Secţia I civilă

3. Răspunderea civilă a statului pentru prejudiciul cauzat de către titularul dreptului reconstituit în baza Legii nr.10/2001, privind regimul juridic al imobilelor preluate de către stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ca urmare a vânzării acţiunilor la un preţ mai mic decât cel indicat în titlul de conversie.

Titlul VII al Legii nr.247/2005
Autoritatea Naţională pentru restituire proprietăţilor în raport de opţiunea persoanelor îndreptăţite, după emiterea titlurilor de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat, va emite un titlu de conversie sau un titlu de plată, primul fiind înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar cel de al doilea va fi remis Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată, potrivit art.25 din O.U.G. nr. 81/ 28 iunie 2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Tranzacţionarea acţiunilor de către titular sub preţul indicat în titlul de conversie nu poate să fie imputabilă statului, ci reclamantului care a acceptat o astfel de operaţiune, mecanismul bursei fiind unul speculativ şi de natură să producă o pierdere ca urmare a vânzării acţiunilor la un preţ mai mic.

Statul în raport de opţiunea titularului de a vinde acţiunile la o valoare mai mică decât a cea indicată în titlul de conversie nu este răspunzător de plata diferenţei dintre această valoare şi aceea faţă de care titlu a fost valorificat.
(Decizia civilă nr.1785/10.04.2013)
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş, reclamanta N.R.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Roman prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri civile în sumă de 164.618, 23 lei, reprezentând diferenţa dintre valoarea nominală de 300.015 lei a acţiunilor deţinute la S.C. Fondul Proprietatea S.A. şi valoarea pe Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor la data pronunţării hotărârii, actualizate cu rata inflaţiei, a sumei de 168.800 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând diferenţa dintre valoarea nominală de 209.500 lei a unui număr de 209.500 de acţiuni deţinute la S.C. Fondul Proprietatea S.A. şi valoarea încasată în urma vânzării pe bursa a acestor acţiuni, precum şi a dobânzii legale.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că i-a fost emisă decizia nr.1235/01.11.2007 de CCSD, precum şi titlul de despăgubire în cuantum de 1.009.514,95 lei, ca urmare a pronunţării sentinţei nr.73/27.04.2006 a Tribunalului Argeş.

Conform cererii de opţiune nr.02357/12.12.2007 depusă la A.N.R.P., reclamanta a solicitat convertirea titlului de despăgubire optând pentru titlu de plată pentru suma de 500.000 lei şi titlu de conversie pentru suma de 509.514,95 lei. A mai arătat că a fost obligată să opteze astfel, deoarece suma maximă pentru titlul de plată este de 500.000 lei. Pe de altă parte, valorificarea titlului de conversie o împiedică pe reclamantă să vândă acţiunile la valoarea nominală de 1 leu, astfel cum fusese calculat, deoarece preţurile oferite se situează sub valoarea nominală. Reclamantei i-a fost creat astfel un prejudiciu cert ca producere cât şi ca posibilitate de evaluare, rezultând din principiul reparării integrale a pagubei. S-a mai arătat că şi după listarea la bursă a Fondului Proprietatea, acţiunile nu au înregistrat niciun moment valoarea nominală de 1 leu, astfel încât reclamanta se află în imposibilitate de a realiza integral creanţa.

Reclamanta a mai arătat că pentru lipsa unui sistem corect de despăgubire a foştilor proprietari, Statul Român a fost condamnat la C.E.D.O. în numeroase cauze, precum Atanasiu contra României şi Faimblat contra României, în care a reţinut că Fondul Proprietatea nu funcţionează.

În luna ianuarie 2011, Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti, reclamanta procedând la vânzarea a 50.000 acţiuni la preţul de 0,61 lei/acţiune şi 159.000 de acţiuni la preţul de 0,60 lei/acţiune, acţiunile neavând niciun moment valoarea nominală de 1 leu care ar fi asigurat realizarea integrală a creanţei, diferenţa dintre sumele obţinute şi valoarea nominală reprezentând un prejudiciu cert care se impune a fi reparat ca urmare a angajării răspunderii delictuale a Statului Roman.

