■■■ eveniment Contemporanul · 125

Intruparea ideii europeane

Contemporanul s-a nascut la Iasi, in 1 iulie 1881, ramine aici pina in mai 1891. Apare ca revista stiintifica si literara sub directia socialistului Ioan Nadejde, in primii cinci ani bilunar, apoi lunar. Din 1885 incepe sa colaboreze si sa-i accentueze directia determinista si sociologica prin raportare la directia junimista, C. Dobrogeanu-Gherea. Cit priveste critica literara, C. Dobrogeanu-Gherea va milita indreptatit pentru o critica stiintifica, accentuat analitica. Dupa stingerea seriei iesene, Contemporanul va reapare, dupa intrarea sovieticilor in tara, la Bucuresti, saptaminal, din 20 septembrie 1946. Isi propune a continua directia primei serii, de pe pozitii marxist-leniniste, reusind, totusi, sub directia lui George Ivascu sa adune, dupa 1956 semnaturile prestigioase ale unor scriitori interbelici, de la Tudor Arghezi la G. Calinescu, Geo Bogza, M. Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu etc., transformindu-se in cea mai importanta publicatie a momentului. In ultima perioada a dictaturii comuniste isi pierde caracterul literar transformindu-se intr-un oficios politic al PCR, autoeliminindu-se din viata culturala a tarii.

Dupa decembrie ’89, citeva luni va fi in usoara deriva cind, din 20 aprilie 1990, sub directia lui Nicolae Breban, cu o noua titulatura, Contemporanul. Ideea europeana si subtitlul Revista nationala de cultura, politica si stiinta, renaste si se reimpune in peisajul publicistic national. Trece prin citeva metamorfoze tipografice – privind formatul si numarul de pagini, dar si redactionale, stabilindu-se in ultimii ani la actuala structura.

Redactia, pe linga directorul Nicolae Breban, are, astazi, ca redactor-sef pe Aura Christi.

Reusita actualei serii din Conteporanul este capacitatea directorului si a echipei sale redactionale in a-si materializa intentiile propuse in aprilie ’90, de a intrupa Ideea europeana intr-o haina nationala.

La 125 de ani de la fondare, felicit pe Nicolae Breban, directorul publicatiei, pe Aura Christi, redactorul ei sef, intreaga echipa redactionala pentru perseverenta in a-si impune si a-si sustine programul editorial, pentru performanta de a-si pastra cadenta lunara, in pofida greutatilor economice si administrative, si le urez din inima realizarea de numere mereu atractive, finantatori generosi, inspiratie, sanatate, zile multe si impliniri pe masura eforturilor.

Cristina Sarbu

Atunci cand te asezi la casa ta…

In viata/cariera de condeier-cronicar exista cateva perioade bine delimitate. Incepi cu dorinta de a scrie, din ce in ce mai mult, oriunde, oricand si despre orice….Vrei sa ti se auda vocea, sa ti se cunoasca opiniile pe care le strigi, uneori cu agresivitate, in cele patru zari. Si totul creste nestapanit, spectaculos, monstrous pana cand, cu rasuflarea taiata de alergatura si cu mintea secata de idei, ajungi sa obosesti, sa urasti chiar ustensilele de scris si foaia alba care s-au transformat, fara sa iti dai seama, in cei mai rai dusmani. Reactia nu intarzie: intorci spatele tuturor, incerci sa te salvezi prin refuz si negatie, te retragi in tine si… incepi sa suferi. Iti lipseste agitatia, valtoarea evenimentelor, mirosul tiparului, iluzia ca esti „cineva”… Si treptat, incepi sa furisezi peste umar priviri iscoditoare catre vechii prieteni de care iti doresti sa te reapropii… Nimic nou? O, ba da, totul! Iti alegi cu cea mai mare atentie viitoarea „casa”, o singura casa in care te vei instala confortabil si relaxat. Te uiti la „vecini” caci vecinatatile au devenit foarte importante. Arati tuturor un alt eu, mai retinut, mai ponderat, mai responsabil, mai credibil. Iti selectezi subiectele. Iti alegi cu grija cuvintele. Si incepi sa te simti bine, din ce in ce mai bine, renascut din propria cenusa a unui efemer la care te gandesti acum zambind ingaduitor.

Nu mai stiu ziua, luna, anul in care am inceput sa semnez in paginile revistei Contemporanul. Cred ca au trecut mai bine de doua decenii… A devenit casa mea de suflet in care ma simt libera si multumita. Si da, cred ca as dori sa mai traiesc aici, alti 125 de ani!

Valeriu Cusner

Nava amiral a culturii romane
In luna iulie a acestui an se vor implini 125 de ani de la nasterea revistei Contemporanul. Nici ca se putea, la timpurile de atunci, un nume mai potrivit, pentru sperantele culturale ale romanilor, decat acela al sotilor Ioan si Sofia Nadejde din Iasi, care scoteau in iulie 1881 la „Tipo-Litografia Buciumului” primul numar al periodicului bilunar cu titlul Contemporanul o „revista stiintifica si literara” in care se preciza ca „scopul nostru…este sa aducem in tara noastra discutiunea asupra marilor teorii stiintifice la ordinea zilei a popoarelor civilizate din Apus”. Activitatea de inceput s-a axat pe revizuirea manualelor scolare, emanciparea femeilor si mai ales raspandirea ideilor Partidului Socialist infiintat cu sase ani in urma . Literatura ocupa un rol secundar, iar lucrarile poetice erau judecate „pe baza unei cercetari foarte aspre”, primul poet fiind Ctin. Mille, apoi A.C.Cuza ( cu poeme ateiste ), N. Beldiceanu, Eminescu (dupa intoarcerea in 1888 de la clinica din Oberdobling), D.D.Anghel ( poet al florilor ), N. Iorga, Paun Pincio, filozoful Vasile Conta s.a. Au semnat pentru acea perioada si Vasile Mortun ( piese de teatru ), O. Carp, A. Bacalbasa, St. Basarabeanu ( nuvele) si G.I. Diamandi si Sofia Nadejde ( critica sociala).

Mai tarziu, Sofia Nadejde ( nascuta Bancila ), va publica nuvele si romane.

La sfarsitul lui 1881 revista, prin efortul lui I. Nadejde, a pornit „sa explice” notiunile de spatiu, materie, aparitia vietii pe pamant conform conceptiei lui Darwin, apoi despre aparitia omului, a limbilor vorbite, a vesniciei „…dupa schimbarea sistemului planetar altul se va face in locul celui vechiu si vesnica schimbare a materiei nu va inceta”. Revista a fost laudata ca „a corespuns unei nevoi simtite in lumea noastra”, prestigiul ei trecand granitele tarii.

In anii urmatori ( in 1883 si mai apoi in 1888 ) „i se interzice debitul postal in Ungaria, mai ales dupa ce la conducerea ei vine, in 1885, Ctin. Dobrogeanu Gherea ( alias Solomon Katz ), ideologul cel mai de seama al propagandei socialiste aflat in permanenta polemica cu Titu Maiorescu.

In aceeasi perioada filozoful Vasile Conta a folosit-o pentru accentuarea opozitiei sale fata de reprezentantii Junimii,prin raportarea la revolutia din 1848.

In luna mai 1891 revista si-a incetat aparitia.

De abia la 3 iunie 1922 ( dupa 31 de ani ), sub conducerea lui Ion Vinea, ( care i-a modificat o vocala ), Contimporanul a aparut din nou, revigorand spiritul de lupta, al vechii reviste, cu suficienta noii burghezii, cu platitudinea statico-academica, cu moda „frumosului” mistificator, colaborand cu avangarda culturala a Europei dar mai ales adapostind cu generozitate protestele nonconformiste ale reprezentantilor dadaismului in frunte cu Tristan Tzara.

