Spiritualitatea în psihologie

YOGA TRADIŢIONALĂ, UN SISTEM PROFUND SPIRITUAL

Paragrafele scrise ceva mai sus despre iluminarea spirituală rezonează în special cu disciplina spirituală numită Jnana-yoga. Ea este îndeobşte considerată a fi dificil de urmat, solicitând o atenţie mereu vigilentă, lucru greu de obţinut de omul zilelor noastre, prins în stresul cotidian. Înţelepciunea antică indiană a găsit însă soluţii: căi precum bhakti-yoga sau karma-yoga, folosite alternativ sau simultan.
Bhakti-yoga se foloseşte de emoţii pentru a înălţa sufletul credinciosului. Aceasta este, de exemplu, calea creştinismului – prin ritualuri sacre şi rugăciuni de comuniune, creştinul este mereu readus în contact emoţional cu Isus Cristos, Maica Domnului şi Sfinţii. Ce uşor ne putem concentra asupra unui subiect care ne produce plăcere, nu-i aşa? De exemplu, amintirea unei persoane iubite.

Bhakti-yoga preia această capacitate a emoţiei de a focaliza mintea şi înlocuieşte subiectul plăcerii cu cel religios. Nu de puţine ori am auzit termenul „mireasa lui Cristos”, care exprimă sublimarea instinctului sexual în iubirea ideală faţă de bărbatul sfânt Isus. În India, emoţia amoroasă este sublimată de călugări în dragoste faţă de Mama Divină, adică Dumnezeu. În acest fel, concentrarea asupra celor sfinte este facilitată de emoţia iubirii pure. Este o metodă utilă mai ales când omul are o structură sufletească predominant emoţională şi mai puţin introspectivă, raţională. În acest fel, îşi purifică sufletul de zgura egoismului, dar încă păstrează distanţă faţă de divinitatea sa lăuntrică.

Karma-yoga este atitudinea interioară recomandată de înţelepţi să o avem pe timpul oricărei activităţi: să renunţăm mental la roadele (se subînţelege, pozitive) ale faptelor noastre, pe care I le oferim lui Dumnezeu. Se spune că, în acest fel, vom scăpa de urmările karmice obligatorii în urma oricărei acţiuni. Desigur, lucrurile nu sunt aşa de simple. Unii au transformat-o într-un sistem de sine stătător pentru oamenii de acţiune, care nu au timp sau talent pentru alte căi spirituale. Dar, credem noi, mai degrabă se pretează a fi o metodă auxiliară pentru Jnana-yoga sau Bhakti-yoga. Pe cât de simplă pare Karma-yoga în teorie, pe atât de dificil este de pus în practică corect.

Reperul după care trebuie să ne ghidăm este chiar modul de acţiune al iluminatului autentic – el acţionează fără motivaţii egotice. Tot ceea ce face, este un tribut adus lui Dumnezeu, acelei stări copleşitoare pe care a trăit-o ca iluminare spirituală. Chiar atunci când face lucruri mărunte, le face cu o atitudine religioasă, ca şi cum de ele ar depinde însăşi existenţa sa. Nu îi pasă dacă nu se va bucura de roadele muncii sale, căci este convins că ea a ajutat sau va ajuta pe cineva. Întrucât se identifică cu toate fiinţele universului, fapta bună se va întoarce înapoi, într-o formă sau alta, ca o răsplată venită la momentul oportun.

Chiar atunci când scopul acţiunii pare a fi pur egoist, cum ar fi de exemplu sportul, acţionează cu aceeaşi atitudine de iubire, ca un obol adus Scânteii divine din el. Poate că, oferindu-i-se acum prilejul de a-şi consuma unele mici plăceri nevinovate, Spiritul încarnat îşi arde karma acumulată mai demult (sub forma unor gânduri ambiţioase, pofticioase refulate) şi astfel se purifică de reziduurile care îl trag în jos pe scara evoluţiei spirituale.

În concluzie, orice îndemnuri sau sfaturi privind Karma-yoga nu pot fi practicate corect decât dacă reuşim să ne transfigurăm parţial într-un om iluminat (ca în Jnana-yoga) sau sfânt (ca în Bhakti-yoga). Altfel, totul poate rămâne un joc al minţii, în care doar ne închipuim că ne consacrăm dorinţele profane, omeneşti...

HIPNOZA ŞI ILUMINAREA CONŞTIINŢEI

Hipnoza! Iată o metodă care nu ţine de căile spirituale tradiţionale, dar ar putea promite realizări similare facile şi rapide. Totuşi, atenţie! În primul rând, din principiu, trebuie să fim rezervaţi faţă de călătoriile prea rapide, la care nu ne putem adapta corespunzător. În al doilea rând, ceea ce pare prea facil poate conţine capcane nebănuite. Hipnoza este un instrument controversat - puternic, deci nicidecum fără riscuri!

