Secţia I civilă Condiţiile răspunderii patrimoniale ale salariaţilor potrivit art. 255 Codul muncii


Nulitatea operaţiunilor şi plăţilor efectuate de către debitor ulterior deschiderii procedurii insolvenţei



Yüklə 0,83 Mb.
səhifə8/17
tarix06.01.2018
ölçüsü0,83 Mb.
#37194
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   17

4. Nulitatea operaţiunilor şi plăţilor efectuate de către debitor ulterior deschiderii procedurii insolvenţei.

Art. 46 alin.1 din Legea nr.85/2006
Potrivit art. 46 alin.1 din Legea nr.85/2006, în afară de cazurile prevăzute la art.49 sau de cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de către debitor ulterior deschiderii procedurii, sunt nule.

Art.49, intitulat „Activitatea debitorului în perioada de observaţie”, reglementează situaţia debitorului în perioada de observaţie, adică în intervalul de timp cuprins între data deschiderii procedurii şi data confirmării planului său, sau după caz a intrării în faliment, stipulând cu valoare de principiu că în această perioadă, debitorul poate continua activităţile curente, adică acele fapte de comerţ şi operaţiuni comerciale exercitate în cursul normal al comerţului său.

În această ordine de idei, sunt menţionate continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate, efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestuia, asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente, prin urmare, poate desfăşura doar activităţi obişnuite, aflate în curs de derulare, fără a putea întreprinde şi operaţiuni noi.

În cauză, prin încheierea nr.56/26 septembrie 2012 s-a deschis procedura generală a insolvenţei debitoarei S.C.P S.A. fiind numit administrator judiciar Cabinet de Insolvenţă BE, care prin încheierea din data de 28 noiembrie 2012 a fost înlocuit cu reclamanta.

Din actele şi lucrările dosarului, rezultă că la data deschiderii procedurii, pârâta S.C.A S.A. deţinea o creanţă în sumă de 348.901,80 lei, rezultată din raporturile contractuale derulate între părţi, în prezent figurând în tabelul preliminar al creditorilor cu suma de 279.643,64 lei.

După data deschiderii procedurii de insolvenţă, debitoarea a efectuat plăţi către această creditoare.

Prin urmare, deşi dreptul de administrare al debitoarei nu a fost ridicat, aceasta a efectuat plăţi către pârâta-creditoare după data deschiderii procedurii, fără a se încadra în excepţiile prevăzute expres de art. 46, care nu au fost dispuse de către judecătorul sindic şi nu au fost efectuate sub supravegherea administratorului judiciar.

În consecinţă, corect instanţa de fond a reţinut că plăţilor respective li se aplică sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 46 din Legea nr.85/2006.
(Decizia nr. 2501/R-COM/27 Mai 2014)
Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2013, reclamanta administrator judiciar Casa de Insolvenţă T. – Filiala Bucureşti SPRL a chemat în judecată pe pârâtele S.C.A. S.A. şi S.C.P. S.A. prin administrator special şi a solicitat anularea plăţilor efectuate de către prima pârâtă către cea de-a doua, în sumă de 42.624,63 lei şi obligarea acesteia să restituie suma în patrimoniul debitoarei.

În motivare a susţinut că prin încheierea nr.56/26 septembrie 2012, s-a deschis procedura insolvenţei generale a debitoarei S.C.P. S.A., fiind numit administrator judiciar Cabinet de Insolvenţă BE, înlocuit prin încheierea din data de 28 noiembrie 2012 cu reclamanta, care în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege, a constatat ulterior că debitoarea a efectuat plăţi către S.C. A S.A., cu nerespectarea dispoziţiilor art.46 şi art.49 alin.1 din Legea nr.85/2006, după deschiderea procedurii insolvenţei.

Tribunalul Vâlcea, Secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr.989/12 februarie 2014, a respins excepţia prematurităţii invocată de pârâta S.C.A S.A. şi a admis cererea formulată de reclamantă, anulând operaţiunea de plată în valoare de 42.624,63 lei, efectuată de debitoarea S.C.P S.A. în favoarea pârâtei S.C. Ambient S.A., pe care a obligat-o să-i restituie suma respectivă.

Ca să pronunţe această sentinţă, a reţinut privitor la excepţia prematurităţii invocată de pârâta S.C.A S.A. prin întâmpinare, motivat de faptul că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă a concilierii prevăzută de art.7201 din Codul de procedură civilă, că este nefondată, întrucât concilierea directă prealabilă nu este obligatorie în procedura insolvenţei, fiind incompatibilă cu principiul celerităţii consacrat de art.5 alin.2 din legea specială.

Pe fond, a motivat că potrivit art.46 din Legea nr.85/2006, în afară de cazurile prevăzute de art.49, sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de către debitor, ulterior deschiderii procedurii sunt nule, iar potrivit art.49, debitorul va putea efectua plăţi către creditorii cunoscuţi ai acestuia, fie sub supravegherea administratorului judiciar, în cazul în care dreptul de administrare al debitorului nu a fost ridicat, fie sub conducerea administratorului judiciar, dacă dreptul de administrare al debitorului a fost ridicat.

În cauză, instanţa a motivat că plăţile efectuate de debitoare cu filele CEC din data de 16 octombrie 2012, respectiv 7 noiembrie 2012, în sumă totală de 42.624,63 lei, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei acesteia din data de 26 septembrie 2012, pentru achitarea creanţelor anterioare, ce nu se încadrează în niciuna din excepţiile prevăzute de lege, respectiv plăţi efectuate sub supravegherea administratorului judiciar, cu menţiunea că debitoarei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, sau autorizate de judecătorul sindic, se circumscriu ipotezei prevăzute de art.46.

Instanţa a înlăturat apărările pârâtei, potrivit cărora, instrumentele de plată i-au fost predate anterior deschiderii procedurii, reţinând că filele CEC au fost girate de debitoare către S.C.A S.A. la data de 16 octombrie 2012, respectiv la data de 7 noiembrie 2012, iar art.46 evocat sancţionează cu nulitatea plăţile efectuate ulterior deschiderii procedurii.

Tot astfel, nu a reţinut neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor reglementate de lege de către administratorul judiciar al debitoarei, ce a fost invocată, în ce priveşte supravegherea operaţiunii de gestionare a patrimoniului debitoarei şi conducerea integral/în parte a activităţii acesteia, motivat de faptul că art.46 sancţionează cu nulitatea plăţile făcute ulterior deschiderii procedurii fără supravegherea administratorului judiciar, coroborate cu lipsa oricăror dovezi privind îndeplinirea necorespunzătoare de către administratorul judiciar a obligaţiilor ce-i incumbă.

Pârâta S.C. A S.A. a declarat recurs împotriva sentinţei de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, criticile ce i-au fost aduse, neîncadrate în drept, vizând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi art.3041 din acelaşi act normativ, după cum urmează:

Instanţa de fond a apreciat greşit privitor la excepţia prematurităţii acţiunii invocată de ea, având în vedere că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii, prevăzută de art.7201 din Codul de procedură civilă, deoarece Legea specială nr.85/2006, nu conţine dispoziţii în acest sens, ceea ce înseamnă că se aplică procedura de drept comun în materie, din Codul de procedură civilă.

Referitor la fondul cauzei, a susţinut că la data formulării cererii de creanţă, 30 octombrie 2012, instrumentele de plată girate de către debitoare înainte de data deschiderii procedurii nu erau scadente, urmând ca pe măsura decontărilor să depună înscrisuri în care să precizeze soldul restant.

Prin sentinţa pronunţată s-a reţinut de asemenea greşit că plăţile s-au făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.46-49 din Legea nr.85/2006, nefiind reţinute apărările sale, potrivit cărora, instrumentele de plată i-au fost predate anterior deschiderii procedurii insolvenţei, cu motivarea că filele CEC au fost girate la data de 16 octombrie 2012, respectiv 7 noiembrie 2012.

Pârâta-recurentă a arătat şi a dovedit data girului, iar din eroare reprezentanţii debitoarei au completat la data girului data scadenţei, susţinând că în realitate data girului nu este identică cu data transmiterii acestuia, instrumentele de plată fiind înregistrate în luna septembrie 2012.

În sensul că a fost vorba numai despre o eroare, rezultă şi din cuprinsul cererii sale de creanţă din data de 12 octombrie 2012, în care s-a făcut referire la instrumentele de plată girate.

Recursul este nefondat, în raport de considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:

Potrivit art.46 alin.1 din Legea nr.85/2006, în afară de cazurile prevăzute la art.49 sau de cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de către debitor ulterior deschiderii procedurii, sunt nule.

Art.49, intitulat Activitatea debitorului în perioada de observaţie, reglementează situaţia debitorului în perioada de observaţie, adică în intervalul de timp cuprins între data deschiderii procedurii şi data confirmării planului său, sau după caz a intrării în faliment, stipulând cu valoare de principiu că în această perioadă, debitorul poate continua activităţile curente, adică acele fapte de comerţ şi operaţiuni comerciale exercitate în cursul normal al comerţului său.

În această ordine de idei, sunt menţionate continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate, efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestuia, asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente, prin urmare, poate desfăşura doar activităţi obişnuite, aflate în curs de derulare, fără a putea întreprinde şi operaţiuni noi.

În cauză, prin încheierea nr.56/26 septembrie 2012 s-a deschis procedura generală a insolvenţei debitoarei S.C.P S.A. fiind numit administrator judiciar Cabinet de Insolvenţă BE, care prin încheierea din data de 28 noiembrie 2012 a fost înlocuit cu reclamanta.

Din actele şi lucrările dosarului, rezultă că la data deschiderii procedurii, pârâta S.C.A S.A. deţinea o creanţă în sumă de 348.901,80 lei, rezultată din raporturile contractuale derulate între părţi, în prezent figurând în tabelul preliminar al creditorilor cu suma de 279.643,64 lei.

După data deschiderii procedurii de insolvenţă, debitoarea a efectuat plăţi către această creditoare, în sumă de 42.624,63 lei, cu fila CEC seria/nr.*** emisă de BAşi girată către S.C.A. S.A. de către S.C.P. S.A. la data de 16 octombrie 2012, în sumă de 37.527 lei şi cu fila CEC seria/nr.*** emisă de BA şi girată către S.C.A S.A. de către S.C.P S.A. la data de 7 noiembrie 2012, în valoare de 19.150 lei din care suma de 5.097,63 lei în contul creanţei anterioare deschiderii procedurii.

Prin urmare, deşi dreptul de administrare al debitoarei nu a fost ridicat, aceasta a efectuat plăţi către pârâta-creditoare după data deschiderii procedurii, fără a se încadra în excepţiile prevăzute expres de art. 46, care nu au fost dispuse de către judecătorul sindic şi nu au fost efectuate sub supravegherea administratorului judiciar.

În consecinţă, corect instanţa de fond a reţinut că plăţilor respective li se aplică sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 46, înlăturând apărările în sensul că instrumentele de plată i-au fost predate pârâtei-recurente anterior deschiderii procedurii, întrucât aşa cum s-a arătat, filele CEC au fost girate de debitoare către creditoarea în discuţie la datele de 16 octombrie 2012, respectiv 7 noiembrie 2012.

Ca atare, rezultă că prin sentinţa pronunţată, instanţa a aplicat corect legea pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, urmând a fi respins recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive, Curtea a respins ca nefondat recursul formulat de pârâta SC A SRL.
5. Înfiinţarea popririi asigurătorii printr-o ordonanţă preşedinţială. Condiţiile de admisibilitate a cererii.
Art. 969-970 Noul Cod de procedură civilă

Art. 996 Noul Cod de procedură civilă
Cererea formulată de reclamantă, deşi intitulată ordonanţă preşedinţială, vizează aplicarea măsurii popririi asigurătorii reglementată de art. 969-970 Noul Cod de procedură civilă.

Tribunalul a reţinut îndeplinirea cerinţelor art.996 Noul Cod de procedură civilă, însă, raportând condiţiile generale ale ordonanţei preşedinţiale la cele ale art. 969 prin trimitere la art.952 Noul Cod de procedură civilă, a respins cererea considerând că nu s-a făcut dovada unei datorii a terţului poprit către pârâtă.

Curtea a reţinut că potrivit art. 969 Noul Cod de procedură civilă, poprirea asigurătorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condiţiile stabilite la art.952.

Potrivit art. 952 Noul Cod de procedură civilă, ipoteza instituirii măsurilor asigurătorii este aceea în care creditorul nu are un titlu executoriu, scopul instituirii măsurii fiind acela de a indisponibiliza bunurile urmăribile ale debitorului în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul obţine titlul executoriu.

(Decizia nr. 173/A-C/5 iunie 2014)
Prin cererea înregistrată la data de 23.01.2014, reclamanta S.C. BSS S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. CP S.R.L., a formulat cerere de ordonanţă preşedinţială, solicitând înfiinţarea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate debitoarei de către terţul S.C. RP S.R.L.

În motivarea acţiunii s-a arătat că debitoarea are relaţii contractuale cu terţul poprit, pentru ecologizare şi valorificare deşeuri.

S-a mai arătat că litigiul de fond, în care reclamanta are calitate de creditor pentru suma de 372.756,74 lei, formează obiectul dosarului nr.228/109/2014 aflat pe rolul Tribunalului Argeş. În acea acţiune, suma solicitată reprezintă penalităţi, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.5287/8.08.2012. La data de 23.05.2013, între creditoare şi debitoare a intervenit o tranzacţie prin care s-a acordat pârâtei posibilitatea de a se efectua eşalonat plata debitului restant de 172.096,20 lei, precum şi a penalităţilor contractuale în cuantum de 30.000 lei.

Graficul nu a fost respectat, motiv pentru care reclamanta a apreciat că pârâta datorează în continuare suma de 544.852,74 lei, reprezentând debit principal (cu menţiunea că acest debit se află deja în executare pe rolul B.E.J. B.) penalităţi de întârziere calculate conform contractului mai sus-menţionat şi penalităţi de întârziere calculate conform tranzacţiei sus-menţionate.

S-a precizat că există temerea ca debitoarea să înceapă să se sustragă de la executarea hotărârii ce ar urma să fie pronunţată în dosarul nr.228/109/2014.

În susţinerea cererii s-au depus înscrisuri.

Debitoarea S.C. CP S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă, în principal, şi, în subsidiar, ca nefondată.

S-a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.996 Cod procedură civilă, pentru că reclamanta nu a dovedit existenţa vreunei sume de bani datorată debitoarei de către terţ.

În ceea ce priveşte sumele pretins datorate s-a arătat că instanţele au reţinut deja cu titlul definitiv că debitoarea nu datorează aceste sume, iar biletele la ordin invocate de către reclamantă sunt supuse deja atenţiei instanţelor de judecată.

S-a mai arătat că dosarele de executare sunt întocmite abuziv şi sunt suspendate în prezent.

În ceea ce priveşte procedura insolvenţei, în măsura în care se va constata că există o creanţă certă datorată de debitoare, reclamanta ar avea dreptul să se înscrie la masa credală, recuperându-şi astfel datoria.

Prin sentinţa nr.50/20 februarie 2014, Tribunalul Argeş a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de creditoarea SC BSS SRL, în contradictoriu cu debitoarea S.C. CP S.R.L.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că, potrivit art.996 alin.1 NCPC, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unei drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

S-a reţinut că reclamanta a solicitat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună înfiinţarea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate debitoarei de către terţul S.C. RP S.R.L.

Tot astfel, poprirea asiguratorie este o măsură cu caracter provizoriu, astfel cum rezultă din însuşi titlul capitolului IV din NCPC.

S-a constatat, de asemenea, că reclamanta a demarat procedura execuţională silită pentru 4 bilete la ordin, iar cauza cu nr.228/109/2014 aflată pe rolul Tribunalului Argeş are ca obiect plata de către pârâtă către reclamantă a sumei totale de 372.756,74 lei, reprezentând penalităţii datorate conform contractului de vânzare-cumpărare nr.5287/8.08.2012 şi tranzacţiei încheiate de părţi la data de 23.05.2013. Ca atare, s-a stabilit că şi condiţia aparenţei de drept, în favoarea reclamantei, este dovedită.

Tribunalul a apreciat că este îndeplinită şi condiţia urgenţei, câtă vreme împotriva pârâtei s-a încercat deschiderea procedurii insolvenţei, iar reclamanta a dovedit împrejurarea că aceasta figurează ca debitoare şi în alte litigii.

Cu toate acestea, analizând cererea de poprire asiguratorie, în fondul său, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi instituită.

Astfel, poprirea, în accepţiunea dispoziţiilor art.969 NCPC, presupune existenţa unor sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile. Acestea trebuie să fie datorate debitorului de o a treia persoană, în prezent sau în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. Poprirea asiguratorie se înfiinţează în condiţiile art.952 NCPC.

Până la închiderea dezbaterilor, reclamanta nu a făcut dovada unei datorii a terţului poprit către pârâtă. După acest moment, reclamanta a depus contractul de servicii de ecologizare şi valorificare deşeuri, având numere de înregistrare şi date diferite, invocând drept datorie a terţului către pârâtă suma menţionată la pct.4.1.2 din contractul mai sus-menţionat.

Tribunalul, în şedinţa publică, a făcut aplicarea art.394 alin.3 NCPC.

S-a reţinut însă că, chiar dacă s-ar fi avut în vedere şi contractul depus după închiderea dezbaterilor, tot nu s-ar fi constatat îndeplinite condiţiile art. 952 NCPC, la care s-ar fi putut face trimitere câtă vreme creanţa nu este exigibilă, (nefăcându-se dovezi cu privire la îndeplinirea celorlalte obligaţii de la care curg termenele de plată prevăzute la pct.4.1.2. din contract), iar reclamanta nu a făcut dovezi nici cu privire la micşorarea asigurărilor, sustragerea de la urmărire, ascunderea sau risipirea averii de către pârâtă. In plus, reclamanta nu a făcut dovezi nici cu privire la existenţa unei cereri de chemare în judecata, care să aibă drept scop obţinerea caracterului executoriu al contractului invocat.

Pentru aceste motive, în baza art.996 NCPC raportat la art.969 NCPC, tribunalul a respins cererea de ordonanţă preşedinţială.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.C. BSS S.R.L. solicitând admiterea apelului, iar pe fond schimbarea sentinţei şi admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială cu cheltuieli de judecată.

Se arată că nemulţumirea apelantei este determinată de faptul că s-a reţinut că depunerea contractului de ecologizare din iunie 2013, s-a realizat după închiderea dezbaterilor, deşi acesta a fost depus prin reprezentant convenţional după deschiderea dezbaterilor, cu ocazia luării cuvântului şi a susţinerilor concluziilor raportat la apărarea pârâtei.

Instanţa confundă etapele procesului civil, determinând astfel pronunţarea unei soluţii eronate.

Deşi contractul nu a influenţat decisiv soluţia instanţei de judecată, era necesar că instanţa să ţină seama de faptul că părţile pot depune înscrisuri numai până la închiderea dezbaterilor, după acest moment, ele nemaiputând fi luate în seamă.

Instanţa de judecată a constatat ca dovedită aparenţa în drept în favoarea reclamantei şi condiţia urgenţei, deoarece împotriva pârâtei s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, însă instanţa reţine că nu au fost îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru procedura specială a ordonanţei preşedinţiale.

Se susţine că, în raport de prevederile art.969, art.952 şi art.970, condiţia exigibilităţii creanţei este îndeplinită, această condiţie fiind solicitată pentru creanţa debitorului faţă de creditori, iar nu pentru creanţa debitorului faţă de terţul poprit. De asemenea, poprirea asiguratorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titluri de valoare datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care i le va datora în viitor, în virtutea unor raporturi juridice existente.

Art.970 alin.2 NCPC arată că atunci când terţul poprit este instituţie bancară nu există obligativitatea pentru iniţiatorul unei cereri de poprire asiguratorie, de a indica terţii popriţi.

Faţă de nedovedirea de către reclamantă a existenţei unei cereri de chemare în judecată, care să aibă ca scop obţinerea caracterului executoriu a contractului invocat, se arată că apelanta a făcut dovada depunerii acţiunii în contradictoriu cu pârâta (dosar nr.228/109/2014), aşa cum rezultă din certificatul de grefă depus la dosar, nefiind obligată să facă dovada altui demers afară de cel precizat anterior.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de dispoziţiile art.477 şi art.969-970 NCPC, Curtea constată următoarele:

Asupra aspectelor procedurale învederate în cererea de apel, Curtea constată că potrivit încheierii de dezbateri din 19.02.2014, după deschiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, conform art.392 NCPC, creditoarea S.C. BSS S.R.L. a depus în susţinerea acţiunii înscrisuri, respectiv contract de servicii ecologizare şi valorificare deşeuri ataşat la dosar, cu privire la care instanţa a reţinut că faţă de art.394 alin.3 contractul nu mai poate fi analizat.

Curtea reţine că, într-adevăr, potrivit art. 392 NCPC, dacă părţile declară că nu mai au cereri de formulat şi nu mai sunt incidente de soluţionat, preşedintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Totodată, potrivit art. 394 alin. 3 NCPC, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, după închiderea dezbaterilor, rezultând astfel că în cursul dezbaterilor, dacă se respectă obligaţia de comunicare a acestora pentru asigurarea contradictorialităţii, este posibilă înaintarea la dosar a unor înscrisuri.

Într-adevăr, tribunalul a pus în discuţie necesitatea comunicării acestui contract, deoarece debitoarea a lipsit la dezbateri, însă în considerente vorbeşte despre depunerea înscrisului după închiderea dezbaterilor, ceea ce nu poate fi reţinut faţă de conţinutul încheierii din 19.02.2014.

Aspectul de mai sus nu are însă relevanţă în privinţa soluţionării cererii, nefiind vătămător pentru apelanta reclamantă, de vreme ce instanţa a analizat în mod subsidiar şi contractul depus la dosar, inclusiv faţă de acest înscris considerând însă că nu sunt îndeplinite condiţiile art.952 NCPC, deoarece creanţa nu este exigibilă.

Cererea formulată de reclamantă, deşi intitulată ordonanţă preşedinţială, vizează aplicarea măsurii popririi asigurătorii reglementată de art.969-970 NCPC.

Tribunalul a reţinut îndeplinirea cerinţelor art.996 NCPC, însă, raportând condiţiile generale ale ordonanţei preşedinţiale la cele ale art.969 prin trimitere la art.952 NCPC, a respins cererea considerând că nu s-a făcut dovada unei datorii a terţului poprit către pârâtă.

Curtea a reţinut că potrivit art.969 NCPC, poprirea asigurătorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condiţiile stabilite la art.952.

Potrivit art.952 NCPC, ipoteza instituirii măsurilor asigurătorii este aceea în care creditorul nu are un titlu executoriu, scopul instituirii măsurii fiind acela de a indisponibiliza bunurile urmăribile ale debitorului în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul obţine titlul executoriu.

În privinţa popririi asigurătorii, indisponibilizarea se realizează asupra bunurilor mobile incorporabile urmăribile datorate debitorului de un terţ sau pe care terţul i le va datora în viitor debitorului, în temeiul unor raporturi juridice existente.

Potrivit susţinerilor reclamantei, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.5287/8.08.2012, între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale, fiind emise facturi fiscale de către reclamantă, pentru suma de 172.096,2 lei.

Au fost emise bilete la ordin, puse în executare silită în dosarele de executare nr.1026/2013 şi nr.1044/2013.

Însă, biletele la ordin, titluri executorii, nu privesc şi accesoriile care constituie obiectul dosarului nr.228/109/2014, în valoare de 372.756,74 lei, ci numai contravaloarea facturilor emise de reclamantă, care nu privesc penalităţi, şi care de altfel nu se puteau referi la acestea, deoarece biletele la ordin sunt anterioare tranzacţiei din 23.05.2013.

Ca atare, în temeiul aceluiaşi contract, susţine reclamanta că pârâta datorează 30.000 lei reprezentând penalităţi de întârziere, asumate prin tranzacţia din 23 mai 2013, respectiv 342.756,74 lei penalităţi de întârziere conform clauzei penale inserate din tranzacţia din aceeaşi dată, ambele constituind obiectul dosarului nr.228/109/2014, ceea ce rezultă din certificatul emis la data de 28.01.2014, în dosarul nr.228/109/2014.

Curtea reţine că potrivit tranzacţiei din 23.05.2013, pârâta s-a angajat să plătească soldul restant şi 30.000 lei penalităţi de întârziere (pct.II din tranzacţie), respectiv prin pct.VI al aceleiaşi tranzacţii s-a stabilit că nerespectarea de către debitoare a obligaţiilor de plată asumate (achitarea în tranşe a debitului recunoscut), determină pentru creditoare posibilitatea de a primi daune moratorii de 1% pe zi de întârziere pentru sumele neachitate.

Cererea de chemare în judecată pentru instituirea măsurii asiguratorii a fost formulată la 23.01.2014, după împlinirea termenului de achitare a ultimei tranşe, respectiv 15.08.2013.

În acest context, rezultă pe de o parte că reclamanta nu deţine titlu executoriu împotriva pârâtei, dar are o creanţă constatată scris şi exigibilă, pentru care a dovedit că a intentat cerere de chemare în judecată.

De asemenea, reclamanta solicită instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate debitoarei de către S.C. RP S.R.L. sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul contractului, asupra cărora Curtea reţine că au suport în contractul de servicii ecologizare şi valorificare deşeuri din 3.06.2013 (art.4.1.2.).

În ce priveşte cauţiunea reglementată de art.952 alin.1 NCPC, Curtea constată că, într-adevăr, instanţa nu este obligată să fixeze cauţiune creditorului, acesta fiind motivul pentru care tribunalul nu a pus în vedere cauţiunea.

Curtea a reţinut însă că, în aplicarea art.952 alin.1 teza a II-a, se impune stabilirea cauţiunii conform art.1056 alin.2 NCPC, la 10% din valoarea creanţei, fixându-se termen de 10 zile de la comunicare pentru depunerea acesteia, sub sancţiunea desfiinţării de drept a măsurii ce se va dispune.

Ca atare, condiţiile art.969 NCPC sunt îndeplinite, deoarece poprirea se poate înfiinţa asupra sumelor de bani datorate debitorului de un terţ sau pe care acesta i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, scopul măsurii fiind numai acela de a evita plata către debitori până la momentul obţinerii titlului executoriu, astfel că nu interesează exigibilitatea creanţei datorate de terţ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 969 rap. la art. 480 NCPC, Curtea a admis apelul, a schimbat hotărârea în sensul că a admis cererea şi a dispus instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate pârâtei S.C. CP S.R.L. de SC RP SRL, în temeiul contractului nr. 5/3.06.2013, până la concurenţa sumei de 372.756,74 lei, fixând cauţiunea la 10% din această valoare în sarcina apelantei, care se va depune în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancţiunea desfiinţării de drept a măsurii.


CONTENCIOS
Yüklə 0,83 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin