Vintilă MiHĂescu biblioteca pentru toţi copiii apare sub îngrijirea lui Tiberiu Utan Cuprins

Înşelăciunile lui Zeus

Trecuse, în sfarşit, urgia potopului dezlănţuit. O lume nouă se năştea. De-o parte se aflau elinii, din neam de zei, neam de titani ⁵⁸ . De alta erau ceilalţi oameni — cîţi se născuseră din pietre. Zeus era iar mulţumit.

într-un sfat tainic îi spunea fiului său, Hermes, pristavul : — Acuma toate-mi sânt pe plac. Aş vrea să sorb, la nesfîrşit, ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie, nectar divin, fructe de pe pămînt şi vinul cel înmiresmat, dulce şi gros, pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ... Eu sînt stăpîn şi fac ce vreau. Mi-am luat zeiţe de soţii ⁵⁹. Dar văd, acolo, pe pămînt, nimfe ⁶⁰ şi fete pămîntene, uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. Am să fac, Hermes, şi-alte nunţi... Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti, chiar dacă sînt orînduite de mine însumi...

...Şi Zeus, împlinindu-şi vorba, căta nesăţios prin lume. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos ⁶¹, din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete, una mai mîndră decît alta. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică, pe Egina.

O flacără strălucitoare

Zeus, precum se povesteşte, s-a preschimbat în flacără, o flacără strălucitoare, care s-a coborît din cer, într-un vîrtej ameţitor, pe malurile fluviului. El a furat-o pe Egina, a-nvăluit-o-n flacără şi, într-o clipă, a purtat-o în nişte locuri tăinuite, să nu o mai găsească nimeni. Numai că zeul fluviu, tatăl, nu s-a lăsat batjocorit. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe, răufăcătorul care-o furase pe Egina.

A mers, a mers, pîn-a ajuns într-un regat numit Corint. Regele locului, Sisif, era nespus de necăjit. In ţara lui bîntuia foamea, fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grînele nu se coceau, păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decît, ici-colo, cîte-o fructă.

Aflînd atîta sărăcie, Asopos s-a înduioşat şi, cu puterea lui de zeu, a făcut să ţîşnească apa dintr-un izvor de mult secat. Ţinutul s-a înveselit. Iarba a început să crească. Oamenii au ieşit la cîmp, să facă noi semănături.

Drept mulţumire fluviului, Sisif i-a spus unde se află Zeus, ascuns, cu prada lui. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil, ce purta numele Eac.

Asopos a fugit s-o caute. Era atît de mînios, că Zeus — cît e el de Zeus — s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. Atunci, şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pămînt, pe care a zvîrlit-o-n mare.

Fluviul n-a mai avut ce face ; a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. Fata a rămas insulă ⁶² , scăldată de albastrul mării. Iar fiul ei, micul Eac, crescut acolo-n insulă, de nişte oameni milostivi, a ajuns rege mai tîrziu.

Lui Zeus nu i-a fost destul.

— Dar fluviul are şi-alte fete, îi spunea el zeului Hermes. Cea mai frumoasă-i Antiopa, şi ea va fi soţia mea...

Precum a zis a şi făcut. S-a preschimbat într-un satir ⁶³— într-un satir încornorat, dar cu chip ademenitor — şi a pîndit-o pe-Antiopa, cînd adormise-ntr-un umbrar. Şi fata, neavînd ce face, a trebuit să se-nvoiască. A devenit soţia lui.

Copiii ei au fost doi gemeni, Zetos şi Amfion, pe nume : strămoşi ai regilor din Teba.

O nimfă din cortegiul zeiţei Artemis

Asopos îşi plîngea destinul. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului :

— Hermes, ce fată crezi tu, oare, că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ?

— Ştiu eu, stăpîne ? zicea Hermes. îmi pare mie, sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decît Calisto ⁶⁴, nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis, la vînătoare...

— Privirea ta e ageră, a rîs cu hohote stăpînul. Eşti gînd din gîndul meu, băiete. într-adevăr, nu-i alta care să merite, mai mult ca dînsa, cinstea de-a-mi deveni soţie...

— Bine, dar nimfele acestea au jurat fiicei tale, Zeus, că vor rămîne ne-ntinate. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu, dacă îşi calcă jurământul... Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. îi va fi teamă.

— Nu, Hermes, te înşeli, te-asigur, i-a spus pristavului stăpînul. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. Iată ce fac...

Şi, într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale, Artemis. Pe umeri ţinea, ca şi dînsa, un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. Mergînd cu pas uşor, prin munţi, i-a tăiat calea lui Calisto. Cu voce limpede, de fată, i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. Calisto, nebănuitoare, se bucura că-i strînsă-n braţe şi sărutată de zeiţă.

Deodată, Zeus şi-a luat chipul său majestuos, impunător, şi a rostit către Calisto :

— De azi vei fi soţia mea. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia !

Cînd a-nţeles înşelăciunea, nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă, plîngînd, spre inima pădurii. Artemis cea adevărată, auzind ţipetele fetei, a trimis nimfele s-o cheme. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare, înlăcrimată, i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. Se ruga biata să o ierte, deşi nu avea nici o vină.

Artemis se uita la nimfă, avînd o cută-ntre sprîncene. Fără să dea nici un răspuns, a cerut arcul şi-o, săgeată şi a ţintit-o pe Calisto.

Zeus, care era acolo ascuns în dosul unor arbori, a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. Făcînd un semn, a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. Atîta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. Fata a fost

lovită-n piept. Gemînd, s-a prăbuşit in iarbă şi sîngele nevinovat a înroşit pădurea toată. S-a chinuit aşa un timp. Mai înainte de-a muri a născut un fecior, pe Arcaş.

Sfîrşindu-şi fata zilele, trupul său a fost pus pe rug. Şi moartă ea era frumoasă. Ca să-i păstreze frumuseţea, Zeus a luat-o de pe rug şi a azvîrlit-o între stele, ivind o nouă constelaţie, ce se numeşte Ursa mare.

Fiul său, Arcaş, după cum îi prevestise însuşi Zeus, a-ntemeiat Arcadia, ţara cea mai încîntătoare ce se afla în acel timp, după cum spun legendele. A vieţuit el multă vreme, însă, simţind că i se-apropie ceasul din urmă, l-a rugat pe tatăl său ceresc, pe Zeus, să-l ducă lîngă mama lui. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbîndu-l, de asemenea, în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică.