Participarea egala atât a femeilor cât si barbatilor este un pilon cheie al bunei
guvernari. Participarea poate fi directa sau indirecta, intermediata de institutii sau
reprezentanti, este facuta organizat si informat. Înseamna libertatea de asociere si
expresie pe de o parte si o societate civila organizata pe de alta parte.(Participation)
Guvernare globala (Global Governance)
Sistemul prin care sunt conduse si supravegheate institutele si organismele
internationale
Guvernare nationala (National Governance)
Sistemul prin care sunt conduse si supravegheate institutele nationale,
guvernamentale si societatea civila
Guvernare corporativa (Corporate governance)
Sistemul prin care sunt conduse si supravegheate sectorul corporatiilor
private si al întreprinderilor publice
Guvernare sociala (Individual/Social Governance)
Sistemul prin care sunt conduse si supravegheate echipele si grupurile
individuale.
2. Respectul fata de lege - Buna guvernare implica masuri legale corecte care sunt
impuse impartial. (Rule of Law)
3. Transparenta - înseamna ca deciziile luate si punerea lor în aplicare sunt realizate
într-o maniera care respecta regulile. Mai înseamna de asemenea, ca informatiile sunt
disponibile si usor accesibile tuturor celor interesati, inclusiv prin canale media;
(Transparency)
4. Responsivitate. Buna guvernare implica faptul ca institutiile încearca sa serveasca
toti actorii interesati într-un timp rezonabil. Responsivitatea se refera atât la
receptivitate cât si la reactia fata de informatia receptata. (Responsiveness)
5. Orientarea catre consens. Într-o societate exista multe parti implicate fiecare cu
puncte de vedere proprii. O buna guvernare necesita capacitate ridicata de mediere a
diferitelor interese si obtinerea unui consens larg în ceea ce priveste binele
comunitatii si al modului de realizare a acestui deziderat. Solicita totodata si o
perspectiva pe termen lung a ceea ce este necesar pentru dezvoltarea sustenabila si
masurile care trebuie luate pentru atingerea obiectivelor. Acest lucru poate fi realizat
doar în conditiile unei bune întelegeri a contextului cultural, istoric, social si
economic al societatii sau comunitatii date. (Consensus oriented)
6. Echitate si incluziune - se refera la asigurarea tuturor membrilor societatii a unui
tratament egal, la sentimentul de apartenenta la grup.(Equity and inclusiveness)
7. Eficacitate si eficienta - se refera la utilizarea rationala a resurselor în procesul de
guvernare. Conceptul de eficienta în contextul bunei guvernari are în vedere utilizarea
rationala a resurselor naturale precum si protectia mediului (Effectiveness and
efficiency).
8. Raspunderea - este o cerinta de baza a unei bune guvernari. Nu doar institutiile
guvernamentale ci si sectorul privat si societatea civila are datoria de a raspunde
pentru actiunile lor în fata publicului sau a partilor institutionale interesate. În general,
o organizatie sau o institutie este responsabila în primul rând fata de cei care sunt
afectati de deciziile sau actiunile întreprinse de catre aceasta. Acest principu însa nu
poate functiona în lipsa transparentei sau a respectului fata de lege. (Accountability)
Aceste caracteristici garanteaza ca:
- opiniile minoritatilor sunt luate în considerare
- vocile celor vulnerabili sunt auzite în procesul de luare a deciziei
- coruptia este minimizata
Desi conceptul este tradus din engleza, fiind considerat de catre scepticii
globalizarii drept “un alt americanism”, buna guvernare este un principiu important al
UE. Constitutia europeana, ratificata de 13 state (dar blocata de referendumurile negative
din Franta si Olanda) contine urmatorul paragraf: „Pentru a promova buna guvernare si
pentru a asigura participarea societatii civile, institutiile UE îsi vor conduce activitatea
pe cât de transparent posibil“. De asemenea, în Strategia de Securitate a UE se arata:
„Cea mai buna protectie pentru securitatea noastra este o lume cu state bine guvernate.
Raspândirea bunei guvernari, sustinerea reformelor politice si sociale, combaterea
coruptiei si abuzurilor de putere, implementarea domniei legii si protejarea drepturilor
omului sunt cele mai bune mijloace pentru a întari ordinea internationala“.