Există diverse metode şi terapeuţi (atenţie la şarlatanii fără atestare în hipnoză!), dar toţi se folosesc de capacităţile incredibile ale oricărei minţi omeneşti de a se lăsa sugestionată. De aici poate apare şi riscul creşterii sugestibilităţii subiectului în afara experimentului hipnotic, chiar dacă este condus ireproşabil (sugestii posthipnotice, dependenţa de terapeut, de terapie, reducerea capacităţii critice ori alte efecte secundare).

Pe lângă aplicarea ei clinică supervizată, se cunosc şi nenumărate cazuri de folosire dezastruoasă a hipnozei de către simpli curioşi sau iresponsabili care au vrut să cerceteze nevăzutul pe seama unor subiecţi inconştienţi, ce s-au ales cu grave urmări psihice. Se poate vorbi chiar de lezarea liberului arbitru al persoanei hipnotizate, deşi tema controlului voinţei nu numai că este foarte controversată, dar e şi complicată de faptul că nu este posibil să spui exact cum arată adevărata voinţă a unei persoane.

Iată câteva mărturii care prezintă posibilităţile incontestabile şi nelimitate ale hipnozei de a ne propulsa într-un tărâm al viselor frumoase, preluate din broşura „HIPNOZA” de Martin şi Deidre Bobgan.

«Analizând atent fenomenele descrise de profesionişti, putem spune, alături de Daniel Goleman, că: „Precum meditaţia şi biofeedback-ul, tot aşa şi hipnoza unei persoane poate deschide calea spre o întreagă paletă de stări diverse de conştienţă sau, mai rar, spre stări modificate de conştienţă”.

Profesorul de psihologie Charles Tart a cercetat hipnoza în laborator pe un tânăr subiect numit William, cu ajutorul căruia a măsurat nivelurile de profunzime ale hipnozei.

Mai întâi se constată o senzaţie de destindere, apoi o părăsire a trupului fizic, pe care William îl desemnează ca fiind „doar un lucru, ceva pe care l-am lăsat în urmă”. Puterea vizuală este diminuată, are senzaţia de întunecime care devine tot mai intensă. El se simte liniştit şi calm, până când odihna şi pacea „nu mai sunt nişte noţiuni pline de sens... dacă s-a depăşit acest punct, nu mai există eu sau sine care să se poată simţi liniştit sau neliniştit”.

În stadiile incipiente, William este conştient de sine, dar apoi identitatea sa „se concentrează treptat asupra capului”. Mai târziu are sentimentul că nu mai este el însuşi, ci ceva mult mai mare: potenţialul de a fi putea orice”. Sentimentul lui William de trecere a timpului se risipeşte, face loc unui sentiment de atemporalitate. Şi la nivelul inferior se găseşte o „conştienţă a unui fel de muzică monotonă sau zumzăit, însoţită de un sentiment că sunt posibile experienţe tot mai multe şi mai importante”. Tart afirmă: „Muzica despre care vorbeşte William este probabil în legătură cu concepţia hindusă despre silaba sfântă OM, probabil o notă fundamentală a universului, pe care omul o poate „auzi” dacă mintea lui vibrează tot mai mult în armonie cu universul”.

La încheierea relatării sale despre experiment, profesorul scrie că William a ajuns la stadii „care seamănă cu cele din descrierile orientale a unei conştienţe a vidului, a nimicului..., în care se lasă în urmă spaţiu, timp şi sine, şi unde nu mai există decât conştienţa pură a nimicului primordial, din care provine toată creaţia manifestată”. El spune mai departe că asemenea experimente „oferă posibilitatea de a folosi stări de transă hipnotică la cauzarea şi/sau modelarea experienţelor mistice”.

Ernest Hilgard, psiholog cercetător al hipnozei, descrie hipnoza profundă, printre altele, cu următoarele cuvinte: „...Apar deformări ale conştienţei care indică anumite elemente comune cu descrierile experienţelor mistice. ...Timpul care trece îşi pierde importanţa, pari să-ţi laşi trupul în urma ta, apare un nou sentiment al unor posibilităţi interioare nelimitate care îşi găseşte în final punctul culminant şi concluzia în sentimentul de a fi una cu universul”.

Psihologul clinician Peter Francuch descrie astfel experienţele care au loc pe diferitele trepte ale transei hipnotice: „Se parcurg până la cinci sute de stadii şi trepte diferite, care sunt imaginile diferitelor stadii şi trepte ale lumii spirituale, ca şi a condiţiilor care domnesc acolo. Starea de la treapta a 126-a corespunde celei descrisă de misticii orientali”. Francuch a condus unele persoane mult peste această treaptă de transă şi descrie astfel experienţele unuia dintre subiecţii săi: „Subiectul părăseşte stadiul al 126-lea, starea de gol, de vid, de nimic, Nirvana, ca un individ nou-născut cu o conştienţă înaltă a individualităţii şi diferenţierii sale, şi în acelaşi timp cu un sentiment de contopire interioară şi exterioară cu universul şi cu creaţia; el a fost deci concomitent una cu creaţia şi deosebit de ea. Această stare se sustrage unei descrieri cu cuvinte, întrucât limba omenească nu posedă nici un fel de posibilitate de exprimare”. El spune mai departe: „Mi s-a relatat că la depăşirea celei de a mia trepte sunt anulate toate regulile şi legile, aşa cum le cunoaştem de la toate nivelurile spiritualităţii şi lumii fizice, naturale, şi va lua fiinţă ceva complet nou”.»

În concluzie, oare se poate folosi hipnoza pe scară largă pentru obţinerea unor stări de conştiinţă iluminatorie? Poate deveni hipnoza o cale spirituală în sine?

În primul rând, privind problema în mod elementar, dacă ar fi putut înlocui căile spirituale tradiţionale, ar fi trebuit ca hipnoza să fie deja cunoscută pentru asta.

În al doilea rând, o cale spirituală nu se opreşte la obţinerea unor stări de conştiinţă modificată, ci continuă întreaga viaţă, ajutând la integrarea acelor niveluri de conştiinţă înaltă în viaţa obişnuită a practicantului. Acesta este un scop poate mai nobil şi mai dificil decât atingerea ocazională a unei experienţe metafizice.

În al treilea rând, pentru a decide dacă trăirile înalte raportate de profesioniştii hipnozei (cum sunt cele de mai sus) au efecte benefice ulterioare asupra vieţii subiecţilor, dacă şedinţele de hipnoză îi ajută realmente să evolueze spiritual, ar fi trebuit să deţinem o cazuistică bazată pe asemenea informaţii. Aceste informaţii ne lipsesc însă – nu numai nouă, ci şi din literatura ştiinţifică sau esoterică. Mai mult, nimeni nu şi-a deschis încă o şcoală declarat spirituală bazată pe hipnoză, care să prezinte studii serioase  asupra utilităţii hipnozei pe întreg traseul spiritual al subiecţilor săi.

În general, situaţiile selectate din broşura de mai sus pot fi considerate a fi iluminatorii, probabil din următoarele condiţii favorabile:

1. Calitatea spirituală bună a subiecţilor supuşi hipnozei profunde.

- Ce se întâmplă însă cu subiecţii având un fond spiritual şi moral defectuos şi o karmă negativă puternică?

2. Calitatea spirituală bună a hipnotizatorilor (oameni de ştiinţă, cercetători riguroşi, medici dedicaţi etc.) a atras după sine şanse mai mari de succes în experimentele lor, ba chiar descoperiri spirituale remarcabile cu ajutorul subiecţilor hipnotizaţi.

- Ce se întâmplă însă cu practicanţii hipnozei care nu au dreptul divin de a investiga realităţile spirituale superioare? Au ei aceleaşi şanse de a ajuta subiecţii să atingă stări de conştiinţă care le depăşeşte înţelegerea ori suportabilitatea?

3. Intenţiile total pozitive şi deschiderea către sondarea lumii invizibile a ambilor parteneri de experiment.

- Dar oare un hipnotizator care nutreşte în mod obişnuit gânduri josnice (deşi ar putea fi iniţiat în doctrinele esoterice!), care vrea să se folosească egoist de informaţiile obţinute cu ajutorul subiectului (în maniera specifică invocaţiilor magice), care chiar încearcă să îi inducă acestuia sugestii posthipnotice destinate manipulării sale (fie din simpla curiozitate, fie în scopuri meschine), un astfel de hipnotizator ar putea oare vreodată să obţină rezultatele extraordinare descrise în cazurile de mai sus?

Desigur, aceste întrebări retorice conţin deja răspunsul evident: Nu oricine şi nu oricum poate folosi hipnoza în scopuri spirituale. Hipnoza este un simplu instrument, ca şi yoga sau meditaţia, dar depinde pe mâinile cui şi în ce scop este folosit. Şi ar mai trebui să facă ceva omul care se pregăteşte de începerea şedinţei hipnotice: să invoce sincer, din suflet, Forţele spirituale benefice ale Universului, pentru a-i sprijini demersul spiritual, ferindu-l de pericolele nebănuite ce pot deturna experimentul hipnotic!...

NOTĂ: Sofrologia este o tehnică de relaxare înrudită cu hipnoza, în sensul că aduce pacientul într-o stare de conştienţă modificată, superioară. Astfel, pacientul este capabil să se concentreze într-un mod excepţional asupra unei idei precise. Fiind bazate pe tehnicile de autohipnoză, yoga şi meditaţie, tehnicile sofrologiei cuprind exerciţii mentale şi respiratorii, vizualizări şi anumite exerciţii corporale.

 14 mai 2012