In 1932 revista isi inceteaza din nou activitatea, ca dupa 14 ani,la 20 septembrie 1946, sa revina intr-o noua era, cea a proletcultismului si a comunismului, ca revista saptamanala a Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, pastrandu-si aceasta subordonare pana la 20 septembrie 1989. Aceasta perioada, de peste patru decenii, caracterizata prin discontinuitati valorice impuse de variatia conditiilor politice se poate delimita in doua etape:

· Etapa de proletcultism cu reprezentantii sai de seama in literatura M.Beniuc, A.Toma, Maria Banus, D.Desliu,Veronica Porumbacu s.a.,etapa in care odata cu numirea lui G. Calinescu ca director in 1955, valoarea revistei creste prin transformarea cronicii „mizantropului” in „Cronica optimistului” ( pe care a semnat-o timp de zece ani pana la moartea sa din 12 martie 1965). Demn de remarcat este acea „carte de vizita” obtinuta de revista in iarna 1959-1960 la Colocviul de la Strasbourg si apoi in Belgia.

· Etapa renasterii („de aur a revistei” ), a anilor ‘ 60, denumita si „epoca Ivascu”, ii publica pe marii consacrati ca Arghezi, Al. Piru, D. Micu, A. Marino, A.Paleologu, A.Ivasiuc, Geo Bogza, Gr. Moisil, Al.Philippide, Zaharia Stancu, M.R.Paraschivescu, Crohmalniceanu, C. Daicoviciu, E.Jebeleanu, V.Silvestri s.a., alaturi de cei tineri ca Eugen Simion, N.Manolescu, Laurentiu Ulici s.a.

Incepand din 1973 revista isi reduce aria tematica si in consecinta si formatul care abia in 1980 sub conducerea lui D.R.Popescu revine la o tematica mai larga pe care o mentine pana la 20 septembrie 1989.

Dupa trei luni, in ianuarie 1990, revista apare intr-o serie noua pana in martie.

De la 20 aprilie 1990, sub titlul „CONTEMPORANUL-IDEEA EUROPEANA” isi revine complet pe linia sa de plutire, avandu-l la carma pe scriitorul Nicolae Breban si incepand din 3 decembrie 1998 revista si-a regasit din nou asieta, cu care a trecut prin uraganele secolelor IXX si XX,consacrandu-se cu demnitate ca nava port drapel si anume ca Nava Amiral a Culturii Romane.

Sa-i uram cu totii in continuare „Vant bun din pupa!”

Dana Duma

Conte… forever
Dupa 16 ani in care Romania postdecembrista se mandreste ca a introdus cultura in economia de piata pare aproape un miracol supravietuirea Contemporanului, revista care se obstineaza sa sustina „Ideea europeana”. Desi adaugarea acestei sintagme in titlu a fost tinta multor ironii, cred ca acoperirii ei prin continut i se datoreaza salvarea.

Acum, cand galceava vulgara tine loc de polemica de idei, cand multi scriitori, jurnalisti si eseisti isi petrec mai multe ore prin talk-show -uri decat la masa de lucru, prea putini se preocupa sa apere valorile cu adevarat sigure ale culturii noastre. Contemporanul. Ideea europeana se incapataneaza sa faca acest lucru, semnaland si analizand cartile, spectacolele, expozitiile si filmele cu adevarat importante, vorbind despre si cu intelectualii cu o tinuta impunatoare care mai vietuiesc pe meleagurile noastre. Cei din diaspora sunt, de asemenea, foarte prezenti, ceea ce confirma ca strategia revistei e cu adevarat europeana. In plus, Conte, cum ii spunem intre amici, stie cui sa se adreseze. Tinta sa sunt cei care au ceva mai mult de „doua degete de frunte” cum spun spaniolii, cei care apreciaza ocupatiile spiritului si au nevoie de repere solide in cultura. Pentru curajul de a se adresa unui public minoritar dar care stie sa aprecieze valoarea, pentru indrazneala de a naviga oarecum impotriva curentului, sunt si raman de partea revistei.

Apreciez eforturile echipei intinerite conduse de Aura Christi, a carei forta si perseverenta se afla in contrast surprinzator cu fragilitatea si gratia personajului. Le doresc sa ramana ei insisi, sa suceasca mintile sponsorilor, sa-i seduca pe cei care au puterea de a le acorda subventii si sa convinga in continuare atatea minti luminate sa colaboreze in paginile revistei. Merita sa sustii efortul lor donqujotesc, caci este, sunt sigura, o revista – inamica a frivolitatii – colectionata minutios de cititori din intreaga tara.

CONTE FOREVER, iata urarea mea la implinirea varstei de 125 de ani.