Secţia I civilă

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
CONTENCIOS
1. Acordarea de compensaţii în condiţiile Legii nr.290/2003. Excepţie de prematuritate.

Art.18 din Legea nr.290/2003

Art. 110 Cod procedură civilă

HG nr.1120/2006

OUG nr.10/2013
Poziţia subiectivă a pârâtei, căreia îi revenea obligaţia achitării despăgubirilor stabilite, este lipsită de relevanţă sub aspectul necesităţii respectării prevederilor HG nr.1120/2006, până la data intrării în vigoare a OUG nr.10/2013.

Din economia dispoziţiilor art. 18 din H.G. nr. 1120/2006, obligatorii pentru recurentă până la 27.02.2013, nu rezulta condiţionarea îndestulării drepturilor recunoscute în favoarea beneficiarilor lor, iar trimiterea la limita sumelor aprobate anual se constituie într-o justificare a achitării eşalonată a sumelor superioare unui anumit nivel.

Critica pârâtei privind excepţia de prematuritate, deşi situată în afara termenului de recurs, se impune a fi avută în vedere faţă de dispoziţiile art.1 din OUG nr.10/2013, dispoziţii potrivit cărora: „(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi titlurilor de plată emise şi neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă (…)”.

Aşadar, norma legală precitată se aplică şi titlurilor de plată emise anterior intrării sale în vigoare şi care nu au fost achitate integral, deci şi în litigiul ce face obiectul prezentei cauze.

Existenţa acestuia act normativ nu este de natură, însă, să confere un caracter prematur acţiunii pe de o parte, dat fiind introducerea ei anterior adoptării acestei reglementări legale, iar pe de altă parte, dată fiind dispoziţia alin.3 din art.110 Cod procedură civilă, care permite încuviinţarea executării la termen a unei obligaţiuni în măsura în care se apreciază că în caz contrar reclamantul ar încerca o pagubă însemnată.

În cauză, se apreciază că se poate vorbi despre o astfel de prejudiciere având în vedere perioada lungă de timp ce s-a scurs de la momentul recunoaşterii dreptului şi până la cel care poate permite valorificarea lui.

Pretenţia recurentei de respingere a acţiunii este nejustificată aşadar şi prin prisma termenului îndelungat ce s-a scurs de la momentul recunoaşterii dreptului şi exigibilitatea celei de-a doua tranşe de 60%, raportat la cel al introducerii acţiunii.

(Decizia nr. 1322/R-CONT/10 Aprilie 2013)
Prin acţiunea înregistrată la 14 mai 2012, reclamanta D. O. în nume propriu şi pentru V. E. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru a fi obligată ca în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii de fond să-i achite suma de 156.623,11 lei reprezentând tranşa a II-a ce-şi are temeiul în hotărârea nr.28 din 7 mai 2007, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună când acesta a fost publicat de I.N.S.

În motivare s-a arătat că reclamantele au solicitat, în condiţiile Legii nr.290/2003, acordarea de compensaţii pentru bunurile autorilor lor S. V. şi S. V. (părinţi) şi bunica S. P., cerere admisă prin hotărârea nr.28 din 7 mai 2007 pentru suma de 261.038,51 lei. Din aceasta pârâta a plătit la 12 septembrie 2008 numai tranşa I de 104.415,4 lei, fără să-şi îndeplinească obligaţia de achitare şi a diferenţei solicitată în prezenta acţiune.

Prin sentinţa civilă nr.1284/2012, Tribunalul Vâlcea a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantelor despăgubiri în sumă de 156.623,11 lei, sumă ce urmează a fi reactualizată.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de plată celei de-a II-a tranşă din suma stabilită prin hotărârea nr.28/2007, obligaţie ce-i revenea în condiţiile art.10 din Legea nr.290/2003.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.304¹ Cod procedură civilă, susţinând că neachitarea sumei pretinse de reclamante nu s-a datorat unui refuz nejustificat, ci faptului că plata se face în limita sumelor aprobate anual din bugetul de stat, a căror valoare nu permite indemnizarea tuturor beneficiarilor, urmărindu-se şi respectarea principiului egalităţii de tratament. La toate acestea se adaugă şi un volum mare de muncă determinat de numărul mare de litigii în care pârâta este chemată în judecată şi totul pe fondul dificultăţilor economice prin care trece ţara, aspect reţinut şi Hotărârea Pilot Atanasiu c. României.

