Secţia I civilă Condiţiile răspunderii patrimoniale ale salariaţilor potrivit art. 255 Codul muncii

11. Autoritatea administrativă căreia îi revine obligaţia de a realiza formalităţile de înscriere în rolul fiscal şi de emitere a certificatului de atestare fiscală pentru un teren în litigiu.

Art. 8 din Legea nr.554/2004, republicată
În ceea ce priveşte critica vizând fondul cauzei, Curtea a apreciat-o ca justificată, în raport de documentele pe care intimatele reclamante le-au depus în susţinerea solicitării lor.

Astfel, lecturând conţinutul titlului de proprietate nr.76524/07.08.1995, Curtea constată că terenul în suprafaţă de 3.700 mp, regăsit la lit. A) - suprafaţă primită în extravilan, este menţionat ca fiind situat pe teritoriul satului Oarja, comuna Oarja, iar nu pe teritoriul comunie Bradu.

Aşadar, în mod corect recurentul a refuzat înscrierea acestei suprafeţe în Registrul agricol al acestei comune şi deschiderea rolului agricol ori fiscal.

Din această perspectivă se constată că terenul în litigiu a rămas ca fiind poziţionat în cadrul structurii administrative a comunei Oarja.

Expertiza tehnică efectuată în cauză de expert tehnic ing. MC, nu poate fi luată în considerare, atâta vreme cât nu este însoţită de documente care să justifice că terenul identificat face parte din teritoriul afectat Primăriei Bradu.

Schiţa întocmită are vecinătăţile prevăzute în titlul de proprietate, dar nu este însoţită de documentele care au condus la stabilirea acestei suprafeţe ca făcând parte din perimetrul asupra căruia să dispună primăria comunei Bradu.

Aşadar, în lipsa documentelor care să statueze că autoritatea administrativă căreia îi revine obligaţia de a realiza formalităţile cerute de intimatele reclamante este primăria Comunei Bradu, nu poate fi primită susţinerea acestora referitoare la faptul că prin refuzul acesteia au fost cenzurate actele lor de proprietate, atâta vreme cât dovedesc contrariul celor afirmate de intimatele reclamante.

(Decizia nr. 2604/R-CONT/29 Mai 2014)
Prin cererea înregistrată la 17.01.2012, reclamantele NCC, COM şi DC au chemat în judecată pe pârâţii Comuna Bradu – prin Primar, Primarul Comunei Bradu şi Consiliul Local al Comunei Bradu, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea pârâţilor la înscrierea în rolul fiscal a imobilului teren în suprafaţă d e 3700 mp., situat în extravilanul Comunei Bradu, la emiterea certificatului de atestare fiscală pentru acest imobil şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii au arătat că au calitatea de moştenitori ai defunctei DI, care a fost proprietara terenului menţionat anterior conform titlului de proprietate nr.76524/07.08.1995, calitate în temeiul căreia au solicitat înscrierea la rolul fiscal al Comunei Bradu.

Totodată, s-a arătat că prin sentinţa civilă nr.7019/2010 pronunţată de Judecătoria Timişoara, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1243/R/2010 a Tribunalului Timiş s-a respins acţiunea Comisiei Locale de Fond Funciar prin care s-a solicitat anularea titlului de proprietate emis pe numele defunctei DI.

În acest context au solicitat Primăriei Bradu, cu adresa nr.11802/13.11.2011 înscrierea la rolul fiscal a terenului menţionat în titlu.

Prin întâmpinarea din data de 26.11.2012 pârâţii au solicitat respingerea acţiunii reclamantelor, invocând în principal excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comunei Bradu prin Primar şi Consiliului Local Bradu, întrucât, fiind autorităţi deliberative ale administraţiei publice locale nu au atribuţii dintre cele vizând obiectul cererii reclamantelor.

Astfel, au arătat că singura autoritate cu atribuţii în acest domeniu este autoritatea executivă, respectiv Primarul Comunei Bradu.

Pe fondul cauzei, au arătat că cererea este nefondată întrucât terenul cuprins în titlul de proprietate emis pe numele defunctei DI, în suprafaţă de 3700 mp., situat în pct.”Autostradă” se găseşte pe raza comunei Oarja şi nu pe raza comunei Bradu.

