R o m â n I a ministeruljusti ţ I e I

R O M Â N I A

M I N I S T E R U L J U S T I Ţ I E I

DIRECŢIA DREPT INTERNAŢIONAL ŞI TRATATE

INFORMARE

Nr. 71267 din 1 august 2006
Adresată: tuturor instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea
Emitent: Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Tratate
Modalităţi de difuzare: prin e-mail tuturor instanţelor judecătoreşti, prin poştă curţilor de apel, prin e-mail şi poştă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicare pe pagina web a Ministerului Justiţiei, prin e-mail Institutului Naţional al Magistraturii

Stimate doamne şi stimaţi domni,
Am plăcerea de a vă transmite, alăturat, un Îndrumar pentru aplicarea de către judecători şi procurori a principalelor instrumente juridice comunitare privind cooperarea judiciară în materie penală. Ediţia I: 1. Mandatul european de arestare 2. Convenţia de asistenţă judiciară în materie penală dintre Statele Membre ale Uniunii Europene din 29 mai 2000 şi Protocolul adiţional din 2001.

Îndrumarul se doreşte a fi un ghid orientativ, elaborat de direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei, şi nu exclude analiza nemijlocită, aprofundată, a textelor instrumentelor comunitare şi a legislaţiei interne de către practicieni. De asemenea, îndrumarul nu reprezintă norme metodologice emise de Ministerul Justiţiei şi nu exprimă în mod necesar poziţia Uniunii Europene.

Cu aleasă consideraţie,
Florin Răzvan RADU
Director

ÎNDRUMAR

pentru aplicarea de către judecători şi procurori a principalelor instrumente juridice comunitare privind cooperarea judiciară în materie penală
Ediţia I:

1. 
   Mandatul european de arestare
   

2. 
   Convenţia de asistenţă judiciară în materie penală dintre Statele Membre ale Uniunii Europene din 29 mai 2000 şi Protocolul adiţional din 2001
   

CUPRINS

I. INTRODUCERE
II. MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE

1. 
   Prezentarea generală a mandatului european de arestare
   

1.1 Definiţia mandatului european de arestare

1.2. Principii fundamentale

1.3. Aplicarea mandatului european de arestare

2. 
   Dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală referitoare la emiterea unui mandat european de arestare de către instanţele române
   

1. Emiterea unui mandat european de arestare

1. Autoritatea competentă să emită un mandat european de arestare

2. Condiţii de emitere a unui mandat european de arestare

1. 
   Difuzarea şi transmiterea mandatului european de arestare
   

1. Difuzarea prin canalele SCHENGEN şi INTERPOL

2. Transmiterea mandatului european de arestare

3. Cazul în care persoana solicitată este localizată

2. Transferul temporar al persoanei solicitate

1. Predarea persoanei solicitate către autorităţile române

2. Dispoziţii referitoare la executarea unui mandat european de arestare emis de autoritatea judiciară a unui stat membru al Uniunii Europene

1. Primirea mandatului european de arestare

2. Procedura prealabilă. Demersurile efectuate de către curtea de apel şi de către parchetul de pe lângă curtea de apel respectivă

3. Procedura în faţa curţii de apel

4. 
   Transferul temporar al persoanei solicitate, în cursul procedurii, până la pronunţarea unei hotărâri asupra predării sau audierea persoanei solicitate, la cererea autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare
   
5. 
   Controlul exercitat de către instanţa română
   
6. 
   Hotărârea curţii de apel
   
7. 
   Căile de atac împotriva hotărârii curţii de apel
   
8. 
   Predarea persoanei solicitate autorităţilor statului membru emitent
   

9. 
   Situaţii deosebite
   
   1. 
      Cereri de predare şi de extrădare concurente
      
   2. 
      Dispoziţii speciale
      
   3. 
      Dispoziţii de drept tranzitoriu
      

ANEXE

Anexa II 1 Formular al mandatului european de arestare

Anexa II 2 Tabel al punctelor naţionale de contact la Reţeaua Judiciară Europeană în materie penală

