Secţia I civilă Competenţa teritorială în litigiile civile născute dintr-o faptă penală soluţionată printr-o hotărâre distinctă. Art. 07 Noul Cod de procedură civilă Art. 113 al. Noul Cod de procedură civilă

3. Verificarea legalităţii unui act administrativ într-o cerere de suspendare a executării acestuia.
Art.15 alin. 1 raportat la art.14 alin.1 şi art.2 alin.1 lit. ş) şi t) din Legea nr.554/2004

Curtea a constatat că, la nivel de aparenţă, atât cât este permisă verificarea legalităţii unui act administrativ într-o cerere de suspendare a executării acestuia cum este cea din speţă, răspunderea materială a reclamantului a fost stabilită pentru o pagubă constatată dincolo de termenul de 1 an de la data primirii sumelor imputate. Astfel, perioada în care se pretinde că reclamantul a primit necuvenit compensaţia lunară pentru chirie este 10.08.2009-31.03.2012, iar fapta a fost constatată la data de 10.08.2012, după cum rezultă din cuprinsul deciziei de imputare. În aceste condiţii, pentru o parte din sumă pare să fie împlinit termenul de 1 an prevăzut de art.24 alin.2 din OG nr.121/1998.

Acest aspect, aşa cum este relevat la o simplă lecturare a deciziei de imputare, constituie o împrejurare de natură să pună la îndoială legalitatea acesteia şi să justifice suspendarea executării acesteia până la soluţionarea litigiului judiciar referitor la anularea ei.

Curtea a mai reţinut că reclamantul a făcut dovada faptului că a contractat un credit bancar, astfel că grevarea salariului său şi de debitul impus prin decizia în discuţie în speţă reprezintă o sarcină suplimentară de natură să afecteze în mod serios venitul reclamantului şi, pe cale de consecinţă, întreţinerea zilnică a acestuia şi a familiei lui, aspecte ce nu pot fi recuperate într-o eventuală întoarcere a executării. Curtea a constatat, astfel, că în cauză este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente.

Concluzionând în sensul că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.15 alin. 1 raportat la art.14 alin.1 şi art.2 alin.1 lit.ş) şi t) din Legea nr.554/2004, Curtea a constatat că sentinţa tribunalului a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.
(Decizia nr. 81/R-CONT/14 Ianuarie 2015)
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş sub nr.37/46/2014, la data de 10.01.2014, reclamantul CM a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale – U.M. *** Piteşti, solicitând instanţei să dispună anularea Deciziei de imputare nr. ***, emisă de U.M. 01943 Piteşti, şi a Hotărârii nr.49/CJ252/2013, emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, precum şi exonerarea sa de plata sumei de 9.126 lei şi restituirea sumelor deja încasate în baza respectivelor acte.

Reclamantul a solicitat, totodată, suspendarea executării deciziei de imputaţie în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004.

Prin sentinţa nr.1518/14.08.2014 pronunţată în dosarul nr.37/46/2014/a1 Tribunalul Argeş – Secţia civilă - Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 referitoare la existenţa unui caz bine justificat de suspendare şi necesitatea evitării unei pagube iminente.

Împotriva sentinţei şi a încheierii de amânare a pronunţării din data de 12.08.2014 a formulat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art.485 şi următoarele Cod procedură civilă şi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:

- instanţa nu a avut în vedere motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată şi faptul că, în prezent, reclamantul locuieşte în continuare cu chirie şi beneficiază de compensaţie;

- executarea deciziei de imputaţie îl pune pe reclamant în imposibilitatea de a mai plăti creditul bancar, care presupune achitarea lunară a unei sume de 270 franci elveţieni. În plus, prejudiciul pretins de pârât nu este cert, având în vedere că, deşi decizia fost emisă pentru suma de 9.126 lei aferentă perioadei 01.08.2009-31.12.2010, din calculele reclamantului, în raport de reţinerile deja efectuate asupra salariului său, rezultă că suma imputată ar trebui să aibă un cuantum mai mic.

Intimatul-pârât M.A.N., pentru U.M. *** Piteşti, a depus întâmpinare, invocând faptul că cererea de suspendare nu întruneşte condiţiile legale şi, drept urmare, a fost corect respinsă de tribunal.

Reclamantul a depus la dosar certificat de grefă care confirmă faptul că, prin sentinţa nr.2210/17.12.2014, pronunţată în dosarul nr.37/46/2014, Tribunalul Argeş a admis cererea reclamantului CM şi a anulat în parte, în ce-l priveşte pe reclamant, Decizia de imputare nr.***, emisă de U.M. *** Piteşti, şi Hotărârea nr. ***, emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, încadrabile în drept în dispoziţiile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat.

