1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

35. Capidava, com. Topalu, jud. Constanţa [Capidava]

Cod sit: 63063.01
Colectiv: Radu Florescu - responsabil, Cristian Matei (UCDC Bucureşti); Zaharia Covacef, Cătălin Dobrinescu (MINAC); Miron Costin (ULB Sibiu); Ioan C. Opriş (FIB); Nicolae Georgescu (MA Mangalia)
În anul 2000 săpăturile arheologice de la Capidava au continuat, numai în interiorul cetăţii romano-bizantine, sub conducerea lui Radu Florescu - cele din necropolă au fost sistate, din cauza materialului şi observaţiilor deosebit de bogate, care trebuie să fie prelucrate şi publicate, Valeriu Georgescu fiind ocupat cu aceste operaţii. În cetate, lucrările s-au desfăşurat după cum urmează: în sectorul I a lucrat Cristian Matei (cu studenţii Facultăţii de Istorie a Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir"), care după ce în anii 1996 - 1999 a epuizat depunerile şi problematica zonei bazilicii romano-bizantine (săpată în anii 1968 - 1979 de Alexandru Simion Ştefan şi rămasă nepublicată), atacând zona de la SV de bazilică; în sectorul III a continuat săpătura în nivelul romano-bizantin, loan Carol Opriş (cu studenţii Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti) a extins cercetarea nivelului de depuneri respectiv spre NV în şirul de carouri 72, pătrunzând în sectorul VI unde va continua în anii următori, în sectorul V a continuat săpăturile din anii precedenţi Zaharia Covacef (cu studenţii Facultăţii de Istorie şi Teologie a Universităţii “Ovidius” Constanţa), asistată de Cătălin Dobrinescu, urmărind nivelul romano-bizantin către SE, spre Poarta mare a cetăţii şi pătrunzând astfel în sectorul IV; în sfârşit, Costin Miron (cu studenţii Facultăţii de Istorie a Universităţii “Lucian Blaga” Sibiu) a reluat săpăturile în sectorul VII (unde a fost cercetat nivelul mediu bizantin în anii 1957 - 1958), urmărind de această dată, depunerile romano-bizantine.
Sector basilical, C. 51 / N şi C. 52 / N
Colectiv: Cristian Matei (UCDC Bucureşti)
După trei campanii arheologice (1996 - 1998) în urma cărora sub basilica de secol VI p. Chr. a fost pus în evidenţă un edificiu basilical mai vechi, de secol IV - V p. Chr., săpătura arheologică a progresat în campania 2000 în partea de V a edificiului basilical de secol VI p. Chr., în carourile 51 / N şi 52 / N.

În anii ‘70, în cele două carouri menţionate cercetarea se oprise pe nivelul corespunzător pavimentului de cărămidă al basilicii de secol VI, punând în evidenţă trei bordeie feudal timpurii: primul, pe trei sferturi demantelat, ale cărui resturi se păstrau în C. 51 / N; al doilea, din care se păstra latura de SE în C. 52 / N, încăleca zidul basilicii cu latura de E, distrugând o jumătate din grosimea acestuia şi folosind restul zidului drept parapet de sprijin; al treilea, păstrat parţial (latura de SE fiind Iipsă), era surprins în C. 51 / N, în C. 52 / N şi în C. 51 / O. Al treilea bordei era singurul din care se păstrau trei laturi întregi şi vatra-cuptor.

Bordeiele fără vatră-cuptor se aflau într-o relaţie secvenţială de contemporaneitate, laturile lor nefiind suprapuse ori intersectate. Al treilea bordei suprapunea bordeiul care distrusese jumătate din grosimea zidului basilicii, fiind posterior ca dată faţă de acesta.

În vara anului 2000 resturile de bordeie din C. 51 / N şi C. 52 / N au fost demontate pentru a se continua săpătura în profunzime, în vederea clarificării tehnicii de construcţie adoptată pentru ridicarea basilicii de sec. VI, precum şi a relaţiei acesteia cu zidul de incintă al cetăţii.

Săpătura a relevat faptul că, pentru construirea zidului de V al basilicii, s-a procedat la demantelarea unor edificii cu ziduri late de 0, 5 m, legate cu pământ, aflate în zona de lucru a edificiului basilical. Terenul din jurul temeliei zidului basilicii a fost curăţat de resturi ceramice şi de alte resturi ce vor fi existat în zonă ca urmare a locuirii acesteia, până la o adâncime de -0,6 / -0,7 m sub nivelul la care avea să fie montat în interiorul edificiului pavimentul de cărămizi. Despre tehnica de construcţie a zidului basilicii se poate constata că acesta a fost realizat prin ridicarea temeliilor într-un şanţ care depăşea cu circa 30 de cm, atât la interior cât şi la exterior, lăţimea construcţiei.