Anexa II 3 Textul deciziei-cadru în limbile engleză şi română (traducere neoficială)
III. CONVENŢIA DE ASISTENŢĂ JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ DIN 29 MAI 2000 ŞI PROTOCOLUL ADIŢIONAL DIN 2001
A. Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală din 29 mai 2000
1. Caracteristici esenţiale
1.1. Dispoziţii de ordin general

2. 
   Dispoziţii specifice anumitor state membre
   

2. Principale inovaţii
2.1. Dispoziţii care tind să extindă domeniul asistenţei judiciare în materie penală
2.2. “Îmblânzirea” regulilor referitoare la asistenţa penală
2.3. Proceduri speciale prevăzute de Convenţia din 29 mai 2000

- Audierea martorilor şi experţilor prin videoconferinţă (articolul 10 al convenţiei) sau prin teleconferinţă (articolul 11 al convenţiei)

- Livrările supravegheate (articolul 12 al convenţiei)

- Echipe comune de anchetă (articolul 13 al convenţiei)

- Anchete discrete sau infiltrări (articolul 14 al convenţiei)

- Protecţia datelor cu caracter personal

- Restituirea (articolul 8 al convenţiei)

- Transferul temporar al persoanelor deţinute (articolul 9 al convenţiei)
B. PROTOCOLUL ADIŢIONAL LA CONVENŢIA DIN 29 MAI 2000
1. Asistenţa penală în materie bancară
1.1. Cererea de informare asupra conturilor bancare

1.2. Cererea de informare asupra tranzacţiilor bancare

1.3. Cererea de urmărire a tranzacţiilor bancare
2. Despre condiţiile diferite de executare a asistenţei în funcţie de tipul de întrebări
2.1. Condiţii referitoare la executarea cererii de informare asupra conturilor bancare

2.2. Condiţii referitoare la executarea cererii de informare asupra tranzacţiilor bancare şi asupra urmăririlor acestora din urmă (articolele 2 şi 3 ale protocolului adiţional)

2. 
   Dispoziţii generale vizând facilitarea asistenţei
   

ANEXE
Anexa III 1 Formulare de cereri de asistenţă judiciară

Anexa III 2 Textele Convenţiei şi al Protocolului în limbile engleză şi română (traducere neoficială)

1. 
   INTRODUCERE
   

Tratatul de la Amsterdam stipulează că Uniunea Europeană trebuie să menţină şi să dezvolte un spaţiu de libertate, securitate şi de justiţie.

Libertatea presupune existenţa unui spaţiu judiciar comun, în care cetăţenii europeni să poată să se adreseze justiţiei în unul din statele membre ca şi în propria ţară. În acelaşi timp, trebuie eliminată posibilitatea ca infractorii să exploateze diferenţele dintre sistemele juridice ale statelor, de aceea se impune ca hotărârile judecătoreşti să fie recunoscute şi executate în străinătate fără formalităţile prevăzute de convenţiile clasice privind asistenţa judiciară internaţională.

În cadrul Consiliului European de la Tampere, Finlanda, din 15 şi 16 octombrie  1999, s-a statuat că recunoaşterea reciprocă a hotărârilor este piatra unghiulară a cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene.

În timpul Preşedinţiei olandeze a Consiliului UE, a fost adoptat Programul Haga, care îşi propune accelerarea măsurilor menite a da viaţă unui spaţiu judiciar comun.

Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene se desfăşoară în baza unor instrumente comunitare adoptate în temeiul Titlului VI din TEU, care, în ultima perioadă, în contextul deciziilor luate la Tampere şi la Haga, au din ce în ce mai mult la bază principiul recunoaşterii reciproce. Dacă iniţial preponderente erau Convenţiile, în ultimii ani s-a optat pentru soluţia adoptării unor decizii-cadru şi  decizii ale Consiliului, care prezintă avantajul că nu mai este necesară ratificarea de către statele membre (De exemplu, Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală din 29 mai 2000 a intrat în vigoare abia în august 2005, întrucât abia atunci s-a îndeplinit condiţia celor 8 ratificări) şi facilitează armonizarea legislaţiei.