Sub aspectul stării de fapt se reţine că prin Decizia de imputare nr. ***, înregistrată sub nr. ***, U.M. *** Garnizoana Piteşti a dispus angajarea răspunderii materiale a plutonierului CM pentru paguba de 9.126 lei produsă unităţii prin faptul că a beneficiat de compensaţie lunară pentru chirie, fără existenţa unui contract de închiriere înregistrat la organele fiscale, ceea ce contravine dispoziţiilor art.2 lit.e) din HG nr.1867/22.12.2005. S-a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.9 alin.2 din HG nr.1867/22.12.2006, prin primirea compensaţiei lunare pentru chirie, militarul a confirmat că nu au intervenit evenimente de natură să modifice dreptul la respectiva compensaţie, confirmare care s-a dovedit a nu fi reală, deoarece contractul de închiriere a fost reziliat. Lipsa de preocupare şi de bună-credinţă a militarului ca, pe toată perioadă pentru care a beneficiat de compensaţie lunară pentru chirie, să îndeplinească toate condiţiile ce stau la baza acordării acesteia, a fost apreciată drept motiv de angajare a răspunderii materiale, în temeiul art.2, art.12, art.20 şi art.24 din OG nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Reclamantul, solicitând suspendarea deciziei de imputare, a invocat faptul că activitatea de cercetare administrativă a fost finalizată după împlinirea termenului legal de 60 zile prevăzut de art.23 alin.1 din OG nr.121/1998, la data de 06.12.2012, în condiţiile în care existenţa faptei a fost cunoscută la data de 19.07.2012, când a fost înregistrat la U.M. *** răspunsul Administraţiei Finanţelor Publice Piteşti, referitor la valabilitatea contractelor de închiriere ale militarilor din cadrul unităţii. Pe de altă parte, răspunderea a fost antrenată cu nerespectarea dispoziţiilor art.24 alin.1 din OG nr.121/1998, în sensul că acesta a fost obligat să acopere un prejudiciu pentru care intervenise prescripţia.

Totodată, reclamantul a invocat faptul că decizia de imputare a fost emisă cu încălcarea termenului de 30 de zile prevăzut de art.25 alin.4 din OG nr.121/1998.

Curtea a constatat că, la nivel de aparenţă, atât cât este permisă verificarea legalităţii unui act administrativ într-o cerere de suspendare a executării acestuia cum este cea din speţă, răspunderea materială a reclamantului a fost stabilită pentru o pagubă constatată dincolo de termenul de 1 an de la data primirii sumelor imputate. Astfel, perioada în care se pretinde că reclamantul a primit necuvenit compensaţia lunară pentru chirie este 10.08.2009-31.03.2012, iar fapta a fost constatată la data de 10.08.2012, după cum rezultă din cuprinsul deciziei de imputare. În aceste condiţii, pentru o parte din sumă pare să fie împlinit termenul de 1 an prevăzut de art.24 alin.2 din OG nr.121/1998.

Acest aspect, aşa cum este relevat la o simplă lecturare a deciziei de imputare, constituie o împrejurare de natură să pună la îndoială legalitatea acesteia şi să justifice suspendarea executării acesteia până la soluţionarea litigiului judiciar referitor la anularea ei.

Curtea a mai reţinut că reclamantul a făcut dovada faptului că a contractat un credit bancar, astfel că grevarea salariului său şi de debitul impus prin decizia în discuţie în speţă reprezintă o sarcină suplimentară de natură să afecteze în mod serios venitul reclamantului şi, pe cale de consecinţă, întreţinerea zilnică a acestuia şi a familiei lui, aspecte ce nu pot fi recuperate într-o eventuală întoarcere a executării. Curtea a constatat, astfel, că în cauză este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente.

Concluzionând în sensul că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.15 alin. 1 raportat la art.14 alin.1 şi art.2 alin.1 lit.ş) şi t) din Legea nr.554/2004, Curtea a constatat că sentinţa tribunalului a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Drept urmare, în baza art.496 şi art.498 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul reclamantului şi a casat sentinţa, dispunând admiterea cererii de suspendare şi suspendarea executării deciziei de imputare până la soluţionarea definitivă a cauzei privind anularea respectivei decizii.
4. În cazul în care instanţa de fond argumentează soluţia pronunţată reţinând o altă situaţie de fapt, aceasta echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei.

Art. 249 alin. 2 din Regulamentul Vamal Comunitar

Ordinul 9988/2006 a Vicepreşedintelui ANAF
Prima instanţă, a soluţionat cererea pe o excepţie ce nu este incidentă cauzei, reţinând lipsa interesului acesteia pe considerentul că înscrisul s-a aflat în permanenţă în posesia societăţii comerciale.

Astfel, într-o motivare lapidară, prima instanţă a avut în vedere numai dispoziţia art. 249 alin. 2 din Regulamentul Vamal Comunitar, apreciind că declaraţia vamală a fost completată în conformitate cu normele tehnice privind utilizarea şi completarea formularelor documentului administrativ unic, aprobat prin Ordinul 9988/2006 a Vicepreşedintelui ANAF, opinând că originalul a fost eliberat reprezentantului în vamă, desemnat de reclamantă.

În acest context, Curtea a constatat că instanţa de fond nu a răspuns cererii reclamantului, nu a făcut o judecată asupra situaţiei de fapt existente în cauză, sens în care nu se poate realiza controlul judiciar asupra sentinţei atacate.

Totodată, Curtea a constatat că de esenţa hotărârii este motivarea acesteia, tocmai pentru a permite garantarea asigurării unui proces echitabil, în cadrul căruia părţile să aibă posibilitatea formulării apărărilor corespunzătoare.

Or, instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată reţinând o altă situaţie de fapt, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei.

Faţă de considerentele expuse, Curtea în temeiul art. 496 NCPC, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
(Decizia nr. 413/R-CONT/12 Februarie 2015)
Constată că prin acţiunea înregistrată la 16.04.2013, reclamanta SC TA SRL Mioveni, judeţul Argeş, a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea acestora la a i se comunica o copie certificată a validării liberului de vamă, emis la data de 29.07.2010, orele 16.31, pentru importul făcut în numele acestei societăţi, cu cheltuieli de judecată.