Din construcţiile care existau înainte de realizarea edificiului basilical de sec. VI au rămas numai temeliile de lut ale unei locuinţe cu două faze de existenţă, atât cât se poate judeca din suprapunerea, doar cu o mică abatere, a două temelii de lut galben, pe care erau fixate ziduri legate cu pământ. La interior, podeaua din lut galben era bine bătută. Dimensiunea parţial păstrată a construcţiei (partea care nu a fost tăiată de zidul basilicii) este de 5,3 m x 3,7 m x 3,9 m. Zidul de V al construcţiei, demantelată în vederea ridicării basilicii, se păstra la

-0,3 m sub nivelul de călcare al pavimentului de cărămizi al edificiului sacru, semn că până acolo solul fusese nivelat în dreptul intrării în basilică. Pe creasta acestui zid se afla bine fixată o bază de coloană din calcar (de la un pilon ce susţinea un pridvor la intrarea în basilică ?).

După puţinele materiale ceramice descoperite în zona locuinţei demantelată, se poate aprecia că aceasta a fost în funcţiune în secolul IV şi în secolul V (până spre sfârşitul acestuia). Sub temeliile locuinţei s-a profilat o altă construcţie, de mai mici dimensiuni, cu podea de lut galben, având aceeaşi orientare ca şi aceea prezentată anterior. Materialele ceramice fragmentare descoperite sub podeaua de lut conduc la concluzia că respectiva construcţie, după toate probabilităţile o modestă locuinţă, a fost contemporană cu basilica mică de sec. IV.

Degajarea colţului basilicii a demonstrat faptul că aceasta aproape "muşcă" din zidul cetăţii cu un colţ, ceea ce făcea imposibilă existenţa unui drum de strajă adosat zidului de incintă pe toată lungimea basilicii. Dificil era accesul şi la turnul în formă de potcoavă din colţul de N al cetăţii, spaţiul dintre absida basilicii şi zidul de incintă din partea de NE fiind foarte îngust.

Aceste observaţii, coroborate cu faptul că prin masivitate şi înălţime basilica de sec. VI domina, dar mai ales bloca, accesul spre un colţ de cetate, ridică un important semn de întrebare asupra utilizării zidului de incintă şi al turnului de colţ din zona basilicii în perioada de timp când aceasta a funcţionat. Cel mai probabil, la data când basilica fusese ridicată, zidul din zona acesteia fie era foarte înalt - permiţând o circulaţie pe un drum de strajă ridicat deasupra acoperişului edificiului basilical - fie era total nefuncţional în acest sector, singura zonă fortificată fiind aceea a castelului târziu.

Sectoarele III şi VI

Colectiv: Ioan I. C. Opriş (FIB)

Cercetările arheologice practicate în sectorul III din sectorul sudic al cetăţii de la Capidava (campania 2000) s-au concentrat în carourile T, Ţ şi V. Vom proceda, pe rând, la descrierea rezultatelor acestor săpături, după o scurtă prezentare a problematicii specifice acestui sector.

Pe lângă fazele cronologice ale marelui edificiu care este “Corpul de Gardă” - un horreum datat în secolele IV - VI p. Chr. (aflat în caroul b - Ţ 77 - 72), o problemă de primă importanţă se leagă de momentul amenajării fortificaţiei târzii, în colţul sudic al cetăţii, acolo unde s-au concentrat săpăturile noastre. Cercetările din ultimul deceniu realizate în sectorul III al cetăţii au putut oferi un plus de informaţie privitor la această problemă, în ciuda unei serii de impedimente obiective: aşezarea de bordeie de epocă bizantină suprapune şi deranjează ultimele straturi romano-bizantine din secolele VI - VII p. Chr.; nivelarea zonei sudice a cetăţii în timpul cercetărilor efectuate de către Grigore Florescu, atunci când amenaja linia de decauville, pentru degajarea eficientă a interiorului cetăţii; alunecările de teren din antichitate, vizibile în sectorul VII, pe fondul pantei naturale care curge spre Dunăre; în sfârşit, imposibilitatea valorificării, pentru moment, a relativ puţin numerosului material numismatic rezultat din sectorul III al cetăţii.