Reclamanta a precizat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art.14 din C.E.D.O., realizându-se o discriminare între foştii proprietari care au primit acţiuni după listarea fondului la bursa şi cei care au primit acţiuni înainte de listare, fiind descrisă pe larg procedura prevăzută de art.18 din Capitolul V Titlul VII din Legea nr.247/2005. Astfel, cei care au primit acţiuni după listarea Fondului Proprietatea la bursă, nu au mai primit acţiuni la valoarea de 1 leu, ci în funcţie de valoarea pieţii bursiere, încercându-se să se asigure realizarea integrală a creanţelor convertite în acţiuni. C.E.D.O. în jurisprudenţa sa a stabilit că o diferenţă de tratament între persoane aflate în situaţii similare este discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, nu urmăreşte un scop legitim şi nu există un raport de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit, principii preluate şi în legislaţia românească, respectiv în O.G. nr.37/2000.

În drept, s-au invocat disp. art.998-999 Cod civil, art.480 Cod ivil, Legea nr.10/2001, Legea nr.247/2005, precum şi art.1 din Protocolul nr.1 şi art.14 din C.E.D.O.

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că prin realizarea conversiei titlurilor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea are loc stingerea creanţelor constatate prin aceste titluri. Astfel, prejudiciul pretins de reclamantă nu rezultă din emiterea titlurilor de conversie, ci din vânzarea anterioară a titlurilor pe piaţă, la un moment stabilit de reclamantă, şi sub preţul indicat în titlul de conversie.

S-a arătat de către pârât că potrivit art.18¹ alin.4 din Titlul 7 al Legii nr. 247/2005, titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expira mai devreme de 12 luni de la prima şedinţa de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea.

Prin urmare, a reieşit în mod indubitabil că legiuitorul a lăsat la aprecierea persoanei deţinătoarea titlului de despăgubire momentul în care acesta doreşte să îl valorifice, lăsându-i practic un termen de 12 luni după listarea la bursă a fondului în cadrul căruia poate opta pentru conversie în acţiuni, calculate la preţul bursei. Potrivit art.12 alin.3 din Legea nr.247/2005, realizarea conversiei acestor titluri în acţiuni emise de Fondul ”Proprietatea” determină stingerea creanţelor constatate prin aceste titluri. Procedura reglementată de actul normativ arătat este cunoscută reclamantei, aceasta fiind cea care a determinat momentul în care şi-a valorificat titlul de despăgubire prin formularea cererii de opţiune nr.2357/12.12.2008, deşi avea posibilitatea să-l valorifice în termen de 12 luni de la listare.

În cazul de faţă, în baza deciziei nr.1235/01.11.2007 emisă pentru suma de 1.009.514,95 lei şi a opţiunii formulate şi înregistrate la A.N.R.P. - Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar sub nr.2357/12.12.2008, prin care reclamanta a înţeles să valorifice titlul de despăgubire, în temeiul Titlului VII din Legea nr.247/2005 şi a H.G. nr.361/2005, s-a emis Titlul de Conversie nr.48/14.01.2008, în cuantum de 509.514,95 lei, reprezentând un număr total de 509.515 acţiuni la o valoarea nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune şi Titlul de Plată nr.1528/09.10.2008, în cuantum de 500.000 lei pentru care s-a efectuat plata, acordându-se astfel toată despăgubirea înscrisă în titlul de despăgubire.

În consecinţă, s-a stins creanţa reclamantei în titlul de despăgubire menţionat.

Prin sentinţa civilă nr.48 din data de 9 februarie 2012, Tribunalul Argeş a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, reţinând în esenţă că reclamanta a solicitat plata unor despăgubiri de către Statul Roman în baza art.998-999 Cod civil, iar raportat la cuantumul sumei solicitate, competenţa în prima instanţei aparţine judecătoriei, potrivit art.2 alin.1 pct. 1 lit b Cod procedură civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti sub acelaşi număr de dosar la data de 23.03.2012.

La data de 22.05.2012, reclamanta a formulat o precizare la acţiune prin care a arătat că la 23.04.2012 a vândut şi restul acţiunilor pe care le deţinea, respectiv 300.015 acţiuni, obţinând un preţ total de 162.982,95 lei.

