Secţia I civilă Competenţa teritorială în litigiile civile născute dintr-o faptă penală soluţionată printr-o hotărâre distinctă. Art. 07 Noul Cod de procedură civilă Art. 113 al. Noul Cod de procedură civilă

14. Fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a) din Legea nr. 85/2006 constând în însuşirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice de către pârâtă, în interesul său sau în interesul unei alte persoane.
OPINIE MAJORITARĂ
Art. 138 alin.1 lit. a) din Legea nr. 85/2006
Întreaga motivare a instanţei de recurs, desfăşurată amplu, vizează exclusiv nepredarea documentelor contabile, din care decurge implicit însuşirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice de către pârâtă, în interesul său sau în interesul unei alte persoane, ce conturează fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a).

Prin urmare, este adevărat că prin decizia adoptată nu a fost analizat motivul de recurs potrivit căruia, judecătorul fondului a reţinut săvârşirea faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.a) de către pârâtă, prin nerecuperarea unor datorii de la parteneri de afaceri la care are deopotrivă calitatea de administrator, pe care i-a favorizat astfel, realizând implicit o creditare a lor în dauna debitoarei aflată în insolvenţă.

Or, prin acţiunea cu care a sesizat instanţa, reclamantul a prezentat în concret elementele faptei ilicite dintr-un alt punct de vedere, susţinând că pârâta în calitate de administrator avea obligaţia de a-i preda documentele privitoare la utilizarea activelor, recuperarea creanţelor şi valorificarea eventuală a acestora în interesul debitoarei, însă nu s-a conformat, pasivitatea ei conducând la concluzia că şi-a însuşit bunurile şi creditele societăţii, pentru ea sau pentru o terţă persoană.

Aşa fiind, pârâta a fost ţinută să se apere doar în raport de situaţia ce i s-a reproşat, expusă, şi în derularea procesului la instanţa de fond, a depus documentele contabile pe care nu le pusese la dispoziţia lichidatorului judiciar decât în parte, motiv pentru care nu s-a mai reţinut în sarcina sa săvârşirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d).

Apreciind că a săvârşit fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a), judecătorul sindic a schimbat însă motivarea în fapt a acţiunii cu care a fost învestit, şi a reţinut că pârâta administrator al debitoarei, a deţinut aceeaşi calitate şi la o altă societate, S.C. R S.R.L., care avea datoria cea mai mare faţă de aceasta, în sumă de 843.333 lei, însă nu a întreprins niciun demers pentru recuperarea creanţei, determinând astfel folosirea creditelor societăţii, atât în interesul acesteia din urmă, cât şi în interesul său personal.

Statuarea instanţei de fond a surprins-o pe pârâtă, întrucât nu a avut cunoştinţă despre acţiunile care i se impută, pentru a-i da posibilitatea să-şi facă apărările corespunzătoare şi să prezinte dovezile contrare, decât cu prilejul lecturării sentinţei, după ce i-a fost comunicată, deschizându-i calea recursului.

Or, aşa cum deşi s-a amintit, în calea de atac, critica vizând încălcarea dreptului la apărare al pârâtei şi principiului contradictorialităţii procesului, în modalitatea arătată, nu a fost analizată, astfel că fiind incidente dispoziţiile art.318 alin.1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, Curtea a admis contestaţia şi a anulat decizia.
OPINIE SEPARATĂ
Opinia separată a fost în sensul respingerii contestaţiei în anulare, pentru următoarele considerente:

În motivarea contestaţiei s-a susţinut că instanţa de recurs nu a răspuns la toate motivele invocate, respectiv nu a motivat în fapt şi în drept în ce constă situaţia dedusă judecăţii, care se circumscrie dispoziţiilor art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2005.

A susţinut că reclamantul nu a cerut instanţei să recupereze pasivul pentru motivul că nu a recuperat de la debitoarea R SRL contravaloarea medicamentelor expirate şi neutralizate, însă se constată că în acţiunea introductivă s-a motivat că reprezentanţii societăţii au folosit bunurile şi creditele societăţii în folosul propriu sau în cel al altor persoane. În concret, susţinerile se referă la lipsa activelor în valoare de 2.947.116, la data de 31.12.2010, deturnarea sau ascunderea unei părţi din activ ori mărirea fictivă a pasivului; se mai susţine că nu i s-a predat activul societăţii şi nici contabilitatea, fiind în imposibilitate să recupereze creanţele.

Instanţa de recurs a făcut trimitere la neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, chiar dacă a fost respectată această obligaţie în timpul judecăţii, avându-se în vedere faptul că nedepunerea în termen util a făcut imposibilă recuperarea prejudiciului făcut şi întocmirea raportului.

Instanţa de fond a reţinut îndeplinirea parţială a acestei obligaţii. De asemenea, se constată că instanţa de fond a efectuat proba cu expertiză contabilă, reţinând datoria societăţii R ce are acelaşi administrator cu debitoarea, reţinând că pârâta nu a făcut demersuri pentru recuperarea datoriei făcându-se vinovată de folosirea creditelor societăţii în folosul unei alte societăţi. În afara acestei probe, instanţa de fond a avut la bază raportul lichidatorului, având totodată un rol activ, prin aceea că, deşi reclamantul a avut o exprimare generică, a concretizat faptele în raport de probe. Recurenta însă trebuia să-şi exprime nemulţumirea prin motivele sale de recurs şi nu prin intermediul contestaţiei în anulare.
(Decizia nr. 596/R-COM/03 martie 2015)
La data de 5 decembrie 2014, IM a formulat contestaţia în anularea deciziei nr.4391/4 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti invocând motivul prevăzut de art.318 teza a II-a din Codul procedură civilă.

În motivare a susţinut că prin decizia contestată, instanţa nu a analizat unul dintre motivele de recurs, în sensul de a se pronunţa aşa cum s-a solicitat, asupra modalităţii şi temeiului juridic în baza căruia, judecătorul fondului a stabilit după dezbateri şi fără a fi învestit în acest sens, că fapta se circumscrie ipotezei prevăzută de art.138 alin.1 lit.a) din Legea nr.85/2006, constând în aceea, că pârâta a folosit creditele societăţii în interesul unei alte persoane.

Or, reclamantul prin acţiune s-au prin apărările pe care şi le-a făcut pe parcursul acesteia, nu a susţinut şi nu a solicitat obligarea pârâtei la plata pasivului, motivat de faptul că nu a recuperat de la debitoarea S.C. R S.R.L. contravaloarea medicamentelor expirate şi neutralizate, ori că i-a profitat acestei societăţi vânzarea, aşa cum a reţinut instanţa de fond.

În această situaţie, pârâta care nu a cunoscut ce anume suspectează judecătorul fondului, s-a aflat în imposibilitate de a se apăra, fiind surprinsă de argumentele care au stat la baza pronunţării sentinţei, nepuse în discuţia contradictorie a părţilor, iar instanţa de recurs nu a soluţionat această critică.

Analizând contestaţia în anulare, în raport de motivul expus, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea a reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 26 noiembrie 2012, reclamanta S.C. FI SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. FC S.R.L. Târgovişte a solicitat obligarea pârâţilor IM şi CIN, la plata sumei de 687.617,92 lei către debitoare, cu titlu de cotă parte din pasiv.

În motivarea acţiunii a susţinut că pârâţii în calitate de asociaţi ai debitoarei sunt vinovaţi de ajungerea acesteia în stare de insolvenţă prin săvârşirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.a), d) şi e) din Legea nr.85/2006.

În fapt, a susţinut că reprezentanţii debitoarei nu au pus la dispoziţia lichidatorului judiciar documente din care să reiasă utilizarea activelor în interesul societăţii, care nu au fost descoperite la inventar, prezumându-se că au fost folosite în interesul lor personal, după cum nu i-au pus la dispoziţie documente justificative pentru a-i da posibilitatea să recupereze creanţele, ori care să ateste că au fost recuperate şi valorificate în interesul societăţii, ceea ce prezumă de asemenea că şi le-au însuşit ei.

Cu alte cuvinte, privitor la fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a), reclamanta a susţinut că folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane în care constă, s-a făcut prin neprezentarea ori nepredarea documentelor contabile, decurgând deci din art.138 alin.1 lit.d).

Tribunalul Vâlcea, Secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr.6923/25 noiembrie 2013, a admis în parte acţiunea şi a obligat doar pe pârâta IM să suporte pasivul debitoarei în sumă de 687.617 lei, respingând acţiunea faţă de celălalt pârât.

În motivarea acestei sentinţe, a reţinut în primul rând că, pârâta IM care a avut calitatea de administrator, era obligată să ţină corect contabilitatea şi să predea lichidatorului judiciar documentele contabile, însă nu şi-a îndeplinit decât parţial această obligaţie faţă de el, depunând însă înscrisurile solicitate la dosarul cauzei, după înregistrarea acţiunii în răspundere, în instanţă.

În al doilea rând, a reţinut că pârâta a deţinut şi calitatea de administrator al S.C. R S.R.L., societatea cu datoria cea mai importantă faţă de debitoare, în sumă de 845.333 lei şi că nu a făcut niciun demers pentru recuperarea acesteia, realizând în acest mod o creditare a unei terţe societăţi în dauna debitoarei falite.

În aceeaşi ordine de idei, a motivat că prin natura faptului că administratorul era comun, atât la societatea debitoare, cât şi la S.C. R S.R.L., s-a realizat practic o folosire a creditelor societăţii atât în interesul altor persoane, cât şi în interesul direct al pârâtei, administratorul celor două societăţi, cu precizarea că lichidatorul judiciar a arătat în raportul asupra cauzelor insolvenţei, că S.C. R S.R.L. are aceiaşi asociaţi ca şi societatea debitoare.

Aşa fiind, instanţa de fond a concluzionat că pârâta a săvârşit fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a) din Legea nr.85/2006, prin modalitatea descrisă, respectiv favorizând terţa societate, care şi-a mărit patrimoniul cu sumele pe care le datora debitoarei falite, pentru care nu a fost urmărită, şi nu prin nepredarea documentelor contabile lichidatorului judiciar, aşa cum a susţinut reclamantul în acţiunea introductivă de instanţă.

Pârâta a declarat recurs împotriva sentinţei de mai sus, susţinând în motivul al doilea, că judecătorul fondului s-a pronunţat asupra unor chestiuni care nu au fost cuprinse în acţiunea introductivă şi nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, încălcându-i la apărare, respectiv că a folosit bunurile sau creditele societăţii în favoarea S.C. R S.R.L., deşi reclamantul a invocat ca modalitate de săvârşire a faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.a), nepredarea documentelor şi informaţiile necesare, prezumând că pârâţii au folosit bunurile sau creditele societăţii în folos propriu sau în folosul unei alte persoane.

Curtea de Apel Piteşti, prin decizia nr.4391/R-Com/4 noiembrie 2014, ce face obiectul contestaţiei în anulare, cu opinie majoritară, a respins recursul ca nefondat, reţinând în esenţă reaua-credinţă a pârâtei, care la repetatele solicitări ale administratorului judiciar nu s-a conformat, în sensul punerii la dispoziţie a tuturor documentelor financiar-contabile, pe care le-a prezentat doar în parte primei instanţe.

Întreaga motivare a instanţei de recurs, desfăşurată amplu, vizează exclusiv nepredarea documentelor contabile, din care decurge implicit însuşirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice de către pârâtă, în interesul său sau în interesul unei alte persoane, ce conturează fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a).

Prin urmare, este adevărat că prin decizia adoptată nu a fost analizat motivul de recurs potrivit căruia, judecătorul fondului a reţinut săvârşirea faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.a) de către pârâtă, prin nerecuperarea unor datorii de la parteneri de afaceri la care are deopotrivă calitatea de administrator, pe care i-a favorizat astfel, realizând implicit o creditare a lor în dauna debitoarei aflată în insolvenţă.

Or, prin acţiunea cu care a sesizat instanţa, reclamantul a prezentat în concret elementele faptei ilicite dintr-un alt punct de vedere, susţinând că pârâta în calitate de administrator avea obligaţia de a-i preda documentele privitoare la utilizarea activelor, recuperarea creanţelor şi valorificarea eventuală a acestora în interesul debitoarei, însă nu s-a conformat, pasivitatea ei conducând la concluzia că şi-a însuşit bunurile şi creditele societăţii, pentru ea sau pentru o terţă persoană.

Aşa fiind, pârâta a fost ţinută să se apere doar în raport de situaţia ce i s-a reproşat, expusă, şi în derularea procesului la instanţa de fond, a depus documentele contabile pe care nu le pusese la dispoziţia lichidatorului judiciar decât în parte, motiv pentru care nu s-a mai reţinut în sarcina sa săvârşirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d).

Apreciind că a săvârşit fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a), judecătorul sindic a schimbat însă motivarea în fapt a acţiunii cu care a fost învestit, şi a reţinut că pârâta administrator al debitoarei, a deţinut aceeaşi calitate şi la o altă societate, S.C. R S.R.L., care avea datoria cea mai mare faţă de aceasta, în sumă de 843.333 lei, însă nu a întreprins niciun demers pentru recuperarea creanţei, determinând astfel folosirea creditelor societăţii, atât în interesul acesteia din urmă, cât şi în interesul său personal.

Statuarea instanţei de fond a surprins-o pe pârâtă, întrucât nu a avut cunoştinţă despre acţiunile care i se impută, pentru a-i da posibilitatea să-şi facă apărările corespunzătoare şi să prezinte dovezile contrare, decât cu prilejul lecturării sentinţei, după ce i-a fost comunicată, deschizându-i calea recursului.

Or, aşa cum deşi s-a amintit, în calea de atac, critica vizând încălcarea dreptului la apărare al pârâtei şi principiului contradictorialităţii procesului, în modalitatea arătată, nu a fost analizată, astfel că fiind incidente dispoziţiile art.318 alin.1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, Curtea a admis contestaţia şi a anulat decizia.

OPINIE SEPARATĂ
Opinia separată a fost în sensul respingerii contestaţiei în anulare, pentru următoarele considerente:

În motivarea contestaţiei se susţine că instanţa de recurs nu a răspuns la toate motivele invocate, respectiv nu a motivat în fapt şi în drept în ce constă situaţia dedusă judecăţii, care se circumscrie dispoziţiilor art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2005.

A susţinut că reclamantul nu a cerut instanţei să recupereze pasivul pentru motivul că nu a recuperat de la debitoarea R SRL contravaloarea medicamentelor expirate şi neutralizate, însă se constată că în acţiunea introductivă s-a motivat că reprezentanţii societăţii au folosit bunurile şi creditele societăţii în folosul propriu sau în cel al altor persoane. În concret, susţinerile se referă la lipsa activelor în valoare de 2.947.116, la data de 31.12.2010, deturnarea sau ascunderea unei părţi din activ ori mărirea fictivă a pasivului; se mai susţine că nu i s-a predat activul societăţii şi nici contabilitatea, fiind în imposibilitate să recupereze creanţele.

Instanţa de recurs a făcut trimitere la neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, chiar dacă a fost respectată această obligaţie în timpul judecăţii, avându-se în vedere faptul că nedepunerea în termen util a făcut imposibilă recuperarea prejudiciului făcut şi întocmirea raportului.

