Patriarhul bisericii ortodoxe romane comisia de editare



Yüklə 4,28 Mb.
səhifə1/45
tarix18.01.2019
ölçüsü4,28 Mb.
#100873
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   45


EUSEBIU DE CEZAREEA ISTORIA BISERICEASCA

«PĂRINŢI ŞI SCRIITORI BISERICEŞTI»

APARE

DIN INIŢIATIVA PATRIARHULUI IUSTIN MOISESCU ŞI SUB ÎNDRUMAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE

TEOCTIST

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

COMISIA DE EDITARE :

Episcop Dr. VASILE TlRGOVIŞTEANUL, VICAR PATRIAR­HAL (preşedinte), Pr. DUMITRU SOARE (vicepreşedinte), Pr. Prof. ŞTEFAN ALEXE, Pr. Prof. TEODOR BODOGAE, Prof. NICOLAE CHIŢESCU, Pr. Prof. CONSTANTIN CORNIŢESCU, Prof. ALEXANDRU ELIAN, Pr. Prof. DUMITRU FECIORU, Prof. IORGU IVAN, Pr. Prof. IOAN RÂMUREANU, Pr. Prof. DUMI­TRU STANILOAE, ION CIUTACU (secretar).

PĂRINŢI ŞI SCRIITORI BISERICEŞTI
13


EUSEBIU DE CEZAREEA

SCRIERI

PARTEA ÎNTllA


ISTORIA BISERICEASCĂ MARTIRII DIN PALESTINA
CARTE TIPĂRITA CU BINECUVINTAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE

TEOCTIST

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
TRADUCERE, STUDIU, NOTE ŞI COMENTARII DE


EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE BUCUREŞTI — 1987



PR. PROF. T. BODOGAE


CUVÎNT ÎNAINTE

Dintotdeauna societatea omenească a simţit trebuinţa să-şi întoarcă privirea spre faptele demne din trecut, spre a le valorifica cu mai multă înţelepciune pe cele din prezent. S-ar putea spune că prezentul este o înlănţuire a faptelor din trecut şi dobîndeşte la rîndu-i valoare de bază, de temelie pentru cele de viitor. Orice act istoric impresionează nu atît cantitativ, cit mai ales calitativ ; nu numai cantitatea istoriei, ci calita­tea faptelor consemnate de ea îi conferă trăinicie în timp. Ceea ce ră-mîne gravat puternic pe fondul societăţii îşi face loc în tezaurul tradi­ţiei, devenind astfel izvor al actualităţii. Este deci binecunoscută legă­tura dintre cele trei dimensiuni ale timpului, cu toată încărcătura de fapte înscrise în curgerea fiecărei dimensiuni — trecut, prezent şi vii­tor. Cu această memorie a trecutului, îmbogăţită neîncetat cu străda­niile pentru cuprinderea şi valorificarea prezentului, precum şi cu nă­zuinţe de viitor tot mai cutezătoare, omenirea a făcut şi continuă să (acă paşi uriaşi.

După aceleaşi legi şi în acelaşi cadru de viaţă socială, cu trecutul ei îndepărtat, cu agonisita mileniilor de frămîntări de dinaintea erei creştine, a luat naştere, s-a dezvoltat şi s-a organizat Biserica. De obîr-şie divino-umană, aceasta avea să întocmească viaţa fiilor ei în mijlocul unei omeniţi zdruncinate de nedreptăţi de tot felul, întocmiri şi sta­torniciri izvorîte din legea iubirii de oameni, esenţa Sfintei Evanghelii

şl deci a Creştinismului. Preţuind trecutul multimilenar, în care voia lui Dumnezeu s-a auzit prin glasul şi scrisul proorocilor, aici ea şi-a ndtncit tainic temeliile consfinţite de Jertfa şi învierea Mîntuitorului llsus Hristos şi de predica Sfinţilor Apostoli. Trecutul ei este Istoria Sftntă a Vechiului Testament; prezentul ei este Tradiţia vie şi cuvîn-tul scris, pecetluite cu lumina Duhului Sfînt; este îmbelşugarea vieţii din roadele Logosului întrupat, în sensul cel mai cuprinzător, este Noul Testament, iar viitorul, întrezărirea frumuseţilor ce vor să fie, năzu­inţă şl rîvnă întru desăvîrşire şi înălţare a fiinţei umane şi a lumii că-Ire lumina filocalică, pe calea către îndumnezeire ; este, într-un cuvînt, Biserica, «stîlp şi temelie a adevărului» (I Tim., 3, 15). începuturile ei pe pămînt le-au descris, prin călăuzirea Duhului Sfînt, Sfinţii Apostoli.

Acelaşi Duh i-a îndemnat şi pe urmaşii lor de a scrie, de a trans­mite urmaşilor «ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mîinile noastre au pipăit despre Cuvîntul vieţii» (I Ioan, 1, 1), cum convingător se exprimă Sfîntul Apostol şi Evanghe­list Ioan.

Intre luceferii care au apărut pe bolta Bisericii primelor secole creştine se află, strălucind în timp, şi învăţatul episcop Eusebiu al Ce-zareel Palestinei (265—339/340). înzestrat cu multe daruri sufleteşti, consacrate în întregime slujirii Bisericii de la sfîrşitul secolului III şi in cel de-al IV-lea, zguduită adine de contradicţii şi disensiuni teolo­gice, arhlpăstorul Cezareei a pus la inimă îndeosebi dimensiunea is­torică a vieţii creştine. Datorită osîrdiei lui, creştinătatea are astăzi o adevărată frescă grăitoare a organizării tinerei şi unicei Biserici, a slu­jitorilor, martirilor şi învăţaţilor ei, a activităţii şi operelor lor. Isto­ria sa biericească, redată într-un limbaj literar vrednic de cul­tura românească din zilele noastre, de cunoscutul şi harnicul mînuitor al scrisului nostru bisericesc, Părintele Profesor Dr. Teodor Bodogae, este o adevărată enciclopedie. Vastitatea lucrării asupra unei arii de cultură şl viaţă creştină a timpului său se adînceşte în istorie, selectînd şl analizînd fapte, sau prezentînd autori, cu referinţe bibliografice la cel puţin 34 dintre aceştia, dintre care unii, altfel, ar fi rămas necunoscuţi de posteritate. Tot acestui «părinte al istoriei bisericeşti» îi datorăm şl noi foarte multe, pentru că preluînd referinţele altor autori şi ale unor vechi tradiţii, a consemnat în cartea sa şi răspîndirea la propovăduire a Sfin­ţilor Apostoli, dintre care «Andrei a predicat în Scythia» (III, I, 1).

Eusebiu poate fi considerat, pe bună dreptate, un deschizător al epocii de aur a literaturii istorice creştine, în general, şi un precursor al Istoriografiei bisericeşti. însemnătatea acestei cărţi este de la sine în­ţeleasă. Erudiţia încercatului traducător îi dă strălucirea, însemnătatea cuvenită. Iubitori de istorie patristică, de istoria şi trecutul nostru, ma­rii ierarhi şi învăţaţi români au cunoscut-o şi preţuit-o după vrednicie. Pătruns de această conştiinţă de cunoaştere a obîrşiei creştine a popo­rului român, marele ierarh şi primul făuritor al viersului cult în grai străbun, mitropolitul Dosoftei, în ale sale Vieţi de Sfinţi, nu uită să afirme despre activitatea Sfintului Apostol Andrei, că el a fost trimis de Mîntuitorul Hristos să predice Evanghelia strămoşilor noştri daco-romani din Sciţia Mică. Cartea lui Eusebiu, Istoria Bise­ricească, a atras atenţia apoi mitropolitului Moldovei Iosif Gheor-ghian, care a tradus-o şi a tipărit-o în anul 1896, la Mînăstirea Neamţ.