În consecinţă, acţiunea are două capete de cerere şi anume obligarea pârâtului la plata sumei de 222.332,05 lei, reprezentând 83.300 lei despăgubiri rezultate dintre diferenţa nominală de 209.500 lei a unui număr de 209.500 acţiuni şi valoarea încasată în urma vânzării pe bursă, respectiv 126.200 lei, actualizate cu rata inflaţiei şi suma de 137.032,05 lei despăgubiri reprezentând diferenţa dintre valoarea nominal de 300.015 lei a unui număr de 300.015 acţiuni şi valoarea încasată în urma vânzării la bursă, respectiv 162.982,95 lei, actualizate cu rata inflaţiei.

S-a solicitat, de asemenea, obligarea Statului Român la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate în baza O.G. nr.9/2000, de la data introducerii acţiunii şi până la data achitării efective a despăgubirilor.

În şedinţa publică din data de 22.05.2012, reclamanta a ridicat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Piteşti, invocând dispoziţiile art.4 din Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Instanţa, având în vedere dispoziţiile art.1 pct.1 şi art.2 pct.2 Cod procedură civilă, coroborate cu împrejurarea că s-au acordat despăgubiri, reclamanta optând pentru modalităţile de acordare prevăzute de lege, a respins excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piteşti, ca neîntemeiată, întrucât nu este incidentă în speţă legislaţia specială de restituire.

Prin sentinţa civilă nr.6076 din data de 19 iunie 2012, Judecătoria Piteşti a respins acţiunea, reţinând următoarele:

Reclamantei N.R.I. i-a fost emisă, în baza sentinţei civile nr.73/27.04.2006 a Tribunalului Argeş, decizia nr.1235/01.11.2007 de către CCSD, pentru emiterea unui titlu de despăgubire în valoare de 1.009.514,95 lei.

În baza acestei decizii şi a opţiunii reclamantei nr.02357/12.12.2007 depusă la A.N.R.P., au fost emise Titlul de plată nr.1528/09.10.2008 lei pentru suma de 500.000 lei şi Titlul de conversie nr.48/14.01.2008 în cuantum de 409.514,95 lei, reprezentând un număr total de acţiuni de 409.515, la o valoare nominală de 1 leu pe fiecare acţiune.

La data de 15.02.2011, reclamanta a vândut un număr de 50.000 acţiuni la valoarea de 0,61 lei/acţiune, încasând suma de 30.423,75 lei, la data de 10.03.2011 a vândut 159.000 acţiuni la valoarea de 0,60 lei/acţiune, încasând suma de 95.460,75 lei, iar la data de 23.04.2012 a vândut restul de 300.015 de acţiuni la un preţ de 0,54 lei/acţiune, încasând în suma de 162.256,61 lei. În consecinţă, prin prezenta acţiune s-a solicitat suma de 220.332,05 lei constând în diferenţa de 1 leu pe acţiune şi diferenţa efectiv încasată pe acţiune.

Potrivit art.18^1 alin.1 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deţinătorii acestora într-una din modalităţile prevăzute în prezenta secţiune (...) (3) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilităţi de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcţie de opţiunea sa: a) să solicite primirea exclusiv de acţiuni emise de Fondul ”Proprietatea” sau b) să solicite primirea de titluri de plată (...) şi, până la concurenţa despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acţiuni emise de Fondul ”Proprietatea”; (4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul ”Proprietatea”.

Din dispoziţiile legale menţionate reiese că reclamanta nu a putut opta pentru a primi despăgubiri băneşti decât în limita sumei maxime de 500.000 lei, restul fiind acordat prin titlul de conversie în acţiuni.

Deşi poate părea inechitabil pentru cei care au dorit acordarea de despăgubiri integral în numerar, aceasta a fost modalitatea de despăgubire aleasă de statul român din considerente sociale, economice etc. şi care ţine de marja de apreciere a acestuia.

De asemenea, reclamanta a avut la dispoziţie, potrivit alin.4 al art.18^1 alin.1 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, posibilitatea de a alege momentul de valorificare a titlului de despăgubiri şi implicit, de conversie a acţiunilor în intervalul cuprins de la data emiterii până la expirarea a 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul ”Proprietatea”, în funcţie de preţul cel mai convenabil.