 

Se impune precizarea că, cel puţin la momentul actual, nu se poate vorbi, în cadrul Uniunii Europene de armonizarea dreptului penal material şi procedural, ci doar de recunoaştere reciprocă, pe baza valorilor comune ale statelor membre. Aşadar, nu există un drept penal european unic, ci doar un drept european (comunitar) penal, format din ansamblul normelor comunitare care reglementează acest domeniu. 

 

Decizia – cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002   a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene este prima măsură concretă în domeniul dreptului penal. Ea înlocuieşte în relaţia dintre statele membre ale Uniunii Europene procedurile clasice de extrădare, cu excepţia cazurilor pentru care unele state membre au declarat că vor continua să aplice tratatele de extrădare.

 

Decizia-cadru privind mandatul de arestare european şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene a fost transpusă integral în Titlul III al Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 224/2006. 

Dacă din punct de vedere juridic mandatul european de arestare este definit ca o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate (a nu se confunda cu mandatul de arestare preventivă din dreptul intern, întrucât mandatul european de arestare este o decizie judiciară care are întotdeauna la bază un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei emis în condiţiile legii pe plan intern; mandatul european de arestare se emite numai atunci când un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi adus la îndeplinire în ţară, întrucât persoana în cauză se sustrage pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene), din punct de vedere practic, acesta poate fi găsit ca formular, în anexă la Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006.

 

Practic, în loc de întreaga documentaţie ce se anexează unei cereri de extrădare, este suficient ca autoritatea judiciară română competentă să completeze, cu atenţie, rubricile acestui formular, şi să transmită mandatul european de arestare autorităţii judiciare de executare, pe una din căile admise de lege.

 

 

Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală din 29 mai 2000 reprezintă principalul instrument juridic în domeniu între statele membre ale Uniunii Europene.

Această convenţie a fost adoptată de Consiliul UE în vederea facilitării aplicării Convenţiei Consiliului Europei din 20 aprilie 1959, pe care o completează.

Instrumentul juridic comunitar permite comunicarea actelor de procedură prin poştă şi reglementează forme moderne de asistenţă: audierile prin videoconferinţă şi prin telefon, livrările controlate, supravegherea transfrontalieră, transmiterea spontană de informaţii, etc.

Convenţia UE de asistenţă judiciară este transpusă integral în Titlul VII al Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 224/2006 .

Ceea ce este important este că, în cele mai multe dintre situaţii, Convenţia permite contactul direct între autorităţile judiciare solicitante şi solicitate.

 

Pentru întocmirea cererilor de asistenţă recomandăm utilizarea formularului prezentat în anexă. Nu este însă obligatoriu. Ceea ce este însă important în toate cazurile, indiferent de obiectul cererii,  este ca în cuprinsul cererii să se menţioneze toate elementele prevăzute de art. 159 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006.

 

Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală este completată prin Protocolul din 2001.

 
***

2. 
   MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE
   

1. 
   Prezentarea generală a mandatului european de arestare
   

Mandatul european de arestare constituie prima măsură concretă în aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor penale, din care Consiliul european de la Tampere din 15 şi 16 octombrie 1999 a decis să facă “piatra unghiulară” a cooperării judiciare dintre statele membre ale Uniunii Europene. Pentru statele membre care au transpus decizia-cadru, el înlocuieşte, în majoritatea cazurilor, procedura de extrădare.

1. 
   Definiţia mandatului european de arestare
   

Potrivit art. 1 alin. (1) din Decizia – cadru a Consiliului nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre UE, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privativă de libertate. Textul este transpus în legislaţia internă prin dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006.