Bacă am cutezat să înfiripăm acest cuvînt, am răspuns unui îndemn lăuntric pe care îl îndreptăm cu dragoste părintească tuturor slujitori­lor şi fiilor Bisericii noastre strămoşeşti şi mai cu seamă celor ce se pregătesc pentru această misiune, spre a-şi spori rîvna de a cunoaşte <:ît mai bine istoria Bisericii universale, pentru a izbuti să preţuiască ast­fel bogata şi frumoasa istorie a Bisericii Ortodoxe Române. Cu fiecare nouă cercetare se descoperă noi pagini, cu fiecare descoperire arheo­logică de pe ţinuturile străbune ies la iveală noi mărturii ale vechimii şl dăinuirii noastre. Toate au legătură cu viaţa şi cultura poporului ro­mân. Sînt mărturii nepieritoare ale împletirii rolului Bisericii cu istoria neamului nostru.

Această dorinţă a noastră şi acest îndemn prilejuit de apariţia ce­lui de-al 13-lea volum din Colecţia «Părinţi şi scriitori bisericeşti», să însemne pentru toţi cititorii chezăşia recunoştinţei faţă de iniţiatorii şi toţi ostenitorii Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă în înfăptui­rea acestei opere atît de necesare Bisericii noastre, legată de istoria poporului român şi deschisă dialogului teologic, ecumenismului şi stră­daniilor pentru pace în lume.

Binecuvîntînd toate strădaniile depuse, nutresc convingerea do-bîndirii bucuriei şi mulţumirii cititorilor, care îl vor însoţi pe marele ierarh şi părinte Eusebiu pe itinerarul istoriei sale de la Cezareea Pa­lestinei pînă la Pontul Euxin.

La pomenirea Simţului Ioan Casian, din Dobrogea 29 februarie 1988




t TEOCTIST

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE



STUDIU INTRODUCTIV

«Te sperii cit de puţin am şti din primele trei veacuri creştine fără
Eusebiu», aşa spunea acum aproape un veac cunoscutul teolog fran-
cez P. Batiffol
1. Iar recent, cu tot progresul făcut de cercetările din
ultimul deceniu, s-ar putea spune fără exagerare că «dacă episcopul din
Cezareea n-ar fi scormonit prin bibliotecile palestiniene, unde Învăţatul
Origen şi episcopul Alexandru strînseserâ la vremea lor toată litera-
tură creştină a antichităţii, cunoştinţele noastre despre primele trei
veacuri ale Bisericii s-ar reduce la foarte puţine lucruri»
2. De aceea
creştinătatea şi toţi oamenii de bine din toate veacurile datorează aăihcă
recunoştinţă harnicului episcop din Cezareea pentru serviciul imens pe
care 1-a făcut atît conştiinţei creştine, cit şi culturii omeneşti în general
prin salvarea de la pieire a documentelor şi mărturiilor celor mai im-
portante din istoria primelor veacuri creştine. Căci iată cum prezintă
cineva
3 la începutul secolului şi cum ar trebui să vedem şi azi semni-
ficaţia operei sâvîrşite de marele cronicar şi arhivist, al creştinismului
primar, care a fost Eusebiu de Cezareea :
a

«In timpul persecuţiei lui Diocleţian, într-jo vreme cînd bisericile,
erau dărîmate, iar cărţile sfinte erau arse şi creştinii erau proscrişi
"ori
siliţi să apostazieze, unul dintre ei muncea în radere undeva într-un
adăptist ascuns, întiripînd prima istorie a creştinismului. Nu era uii om
cine ştie cît de genial, nu era decit un om ales. în schimb', răbdător,
harnic, conştiincios. Începuse de multă vreme să'adune mărturii pen-
tru lucrarea pe care o plănuise. A reuşit să le salveze de la pieire şi
începuse chiar să pună ordine în ele. în chipul acesta a ajuns Eusebiu
să fie numit «părintele istoriei bisericeşti».
!


