimată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin decizia nr.311834/4.12.2013 a fost reţinută în sarcina contestatorului o datorie în sumă de 22.584 lei, reprezentând pensie încasată necuvenit pentru perioada 1.01.2012-31.12.2012, întrucât cumulând pensia de invaliditate cu alte venituri a depăşit cuantumul la care se referă art.6 alin.1 pct.4 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Contestatorul a fost înscris la pensie de invaliditate gradul II.

Cu privire la situaţia acestuia, instanţa de fond a apreciat că normele juridice nu sunt suficient de clare şi precise cu privire la posibilitatea suspendării dreptului la pensie pentru cazul în care asiguratul obţine venituri care să depăşească limita prevăzută de art.6 alin.1 pct.4 din Legea nr.263/2010.

Din dispoziţiile art.118 alin.1 din textul de lege evocat, într-adevăr nu rezultă în mod expres că pot cumula pensia cu veniturile provenite din situaţiile pentru care asigurarea este obligatorie în condiţiile legii şi pensionarii de invaliditate de gradul II.

Dreptul pensionarilor de invaliditate de gradul II de a cumula pensia cu veniturile pentru care asigurarea este obligatorie rezultă însă din dispoziţiile art.114 alin.1 lit.e) şi art.6 alin.1 pct.IV din Legea nr.263/2010.

În acest sens, sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii persoanele care realizează în mod exclusiv un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi care se află în situaţiile enumerate la literele a) şi e), una dintre acestea fiind în cazul persoanei fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, potrivit art.6 alin.1 pct.IV din Legea nr.263/2010.

Dreptul la pensie stabilit în favoarea asiguratului reprezintă o contraprestaţie stabilită în considerarea contribuţiilor virate la bugetul de asigurări sociale pentru asigurarea existenţei acestuia în perioada vieţii sale pasive.

Cu privire la acest drept statul trebuie să se abţină de la orice limitare, cazurile în care poate să fie suspendată plata pensiei fiind expres şi limitativ prevăzută de lege.

În sistemul public de pensii plata se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre cauzele reglementate de art.114 alin.1 lit.a)-k) din Legea nr.263/2010.

Una dintre aceste cauze de suspendare a plăţii pensiei este şi aceea când pensionarul de invaliditate gradul I sau II se regăseşte în una dintre situaţiile reglementate de art.6 alin.1 pct.IV din Legea nr.263/2010, respectiv atunci când într-un an calendaristic a obţinut un venit brut care depăşeşte de patru ori câştigul salarial mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului de asigurări sociale.

Din această reglementare rezultă în mod neîndoielnic că şi pensionarii de invaliditate gradul I sau II pot să cumuleze în sistemul public de pensii, acest drept cu veniturile pentru care asigurarea este obligatorie în virtutea legii, atâta timp cât legiuitorul a prevăzut suspendarea plăţii pensiei în ipoteza depăşirii cuantumului venitului brut pe an calendaristic la care se referă textul de lege enunţat.

Faţă de acest argument se apreciază că dispoziţiile art.118 alin.1 referitoare la categoria de pensionari care pot cumula pensia cu alte venituri nu sunt limitative, fiindcă din contextul actului normativ rezultă că şi alte categorii au acest drept, ceea ce presupune că într-adevăr reglementarea nu este suficient de clară şi precisă, însă nu reprezintă un inconvenient serios pentru a putea fi interpretată potrivit cu voinţa legiuitorului.

Soluţia desfiinţării deciziei de debit şi a restituirii sumelor reţinute de către apelantă este fondată pentru că:

Potrivit textelor de lege enunţate, contestatorul nu mai avea dreptul să mai încaseze pensia din luna următoare celei în care a obţinut venitul brut pe an calendaristic, care a depăşit limita legală.

Legiuitorul pentru a determina condiţia în care dreptul la pensie poate fi cumulat cu dreptul la alte venituri în situaţia prevăzută de art.6 pct.IV din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a folosit noţiunea de venit brut pe an calendaristic.

Prin această noţiune a fost determinată atât întinderea venitului, cât şi perioada în care acesta trebuie să fie dobândit. În acest sens, pentru aprecierea dreptului se ţine cont de venitul brut dobândit, ci nu de venitul net, iar perioada în care se dobândeşte este de un an calendaristic.

Veniturile sunt dobândite în timp, zi de zi, până la sfârşitul anului calendaristic din data de 31 decembrie, astfel că numai din luna următoare a anului se poate aprecia asupra legalităţii dreptului asiguratului de a mai cumula pensia cu aceste venituri.

Casa Judeţeană de Pensii Argeş a apreciat că debitul trebuie raportat la intervalul cuprins între 1.01.2012 şi 31.12.2012, întreaga perioadă a anului calendaristic în care contestatorul a obţinut veniturile.

Aprecierea apelantei este contrară scopului urmărit de legiuitor în sensul evocat acela că, veniturile nu se obţin dintr-o dată, ci pe măsura trecerii timpului, dreptul la plata pensiei existând până la data la care veniturile cumulate într-un an calendaristic depăşesc limita care îi permite asiguratului să mai încaseze şi pensia.

Debitul reprezintă pensia pe care asiguratul o încasează fără temei legal, plata încetând de drept potrivit art.114 din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, în luna următoare a anului calendaristic în care a fost obţinut venitul brut.

Potrivit acestui argument, C.J.P. are dreptul să îşi valorifice creanţa constând în pensia încasată necuvenit de către contestator numai după perioada evocată.

Pentru toate aceste argumente s-a păstrat soluţia primei instanţe şi s-a respins apelul, ca nefondat, în baza art.480 Cod procedură civilă.
15. Natura juridică a litigiilor izvorând din contractul de management, încheiat în cadrul serviciilor de ambulanţă.
Contractul individual de muncă încheiat de către persoanele care ocupă funcţia de manager general în cadrul serviciului de ambulanţă judeţean, se suspendă de drept până la încetarea mandatului.

Litigiile ce se nasc în legătură cu naşterea, executarea sau încetarea contractului de management sunt supuse Legii contenciosului administrativ şi nu legislaţiei muncii, deoarece privesc conducerea şi organizarea unui serviciu de interes public.