Reclamanta a optat pentru valorificarea titlului de despăgubiri anterior listării la bursă a Fondului Proprietatea când, potrivit legislaţiei, preţul pe acţiune era de 1 leu, deşi avea posibilitatea de a aştepta listarea la bursă, moment din care conversia se realiza la preţul mediu de tranzacţionare, după distincţiile prevăzute de art.18^7-18^8 alin.1 din Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Din acest punct de vedere s-au constatat a fi neîntemeiate şi susţinerile privind crearea unei situaţii discriminatorii între foştii proprietari care au primit acţiuni după listarea fondului la bursă şi cei care au primit acţiuni înainte de listare, contrar art.14 din Convenţia Europeană, întrucât chiar reclamanta, după propria opţiune, putea stabili momentul de efectuare a conversiei în intervalul arătat. Pe de altă parte, cu greu s-ar putea susţine că cei care au primit acţiuni după listarea la bursă a Fondului au fost favorizaţi, având în vedere durata procedurii de despăgubire.

De asemenea, trebuie avute în vedere dispoziţiile art.12 alin.3 teza finală din Titlul VII al Legii nr.247/2005, potrivit cărora acţiunile vor fi distribuite persoanelor menţionate în acest articol prin transformarea titlurilor de despăgubire sau a titlurilor de conversie, după caz, în acţiuni emise de Fondul ”Proprietatea”, conform mecanismului prevăzut la capitolul V^1. Realizarea conversiei acestor titluri în acţiuni emise de Fondul ”Proprietatea” determină stingerea creanţelor constatate prin aceste titluri. În consecinţă, din momentul realizării conversiei potrivit dispoziţiilor legale şi opţiunii persoanei păgubite, creanţa împotriva statului se stinge, reclamanta nemaifiind îndreptăţită să obţină despăgubiri.

Prejudiciul pretins de reclamantă provine în realitate din scăderea preţului acţiunilor Fondului ”Proprietatea”, cotat la Bursă, scădere atrasă şi de condiţiile economice actuale, preţ care, în egală măsură, ar putea creşte.

Într-adevăr, reclamanta nu a dorit să fie acţionar la bursă, însă aceasta a primit efectiv o despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de statul român, în modalitatea stabilită de acesta şi cunoscută de reclamantă.

Chiar Curtea Europeană a Dreptului Omului a stabilit în jurisprudenţa sa în mod constant că ”aşa cum art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nici o restricţie cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor şi de a alege condiţiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate. În schimb, art.1 din Protocolul nr.1 cere ca ingerinţa autorităţii publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală. Principiul legalităţii presupune şi existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor (…). În mod special, decizia de a adopta legi referitoare la privarea de proprietate sau care prevăd o despăgubire din fonduri publice pentru bunuri expropriate presupune, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice şi sociale. Considerând că este normal ca legislatorul să dispună de o largă marjă în politica sa economică şi socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele ”utilităţii publice”, cu excepţia cazului în care judecata sa se dovedeşte a fi vădit lipsită de temei rezonabil (James şi alţii împotriva Regatului Unit, Broniowski c. Poloniei, Maria Atanasiu c. României). (…) În materie de restituire de proprietăţi, o legislaţie de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică şi socială, nu poate asigura o dreptate completă în faţa varietăţii de situaţii în care se află numeroasele persoane în cauză. Este în primul rând obligaţia autorităţilor interne, în special a Parlamentului, de a cântări avantajele şi dezavantajele inerente diferitelor soluţii dintre care să se poată alege, ştiut fiind faptul că este vorba de o alegere politică (a se vedea James şi alţii şi, mutatis mutandis, Olaru şi alţii împotriva Moldovei)”.

În consecinţă, modalitatea concretă de acordare a despăgubirilor ţine de marja de apreciere a statului cu condiţia ca despăgubirea să fie efectivă, iar dreptul persoanei îndreptăţite să nu devină teoretic şi iluzoriu şi cu respectarea unui raport de proporţionalitate între interesul privat şi cel general. Reclamanta a primit în cauză o despăgubire efectivă, parţial în bani, parţial în acţiuni, conform legii interne în vigoare, accesibilă, precisă şi previzibilă, pe care aceasta a cunoscut-o.