1. Anciennes litteratures chretiennes et la litterature grecque, Paris 1897, pag.




2. G. Bardy, Eusebe de Cesaree, Histoire ecclesiastique, IV, Paris, 1960, pr. 9.

3. L. Duchesne, Histoire ancienne de I'E^tise, I, Paris, 1906, pag. VII.



In memorabila colecţie iniţiată de Prea Fericitul Patriarh Iustin nu putea lipsi fireşte nici acest monument nemuritor al întregii creştinătăţi,

xţ*)|xa ic âel, cum H numeşte marele patrolog O. Bardenhewer4. Ea ră-mlne pentru cunoştinţele oricărui creştin, ca de altfel ale oricărui om dornic de a cunoaşte Începuturile şi împrejurările grele prin care s-a putut aduce omenirii o contribuţie în plus în procesul de trecere a ei de la o epocă a sclavagismului spre una de mai mult umanism.

Dar Eusebiu n-a fost numai istoric. Aşa cum 1-a caracterizat învă­ţatul patriarh Fotie s, episcopul Cezareii a iost cel mai erudit, cel mai productiv şi cel mai multilateral dintre scriitorii veacului său, iar un patrolog din vremurile noastre ţine să precizeze că «afară de Origen el întrece pe toţi părinţii Bisericii greceşti prin amploarea cercetărilor şi a erudiţiei, căci aduce o pregătire de-a dreptul uimitoare atît în cunoş­tinţele biblice, cît şi în cele de istorie creştină şi păgînă, în literatura veche, ţJn filosof ie, în geografie, în cronologia tehnică, în exegeză, în filologie şi în paleografie»6.

£ drept că stilul scrierilor sale «n-are nimic plăcut, nimic sclipitor, ca al unui om de mare erudiţie. Dacă celebritatea lui o aduc mai ales scrierile istorice, iar erudiţia cele apologetice, — noi mai adăugăm şi pe cele care privesc dezvoltarea canonului biblic —, în schimb el lasă de dorit In privinţa exactităţii dogmatice» 1, unde cu toate că a semnat — la insistenţele împăratului Constantin cel Mare — formula simbolului de la Niceea, totuşi, în decursul pătimaşelor irămîntări dintre ortodocşi şi ari­eni atitudinea lui a fost ezitantă, fiind socotit de unii câ-i arian, iar de alţii că nu-i de-al lor.

Fericitul leronim spune că «nu-i nimeni care să nu ştie că Eusebiu e arian» 8, în vreme ce istoricul Socrate spunea că «se înşală arienii clnd cred că Eusebiu e de al lor» 9. Poate că mai curînd are dreptate ace­laşi Fotie cînd afirmă că «Eusebiu n-avea noţiuni clare despre arianism, dar In sinea lui el nici nu s-a simţit arian, in toiul discuţiilor el păstra mai curînd o atitudine tăcută, ascunsă» l0. Aşa se exprimă şi unii din pa-trologli vremii noastre. Totuşi e o scădere faptul că n-a ştiut să pună mal multă vigoare în a-şi preciza în chip hotărît crezul în această pro­blemă crucială a vremii respective.


  1. Qeschlchte der altkirchlichen Literatur, ed. II, voi. III, Freiburg i.Br., 1923, pag, 243.

  2. «Biblioteca», cod. 13; Migne, P.G., 103, 53—56.

  3. .1. Quasten, Inltiation aux Peres, voi. III, Paris, 1963, pag. 441.

  4. Fotie, ibidem.

B. Adv. Ruilnum, lib. 2.

!). Istoria bisericească, II, 21, Migne PG, 67.

10. Mlrloblbl. 127, Migne, PG, 103, 409.



E adevărat că ideile subordinaţianiste mai persistau încă în minţile multora dintre teologii timpului. Mulţi au fost de-a dreptul «uluiţi» sau

«zăpăciţi» de Îndrăzneala cu adevărat «revoluţionară» cu care sfinţii Ata-nasie, Uarie, Meletie şi Eustatie ai Antiohiei, Marcel de Ancira şi alţii susţineau formula «omousiană», care era ceva cu totul nou pentru că termenul «omousios» nu se află în Sfînta Scriptură.

