Secţia I civilă

3. Compatibilitatea art.320/1 C.p.pen cu cele prev. de art.74 lit.c C.pen. Individualizare judiciară.

Art.87 al.1 OUG nr.195/2002

Art.74 lit.c, art.52, art.72, art.81Cod penal

Art.320/1 Cod procedură penală
Sunt compatibile disp art.320/1 C.p.pen cu cele prev. de art.74 lit.c C.pen dar numai în situaţia în care sunt vizate alte împrejurări decât cele privind recunoaşterea faptei. Prin urmare, în cazul în care singura împrejurare prevăzută de art.74 lit.c C.pen se referă la atitudinea sinceră a inculpatului după săvârşirea infracţiunii, aceasta este incompatibilă cu situaţia reglementată de art.320/1 C.p.pen, care vizează aceeaşi împrejurare.

Schimbarea modalităţii de individualizare se impune având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite (alcoolemie de 2,60 gr.%o) şi posibilitatea producerii unui accident grav de circulaţie cu consecinţe asupra unor terţi care nu au nicio culpă în determinarea conduitei neconforme a inculpatului. În plus, periculozitatea socială mărită este dată şi de faptul că inculpatul este instructor auto, calitate în care trebuia să aibă o conduită corespunzătoare statutului său.
(C.A. Piteşti, Decizia penală nr. 61/R/29 ianuarie 2013)
Prin sentinţa penală nr.4055 din 29 noiembrie 2012, Judecătoria Piteşti, a condamnat pe inculpat la 7 luni închisoare în baza art. 87 al.1 din OUG nr.195/2002, în condiţiile art.81 C.pen, întrucât, a condus pe drum public din municipiul P, autoturismul, deşi avea o îmbibaţie alcoolice de 2,60 gr.%o.

Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prev.de art.72 C.pen, apreciindu-se că faţă de recunoaşterea faptei de către inculpat (soluţionarea cauzei s-a făcut în cadrul procedurii simplificate prev.de art.320/1 C.p.pen), scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare, dispunându-se astfel suspendarea condiţionată potrivit art.81 C.pen.

Prin Decizia penală nr. 61/R/29 ianuarie 2013, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul parchetului, înlăturând aplicarea art.74 lit.a şi c C.pen, art.81C.pen. A majorat la 1 an şi 6 luni pedeapsa aplicată, în condiţiile art. 86/1 C.pen, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă, fără nici un suport probator, a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev de art.74 lit.a şi c C.pen, în sensul că a avut o bună conduită anterior săvârşirii faptei şi că a recunoscut săvârşirea acesteia. Din nici un act al dosarului nu rezultă buna conduită a inculpatului la care face referire prima instanţă, singurele probe fiind declaraţiile martorilor în legătură cu starea de fapt, precum şi actele întocmite de unitatea spitalicească sau organul de urmărire penală. Prin urmare, reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prev.de art.74 lit.a C.pen, nu se impunea deoarece aceasta vizează o conduită de excepţie avută de făptuitor anterior săvârşirii faptei, sens în care textul de lege foloseşte sintagma „conduita bună”. În lipsa unor elemente de circumstanţiere care să dovedească această bună conduită (şi nu o conduită normală a fiecărei persoane care are obligaţia să respecte regulile de convieţuire socială inclusiv să se abţină de la săvârşirea unor fapte penale) prima instanţă nu era îndreptăţită să reţină în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă respectivă, avându-se în vedere că nu numai lipsa antecedentelor penale îndreptăţeşte pe făptuitor să solicite reţinerea acestei circumstanţe.

De asemenea, Curtea constată că, în mod nelegal, s-a reţinut şi circumstanţa atenuantă prev. de art.74 lit.c C.pen. Circumstanţa respectivă vizează „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând în prezentarea sa in faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor”. În cauză însă singura împrejurare din cele enumerate se referă la recunoaşterea faptei care, însă, a constituit temei al aplicării procedurii simplificate prev.de art.320/1 C.p.pen, cu consecinţa reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă. Însă, circumstanţei respective privind recunoaşterea faptei nu i se poate da o dublă valenţă,pe de o parte reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă în conformitate cu disp.art.,320/1 al.7 C.p.pen, iar pe de altă parte reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de textul de lege încriminator.