46
În comparatie cu principiile unei bune guvernari, principiile guvernarii corporative
elaborate în 1999 de OECD si completate în 2004, dupa o larga consultare internationala
sunt:
1. Asigurarea bazei pentru un cadru de guvernare corporativa efectiva. Cadrul
guvernarii corporative sa promoveze piete transparente si eficiente, sa se bazeze
pe respectarea legislatiei si sa fie exprimata clar împartirea responsabilitatilor
diferitelor autoritati (de decizie, de implementare, de supraveghere).
2. Drepturile actionarilor si a functiilor cheie de proprietate. Cadrul guvernarii
corporative trebuie sa protejeze si sa faciliteze exercitarea drepturilor actionarilor.
3. Tratamentul echitabil al actionarilor. Cadrul guvernarii corporative trebuie sa
asigure tratament echitabil pentru toti actionarii, inclusiv cei minoritari sau straini.
Toti actionarii sa aiba drept de regres în cazul încalcarii drepturilor lor.
4. Rolul partilor interesate în guvernarea corporativa. Se refera la recunoasterea
drepturilor stabile prin lege sau prin acord mutual ale partilor interesate si
încurajarea unei cooperari active între companii si restul stakeholders în scopul
crearii de noi locuri de munca si mentinerea unei stari de bunastare financiara.
5. Oferirea de informatii si transparenta. Este o cerinta esentiala care presupune
oferirea de informatii corecte si la timp privind orice actiune importanta care
priveste compania, incluzând aici situatia financiara, performantele, riscurile,
structura de actionariat si conducerea.
6. Responsabilitatie Consiliului de Administratie. Cadrul guvernarii corporative
trebuie sa asigure prin Consiliul de Administratie ghidarea strategica a companiei,
numirea si monitorizarea managementului si responsabilitatea fata de companie si
actionari.
Sigur ca în ambele cazuri, principiile sunt prezentate într-o forma mult mai
complexa, cu tratarea în detaliu a principalelor aspecte, lasând totusi, la latitudinea
statelor, respectiv a organismelor legislative, transpunerea în practica a acestora într-o
modalitate cât mai potrivita realitatii lor nationale122.
Prin urmare, buna guvernare se refera la acel set de practici care asigura o mai mare transparenta si o consultare a publicului. Fara buna guvernare nu exista democratie. Buna guvernare face parte din obiectivele importante ale Uniunii Europene în ceea ce priveste democratizarea. Buna guvernare este raspunsul la criticile privind opacitatea si birocratia de care sunt acuzate inclusiv societatile europene, nu doar cele subdezvoltate, dar nu este doar un raspuns teoretic, ci si un raspuns practic, un raspuns efectiv, prin realizarea unei capacitati de consultare rapida si mai ales eficienta cu ceea ce deja se numeste societatea civila europeana.
Asemeni bunei guvernari, guvernarea corporativa se refera la un set de practice care asigura o mai mare transparenta la nivelul întreprinderii, ca parte nemijlocita a societatii, drepturi egale ale actionarilor, luarea în calcul a partilor interesate (salariati, clienti, furnizori, institutii guvernamentale, de protectia mediului etc), responsabilizarea guvernantilor (în acest caz consiliul de administratie).
Buna
guvernare
Guvernare corporativa
1. Echitate- Drepturi egale
2. Legalitate- Cadrul legal
3. Participare- Drepturile actionarilor de a participa
4. Consens – Rolul partilor interesate
5. Responsivitate- Oferirea de informatii
6. Trasparenta
7. Responsabilitate
8. Eficienta
Guvernanta corporativa pentru sustenabilitate
Pentru secolul al XX-lea prioritatea a fost progresul economic, directie în care
umanitatea a facut pasi uriasi. Din ce în ce mai mult însa, efectele secundare au început sa
apara: pierderea diversitatii biologice, schimbari climatice si diverse forme de poluare a
mediului. Datorita acestor factori, sustenabilitatea este o problema de o importanta tot
mai actuala si dupa opinia diversilor specialisti ea reprezinta principala problema a
secolului al XXI-lea.
Prefigurarea noului tip de dezvoltare economica a omenirii s-a polarizat în jurul
definirii conceptului de dezvoltare sustenabila (întâlnit si sub denumirea de dezvoltare
durabila, ecologica sau viabila) si gasirii mijloacelor concrete, eficiente de realizarea
tuturor dimensiunilor sale, care a devenit punctual central al dezbaterilor problemelor
privind cresterea economica si mediul. Dezvoltarea durabila este înteleasa ca un nou tip
de crestere economica, radical opus actualului tip, care a dominat economia secolelor al
XIX-lea si al XX-lea, circumscris „folosirii resurselor naturale ale planetei, a formelor de
energie conventionale si a celor neconventionale, concomitent cu protejarea si
conservarea mediului înconjurator”.
Sustenabilitatea a fost definita în mai multe feluri, dar cea mai cunoscuta definitie
este cea din raportul Comisiei mondiale pentru mediu si dezvoltare, cunoscuta si sub
denumirea de Comisia Brundtland dupa numele presedintelui comisiei din acea vreme,
primul ministru al Norvegiei (1981-1996) Dr. Gro Harlem Brundtland Conform
acesteia, sustenabilitatea “îndeplineste necesitatile generatiei prezente, fara a
compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si îndeplini propriile necesitati”.
Astfel, de la aparitia primelor formulari privind conceptul de dezvoltare
sustenabila si pâna în prezent, continutul acestuia a cunoscut o perfectionare continua,
prin adaugarea de noi coordonate, valente teoretice, metodologice si practice.
Sustenabilitatea a fost abordata în literatura economica si ecologica, si nu numai, si
considerata coordonata esentiala în elaborarea unor politici de dezvoltare. O mica parte a
principalelor formulari privind sustenabilitatea sunt:
(Definitii ale dezvoltarii sustenabile)
Sustenabilitatea
…este un model al transformarilor economice structurale si sociale care optimizeaza beneficiile economice si sociale disponibile în prezent, fara a primejdui potentialul probabil
de a obtine beneficii similare în viitor ... dezvoltarea durabila implica utilizarea resurselor naturale reînnoibile în asa fel încât sa nu fie epuizate sau degradate sau sa nu fie diminuata utilitatea lor pentru generatiile viitoare ...implica, de asemenea, epuizarea resurselor de energie neregenerabila la o rata care sa asigure o mare probabilitate tranzitiei spre surse de energie regenerabile”
…” este capacitatea unui sistem de a-si mentine outputul la un nivel aproximativ egal sau mai mare decât media sa istorica”
J.K. Lynam si R.W. Herdt
“…ofera o viziune alternativa, în care sistemele natural sunt legate în mod intim de sistemele create de om, pentru a permite vietii sa înfloreasca în nenumarate forme.”
Y. Kakabadse
“…este capacitatea sistemelor ecologice (naturale, controlate de om sau create de om) de a crea, testa si mentine potentialul de adaptare si evolutie, pentru a-si asigura viabilitatea, la toate nivelurile ierarhiei organizationale.”
A. Vadineanu
“Sustenabilitatea corporativa este o abordare economica care permite crearea de valoare pe termen lung pentru actionari prin adoptarea oportunitatilor si evitarea riscurilor ce deriva din evolutia economica si sociala si ameliorarea mediului. Sustenabilitatea corporativa duce la crearea de valoare pe termen lung pentru actionari prin elaborarea de catre companii a unor strategii si a unui management care sa valorifice potentialul pietei pentru produsele si serviciile bazate pe sustenabilitate, în acelasi timp reducând cu success costurile si riscurile legate de sustenabilitate”.
Dow Jones, Sustainability Index
Comun acestora este interpretarea lor într-o viziune globala, prin care se reliefeaza
interdependentele complexe si dinamice dintre economie, ecologie si social-uman.
Specificul lor consta din diferentierea punctelor de vedere prin care este abordata
sustenabilitatea, si anume:
economic, bazat pe principiul generarii unui venit maxim în conditiile mentinerii
capitalului (fizic, natural, uman), dezvoltarea sustenabila se refera la valoarea
capitalului (natural si uman). Pe plan contabil, dezvoltarea durabila consta în
acumularile care trebuie sa depaseasca consumurile, adica abordata sub aspectul
eficientei economice;
ecologic, bazat pe sustinerea sistemelor biologice naturale si antropizate,
sustenabilitatea este abordata sub forma unei populatii în continua crestere si a
unui consum de resurse ce diminueaza stocurile si potentialul de refacere, cu
consecinte nedorite asupra echilibrului ecologic general.
socio-cultural, bazat pe mentinerea stabilitatii sistemelor sociale, educationale si
culturale pentru determinarea echitatii intra si intergenerationale, prin pastrarea diversitatii culturale si încurajarea pluralismului de idei, efect al unei educatii permanente si care vizeaza amplificarea potentialului uman, îmbunatatirea acestuia cu noi valente, asigurându-se astfel utilizarea mai eficienta a factorilor materiali ai productiei;
Sustenabilitatea este o problema complexa pentru care se cere o cooperare multisectoriala, implicarea sectorul guvernamental, non-guvernamental, cetatenii, companiile. Pentru a asigura sustenabilitatea afacerilor companiile din întreaga lume decid sa se implice activ în dezvoltarea durabila integrând principii de responsabilitate sociala în esenta afacerilor desfasurate. A pune sustenabilitatea în centrul afacerii implica vointa de a considera interactiunea companiei cu diversi stakeholderi ca una din liniile directoare ale strategiei sale.
Prin definitie, guvernanta corporativa cuprinde si problematica sustenabilitatii.
Pentru a avea performante economice bune pe termen lung, o companie trebuie sa fie acceptata de comunitate. O companie exista în relatie cu cei din jur, iar o viziune
comerciala limitata aduce cu sine riscul de a nu observa tendinte pe termen lung în piata
sau chiar de a cadea victima unor crize neasteptate. Implicarea activa într-o relatie strânsa
cu toti stakeholderii relevanti faciliteaza companiilor construirea unei baze de crestere de
durata, ofera o platforma nu numai pentru cresterea reputatiei, dar pentru o mai buna
întelegere a factorilor de dinamica si a contributiei acestora la crearea de valoare. Aceasta
înseamna a evalua serios relatiile cu stakeholderii, a initia dialogul cu acestia, a dezvolta
un set de indicatori relevanti si a implementa sisteme speciale de raportare .
Fenomenul globalizarii impune noi provocari pentru firme, care trebuie sa-si
mentina sau sa-si creeze reputatie si imagine, de altfel recunoastere, reputatie,
recunostinta sunt cei 3R care calauzesc lumea afacerilor occidentale, în care
responsabilitatea sociala este înteleasa si ridicata la rang de politica de firma. În acest
context, apar noi responsabilitati fata de partile interesate, care trebuie sa se reflecte într-o
conduita transparenta si bazata pe etica fata de societate si fata de mediul înconjurator.
Responsabilitatea sociala poate deveni astfel un instrument strategic pentru firmele de
orice dimensiune, pentru adoptarea unei atitudini pe termen lung, capabila sa creeze un
echilibru între diverse interese si sa potenteze o dezvoltare durabila.
În contextul guvernarii corporative sustenabilitatea poate fi vazuta ca nevoia de
concentrare asupra aspectelor non-financiare a practicilor corporatiste care, în cele din
urma, înfluenteaza supravietuirea si prosperitatea întreprinderii în comunitatea în care îsi
desfasoara activitatea si asigura crearea de valoare în viitor. Pe de o parte, dezvoltarea
unei companii presupune nu doar ob_inerea de profit, ci si reinvestirea acestuia. Pe de alta
parte, într-o afacere este nevoie nu doar de capital financiar, ci si de active, resurse
umane, precum si de un capital social creat din reputatie si încredere. Îndreptând o parte
din profit catre astfel de resurse, compania va oferi proprietarilor un profit mai mic pe
termen scurt, însa va crea o forma durabila de capital.
În esenta, toate aceste forme non-financiare de capital, adica, resurse umane, active,
capital social si reputational definesc conceptul de responsabilitate sociala corporatista.
Aceste investitii sunt îndreptate catre principalele grupuri cointeresate, consumatori,
angajati, investitori, competitori, comunitate132. Sub denumirea de “responsabilitate
sociala”, initial, s-au avut în prim plan asteptarile societatii de la mediul de afaceri si la
obligatiile etice ale companiei fata de aceasta. Howard Bower definea CSR133 ca fiind:
“obligatiile oamenilor de afaceri de a urma acele politici, de a lua acele decizii, sau de a
urma acele directii care sunt agreate în termeni de valori si obiective de catre societatea
noastra”134.
Se pot identifica trei niveluri de responsabilitate corporativa: un nivel minim, cel
în care firmele fac doar ceea ce e absolut necesar si este cerut de legi si regulamente; un
nivel mediu, în care companiile recunosc o sfera mai larga de relatii sociale, fiind dispuse
sa aiba contributii caritabile si sa interactioneze cu grupurile cointeresate; si, în sfârsit,
nivelul superior, al reactivitatii sociale, în care companiile sunt deschise fata de
problemele comunitatii, fata de comunicarea cu diferitele grupuri sociale. Sau, mai mult,
se poate vorbi de un nivel al proactivitatii sociale, în care firmele încearca sa anticipeze
problemele sociale ce pot aparea în activitatile lor, lucrând în parteneriat direct cu
grupurile coparticipante.
Principalele zece domenii de actiune catre care sunt orientate programele de
responsabilitate sociala ale companiilor americane sunt: dezvoltare economica
(parteneriate cu guvernul în proiecte de cercetare si crestere a productivitatii), educatie
(sprijin financiar dar si asistenta în managementul scolilor), forta de munca (training
pentru muncitorii defavorizati, cursuri de recalificare pentru someri), drepturi civile
(oportunitati egale în ocuparea locurilor de munca si crearea de noi locuri de munca),
modernizare si dezvoltare urbana (locuinte sociale, transport public), reducerea poluarii
(investitii în sisteme de control al poluarii, dezvoltare de tehnologii de reciclare),
conservare a mediului (protejarea plantelor si a animalelor, reîmpaduriri), cultura si arta,
sanatate (sprijin financiar si de management pentru programele comunitare de sanatate),
guvernare (know-how sau asistenta în administratie si în reorganizare)135.
Multi dintre economisti considera ca functionarea societatii si a economiei este
influentata direct de comportamentul etic pe care trebuie sa îl manifeste firmele în cadrul
pietei. Unul dintre cei mai importanti oameni de afaceri din Japonia, Konosuka
Matsushita, amintea într-o lucrare a sa de misiunea sociala a firmei, spunând: „Misiunea
industriasului este sa învinga saracia, sa elibereze societatea în general de mizerie si sa-i
aduca bunastarea. Afacerile si productia au scopul de a îmbogati nu numai magazinele
sau fabricile firmei respective, ci întreaga societate”.
O dovada suplimentara a masurii în care sustenabilitatea corporativa este compatibila cu
o performanta economica solida si un avantaj competitiv mare este adusa si de modul în
care este recunoscuta sustenabilitatea în lumea financiara si a investitiilor. Mai mult,
angajarea în sustenabilitate se poate traduce în: vânzari sporite catre consumatori de
produse ecologice (green consumers); usurinta gasirii unor noi facilitati noi resurse
naturale); eficienta sporita în ceea ce priveste rezultatele ecologice la cost; în acces mai
mare la finantarea din partea bancilor care refuza sa împrumute întreprinderile cu slaba
sustenabilitate si economii la costuri din prime de asigurare si obligatii legale reduse.137
În ultimii ani, responsabilitatea sociala a învestitiilor (SRI138) a înregistrat o
puternica crestere a popularitatii în grupurile de investitori.
În acest sens, o serie de investitori institutionali, printre care chiar si fonduri de
pensii, încurajeaza firmele sa tina cont de aspectele ecologice si sociale adoptând diverse
tactici:
alegere pozitiva – vor investi doar în companii avansate din punctul de vedere al
masurilor ecologice si etice pe care le adopta;
alegere negativa – în ceea ce priveste investitiile exista anumite criterii de
excludere (ex. energia nucleara, tutun, pornografie etc);
angajament activ – investitorii uzeaza de drepturile de actionar pentru a integra în
afacerile companiei principii etice si ecologice.
Exista înca putina informatie referitoare la actuala prezenta pe piata a produselor
de tip SRI. Dar în Marea Britanie, unde investitiile etice au avansat cel mai rapid,
responsabilitatea sociala a investitiilor exista într-un procentaj de aproape 5%. Un sondaj
CSR Europe din 2003 arata atitudini noi fata de SRI139:
33% din analistii financiari si managerii fondurilor ofereau produse de tip SRI si
înca 15% intentionau sa le introduca pe piata;
30% considerau ca managementul social si al riscului de mediu îmbunatateste
valoarea de piata a unei companii pe termen scurt iar 86% pe termen lung.
51% din managerii de fonduri si 37% dintre analistii financiari au afirmat ca ar
oferi stimulente companiilor care manifesta responsabilitate sociala.
Un termen de asemenea invocat este acela de „investitii la linia tripla de
rentabilitate” (Triple Bottom Line)140, care deriva din factorii folositi în estimarea
performantelor unei companii în cadrul dezvoltarii corecte: economice, sociale si de
mediu. Asa cum a aratat John Elkington, cel care a introdus sintagma “Triple Bottom
Line”, companiile care au acceptat o angajare la sustenabilitate sunt foarte diferite atât în
ceea ce priveste profunzimea si amploarea acelui angajament cât si în termenii impactului
pe care-l va avea “conversia” lor la sustenabilitate asupra rezultatelor economice, sociale
Abordarea de tip tripla linie de rentabilitate se aplica si în cazul raporturilor si
controalelor CSR. fost, pâna de curând, complet ignorat. Exista un numar de initiative, atât nationale, europene cât si internationale pentru a redresa acest dezechilibru.
Daca pâna de curând companiile raportau doar din proprie initiativa aspectele sociale si de mediu acest lucru a început sa se schimbe. Danemarca a introdus, în 1995, o
lege care obliga marile companii sa prezinte „conturile verzi”. Franta a continuat, în
februarie 2002, cu un act legislativ care obliga companiile listate la bursa sa includa
evaluari sociale si de mediu în rapoartele lor anuale iar din 1 ianuarie 2005 a intrat în
vigoare o reglementare care obliga concernele germane sa prezinte aspectele sociale si
ecologice relevante142.
Lansat în 1999 Dow Jones Sustainability Index (DJSI) este primul sistem de
indici care urmareste performantele financiare ale ale companiilor din întreaga lume
conduse pe principii de sustenabilitate143. Obiectivul urmarit prin DJSI este de “a creste
interesul investitorului pentru companiile care au adoptat principiile sustenabilitatii
corporative. Aceste principii – tehnologie inovatoare, guvernanta corporativa, relatii
între actionari, conducere si bunastare sociala – sunt un catalizator pentru un
management luminat si disciplinat, un factor crucial în luarea deciziilor privind
investitiile”.144 Pe baza acestor principii si prin recunoasterea faptului ca organizatiile
orientate spre sustenabilitate vor urmari aceste oportunitati într-o maniera pro-activa,
responsabila si eficienta în privinta costurilor, se spera ca asemenea companii îsi vor
depasi concurentii si vor crea o valoare marita pe termen lung pentru actionari.
Asa cum aratau Blois Feltmate si Brain Schofield, angajarea corporatiilor în
sustenabilitate anticipeaza o apreciere a pretului actiunilor deoarece sustenabilitatea
reprezinta un indicator al unui management pro-activ145.
Criteriile generale de sustenabilitate ale companiilor ce intra în compozitia
indicelui bursier pentru sustenabilitate - Dow Jones Sustainability Index sunt împartite
pe 3 dimensiuni majore: economic, social si de mediu, fiecare având mai multe
subdimensiuni.
Se observa si din modul de constructie al acestui indice ca buna guvernanta
contribuie la afacerile sustenabile si este parte din responsabilitatea societala a
întreprinderii. Odata incluse în compozitia indicilor Dow Jones pentru sustenabilitate,
companiile sunt continuu monitorizate din punct de vedere al performantei în domeniul
dezvoltarii durabile. Daca se identifica probleme, acestea pot fi excluse din compozitia
indicelui. Dimensiunile principale monitorizate includ: codul etic (fraude, spalare de bani,
coruptie etc.), guvernanta corporativa, managementul riscului si al crizei, managementul
mediului, stakeholderi externi (exploatarea fortei de munca în tarile în dezvoltare) etc.
Procesul de monitorizare si de luare a deciziei parcurge urmatorul traseu: odata
identificata o anumita problema, se evalueaza impactul pe care aceasta o are asupra
companiei; ulterior se va analiza modul în care compania reuseste sa gestioneze aparenta
criza (informarea publica asupra problemei, asumarea responsabilitatii, implicarea
stakeholderilor relevanti pentru problema în cauza si gasirea unei solutii în consens).
Dostları ilə paylaş: |