În cauzele invocate de reclamantă, respectiv Faimblat, Viaşu, Maria Atanasiu etc., persoanele în cauză nu primiseră efectiv vreo despăgubire, în lei sau în acţiuni, iar sistemul de despăgubire prin acordarea de acţiuni la Fondul ”Proprietatea” nu funcţiona efectiv întrucât Fondul nu fusese încă listat la Bursă.

De asemenea, nu se poate susţine că prejudiciul pretins de reclamantă, constând în diferenţa dintre valoarea nominală a acţiunilor şi valoarea efectiv încasată reprezintă un “bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1: noţiunea ”bunuri” poate cuprinde atât ”bunuri actuale”, cât şi valori patrimoniale, inclusiv creanţe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puţin o ”speranţă legitimă” de a obţine beneficiul efectiv al unui drept de proprietate. Dacă interesul patrimonial în cauză este de ordinul creanţei, el nu poate fi considerat o ”valoare patrimonială” decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat printr-o jurisprudenţă bine stabilită a instanţelor (Kopecky).

Statul nu a garantat prin nici un act normativ vânzarea acţiunilor la (cel puţin) valoarea nominală, iar conform art.12 alin.3 teza finală din Titlul VII al Legii nr.247/2005, realizarea conversiei acestor titluri în acţiuni emise de Fondul ”Proprietatea” determină stingerea creanţelor constatate prin aceste titluri.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive :

Instanţa confundă libertatea statului de a stabili modalitatea (mecanismul) de despăgubire şi eficienta funcţionare (realizarea procedurii în mod eficient şi efectiv ) a acestuia, aşa cum el însuşi l-a stabilit.

Astfel, în cauză sunt incidente principiile Curţii referitoare la condiţiile în care statele acceptă să restituie drepturile de proprietate deposedate şi nu la domeniul de aplicare al legilor pe care le poate adopta în materia de restituire a bunurilor.

A mai arătat apelanta că jurisprudenţa C.E.D.O. impune existenţa unei legislaţii accesibile, precise şi suficient de previzibilă în aplicare.

Or, în cauză nu sunt întrunite toate aceste condiţii, în special condiţia preciziei şi a previzibilităţii, pentru că obţinerea despăgubirilor integral şi efectiv este încă iluzorie.

De asemenea trebuie avut în vedere, în ceea ce priveşte discriminarea, că Titlul VII din Legea nr.247/2005 a intrat în vigoare la data de 22.07.2005 şi la acea dată nu exista procedura instituită de art.18¹ şi următoarele, procedură introdusă abia în 2007.

Mai mult decât atât, discriminarea există ad initio având în vedere că pentru o parte din foştii proprietari se aplică o procedură, iar pentru altă parte se aplică o altă procedură.

Apelanta a mai arătat că nu poate fi obligată să aştepte ca un mecanism legal de acordare a despăgubirilor să devină funcţional şi eficient pentru că el trebuie să îndeplinească aceste caracteristici de la început.

Hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiile art.44 din Constituţia României, care garantează titlurile de creanţă împotriva statului, dispoziţie care intră în contradicţie cu dispoziţiile art.12 alin.3 teza finală din Titlul VII din Legea nr.247/2005, deoarece o creanţă nu se poate stinge decât prin valorificarea ei efectivă şi integrală.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr.286 din data de 27 noiembrie 2012, Tribunalul Argeş a respins ca nefondat apelul, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 222.332,05 lei reprezentând 83.300 lei despăgubiri reprezentând diferenţa dintre valoarea nominală de 209.500 lei a unui număr de 209.500 acţiuni deţinute la S.C. Fondul Proprietatea S.A. şi valoarea înscrisă în urma vânzării la Bursa de Valori Bucureşti, respectiv 126.200 lei, actualizată cu rata inflaţiei şi suma de 137.032,05 lei despăgubiri reprezentând diferenţa dintre valoarea nominală de 300.015 lei a unui număr de 300.015 acţiuni şi valoarea încasată în urma vânzării la bursă, respectiv 162.982,95 lei actualizate cu rata inflaţiei.