I s-a mai adus învinuirea că «ameţit de triumful Bisericii» şi de ve­nirea la cîrma statului roman a unui împărat creştin, el a fost «prea atent iată de avantajele materiale arătate de noul împărat episcopilor şi cre­dincioşilor» u. Poate că un om ca el, care a văzut el însuşi ororile şi schingiuirile persecuţiei12, vedea în noul împărat numai binefacere şi dar trimis cu adevărat de Dumnezeu. In orice caz, stilul uneori prea curteni­tor faţă de împărat, pe care îl arată în cuvîntările sale, Eusebiu îl tălmă­ceşte — cum bine observăK. Aland13 — cape o «captatio benevolentiae» cil care el vede figura totuşi «trecătoare» a suveranului, ca simbol al strălucirii netrecătoare a Logosului dumnezeiesc dătător de lumină şi de pace între oameni.

Intrucît în acest volum prezentăm numai două lucrări de caracter istoric, «Istoria bisericească» şi «Martirii din Palestina», lăsăm pentru vo­lumul următor prezentarea mai în amănunţime a celorlalte aspecte din activitatea marelui învăţat din Cezareea Palestinei. Dar mai întîi, cîteva date biografice.
VIAŢA

Încă în sec. XVII însufleţitul teolog galican N. Tillemont se plîngea de puţinătatea ştirilor privitoare la viaţa lui Eusebiu, pe care ar fi vrut s-o descrie ca pe a unui sfînt, dar «în rîndul cărora nu ne-a dat voie să-1 trecem»u. E interesant de constatat cît de puţine ştiri biografice ne-a lăsat un astfel de istoric prin contribuţia căruia ni s-a dat posibilitatea de a cunoaşte atîţia scriitori şi atîtea opere din trecutul Bisericii vechi.


11. H. v. Campenhausen, Griechische Văter, ed. V, Stuttgart, 1977, p. 68.

  1. A. Puech, Histoire de la litterature grecque, chretienne, voi. III, Paris, 1930, pag. 218.

  2. K. Aland, Eusebius v. Caesarea, In «Religion in Geschichte und Gegenwart», ed. III, voi. II, Tiibingen, 1958, pag. 740.

14. Tillemont, Memoires, VII, 39, citat după G. Bardy, o. c. 17.

15. E. Preuschen, în «Realenzyklop. fur prot. Theol. u. Kirche», ed. III, voi. V,


pag. 508

16. Ed. Schwartz, în Pauly-Wissowa, ReaJenzyWop, d. Klass., A W. 6, I, 1370.



Despre data naşterii uniiiS sau gîndit la anii 275—280, pe cînd al­ţii 16 au mers mai devreme, între anii 260—264. Mai probabil pare anul 265, la care s-au oprit cei mai mulţi dintre cercetători.

Chiar dacă nu era o biografie, ci numai un elogiu cuvlntul pe care i I-n dedicat Acaciu17, fostul său ucenic şi urmaş pe scaunul din Ceza­reea, totuşi am fi putut afla date mai precise despre viaţa lui Eusebiu, dar cu s-a pierdut. Ştirile pe care le putem desprinde din scrierile proprii sînt destul de puţin concludente, dar totuşi importante, arătîndu-ne mai ales legăturile lui cu unii sau cu alţii dintre episcopii sau scriitorii con­temporani, cărora le dedică una sau alta din scrierile sale ori pe care un Rufin sau un Fer. Ieronim le traduc, le compilează sau le completează. Din toate acestea reiese că aşa cum şi-a dăruit întreaga viaţă adunînd şi salvlnd de la pieire mărturii vechi pentru ca «de dragul adevărului» 18 lucrurile «să nu se uite» 19, şi atunci cînd împăratul Constantin îi oferea scaunul arhiepiscopal din Antiohia el a renunţat, rămînînd mai departe In Cezareea, cerînd în schimb să-i dea îngăduinţa de a cerceta arhivele spre a prezenta posterităţii mărturii care să hrănească sufletul, cum re­iese din «Vita Constantini» 20.

Locul naşterii sau «cel puţin cel în care s-a format», cum zice Bar-denhewer 2I, este Cezareea, în care istoriseşte mai tîrziu că a întîlnit pentru prima oară în anul 296, pe cînd era încă tînăr, pe împăratul Dio-clcţian însoţit de şi mai tînărul pe atunci Constantin cel Mare22.


17. «Eic x6v ptoM too...» Socrate, Istoria, U, IV, Migne, 67, 292. 1B. Istoria bisericească, IV, VII, 15.

  1. Istoria, VII, XXX, 1.

  2. Viaţa lui Constantin, III, 59 şi urm.

:;i. Op. cit., p. 240.

  1. Viala lui Constantin, I, XIX.

  2. S-au păstrat în diferite biblioteci ale lumii codici continînd însemnări mar­ginale privind acea muncă excepţională. Informaţii G. Bardy, o. c. p. 21—22.

  3. Despre ei, aici, mai jos, «Martirii din Palestina», XI, 1—15.

Hotărîtoare a fost pentru el apropierea de învăţatul preot şi viitor martir Pamfil, mare admirator al Iui Origen. Acesta provenea dintr-o familie nobilă din Beirut, unde şi-a terminat studiile de drept, iar, după ce a trecut prin instituţiile culturale din Alexandria, a părăsit activitatea administrativă pe care a exercitat-o un timp în patria sa şi s-a mutat la Cezareea, îşi împarte averile la săraci şi îmbrăţişează viaţa de înaltă «filosofie», distingîndu-se «mai mult decît toţi contemporanii noştri prin rivna sa generoasă pentru Sîînta Scriptură», refăcînd şi îmbogăţind bi­blioteca întemeiată de Origen printr-o muncă asiduă de copiere şi co­rectare a textelor23. Şi Pamfil nil muncea singur. Appfian, trecut şi el prin şcolile din Beirut, viitor martir şi el, precum şi Porfir, fost elev ni sSu^dar pe caxe-1 trata ca pe un «adevărat fiu», acesta din urmă un ca­ligraf destoinic, sînt numai doi din cei pe care-i ştim cu numele 24. Lingă aceştia s-au alăturat şi alţii, căci era VOrba de un adevărat institut, deşi poate nu aşa luxos cum va îl cazul descris de Eusebiu Însuşi — dc astă dată după terminarea persecuţiilor — clnd Împăratul Constantin va cere să i se copieze pe pergament, pentru uzul bisericilor din împărăţie, mai multe exemplare din Sflnta Scriptură2i.

Lingă astfel de oameni îndrăgostiţi de studiile biblice şi de viaţa liniştită şi ascetică s-a ataşat şi Eusebiu. Nu se ştie exact cînd s-au apro­piat cei doi cărturari: Pamiil şi Eusebiu. Dar ei au devenit un trup şi un sutlet. Se cunosc două manuscrise ale Hexaplei, unul, cuprinzînd textul proorociilor lui Iezechiel, celălalt la I Regi, pe marginea cărora glosele dovedesc colaborarea amîndurora în munca de corector 26. Cu siguranţă că această colaborare a început înainte de anul 303, cînd a izbucnit per­secuţia lui Diocleţian, şi «rămîi uimit clnd citeşti scrierile lui Eusebiu să constaţi cîte nume de opere şi autori prolani şi creştini» întîlneşti in ele, aproape toate fiind din biblioteca fostă a lui Origen şi refăcută acum de cei doi. O primă mărturie a laborioasei lor colaborări va ft «Apologia lui Origen», pe care au redactat-o împreună. Lucrarea era concepută în 5 cărţi, cărora Eusebiu le va adăuga mai tîrziu pe cea de a şasea. Lucra­rea era dedicată mărturisitorilor condamnaţi să muncească în mine şi conţinea o apărare a memoriei lui Origen, pe care unii începuseră să-1 condamne. Lucrarea s-a pierdut, in afară de cartea primă care ni s-a păstrat într-o traducere foarte liberă tăcută de Ruiin27.