Instanţa de fond a reţinut îndeplinirea parţială a acestei obligaţii. De asemenea, se constată că instanţa de fond a efectuat proba cu expertiză contabilă, reţinând datoria societăţii R ce are acelaşi administrator cu debitoarea, reţinând că pârâta nu a făcut demersuri pentru recuperarea datoriei făcându-se vinovată de folosirea creditelor societăţii în folosul unei alte societăţi. În afara acestei probe, instanţa de fond a avut la bază raportul lichidatorului, având totodată un rol activ, prin aceea că, deşi reclamantul a avut o exprimare generică, a concretizat faptele în raport de probe. Recurenta însă trebuia să-şi exprime nemulţumirea prin motivele sale de recurs şi nu prin intermediul contestaţiei în anulare.

În motivele sale de recurs, recurenta a susţinut că lichidatorului i-au trebuit un an şi două luni pentru a reactiva prin cererea de atragere a răspunderii, pentru motivele că nu i-a pus la dispoziţie documentele.

De asemenea, critică soluţia pentru că s-a pronunţat asupra unor chestiuni care nu au fost cuprinse în acţiunea introductivă, fiindu-i încălcat dreptul de apărare.

Instanţa de recurs a făcut vorbire despre cele reţinute de lichidator în rapoartele privind cauzele generatoare de starea de insolvenţă, cât şi în raportul de expertiză, analizând susţinerile lichidatorului din acţiunea introductivă.

Instanţa nu a putut reţine încălcarea dreptului la apărare pentru aceste argumente, întrucât a dispus de apărare calificată, a formulat întâmpinare şi s-au administrat probele necesare.

Toate aspectele reţinute de instanţa de fond şi cea de recurs se regăsesc în raportul lichidatorului, raportul de expertiză şi înscrisuri, iar aspectele privind raporturile comerciale cu SC R SRL au fost invocate chiar de recurentă.

Instanţa de recurs a răspuns tuturor criticilor realizând o motivare amplă şi completă şi de aceea,în opinia separată s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile art.138 Cod procedură civilă.
15. Măsurile pe care lichidatorul judiciar le poate lua în privinţa averii debitoarei, în perioada de observaţie.

Art. 46 din Legea nr.85/2006

Art. 49 din Legea nr.85/2006

Art. 116 din Legea nr.85/2006
Curtea a constatat că legea specială nu prevede nicio restricţie cu privire la măsurile pe care lichidatorul judiciar le poate lua în privinţa averii debitoarei, în perioada de observaţie, între modalităţile prevăzute de art. 49, respectiv art. 116 din Legea nr.85/2006 regăsindu-se şi metoda de vânzare a bunurilor prin negociere directă, metodă supusă aprobării adunării creditorilor, la propunerea lichidatorului judiciar, care are însă obligaţia de a întocmi şi prezenta adunării generale Regulamentul de vânzare corespunzător modalităţii pentru care se optează, condiţii respectate în prezenta cauză de către lichidator.

Prin perioada de observaţie se înţelege perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii şi data confirmării planului sau, după caz, a intrării în faliment, astfel cum este definit termenul în dispoziţiile art.3 pct. 15 din acelaşi act normativ.

De asemenea, activităţile curente reprezintă acele fapte de comerţ şi operaţiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie, în cursul normal al comerţului său, cum ar fi: a) continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate; b) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora; c) asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente.

Pe de altă parte, conform art. 46 din Legea 85/2006 toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic.

Or, cât timp recurentul-contestator nu a făcut dovada că această operaţiune excede perioadei în care debitoarea se află în desfăşurarea activităţilor curente, astfel cum acestea sunt exemplificate mai sus, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a constatat îndeplinite atribuţiile prevăzute de lege pentru administratorul judiciar.

Aşadar, textele de lege precitate nu impun cu prioritate vânzarea bunurilor din averea debitoarei prin licitaţie publică, ceea ce nu justifică argumentele recurentului contestator în ce priveşte încălcarea de către lichidatorul judiciar a atribuţiilor date prin legea specială.

De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea nr.85/2006, se constată că motivele de nelegalitate apărute în procedura de vânzare a bunurilor debitoarei sunt aspecte ce ţin de oportunitate şi nu de legalitatea acesteia, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, astfel că operaţiunile administratorului judiciar intră sub controlul adunării creditorilor şi nu sub controlul judecătorului-sindic, conform dispoziţiilor art. 14 alin. 7 din Legea nr.85/2006, care poate desfiinţa hotărârea adunării pentru nelegalitate numai la sesizarea comitetului creditorilor. Or, în prezenta cauză nu există vreo solicitare din partea acestuia vizând vreun aspect de nelegalitate a Hotărârii adoptată în data de 25.04.2014.
(Decizia nr. 612/R-COM/05 Martie 2015)
Prin contestaţia înregistrată la 06.05.2014, contestatorul PM a solicitat în contradictoriu cu SC I SRL, prin administrator judiciar SP E IPURL Rm. Vâlcea, anularea Hotărârii Adunării Creditorilor din data de 25.04.2014 privind pe debitoarea I SRL – prin administratorul judiciar EE IPURL, conform prevederilor art.14 alin.7 din Legea nr.85/2006.

În motivare a arătat că la data de 23.04.2014, ora 20:24 a trimis prin Fax *** către administratorul judiciar punctul de vedere cu privire la ordinea de zi a şedinţei Adunării creditorilor din data de 25.04.2014, ora 14:00.

Astfel, s-a comunicat administratorului judiciar că PM nu este de acord cu vânzarea bunului mobil reprezentând pompă beton la preţul de 85.000 lei plus TVA, prin negociere directă cu un cumpărător ales de către administratorul judiciar, solicitând reconvocarea adunării pentru a supune la vot o altă ofertă concretă, cu un cumpărător serios.

De asemenea, s-a solicitat prezentarea de către administratorul judiciar a listei de inventariere şi a creanţelor de încasat, împreună cu un raport privind şansele de încasare ale acestora.

În continuare, contestatorul a arătat că în procesul-verbal al adunării creditorilor nu se vorbeşte nimic de votul negativ prin corespondenţă al acestui creditor, în condiţiile în care s-a dispus înscrierea la masa credală cu suma de 540.851 lei, deşi creanţa reală este de 848.511 lei.

S-a menţionat că, în aceste condiţii, întrucât AJFP Vâlcea deţine o creanţă de 466.570 lei, iar celălalt creditor AG E SRL, trebuia să se abţină, votul majoritar aparţine contestatorului, care s-a opus vânzării în modalitatea aleasă de lichidatorul judiciar.

Referitor la aspectul invocat cu privire la abţinerea creditorului AG E SRL, s-a arătat că atât debitoarea, cât şi creditoarea au un asociat comun, pe SC, ce deţine 50% din capitalul social al fiecărei societăţi, astfel că votul apare viciat, din moment ce acest creditor trebuia să se abţină.

Cu privire la înscrierea provizorie a contestatorului în tabelul definitiv a sumei de 540.851 lei, s-a menţionat că sentinţa judecătorului-sindic a fost atacată la Curtea de Apel Piteşti, condiţii în care nu se poate vorbi despre o hotărâre definitivă în ceea ce priveşte definitivarea tabelului de creanţe al debitoarei.

De asemenea, s-a amintit de publicarea în BPI *** a tabelului preliminar al creditorilor, tabel în care în mod eronat s-a admis cererea sa numai pentru suma de 540.851 lei, în condiţiile în care cererea de înscriere la masa credală a fost însoţită de documente justificative care dovedeau că suma la care acesta este îndreptăţit este de 848.511 lei.

Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa nr. 4261/05.11.2014 a respins contestaţia creditorului.

Pentru a se pronunţa în sensul arătat, a reţinut că prin adresa ***, administratorul judiciar a comunicat contestatorului ordinea de zi pentru şedinţa adunării creditorilor din data de 25.04.2014, ora 14,00, şi anume aprobarea vânzării unui bun mobil-pompă beton, prin negociere directă, la preţul de 85.000 lei cu TVA inclus, conform raportului de evaluare.

Conform procesului-verbal din data de 25.04.2014, administratorul judiciar a reţinut că s-a votat prin corespondenţă de către doi dintre cei şapte creditori, şi anume de către AJFP Vâlcea şi AG E SRL, ultimul fiind cel care şi-a exprimat votul pozitiv.

Judecătorul - sindic a analizat cu prioritate motivul legat de respectarea procedurii transmiterii votului prin corespondenţă de către contestator.

Astfel, a reţinut că potrivit art.14 alin.4) din Lege arată că „Dacă legea nu interzice în mod expres, creditorii vor putea vota şi prin corespondenţă. Scrisoarea prin care îşi exprimă votul, semnată de creditor, sau înscrisul în format electronic căruia i s-a încorporat, ataşat ori asociat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat valabil, poate fi comunicat prin orice mijloace, până în ziua fixată pentru exprimarea votului, administratorului judiciar sau lichidatorului.”

În contextul dat, actele ataşate contestaţiei au demonstrat că, în speţă, s-a respectat de către contestator procedura descrisă anterior, votul prin corespondenţă fiind transmis prin fax, la data de 23.04.2014, ora 20:24, aşa cum a reieşit din confirmarea de primire a fax-ului.

Pe fondul contestaţiei, judecătorul - sindic a reţinut în ceea ce priveşte întrunirea majorităţii de vot, că prevederile art.15 din Legea nr.85/2006 arată: „(1) Cu excepţia cazurilor în care legea cere o majoritate specială, şedinţele adunării creditorilor vor avea loc în prezenţa titularilor de creanţe însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor asupra averii debitorului, iar deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul favorabil al titularilor majorităţii, prin valoare, a creanţelor prezente.

(2) Calculul valorii totale a creanţelor prevăzute la alin. (1) împotriva averii debitorului se va determina prin raportare la următoarele criterii:

a) ulterior afişării tabelului preliminar şi până la afişarea tabelului definitiv, valoarea creanţelor verificate şi acceptate de administratorul judiciar, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar;

b) ulterior afişării tabelului definitiv şi până la confirmarea unui plan de reorganizare, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului definitiv;

c) ulterior confirmării planului de reorganizare şi până la afişarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din planul de reorganizare confirmat;

d) ulterior afişării tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul acestuia.”

În speţă, s-a reţinut că la data ţinerii şedinţei adunării creditorilor din data de 25.04.2014, criteriul de raportare pentru calculul valorii totale a creanţelor este cel prevăzut de art.15 alin.2 lit.a) din Legea nr.85/2006, şi anume tabelul preliminar.