Mai multe ipoteze au fost avansate până acum în această privinţă: încă de la vremea publicării monografiei Capidavei, Grigore Florescu considera drept plauzibilă ridicarea sa în vremea împăratului Anastasius (491 - 518 p. Chr.), având în vedere şi faptul, potrivit căruia Procopius din Caesarea nu aminteşte, în De aedificiis, Capidava pe lista fortificaţiilor refăcute de către Iustinian (527 - 565)¹; pe baza analogiilor de plan cu fortificaţia de la Abusina (Eining), Sandor Soproni propunea o datare mai timpurie, considerând că acest castru târziu trebuie să fi fost ridicat cândva la sfârşitul secolului al IV-lea²; o datare îndrăzneaţă, dar fără analogii în epocă, realiza şi Petre Diaconu, atunci când propunea momentul ridicării acestui ansamblu de zid - bermă - şanţ în secolul al X-lea³. În afara zidului de incintă a castrului târziu, perpendicular pe curtina H a cetăţii, au mai apărut o clădire (C. 1 / 1994, în caroul Ţ - S 74 - 76), cu latura de 10 m, ce dispunea de compartimentări interioare şi care trebuie să fi fost folosită până în perioada imediat anterioară ridicării zidului de incintă amintit. Aceasta, realizată din piatră şi mortar de bună calitate, a fost deranjată de amenajarea şanţului castelului târziu şi de un bordei (B. 1 / 1994 în caroul T - Ş 75). Materialul arheologic recoltat poate fi datat fără probleme în epoca împăraţilor Anastasius şi Iustinian, fiind greu de operat diferenţieri cronologice mai clare. O serie întreagă de alte compartimentări mai pot fi observate în caroul Ţ - Ş 74 - 73, în continuarea porticului “Corpului de Gardă”, de data aceasta zidăria fiind amenajată într-o tehnică inferioară, din piatră şi pământ. Şi aici se poate observa ruptura ansamblului, datorată şanţului amintit, adânc de -1,3 m faţă de actualul nivel de călcare, şi a cărui colmatare cu straturi succesive romano-bizantine şi medievale a apărut clar în profilul săpăturii. În campania din 1998 a fost descoperită o monedă, un hemifollis din vremea lui Anastasius⁴, în caroul T 72, acolo unde pare să existe o nouă cameră care să o continue pe cea din caroul Ţ - T 74 - 73. Este greu de spus dacă aceasta poate să constituie un element sigur de datare, întrucât a fost descoperită pe resturile acestui zid, imediat sub stratul vegetal.

În ceea ce priveşte “Corpul de Gardă” propriu-zis, trebuie precizat faptul potrivit căruia zidurile primei faze, cu araze de cărămidă şi paramenţi în opus caementicium, prezintă trăsături asemănătoare cu zidurile celei mai vechi faze din sectorul V, datată în secolul IV p. Chr. Fazei a doua îi corespund pilele adosate curtinei H, fiind contemporană reamenajării ultimei, cândva în cursul secolului al V-lea p. Chr. În contextul arheologic al fazei a treia, care înseamnă noi modificări planimetrice (nava centrală este transformată în curte interioară şi este amenajat canalul longitudinal în interiorul său, dimpreună cu compartimentările din portic şi navele laterale), au fost descoperite monede datând din a doua jumătate a secolului al VI-lea (Iustin II şi Sofia). În portic a mai fost descoperită o piesă deosebit de rară, la rândul său un element important de datare, respectiv un etalon monetar din sticlă (exagium) din vremea împăratului Iustinian, databil în intervalul 545-565 p. Chr. Acesta era utilizat pentru cântărirea de solidi uşori, destinaţi subsidiilor spre barbaricum şi documentează faptul potrivit căruia camerele porticului nu mai sunt utilizate în ultima fază de existenţă a clădirii.

Dărâmarea, prin forfecare, a zidurilor de piatră cu pământ, precum şi dărâmarea la orizontală a arazei la zidurile perimetrale, pare a indica ca agent al distrugerii un seism, poate chiar cel atestat de sursele literare în anul 608 p. Chr. Cu un seism, oricum, coincide şi alunecarea de teren, care a ras nivelurile romane târzii şi romano-bizantine din sectorul VII, unde bordeiele s-au aşezat peste suprafaţa de lunecare. Dacă ţinem seama că aceleaşi bordeie medievale timpurii suprapun umplutura din şantul de apărare al castelului mic romano-bizantin, pare foarte plauzibilă amplasarea cronologică a acestuia din urmă imediat după atacul kutrigur din anul 559, în ultimii ani ai domniei lui Iustinian, ori poate într-un moment ulterior, neclarificat, situat între evenimentele istorice evocate şi începutul secolului VII p. Chr.