La data de 13.03.2014, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că aceasta nu se află în posesia actului solicitat de reclamant, ci acesta trebuie să existe la chiar societatea reclamantă.

Ulterior, la data de 04.03.2014, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a formulat întâmpinare, invocând ca şi chestiune prealabilă, faţă de aspectul că reclamanta a formulat acţiune împotriva Direcţiei Regionale Vamale Craiova, (fostă DRAOV Craiova), conceptarea în cauză a Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în temeiul art. 10 şi art. 11 din O.U.G. nr. 74/2013 şi HG nr. 520/2013, acte normative referitoare la înfiinţarea în subordinea ANAF a acestor direcţii.

Totodată, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DGRFP Craiova, cu motivarea că între calitatea de reclamant în procesul civil şi persoana care pretinde cp i-a fost încălcat un drept al său, precum şi între calitatea de pârât şi cel despre care se afirmă că a încălcat sau nu a respectat un drept, trebuie să existe identitate, ceea ce în prezenta cauză nu s-a dovedit.

În raport de cele arătate, a susţinut că DJAOV Argeş (Biroul Vamal Argeş), începând cu data d e01.08.2013 se află în subordinea DRV Ploieşti şi respectiv DGRFP Ploieşti, instituţii cu calitate procesuale pasivă în cauză.

Tribunalul Argeş prin sentinţa nr. 1226/16.05.2014, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

La data de 25.06.2014, reclamanta prin administrator şi asociat unic MVC a formulat cerere de îndreptare a erorilor materiale şi de înlăturare a omisiunilor vădite, strecurate în conţinutul sentinţei nr. 1226/2014, în sensul că în mod greşit s-a arătat că a solicitat judecata în lipsă, or faţă de calitatea sa procesuală, deţinut în penitenciar, era obligatorie prezenţa sa şi judecata în contradictoriu cu pârâtele.

Totodată, a susţinut că a formulat completări la acţiunea introductivă de instanţă, care nu au fost specificate în sentinţa civilă şi a solicitat în mod repetat eliberarea de înscrisuri şi comunicarea de informaţii, care nu i-au fost luate în considerare, împrejurare ce conduce la nulitatea sentinţei pronunţate de prima instanţă.

Pin încheierea din 27.06.2014, Tribunalul Argeş a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale şi d e înlăturare a omisiunilor vădite, pe considerentul că acestea nu se încadrează în baza art. 281 C. proc. civ.

Împotriva sentinţei civile nr. 1226/16.05.2014, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a formulat recurs de către reclamantă prin administrator şi asociat unic MVC, criticând-o pentru nelegalitate, pe motive încadrabile în art. 488 pct. 6 şi 8 NCPC.

În motivele de recurs s-a susţinut că în cursul anilor 2010 – 2013 a solicitat documente (înscrisuri) şi alte informaţii (note explicative) referitoare la declaraţia vamală nr. 11884/29.07.2010, întocmită şi completată în fals pentru punerea în liberă circulaţie a mărfurilor din containerul DFSR *** (autotren B ***) în data de 29.07.2010 orele 13, la Biroul Vamal de Interior Argeş, solicitări la care nu i s-a răspuns.

Această împrejurare a condus la trimiterea în judecată a asociatului unic al societăţii pentru infracţiuni ce au legătură cu activitatea vamală, iar acesta nu a putut să-şi dovedească vinovăţia, ca urmare a imposibilităţii de a dovedi că înscrisul întocmit la Biroul Vamal de Interior Argeş nu aparţine aceste societăţi.

Susţine recurenta că la aceste solicitări a primit numai răspunsuri evazive şi la aproximativ 4 ani a primit o copie după declaraţia vamală, dar de care nu a avut cunoştinţă până la acel moment. Or, funcţionarii vamali aveau obligaţia să anexeze acestei declaraţii vamale documentele care să arate în numele cui şi pe seama cui s-a realizat liberul de vamă, având în vedere că operaţiunile respective nu s-au făcut de către reprezentantul reclamantei.

În susţinere a depus la dosar înscrisuri.

Reclamanta a solicitat şi ajutor public judiciar, în temeiul O.U.G. nr. 51/2008, însă pe parcursul soluţionării recursului s-a achitat taxa de timbru prevăzută de Legea nr. 146/1997, astfel că prin încheierea din 30.10.2014, Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de acordare a ajutorului judiciar, ca lipsită de obiect.

În concluziile scrise, recurenta a precizat că solicitările sale priveau în mod expres documentele constând în: contractul de prestaţii de vămuire, manipulare, încheiat semnat, şi ştampilat între importator SC TA SRL şi SC LGC SRL - reprezentată de comisionarul vamal MI; împuternicirea încheiată, semnată şi ştampilată între reclamanta şi comisionarul vamal; documentul de plată a taxelor vamale, efectuat la casieria Biroului Vamal de Interior Argeş; factura fiscală întocmită de SC LGC SRL, pentru prestaţiile de vămuire şi nota explicativă a funcţionarilor biroului vamal şi comisionarului vamal MI.

Or, acesta a primit numai copia validării liberului de vamă, înscris care nu lămureşte situaţia din prezenta cauză, sub aspectul declarantului operaţiunii de vămuire.

S-a mai susţinut că CMR – ul transportatorului nu poartă semnătura asociatului unic al reclamantei, iar despre conţinutul containerului a luat cunoştinţă după ce organele Poliţiei BCCO Piteşti şi ANV Bucureşti le-ai descoperit în baxurile de detergenţi care aparţineau SC „KBSH” SRL.

Faţă de cele arătate, a solicitat admiterea recursului şi obligarea pârâtelor să-i comunice înscrisurile solicitate.

Curtea, examinând recursul prin prisma criticilor aduse pe care le-a încadrat în motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 NCPC, care reglementează casarea unei hotărâri pentru nemotivarea hotărârii sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, a constatat că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

În cauză, Curtea a reţinut că obiectul cu care reclamanta a învestit instanţa de fond îl constituie refuzul nejustificat al organelor vamale de a-i pune la dispoziţie documentele care s-au încheiat cu ocazia îndeplinirii formalităţilor de vămuire din data de 29.07.2010, pe baza cărora asociatul unic al acesteia a fost trimis în judecată pentru infracţiuni ce au legătură cu activitatea vamală.

Totodată, s-a constatat că asociatul recurentei - deţinut în Penitenciarul Colibaşi, a formulat mai multe cereri prin care a precizat ca înscrisul solicitat că fie însoţit de toate actele care au stat la baza întocmirii acestuia, respectiv: declaraţia vamală nr. 11884/29.07.2010, întocmită şi completată în fals pentru punerea în liberă circulaţie a mărfurilor din containerul DFSR *** (autotren ***) în data de 29.07.2010 orele 13, la Biroul Vamal de Interior Argeş, contractul de prestaţii de vămuire, manipulare încheiat, semnat, şi ştampilat între importator SC TA SRL şi SC LGC SRL - reprezentată de comisionarul vamal MI; împuternicirea încheiată, semnată şi ştampilată între reclamanta şi comisionarul vamal; documentul de plată a taxelor vamale, efectuat la casieria Biroului Vamal de Interior Argeş; factura fiscală întocmită de SC LGC SRL, pentru prestaţiile de vămuire şi nota explicativă a funcţionarilor biroului vamal şi comisionarului vamal MI, aşa cum rezultă din înscrisul depus la dosarul de fond.

Or, prima instanţă, a soluţionat cererea pe o excepţie ce nu este incidentă cauzei, reţinând lipsa interesului acesteia pe considerentul că înscrisul s-a aflat în permanenţă în posesia societăţii comerciale.

Astfel, într-o motivare lapidară, prima instanţă a avut în vedere numai dispoziţia art. 249 alin. 2 din Regulamentul Vamal Comunitar, apreciind că declaraţia vamală a fost completată în conformitate cu normele tehnice privind utilizarea şi completarea formularelor documentului administrativ unic, aprobat prin Ordinul 9988/2006 a Vicepreşedintelui ANAF, opinând că originalul a fost eliberat reprezentantului în vamă, desemnat de reclamantă.

În acest context, Curtea a constatat că instanţa de fond nu a răspuns cererii reclamantului, nu a făcut o judecată asupra situaţiei de fapt existente în cauză, sens în care nu se poate realiza controlul judiciar asupra sentinţei atacate.

Totodată, Curtea a constatat că de esenţa hotărârii este motivarea acesteia, tocmai pentru a permite garantarea asigurării unui proces echitabil, în cadrul căruia părţile să aibă posibilitatea formulării apărărilor corespunzătoare.

Or, instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată reţinând o altă situaţie de fapt, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei.

Faţă de considerentele expuse, Curtea în temeiul art. 496 NCPC, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

5. Legislaţie secundară. Existenţa unui regulament intern de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare în baza acestui regulament şi potrivit procedurii prevăzute de acesta.
Critica referitoare la lipsa unui regulament intern de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ-pârâtă în speţa de faţă, este nefondată.

Astfel, la dosarul de recurs se află Regulamentul intern al Colegiului Naţional „Alexandru Odobescu”, în care la Cap.IX - Elevii, litera C - Obligaţiile elevilor, la art.143 alin.1 lit.a)-t) sunt enumerate faptele care constituie abatere, printre acestea aflându-se şi cea de la lit.f), săvârşită de reclamant.

Conform dispoziţiilor art.143 alin.1, lit.f) din Regulamentul intern se prevede că este interzis elevilor şi constituie abatere, deţinerea, consumarea sau comercializarea, în perimetrul de învăţământ şi în afara acestuia, de droguri, substanţe etnobotanice, băuturi alcoolice şi ţigări, să practice jocuri de noroc sau să participe la oricare dintre activităţile menţionate.

La art.143 alin.2 se precizează că abaterile săvârşite de elevi vor fi analizate în Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, comisie care face propunerea de sancţionare, pe care o comunică consiliului, ceea ce s-a făcut în cauza de faţă.

Această comisie a fost constituită prin Decizia nr.***, pentru anul şcolar 2013-2014, având ca atribuţii, printre altele, şi cercetarea abaterilor disciplinare săvârşite de elevi, fiind nefondată critica prin care se susţine că faptele săvârşite de elevi nu sunt cercetate, constatându-se doar săvârşirea acestora.