2. 
   Principii fundamentale de reglementare a acestei noi proceduri
   

• 
  Spre deosebire de procedura „clasică” a extrădării, este vorba o procedură pur judiciară, fără a mai exista o etapă administrativă, implicarea autorităţilor executive, în măsura în care există, fiind în general limitată la asistarea autorităţilor judiciare;
  
• 
  În baza hotărârii autorităţii judiciare naţionale competente, mandatul european de arestare va permite predarea persoanelor solicitate în statul membru de emitere pentru fapte pedepsite cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate egală sau mai mare de un an de închisoare, sau pentru executarea unei condamnări la o pedeapsă sau la o măsură de siguranţă mai mare de patru luni de închisoare;
  
• 
  Procedura mandatului european de arestare impune ca termenele scurte să fie respectate. Astfel, hotărârea definitivă care autorizează sau refuză predarea persoanei solicitate trebuie, cu excepţia împrejurărilor deosebite, să fie luată într-un termen maxim de 60 de zile de la arestarea sa;
  
• 
  Pentru o listă de 32 de categorii de infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (2) din Decizia - Cadru (art. 85 din legea română), nu se mai verifică dubla incriminare a faptelor;
  
• 
  Cetăţenia (română, în cazul nostru) a persoanei solicitate nu constituie un motiv obligatoriu de refuz al predării;
  
• 
  Prescripţia răspunderii penale sau a executării pedepsei constituie un motiv opţional de refuz al predării, care ar putea fi pusă în discuţie doar în situaţia în care faptele care fac obiectul mandatului european de arestare ar fi fost de competenţa autorităţilor române.
  

3. 
   Aplicarea mandatului european de arestare
   

• 
  Mandatul european de arestare se aplică în toate statele membre ale Uniunii Europene sub rezerva pe de o parte a transpunerii deciziei-cadru în dreptul lor naţional² şi pe de altă parte, a declaraţiilor efectuate eventual de aceste state conform articolului 32 al respectivei decizii-cadru;
  
• 
  Mandatul european de arestare este aplicabil indiferent de data comiterii faptelor. Cu toate acestea trebuie remarcat că trei state membre au declarat că vor continua să soluţioneze conform regulilor extrădării cererile referitoare la fapte comise înainte de data indicată de ele. Aşa este cazul Franţei, Italiei şi Austriei pentru toate faptele comise înainte de data de intrare în vigoare a deciziei-cadru menţionate anterior, şi anume 7 august 2002. În consecinţă, atunci când persoana este găsită pe teritoriul unuia dintre aceste state membre, trebuie adresată o cerere de extrădare, mandatul european de arestare putând, eventual, fi unul din documentele dosarului.
  

2. Dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală referitoare la emiterea unui mandat european de arestare european de către instanţele române
2.1. Emiterea unui mandat european de arestare
2.1.1. Autoritatea competentă să emită un mandat european de arestare
Potrivit art. 78 raportat art. 81 alin. 1, instanţa judecătorească care a emis un mandat de executare sau un mandat de arestare preventivă este competentă să emită un mandat european de arestare, fie din oficiu, fie la cererea procurorului.
2.1.2. Condiţii de emitere a unui mandat european de arestare
(i) Instanţa nu va putea emite un mandat european de arestare decât pe baza unui titlu preexistent care va putea să fie un mandat de arestare sau un mandat de executare a pedepsei aplicate sau o hotărâre judecătorească prin care a fost aplicată o măsură de siguranţă privativă de libertate.

• 
  În cursul urmăririi penale sau al judecăţii, mandatul european de arestare nu va putea fi emis decât dacă pedeapsa prevăzută de lege este egală sau mai mare de un an de închisoare. La fel, pentru executarea unei pedepse, el nu va putea fi emis decât dacă pedeapsa pronunţată este mai mare de patru luni de închisoare.
  
• 
  Un mandat european de arestare poate fi emis de asemenea pentru măsuri de siguranţă privative de libertate dispuse pentru o perioadă egală sau mai mare de 4 luni.
  
• 
  Un mandat european de arestare este emis în baza mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare sau a hotărârii judecătoreşti executorii prin care a fost aplicată măsura de siguranţă.
  

(ii) Emiterea unui mandat european de arestare

• 
  Trebuie folosit în exclusivitate şi nu poate fi modificat formularul - tip care figurează în anexă, precum şi pe site-ul Ministerului Justiţiei, la pagina de Cooperare judiciară internaţională, Ghid de cooperare judiciară internaţională în materie penală, Formulare: http://www.just.ro/rtrv_mc.php?param=cji_penal_formulare ;
  
• 
  Deoarece va constitui singurul temei al arestării, apoi al predării persoanei solicitate, va trebui să fie completat cu o atenţie deosebită;
  
• 
  În acelaşi timp, va trebui să se acorde o atenţie deosebită alegerii încadrării juridice a faptelor, deoarece instanţa care va executa mandatul european de arestare nu va trebui să verifice îndeplinirea condiţiei dublei incriminări a faptelor pentru infracţiunile care intră pe lista celor 32 de categorii de fapte penale prevăzute de articolul 2 alin. ( 2), al deciziei-cadru, transpusă în art. 85 din legea internă. Această listă se bazează în parte pe categorii de infracţiuni pentru care textele de armonizare au fost adoptate în cadrul Uniunii Europene, sau sunt în curs să fie adoptate. Cea mai mare parte din aceste categorii corespund unor infracţiuni uşor de identificat în dreptul intern şi nu necesită aşadar o evoluţie deosebită. Această listă nu trebuie deci să fie interpretată ca făcând referinţă la infracţiuni precise, ci la categorii de infracţiuni ce ţin de natura descrisă de listă.
  
• 
  Este obligatoriu, ca în toate cazurile, la paragraful E (prima căsuţă) să figureze o descriere a faptei, acordându-se o atenţie deosebită elementelor de conţinut ale infracţiunii, a modalităţilor de săvârşire, a locului şi datei săvârşirii, contribuţia la săvârşirea infracţiunii – art. 79 lit. e;
  
• 
  În situaţia în care dubla incriminare a faptelor este verificată, expunerea faptelor va trebui să fie completată la paragraful E II pentru a permite statului membru de executare să efectueze această verificare – art. 79 lit. d;
  
• 
  Este indispensabil să se precizeze, în caz de judecată în lipsă, că persoana solicitată va putea beneficia de rejudecarea cauzei, în condiţiile legii române. Rejudecarea în acest caz este o garanţie pe care instanţa emitentă a mandatului european de arestare trebuie să o dea autorităţii de executare a mandatului, dacă persoana solicitată care a fost judecată în lipsă nu a fost citată personal (citaţia nu i-a fost înmânată personal) sau nu a fost încunoştinţată ori informată personal, în orice alt mod, cu privire la data şi locul de înfăţişare;
  
• 
  Este de asemenea de dorit să se indice existenţa fotografiilor şi amprentelor persoanei solicitate, atunci când acestea sunt disponibile sau, dacă acestea nu sunt disponibile, să se efectueze o descriere precisă a semnalmentelor persoanei solicitate;
  
• 
  Coordonatele judecătorului care emite mandatul european de arestare şi numărul de telefon mobil al serviciului permanent vor trebui să fie întotdeauna precizate astfel încât să poată fi informat imediat ce se descoperă persoana solicitată art. 79 lit. b;
  
• 
  Mandatul european de arestare va trebui să fie tradus în limba sau în una din limbile oficiale ale statului membru de executare sau în una din limbile oficiale ale instituţiilor Comunităţilor europene acceptată de respectivul stat. Pe site-ul Ministerului Justiţiei, la pagina de Cooperare judiciară internaţională, Ghid de cooperare judiciară internaţională în materie penală, Formulare: http://www.just.ro/rtrv_mc.php?param=cji_penal_formulare, se regăsesc formulare în limbile oficiale ale tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Traducerea se efectuează potrivit art. 17 din Legea nr. 302/2004 de către instanţa care a emis mandatul european de arestare, traducându-se informaţiile şi datele cu care se completează formularul;
  
• 
  Având în vedere termenele scurte prevăzute pentru executarea unui mandat european de arestare, ar fi extrem de oportun, în cazul în care este cunoscut locul în care se află persoana urmărită, ca respectivul mandat de arestare să fie tradus anticipat în limba ţării în care se presupune că s-ar afla;
  
• 
  În celelalte cazuri, va trebui să se procedeze de urgenţă la traducere în una din limbile acceptate de statul membru în care ar fi posibil ca persoana în cauză să fie arestată, în termenele impuse de autoritatea solicitată.
  

2.