Campania 2000⁵

Caroul T 72. Săpăturile efectuate în acest carou au avut ca scop identificarea şi degajarea compartimentărilor existente la NE şi NV de porticul “Corpului de Gardă”, continuând investigaţiile campaniei precedente (1998) din caroul T - Ş 72. Atunci apărea zidul a ceea ce consideram drept o nouă încăpere, situată în continuarea celei din caroul Ţ - T 74 - 73, asociat cu descoperirea unei monede, un hemifollis din vremea împăratului Anastasius (emisiune datată 512 - 517 / 518 p. Chr). În această campanie a apărut un nou zid, aproximativ paralel cu limita caroului T 71, realizat din piatră legată cu pământ şi care a putut fi surprins pe o lungime de 3,82 m (dintre care 0,5 m în caroul Ş 72, unde este retezat de amenajarea şanţului castelului târziu). El pare să aibă o aliniere destul de clară cu un altul, descris mai jos, şi care a apărut tot în cursul ultimei campanii, în caroul V 72. În colţul de NV al caroului a apărut, imediat sub humus, un pavaj de cărămidă legată cu mortar gros de 0,05 m, tasat de dărâmătura de piatră. El este alcătuit din două rânduri de cărămizi (plus un altul incomplet) şi măsoară 1,82 m / 0,85 m. Dat fiind faptul că în imediata sa apropiere poate fi observată reluarea zidului din piatră cu mortar al castelului târziu, ceea ce s-a mai păstrat din acest pavaj ar putea fi pus în legătură cu existenţa unui acces, eventual chiar a unei porţi pentru spaţiul apărat în ultimele faze de existenţă ale fortificaţiei romano-bizantine. Zidul de la limita caroului Ţ - T 72 al camerei din caroul Ţ - T 73 - 74, dezvelit în campaniile anterioare, era, la rândul său, continuat de un altul paralel în careul descris aici, lăţimea spaţiului rezultat (un vestibul) fiind de cca. 1,6 m. Parţial sub ultimul şi cu aceeaşi orientare, apare zidul unei faze mai vechi, care avansa cu 0,25 m spre caroul T 73. Accesul în vestibul spre camera din caroul Ţ - T 74 - 73 era perpendicular pe uşa deja identificată în caroul T 73 (în anul 1994), în campania 2000 fiind descoperite pietre din cele trei trepte ale uşii principale, la o adâncime de -0,8 / -0,6 m faţă de nivelul actual de călcare. Spaţiul interior al vestibulului conţinea o dărâmătură groasă de cărămizi din chirpic sfărâmate şi multe fragmente din tegulele acoperişului, cele mai numeroase ţigle apărând însă la exterior, înspre zona centrală a careului. Tot în acest spaţiu au fost descoperite cele două amfore întregi, menţionate mai jos, împreună cu un opaiţ circular, lucrat cu ajutorul roţii rapide. În colţul sudic al careului, la o adâncime de -0,90m, au apărut şi două monede romano-bizantine din bronz⁶, sudate, pe una dintre acestea mai putându-se încă observa urmele materialului textil ale pungii în care erau depozitate. Ambele sunt folleis din vremea împăratului Iustinian, a căror datare corespunde anilor 542 - 543, respectiv 543 - 544 p. Chr.

Restul materialului din acest carou este doar într-o mică măsură alcătuit din ceramică medieval timpurie, respectiv funduri şi buze de oale-borcan, acestea fiind identificate mai ales înspre caroul Ş 72. Ceramica romano-bizantină este însă abundentă, iar amforele de tip LR 1 şi LR 2 predomină. Au mai fost descoperite şi alte fragmente de amfore din tipurile LR 4 şi spatheion. De asemenea, apar fragmente ceramice din categoriile veselei de bucătărie şi pentru băut (din care ilustrăm o ceaşcă cu profil este integral păstrat, dar nu şi pentru servitul mesei (exceptând, desigur, două fragmente ale unui aceluiaşi platou ARS Ware, forma Hayes 104, pe care pot fi văzute două orificii, realizate în vederea atârnării. În afară de ceramică, au mai fost selectate fragmente de pahare din sticlă, piese din metal corodat (cuie şi scoabe), oase, respectiv cărbune rezultat din suprastructura de lemn a ansamblului arhitectural prezentat mai sus. Între piesele ceramice, se remarcă un fragment de capac de chiup cu inscripţie cursivă în limba greacă, fragmentele amintite ale buzei de platou african forma ARS Ware Hayes 104, un opaiţ piriform de tip “danubian”, un altul circular lucrat la roată şi două amfore în bună stare de conservare, ambele de provenienţă pontică (cea dintâi, căreia îi lipsesc ansele şi gura, de tip ZeE 99 Sazanov 11 / Opaiţ E XI, în timp ce a doua aparţine tipului Kuzmanov XIII).

Caroul Ţ 72. Acest careu a fost deschis înspre NE, pe toată lungimea sa (5 m), pe o lăţime de 1 m şi o adâncime de -0,8 / -1,2 m, acolo unde mai puteau fi încă observate resturile zidului din piatră şi mortar ale castrului târziu. Scopul acestei investigaţii era acela de a oferi noi detalii asupra substructurii zidului respectiv. Lăţimea acestuia, atât cât a putut fi ea constatată, este de cca. 0,8 - 0,9 m, iar fundaţia sa este una foarte puţin adâncă, realizată în grabă, şi se aşează la -0,15 / -0,2 cm de actualul nivel de călcare din cetate, pe o dărâmătură de chirpic sfărâmat şi o aglomerare informă de pietre. Pe fundul săpăturii din acest an puteau fi observate (înspre caroul Ţ 71), o serie întreagă de pietre de mari dimensiuni, aproximativ paralele cu limita careului, reprezentând, probabil, elementele unui zid demantelat, aparţinând unei faze anterioare.

Materialul rezultat în această campanie constă în foarte puţină ceramică medievală timpurie (dovadă că nivelul de locuire respectiv nu afectează această porţiune de o manieră semnificativă), relativ numeroase fragmente de ceramică romano-bizantină, între care predomină cele de amforă, deşi au mai apărut şi câteva buze de oale de bucătărie, alături de opaiţe în diverse stări de conservare, urcioare sau fragmente de pahare din sticlă. De remarcat faptul că pe fundul săpăturii din acest an, înspre caroul U 72, a fost descoperit un opaiţ comun din tipul danubian, împreună cu un altul din acelaşi tip, dar aflat în stare fragmentară (doar un fragment din disc).

Caroul V 72. La limita cu caroul V 71 (la 0,15 - 0,2 m de martor) apare un zid realizat din piatră şi pământ, aproximativ pe acelaşi aliniament cu cel din caroul T 72. Traiectul său poate fi observat pe teren continuând şi în caroul U 71, unde se ridică la nivelul solului actual. El este mărginit de un pavaj pe toată lungimea sa, care a apărut în săpătură la o adâncime de -0,45 / -0,55 m de nivelul actual de călcare din cetate, diferenţa menţionată datorându-se faptului că panta sa urmează pe cea naturală, înspre Dunăre. Lăţimea cu care avansează pavajul înspre interiorul careului variază între 0,4 - 1,25 m, fiind mai pronunţată la limita cu caroul W 72, acolo unde începe să coboare şi se rupe brusc. Pe toată porţiunea unde a putut fi delimitat materialul ceramic descoperit este de epocă romano-bizantină. Un alt element de interes este reprezentat şi de descoperirea în centrul aceluiaşi careu a podelei unui bordei medieval timpuriu, pe o lungime de 2,4 m şi o lăţime de 1,83 m. Pentru acesta din urmă nu se păstrează zidurile perimetrale, pe care în contextul actual le-am putut doar aproxima la cca. 2,45 - 2,25 m. În continuarea podelei, pe latura dinspre porticul “Corpului de Gardă”, pare să se contureze vatra aceluiaşi bordei, a cărei structură este alcătuită din pietre de mari dimensiuni (0,85 x 1,12 m). Materialul romano-bizantin, respectiv medieval timpuriu descoperit în această campanie este relativ delimitat ca arie de cele două obiective enumerate, pavajul şi bordeiul din acest careu. Ceramica constă în numeroase funduri şi fragmente din porţiunea superioară a unor oale-borcan medievale, dar mai ales în piese de epocă romano-bizantină. Predomină amforele LR 1 şi LR 2, dar mai apar şi fragmente de amfore LR 4, spatheion sau pontice, alături de altele cilindrice de mari dimensiuni, din tipuri anterioare cronologic secolului VI p. Chr. Vesela pentru servitul mesei este reprezentată prin multe fragmente de buză, din tipurile LRC Ware 3, 8, 10 şi ARS Ware 87 şi 104, specifice pentru a doua jumătate a secolului V p. Chr. şi întreg secolul următor. Un singur fragment, din fundul unui castron, nu a putut fi identificat tipologic. Au fost recoltate şi fragmente ceramice din categoriile veselei de bucătărie şi pentru băut (pentru ultima, avem în vedere fragmente dintr-o cană cu gură trilobată, ce urmează fi supusă restaurării). În afară de ceramică, au mai fost selectate fragmente de pahare din sticlă şi piese din metal corodat (cuie şi scoabe). Un opaiţ relativ bine păstrat, din tipul dunărean, cu toarta zoomorfă (cap de berbec) a fost descoperit la -0,8 m, pe pavaj, înspre limita cu caroul W 72; un capac de chiup, fragmentar, decorat cu imaginea stilizată a unui peşte, a fost descoperit pe pavajul mai sus amintit; în sfârşit, pe latura dinspre caroul U 72, la -0,3 m, a apărut şi un nou follis din bronz, datat tot în timpul domniei lui Iustinian, anume între pietrele dintr-o dărâmătură ce urmează a fi complet evacuată în campania viitoare.

Dat fiind faptul că cercetările vor continua a se desfăşura aici şi în campania următoare, desenele profilelor rezultate din săpăturile careurilor V, Ţ şi T 72 vor fi realizate ulterior, pe măsura adâncirii pe toată suprafaţa cercetată în campania din anul 2000.

Note
Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava. Monografie arheologică, I, 1958, p. 69 - 72; R. Florescu, Date noi cu privire la cronologia Capidavei romane tîrzii, Pontica, VIII, 1975, p. 366 - 372.

² S. Soproni, Nachvalentinianische Festungen am Donaulimes, Studien zu den Militärgrenzen Roms, III, 13. Internationaler Limeskongreß, Aalen, 1983, Vorträge = Forschungen und Berichte zur Vor- und Frühgeschichte in Baden-Württemberg, Band 20, Kommissionsverlag Konrad Theiss Verlag, Stuttgart, 1986, p. 409 - 415, în sp. p. 410; pentru Abusina, M. Mackensen, Die Innenbauung und der Nordvorbau des spätrömischen Kastells Abusina/Eining, Germania, 72/2, 1994, p. 479 - 513.

³ R. Florescu, op.cit., p. 366 şi n. 4.

⁴ Datat a. 512 - 517 / 8 (identificate de Adrian Popescu, Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, Bucureşti).

⁵ Releveul de arhitectură pentru obiectivele rezultate în cursul campaniei de săpături arheologice din anul 2000 a fost realizat de către arh. Cătălin Georgescu, MNIR, Bucureşti, documentaţiei de specialitate alăturându-i-se, pe lângă desenele (Mona Petre, Universitatea de Artă, Bucureşti) şi fotografiile digitale ale celor mai reprezentative artefacte şi un număr de 3 grundriss-uri, pentru fiecare careu în parte.

⁶ Identificate de Viorel Petac, Cabinetul Numismatic al Academiei Române.

Sectorul de E (V şi IV)
Colectiv: Zaharia Covacef, Cătălin Dobrinescu (Universitatea “Ovidius” Constanţa, MINAC)
În colţul de E al cetăţii Capidava au fost trasate sectoarele V şi N. Cercetarea sectorului V pentru nivelurile medieval timpurii a fost realizată, în cea mai mare parte, până în anul 1958, iar rezultatele acesteia au fost cuprinse în monografia Capidava, vol. l; tot aici sunt cuprinse şi câteva locuinţe aparţinând aceleiaşi perioade descoperite în sectorul IV.

În anul 1975 am preluat cercetarea în acest sector prin demontarea bordeielor, înlăturarea dărâmăturilor şi a umpluturilor până la nivelul romano-bizantin. Desfăşurată într-un ritm Ient (cu campanii scurte şi, uneori, la doi ani) din lipsă de fonduri, cercetarea a fost impulsionată în ultimii zece ani, mai ales datorită integrării Capidavei între şantierele-şcoală, cu campanii anuale de şase săptămâni. Rezultatele sunt evidente atât prin monumentele din teren, cât şi prin materialele mobile. În ceea ce priveşte starea de conservare a monumentelor descoperite, deosebit de importante pentru înţelegerea dezvoltării Dobrogei în secolele IV - VI, trebuie să subliniem că zidurile ridicate în secolul IV se conservă mai bine decât cele mai târzii; se impun, pentru protejarea complexelor, câteva măsuri de conservare primară. Adăugăm faptul că nu doar intemperiile contribuie Ia distrugerea monumentelor, cât mai ales oamenii. La începutul campaniei anului 2000 am constatat urme ale trecerii "căutătorilor de comori" care, pentru a fi siguri că vor descoperi ceva, şi-au mutat detectoarele din câmp în cetate. Aceştia făcuseră mai multe gropi în construcţia C. 10, distruseseră profilul martorului dintre carourile M 73 şi N. 73, capătul martorului dintre carourile O 74 şi O 73, de asemenea făcuseră o groapă dreptunghiulară (L = 1,6 m, l = 1,1 m, ad. = -0,75 m) în interiorul construcţiei C. 6, lângă zidul de NE al acesteia, în dreptul arcului de descărcare de sub pavaj.

Obiectivele cercetării.

În campania din anul 2000 am urmărit:

- demontarea resturilor medievale din caroul Q. 74, care suprapuneau un zid romano-bizantin;

- cercetarea în suprafaţă şi adâncirea în construcţiile C. 9, C. 10, C. 6 şi C. 8;

- înlăturarea dărâmăturilor romano-bizantine din carourile O 77 - 76:

- demontarea martorului dintre carourile M. 73 şi N. 73.

Rezultatele cercetărilor. În caroul Q 74 se descoperise în campania din anul 1998 un bordei medieval timpuriu (B. 2 / 98), din care se păstra - destul de rău -, zidul dinspre NV, o amenajare circulară cu pietre, interpretată a fi un uscător pentru cereale şi un fragment din vatră. Demontarea acestor resturi (care, între timp, s-au distrus şi mai mult) a permis dezvelirea unui zid romano-bizantin, din cărămidă şi piatră legat cu mortar roz, pe direcţia N - S. În stadiul actual al cercetării nu putem atribui acest fragment de zid nici uneia dintre construcţiile descoperite până acum.

Construcţia C. 9 a fost degajată doar în partea de NE, partea sa de SV se află în carourile P 74 şi P 75; în ambele carouri au fost descoperite capetele zidurilor de NV şi, respectiv, de SE. Şi dacă zidul de NV (din caroul P 74) este bine conservat, zidul de SE (din caroul P 75) este distrus de dărâmăturile provocate de un incendiu. Aici, în mortarul zidului, am descoperit o monedă din bronz de la Constantin cel Mare, tip PROVIDENTIAE CAESS, atelier Heraclea, a. 324 - 330. În aceeaşi parte a construcţiei C. 9 au mai fost descoperite două monede: una de la Diocletian PF.AVG., tip CONCORDIA MILITVM, atelier KE Cyzic, înainte de reforma monetară din 298 p. Chr.; cea de a doua de la Justin II, 1/2 follis, Constantinopol, a. 566 / 567. Din caroul P 74, tot în C. 9, provine o monedă de la Mauriciu Tiberiu, Thessalonica, a. 588 - 589.