Astfel, în cauza de faţă a fost cercetată fapta reclamantului, cercetare în urma căreia s-a întocmit procesul-verbal nr.*** de către comisia amintită, în care s-a consemnat ceea ce a declarat reclamantul, acesta precizând că este cel care a plătit sticla de votcă, plecând de la orele de limba română şi chimie, împreună cu CA în blocurile din apropierea şcolii, unde a consumat alcoolul cumpărat, cei doi întorcându-se în şcoală pentru a-şi lua ghiozdanele.

De asemenea, în procesul verbal amintit s-a consemnat şi poziţia mamei recurentului, propunându-se în final sancţiunea mustrării scrise însoţite de scăderea notei la purtare la 6, propunere adusă la cunoştinţa mamei recurentului, care a semnat de primire, aşa cum rezultă din adresa nr. ***.

Se constată astfel că s-a respectat procedura prevăzută în regulamentul intern, la art.153 şi art.154 coroborat cu art.159 din R.O.F.U.I.P., parcurgându-se toate etapele prevăzute în regulamentele amintite, în privinţa cercetării faptei săvârşite, a individualizării şi aplicării sancţiunilor, ţinându-se seama de faptul că anterior, în decembrie 2013, un alt elev, DS a consumat băuturi alcoolice în incinta şcolii, fiind subiect de presă şi TV.

Drept urmare, pârâtul în mod întemeiat a aplicat o astfel de sancţiune, având în vedere şi consecinţele abaterii disciplinare.
(Decizia nr. 453/R-cont/16 Februarie 2015)
Prin acţiunea înregistrată la data de 28.03.2014, reclamantul OCL - prin reprezentanţi legali: OM şi OT a chemat în judecată pe pârâtul Colegiul Naţional ,,Alexandru Odobescu”, solicitând anularea adresei nr. *** şi a Hotărârii Consiliului profesoral din 14.02.2014, prin care s-a dispus mutarea disciplinară a acestuia la o altă unitate de învăţământ.

De asemenea, s-a solicitat suspendarea actului administrativ de mutare la o altă unitate de învăţământ, până la soluţionarea acţiunii în anularea măsurii dispuse.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că măsura aplicată este disproporţionată, în raport de dispoziţiile art.118 alin. 2 lit. g) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar, în sensul că, în raport de abaterea disciplinară săvârşită şi de comportamentul anterior se impunea aplicarea unei sancţiuni mai blânde.

Reclamantul precizează că a formulat contestaţie la măsura dispusă de Consiliul profesoral al colegiului, contestaţie care a fost respinsă, aşa cum rezultă din adresa nr. ***, comunicată prin poştă.

Se adaugă faptul că hotărârea din data de 14.02.2014 nu a fost comunicată reclamantului, fapt recunoscut şi de pârâtă prin adresa din 17.03.2014, reclamantul neavând posibilitatea să verifice legalitatea şi temeinicia acesteia, considerând că sunt îndeplinite cerinţele art.14 din Legea nr.544/2004, pentru suspendarea măsurii luate, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Astfel se susţine că reclamantul este elev în clasa a X-a, iar absenţele nemotivate conduc la exmatricularea din an, aducându-se prejudicii grave acestuia, reclamantul nemergând la cursuri, deoarece pârâta nu îi permite accesul în şcoală.

Reclamantul precizează că nu este primit la cursuri nici la Liceul Tehnologic Dacia, pentru că se solicită acordul expres al părinţilor. Pe de altă parte, această unitate de învăţământ nu are profilul de matematică informatică, încălcându-se în acest fel dispoziţiile art. 32 din Constituţia României.

Prin întâmpinarea de la dosarul de fond, intimatul Colegiul Naţional Liceal „Alexandru Odobescu” solicită anularea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de persoane care nu au calitatea de reprezentant. În subsidiar, se solicită respingerea cererii de suspendare a actului administrativ ca inadmisibilă, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea din 11.04.2014, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamanţilor majori, respectiv părinţii reclamantului, excepţie invocată de către pârât, cu motivarea că minorul Olărescu OCL poate şi trebuie să fie reprezentat de părinţii săi.

Prin aceeaşi încheiere, a fost respinsă cererea de suspendare a hotărârii din data de 14.02.2014, emisă de Consiliul profesoral, instanţa de fond concluzionând că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv: existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente.

Prin sentinţa nr. 1278/23.05.2014, Tribunalul Argeş a respins acţiunea formulată de reclamant.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că în data de 09.01.2014, reclamantul, împreună cu un alt elev au cumpărat şi consumat băuturi alcoolice, fiind amendaţi contravenţional de patrula de jandarmi şi sancţionaţi de comisia de disciplină a instituţiei de învăţământ, pârâta în cauză cu mustrare scrisă şi scăderea notei la purtare.

La data de 24.01.2014, reclamantul împreună cu alţi doi elevi au intrat în toaleta şcolii din Corpul B al clădirii, părăsind Corpul A în care învăţau şi au pătruns în toaleta de la etajul 1, dând foc la săpuniera din plastic, provocând fum, distrugere de bunuri şi agitaţie, aspect confirmat şi de camerele de supraveghere video ale şcolii.

Instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art.118 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, potrivit cărora, elevii care săvârşesc fapte prin care se încalcă dispoziţii legale în vigoare, inclusiv regulamentele şcolare sunt sancţionaţi în funcţie de gravitatea faptelor.

De asemenea au fost aplicate şi dispoziţiile art.118 alin.2 din acelaşi act normativ, potrivit cărora, sancţiunile disciplinare care se pot aplica elevilor sunt: observaţia individuală, mustrarea în faţa clasei, mustrarea scrisă, retragerea temporară sau definitivă a bursei, eliminarea de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile, mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi şcoală, mutarea disciplinară la o altă unitate de învăţământ, cu acceptul conducerii unităţii primitoare, preavizul de exmatriculare şi exmatricularea.

În cauză, s-a apreciat că sancţiunea disciplinară aplicată, aceea a mutării disciplinare la o altă unitate de învăţământ, a fost corect stabilită, având în vedere gravitatea abaterii disciplinare, precum şi împrejurarea că reclamantul a mai fost sancţionat disciplinar cu puţin timp în urmă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, prin reprezentaţii săi legali: OT şi OM, părinţii săi, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând casarea sentinţei, iar pe fond admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată, respectiv anularea hotărârii din data de 14.02.2014, emisă de Consiliul Profesoral al Colegiului Naţional Liceal „Alexandru Odobescu”.

În motivarea recursului, se susţine că instanţa de fond nu a motivat sentinţa pronunţată şi nu a arătat probele care au stat la baza acestei hotărâri, enumerând doar actele normative care individualizează sancţiunea aplicată, sancţiune pe care recurentul o consideră nelegală.

Se susţine că unitatea de învăţământ pârâtă în cauză are un regulament intern de organizare şi funcţionare, care este o copie a Ordinului nr. 4925/08.09.2005, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Astfel, în Regulamentul intern al intimatului pârât nu este arătată procedura de stabilire a sancţiunilor, în funcţie de gravitatea acestora şi faptele considerate grave.

Se precizează faptul că în ordinul amintit nu este menţionată procedura de sancţionare disciplinară a elevilor, deoarece Secţiunea a 6-a „Sancţiunile aplicate elevilor” nu cuprinde prezumţia de nevinovăţie, încât faptele sesizate nu sunt cercetate, ci se constată doar săvârşirea acestora.

Recurentul susţine că este elevul Colegiului Naţional Liceal „Alexandru Odobescu” din anul 2012 şi nu a avut nicio abatere disciplinară gravă, obţinând rezultate bune în activitatea şcolară.

Prin hotărârea contestată în cauză, recurentul consideră că s-a decis în mod abuziv şi fără o verificare prealabilă, mutarea acestuia la o altă unitate de învăţământ, mult inferioară, unde nu există profilul matematică – informatică, respectiv Liceul Tehnologic „Dacia” Piteşti.

În altă ordine de idei, se susţine că motivarea hotărârii contestate în cauză nu s-a comunicat către recurent, fiindu-i comunicată doar adresa nr. 97/17.02.2014.

Recurentul consideră că, la stabilirea sancţiunii disciplinare trebuia să se aibă în vedere: fapta săvârşită; împrejurările în care fapta a fost săvârşită; gradul de vinovăţie a elevului; consecinţele abaterii disciplinare şi comportarea generală a elevului la şcoală, în familie şi în societate.

Se menţionează faptul că imaginea unităţii de învăţământ a avut prioritate faţă de interesul minorului elev, aplicându-se această sancţiune extrem de dură, pentru a salva imaginea unităţii de învăţământ, ca urmare a unui alt caz mediatizat, în care un elev a pătruns în incinta şcolii, consumând băuturi alcoolice, intrând în comă şi fiind transportat la spital. Se arată faptul că sancţiunea pentru acest elev a fost doar mustrarea scrisă şi scăderea notei la purtare, pe când recurentul a consumat băuturi alcoolice în afara unităţii de învăţământ, după care a intrat în incinta şcolii pentru a-şi lua ghiozdanul.

Se arată că la data de 16.01.2014 s-a întrunit Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar şi disciplină, iar în procesul - verbal încheiat cu această ocazie s-a reţinut că acesta nu a avut abateri disciplinare, implicându-se în activităţile clasei, aflându-se la prima abatere, motiv pentru care s-a propus sancţiunea mustrării scrise, cu scăderea notei la purtare, această măsură fiind adusă la cunoştinţa mamei recurentului prin adresa nr. ***/20.01.2014.

Se apreciază că, în mod inexplicabil şi fără nicio justificare legală, la data de 14.02.2014 s-a convocat şedinţa Consiliului Profesoral, aplicându-se încă o sancţiune mult mai drastică pentru recurent, măsură adusă la cunoştinţa mamei elevului prin adresa nr.***/17.02.2014, respectiv mutarea disciplinară a elevului la altă unitate de învăţământ.

În urma solicitării mamei recurentului, Consiliul Profesoral s-a întrunit din nou, iar din procesul - verbal încheiat cu acest prilej la data de 6.03.2014 rezultă că directoarea unităţii de învăţământ i-a imputat recurentului săvârşirea unor fapte nereale şi nedovedite, cum ar fi incendierea unui obiect aflat în toaletă.

Recurentul susţine că unitatea de învăţământ nu a avut în vedere prezumţia de nevinovăţie, precum şi dacă fapta a fost săvârşită sau nu cu vinovăţie, nerespectându-se Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Se consideră că prin executarea hotărârii contestate în cauza de faţă se aduce un prejudiciu moral grav recurentului acesta, fiind scos abuziv şi brusc din comunitatea de colegi şi dus într-o unitate de învăţământ mult inferioară în privinţa calităţii învăţământului, lipsind profilul şi materiile pe care le avea în cadrul unităţii pârâte. Pe de altă parte, acesta susţine că nu s-a putut integra în noua unitate de învăţământ, suferind un şoc psihic.

Prin întâmpinarea de la dosar, pârâtul solicită, pe cale de excepţie, anularea cererii de recurs, ca fiind formulată de persoane care nu au calitatea de reprezentant, precum şi respingerea cererii ca lipsită de interes. Pe fond, se solicită respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant, se susţine că reclamantul este născut în data de 2.05.1997, având vârsta de 17 ani, invocându-se dispoziţiile art.80 din Noul Cod procedură civilă, raportat la art.41 Cod civil, coroborat cu art.57 alin.2 Cod procedură civilă, dispoziţii legale care se aplică persoanei ce a împlinit vârsta de 14 ani, cu capacitate de exerciţiu restrânsă, minorul cu o astfel de capacitate încheind acte juridice cu încuviinţarea părinţilor, putând să stea în judecată reprezentat, asistat sau autorizat, în condiţiile prevăzute de lege.

Drept urmare, intimatul pârât susţine că reclamantul din cauza de faţă nu poate să fie reprezentat legal de părinţi, aceştia putând cel mult să încuviinţeze actele încheiate de reclamant, în cauza de faţă, acţiunea fiind formulată de părinţii reclamantului, în calitate de reprezentanţi legali.

Pentru aceste considerente, se solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, cu anularea recursului, ca fiind formulat de persoane care nu au calitatea de reprezentant legal, susţinându-se că această excepţie are un efect peremptoriu, circumscriindu-se nulităţii necondiţionate de vătămare.

Cu privire la excepţia lipsei de interes se susţine că recurentul nu a rămas elev în cadrul instituţiei de învăţământ la care s-a dispus mutarea disciplinară, respectiv Liceul Tehnologic „Dacia”, acesta fiind elevul Liceului Teoretic „Ion Barbu”, unde a ajuns prin transfer, în baza dispoziţiilor art.21 alin. 2 din Legea nr.1/2011, privind transferul la o altă unitate de învăţământ.

Drept urmare, anularea hotărârii prin care s-a dispus mutarea disciplinară a recurentului nu ar mai putea să pună părţile în situaţia anterioară, recurentul nemaiavând posibilitatea de a fi reintegrat în unitatea şcolară iniţială, din moment ce, din proprie voinţă, a solicitat şi obţinut transferul la Liceul Teoretic „Ion Barbu”.

Ca atare, recurentul nu justifică un interes actual şi legitim în formularea prezentului recurs.

Pe fondul cauzei, se susţine că recursul este nefondat, sancţiunea aplicată respectând dispoziţiile art.118 din ROFUIP, precum şi Regulamentul intern.

Ataşat întâmpinării, s-a depus Regulamentul Intern.

Prin răspunsul la întâmpinare aflat la dosar, recurentul solicită respingerea excepţiei privind lipsa calităţii de reprezentant, susţinând că exprimarea „prin reprezentanţi” trecută în declararea recursului este o eroare materială, prin aceasta înţelegând că este asistat de părinţi, cu menţiunea că acesta este reprezentat de avocat, conform împuternicirii avocaţiale.

Recurentul adaugă faptul că îşi poate împuternicii părinţii să-l reprezinte în proces, conform art.80 alin.2 raportat la art.85 alin.2 Cod procedură civilă, iar pentru că acesta nu a împlinit vârsta de 18 ani, părinţii recurentului sunt obligaţi să îl asiste şi să-şi dea încuviinţarea la încheierea actelor juridice.

Referitor la excepţia lipsei de interes, se solicită respingerea acesteia. Faptul că recurentul s-a mutat la o altă unitate de învăţământ nu înseamnă că sancţiunea aplicată este legală, iar în situaţia anulării măsurii, acesta poate să fie reintegrat la Colegiul Naţional Liceal „Alexandru Odobescu”.

Pe fondul cauzei, se solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.

Potrivit dispoziţiilor art.248 alin. 1 şi 2 din Noul Cod de procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra celor două excepţii invocate prin întâmpinarea de la dosar.

Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a părinţilor reclamantului se constată că aceasta este nefondată urmând a o respinge ca atare, în baza art.248 NCPC.

Se apreciază faptul că prezentul recurs este formulat de reclamant, asistat de părinţii săi, deoarece nu a împlinit 18 ani, având vârsta de 17 ani, fiind angajat un avocat în vederea redactării recursului şi reprezentării reclamantului în faţa instanţei de judecată, contractul de asistenţă juridică fiind semnat personal de reclamant asistat de părinţi.

Drept urmare, va fi respinsă excepţia invocată privind anularea recursului pentru lipsa calităţii de reprezentant a părinţilor reclamantului, apărătorul ales al acestuia precizând, în răspunsul la întâmpinarea de la dosar, că exprimarea „prin reprezentanţi” trecută în declararea recursului este o eroare materială, recurentul fiind asistat de părinţii săi reprezentat de avocat.

Excepţia lipsei de interes invocată de pârât prin aceeaşi întâmpinare este, de asemenea, nefondată urmând a o respinge ca atare, în baza art. 248 NCPC.

Chiar dacă reclamantul a obţinut transferul la o altă unitate şcolară, acesta justifică interesul în formularea prezentei acţiuni, existând posibilitatea reintegrării pe viitor în liceul de la care a fost mutat disciplinar.

Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a probelor administrate, a constatat că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art.496 NCPC.

Critica potrivit căreia sentinţa de la fond este nemotivată, este nefondată, urmând a o respinge ca atare, constatându-se că instanţa de fond a argumentat soluţia de respingere a acţiunii formulate, Curtea având posibilitatea să întregească această motivare.

Astfel, analizând înscrisurile de la dosar, instanţa de fond a concluzionat că reclamantul în data de 9.01.2014 a consumat băuturi alcoolice, fiind sancţionat de către comisia de disciplină a instituţiei de învăţământ, pârâtă în cauza de faţă, aplicându-se sancţiunea mustrării scrise şi scăderea notei la purtare.

Ulterior, la data de 24.01.2014, acelaşi reclamant, împreună cu alţi doi colegi au intrat în toaleta şcolii şi au dat foc săpunierei din plastic, producându-se fum şi agitaţie.

Drept urmare, în baza art.118¹ alin.1 şi 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei de învăţământ preuniversitar recurentului-reclamant i s-a aplicat măsura mutării disciplinare la altă unitate de învăţământ.

Critica referitoare la lipsa unui regulament intern de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ-pârâtă în speţa de faţă, este nefondată.

Astfel, la dosarul de recurs se află Regulamentul intern al Colegiului Naţional „Alexandru Odobescu”, în care la Cap.IX - Elevii, litera C - Obligaţiile elevilor, la art.143 alin.1 lit.a)-t) sunt enumerate faptele care constituie abatere, printre acestea aflându-se şi cea de la lit.f), săvârşită de reclamant.

Conform dispoziţiilor art.143 alin.1, lit.f) din Regulamentul intern se prevede că este interzis elevilor şi constituie abatere, deţinerea, consumarea sau comercializarea, în perimetrul de învăţământ şi în afara acestuia, de droguri, substanţe etnobotanice, băuturi alcoolice şi ţigări, să practice jocuri de noroc sau să participe la oricare dintre activităţile menţionate.

La art.143 alin.2 se precizează că abaterile săvârşite de elevi vor fi analizate în Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, comisie care face propunerea de sancţionare, pe care o comunică consiliului, ceea ce s-a făcut în cauza de faţă.

Această comisie a fost constituită prin Decizia nr.***, pentru anul şcolar 2013-2014, având ca atribuţii, printre altele, şi cercetarea abaterilor disciplinare săvârşite de elevi, fiind nefondată critica prin care se susţine că faptele săvârşite de elevi nu sunt cercetate, constatându-se doar săvârşirea acestora.

Astfel, în cauza de faţă a fost cercetată fapta reclamantului, cercetare în urma căreia s-a întocmit procesul-verbal nr.*** de către comisia amintită, în care s-a consemnat ceea ce a declarat reclamantul, acesta precizând că este cel care a plătit sticla de votcă, plecând de la orele de limba română şi chimie, împreună cu CA în blocurile din apropierea şcolii, unde a consumat alcoolul cumpărat, cei doi întorcându-se în şcoală pentru a-şi lua ghiozdanele.

De asemenea, în procesul verbal amintit s-a consemnat şi poziţia mamei recurentului, propunându-se în final sancţiunea mustrării scrise însoţite de scăderea notei la purtare la 6, propunere adusă la cunoştinţa mamei recurentului, care a semnat de primire, aşa cum rezultă din adresa nr. ***.

Ulterior, la data de 14.02.2014, cu respectarea art.28 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Unităţilor din Învăţământul Preuniversitar, aprobat prin Ordinul nr.4925/8.09.2005, pe baza raportului Comisiei pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, s-a stabilit de către consiliul profesoral, în unanimitate, aplicarea sancţiunii disciplinare a recurentului de mutare la altă unitate şcolară, alături de alţi trei colegi CA, RV şi MR.

Se constată astfel că s-a respectat procedura prevăzută în regulamentul intern, la art.153 şi art.154 coroborat cu art.159 din R.O.F.U.I.P., parcurgându-se toate etapele prevăzute în regulamentele amintite, în privinţa cercetării faptei săvârşite, a individualizării şi aplicării sancţiunilor, ţinându-se seama de faptul că anterior, în decembrie 2013, un alt elev, DS a consumat băuturi alcoolice în incinta şcolii, fiind subiect de presă şi TV.

Drept urmare, pârâtul în mod întemeiat a aplicat o astfel de sancţiune, având în vedere şi consecinţele abaterii disciplinare.

Critica potrivit căreia nu a fost comunicată motivarea hotărârii contestate în cauză, este nefondată.

Astfel, deoarece mama reclamantului a refuzat să primească înscrisurile referitoare la abaterea disciplinară şi actele emise pentru sancţionarea reclamantului, pârâtul a comunicat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cu adresa nr.***, Hotărârea Consiliului profesoral din 14.02.2014.

Refuzul primirii acestei hotărâri rezultă din procesul-verbal nr.*** şi procesul-verbal nr.***, ulterior mama reclamantului solicitând în scris reanalizarea situaţiei fiului său, rezultatul fiindu-i comunicat prin adresa nr.***, formulându-se contestaţie împotriva hotărârii atacate în cauza de faţă, respinsă ca nefondată.

Pentru aceste considerente, prezentul recurs este nefondat, Curtea respingîndu-l ca atare, în baza art.496 din Noul Cod de procedură civilă.