În acest tabel creanţa contestatorului este de 540.851 lei.

Efectele Deciziei nr. 3848/02.10.2014 a Curţii de Apel Piteşti, prin care s-a admis provizoriu creanţa la o valoare de 307.360,28 lei (alături de creanţa deja admisă de 540.851 lei) îşi va produce efectele juridice ulterior afişării tabelului definitiv, potrivit legii, dispoziţiile legale ale art.74 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006, menţionând că „1) După ce toate contestaţiile la creanţe au fost soluţionate, administratorul judiciar/lichidatorul va înregistra, de îndată, la tribunal şi va avea grijă să fie afişat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia – garantată sau negarantată – a fiecărei creanţe.

(2) După înregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creanţelor înregistrate în tabelul definitiv pot să participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartiţii de sume în caz de faliment în procedura simplificată.”

Tribunalul a considerat că o altă interpretare ar conduce la anularea retroactivă a deciziilor adunării creditorilor, care, la data ţinerii şedinţei, au fost emise corect, raportat la valorile înscrise în tabelul preliminar.

De asemenea, a apreciat că legiuitorul nu a intenţionat prorogarea termenelor pentru ţinerea adunările creditorilor până la rămânerea definitivă a tabelului creditorilor, nu acesta fiind spiritul legii privind insolvenţa.

Această concluzie s-a impus şi din perspectiva dispoziţiilor art.75, dispoziţii ce vizează situaţia juridică a unui creditor care nu a fost înscris în tabelul creanţelor, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.

În altă ordine de idei, s-a subliniat că admiterea întârziată a contestaţiei acestuia, nu conduce la posibilitatea creditorului de a solicita invalidarea tuturor hotărârilor adunării creditorilor luate în procedură, pe motiv de nerespectare a majorităţii de vot, acesta având obligaţia de a lua procedura în faza în care se află.

În ceea ce priveşte valabilitatea votului exprimat de către creditorul AG E SRL, contestatorul a invocat vicierea acestuia, ca urmare a contrarietăţii intereselor acestui creditor faţă de cele ale celorlalţi creditori, raportat la împrejurarea că Scrieciu Cristina este asociat cu un procent de 50% din capitalul social atât în cadrul societăţii debitoare, cât şi a celei creditoare, potrivit celor cuprinse în adresele nr.759191 şi 759165 emise de Oficiul Registrului Comerţului, filele 5 şi 15, pe care instanţa de fond le-a considerat ca nejustificate.

În argumentarea acestei aprecieri, au fost invocate prevederile art.17 alin.5 din Legea nr.85/2006, potrivit cu care, dacă un membru al comitetului creditorilor se află, datorită interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanţi la procedură, acesta se va abţine de la vot.

De asemenea, a fost invocat art. 100 alin.5 în capitolul privind „planul” unde stipulează, în mod expres: „creditorii, care direct sau indirect, controlează, sunt controlaţi sau se află sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţei de capital, pot participa la şedinţa, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acordă mai puţin decât ar primi în cazul falimentului”.

Prin urmare, s-a susţinut că abţinerea de la vot în cazul conflictului de interese reprezintă o limitare a drepturilor creditorilor, fiind o situaţie de excepţie, de strictă interpretare, aceasta neputând fi extinsă în alte situaţii, decât cele strict şi limitativ prevăzute de lege.

Un alt argument a fost exprimat în raport de dispoziţiile de drept comun, cuprinse în Legea societăţilor comerciale, mai precis în dispoziţiile art.79, art.90, art.127, art.188 alin.2), în care legiuitorul interzice asociatului/acţionarului care are interese contrare, direct sau indirect, intereselor societăţii, să ia parte la deliberări cu privire la operaţiunea cuprinsă în convocator.

Chiar şi în dreptul comun, se susţine că încălcarea obligaţiei de abţinere nu atrage invalidarea hotărârii, ci numai, eventual, atragerea răspunderii asociatului/acţionarului pentru daunele cauzate societăţii, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.

De asemenea, s-a arătat că încălcarea interdicţiei din art. 127 alin. (1), dacă reprezintă în acelaşi timp şi un abuz de majoritate (în detrimentul acţionarilor minoritari), poate conduce totuşi la anularea hotărârii adunării generale respective, nu în baza art. 127, ci în baza art. 136¹ din Legea 31/1990.

În subsidiar, tribunalul a reţinut că în speţă, nu se poate identifica conflictul de interese menţionat în contestaţie, simpla împrejurare că SC face parte, ca asociat, din ambele societăţi, neconducând prin ea însăşi la această concluzie.

Având în vedere cele expuse mai sus, recalculând majoritatea de vot, prin luarea în considerare şi a prezenţei creditorului contestator, instanţa a constatat că raportat la Tabelul preliminar nr.3, măsura propusă de administratorul judiciar a fost aprobată cu o majoritate de 55,12% din creanţele prezente, potrivit dispoziţiilor art.15 alin.1) din Legea nr.85/2006, conform cărora „Cu excepţia cazurilor în care legea cere o majoritate specială, şedinţele adunării creditorilor vor avea loc în prezenţa titularilor de creanţe însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor asupra averii debitorului, iar deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul favorabil al titularilor majorităţii, prin valoare, a creanţelor prezente”.

Faţă de aspectele invocate de către contestator cu privire la decizia administratorului judiciar de a supune adunării creditorilor măsura vânzării unui activ din patrimoniul debitoarei, în perioada de observaţie, precum şi metoda de vânzare a bunului, s-a apreciat că instanţa poate verifica numai motivele de legalitate raportat la respectarea dispoziţiilor art.49 şi ale art.116 alin.2 din lege.

Astfel, au fost invocate prevederile art.49, care arată că „Pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, după cum urmează: a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art.28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare; b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

(2) Actele, operaţiunile şi plăţile care depăşesc condiţiile menţionate la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o şedinţă a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.

(3) În cazul propunerilor de înstrăinare a bunurilor din averea debitorului grevate de garanţii, se va ţine seama de prevederile art. 39 referitoare la acordarea unei protecţii corespunzătoare creanţei garantate.”

De asemenea, a fost invocată prevederea art.116 alin.2) din Legea nr.85/2006 care menţionează că „Metoda de vânzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două, va fi aprobată de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului. Lichidatorul prezintă adunării generale a creditorilor şi regulamentul de vânzare corespunzător modalităţii de vânzare pentru care optează.”

Prin urmare, s-a observat că faţă de normele invocate, legiuitorul nu interzice vânzarea bunurilor debitoarei, în perioada de observaţie, iar metoda vânzării prin negociere directă este prevăzută de lege, între cele trei metode enumerate în textul art.116 alin.2, fără a se impune cu prioritate vânzarea la licitaţie publică.

Aşadar, tribunalul a reţinut că motivele de nelegalitate legate de vânzarea bunului apar ca netemeinice, celelalte aspecte ţinând de oportunitate, care, conform art.11 alin.2) din Lege nu cad în atribuţiile judecătorului sindic -„Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora.”

Cu privire la obligarea administratorului judiciar de a prezenta lista de inventariere şi a creanţelor de încasat, s-a reţinut că temeiul juridic al contestaţiei în reprezintă dispoziţiile art.14 alin.7) din Legea nr. 85/2006, conform cărora „Hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor.”

Plecând de la textul citat, instanţa a constatat că motivele invocate de contestator referitor la prezentarea de către administratorul judiciar a listei de inventariere şi a creanţelor de încasat, împreună cu un raport privind şansele de încasare ale acestora nu se circumscriu situaţiei premise avute în vedere de legiuitor prin reglementarea din art.14 alin.7), condiţii în care acestea apar ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs în termen legal de către contestator, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor prezentei căi de atac recurentul a reluat criticile din contestaţia formulată, insistând asupra faptului că nu s-a avut în vedere votul exprimat prin punctul de vedere transmis prin fax la data de 23.04.2014, datorită faptului că era un vot negativ, iar cuantumul însemnat al creanţei sale, mai mare decât creanţa AJFP Vâlcea, ar fi determinat ca votul său să fie unul majoritar, care ar fi schimbat hotărârea adunării creditorilor, în sensul de a nu permite vânzarea bunului la preţul de 85.000 lei plus TVA, prin negociere directă cu un cumpărător ales de către lichidator.

Se susţine că societăţile SC I SRL şi SC AG E au un acţionar comun, respectiv SC, care ar fi trebuit în virtutea acestei calităţi să se abţină de la vot, aşa cum prevede art. 18 din Legea nr.85/2006.

În contextul dat, se susţine ce aceasta s-a aflat în conflict de interese deoarece a apărat în acelaşi timp atât interesele societăţii debitoare, cât şi pe cele ale creditorului majoritar, situaţie în care nu se poate afirma că a avut o atitudine imparţială la adoptarea deciziei luate în această adunare generală.

Deşi instanţa de fond a reţinut faptul că acesta a transmis punctul de vedere cu privire la ordinea d e zi a adunării creditorilor, nu ţine cont de punctul de vedere transmis, pronunţând o hotărârea nelegală şi netemeinică.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi admiterea contestaţiei ale.

În conformitate cu dispoziţiile art.305 C. proc. civ., recurentul a depus la dosar înscrisuri.

La prezentul recurs au fost ataşate înscrisurile solicitate de instanţa de control prin adresa din data de 19.02.2015, respectiv copii de pe hotărârea adunării creditorilor din 25.04.2014, tabelul preliminar şi tabelul definitiv al creanţelor.

Curtea, examinând recursul prin prisma criticilor aduse pe temeiul invocat, dar şi în limitele art. 304¹ C. proc. civ., reţine că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Astfel, referitor la prima critică, vizând neconsemnarea în procesul-verbal al adunării creditorilor din data de 25.04.2014 a punctului de vedere exprimat de recurent şi transmis prin fax la data de 23.04.2014, vot negativ în ceea ce priveşte vânzarea bunului la preţul de 85.000 lei plus TVA prin negociere directă cu un cumpărător ales de către lichidator, Curtea a constatat că prima instanţă a analizat în detaliu critica recurentului-contestator, împrejurare rezultată din considerentele sentinţei atacate, în sensul că s-au dat efecte juridice deciziei nr. 3848/2014 a Curţii de Apel Piteşti, prin care s-a admis provizoriu creanţa acestuia şi pentru suma de 307.360,28 lei, întreaga creanţă totalizând suma de 848.511 lei, decizie care însă îşi va produce consecinţe juridice ulterior afişării tabelului definitiv, în raport de dispoziţiile art. 74 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2006.