Materialele arheologice recuperate din C. 9 au fost afectate de incendiu, astfel că am găsit fragmentele de vase de sticlă deformate. În afara unui opaiţ întreg şi a unei plăci de broască (din fier), restul materialului este fragmentar: ceramică, sticlă. Între cărămizi, chirpici arşi şi resturi de bârne au apărut foarte multe cuie şi piroane din fier. În construcţia C. 10 am fost nevoiţi să ne adâncim, în primul rând datorită gropilor făcute de "căutătorii de comori". Săpătura se face pe un nivel de incendiu, cu foarte mulţi cărbuni. Fragmentele ceramice sunt afectate de foc, la fel fragmentele de sticlă, între care găsim şi un pahar. Tot de aici se recuperează multe cuie şi piroane din fier şi un "butuc" fragmentar din fier, probabil de la o roată. Menţionăm că aici au fost găsite în campaniile anterioare şi alte elemente din fier de Ia care.

În construcţia C. 6, îndreptând marginile gropii făcută de "căutătorii de comori" am constatat că stratul de incendiu este foarte gros. Pe toată suprafaţa încăperii sunt numeroase ţigle şi cărămizi, unele căzute aproape vertical. Pe toată suprafaţa ne-am adâncit cu circa 20 cm, intrând puţin mai profund în dreptul intrării de pe latura de SE, în locul de unde am fost nevoiţi să scoatem un coş din calcar de zdrobit, probabil, struguri.

Descoperirile din această încăpere sunt foarte bogate, cu multe materiale întregi şi întregibile. Între acestea remarcăm: un urcior miniatural, o amforetă, un castron, o oală cu două toarte, amfore cu striuri, un urcior trilobat; o amforetă fragmentară cu inscripţie şi cruce făcute pe gât cu vopsea roşie. S-au recuperat fragmente de tencuială alb cu roşu, fragmente de geamuri, multe cuie şi piroane din fier, fragmente de vase de sticlă. Tot de aici provine o monedă de la Constantius II / Constans, tip VOT / XX / MVLT / XXX, a. 341 - 346.

În construcţia C. 8 ne aflăm încă pe un nivel de umplutură şi dărâmături; datorită chiupului descoperit aici, pe care îl păstrăm in situ bine acoperit pentru a nu fi distrus, nu ne putem adânci prea mult în timpul unei campanii. Descoperirile sunt toate fragmentare: ceramică, sticlă etc. În această campanie s-au găsit aici: un inel fragmentar din bronz, o mărgică, un fragment mic de terra sigillatta, două lame de cuţit din fier, un cosor fragmentar, de asemenea din fier, precum şi cuie şi ceramică romano-bizantină. Cele patru monede descoperite în C. 8 sunt foarte prost păstrate şi, din această cauză, ilizibile. Au fost datate trei, astfel: jumătatea secolului IV; secolul V şi, probabil, a doua jumătate a secolului V.

În carourile O 77 - O 76 începem înlăturarea dărâmăturilor romano-bizantine formate din pietre, cărămizi, chirpici (unii păstraţi întregi), olane, toate amestecate cu materiale arheologice diverse.

Cele două carouri se află în continuarea construcţiei C. 1, spre SV. Înlăturarea dărâmăturilor a condus la descoperirea unei amenajări făcută în faţa intrării acestei construcţii, constând din doi stâlpi circulari (coloane) din piatră, ridicaţi la 2 m de C. 1, având între ei distanţa de 2,6 m; rolul lor îl vom putea defini după extinderea săpăturii. Între cei doi stâlpi a fost ridicat la un moment dat, probabil în secolul V, un zid de piatră legată cu pământ.

Materialul arheologic descoperit este foarte variat şi numeros: fragmente ceramice romano-bizantine, diverse fragmente de sticlă (pahare şi geam); cuie şi piroane; elemente de încuietori din fier; monede. Remarcăm între materialele ceramice: o căniţă, două amfore cu striuri, un chiup înalt de circa 1 m, un opaiţ căruia îi lipseşte ciocul, două castroane mici şi unul mare care are în interior un decor geometric realizat cu vopsea roşie, o strecurătoare fragmentară, fragmente de ceramică stampată. Dintre materialele din fier remarcăm: o splintă, trei balamale, un butuc, o bară ş. a. Dintre cele trei monede, una este de la Constans, tip VOT / XX / MVLT / XXX, a. 341 - 346; celelalte două sunt ilizibile, una fiind chiar exfoliată.

Pentru a evita accidentele de orice fel am fost nevoiţi să demontăm, martorul dintre carourile M 73 şi N 72, care fusese scobit de "căutătorii de comori''; demontarea acestuia a urmărit înlăturarea nivelurilor medieval timpurii acestea fiind cele mai afectate. Se recuperează foarte multe fragmente ceramice, tip Dridu - oale şi căni -, două capace, fragmente de ceramică smălţuită şi fragmente de ceramică pictată cu vopsea neagră; de asemenea, s-au găsit şase împungătoare din os, o fusaiolă, un ac de păr din os, fragmentar şi greutăţi pentru plase de pescuit. În martorul dintre carourile O 73 - O 74 apar foarte multe fragmente ceramice romano-bizantine, diverse, care nu se pot întregi. Tot aici găsim o monedă de tip FEL TEMP REPARATIO, a. 346 - 350.

Materialul arheologic a fost adus la muzeul din Constanţa pentru a fi prelucrat, întâi în laboratorul de restaurare, apoi din punct de vedere ştiinţific: clasare, fişare, desenare, datare.

Obiectivele cercetării viitoare. Ne propunem ca până în campania din 2007 să epuizăm stratul medieval timpuriu şi dărâmăturile din zona de E a cetăţii, până la via principalis, astfel încât să avem imaginea întregului complex de construcţii databil în secolele IV - VI. Strategia viitoare va fi sugerată de rezultatele acestor săpături.
Bibliografie
1. Zaharia Covacef, Pontica, 21 - 22, 1988 - 1989, p. 189 - 196;

2. Radu Florescu, Zaharia Covacef, Pontica, 21 - 22, 1988 - 1989, p. 197 - 247;

3. Zaharia Covacef, Emilia Corbu, Pontica, 24, 1991, p. 287 - 297;

4. Zaharia Covacef, Pontica, 25, 1992, p. 245 - 251;

5. eadem, Pontica, 28 - 29, 1995 - 1996, p. 95 - 120;

6. eadem, Roman Frontier Studies XVII / 1997, Zalău, 1999, p. 813 - 826;

7. eadem, Pontica, 32, 1999, p. 137 - 186;

8. Zaharia Covacef, C. Dobrinescu, Pontica, 32, 1999, p. 273 - 283.

Sectorul de SV al castrului
Colectiv: Miron Costin (ULB Sibiu), studenţi ai Universităţii “Lucian Blaga” Sibiu
În campania din anul 2000 au fost reluate săpăturile în sectorul VII - colţul de SV al cetăţii Capidava. În această zonă cercetările anterioare s-au oprit la nivelul de locuire feudal timpurie, sec. X - XII, constituit dintr-un complex de bordeie dispuse în terase joase.

Reînceperea săpăturilor în sectorul VII urmăreşte stabilirea modului în care castrul se termina spre Dunăre, dat fiind faptul că aici relieful coboară spre fluviu, iar unele construcţii târzii sunt întrerupte brusc aproape de buza pantei.

În prima fază au fost stabilite cinci puncte de lucru în care s-a procedat la curăţarea bordeielor 10, 1, 2, 3 şi 18 pentru localizarea lor în plan, în vederea demontării. După debutul demontării lucrările au avansat anevoios din cauza nivelelor diferite la care au fost amplasate bordeiele 1, 10, şi 18, şi din pricină că în podeau acestora am găsit resturi din bordeie mai vechi.

Inventarul arheologic dat la iveală indică nivele de locuire diferite; tipologia ceramicii arată că zona săpată a fost locuită în sec. XI - XII (mic vas borcan), un fragment de brăţară de sticlă tricoloră în torsadă, fragmente cu decor meandric şi striuri de diferite mărimi, pastă grosieră cenuşie şi gălbuie). Ceramica uzuală bizantină găsită în podeaua bordeielor indică sec. VI - VII (stratul în care au fost săpate fundaţiile locuinţelor). Printre fragmentele ceramice bizantine se numără şi o parte dintr-un opaiţ de tip egiptean.

Lucrul a devenit greoi după demontarea zidurilor bordeielor 1 şi 10 şi săparea martorilor dintre bordeiele 1 şi 10 şi 1 şi 2. În dreapta bordeiului cu numărul 10 sub un strat de moloz a apărut o grămadă de pietre, probabil o dărâmătură care complică situaţia pentru că este situată cu 70 cm. mai sus decât podeaua bordeiului cu numărul 10. Tot aici, lipit de zidul bizantin de sec. VI, a ieşit la iveală un zid lung de 1,5 m. din piatră de calcar legată cu pământ pe un traseu curb care înconjoară dărâmătura pomenită mai sus. Zidul este de altă factură decât cea a bordeielor.

Atât în campania 1999 cât şi în 2000 s-au efectuat conservări şi consolidări ale ruinelor. În campania 1999 s-au conservat prin rostuiri curtinele A şi B, iar în 2000 curtinele C şi D. În perspectivă urmează să se continue cu plombarea şi rostuirea curtinelor, să se plombeze şi consolideze şapa de beton care acoperă zidul de incintă şi să se abordeze consolidarea instalaţiei portuare de pe malul Dunării. Va intra, de asemenea, în proiectare restaurarea termelor. Proiectarea şi execuţia lucrărilor de conservare se face, sub conducerea arh. Dana Sarvaş.

Planşa 11