Într-adevăr, sunt compatibile disp art.320/1 C.p.pen cu cele prev. de art.74 lit.c C.pen dar numai în situaţia în care sunt vizate alte împrejurări decât cele privind recunoaşterea faptei. Prin urmare, în cazul în care singura împrejurare prevăzută de art.74 lit.c C.pen se referă la atitudinea sinceră a inculpatului după săvârşirea infracţiunii, aceasta este incompatibilă cu situaţia reglementată de art.320/1 C.p.pen, care vizează aceeaşi împrejurare. În concluzie, au fost înlăturate ambele circumstanţe.

În legătură cu individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a reţinut că, deşi prima instanţă face trimitere la art.72 C.pen în fundamentarea soluţiei de suspendare condiţionată a executării pedepsei, potrivit art.81 C.pen, în realitate argumentele aduse în favoarea acestei soluţii nu se susţin prin actele dosarului. Au fost astfel nesocotite disp art.72 C.pen. Aceste criterii de individualizare trebuiau să conducă la concluzia că finalitatea pedepsei înscrisă în art.52 C.pen nu poate fi atinsă decât prin aplicarea unei forme mai severe de suspendare, respectiv cea prev de art.86/1 C.pen, în cadrul căreia să fie instituite în sarcina inculpatului măsuri de supraveghere şi obligaţii care să asigure realizarea celor trei scopuri ale pedepsei (constrângerea, reeducarea şi prevenţia).

Schimbarea modalităţii de individualizare se impune având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite (alcoolemie de 2,60 gr.%o) şi posibilitatea producerii unui accident grav de circulaţie cu consecinţe asupra unor terţi care nu au nicio culpă în determinarea conduitei neconforme a inculpatului. În plus, periculozitatea socială mărită este dată şi de faptul că inculpatul este instructor auto, calitate în care trebuia să aibă o conduită corespunzătoare statutului său.

4. Conducere fără permis. Furt de folosinţă. Infracţiune continuată. Pluralitate de infracţiuni–concursul de infracţiuni. Încadrarea juridică faptei. Non reformatio in peius. Individualizare judiciară. Principiul proporţionalităţii.
Art.41 al. 2, art.86/1, art.208 al.4, art.209 al.1 lit.g şi i, art. 72Cod penal

Art.86 al.1, art.87 al.1 şi art.89 al.1 OUG nr.195/2002
Faptele de sustragere a autoutilitarei şi de conducere a acesteia pe drumurile publice, fără permis, au fost săvârşite în condiţiile unităţii legale de infracţiune- infracţiunea continuată prev de art.41 al. 2 C.pen şi nu a pluralităţii de infracţiuni–concursul de infracţiuni.

Nelegalitatea sentinţei, însă, nu poate fi înlăturată, avându-se în vedere că inculpatul nu a formulat recurs, iar cel formulat de parchet este în defavoarea sa, iar o atare schimbare a încadrării juridice ar fi favorabilă inculpatului.

(C.A. Piteşti, Decizia penală nr. 89/R/5 februarie 2013)
Prin sentinţa penală nr.719 din 12 octombrie 2012, Judecătoria Curtea de Argeş a condamnat pe inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, în baza art.208 al.4, art.209 al.1 lit.g şi i; art. 208 al. 4 rap. la art.209 al.1 lit.g şi i C.pen; art.87 al.1; art.86 al.1; art.86 al.1; art.89 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani închisoare, în condiţiile art.86/1 C.pen.

Spre a hotărî astfel, prima instanţă, pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală (cauza s-a judecat în cadrul procedurii simplificate prev de art.320/1 C.p.pen), în fapt, a reţinut:

In drept, faptele inculpatului au fost încadrate în infracţiunile pentru care s-a pronunţat condamnarea; faptele din noaptea de 5/6 noiembrie 2011 au fost încadrate în trei infracţiuni (furt, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis) iar cele din noaptea de 15/16 decembrie 2011, în două infracţiuni (furt şi conducere fără permis).

Prin decizia penală nr. 89/R/5 februarie 2013, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat recursul parchetului, prezentând următoarele argumente:

Pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală (cauza s-a judecat, în cadrul procedurii simplificate prev de art.320/1 C.p.pen), prima instanţă a reţinut corect săvârşirea de către inculpat în nopţile de 5/6 noiembrie şi 15/16 decembrie 2011, a faptelor de sustragere de la locul de muncă, S.C. G. S.R.L, a autoutilitarei, aparţinând acesteia, pe care a condus-o pe drumurile publice, deşi nu poseda permis de conducere. In prima noapte (5/6 noiembrie 2011) când a condus autoutilitara, inculpatul era şi sub influenţa băuturilor alcoolice (1,5 gr.%o).