  1. Viata lui Constantin, IV, 36.

  2. Indicaţii la G. Bardy, o. c. p. 23.

  3. Textul ei, în Migne PG, 17, 541—616.

  4. Istoria bisericească, I, 1.

  5. Istoria bisericească, I, 40.

  6. De viris illustribus, LXXXI, ed. I. N. Dăianu, Bucureşti, 1915, p. 110, «ob ami-citien Pamphili martyris ab eo cognomentum sortitus est».

  7. Istoria bisericească, VI, 37, Migne, P.G., 145, 1204—1205.

  8. MP, XI, 1 d.

Din respectul şl admiraţia pe care le-a purtat dascălului şi binefăcă­torului său, Eusebiu îşi va lua supranumele de «Eusebiu al lui Pamiil», ceea ce vrea să spună că a fost iiu duhovnicesc al lut Pamftl. Aşa-1 po­menesc atît continuatorii «Istoriei» sale, Socrate28, Sozomen2*, cît şi Fer. Ieronim30 şi alţii de mai tîrziu şi aşa figurează pînă azi în marile colecţii ale operelor patristice. Fără să precizeze de unde a luai infor­maţia, istoricul bizantin Nichifor Kallist ff 1363) crede că Eusebiu ar ii tost fiul unei surori a lut Pamfll3i. Pentru motivul că într-un pasaj din «Martirii din Palestina» 32 Eusebiu numeşte pe Pamfil Ssouotyi?, aşa cum

incepuseră să fie denumiţi încă din veacul IV episcopii33, unii34 au cre­zut pe nedrept Eusebiu ar fi fost înainte sclav.

Nu se poate preciza în care răstimp a ascultat Eusebiu şi alţi dascăli ai timpului, despre care vorbeşte cu entuziasm în «Istoria bisericească» 35, Intre ei presbiterul Dorotei din Antiohia, unuldin întemeietorii şcolii ca-tchetice din acel oraş, om cu «cunoştinţele cele mai liberale», precum şl episcopul Meletie din Pont, supranumit «mierea atticâ», refugiat vreme de şapte ani în Palestina în timpul persecuţiei lui Diocleţian36.

Intre timp însă Eusebiu primeşte hirotonia37 întru presbiter de la episcopul Agapie, ceea ce Harnack şi alţii nu ştiau 3*. Cei doi păstrau însă mai departe contactul. Nu ştim cîţi ani s-au putut strecura printre întemniţări şi executări cei doi mari îndrăgostiţi ai studiului şi ai cărţii cită vreme între anii 303—310 o serie întreagă de martiri primesc cununa mucenlcească tocmai în Cezareea, cum ne informează tratatul despre «Martirii din Palestina» 39. Eusebiu mărturiseşte că «nici noi, care locuiam împreună cu el, nu ştim cum a ieşit din casă» ; tînărul Appfian, care lo­cuia împreună cu el, printr-un curaj uimitor, dar şi printr-o deosebită Imprudenţă opreşte pe guvernator să mai aducă jertfe idolilori0. După sflrşitul lui noiembrie 307, vreme de doi ani şi mai bine, cei doi preoţi, Pamfil şi Eusebiu, au trecut prin primejdii, au stat chiar întemniţaţi timp destul de îndelungat, pînă ce la 16 febr. 310 Pamfil a fost dus pentru ultima oară în faţa judecătorului Urban şi, întrucît a refuzat să aducă jertfă zeilor păgîni, a fost executat41.


Yüklə 4,28 Mb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   45




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin