Secţia I civilă Competenţa teritorială în litigiile civile născute dintr-o faptă penală soluţionată printr-o hotărâre distinctă. Art. 07 Noul Cod de procedură civilă Art. 113 al. Noul Cod de procedură civilă

6. Sancţiunea anulării cererii în lipsa depunerii taxelor judiciare de timbru.
Art. 33 alin.1 din OUG nr.80/2013

Art.486 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă
Potrivit art. 33 alin.1 din OUG nr.80/2013, cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se plătesc anticipat.

Potrivit art.486 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă dovada taxei de timbru se depune la dosar sub sancţiunea nulităţii cererii de recurs.

Instanţa a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. XVII alin. 3 raportat la art. XV alin. 2 din Legea nr. 2/2013, recurentul chemat în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale fiind înştiinţat la data de 16 octombrie 2014 cu privire la faptul că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin.2 Cod procedură civilă, potrivit rezoluţiei din data de 16 octombrie 2014. De asemenea, în lumina aceloraşi prevederi legale, s-a atras atenţia recurentului asupra sancţiunii anulării cererii în lipsa depunerii taxelor judiciare de timbru.

Având în vedere că recurentul chemat în garanţie nu a procedat la completarea cererii sale în termenul de 10 zile de la comunicarea lipsurilor şi nici ulterior până astăzi, văzând dispoziţiile art.486 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea a dispus anularea recursului ca netimbrat.
(Decizia nr. 536/R-CONT/25 Februarie 2015)
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 iulie 2013, reclamantul CNI a chemat în judecată pe pârâta Universitatea Spiru Haret solicitând obligarea pârâtei la emiterea şi eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentelor la diploma de licenţă (foaia matricolă) în favoarea lui.

La 25 aprilie 2014 pârâta Universitatea Spiru Haret a formulat întâmpinare solicitând şi chemarea în garanţie a Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, deoarece tipărirea şi livrarea formularelor tipizate pentru diplome şi suplimente nu se poate face decât cu aprobarea scrisă a acestuia ca autoritate publică.

Pârâtul Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în garanţie în principal ca inadmisibilă, deoarece nu avea obligaţia de a pune la dispoziţie formular tipizat pentru această formă de învăţământ, iar pe fond ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civile nr.1601 din 16 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, complet Specializat Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr.5473/109/2014 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul CNI în contradictoriu cu pârâţii Universitatea ,,Spiru Haret", şi Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului, numai faţă de pârâta Universitatea "Spiru Haret", pe care a obligat-o să elibereze reclamantului diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă. S-a admis cererea de chemare în garanţie şi a fost obligat chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă pentru reclamant. A fost obligată pârâta Universitatea "Spiru Haret", la 50 de lei cheltuieli de judecată către reclamant, iar chematul în garanţie la 670 de lei cheltuieli de judecată către pârâta Universitatea "Spiru Haret".

La data de 6 octombrie 2014 chematul în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale a formulat recurs împotriva acestei sentinţe. La cererea de recurs nu a ataşat dovada de achitare a taxelor judiciare de timbru. Ca atare, instanţa de recurs i-a solicitat în scris ca, în termen de 10 zile de la comunicarea înştiinţării, să depună la dosar dovada de plată a taxei judiciare de timbru de 100 lei, sub sancţiunea anulării cererii de recurs.

Intimata pârâtă Universitatea Spiru Haret a invocat prin întâmpinare excepţia de netimbrare a recursului.

Excepţia este întemeiată.

Potrivit art. 33 alin.1 din OUG nr.80/2013, cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se plătesc anticipat.

Potrivit art.486 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă dovada taxei de timbru se depune la dosar sub sancţiunea nulităţii cererii de recurs.

Instanţa a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. XVII alin. 3 raportat la art. XV alin. 2 din Legea nr. 2/2013, recurentul chemat în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale fiind înştiinţat la data de 16 octombrie 2014 cu privire la faptul că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin.2 Cod procedură civilă, potrivit rezoluţiei din data de 16 octombrie 2014. De asemenea, în lumina aceloraşi prevederi legale, s-a atras atenţia recurentului asupra sancţiunii anulării cererii în lipsa depunerii taxelor judiciare de timbru.

Având în vedere că recurentul chemat în garanţie nu a procedat la completarea cererii sale în termenul de 10 zile de la comunicarea lipsurilor şi nici ulterior până astăzi, văzând dispoziţiile art.486 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea a dispus anularea recursului ca netimbrat.

7. Expirarea termenului fixat de un certificat de urbanism.
Art.27 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.50/1991, republicată
Curtea a amintit că după expirarea termenului fixat de un certificat de urbanism, acesta nu dispare ca şi cum nu ar fi existat niciodată, ci există în continuare, însă expiră termenul legal în care un beneficiar are dreptul să întreprindă lucrările pentru care a fost întocmit, astfel că şi în această situaţie produce efecte.

În speţă, Curtea a apreciat că nu poate fi respinsă acţiunea în anulare ca lipsită de interes, deoarece a expirat termenul din certificatul de urbanism sus-menţionat, întrucât reclamantul la data sesizării instanţei de judecată se afla în termenul de un an fixat de respectivul înscris şi se considera o persoană vătămată prin obligarea acestuia de către pârâtă a obţinerii acordului în formă autentică a intervenientului TM, deşi în litigiu situaţia de fapt nu se regăsea în cele trei ipoteze prevăzute de art.27 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.50/1991, republicată.
(Decizia nr. 634/R-CONT/9 martie 2015)
Prin cererea formulată la data de 15.04.2013, reclamantul MN a chemat în judecată pe pârâta Comuna Bascov - prin Primar, solicitând anularea dispoziţiei de soluţionare a plângerii prealabile nr.20516/18.12.2012 şi anularea în parte a certificatului de urbanism nr.184/31.05.2012, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 13.10.2004, fiul acestuia MD a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna Bascov, sat Bascov, judeţul Argeş, iar la 14.08.2009 Primăria comunei Bascov a eliberat pe numele acestuia certificatul de urbanism nr.***, la data de 27.08.2009 fiind emisă şi autorizaţia de construire nr.***.

S-a mai arătat că la data de 12.05.2010, MD a transmis reclamantului prin contractul de vânzare cumpărare nr. *** dreptul de proprietate asupra imobilului, cu rezervarea dreptului de uzufruct viager şi a dreptului de abitaţie viageră.

La 28.11.2012 Primăria comunei Bascov a eliberat petentului certificatul de urbanism nr.***, prin care s-a stabilit în sarcina sa nu doar întocmirea documentaţiei tehnice DTAC, ci şi acordul notarial al vecinului TM.

Petentul a formulat plângere prealabilă ce a fost respinsă, însă decizia prin care a fost respinsă nu întruneşte condiţiile de formă şi fond prevăzute de lege, nefiind motivată în fapt şi în drept.

Mai mult, consideră petentul că este nelegală menţiunea din cuprinsul certificatului de urbanism privitoare la necesitatea acordului în formă notarială a vecinului TM, neîncadrându-se în disp. art.27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 republicată.

Această cerinţă este inserată în mod arbitrar de pârâtă pentru a-l determina pe reclamant să nu-şi mai edifice gardul. Ceea ce însă nu a observat pârâta este faptul că petentul a schimbat structura gardului împrejmuitor şi că acesta nu este alipit la calcan, nu este fundat la o cotă mai adâncă decât a tălpii fundaţiei casei numitului TM şi respectă gradul de însorire al proprietăţii vecine.

Faţă de această reţinere, petentul consideră că pârâta refuză nejustificat să rezolve cererea, încălcându-i dreptul de a-şi delimita proprietatea cu gard împrejmuitor şi de asemenea încălcând şi principiul proporţionalităţii, care prevede că orice măsură dispusă de o autoritate publică, care afectează drepturile indivizilor, trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit.

În susţinere, petentul a depus înscrisuri.

La 24.02.2014 pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, deoarece răspunsul la plângerea prealabilă este motivat în fapt şi în drept, iar cerinţa impusă prin certificatul de urbanism, cu privire la acordul în formă autentică a vecinului TM, este legală, raportat la forma în care petentul înţelege să-şi edifice gardul.

Mai mult, prin procesul verbal de control nr.1350/2013, Inspectoratul de Stat în Construcţii a dispus sancţionarea petentului cu amendă contravenţională şi desfiinţarea construcţiei „împrejmuire teren” realizată în comuna Bascov, sat Bascov.

La întâmpinare s-au ataşat înscrisuri.