Sub acest aspect, se constată că, într-adevăr, numai după înregistrarea tabelului definitiv, participarea la vot asupra planului de reorganizare sau la orice repartiţii de sume în procedura simplificată a falimentului aparţine doar titularilor creanţelor înregistrate în tabelul definitiv.

Aşadar, la data ţinerii adunării creditorilor din 25.04.2014, nu era definitivat tabelul de creanţe al debitoarei SC I SRL, motiv pentru care votul exprimat în această adunare a fost corect interpretat de către judecătorul fondului. Chiar şi dacă s-ar fi ţinut cont de întreaga creanţă pretinsă ca fiind real datorată recurentului, însumând 848.211,28 lei, faţă de creanţa deţinută de SC AG E SRL, respectiv 1.298.801 lei şi a DGFP Vâlcea - AJFP Vâlcea de 516.398 lei, votul însumat al acestor creditori prezenţi la şedinţa din 25.04.2014, reprezentând 74,5%, depăşeşte procentul de 30% prevăzut de legea specială, fiind suficient pentru aprobarea Ordinei de zi a Adunării creditorilor contestate prin prezenta cerere.

Nici critica referitoare la aflarea într-o situaţie de conflict de interese a numitei SC nu poate fi reţinută, prevederile textului art. 17alin.5 din Legea nr.85/2006 invocat de recurent nefiind incidente pricinii. Textul legal nu prevede nicio excepţie cu privire la votul dat în adunarea creditorilor, în ceea ce o priveşte pe aceasta, deoarece creditoarea SC AG E SRL nu s-a dovedit că are un interes raportat la cumpărătorul identificat în operaţiunea de vânzare a activului, menţionat în convocator sau că ar fi existat o favorizare nejustificată a acestei creditoare în operaţiunea realizată care să reprezinte o daună a intereselor celorlalţi creditori.

Totodată, Curtea a constatat că legea specială nu prevede nicio restricţie cu privire la măsurile pe care lichidatorul judiciar le poate lua în privinţa averii debitoarei, în perioada de observaţie, între modalităţile prevăzute de art. 49, respectiv art. 116 din Legea nr.85/2006 regăsindu-se şi metoda de vânzare a bunurilor prin negociere directă, metodă supusă aprobării adunării creditorilor, la propunerea lichidatorului judiciar, care are însă obligaţia de a întocmi şi prezenta adunării generale Regulamentul de vânzare corespunzător modalităţii pentru care se optează, condiţii respectate în prezenta cauză de către lichidator.

Prin perioada de observaţie se înţelege perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii şi data confirmării planului sau, după caz, a intrării în faliment, astfel cum este definit termenul în dispoziţiile art.3 pct. 15 din acelaşi act normativ.

De asemenea, activităţile curente reprezintă acele fapte de comerţ şi operaţiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie, în cursul normal al comerţului său, cum ar fi: a) continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate; b) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora; c) asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente.

Pe de altă parte, conform art. 46 din Legea 85/2006 toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic.

Or, cât timp recurentul-contestator nu a făcut dovada că această operaţiune excede perioadei în care debitoarea se află în desfăşurarea activităţilor curente, astfel cum acestea sunt exemplificate mai sus, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a constatat îndeplinite atribuţiile prevăzute de lege pentru administratorul judiciar.

Aşadar, textele de lege precitate nu impun cu prioritate vânzarea bunurilor din averea debitoarei prin licitaţie publică, ceea ce nu justifică argumentele recurentului contestator în ce priveşte încălcarea de către lichidatorul judiciar a atribuţiilor date prin legea specială.

De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea nr.85/2006, se constată că motivele de nelegalitate apărute în procedura de vânzare a bunurilor debitoarei sunt aspecte ce ţin de oportunitate şi nu de legalitatea acesteia, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, astfel că operaţiunile administratorului judiciar intră sub controlul adunării creditorilor şi nu sub controlul judecătorului-sindic, conform dispoziţiilor art. 14 alin. 7 din Legea nr.85/2006, care poate desfiinţa hotărârea adunării pentru nelegalitate numai la sesizarea comitetului creditorilor. Or, în prezenta cauză nu există vreo solicitare din partea acestuia vizând vreun aspect de nelegalitate a Hotărârii adoptată în data de 25.04.2014.

În concluzie, nu poate fi primită nici ultima critică a recurentului, potrivit căreia instanţa de fond nu ar fi ţinut cont de punctul de vedere comunicat prin fax în 23.04.2014, în considerentele sentinţei regăsindu-se, aşa cum s-a arătat, argumentarea pentru care instanţa de fond a apreciat că nu este justificată susţinerea recurentului contestator.

Mai mult, se constată că recurentul nu a precizat care este considerentul opunerii sale în ce priveşte măsura hotărâtă în adunarea creditorilor, iar înscrisurile depuse nu fac dovada vătămării sale prin această măsură, cu atât mai mult cu cât suma obţinută este mai mare decât suma estimată în raportul de evaluare.

Faţă de cele expuse, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006, a respins recursul ca nefondat.