S-a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate, în baza O.G. nr.9/2000, de la data introducerii acţiunii şi până la data achitării efective a despăgubirilor.

În baza Legii nr.247/2005 ce reglementează procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituie în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22.12.1989 şi a legislaţiei subsecvente incidente, reclamantei i s-a emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor decizia nr.1235/01.11.2007, reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 10.09.514,95 lei.

Un aspect foarte important de reţinut pentru speţa dedusă judecăţii îl reprezintă dispoziţiile art.18 alin.1 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, potrivit căruia ”Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea S.A.”.

Din conţinutul acestui articol a rezultat în mod indubitabil faptul că legiuitorul a lăsat la aprecierea persoanei deţinătoare a titlului de despăgubire la momentul în care acesta doreşte să îl valorifice, lăsându-i practic un termen de 12 luni după listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti, în cadrul căruia să poată opta pentru conversie în acţiuni, calculate la preţul Bursei.

Potrivit art.12 alin.3 din Legea nr.247/2005, ”Acţiunile vor fi distribuite persoanelor menţionate în acest articol prin transformarea titlurilor de despăgubire sau a titlurilor de conversie, după caz în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, conform mecanismului prevăzut la capitolul V. Realizarea conversiei acestor titluri în acţiuni emise de Fondul Proprietatea determină stingerea creanţelor constatate prin aceste titluri”.

În cazul de faţă, în baza deciziei nr.1235/01.11.2007 în cuantum de 1.009.514,95 lei şi a opţiunii formulate şi înregistrate de reclamantă la A.N.R.P. – Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar sub nr.2357/12.12.2008, pentru care reclamanta a înţeles să îşi valorifice titlul de despăgubire, în temeiul Titlului VI din Legea nr.247/2005 actualizată şi în baza dispoziţiilor H.G. nr.361/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.R.P. s-a emis Titlul de conversie nr.48/14.01.2008 în cuantum de 509.514,95 lei, reprezentând un număr total de 509.515 acţiuni la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune pentru care s-a efectuat plata, acordându-se astfel toată despăgubirea înscrisă în titlul de despăgubire.

Având în vedere situaţia juridică a dosarului de opţiune nr.22357/12.12.2008 prezentată anterior, s-a arătat că prin emiterea celor două decizii, respectiv nr.48/14.01.2008 şi nr.1528/09.10.2008 de către Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, s-a stins creanţa constatată în titlul de despăgubire deţinut de reclamantă.

Se consideră că prejudiciul pretins de reclamantă a rezultat nu din emiterea titlurilor de conversie, ci din vânzarea anterioară a acestor acţiuni de piaţă, vânzare care s-a realizat până în prezent de către reclamantă sub preţul indicat în titlurile de conversie, ori acest aspect nu poate conduce la obligaţii pentru Statul Român sau la nelegalitatea actelor deja emise, întrucât o asemenea pretenţie are la bază speculaţia reclamantei care a procedat la vânzarea acţiunilor sub preţul pentru care au fost eliberate sau le vinde sub acest preţ.

Concluzionând, tribunalul a constatat că motivele invocate nu sunt întemeiate şi în temeiul art.296 Cod procedură civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr.286/27.11.2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, a formulat în termen recurs reclamanta N.R.I., criticând-o pentru nelegalitate invocând motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7, 8 şi 9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că hotărârea este nelegală întrucât cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, cu referire la faptul că instanţa nu a înţeles situaţia de fapt şi a aplicat legea la o situaţie de fapt inexistentă.

Hotărârea este nelegală şi pentru că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, actul juridic fiind concretizat în adoptarea unei legi, respectiv Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Ultima critică vizează motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a legii.

Reclamanta a invocat jurisprudenţa C.E.D.O., în ceea ce priveşte existenţa unei legislaţii accesibile, precise şi suficient de previzibile în aplicare. Or, legislaţia în materie nu respectă aceste principii.

A mai invocat şi discriminarea în raport de faptul că pentru o parte din foştii proprietari se aplică o procedură, iar pentru o altă parte, altă procedură.

Reclamanta a apreciat că Statul Român are obligaţia prin adoptarea legilor de despăgubire şi a mecanismelor aferente să facă posibilă realizarea principiilor fundamentale privind despăgubirea integrală şi efectiv asumată.