Prin răspunsul la întâmpinare, petentul a arătat că îşi menţine cele precizate în acţiune, solicitând admiterea acesteia aşa cum a fost formulată.

Pentru termenul din 08.04.2014 s-a formulat cerere de intervenţie accesorie de către numitul TM, acesta arătând că terenul său este vecin cu al petentului, că gardul construit de acesta depăşeşte ca înălţime 2,90 m., iar pe latura unde se învecinează cu terenul său, gardul în lungime de circa 17 m. , are 5 m înălţime, astfel că terenul său este inutilizabil datorită umbrei lăsată de gard. A susţinut intervenientul că parte din gard se edifică pe terenul proprietatea sa, ocupându-i ilegal o suprafaţă de peste 50 m.p., fără să i se ceară acordul. De asemenea, a mai arătat că petentul a fost sancţionat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii şi i s-a pus în vedere să-şi ridice gardul, însă acesta nu s-a conformat, contestând actul în instanţă, însă acţiunea i-a fost respinsă. Menţionează intervenientul faptul că în prezent se află în litigiu cu petentul în dosarul nr.16180/280/2012, acţiunea având ca obiect revendicare, servitute şi obligaţie de a face, constând în dărâmarea lucrărilor de împrejmuire realizate ilegal.

Prin încheierea din 29.04.2014, a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie accesorie, intervenientul fiind conceptat ca atare.

Prin sentinţa civilă nr.1286 din 27 mai 2014, Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte contestaţia, a anulat adresa nr. *** şi pe fond a admis plângerea prealabilă, cu consecinţa anulării în parte a Certificatul de Urbanism nr. ***, în sensul că a fost înlăturată menţiunea privind necesitatea acordului în formă autentică al intervenientului.

A fost respinsă cererea de intervenţie formulată de intervenientul în interesul pârâtei, ***.

Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost admisă în parte şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul deţine o suprafaţă de teren în comuna Bascov, sat Bascov, judeţul Argeş, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.***.

Iniţial s-a eliberat certificatul de urbanism nr.***, pentru edificarea unei construcţii. În baza certificatului s-a emis şi autorizaţia de construire nr. ***, prin care s-a autorizat ca numitul MD să execute lucrări de execuţie - piscină, împrejmuire teren şi amenajare curte. S-a constatat că în aceste acte nu se face vorbire în nici un fel despre vreun acord în formă autentică al vecinilor.

Ulterior, în baza actului de vânzare cumpărare sus arătat, petentul a solicitat eliberarea certificatului de urbanism pentru împrejmuirea terenului, arătându-se care este folosinţa actuală a acestuia. S-a eliberat certificatul de urbanism nr. ***, în care i s-a pus în vedere că pentru eliberarea autorizaţiei de construire, va avea nevoie, printre altele, de acordul notarial al vecinului TM şi de un proces verbal de trasare. La pct.3 Regim tehnic, s-a arătat în ce modalitate se va executa gardul, respectiv pe lungime de 250 m., înălţime între 2-2,5 m. de la cota terenului natural.

Împotriva acestui certificat de urbanism, petentul a formulat şi contestaţie prealabilă, solicitând revocarea actului în sensul înlăturării menţiunii privind acordul în formă autentică al vecinului TM.

La această plângere s-a răspuns prin adresa nr. ***, în care se arată că deşi i s-a pus în vedere petentului încă de la 31.07.2012 să se prezinte să ridice actul, acesta s-a deplasat la sediul primăriei abia la 28.11.2012, pârâta înţelegând să nu revoce în parte certificatul de urbanism.

Din actele dosarului reiese că între părţi, inclusiv intervenientul, s-au desfăşurat mai multe litigii, unele aflate încă pe rolul instanţelor de judecată.

Ca urmare a plângerii formulate de către intervenient şi înregistrată la pârâtă, s-au luat măsuri şi s-au întocmit mai multe procese verbale de control.

S-a constatat că autorul petentului MD nu a respectat disciplina în urbanism, astfel că preluând lucrările de construcţii de la acesta, nici MN nu le-ar fi respectat, întocmindu-se procesul verbal de control din 05.12.2012 de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, care a constatat că autorizaţia de construire nr.*** eliberată numitului MD nu mai este valabilă, cu atât mai mult cu cât terenul aparţine acum petentului.

S-a mai constatat că reclamantul a solicitat eliberarea certificatului de urbanism şi ulterior a autorizaţiei de construcţie pentru efectuarea împrejmuirii terenului său, pe o lungime de 250 m., gardul având înălţimea între 2-2,5 m. de la cota terenului natural, menţionându-se şi faptul că deja s-a întocmit proiect în ce priveşte modalitatea de executare a gardului.

Cu toate acestea, pârâta i-a inserat în cuprinsul certificatului de urbanism nr.*** menţiunea că pentru eliberarea autorizaţiei de construire va fi nevoie de acordul notarial al vecinului TM.

Raportat la faptul că între părţi există un istoric litigios de mai bine de 10 ani, tribunalul a avut în vedere în prezenta cauză decizia nr.124/24.04.2012 a Tribunalului Mureş, în care s-a reţinut cu putere de lucru judecat că intervenientul şi soţia acestuia au ocupat din terenul proprietatea petentului o suprafaţă de 6,61 m.p. pe care se află trepte de scară din beton şi podestul , pentru care s-a dispus desfiinţarea, ca şi a uşilor deschise pe acelaşi parter şi a balconului edificat pe faţada dinspre sud a casei proprietatea intervenientului, ce dă spre proprietatea petentului.

Analizându-se actele aflate la dosar, s-a constatat că gardul respectiv pe care îl edifică petentul nu poate fi asimilat unei construcţii în sensul prevăzut de disp.art.27 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.50/1991 republicată. Astfel, acolo sunt indicate 3 situaţii în care se solicită acordul în forma autentică al vecinilor:

1. pentru construcţii noi amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate, dar numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora:

2. pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei, pentru clădiri existente;

3. în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate.

Raţiunea impunerii acestor condiţii prealabile este aceea de a evita producerea de prejudicii proprietarilor imobilelor învecinate, care ar putea consta în: scăderea sau punerea în pericol a rezistenţei mecanice, a stabilităţii, a siguranţei la incendiu, igienei, sănătăţii, mediului ori siguranţei în exploatare a acestor imobile. Aceste prejudicii ar putea fi aduse prin: alipirea la calcan, fundarea la o cotă mai adâncă decât cea a tălpii fundaţiei construcţiei existente, afectarea gradului de însorire, etc.

În celelalte două situaţii, prejudiciul ar putea consta în: crearea unei situaţii de disconfort generate de incompatibilităţi între funcţiunea preexistentă şi cea propusă, atât în situaţia în care se aduc modificări de destinaţie a spaţiilor din interiorul unei clădiri, cât şi în situaţia în care funcţionalitatea unei construcţii noi este incompatibilă cu caracterul şi funcţionalitatea zonei în care urmează să se integreze.

Acordul vecinilor se va da condiţionat de asigurarea prin proiectul tehnic şi autorizaţia de construire a măsurilor de punere în siguranţă a construcţiei preexistente, în urma raportului de expertiză tehnică efectuat la comanda investitorului noii construcţii.

Or, ceea ce doreşte petentul să edifice este un gard despărţitor între proprietatea sa şi a intervenientului, pe o lungime de 250 m cu înălţime între 2-2,5 m, cu fundaţii continue – soclu 70 cm şi stâlpi 30x25 cm din beton armat pentru segmentele din câmp, cu fundaţii continue şi pereţi din beton armat în zona de acces, şi glafuri de 5 cm grosime din piatră la stâlpi şi pereţi din beton armat.

Este evident din această descriere că nu se regăseşte niciuna din cele trei ipoteze prevăzute de art.27 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.50/1991 republicată.

Faptul că intervenientul este nemulţumit de modalitatea tehnologică aleasă de petent şi de materialele din care se va edifica gardul, nu este de natură să determine obligativitatea acordului în forma autentică a acestuia.

Într-adevăr, tribunalul a apreciat ca fiind abuzivă atitudinea pârâtei care, raportat la litigiile preexistente de mai bine de 10 ani între petent şi intervenient, la o simplă petiţie a acestuia a impus reclamantului obţinerea acordului în formă notarială a intervenientului.

Faptul că prin unele înscrisuri întocmite de Inspectoratul de Stat în Construcţii s-ar fi constatat unele nereguli în ce priveşte modalitatea de executare a gardului, nu este de natură să afecteze legalitatea certificatului de urbanism sau a altor acte de autorizare, având legătură strictă cu punerea în executare, eventualele nereguli putându-se invoca numai pe calea unei acţiuni de drept comun introdusă la judecătoria competentă.

Pe cale de consecinţă, tribunalul a reţinut că nu este legală solicitarea ca petentul să obţină acordul în formă notarială a intervenientului, constatându-se că atât certificatul de urbanism, cât şi adresa nr. *** prin care s-a respins plângerea sa prealabilă sunt nelegale. Prin urmare, a fost anulată adresa, iar certificatul de urbanism doar în parte, în sensul înlăturării menţiunii privind necesitatea acordului în formă autentică al intervenientului TM.

Faţă de soluţia dată acţiunii principale, în baza art.61, 63 şi 67 Noul Cod de procedură civilă, a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie, ca neîntemeiată.

În ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, faţă de soluţia adoptată de instanţă, aceasta a fost admisă doar în parte, conform art.453 Noul Cod de procedură civilă, însă instanţa a făcut aplicarea art.451 alin.2 Noul Cod de procedură civilă, având în vedere cuantumul foarte mare al onorariului avocatului petentului, de 13.604,35 lei, raportat la valoarea şi complexitatea cauzei, precum şi a activităţii desfăşurate de avocat. S-a observat că dosarul s-a soluţionat la al treilea termen de judecată, iar răspunsul la întâmpinare, precum şi notele de şedinţă depuse la 29.04.2014, reiau în mare parte conţinutul acţiunii iniţiale. Astfel cererea a fost admisă doar în parte, fiind obligată pârâta să plătească petentului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr.1286 din 27 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Argeş - Secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, în termen legal, reclamantul MN şi pârâta Comuna Bascov prin Primar, care au criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin recursul său, reclamantul MN a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art.451 alin.2 Cod procedură civilă, motiv pentru care se impune modificarea în parte a sentinţei atacate, în temeiul art.488 pct.8 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că, deşi instanţa a admis în tot capătul de cerere privind anularea parţială a certificatului de urbanism nr.*** emis de Primarul comunei Bascov, adică a constatat culpa pârâtei, care a căzut în pretenţii, în mod absolut nejustificat şi cu încălcarea dispoziţiilor legale a dispus reducerea onorariului de avocat de la suma de 13.604,35 lei, la 2.000 lei. Nici părţile adverse şi nici instanţa de fond nu au avut vreo obiecţie cu privire la dovedirea cuantumului cheltuielilor sau respectarea regulilor procedurale pentru depunerea unor astfel de dovezi. De asemenea, cererea reclamantului a fost admisă în tot, consecinţa fiind că pârâta a căzut în pretenţii, constatându-se astfel culpa procesuală a acesteia.

Reducând cuantumul cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a încălcat principiile generale ale procesului civil (disponibilitatea - art.9 Cod procedură civilă şi contradictorialitatea - art.14 Cod procedură civilă), având în vedere că pârâta nu a formulat o cerere prin care să fi solicitat reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, iar tribunalul nu a pus în discuţia părţilor posibilitatea reducerii cheltuielilor de judecată, astfel încât recurentul-reclamant să poată prezenta argumentele în fapt şi în drept pentru susţinerea unei astfel de cereri.

Este adevărat că dispoziţiile art.451 alin.2 Cod procedură civilă prevăd că „instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurata de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.”

Or, intimata-pârâtă nu a solicitat instanţei să facă aplicarea dispoziţiilor art.451 alin.2 Cod procedură civilă şi să dispună reducerea onorariului de avocat solicitat de reclamant.

În lipsa unei astfel de solicitări, având în vedere şi principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, reclamantul consideră că instanţa nu avea posibilitatea de a dispune reducerea cheltuielilor de judecată. În cazul în care, exercitându-şi rolul activ, instanţa aprecia prea mare valoarea cheltuielilor de judecată solicitate, ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor acest aspect şi să facă aplicarea principiului contradictorialităţii, acordând astfel posibilitatea recurentului să îşi susţină valoarea cheltuielilor solicitate şi dovedite prin actele depuse la dosar. Neprocedând în acest fel, instanţa a încălcat şi principiul oralităţii prevăzut la art.15 Cod procedură civilă, precum şi dreptul la apărare al reclamantului, căruia nu i s-a dat posibilitatea de a îşi expune motivele pentru care aprecia întemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Faţă de aceste argumente, recurentul-reclamant apreciază că prin hotărârea pronunţată cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii (art.488 pct.5 Cod procedură civilă), motiv pentru care se impune modificarea acesteia în parte.

Tot cu privire la cheltuielile de judecată, reclamantul susţine că nu era relevant în cauză criteriul valoric întrebuinţat de instanţă, întrucât litigiul avea ca obiect anularea parţială a unui act administrativ, adică era un litigiu neevaluabil în bani, însă chiar şi în aceste condiţii, importanţa litigiului, în contextul descris în acţiune şi reţinut de instanţa de fond, nu poate fi contestată. Pentru recurentul-reclamant era imperios necesar să obţin anularea parţială a certificatului de urbanism, dat fiind faptul că în temeiul acestuia suporta în mod periodic sancţiuni din partea pârâtei, pentru neîndeplinirea măsurii a cărei anulare a solicitat-o, respectiv din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii. Mai mult, intervenientul-intimat se prevala de această dispoziţie şi încerca prin toate mijloacele posibile să îl şicaneze continuu, formulând plângeri penale, cereri de chemare în judecată şi plângeri pe la toate autorităţile.

De asemenea, arată reclamantul, caracterul rezonabil sau disproporţionat al onorariului plătit avocatului nu poate fi analizat în mod obiectiv, ci trebuie raportat la aspecte de fapt caracteristice fiecărei cauze, esenţială în stabilirea cuantumului onorariului fiind importanţa concretă, subiectivă, a dosarului pentru client. Or, în raport de istoricul litigios dintre părţi, întrucât obligarea la cheltuieli de judecată constituie singura modalitate pentru a tempera "apetitul" acestora pentru fel şi fel de demersuri împotriva recurentului-reclamant, importanţa litigiului era una ridicată pentru acesta.

Totodată, raportat la complexitatea cauzei, reclamantul a precizat că acest litigiu, contrar aprecierii instanţei de fond, se purta într-o materie specială (autorizarea lucrărilor de construcţii), caracterizată prin norme preponderent tehnice, reglementată de legi speciale şi norme metodologice destul de puţin utilizate în practica uzuală a avocaţilor, necesitând pentru aceasta o activitate susţinută din partea apărătorului său pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente.

În altă ordine de idei, dosarul este guvernat de Noul Cod de procedură civilă, care reglementează cele două etape: etapa scrisă şi etapa orală.

În ceea ce priveşte etapa scrisă, anterior prezentării în instanţă, la termenele de judecată a existat o activitate însemnată a avocatului constând în: studierea dosarului şi a împrejurărilor cauzei, respectiv stabilirea strategiei; redactarea acţiunii în contencios administrativ; studierea întâmpinării şi redactarea răspunsului la întâmpinare; studierea cererii de intervenţie şi redactarea notelor de şedinţă în vederea respingerii acesteia.

Faptul că anumite argumente de fapt sau de drept se repetă în cuprinsul acestor acte de procedură întocmite de avocat este absolut normal, întrucât este vorba despre acelaşi litigiu, iar sublinierea anumitor chestiuni importante (prin reiterarea acestora) ţin şi de tehnica retoricii şi de strategia stabilită pentru acest dosar.

Referitor la etapa orală, reclamantul a arătat că avocatul său a fost prezent la fiecare dintre cele trei termene acordate de instanţă, s-a deplasat pentru aceasta la sediul profesional din Bucureşti şi a acordat asistenţă juridică şi reprezentare calificate, atât cu privire la discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie accesorie, cât şi la cererile de probatorii şi concluziile pe fondul cauzei.

Se solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii în tot a cererii de obligare a intimaţilor la achitarea cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.20 din Legea nr.554/2004, raportat la art.483 şi următoarele Cod procedură civilă.

Prin recursul declarat, pârâta Comuna Bascov prin Primar a susţinut că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motive de casare prevăzute de art.488 alin.6 şi 8 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că, întrucât reclamantul nu a solicitat prelungirea termenului de valabilitate al certificatului de urbanism nr.*** (12 luni de la data emiterii), acesta şi-a încetat efectele la 31.05.2013.

Faţă de acest aspect, recurenta-pârâtă consideră că la data de 27.05.2014, deci la aproximativ un an de la data la care certificatul de urbanism îşi pierduse valabilitatea, instanţa nu se mai putea pronunţa pe un act administrativ care nu îşi mai putea produce efecte juridice, în ceea ce îl priveşte pe reclamant. Numai în situaţia în care acesta ar fi solicitat prelungirea termenului de valabilitate al certificatului de urbanism contestat cu încă 12 luni, instanţa ar fi putut să se pronunţe, la data de 27 mai 2014, asupra cererii de anulare a acestuia.

Ca urmare, cererea reclamantului de anulare a certificatului de urbanism nr. *** este lipsită de interes, lipsind obiectul cererii, iar instanţa trebuia să constate că reclamantul nu mai avea interes în soluţionarea acţiunii în anularea unui act administrativ lipsit de efecte juridice.

Admiţând în parte contestaţia reclamantului, în sensul anularii în parte a certificatului de urbanism nr.***, în ceea ce priveşte menţiunea referitoare la necesitatea acordului în formă autentică al intervenientului, în mod nelegal instanţa de fond prelungeşte efectele actului administrativ - certificatul de urbanism contestat, care aşa cum s-a arătat, îşi pierduse valabilitatea, în lipsa unei cereri din partea reclamantului de prelungire a efectelor sale, încă din data de 31 mai 2013.

Astfel, recurenta-pârâtă apreciază că excepţiile invocate de aceasta, respectiv lipsa obiectului cererii şi lipsa interesului reclamantului în anularea unui act administrativ care îşi pierduse valabilitatea, fiind lipsit de efecte juridice, sunt întemeiate şi trebuiesc admise, cu consecinţa admiterii recursului şi a respingerii acţiunii.

Se menţionează şi faptul că Inspectoratul de Stat în Construcţii, Direcţia Regională în Construcţii Sud Muntenia, a emis un proces-verbal de control, act administrativ pe care reclamantul l-a contestat, solicitând suspendarea executării acestuia, cerere care a fost respinsă prin hotărârea pronunţată la data de 03.05.2013, în dosarul nr. 2969/2013 al Tribunalului Argeş, soluţie menţinută prin decizia irevocabilă a Curţii de Apel Piteşti din 21.08.2014. Prin acest proces verbal de control, încheiat la 25.01.2013, Inspectoratul de Stat în Construcţii a dispus nu doar sancţionarea reclamantului, ci şi desfiinţarea lucrărilor efectuate de acesta, fără autorizaţie de construcţie.

Ca atare, recurenta-pârâtă susţine că nu poate elibera reclamantului autorizaţie de construcţie pentru nişte lucrări în mare parte edificate de acesta şi pentru care s-a dispus desfiinţarea lucrărilor de construire, în baza unui certificat de urbanism expirat.

În subsidiar, în situaţia în care se va trece peste excepţiile invocate de recurenta-pârâtă, aceasta a solicitat ca instanţa să ţină cont de toate apărările făcute în faţa primei instanţe.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.488 alin.6 şi 8, art.496 şi art.498 Cod procedură civilă.

S-a solicitat şi judecarea în lipsă, potrivit art.223 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată la data de 26.11.2014, pârâta Comuna Bascov - prin Primar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant.

Reclamantul MN a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, amplu motivată.

În cauză a formulat întâmpinare şi intervenientul TM, solicitând admiterea recursului declarat de pârâtă şi respingerea ca nefondat a recursului promovat de reclamant.

Recurentul-reclamant MN şi recurenta-pârâtă Comuna Bascov – prin Primar au depus la dosar şi răspuns la întâmpinare.

Părţile procesuale au depus în această fază, înscrisuri, iar reclamantul MN şi concluzii scrise.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate în cele două recursuri, de ansamblul probelor de la dosar care au fost coroborate şi de textele legale în materie, Curtea a reţinut următoarele:

Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Astfel, recursul reclamantului privind reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond de la 13.604,35 lei, la 2.000 lei, este nefondat, întrucât instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art.451 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că a apreciat legal că în raport de valoarea şi complexitatea cauzei, precum şi a activităţii desfăşurate de avocat la fond, întocmind acţiune, răspuns la întâmpinare şi note de şedinţă, care au reluat în mare parte conţinutul petitului iniţial şi aspectul că litigiul a fost soluţionat la al treilea termen de judecată, cuantumul de 13.604,35 lei, ce trebuia reţinut în sarcina intimatei este foarte mare.

Mai mult, nu a fost încălcat nici principiul oralităţii prevăzut de art.15 din Noul Cod de procedură civilă, deoarece părţile procesuale au putut pune concluzii pe capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, ceea ce s-a şi întâmplat în speţă, aşa cum rezultă din practicaua sentinţei atacate.

Referitor la reducerea cuantumului acestui onorariu, textul de lege menţionat mai sus, respectiv art.451 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, dă posibilitatea instanţei de judecată ca din oficiu, fără să pună în discuţia părţilor procesuale, să reducă motivat aceste cheltuieli dacă consideră că sunt disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, ceea ce s-a întâmplat în speţă.

Totodată trebuie precizat că, chitanţa privind dovada achitării onorariului de avocat a fost prezentată la ultimul termen de judecată, când a fost acordat cuvântul avocatului reclamantului pentru a susţine acţiunea, aşa cum rezultă din practicaua hotărârii atacate, iar intimata nu a cunoscut acest cuantum, deoarece nu a luat la cunoştinţă de această sumă, aspect ce reiese din aceeaşi practica citată.

Recursul pârâtei Comuna Bascov – prin Primar este nefondat, întrucât petentul are interes în eliberarea unui certificat de urbanism şi ulterior a unei autorizaţii de construcţie pentru împrejmuirea terenului pentru proprietatea pe care o deţine, pentru a fi în legalitate.

De asemenea, Curtea apreciază că în mod legal tribunalul a constatat că nu este legală solicitarea ca reclamantul să obţină acordul în formă notarială a intervenientului TM, deoarece recurentul-reclamant doreşte să edifice un gard despărţitor între proprietatea sa şi cea a intervenientului sus-citat, pe o lungime de 205 m.l. cu înălţimea între 2-2,5 m.l., cu fundaţii continue – soclu 70 cm. şi stâlpi 30x25 cm., din beton armat pentru segmentele din câmp, cu fundaţii continue şi pereţi din beton armat în zona de acces şi glafuri de 5 m. grosime din piatră la stâlpi şi pereţi din beton armat, aspect ce nu se regăseşte în nici una din cele trei ipoteze prevăzute de art.27 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.50/1991, republicată.

Ca urmare a celor precizate mai sus, Curtea a constatat că tribunalul în mod legal a reţinut că atât certificatul de urbanism, cât şi adresa nr.341/2013, prin care s-a respins plângerea prealabilă a reclamantului, sunt nelegale şi în mod corect au fost anulate, certificatul de urbanism doar sub aspectul înlăturării menţiunii privind necesitatea acordului în formă autentică al intervenientului TM.

Apărarea recurentei-pârâte Comuna Bascov – prin Primar, cum că certificatul de urbanism nr.184/2012 şi-a încetat efectele la data de 31 mai 2013, urmează a fi înlăturată, deoarece reclamantul a formulat la data de 18 decembrie 2012 plângere prealabilă, iar acţiunea în contencios administrativ a fost înregistrată la data de 15 aprilie 2013, deci în interiorul termenului de un an, astfel că la momentul sesizării instanţei de contencios administrativ, actul sus-citat era în vigoare şi producea efecte juridice.

Totodată Curtea a amintit că după expirarea termenului fixat de un certificat de urbanism, acesta nu dispare ca şi cum nu ar fi existat niciodată, ci există în continuare, însă expiră termenul legal în care un beneficiar are dreptul să întreprindă lucrările pentru care a fost întocmit, astfel că şi în această situaţie produce efecte.

În speţă, Curtea a apreciat că nu poate fi respinsă acţiunea în anulare ca lipsită de interes, deoarece a expirat termenul din certificatul de urbanism sus-menţionat, întrucât reclamantul la data sesizării instanţei de judecată se afla în termenul de un an fixat de respectivul înscris şi se considera o persoană vătămată prin obligarea acestuia de către pârâtă a obţinerii acordului în formă autentică a intervenientului TM, deşi în litigiu situaţia de fapt nu se regăsea în cele trei ipoteze prevăzute de art.27 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.50/1991, republicată.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a reţinut că tribunalul a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.496 Cod procedură civilă au fost respinse ca nefondate recursurile promovate de reclamantul MN şi de pârâta Comuna Bascov – prin Primar, împotriva sentinţei civile nr.1286/27 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.