Faptele de sustragere a autoutilitarei şi de conducere a acesteia pe drumurile publice, fără permis, au fost săvârşite în condiţiile unităţii legale de infracţiune, infracţiunea continuată prev de art.41 al.2 C.pen şi nu a pluralităţii de infracţiuni, concursul de infracţiuni.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile legale anterior citate (art.41 al.2 C.pen) „Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni”.Modalitatea în care au fost săvârşite faptele conduc la concluzia existenţei unităţii infracţionale sub forma infracţiunii continuate. Sub acest aspect este de precizat că inculpatul a avut o reprezentare generală a modului în care va sustrage autoutilitara şi o va conduce pe drumurile publice, din moment ce făcea acest lucru pentru divertisment, fiind incitat şi de anturajul din care făcea parte. In plus, perioada scurtă între cele două acte materiale denotă existenţa unei rezoluţiuni unice şi nu a unei rezoluţiuni distincte, în raport de fiecare act material.

Prin urmare, încadrarea juridică corectă a faptelor de sustragere a autoutilitarei şi conducerea acesteia pe drumurile publice fără permis era în infracţiunea continuată şi nu în concursul de infracţiuni. Nelegalitatea sentinţei nu poate fi, însă, înlăturată, astfel cum s-a menţionat, deoarece singurul recurs formulat în cauză este cel al parchetului, care este în defavoarea inculpatului, iar schimbarea încadrării juridice din concurs de infracţiuni în infracţiune continuată, ar uşura situaţia inculpatului căruia i s-ar aplica o singură pedeapsă în loc de 4 asemenea pedepse. Recursul parchetului, care vizează greşita individualizare judiciară a pedepsei, sub aspectul aplicării unei pedepse prea blânde, atât ca durată cât şi ca modalitate de executare este nefondat, durata pedepsei fiind stabilită cu respectarea principiului proporţionalităţii.

5. Disjungerea acţiunii civile, în procedura simplificată. Schimbarea încadrării juridice a faptei. Individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia.
Art.178 al.2, art. 184 al. 1 şi 3, art. 184 al. 2 şi 4, art.52, art.86/1, art.72Cod penal

Art.347, art.320/1 al.5Cod procedură penală
În baza art. 347 C.p.pen, rap. la art. 320/1 al. 5 C.p.pen, se poate disjunge acţiunea civilă, în procedura simplificată.

Având în vedere că numărul de zile de îngrijiri medicale a crescut la 75 - 80 zile, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din art. 184 al. 1 şi 3 în art. 184 al. 2 şi 4 C.pen

Dat fiind numărul extrem de mare al victimelor accidentului care a fost produs ca urmare a culpei exclusive a inculpatului, precum şi consecinţele extrem de grave, ireparabile, pe care acest eveniment rutier le-a produs, pedeapsa, atât sub aspectul cuantumului său, cât şi al modalităţii de executare, corespunde pe deplin criteriilor enumerate cu titlu exemplificativ de art. 72 C.pen şi va fi pe deplin aptă să-şi atingă scopul său preventiv şi educativ.

(C.A. Piteşti, Decizia penală nr.97/R/12 februarie 2013)
Prin sentinţa penală nr. 768 din 07 noiembrie 2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis cererea inculpatului, formulată în temeiul art. 320/1 C.p.pen şi a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care este trimis în judecată, din art. 184 al. 1 şi 3 C.pen în art. 184 al. 2 şi 4 C.pen (parte vătămată CR).

L/a condamnat, în baza art. 178 al.2 C.pen. la 3 ani închisoare, în baza art. 184 al. 1 şi 3 C.pen la 1 an închisoare (parte vătămată BE, în baza art. 184 al.1 şi 3 C.pen, pe inculpat la 1 an închisoare - parte vătămată CS, în baza art. 184 al. 2 şi 4 C.pen, la 1 an şi 6 luni închisoare (parte vătămată CR), stabilindu-se pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 86/1 C.pen. A disjuns acţiunea civilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev de art. 178 al. 2 C.pen, art. 184 al. 1 şi 3 C.pen, art. 184 al. 1 şi 3 C.pen şi art. 184 al. 1 şi 3 C.pen, cu aplic art. 33 lit. b C.pen, întrucât, în 24.11.2010, conducând autoturismul, pe raza localităţii M, cu o viteză peste limita legală, a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de partea vătămată CS, iar în urma accidentului a intervenit decesul victimei BE şi vătămarea corporală a conducătorului auto CS şi a celorlalţi ocupanţi ai autoturismului BE şi CR.