De aceea, în considerarea celor arătate mai sus a solicitat admiterea recursului şi pe fond admiterea acţiunii.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Prin decizia nr. 1785/10.04.2013, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă a respins recursul formulat de reclamanta N.R.I.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Într-o primă critică întemeiată pe dispoziţiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, Curtea constată că susţinerile reclamantei nu se circumscriu acestui motiv de recurs, întrucât nu se arată de ce hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din verificarea hotărârii rezultă că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, arătându-se în considerente motivele de fapt şi de drept care au dus la soluţia pronunţată, aşa cum prevăd dispoziţiile art.261 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă.

De asemenea, deşi se invocă dispoziţiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă criticile formulate nu se regăsesc în acest motiv de recurs deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la faptul că Statul Român nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin art.4 din Titlul VII al Legii nr.247/2005.

În ce priveşte invocarea dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, urmează a se observa că hotărârea nu încalcă nicio dispoziţie legală în materie şi instanţa nu aplică greşit legea.

Legea nr.247/2005 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Capitolului V - Titlul VII este reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii 10/2001.

În baza deciziilor conţinând titlul de despăgubire emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată potrivit dispoziţiilor prevăzute de O.U.G. nr.81/2007.

În speţă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr.1235/1 noiembrie 2007, reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 1.009.514,95 lei.

În baza acestei decizii şi a opţiunii formulate de reclamantă la A.N.R.P. – Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar, s-a emis titlul de conversie nr.48/14 ianuarie 2008 în cuantum de 509.514,95 lei reprezentând un număr total de 509.515 acţiuni la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune şi titlul de plată nr.1528/9 octombrie 2008 în cuantum de 500.000 lei, pentru care s-a efectuat plata.

Deci, se poate concluziona că prejudiciul pretins de reclamantă rezultă nu din emiterea titlurilor de conversie, ci din vânzarea acestor acţiuni, vânzare care s-a realizat de către aceasta sub preţul indicat în titlul de conversie.

Prin urmare nu poate fi imputată statului pierderea suferită pe bursă de către reclamantă cu ocazia tranzacţionării acţiunilor deţinute la Fondul Proprietatea.

Mecanismul bursei este unul speculativ, în care evoluţiile valorilor titlurilor de conversie se pot modifica fie în sensul creşterii, fie în cel al reducerii acestora.

Acceptând această formă de despăgubire reclamanta a prevăzut sau putea în mod rezonabil să prevadă toate aceste neajunsuri.

Nu poate fi obligat astfel statul la plata diferenţei dintre valoarea nominală şi valoarea la care acţiunile au fost valorificate, întrucât era posibilă inclusiv o valorificare ulterioară a acestor titluri de conversie cel puţin la nivelul indicat în titlu.

În ce priveşte jurisprudenţa C.E.D.O. invocată, Curtea apreciază că în lumina acestei jurisprudenţe, privarea de proprietate va fi socotită proporţională şi conformă Convenţiei, chiar dacă despăgubirea este inferioară valorii actuale a bunului. În cazul de faţă se pune în discuţie valorificarea la un nivel inferior decât cel nominal a despăgubirii deja obţinute, dar nu din vina statului, ci chiar a reclamantei.

În ce priveşte invocarea dispoziţiilor art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, interzicând discriminarea art.14 interzice aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii comparabile. O diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul articolului 14 dacă îi lipseşte o ”justificare obiectivă şi rezonabilă, adică între mijloacele folosite şi scopul vizat nu există un raport rezonabil de proporţionalitate”.

Reclamanta reclamă faptul că pentru alţi foşti proprietari se aplică o procedură, iar pentru o altă parte o altă procedură. Această situaţie nu se încadrează în dispoziţiile art.14 din Convenţie, întrucât tocmai prin adoptarea Legii nr.247/2005, Statul a luat măsuri care să ducă la o realizare efectivă a dreptului de restituire sau despăgubire menţinând un just echilibru între diferitele interese implicate.

Aşa fiind având în vedere toate cele arătate mai sus, Curtea a apreciat că recursul nu este fondat şi, în baza art.312 Cod procedură civilă, a fost respins.