GALERIE FOTO/ A început înnisiparea plajei Modern
Constructorii olandezi, care reabilitează cele mai multe tronsoane ale falezelor constănţene, s-au ţinut de cuvânt şi, în această săptămână, au demarat lucrările şi la plaja Modern. Utilajele firmei Van Oord Dredging and Marine Constructors au fost instalate abia după ce operatorii şi-au ridicat şezlongurile de pe nisip, însă există încă destui oameni care ignoră disconfortul creat de tuburile care aduc nisip din largul mării şi încă fac plajă în acel loc. În zilele următoare, accesul publicului va fi restricţionat, pentru că nisipul care este adus din larg trebuie tasat de mai multe ori. Până acum s-a realizat înnisiparea plajei Trei Papuci, care s-a mărit deja de la 10-15 metri la 100 de metri, şi tronsonul din Faleză Nord, între Pescărie şi cartierul Consilieri.
În perioada imediat următoare ar trebui să înceapă lucrările şi în staţiunea Mamaia, mai exact în sectorul cuprins între Hotelul Flora şi Pescărie, singurul, de altfel, cuprins în acest proiect derulat cu fonduri europene. Investiţia totală, care cuprinde cinci sectoare de plajă şi mai multe diguri emerse şi submerse, are o valoare totală de 170 de milioane de euro. /Observator, http://observator.ro/stiri-social-a-inceput-innisiparea-plajei-modern-stiri-constanta-333596.html
Plaja din 2 Mai va fi curățată de 30 de tineri din cinci țări
Vineri, 30 de tineri din Ucraina, Georgia, Bulgaria, Croația și România vor organiza o activitate de ecologizare a plajei din 2 Mai. Scopul activității este de a arăta cât de ușor este să fii voluntar, să produci o schimbare în comunitate și să trăiești într-un mediu curat. Întreaga comunitatea din 2 Mai este invitată să se alăture inițiativei, începând cu ora 17:00.
Cei 30 de tineri se află în 2 Mai pentru o perioadă de 10 zile (4-13 septembrie), în cadrul proiectului „Path to Volunteering”, implementat de Asociația ASK Yourself, finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. Scopul proiectului este de a încuraja tinerii să practice activități de voluntariat, să se implice în comunitatea în care trăiesc, să învețe să comunice eficient în echipe și să înțeleagă că tinerii sunt factorii schimbării. Pentru a învăța ce însemnă voluntariatul și care sunt beneficiile aduse de acțiunile de voluntariat, ei au participat la multiple activități în 2 Mai. Ziua de ieri, a fost dedicată activităților de lucru cu copiii - învățare prin joacă, pe plajă. Participanții au pregătit metode de învățare non-formală prin care au arătat unui grup de peste 40 de copii, cât de ușor este să înveți limba engleză, să lucrezi în echipă și să faci mișcare. Astăzi, participanții vor învăța ce este un stil de viață sănătos și cum putem opri consumul de alcool și țigări în rândul tinerilor. Ziua de joi este dedicată producerii schimbării, iar una dintre activități va consta în plantarea de flori în curtea școlii din 2 Mai. Printre activități nu va lipsi un flash mob de promovare a sportului: yoga și fitness pe plajă.
Asociația ASK Yourself este o organizație non-guvernamentală, înființată la începutul anului 2015 ce are ca principal scop organizarea de proiecte și activități care vizează dezvoltare personală și profesională a tinerilor și adulților, încurajarea voluntariatului și a diversității culturale, prin utilizarea metodelor aparținând educației non-formale. Mai mule detalii despre asociație puteți găsi pe site-ul askyourself.ro.
Erasmus + este noul program al Uniunii Europene in domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Cu un buget total de 14,7 miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani (2014 - 2020), Erasmus+ își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor și angajabilității prin oferirea unor oportunități de educație, formare și activități de tineret sau sport. Puteți citi ai multe informații despre program pe site-ul erasmusplus.ro. /Ziua de Constanta, http://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/plaja-din-2-mai-va-fi-curatata-de-30-de-tineri-din-cinci-tari-563799.html
Situația navigației pe Dunăre
Nivelul Dunării este în continuare scăzut din cauza temperaturilor ridicate din această vară. Autoritatea Navală Română (ANR) informează zilnic care sunt sectoarele Dunării unde navigația se desfăşoară cu dificultate. Astfel, mai multe zone sunt considerate puncte critice, printre care 6 sectoare din zona de jurisdicţie a Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin, 10 sectoare din zona de jurisdicţie a Căpităniei Zonale Giurgiu și 13 sectoare din zona de jurisdicție a Căpităniei Zonale Galați. Nicio navă nu este în staționare la praguri din cauza apelor mici, în zona de jurisdicție a Căpităniei Zonale Galați, potrivit reprezentanților ANR, care spun totodată că șenalul navigabil nu este blocat pe niciun sector al Dunării. /Telegrafonline, http://www.telegrafonline.ro/1442264400/articol/308475/situa539ia_naviga539iei_pe_dunare.html
Turismul prinde rădăcini în zona Corbu
Sezonul de vară care a trecut a fost unul productiv pentru agenţii economici de pe litoralul românesc. Faţă de anul trecut, când a plouat mult, vremea din acest sezon a fost tocmai bună pentru vacanţele petrecute la malul mării. Oamenii au venit în număr mare atât în Mamaia, cât şi în staţiunile din sud. Nici zona de nord a oraşului Năvodari nu a fost ocolită de cei care au venit să se distreze la mare. Marian Gălbinaşu, primarul comunei Corbu, a precizat că numărul celor care au venit în staţiunile pe care le administrează a fost foarte mare, în special la sfârşit de săptămână.
„Turismul de week-end a funcţionat foarte bine în zona plajelor Vadu-Corbu, am avut chiar şi 5.000-6.000 de oameni aici în zilele de sâmbătă şi duminică. Cel puţin în zona Vadu, în ceea ce priveşte cantităţile de gunoi, colectam câte 6-7 containere de 1,2 tone, plus încă două-trei cu deşeuri strânse de pe lângă coşuri“, a precizat Marian Gălbinaşu.
Oamenii care au venit la mare la Corbu au căutat spaţii de cazare în interiorul comunei, însă, pe viitor, edilul caută să dezvolte şi mai mult turismul din zonă. O piedică legislativă interzice construcţia de pensiuni în zona plajelor, adică în extravilanul comunei, iar introducerea perimetrelor respective în intravilan necesită o mulţime de documente, bani şi timp pentru a fi dusă la bun sfârşit. În plus, trebuie extinse şi reţelele la utilităţi, ceea ce înseamnă alţi bani cheltuiţi. „Utilităţile sunt foarte scumpe. Nu poţi să te apuci de paşi mari, pentru că întâmpini piedici. În viitoarele lucrări de extindere a reţelelor de apă potabilă şi canalizare, o să încerc să prind şi zona apropiată plajelor, o să ajute mult pe viitor“, a conchis Marian Gălbinaşu. /Observator, http://observator.ro/stiri-politic-administratie-turismul-prinde-radacini-in-zona-corbu-334429.html
ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SOMEŞ-TISA
Dostları ilə paylaş: |