În şedinţa publică din 7 noiembrie 2012, partea vătămată CR a depus la dosar, certificatul medico-legal din 4 ianuarie 2011 şi completarea acestui certificat, din 16.03.2011, potrivit căruia a necesitat 75 - 80 zile timp de îngrijiri medicale pentru vindecare, faţă timpul iniţial acordat, de 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Având în vedere aceste împrejurări, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din art. 184 al. 1 şi 3 în art. 184 al. 2 şi 4 C.pen, în ceea ce o priveşte pe partea vătămată CR.

Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr.97/R/12 februarie 2013, a respins, ca nefondat, recursul inculpatului, arătând că, dat fiind numărul extrem de mare al victimelor accidentului care a fost produs ca urmare a culpei exclusive a inculpatului, precum şi consecinţele extrem de grave, ireparabile, pe care acest eveniment rutier le-a produs, pedeapsa spre care s-a orientat judecătorul fondului, atât sub aspectul cuantumului său, cât şi al modalităţii de executare, corespunde pe deplin criteriilor enumerate cu titlu exemplificativ de art. 72 C.pen şi va fi pe deplin aptă să-şi atingă scopul său preventiv şi educativ.

Nu pot fi aplicate disp art. 81 C.pen, având în vedere al. 2, iar o reducere şi mai mare a pedepselor ar fi de natură să compromită realizarea puniţiei, precum şi a prevenţiei.

6. Ucidere din culpă. Procedură simplificată. Disjungerea acţiunii civile Prelevarea unor probe biologice inculpatului condamnat definitiv la pedeapsa închisorii. Individualizarea judiciară. Majorarea termenului de încercare de către instanţa de recurs.

Art. 178 al. 3, art.86/1 Cod penal

Art. 320/ 1, al.5 Cod de procedură penală

Art. 7 al.1Legea nr.76/2008
Fiind audiat în şedinţa publică din 12.10.2012, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, şi-a însuşit toate probele administrate în faza de urmărire penală, nu a solicitat administrarea de alte probe şi a solicitat ca judecata să se facă în procedură simplificată, cu privire la reducerea pedepsei.

Instanţa a dispus disjungerea acţiunii civile conform art.320/1 al.5 C.p.pen, aceasta urmând să fie soluţionată separat.

Aplicarea măsurilor la care se referă art. 7 al.1 din Legea nr.76/2008, reprezintă prin natura lor o atingere a dreptului la integritate fizică, garantat de dispoziţiile constituţionale în vigoare. Prin urmare, orice ingerinţă în acest drept fundamental trebuie să fie justificată în raport cu cerinţele prev de art.53 din Constituţie. În cauza de faţă, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite, deoarece nu există în concret (şi nu în abstract) un motiv legitim care să fie considerat necesar într-o societate democratică pentru ca inculpatul să fie obligat la prelevarea unor probe biologice. Nefiind îndeplinite cerinţele principiului proporţionalităţii la care se referă art.53 din Constituţie, în mod corect prima instanţă nu a făcut aplicarea disp.art.7 al.1 din Legea nr.76/2008.

(C.A. Piteşti, Decizia penală nr. 84/R/05 Februarie 2013)
Prin sentinţa penală nr.720 din 12 octombrie 2012, Judecătoria Curtea de Argeş, în baza art. 178 al. 3 C.pen, a condamnat inculpatul la 4 ani închisoare, întrucât, în timp ce conducea autoturismul, pe drumul public ce face legătura dintre satele S şi C, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,80 g‰, datorită neatenţiei şi faptului că nu a respectat dispoziţiile legale şi măsurile de prevedere pentru conducerea autoturismelor pe drumurile publice, a pierdut controlul volanului, autoturismul în care se afla s-a răsturnat, iar victima care se afla pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului, a fost proiectată afară din autoturism, pe geamul din faţă dreapta care era deschis, fiind aruncat pe o grămadă de nisip amestecată cu pietriş, în urma acestui accident, victima decedând.

Fiind audiat în şedinţa publică din 12.10.2012, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, şi-a însuşit toate probele administrate în faza de urmărire penală, nu a solicitat administrarea de alte probe şi a solicitat ca judecata să se facă conform procedurii simplificate prev de art. 320/ 1 C.p.pen, cu privire la reducerea pedepsei. În ceea ce priveşte latura civilă, părţile civile CM şi CC nu s-au prezentat pentru a fi audiate, însă instanţa a dispus disjungerea acţiunii civile conform disp.art.320/1 al.5 C.p.pen, aceasta urmând să fie soluţionată separat.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei s-a avut în vedere natura infracţiunii dedusă judecăţi, care este o infracţiune contra vieţii, având drept consecinţă moartea unui om, precum şi faptul că, în momentul producerii accidentului, inculpatul avea o alcoolemie extrem de ridicată, respectiv de 1,80 gr‰. Pe de altă parte la stabilirea duratei pedepsei şi a modalităţii de individualizare, instanţa de fond a ţinut seama şi de art.320/1 al. 7 C.p.pen, care prevede reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege precum şi de faptul că inculpatul a regretat sincer săvârşirea infracţiunii care a avut consecinţă decesul prietenului său. ţinând seama şi de reducerea cu 1/3, pedeapsa de 4 ani închisoare este proporţională cu toate elementele de individualizare prevăzute de dispoziţiile Codului penal.

Prin decizia penală nr. 84/R/05 Februarie 2013, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul parchetului, majorând termenul de încercare la 9 ani. A constatat următoarele:

Faţă de natura infracţiunii săvârşite, împrejurările în care a fost comisă şi consecinţele acestei fapte, este necesar a se majora termenul de încercare stabilit de către prima instanţă pentru ca procedura de supraveghere şi resocializare la care inculpatul va fi supus în acest interval de timp să fie suficientă.

Aplicarea măsurilor la care se referă art. 7 al.1 din Legea nr.76/2008, reprezintă prin natura lor o atingere a dreptului la integritate fizică, garantat de dispoziţiile constituţionale în vigoare. Prin urmare, orice ingerinţă în acest drept fundamental trebuie să fie justificată în raport cu cerinţele prev de art.53 din Constituţie. În cauza de faţă, considerăm că aceste cerinţe nu sunt îndeplinite, deoarece nu există în concret (şi nu în abstract) un motiv legitim care să fie considerat necesar într-o societate democratică pentru ca inculpatul să fie obligat la prelevarea unor probe biologice. Nefiind îndeplinite cerinţele principiului proporţionalităţii la care se referă art.53 din Constituţie, în mod corect prima instanţă nu a făcut aplicarea art.7 al.1 din Legea nr.76/2008.

Obligarea inculpaţilor la prelevarea unor probe biologice în conformitate cu art.7 al.1 din Legea nr.76/2008 nu se constituie într-o dispoziţie imperativă, necondiţionată care trebuie să fie menţionată în hotărârile judecătoreşti dacă există infracţiunile la care textul de lege se referă, ci se înscrie în marja de apreciere recunoscută de legiuitor instanţelor, urmând a se dispune în ceea ce priveşte aplicarea acestor reglementări normative în raport de condiţiile concrete ale fiecărei cauze. A interpreta altfel acest text de lege, s-ar aduce atingere art.22 al.1 teza a II-a din Constituţie care garantează dreptul la integritate fizică, dar şi art.53 din Constituţie, ce reglementează criteriile prin care se poate restrânge exercitarea unui drept.
7. Individualizarea judiciară a pedepsei. Scopul pedepsei.
Art.87 al. 1OUG nr. 195/2002

Art.81, art.52 Cod penal
Faţă de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, pedeapsa, orientată spre minimul special, apare ca vădit disproporţionată şi inaptă a realiza scopul pedepsei.

Prin individualizarea pedepsei şi modalităţii de executare a acesteia, trebuie să se urmărească şi apărarea celorlalţi participanţi la trafic. Scopul pedepsei nu poate fi atins prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, atâta timp cât inculpatul a avut un comportament total iresponsabil şi nu s-a gândit la consecinţele faptei sale.

Conduita bună avută anterior de către inculpat nu l-a împiedicat să săvârşească această infracţiune, iar acest aspect nu poate constitui o garanţie, în lipsa unei supravegheri atente a acestuia, că pe viitor nu va mai săvârşi fapte similare sau de altă natură, la fel cum nici recunoaşterea faptei de către inculpat nu poate constitui o garanţie că acesta nu va mai săvârşi pe viitor alte fapte.

(C.A. Piteşti, Decizia penală nr. 87/R/05 Februarie 2013)
Prin sentinţa penală nr. 685 din 3 septembrie 2012, Judecătoria Curtea de Argeş, în baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 a condamnat inculpatul la 8 luni închisoare, în condişiile art. 81 C.pen, stabilindu-se termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, întrucât, în seara de 29.08.2011, a condus autoturismul pe drumurile publice din municipiul C având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 2,20 gr.%o.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev de art. 72 C.pen, cu referire specială la conduita şi persoana inculpatului, infractor primar, la atitudinea acestuia de recunoaştere şi regret pentru fapta săvârşită, precum şi dispoziţiile art. 320/1 al. 7 C.p.pen. Fiind întrunite condiţiile impuse de art. 81 din C.p. şi existând convingerea că scopul pedepsei, aşa cum este prevăzut de art. 52 C.pen, poate fi atins şi fără executarea pedepsei, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata termenului de încercare ce s-a stabilit potrivit art. 82 C.p.

Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală NR. 87/R/05 Februarie 2013, admiţând recursul parchetului, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 1 an şi 6 luni închisoare şi a aplicat art. 86/1 C.pen, având în vedere următoarele argumente:

Deşi instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, hotărârea atacată este netemeinică, în sensul că pedeapsa aplicată de instanţă este prea mică, în ceea ce priveşte cuantumul acesteia iar modalitatea de executare a pedepsei este inadecvată. Astfel, în conformitate cu art.52 C.pen, pedeapsa este atât o măsură de constrângere cât şi un mijloc de reeducare a condamnatului, principalul scop al pedepsei fiind acela al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. Faţă de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, pedeapsa aplicată de instanţă, care este orientată spre minimul special, apare ca vădit disproporţionată şi inaptă a realiza scopul pedepsei, aşa cum este prevăzut în art.52 C.pen.

Trebuie avut în vedere circumstanţele reale în care s-a săvârşit fapta, cuantumul extrem de ridicat al îmbibaţiei alcoolice în sânge pe care o avea inculpatul în momentul săvârşirii infracţiunii, consecinţele produse, cât şi cele care s-ar fi putut produce. Astfel, referitor la alcoolemia avută în sânge de inculpat, trebuie precizat că la o concentraţie de 0,5 gr.%o, riscul de accidentare se triplează, iar la 1 gr.%o se multiplică de 5 ori. In general, riscul producerii unui accident se dublează ori de câte ori alcoolemia creşte cu o,5 gr.%o. Potrivit studiilor de specialitate, la o concentraţie de 2 gr.%o, conducerea devine automatică. In ceea ce priveşte pe inculpat acesta avea o alcoolemie de 2,20 gr.%o alcool pur în sânge, depăşind astfel pragul de 2 gr.%o. Din cauza consumului foarte ridicat de alcool al inculpatului, ce i-a redus în mod substanţial capacitatea de concentrare a acestuia şi pierderea reflexelor pe care le are un conducător auto în mod normal, fără a fi sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta putea oricând să fie implicat într-un accident de trafic rutier. Consecinţele consumului iresponsabil de alcool de către inculpat ar fi putut fi dramatice, putându-se solda chiar cu pierderi de vieţi omeneşti, tocmai de aceea, alcoolul mai este denumit şi „cancer al volanului”.

Se impune deci, ca riposta societăţii împotriva consumului de alcool de către şoferi să fie fermă pentru a se preîntâmpina producerea unor consecinţe iremediabile. Modul de individualizare a pedepsei, în condiţiile art.81 C.pen, nu poate fi de natură să îndeplinească scopul său. Se are în vedere că modalitatea de executare a pedepsei trebuie să facă pe inculpat să realizeze consecinţele faptelor sale şi să îl determine ca pe viitor să nu mai săvârşească asemenea fapte. Inculpatul trebuie supravegheat de către organele îndreptăţite tocmai pentru ca acesta să nu mai aibă pe viitor asemenea comportament iresponsabil.

Prin individualizarea pedepsei şi modalităţii de executare a acesteia, trebuie să se urmărească şi apărarea celorlalţi participanţi la trafic. Curtea nu poate considera că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, atâta timp cât inculpatul a avut un comportament total iresponsabil şi nu s-a gândit la consecinţele faptei sale fără ca acesta să fie supravegheat. Conduita bună avută anterior nu l-a împiedicat să săvârşească această infracţiune, iar acest aspect nu poate constitui o garanţie, în lipsa unei supravegheri atente a acestuia, că pe viitor nu va mai săvârşi fapte similare sau de altă natură. Nici recunoaşterea faptei nu poate constitui o garanţie că acesta nu va mai săvârşi pe viitor alte fapte.