Secţia I civilă Condiţiile răspunderii patrimoniale ale salariaţilor potrivit art. 255 Codul muncii
Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
Yüklə 0,83 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- (Decizia penală nr. 228/A /18 Aprilie 2014)
- 6. Intervenirea unei legi penale noi. Aplicarea legii penale mai favorabile. Art. 595 Noul Cod de Procedură Penală Art. 23 din Legea nr. 255/2013
- (Decizia penală nr. 83/C/CJ/19 Mai 2014)
- 7. Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei. Art.583 Noul Cod de Procedură Penală
- (Decizia penală nr. 291/A/21 Mai 2014)
- 8. Înlocuirea/încetarea măsurii obligării la tratament medical faţă de o persoană decedată. Art.568 din noul Cod de procedură penală
- (Decizia penală nr. 302/A /23 mai 2014)
5. Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Aplicarea principiului legii penale mai favorabile. Art.377 Noul Cod Penal Art. 87 al.5 din OUG 195/2002, cu modificările ulterioare Sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 Cod penal, care consacră principiul legii penale mai favorabile, impunându-se schimbarea încadrării juridice pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului în infracţiunea prevăzute de art. 377 Cod penal. (Decizia penală nr. 228/A/18 Aprilie 2014) Prin sentinţa penală nr.1 din data de 9 ianuarie 2014, pronunţată de Judecătoria Horezu, în baza art. 87 al.5 din OUG nr. 195/2002 rep. cu art. 320 ind.1 al.7 C.p.pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni închisoare, iar în baza art. 81 cu art. 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni. Inculpatul emanând miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. La solicitarea organului de poliţie adresată inculpatului privind deplasarea la spital pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta a refuzat categoric, în prezenţa martorilor asistenţi, deşi i s-a adus la cunoştinţă că refuzul manifestat constituie infracţiune. Prin Decizia penală nr. 228/A/18 Aprilie 2014, Curtea de Apel Piteşti a constatat că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu este întemeiat, având în vedere următoarele: În cauză există o situaţie tranzitorie, deoarece între momentul săvârşirii infracțiunii şi momentul soluţionării apelului a intervenit o nouă lege penală care reglementează şi infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului. Curtea constată că în cauză sunt aplicabile disp. art. 5 Cod penal, care consacră principiul legii penale mai favorabile şi, în consecinţă, văzând conţinutul noii reglementări, se impune schimbarea încadrării juridice pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului în infracţiunea prev. de art. 377 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, deoarece inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi a solicitat ca soluționarea cauzei să se realizeze după procedura simplificată, fapt încuviinţat de către prima instanţă. Curtea a constatat că este întemeiat apelul parchetului şi în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, în sensul că suspendarea condiţionată dispusă de către prima instanţă, în temeiul disp. art. 81 Cod penal, nu reflectă în suficientă măsură gradul de pericol social concret al faptei săvârşite de către inculpat şi nu conferă garanţii suficiente pentru resocializarea acestuia şi, mai ales, prevenirea unor evenimente similare care pot periclita siguranţa participanţilor la traficul rutier. S-a apreciat ca modalitate adecvată de executare a pedepsei, în raport şi cu disp. art. 5 din Cod penal, suspendarea sub supraveghere, aşa cum este reglementată de disp. art. 86/1 din Cod penal anterior, fiind instituite în sarcina inculpatului obligaţiile prev. de art. 86/3 alin. 1 lit. a – d Cod penal, inclusiv interdicţia de a mai conduce vreun vehicul pe durata termenului de încercare. Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea a admis apelul şi a desfiinţat în parte sentinţa, în sensul celor mai sus arătate, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p., aplicate prin sentinţa penală nr. 375/21.05.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 2975/3/2009, în pedepsele componente de :
În baza dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 6 c.p., s-a redus pedeapsa de 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p, la 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.p., căreia îi corespunde pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul cod penal. În baza dispoziţiilor art.38 c.p., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.p, căreia îi corespunde pedeapsa prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul cod penal, sporită cu 1 an închisoare, în total va executa 13 ani închisoare în condiţii de detenţie şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.p., căreia îi corespunde pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul cod penal. S-a dedus perioada executată începând cu data de 04.10.2008. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 626/03.10.2011, emis de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 2975/3/2009 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că la data de 10.02.2014, s-a înregistrat sesizarea Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile instituită la nivelul Penitenciarului Spital Colibaşi. În motivarea sesizării, s-a susţinut că în cauză a intervenit legea cea mai favorabilă, cu privire la cuantumul pedepselor principale şi a pedepselor complementare. Din actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut, că prin sentinţa penală nr. 375/21.05.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 2975/3/2009, au fost aplicate condamnatului pedepsele de :
S-au contopit pedepsele şi s-a dispus să se execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p, sporită cu un an închisoare, în total 14 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p. Tribunalul a apreciat, că potrivit disp.art.6 alin.1 Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim. Dispoziţiile art.66 alin.1 din Noul Cod penal, prevăd că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi se aplică pe o perioadă de la 1 la 5 ani şi nu pe o perioadă de la 1 la 10 ani cum prevedea legea veche. Conform disp.art.6 alin.6 Cod penal, dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare, acestea se execută în conţinutul şi limitele prev.de legea nouă. În cauză, a constatat tribunalul, legea nouă este mai favorabilă în ce priveşte pedeapsa principală de 13 ani închisoare, aplicată condamnatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p , deoarece maximul pedepsei prevăzut în legea nouă este 12 ani, iar pedeapsa principală aplicată a fost în cuantum de 13 ani. De asemenea, legea mai favorabilă a intervenit şi în privinţa pedepsei complementare a interzicerii pe o perioadă de 6 ani a drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p , deoarece în legea nouă limita maximă este de 5 ani. S-a constatat, astfel, că sesizarea formulată în cauză este fondată, iar în baza dispoziţiilor art. 595 c.p.p. şi art. 23 din Legea nr. 255/2013, tribunalul a admis sesizarea Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile instituită la nivelul Penitenciarului Colibaşi, apreciind că în privinţa pedepselor principale şi a pedepselor complementare aplicate condamnatului a intervenit legea penală mai favorabilă. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p., aplicate prin sentinţa penală nr. 375/21.05.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 2975/3/2009, în pedepsele componente de :
În baza dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 6 c.p., s-a redus pedeapsa de 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p, la 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.p., căreia îi corespunde pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul cod penal. În baza dispoziţiilor art. 38 c.p., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.p, căreia îi corespunde pedeapsa prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul cod penal, sporită cu 1 an închisoare, în total va executa 13 ani închisoare în condiţii de detenţie şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.p., căreia îi corespunde pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din noul cod penal. S-a dedus perioada executată începând cu data de 04.10.2008. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 626/03.10.2011 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 2975/3/2009 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. Impotriva acestei sentinţe au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi condamnatul. Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate, sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în cazul pedepsei principale. S-a arătat, în continuare, că în măsura în care Noul Cod penal modifică pedepsele principale pentru infracţiunile n cauză, în mod corect judecătorul a făcut un examen comparativ, reducând ipotetic pedepsele, dar în mod greşit nu a aplicat sporul de o treime din suma celorlalte pedepse mai mici, de 8 ani şi, respectiv, 10 ani închisoare, prevăzut de art.39 din Noul Cod penal. Condamnatul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, solicitând o nouă reindividualizare a pedepsei, prin reducerea pedepsei rezultante sau a sporului aplicat. Curtea a apreciat contestaţia declarată de parchet ca fiind fondată, însă cea formulată de condamnat nu este fondată, pentru următoarele considerente: In speţă, condamnatului i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare, printr-o hotărâre definitivă sub legea veche. Verificându-se , într-o primă etapă, pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente, se constată că una dintre acestea depăşeşte limita maximă prevăzută de legea nouă. In concret, judecătorul de fond a dispus descontopirea pedepsei rezultante şi repunerea pedepselor în individualitatea lor, a redus pedeapsa de 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art.2 alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor. Recontopind pedepsele, s-a dispus a se executa pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, la care s-a aplicat un spor de un an, în total 13 ani închisoare. Potrivit Deciziei nr.1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vizând aplicarea legii penale mai favorabile, în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi, depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art.39 Cod penal. Ca atare, în această situaţie, judecătorul de fond era obligat să dispună contopirea pedepselor, potrivit legii noi, şi să aplice obligatoriu sporul de pedeapsă de 6 ani, prevăzut de art.39 Noul Cod penal, reprezentând o treime din suma pedepselor de 8 ani şi, respectiv 10 ani închisoare. In baza legii noi, pedeapsa rezultantă va fi de 18 ani închisoare, faţă de pedeapsa stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, în baza legii vechi, de 14 ani închisoare. Faţă de datele speţei, în cadrul examenului comparativ, rezultă, fără dubiu, că în aplicarea legii penale mai favorabile, legea mai blândă este Codul penal anterior. Pentru toate aceste motive, în temeiul art.6 Noul Cod penal, raportat la art. 597 alin. 7 Cod pr.penală, Curtea a admis contestaţia formulată de parchet şi, desfiinţând sentinţa, a admis, în parte, sesizarea, doar în ceea ce priveşte reducerea pedepsei complementare aplicată inculpatului SF, de la 6 ani la 5 ani privind interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a şi b Cod penal, menţinându-se pedeapsa principală de 13 ani închisoare, aflată în executare în baza mandatului iniţial emis nr.626/03.10.2011 al Tribunalului Bucureşti – Secţia II Penală. Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr. 83/C/CJ/19 Mai 2014 a respins contestaţia formulată de condamnat, în această etapă neputând opera o nouă reindividualizare a pedepselor aplicate. 7. Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei. Art.583 Noul Cod de Procedură Penală Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a respectat obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probaţiune competent sesizează instanţa care a pronunţat suspendarea, în vederea revocării acesteia. Prin actul întocmit de asistentul social al Primăriei, s-a făcut dovada că cei în cauză nu au avut posibilitatea de a plăti integral despăgubirile datorate. În plus, eforturile lor de a achita o parte din banii datoraţi pe parcursul judecării prezentei cauze dovedesc faptul că motivul pentru care obligaţia către partea civilă nu a fost îndeplinită o constituie lipsa veniturilor, iar nu reaua – credinţă a condamnaţilor. (Decizia penală nr. 291/A/21 Mai 2014) Prin sentinţa penală nr. 9 din data de 16 ianuarie 2014 pronunţată de Judecătoria Câmpulung, s-a respins sesizarea petentei de revocare a suspendării executării pedepsei aplicate intimaţilor PGA şi GIC, prin sentinţa penală nr. 168/3.07.2012, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, definitivă prin decizia penală nr. 920/R-MF/23.10.2012 a Curţii de Apel Piteşti. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că, prin sentinţa menţionată, cei doi intimaţi au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 198 Cod penal şi s-a dispus suspendarea executării, în condiţiile art. 81 Cod penal. Pentru stabilirea situaţiei de fapt, au fost audiaţi de procuror condamnaţii, iar reprezentanţii părţii vătămate au depus la dosar un set de acte, prin care au dovedit că au început executarea silită pentru recuperarea sumei de 60.000 lei, fiind emise somaţii de plată în acest sens. La data de 8.03.2013, condamnaţii GIC şi PGA şi-au asumat obligaţia în faţa executorului judecătoresc de a plăti părţii vătămate suma datorată, primul câte 200 lei lunar, iar al doilea câte 100 Euro lunar, arătând că nu realizează venituri, ci obţin bani ocazional, lucrând ca zilieri. În faţa instanţei, intimatul GIC a precizat că a achitat deja petentei suma de 500 lei, depunând în acest sens foaia de vărsământ la dosar. De asemenea, intimatul PGA a făcut dovada bunei-credinţe, prin achitarea unei părţi din suma la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, depunând în acest sens foile de vărsământ la dosar. Văzând prevederile art. 447 alin. 2 Cod anterior de procedură penală şi pe cele ale art. 84 Cod penal anterior, judecătorul fondului a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele textelor de lege, întrucât, pe de o parte, nu a expirat termenul de încercare, iar pe de altă parte, petenta a început deja procedura de executare silită împotriva inculpaţilor pentru recuperarea sumelor datorate, iar aceştia au declarat că nu au avut posibilitatea achitării despăgubirii din lipsa veniturilor. Totodată, şi-au asumat obligaţia restituirii sumei în rate lunare şi deja au achitat o parte din prejudiciu. Prin decizia penală nr. 291/A/21 Mai 2014, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că apelul petentei este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Prin sentinţa penală nr. 168/3.07.2012 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă prin decizia nr. 920/ R-MF/23.10.2012 din 23.10.2012 a Curţii de Apel Piteşti, inculpaţii au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 198 din vechiul Cod penal, părţii civile fiindu-i acordate despăgubiri civile în sumă de 60.000 lei, fiecare dintre inculpaţi datorându-i câte 30.000 lei. Executarea pedepselor a fost suspendată condiţionat, potrivit prevederilor art. 81 din Codul penal anterior, iar obligaţia inculpaţilor de a plăti despăgubiri a devenit executorie începând cu data rămânerii definitive a sentinţei. Pe parcursul judecării în primă instanţă a cererii de revocare a suspendării condiţionate, condamnaţii au făcut demersuri în vederea achitării unei părţi din suma de bani datorată părţii civile, depunând în acest sens dovezi la dosar. În apel, intimatul PGA a mai depus o copie de pe foaia de vărsământ din data de 07.04.2014, dovedind cu aceasta că a plătit suma de 400 lei. Pentru a verifica întrunirea condiţiilor cerute de lege în vederea revocării suspendării condiţionate, Curtea a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliile celor doi intimaţi, prin care să se verifice condiţiile de trai ale acestora, locuinţele lor şi mijloacele materiale de care dispun, să se precizeze ocupaţia fiecărui condamnat şi modul de procurare a veniturilor. S-a mai cerut a se preciza dacă, de la data comiterii infracţiunilor şi până în prezent, cei în cauză au deţinut bunuri mobile şi imobile, pe care să le fi înstrăinat. Primăria comunei C. a răspuns prin adresele nr. *** şi ***, în care se precizează că intimaţii locuiesc împreună cu familiile lor în condiţii modeste, că nu au în proprietate bunuri mobile sau imobile. Existenţa zilnică şi-o asigură din munca prestată ocazional la diverşi locuitori din sat. Potrivit art. 583 alin. 2 din Codul de procedură penală actual (aproape identic cu art. 447 alin. 2 din vechea procedură, invocat de prima instanţă), dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a respectat obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probaţiune competent sesizează instanţa care a pronunţat suspendarea, în vederea revocării acesteia. Desigur, nu poate fi primită motivarea primei instanţe, de respingere a sesizării pe motiv că nu a expirat termenul de încercare. Dacă acest termen s-ar fi împlinit, cererea de revocare a suspendării ar fi fost tardivă, întrucât partea civilă este obligată a se adresa înainte de expirarea termenului respectiv. Pentru a putea fi însă dispusă revocarea suspendării, este necesar a se stabili că cei doi condamnaţi cu rea – credinţă nu şi-au îndeplinit obligaţia de plată a despăgubirilor, ceea ce nu este cazul în speţă. Prin actul întocmit de asistentul social al Primăriei comunei Coşeşti, la care s-a făcut mai sus referire, s-a făcut dovada că cei în cauză nu au avut posibilitatea de a plăti integral despăgubirile datorate. În plus, eforturile lor de a achita o parte din banii datoraţi pe parcursul judecării prezentei cauze dovedesc faptul că motivul pentru care obligaţia către partea civilă nu a fost îndeplinită o constituie lipsa veniturilor, iar nu reaua – credinţă a condamnaţilor. 8. Înlocuirea/încetarea măsurii obligării la tratament medical faţă de o persoană decedată. Art.568 din noul Cod de procedură penală Nu poate fi reţinută susţinerea parchetului, în sensul că, deşi intimatul a decedat, trebuie admis apelul, desfiinţată sentinţa primei instanţe şi menţinută măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, pentru că argumentele invocate, legate de rolul practicii de casare a instanţelor ori de modul în care ar trebui efectuate menţiunile în registrul de la Biroul de executări penale, nu ar putea justifica o soluţie prin care, practic, să se dispună menţinerea unei măsuri de siguranţă, cea a obligării la tratament medical, faţă de o persoană decedată. (Decizia penală nr. 302/A/23 mai 2014) Prin sentinţa penală nr. 34 din data de 29 ianuarie 2014 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea, în baza art. 434 Cod procedură penală rap. la art. 429 şi urm. Cod procedură penală, art. 113 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor speciale cuprinse în Legea nr. 487/2002 (Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice), s-a admis sesizarea formulată de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi s-a dispus încetarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical instituite faţă de intimat prin sentinţa penală nr. 106/26.01.2000 pronunţată de Judecătoria Horezu în dosarul nr. 34/2000, definitivă. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că prin cererea înregistrată la data de 27.11.2013 Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a solicitat instanţei de executare să constate dacă faţă de persoana intimatului mai sunt necesare măsuri de siguranţă cu caracter medical. Prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 106/26.01.2000 pronunţată de Judecătoria Horezu în dosarul nr. 34/2000, definitivă prin nerecurare la data de 22.02.2000, s-a dispus obligarea numitului la tratament medical până la însănătoşire, ca măsură de siguranţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 113 Cod penal. Din actele dosarului (recomandarea medicului specialist, a medicului de familie, a autorităţii locale şi a organelor de poliţie) a rezultat că intimatul este persoană nedeplasabilă. Legea nr. 487/2002 (Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice) prevede dispoziţii cu caracter obligatoriu, privind evaluarea stării de sănătate mintală, consecinţele constatării prezenţei unei tulburări psihice, stabilirea condiţiilor în care se dispune formularea unui program terapeutic, iar internarea într-o unitate medicală se face numai din considerente medicale. Potrivit art. 114 din Codul penal, măsura de siguranţă constând în internarea medicală se ia când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate. În speţă, judecătorul fondului a reţinut ca neîndeplinită ultima condiţie expusă, starea în care se află inculpatul impunând fără îndoială concluzia că acesta nu mai prezintă pericol pentru societate. Prin urmare, din concluziile formulate de specialişti, coroborate cu actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente în materie, instanţa de fond a constatat că la acest moment menţinerea sau înlocuirea măsurii de siguranţă, instituite faţă de intimat în urmă cu 14 ani, nu se mai justifică. Împotriva sentinţei au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea şi recurs Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, înregistrate la Tribunalul Vâlcea sub acelaşi număr de dosar. Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul greşitei admiteri a sesizării, apreciind că soluţia de încetare a măsurii de siguranţă s-a dispus în baza unui probatoriu insuficient, fără o expertiză medico-legală din care să rezulte că această măsură nu mai este necesară, în condiţiile în care iniţial măsura fusese luată în baza unei astfel de expertize. Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a invocat aspecte similare, referitoare la pronunţarea soluţiei fără existenţa unui raport medico-legal care să fi fost efectuat în cauză. Prin decizia penală nr. 22/17.03.2014, Tribunalul Vâlcea a declinat competenţa de soluţionare a căilor de atac în favoarea Curţii de Apel Piteşti, reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 9 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 255/2013, referitoare la soluţionarea ca apeluri a căilor de atac, de către curtea de apel, în condiţiile în care termenul de declarare a căii de atac ordinare împotriva sentinţei nu expirase la data de 01.02.2014 (intrarea în vigoare a noului Cod de procedura penală), iar cererile de recurs împotriva unor astfel de sentinţe, depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se vor considera cereri de apel. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti sub acelaşi număr unic de dosar. La data de 15.05.2014 a fost depus la dosar, de la Secţia 8 Poliţie Rurală Lăpuşata - Postul de Poliţie Cernişoara, jud. Vâlcea, extrasul din registrul de deces al Primăriei Cernişoara, jud. Vâlcea, din care rezultă că intimatul a decedat la data de 27.03.2014. În raport de decesul intimatului după data declarării apelurilor în cauză, având în vedere faptul că aceste căi de atac au fost declarate în vederea desfiinţării sentinţei primei instanţe, prin care s-a dispus încetarea unei măsuri de siguranţă luate faţă de intimat, şi, deci, în vederea pronunţării unei soluţii prin care, pe fond, să se menţină o astfel de măsură de siguranţă, Curtea a constatat că aceste apeluri au rămas fără obiect după decesul persoanei în cauză, urmând a fi respinse ca atare. Nu poate fi reţinută susţinerea parchetului, în sensul că, deşi intimatul a decedat, trebuie admis apelul, desfiinţată sentinţa primei instanţe şi menţinută măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, pentru că argumentele invocate, legate de rolul practicii de casare a instanţelor ori de modul în care ar trebui efectuate menţiunile în registrul de la Biroul de executări penale, nu ar putea justifica o soluţie prin care, practic, să se dispună menţinerea unei măsuri de siguranţă, cea a obligării la tratament medical, faţă de o persoană decedată. Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 302/A/23 mai 2014 a respins ca rămase fără obiect apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi de Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea. Yüklə 0,83 Mb. Dostları ilə paylaş:
|