Se susţine că reclamantele nu au fost în măsură să ataşeze un extras de carte funciară ori un alt document cu forţă probantă, din care să rezulte amplasamentul suprafeţei ce face obiectul prezentei cereri pe raza comunei Bradu.

Tribunalul Argeş prin sentinţa nr.3073/28.05.2013 a admis în parte acţiunea reclamantelor numai faţă de pârâtul Primarul Comunei Bradu, pe care l-a obligat să dispună înscrierea terenului de 3700 mp, proprietatea acestora, în rolul fiscal şi să emită certificatul de atestare fiscală, respingând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comunei Bradu prin Primarul Comunei Bradu şi a Primarului Comunei Bradu netemeinicia acesteia, întrucât potrivit disp. art. 6 alin.1 din OG 28/2008 primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti iau măsuri pentru întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol, pe suport hârtie şi în format electronic, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe, pentru asigurarea împotriva degradării, distrugerii sau sustragerii acestuia, precum şi pentru furnizarea datelor din registru, cu respectarea prevederilor legale.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut că la data de 13.11.2011 reclamantele au solicitat Primarului comunei Bradu înscrierea în ROL şi emiterea certificatului de atestare fiscală pentru terenul în suprafaţă de 3700 mp, situat în comuna Bradu, tarlaua 3, p.11, înscris în titlul de proprietate 76524 /1995 emis pe numele autoarei lor. În cuprinsul cererii reclamantele au precizat că titlul de proprietate a făcut obiectul unor litigii , în urma cărora nu a fost anulat. La această cerere nu au primit răspuns anterior promovării prezentului proces, când, la 24.01.2012, prin adresa 668/2012 au comunicat petentelor că nu pot înscrie în registrul agricol al comunei Bradu pentru că terenul se află pe raza comunei Oarja, iar dispozitivul sentinţei civile ataşate cererii nu conţine dispoziţii care să îi oblige la efectuarea unei astfel de operaţiuni.

Or, se reţine că potrivit art. 8 alin.1 din Legea 554/2004 persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În cauză, s-a constatat că prin răspunsurile la interogatoriul administrat de instanţă pârâţii au arătat că nu sunt de acord cu înscrierea terenului în rol şi nici cu eliberarea certificatului de atestare fiscală. Prin întâmpinare au prezentat motivele acestui refuz.

Din analiza certificatului de moştenitor 68/2008 a rezultat că reclamantele sunt moştenitoarele autoarei DI, că în masa succesorală a acesteia au rămas mai multe bunuri, printre care şi terenul de 3700 mp, t.3, p.11, din extravilanul comunei Oarja, sat Oarja ,dobândit prin titlul de proprietate 76524/1995 emis de CJFF Argeş. Titlul de proprietate a fost contestat de CLFF Bradu , susţinându-se că terenul se află pe raza comunei Bradu, că a fost înscris în patrimoniul CAP Bradu, că pentru aceasta s-a reconstituit dreptul de proprietate locuitorilor comunei Bradu şi că actul a fost emis în baza Hot.4/1991, ce a fost anulată de Curtea de Apel Piteşti. Prin sentinţa civilă nr. 7019/2010 irevocabilă cererea a fost respinsă, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a excepţiei lipsei de interes astfel că în prezent titlul este valabil.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză a rezultat că terenul se află pe raza administrativă a comunei Bradu. S-a susţinut de către expert că acesta se suprapune cu terenurile pe care CLFF Bradu a făcut puneri în posesie, că Primăria Bradu nu a prezentat documente din care să rezulte persoanele puse în posesie.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 3 din OG nr. 28/2008, registrul agricol constituie documentul oficial de evidentă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei. În condiţiile in care reclamanta are titlu de proprietate asupra terenului neanulat primăria nu putea refuza înscrierea acestui teren in registrul agricol, deoarece în prezent, cum nu s-au prezentat acte care să ateste punerile în posesie ale altor persoane, prezumţia de proprietate este in favoarea reclamantei.

Pentru aceste motive, în baza art.8 din Legea 554/2004, tribunalul a admis în parte acţiunea, numai faţă de pârâtul Primarul Comunei Bradu, pe care l-a obligat să dispună înscrierea terenului de 3700 mp, situat în comuna Bradu, tarlaua 3, parcela 11, cu vecinătăţi: N-autostradă, E-SB, S-Arpechim, V-ED, proprietatea reclamantelor, în rolul fiscal şi emiterea certificatului de atestare fiscală.

Având în vedere că acţiunea a fost admisă, culpa procesuală aparţinând pârâţilor, în baza art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâţi prin întâmpinare.

Împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs în termen legal de către pârâtul Primarul Comunei Bradu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea reclamantelor, fără a analiza documentele depuse în cauză.

Astfel, s-a susţinut că instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea terenului în litigiu şi, deşi s-au făcut obiecţiuni la completarea raportului de expertiză întocmit de expert MC, prin care s-a arătat că expertul nu şi-a justificat în niciun fel concluzia la care a ajuns prin argumente de ordin tehnic, instanţa de fond a respins obiecţiunile.

Totodată, s-a criticat faptul că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe argumente de ordin juridic, ce nu au aplicabilitate în speţă în sensul că, obiectul cauzei îl reprezintă înscrierea terenului la rolul fiscal al Comunei Bradu, iar instanţa a motivat admiterea acţiunii pe disp.art.3 din OG nr.28/2008, act normativ ce reglementează modalitatea de ţinere a registrului agricol.

Sub acest aspect se susţine că hotărârea este şi nemotivată, constituind motiv de casare cu trimitere spre rejudecare a pricinii.

O altă critică se referă la faptul că atât din cuprinsul titlului de proprietate nr.76524/07.08.1995 emis pe numele autoarei intimatelor, cât şi din certificatul de moştenitor nr.68/25.07.2008 rezultă, fără echivoc, faptul că suprafaţa extravilană de 2700 mp. situată în pct.”Autostradă” se găseşte pe raza Comunei Oarja, iar nu pe raza comunei Bradu. Mai mult, din evidenţele Comunei Bradu nu rezultă că pe numele autoarei a existat deschis rol agricol ori fiscal pentru niciun fel de imobil la care recurentul să se raporteze.

Se mai susţine că dacă terenul s-ar afla pe raza Comunei Bradu ar trebui să facă parte din cele 194 ha. ce au format obiectul deciziei nr.2320/R/19.09.2001 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, prin care s-a statuat că hotărârea Consiliului Judeţean de Fond Funciar Argeş nr.4/05.06.1991 prin care o parte dintre terenului fostei A.E.S.C.I.T Căteasca au fost atribuite Comunei Oarja în vederea reconstituirii dreptului de proprietate a fost anulată pentru această suprafaţă.

În temeiul acestei decizii Comisia Locală de Fond Funciar Bradu a procedat la punerea în posesie în perimetrul celor 194 ha. a cetăţenilor comunei îndreptăţiţi în punerea în posesie, astfel au rezultat situaţii în care actele de proprietate emise s-au suprapus în limita celor 194 ha cu actele de proprietate emise de Comisia Locală de Fond Funciar Oarja anterior adoptării deciziei menţionate.

Or, se susţine că, dacă s-ar pune în executare sentinţa instanţei de fond s-ar afecta dreptul de proprietate al cetăţenilor puşi în posesie, care nu sunt părţi în prezentul litigiu.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea şi respingerea cererii reclamantelor.

În concluziile scrise, depuse la 29 mai 2014, reclamantele au solicitat respingerea prezentei căi de atac, cu motivarea că refuzul Primarului Comunei Bradu este nejustificat, acesta având obligaţia prevăzută de OG nr.28/2008 de a înregistra imobilul în evidenţele agricole şi în cele fiscale, în raport şi de dispoziţiile HG nr.1861/2006.

Totodată, s-a arătat că Primarul Comunei Bradu nu a adus dovezi din care să rezulte suprapunerile despre care face vorbire în apărările sale, iar acestuia îi revine sarcina de a da curs cererii şi nu de a cenzura actele de proprietate prezentate în justificarea solicitării adresate acestei instituţii.

Curtea, examinând recursul, a reţinut că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Astfel, în speţă s-a constatat că intimatele-reclamante au solicitat instanţei să dispună obligarea Primăriei Comunei Bradu, prin primar, la înscrierea imobilului teren în suprafaţă de 3.700 mp, situat în extravilanul comunei Bradu, tarlaua R, parcela 11, judeţul Argeş, conform certificatului de moştenitor nr.68/2008 şi a titlului de proprietate nr.76254/1995 şi la emiterea certificatului de atestare fiscală pentru acest imobil.

Întemeierea cererii s-a făcut pe dispoziţiile art.8 din Legea nr.554/2004, republicată.

Instanţa de fond, prin sentinţa a cărei anulare se solicită, a apreciat că cererea intimatelor reclamante este justificată în parte, dispunând obligarea recurentului la înscrierea în rolul fiscal a terenului proprietate a acestora, precum şi la emiterea certificatului de atestare fiscală.

Motivarea considerentelor pentru care instanţa a apreciat în acest sens, s-a făcut pe disp. art.3 din OG nr.28/2008, privind registrul agricol, potrivit cu care acesta este documentul oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei.

Recurentul a criticat argumentarea juridică a acestei hotărâri, prin faptul că OG nr.28/2008, ce reglementează modalitatea de ţinere a Registrului agricol, nu se aplică prezentei cauze, întrucât are un alt obiect, apreciind în acest context că hotărârea este nemotivată.

Cu privire la această critică, pe care instanţa o apreciază ca nefondată, se va sublinia că la baza obligaţiei de înscriere la rolul fiscal şi a emiterii certificatului de atestare fiscală, stau tocmai evidenţele regăsite în Registrul agricol, care fac dovada proprietăţii asupra bunurilor proprietarilor de drept.

Astfel, potrivit art. 3 din OG nr.28/2008,”(1) Registrul agricol constituie documentul oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei şi la societăţile/asociaţiile agricole, precum şi la orice alte persoane fizice şi/sau juridice care au teren în proprietate/folosinţă şi/sau animale”.

Iar potrivit art. 6 alin.6 al aceluiaşi act normativ,”Registrul agricol constituie:a) sursă de date pentru înfăptuirea pe plan local a unor politici în domeniile: fiscal, agrar, al protecţiei sociale, edilitar-urbanistic, sanitar, şcolar şi altele asemenea(..)”

În ceea ce priveşte critica vizând fondul cauzei, Curtea o apreciază, însă, ca justificată, în raport de documentele pe care intimatele reclamante le-au depus în susţinerea solicitării lor.

Astfel, lecturând conţinutul titlului de proprietate nr.76524/07.08.1995, Curtea constată că terenul în suprafaţă de 3.700 mp, regăsit la lit. A) - suprafaţă primită în extravilan, este menţionat ca fiind situat pe teritoriul satului Oarja, comuna Oarja, iar nu pe teritoriul comunie Bradu.

Aşadar, în mod corect recurentul a refuzat înscrierea acestei suprafeţe în Registrul agricol al acestei comune şi deschiderea rolului agricol ori fiscal.

Un alt argument îl reprezintă faptul că Decizia civilă nr.2320/2001 a Curţii de Apel Piteşti a statuat că hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar nr.4/1991, se impune a fi anulată pentru suprafaţa de 194 hectare, care aparţineau Comunei Oarja, context în care Comisia locală de fond funciar Bradu a procedat la punerea în posesie în perimetrul celor 194 ha a cetăţenilor îndreptăţiţi cărora li s-a stabilit drept de proprietate în cadrul acestei autorităţi administrative, împrejurare care a dus la suprapunerea actelor de proprietate cu cele emise de comisia locală de fond funciar Oarja, anterior deciziei nr.2320/2001.

Aşadar, cele 194 ha au intrat în circuitul civil, fiind chiar înstrăinate de persoanele cărora li s-a reconstituit drept de proprietate, întrucât titlurile acestora nu au fost anulate.

Din această perspectivă se constată că nici titlul intimatelor reclamante nu a fost anulat, astfel că terenul în litigiu a rămas ca fiind poziţionat în cadrul structurii administrative a comunei Oarja.

Expertiza tehnică efectuată în cauză de expert tehnic ing. MC, nu poate fi luată în considerare, atâta vreme cât nu este însoţită de documente care să justifice că terenul identificat face parte din teritoriul afectat Primăriei Bradu.

Schiţa întocmită are vecinătăţile prevăzute în titlul de proprietate, dar nu este însoţită de documentele care au condus la stabilirea acestei suprafeţe ca făcând parte din perimetrul asupra căruia să dispună primăria comunei Bradu.

Aşadar, în lipsa documentelor care să statueze că autoritatea administrativă căreia îi revine obligaţia de a realiza formalităţile cerute de intimatele reclamante este primăria Comunei Bradu, nu poate fi primită susţinerea acestora referitoare la faptul că prin refuzul acesteia au fost cenzurate actele lor de proprietate, atâta vreme cât dovedesc contrariul celor afirmate de intimatele reclamante.

Faţă de considerentele expuse Curtea, în temeiul art.312 alin.1 şi 3 C.pr.civ. a admis recursul şi a modificat sentinţa, în sensul că a respins cererea.

12. Nulitatea unui contract de concesiune pentru lipsa cauzei.
Art. 948 din codul civil de la 1864

Art. 966 din Codul civil de la 1864
Condiţie esenţială a oricărei convenţii, în conformitate cu art.948 din cod, cauza trebuie să existe, să fie reală şi licită, întrucât obligaţia fără o astfel de cauză nu poate avea nici un efect.

Aşadar, cauza este un element constitutiv nu numai al contractului, ci al oricărei obligaţii civile care se naşte prin voinţa celui ce se obligă. În contractele sinalagmatice nu există o singură cauză comună părţilor, ci câte o cauză a fiecăreia din obligaţiile reciproce ale acestora. Ea înglobează în sine atât scopul direct şi imediat al consimţământului –care în contractele sinalagmatice - este consideraţia contraprestaţiei celeilalte părţi, cât şi scopul indirect, imediat al consimţământului care este motivul subiectiv, concret, determinant al asumării obligaţiei legat de destinaţia şi nevoia concretă a cărei satisfacere se urmăreşte.

(Decizia nr. 2674/R-CONT/04 iunie 2014)
Prin acţiunea înregistrată la 07.03.2012, reclamantul BDL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Brăduleţ prin primar, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de concesiune nr.559/2 din 22.05.2008, cu consecinţa că nu datorează pârâtei nicio sumă de bani cu titlu de redevenţă, iar pârâtul să fie obligat la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate pe terenul ce a făcut obiectul convenţiei.

În motivare s-a arătat că între părţi a intervenit un contract de concesiune, convenţie ce nu îndeplineşte cerinţele art.948 din Codul civil, mai precis lipsindu-i cerinţa cauzei, aşa cum este ea definită de art.966 din acelaşi act normativ.

Prin convenţia încheiată la 22.05.2008, pârâtul a concesionat reclamantului un teren de 500 mp aflat pe raza comunei Arefu, judeţul Argeş, pentru construirea unei locuinţe, acesta urmând să se ocupe de toate actele necesare edificării imobilului, revenindu-i şi obligaţia de a achita redevenţa.

La momentul încheierii contractului, pârâtul nu a comunicat reclamantului că nu este întocmit planul urbanistic zonal, în absenţa căruia acesta din urmă nu poate primi aprobare pentru efectuarea construcţiei.

Obligaţia unei astfel de notificări rezultă chiar din contract, dar şi din dispoziţiile art.55 cuprinse în Normele de aplicare a O.U.G. nr.54/2006, care inserează obligaţia concedentului de a notifica pe concesionar de apariţia împrejurărilor de natură să aducă atingere drepturilor acestuia.

Cum construcţia reprezintă scopul pentru care s-a încheiat contractul de concesiune, se impune să se reţină absenţa lui şi deci nulitatea convenţiei, cu consecinţa inexistenţei obligaţiei de plată a redevenţei anuale de 2.775 lei, dar şi a suportării de către pârât a despăgubirilor ce reprezintă contravaloarea prejudiciului încercat de reclamant.

Prin sentinţa civilă nr.1574/04.03.2013, Tribunalul Argeş a admis în parte acţiunea, a anulat contractul de concesiune şi a respins celelalte capete de cerere, acordând însă reclamantului cheltuieli de judecată de 600 de lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada că a încercat obţinerea autorizaţiei de construcţie de la Primăria Arefu, întocmind memoriu tehnic pentru obţinerea certificatului de urbanism, demers ce nu s-a putut finaliza.

Terenul ce a făcut obiectul concesiunii se află situat pe raza comunei Arefu, deci nu putea face obiectul unei licitaţii şi a unei concesiuni, ambele realizate de comuna Brăduleţ, aşa încât reţinându-se buna credinţă a reclamantului şi faptul că acesta nu poate să-şi îndeplinească în totalitate obligaţiile contractuale, se impune desfiinţarea convenţiei.

În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, tribunalul a reţinut că reclamantul a avut la dispoziţie terenul, astfel încât datorează redevenţa pentru perioada 2008-2013, dar şi că acesta a cunoscut de la data licitaţiei poziţionarea imobilului şi faptul că trebuie să obţină autorizaţia de construire de al Primăria Arefu.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambele părţi.

În calea de atac exercitată de reclamant au fost invocate dispoziţiile art.304 pct. 9 şi art.304¹ Cod procedură civilă, susţinându-se că:

- nulitatea unui act juridic atrage principiul retroactivităţii şi deci repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia, cu consecinţa, în cauză, a nedatorării sumei de bani echivalentă redevenţei anuale;

- în mod greşit pârâtul nu a fost obligat la plata sumei de 4.000 lei, contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamant, care a fost nevoit să facă mai multe deplasări cu maşina, a efectuat o împrejmuire a terenului, a realizat proiectul casei, cheltuieli care puteau fi dovedit şi cu martori, aşa cum s-a solicitat.

În calea de atac exercitată de pârât, au fost invocate motive încadrabile în dispoziţiile art.304 pct.9 şi 304¹ Cod procedură civilă, susţinându-se următoarele:

- planul urbanistic zonal se realizează de localitatea pe raza căreia se află terenul şi nu de către proprietarul acestuia, proprietar care este comuna Brăduleţ, chiar dacă imobilul se află pe raza comunei Arefu. Dreptul de proprietate rezultă atât din H.C.L. nr.14/2008, la care trimite şi instanţa de fond, dar şi din Anexa nr.24 a H.G. nr.447/2002;

- reclamantul şi-a asumat obligaţia de a obţine pe cheltuiala sa toate avizele şi autorizaţiile necesare realizării investiţiilor, obligaţie ce include şi întocmirea P.U.Z.- lui, nu numai obţinerea autorizaţiei de construire.

Examinând criticile formulate, Curtea a apreciat că sunt fondate cele ale pârâtului şi nefondate cele ale reclamantului.

Prin acţiunea cu care a fost învestită instanţa s-a solicitat să se constate nulitatea unui contract de concesiune pentru lipsa cauzei, aşa cum era ea definită de art.966 din Codul civil de la 1864.

Condiţie esenţială a oricărei convenţii, în conformitate cu art.948 din cod, cauza trebuie să existe, să fie reală şi licită, întrucât obligaţia fără o astfel de cauză nu poate avea nici un efect.

Aşadar, cauza este un element constitutiv nu numai al contractului, ci al oricărei obligaţii civile care se naşte prin voinţa celui ce se obligă. În contractele sinalagmatice nu există o singură cauză comună părţilor, ci câte o cauză a fiecăreia din obligaţiile reciproce ale acestora. Ea înglobează în sine atât scopul direct şi imediat al consimţământului – care în contractele sinalagmatice - este consideraţia contraprestaţiei celeilalte părţi, cât şi scopul indirect, imediat al consimţământului care este motivul subiectiv, concret, determinant al asumării obligaţiei legat de destinaţia şi nevoia concretă a cărei satisfacere se urmăreşte.

Sub aspectul situaţiei de fapt, trebuie să se reţină că părţile au încheiat contractul de concesiune la 22.05.2008 al cărui obiect era reprezentat de <<... concesionarea ternului situat în punctul Poienile Vâlsanului, comuna Arefu, judeţul Argeş, în suprafaţă de 500 (cinci sute) m.p., categoria de folosinţă „păşune”, identificat sub nr.2 în planul de situaţii anexat, care face parte integrantă din prezentul, în scopul construirii unei locuinţe, în schimbul unei redevenţe anuale>>, durata acestuia fiind reprezentată de durata construcţiei.

Din examinarea acestei înţelegeri a părţilor, rezultă drept cauză imediată pentru reclamant obţinerea folosinţei terenului de 500 mp, iar pentru pârât obţinerea redevenţei anuale.

Ester real că drept cauză mediată pentru reclamant este realizarea unei construcţii, aspect pe care chiar acesta îl susţine prin acţiunea da faţă.

Nu există aşadar, nici un motiv care să justifice aprecierea că încheierea contractului de concesiune s-a făcut cu nesocotirea dispoziţiilor art.966 din Codul civil, respectiv fără o cauză, cu o cauză ilicită sau falsă.

Celelalte aspecte ce ţin de realizarea sau nu a scopului urmărit de către reclamant, excedează unui astfel de cadru de judecată, iar nulitatea este o sancţiune pentru nesocotirea legii la data încheierii actului juridic.

S-a mai pretins de către reclamant că lipsa cauzei rezultă din faptul că pârâtul nu a comunicat reclamantului inexistenţa P.U.Z.-lui, fără să se demonstreze în vreun mod că părţile şi-au asumat o astfel de obligaţie.

În această ordine de idei, susţinerea nu dovedeşte absenţa cauzei, iar probarea unei astfel de obligaţii, chiar dacă s-ar face, nu ar răspunde pretenţiilor din acţiune.

Aprecierea nu poate fi contrazisă de dispoziţiile art.8 alin.3 din contract, preluate din H.G. nr.168/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.54/2006 (art.55), dispoziţii ce au în vedere elementele noi, apărute după încheierea convenţiei, dar care sunt de natură să influenţeze exerciţiul drepturilor ce decurg din aceasta.

Dincolo de aceste aspecte, nu poate fi reţinută aprecierea primei instanţe întrucât ea este contrazisă de înscrisurile aflate la dosar. Din acestea rezultă, aşa cum corect se susţine în recursul pârâtului, că terenul ce a făcut obiectul concesiunii, a fost trecut din domeniul public al comunei Brăduleţ în domeniul privat al acesteia (H.C.L. nr.14/2008) şi aparţine acestei unităţi administrativ teritoriale, chiar dacă se situează pe raza teritorială a altei U.A.T.

Nu rezultă din probele administrate că terenul în litigiu nu face parte din cel identificat la punctul 65 din Anexa nr.24 a H.G. nr.447/2002 ca proprietate a comunei Brăduleţ.

În această ordine de idei, potrivit dispoziţiilor art.54 din Legea nr.350/2001, nu revine pârâtului obligaţia întocmirii P.U.Z.-lui, pentru comuna Arefu, reţinând că acest plan cuprinde elementele la care se referă art.47 din actul normativ precitat şi nici că şi-a asumat a o astfel de obligaţie sau pe aceea de schimbare a categoriei de folosinţă a ternului concesionat.

În concluzie, reţinând că nu s-a dovedit caracterul fals, ilicit sau lipsa cauzei, mediate sau imediate la încheierea contractului de concesiune, se apreciază că acţiunea reclamantului este nefondată şi ea se impune a fi respinsă.

Faţă de această concluzie, în baza art.312 alin.1 şi 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul pârâtei şi a modificat sentinţa în sensul respingerii în tot a acţiunii, reţinându-se şi că, astfel, a devenit inutilă verificarea criticilor din calea de atac exercitată de către reclamant, critici ce privesc aspecte dependente de soluţia adoptată asupra cererii principale.