Prin notele de şedinţă din 26 martie 2013 pârâta a invocat excepţia de prematuritate a acţiunii, raportat la dispoziţiile OUG nr.10/2013, act normativ prin care este stabilită modalitatea de plată a despăgubirilor începând cu anul 2014.

Examinând criticile formulate, Curtea a apreciat că ele sunt fondate numai sub aspectul de ordine publică ce decurge din excepţia de prematuritate invocată de către recurentă.

În această ordine de idei s-a apreciat că critica pârâtei, deşi situată în afara termenului de recurs, se impune a fi avută în vedere faţă de dispoziţiile art.1 din OUG nr.10/2013, dispoziţii potrivit cărora: „(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi titlurilor de plată emise şi neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă (…)”.

Aşadar, norma legală precitată se aplică şi titlurilor de plată emise anterior intrării sale în vigoare şi care nu au fost achitate integral, deci şi în litigiul ce face obiectul prezentei cauze.

Existenţa acestuia act normativ nu este de natură, însă, să confere un caracter prematur acţiunii pe de o parte, dat fiind introducerea ei anterior adoptării acestei reglementări legale, iar pe de altă parte, dată fiind dispoziţia alin.3 din art.110 Cod procedură civilă, care permite încuviinţarea executării la termen a unei obligaţiuni în măsura în care se apreciază că în caz contrar reclamantul ar încerca o pagubă însemnată.

În cauză, se apreciază că se poate vorbi despre o astfel de prejudiciere având în vedere perioada lungă de timp ce s-a scurs de la momentul recunoaşterii dreptului şi până la cel care poate permite valorificarea lui.

Sub aspectul fondului se impune să se reţină că reclamantele sunt titularele unui drept de creanţă, recunoscut în condiţiile legii prin Hotărârea nr.28 din 07.05.2007 a Comisiei Judeţene Vâlcea de aplicare a Legii nr.290/2003, drept ce reprezintă contravaloarea unor construcţii constând în 2 case de locuit cu dependinţe şi anexe gospodăreşti, terenul aferent acestora de 450 mp. şi 12,27 mp. teren agricol, imobile care au fost evaluate la suma de 261.038,51 lei.

Din această sumă reclamantelor le-a fost achitată cea de 104.415,40 lei, reprezentând prima tranşă de 40% la care se referă art.18 din Legea nr.290/2003.

Poziţia subiectivă a pârâtei, căreia îi revenea obligaţia achitării despăgubirilor astfel stabilite, este lipsită de relevanţă sub aspectul necesităţii respectării prevederilor HG nr.1120/2006, până la data intrării în vigoare a OUG nr.10/2013.

Potrivit art.18 din actul normativ precitat text în prezent abrogat, „(5) Compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestaţiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, astfel: (…) c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei. (6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranşă se actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior.”

Din economia acestor dispoziţii legale, obligatorii pentru recurentă până la 27.02.2013, nu rezulta condiţionarea îndestulării drepturilor recunoscute în favoarea beneficiarilor lor, iar trimiterea la limita sumelor aprobate anual se constituie într-o justificare a achitării eşalonată a sumelor superioare unui anumit nivel.

Pretenţia recurentei de respingere a acţiunii este nejustificată aşadar şi prin prisma termenului îndelungat ce s-a scurs de la momentul recunoaşterii dreptului şi exigibilitatea celei de-a doua tranşe de 60%, raportat la cel al introducerii acţiunii.

În concluzie, reţinând existenţa dreptului de creanţă în patrimoniul reclamantelor-intimate şi faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile rezultate din hotărârea de guvern emisă în aplicarea Legii nr.290/2003, respectiv plata celei de-a doua tranşe în sumă de 156.623,11 lei, Curtea a apreciat că sunt nefondate criticile formulate sub acest aspect. Se vor avea însă în vedere dispoziţiile OUG nr.10/2013, dispoziţii aplicabile şi în cauză, aşa încât, admiţându-se recursul, va fi modificată sentinţa în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, numai în sensul ca plata tranşei a II-a să se facă cu respectarea dispoziţiilor acestui act normativ.

Pentru ceste motive, Curtea a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împotriva sentinţei nr. 1284 din 28 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia I civilă în dosarul nr. 3765/90/2012, intimate fiind reclamantele D. O. şi V. E., a modificat în parte sentinţa de mai sus, în sensul că plata tranşei a II-a se va face în condiţiile OUG nr.10/2013, fiind menţinută în rest sentinţa.
2. Cerere de anulare a înregistrărilor operate în Registrul local al Consiliului Local cu privire la o suprafaţă deţinută în arendă de reclamantă, dar înregistrată în favoarea unei terţe persoane. Modalitatea de reziliere a contractelor de arendă. Cadrul procesual subiectiv.

Art. 16 din Legea arendării nr. 16/1994

Art. 1838 din Noul Cod civil

Art. 16¹ din Legea nr. 554/2004
Intenţia de reziliere nu echivalează însă cu rezilierea în sine a contractelor de arendă, astfel că pârâtul nu era îndreptăţit să modifice evidenţele sale cu privire la societatea care deţinea în arendă terenurile. Or pârâtul a modificat evidenţele sale sub acest aspect şi a emis adeverinţă în favoarea altui arendaş pentru ca acesta să obţină cerere de ajutor financiar de la APIA, refuzând nejustificat aceeaşi solicitare formulată de reclamantă. Drept consecinţă, reclamanta a suportat un prejudiciu de aproximativ 125.000 lei, sumă ce ar fi reprezentat sprijinul financiar acordat de APIA pentru cele 195 ha.

Intenţia de a rezilia un contract, cu atât mai mult cu cât este exprimată faţă de un terţ de respectivul contract (cum este în speţă Consiliul Local Săpata faţă de contractele de arendă ale reclamantei), nu valorează reziliere a contractului.

Ca atare, în speţă, în condiţiile în care prin adresa nr. 3164/2010 reclamanta a adus la cunoştinţa consiliului local doar intenţia de a rezilia contractele de arendă, respectiv în condiţiile în care pârâtul Consiliu local nu a dovedit că adresa are un alt conţinut ori că există alte dovezi de desfiinţare ori încetare a contractelor de arendă şi de încheiere a altora noi de către proprietari, nu se poate concluziona că pârâtul putea înscrie în mod legal în registrul special la care se referea art. 16 din Legea arendării nr. 16/1994 şi în prezent art. 1838 din Noul Cod civil, un alt arendaş după data de 1.12.2010 pentru cele 195 ha teren, şi că a respins justificat cererea reclamantei nr. 817/25.03.2011 de eliberare a unei adeverinţe privitoare la suprafaţa deţinută de aceasta în arendă pentru obţinerea de ajutor financiar de la APIA.

Curtea mai reţine că pârâţii nu au comunicat reclamantei numele/denumirea noilor arendaşi trecuţi în registrul special al consiliului local, dar că, după refuzul de eliberare a adresei privitoare la suprafaţa deţinută în arendă, reclamanta a sesizat organele de cercetare penală asupra faptului că terenurile sale au fost lucrate de alte persoane.
(Decizia nr. 1332/R-CONT/17 aprilie 2013)
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş la data de 22.11.2011 reclamanta SC S.O. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Săpata, solicitând instanţei să dispună anularea înregistrărilor operate în registrul local al pârâtului cu privire la suprafaţa de 195 ha., deţinută în arendă de reclamantă, dar înregistrată în favoarea unei terţe persoane.

Reclamanta a mai solicitat anularea adeverinţei emisă de Primăria Comunei Săpata respectivei terţe persoane cu privire la suprafaţa de 195 ha., adeverinţă necesară la APIA, precum şi anularea tuturor actelor care au fost emise de către Primăria Comunei Săpata în mod nelegal, acelei terţe persoane.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că deţine în arendă 195 ha. pe raza Comunei Săpata, în baza contractelor de arendă încheiate cu proprietarii de teren şi înregistrate în registrul agricol al Consiliului Local Săpata în anul 2008. În toamna anului 2010 reclamanta a analizat posibilitatea rezilierii contractelor de arendă, transmiţând în scris Primăriei Săpata, cu adresa nr.3164/30.11.2010, intenţia respectivă.

Intenţia de reziliere nu echivalează însă cu rezilierea în sine a contractelor de arendă, astfel că pârâtul nu era îndreptăţit să modifice evidenţele sale cu privire la societatea care deţinea în arendă terenurile. Or pârâtul a modificat evidenţele sale sub acest aspect şi a emis adeverinţă în favoarea altui arendaş pentru ca acesta să obţină cerere de ajutor financiar de la APIA, refuzând nejustificat aceeaşi solicitare formulată de reclamantă. Drept consecinţă, reclamanta a suportat un prejudiciu de aproximativ 125.000 lei, sumă ce ar fi reprezentat sprijinul financiar acordat de APIA pentru cele 195 ha.

Prin sentinţa nr.2427/09.10.2010, Tribunalul Argeş – Secţia civilă a respins cererea reclamantei reţinând că, potrivit adeverinţei nr.2049/17.08.2010, aceasta figurează în registrul agricol al Comunei Săpata cu suprafaţa de 195 ha teren în folosinţă, în baza unor contracte de arendă încheiate cu proprietarii. Ulterior, în decembrie 2010, reclamanta a înaintat către pârâtul Consiliul Local Săpata adresa nr.3164 prin care îi aducea la cunoştinţă că intenţionează să rezilieze contractele de arendă. Ulterior, proprietarii au încheiat contract de arendă cu alte persoane, pe care le-au înregistrat în registrul agricol al comunei.

Ca atare, pârâtul nu a putut elibera documentaţia solicitată de reclamantă prin cererea nr.817/25.03.2011 şi nu se poate reţine că refuzul este nejustificat câtă vreme nu s-a dovedit că înscrierile operate în registrul agricol în favoarea altor persoane sunt lovite de nulitate.

Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamanta invocând dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă şi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:

- în mod greşit a ajuns instanţa de fond la concluzia că reclamanta a reziliat contractele de arendă. Instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a reţinut în mod eronat starea de fapt. În realitate, contractele de arendă încheiate de reclamantă cu proprietarii nu au fost reziliate, iar Consiliul Local Săpata sau Primăria Săpata nu au calitate să intervină în raporturile juridice dintre arendaş şi arendator, singura lor atribuţie legală fiind aceea de a înregistra contractele de arendă.

- adresa nr.3164/2010 nu echivalează cu rezilierea efectivă a contractelor pentru că reclamanta nu a comunicat niciodată în scris proprietarilor de terenuri încetarea contractelor.

- deşi instanţa a solicitat relaţii de la pârâţi, acestea nu au fost niciodată acordate. Cu toate acestea, instanţa a făcut referire la actele dosarului între care, însă, nu se regăseau şi cele solicitate.

- instanţa de fond nu a stăruit pentru aflarea adevărului în cauză şi aplicarea corectă a legii, neexercitându-şi în mod corespunzător rolul activ consacrat de art.125 alin.5 Cod procedură civilă.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.304¹ Cod procedură civilă, Curtea, cu majoritate, constată că recursul este fondat.

Deşi instanţa de fond a reţinut că prin adresa nr.3164/2010 reclamanta a adus la cunoştinţa consiliului local intenţia de a rezilia contractele de arendă, respectiva adresă nu a fost depusă la dosar de către pârâţi, după cum nu au fost depuse actele care au stat la baza înregistrării în registrul agricol a unor alţi arendaşi pentru suprafaţa de 195 ha în discuţie în speţă, înscrisuri solicitate în mod expres de către instanţă.

De asemenea, deşi instanţa a reţinut că prin adresa sus-arătată reclamanta a încunoştinţat pe pârâţi doar cu privire la intenţia de reziliere a contractelor, a considerat justificat refuzul pârâţilor de eliberare a documentaţiei solicitate prin adresa nr.817/2011 (privitoare la suprafaţa pe care reclamanta o deţine în arendă pe suprafaţa Comunei Săpata şi pentru care ar fi îndreptăţită să încaseze ajutor financiar de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) prin raportare la faptul că proprietarii de terenuri au încheiat contracte de arendă cu alţi arendaşi, anume Asociaţia Agricolă O. F. I.I. şi SC V. N.-C. SRL.

Curtea constată că în cauză nu au fost administrate probe din care instanţa de fond să poată reţine că reclamanta a reziliat contractele cu proprietarii de terenuri şi nici dovezi din care să rezulte că proprietarii respectivi au încheiat noi contracte de arendă cu alţi arendaşi.

Intenţia de a rezilia un contract, cu atât mai mult cu cât este exprimată faţă de un terţ de respectivul contract (cum este în speţă Consiliul Local Săpata faţă de contractele de arendă ale reclamantei), nu valorează reziliere a contractului.

Ca atare, în speţă, în condiţiile în care prin adresa nr. 3164/2010 reclamanta a adus la cunoştinţa consiliului local doar intenţia de a rezilia contractele de arendă, respectiv în condiţiile în care pârâtul Consiliu local nu a dovedit că adresa are un alt conţinut ori că există alte dovezi de desfiinţare ori încetare a contractelor de arendă şi de încheiere a altora noi de către proprietari, nu se poate concluziona că pârâtul putea înscrie în mod legal în registrul special la care se referea art. 16 din Legea arendării nr. 16/1994 şi în prezent art. 1838 din Noul Cod civil, un alt arendaş după data de 1.12.2010 pentru cele 195 ha teren, şi că a respins justificat cererea reclamantei nr. 817/25.03.2011 de eliberare a unei adeverinţe privitoare la suprafaţa deţinută de aceasta în arendă pentru obţinerea de ajutor financiar de la APIA.

Curtea mai reţine că pârâţii nu au comunicat reclamantei numele/denumirea noilor arendaşi trecuţi în registrul special al consiliului local, dar că, după refuzul de eliberare a adresei privitoare la suprafaţa deţinută în arendă, reclamanta a sesizat organele de cercetare penală asupra faptului că terenurile sale au fost lucrate de alte persoane. Cu ocazia cercetărilor s-a relevat că terenurile fuseseră lucrate de O. F. I.I. şi SC V. N.-C. SRL, ambele din comuna Bârla.

Prin urmare, Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată este întemeiată şi că pârâţii nu au dovedit motivele care au determinat în mod legal înscrierea în registrul special a altui arendaş decât reclamanta şi care justifică refuzul de eliberare către aceasta a adresei privitoare la suprafaţa deţinută în arendă.

Pentru cele expuse, văzând dispoziţiile art.312 alin.1-3 Cod procedură civilă, Curtea, cu majoritate, a admis recursul şi a modificat sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi anulării înregistrărilor operate în registrul special al Consiliului Local Săpata în favoarea altor persoane decât reclamanta cu privire la suprafaţa de 195 ha deţinută de aceasta în arendă.

Curtea nu va dispune anularea eventualelor actelor emise de intimaţii pârâţi Consiliul Local şi Primăria Săpata în favoarea respectivelor terţe persoane – noii arendaşi, în condiţiile în care aceştia din urmă nu au fost parte procesuală în cauza de faţă, nefiind chemaţi în judecată, respectiv în condiţiile în care nu s-a dovedit susţinerea că respectivele acte există cu certitudine şi au produs efecte juridice.

Pentru aceste motive, Curtea a admis recursul declarat de reclamanta SC S.O. SA împotriva sentinţei civile nr.2427 din 09 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr.5600/109/2011, intimaţi fiind pârâţii Consiliul Local Săpata şi Primăria Comunei Săpăta, cu sediul în comuna Săpata, judeţul Argeş, modificând sentinţa de mai sus în sensul admiterii acţiunii şi anulării înregistrărilor operate în Registrul Special al Consiliul Local Săpata cu privire la suprafaţa de 195 ha. deţinută de reclamantă în arendă.

Opinie separată:
În opinia separată, s-a opinat pentru respingerea recursului ca nefondat, cu substituirea însă a motivării primei instanţe, pentru un aspect de ordine publică pus în discuţie, din oficiu.

Acest aspect este reprezentat de raportul juridic subiectiv constituit de către reclamant în temeiul dreptului său de dispoziţie, dar care, în materia contenciosului administrativ, suportă unele nuanţări.

Respectarea dreptului reclamantului şi judecarea pretenţiilor sale nu se poate face decât în raport de persoana sau persoanele cu legitimare procesuală pasivă, adică acele persoane ale căror drepturi sunt supuse verificării de către instanţă.

În absenţa unei învestiri a instanţei cu un raport juridic subiectiv legat în mod corespunzător faţă de toate părţile cu drepturi şi interese în cauză, instanţei de contencios administrativ îi este permis ca în temeiul art.16¹ din Legea nr.554/2004 să pună în discuţie necesitatea întregirii cadrului procesual.

Textul vorbeşte de posibilitatea instanţei de introducere în cauză a altor subiecte de drept, iar în măsura în care nu este folosit acest mijloc procedural, iar reclamantul, din proprie iniţiativă, nu-şi completează acţiunea în termenele prevăzute de lege, singura posibilitate este aceea a respingerii ei, fiind de neconceput să se dispună asupra drepturilor unei persoane care nu a avut posibilitatea să-şi facă apărări.

Aprecierea se impune cu atât mai mult cu cât nesocotirea dreptului la apărare nu poate fi implicit remediată în materia contenciosului administrativ, pe calea invocării lipsei de opozabilitate, ca efect al caracterului relativ al hotărârii judecătoreşti. Această particularitate este dată de faptul că o autoritate publică este obligată să ia o măsură cu privire la o terţă persoană, care nu a stat în proces, dar ale cărei drepturi pot fi vătămate prin măsura dispusă, aspect ce a determinat introducerea dispoziţiilor art.16¹ din Legea contenciosului administrativ.

O astfel de situaţie se regăseşte şi în cauză prin aceea că reclamanta SC S.O. SRL a solicitat anularea înregistrărilor operate în registrul agricol al Consiliului Local Săpata cu privire la suprafaţa de 195 ha., înregistrări făcute în favoarea unei terţe persoane şi a tuturor actelor emise acesteia pentru terenul amintit.

Judecata a avut loc în contradictoriu cu Primăria Comunei Săpata şi Consiliul Local Săpata, terţa persoană în favoarea căreia s-au efectuat înregistrări cu privire la terenul de 195 ha. şi s-au emis acte ce ar urma să fie anulate, nu a fost precizată, nu a fost chemată în judecată şi litigiul s-a purtat în absenţa sa.

În aceste condiţii, în opinia separată s-a apreciat că acţiunea se impunea a fi respinsă, reţinându-se greşita constituire a raportului procesual subiectiv şi de aceea recursul apare ca nefondat, menţinându-se soluţia pronunţată cu substituirea numai a motivării.