Academia de Studii Economice Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale Master Afaceri internaţionale Mediul international de afaceri -note de curs- autor Prof univ dr. Dumitru miron bucureşti 2010 Cap

Tabel 3.6. Locul ocupat de fiecare ţară în cadrul analizei de tip input/output

Ţara	Input	Output	Indicele cumulat al inovării
Suedia	1	1	1
Elveţia	3	1	2
Finlanda	2	3	2
Danemarca	5	4	4
Germania	7	5	5
Austria	9	7	6
Belgia	6	12	7
Marea Britanie	8	11	8
Olanda	11	8	9
Franţa	12	10	10
Islanda	4	16	11
Luxemburg	18	6	12
Irlanda	17	9	13
Norvegia	10	15	14
Italia	20	13	15
Estonia	13	22	16
Slovenia	16	20	17
Ungaria	19	18	18
Spania	22	14	19
Cipru	14	25	20
Portugalia	21	21	21
Lituania	15	28	22
Cehia	27	19	23
Bulgaria	23	26	24
Polonia	25	24	25
Slovacia	28	17	26
Grecia	26	27	27
Letonia	24	29	28
România	29	23	29

Sursa:European Innovation Scoreboard, 2005
Noii membri ai UE prezintă performanţe sub media europeană din perspectiva inovării, în parte şi datorită faptului că multe dintre aceste ţări, deţin un nivel redus de invenţii şi inovaţii brevetate sau brevetabile. Analiza principalelor provocări pentru aceste ţări ne determină să observăm că acest nivel redus nu provine din investiţiile extrem de reduse făcute în domeniul cercetării şi dezvoltării, ci cu precădere, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu, din creşterea eficienţei cu care sunt utilizate fondurile publice sau private alocate acestui domeniu.

Odată ce acest lucru va fi făcut, cu certitudine că va creşte şi numărul brevetelor obţinute de aceste ţări, oferind în acest fel o susţinere infrastructurală adecvată pentru companii.

Pe de altă parte, dacă ne referim la ţările din vârful clasamentului, constatăm că deşi Finlanda şi Suedia sunt lideri europeni ai inovării, ambele ţări deţin performanţe economice, din perspectivă statică, sub media europeană. Astfel PIB-ul/locuitor, în cazul ambelor ţări, se situează sub nivelul înregistrat în majoritatea ţărilor aflate în partea superioară a clasamentului, şi nu numai.
Mult mai îngrijorător pare să fie faptul că, spre exemplu, în anul 2003, productivitatea muncii (pe oră) în Finlanda a fost de numai 92,6% faţă de media europeană raportată la UE 15. Totuşi rata de creştere a PIB-ului este, în ambele ţări, în ultimii 10 ani, cu mult peste media europeană, ceea ce oferă o perspectivă favorabilă pe termen mai lung. Cheia reuşitei acestor două ţări pare să constea în capacitatea lor de a obţine în totalitatea lor avantajele ce decurg din investiţiile pe termen lung realizate până în prezent.

Deosebit de interesant poate fi şi faptul că UE devansează SUA în ceea ce priveşte cercetarea finanţată de sectorul de afaceri. Şi mai surpinzător pare să fie faptul că ponderea cea mai mare a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare finanţate de sectorul de afaceri, in totalul acestei categorii de cheltuieli, o regăsim în Ungaria 41,5%, Portugalia 23,5% sau Cipru 23,3%. Aceste de ponderi sunt de trei patru ori mai mari decât media europeană, dar acest lucru nu se constituie neapărat într-un lucru pozitiv. Astfel, este foarte posibil ca ponderea să fie foarte mare deoarece cheltuielile publice alocate acestui sector sunt extrem de reduse sau, pentru că există un nivel foarte redus al cercetării derulate la nivelul companiilor.

Lipsa cercetării interne, datorită spre exemplu lipsei de personal competent în cadrul companiilor, le obligă pe acestea să-şi externalizeze astfel de activităţi. O analiză mai atentă a acestui indicator dovedeşte că, în timp, pe măsura dezvoltării companiilor, cercetarea care era cândva externalizată, a fost readusă la nivelul companiei, în directă corelaţie cu creşterea competitivităţii firmelor.

Un alt indicator care poate avea conotaţii diferite de la ţară la ţară este cel referitor la numărul de mărci înregistrate. Astfel, mulţi dintre noii membri ai UE au raportat şi vor raporta şi în continuare, vreme de câţiva ani, un număr ridicat de mărci comerciale înregistrate la entităţile competente la nivel naţional. Multe dintre acestea însă, nu sunt în fapt noi mărci comerciale, ci sunt înregistrări făcute de către filialele marilor companii transnaţionale care după venirea lor pe noile pieţe trec la astfel de operaţiuni, însă înregistrarea iniţială a respectivelor mărci fusese făcută anterior, în alte ţări mai dezvoltate.

Nivelul de complexitate, al cererii de consum se poate constitui într-un factor determinant pentru inovare. Astfel cu cât cererea existentă la nivel naţional este mai sofisticată şi mai exigentă, cu atât determină companiile la un proces de inovare continuă şi astfel cresc şansele acestora de a fi mai competitive la nivelul pieţelor terţe unde vor acţiona prin internaţionalizarea afacerilor derulate.

„Innobarometrul”⁶² din 2005, oferă o anumită comensurare a caracteristicilor cererii inovative existente la nivel european, pe baza unui studiu realizat pe un aşantion de 30000 de europeni din cele 25 de state membre UE, plus Bulgaria, România şi Turcia. Acest studiu a urmărit să identifice cât de atraşi se simt europenii de produsele sau serviciile noi, întelegând prin acestea atât produse ori servicii nou apătute cât şi unele deja existente, dar care au fost semnificativ îmbunătăţite.

Ca urmare europenii din ţările menţionate pot fi împărţiţi în patru mari categorii:

• 
  11% sunt entuziasmaţi de astfel de produse ori servicii
  
• 
  39 % se consideră atraşi de inovaţii
  
• 
  33% sunt refractari la astfel de elemente
  
• 
  17% sunt împotriva inovării.
  

Primele două categorii, respectiv 50% dintre subiecţi pot fi consideraţi ca făcând parte din categoria consumatorilor cu atitudine favorabilă inovării, fiind chiar promotorii unor astfel de acţiuni prin „presiunea” atitudinală creată asupra companiilor.

Figura 3.7. - Percepţia inovării la nivel european

Sursa: Innobarometer 2005
La nivel de ţară, aparent campioanele inovării, din perspectiva percepţiei populaţiei sunt Malta, Slovacia, România şi Italia, iar perdanţii par să fie Polonia, Letonia, Germania şi Finlanda, ţări ai căror cetăţeni par sa nu fie foarte încântaţi de invenţiile apărute. Interesant este şi faptul că în cazul Maltei, Slovaciei, României şi Franţei, ţări cu o pronunţată deschidere a populaţiei către inovatie, analiza prezentată anterior şi care folosea o abordare de tip input/output relevă faptul că toate aceste ţări au o mai bună rată output/input comparativ cu media europeană.
Cu certitudine, există o foarte strânsă corelaţie între caracteristicle inovării la nivel naţional şi atractivitatea mediului de afaceri din acea ţară. Teoretic cel puţin, cu cât o ţară are o mai mare deschidere către inovare, are abilitatea necesară de a produce noi bunuri se servicii inovative sau prezintă caracteristicile unui mediu puternic inovativ, cu atât vor exista mai mulţi investitori atraşi de o astfel de localizare.
Cap. 4 Mediul internaţional de afaceri – abordare teoretică

1. 
   Delimitări conceptuale
   

Sintagma „afaceri internaţionale” se referă la o largă varietate de activităţi industriale, agrare şi din domeniul serviciilor, întreprinse la nivel internaţional, de un mare număr de organizaţii diferite. Aceste organizaţii pot fi conduse de câte o singură persoană, pot fi mici societăţi private sau giganţi industriali cu mii de angajaţi şi cifre de afaceri de sute de milioane de dolari. Afacerile internaţionale nu sunt neapărat deţinute de cetăţenii unei anumite ţări, ele sunt cele ce se desfăşoară în diferite locaţii. Coca-Cola, McDonald’s sunt doar două exemple în acest sens, dar lista este foarte lungă.

Mediul internaţional de afaceri desemnează condiţiile în care se derulează afacerile la nivel global. El este determinat de anumiţi factori ce interacţionează unul cu altul, putând fi rezumaţi în ceea ce specialiştii denumesc matricea PESTLE: factori politici, economici, socioculturali, tehnologici, legali şi ecologici/ etici. În figura 1 putem regăsi sinoptic toate aceste forţe ce contribuie la definirea arhitecturii mediului internaţional de afaceri.
Impactul fiecăruia dintre aceşti determinanţi, precum şi interacţiunea dintre ei variază de la ţară la ţară. Prin urmare, comportamentul decidenţilor de la nivelul companiilor va trebui să varieze, la rândul său, ca un răspuns la aceste forţe. Caracteristicile individuale ale fiecărei întreprinderi (cum ar fi natura proprietăţii, abilitatea de adaptare la schimbare, managementul resurselor umane) vor determina un comportament distinct şi unic pentru fiecare companie în parte⁶³.
În raport cu sistemul întreprindere, mediul de afaceri se structurează pe două niveluri: general şi specific.
Mediul specific reuneşte factorii şi influenţele cu impact direct şi durabil asupra fiecărei întreprinderi în parte.Din această categorie de elemente de mediu fac parte:

• 
  furnizorii;
  
• 
  clienţii;
  
• 
  concurenţii;
  
• 
  instituţiile financiar-bancare cu care întreprinderea are relaţii directe;
  
• 
  structurile de piaţă din ramura din care face parte între­prinderea;
  
• 
  structurile asociative ale căror orientări afectează direct întreprinderea: federaţii patronale şi uniuni sindicale etc.
  

Sursa: Neil Harris, “European Business”, Second Edition, Macmillan Press LTD, Londra, 1999, pag. 3
Caracterul nemijlocit al condiţionărilor şi implicaţiilor exer­citate de factorii de mediu citaţi mai sus asupra funcţionării fiecărei firme a condus la reunirea lor în categoria generică a „purtătorilor de interese” în raport cu întreprinde­rea respectivă (engl. - "stakeholders").
Mediul general reuneşte forţele şi influenţele ce afectează într-o perioadă dată, într-o măsură mai mare sau mai mică, existenţa şi funcţionarea tuturor firmelor din acelaşi spaţiu sau sistem economic.Din această categorie de factori de mediu fac parte:

1. 
   reglementările legislative şi administrative;
   
2. 
   normele de etică a afacerilor şi codurile de conduită comercială etc;
   
3. 
   tehnologiile;
   
4. 
   ecosistemul;
   
5. 
   parametrii de referinţă ai funcţionării sistemului macroeconomic: rata dobânzii, fiscalitatea, cursul valutar, indicii bursei, etc;
   
6. 
   corelaţiile macroeconomice de bază, dezechilibrele şi crizele economice (inflaţia şi şomajul, recesiunea etc);
   
7. 
   factorii culturali;
   
8. 
   mediul internaţional.
   

Elementele mediului general reprezintă, deci, factori comuni de influenţă asupra multitudinii agenţilor economici, pe care îi afectează neselectiv, şi - de regulă - indirect, prin intermediul elementelor de mediu specific.

Natura elementelor de mediu conduce la diferenţierea, în ambientul fiecărei companii, a unor forţe şi influenţe gru­pate pe următoarele dimensiuni ale mediului de afaceri:

• 
  mediu economic;
  
• 
  mediu tehnologic;
  
• 
  mediu social politic;
  
• 
  mediu cultural;
  
• 
  mediu natural.
  

În tabelul nr. 4.1 se prezintă succint particularităţile fiecăre­ia dintre aceste dimensiuni ale manifestării mediului în ra­port cu întreprinderea.

Tabelul 4.1. Dimensiunile mediului de afaceri al întreprinderii

Dimensiunea de mediu	Natura şi conţinutul specific	Impactul exercitat asupra întreprinderii
mediul economic	Se referă la disponibilităţi şi constrângeri care ţin, în principal, de resursele şi de procesele de atragere, alo­care, utilizare a acestora în concordanţă cu scopul acti­vităţii fiecărei firme.	afectează alocarea in­ternă a resurselor, perfor­manţele de funcţionare şi poziţionarea pe piaţă; intervine preponderent pe latura decizională a funcţionării întreprinderii.
mediul tehnologic	Se referă la instrumen­tarea, sub aspectul proce­deelor şi infrastructurii, a proceselor care alcătuiesc activitatea de bază a fie­cărei întreprinderi.	vizează capacitatea întreprinderilor de a recep­ta tendinţele tehnologice adecvate profilului lor; ridică problema saltu­rilor şi decalajelor tehno­logice a comportamentelor inovative şi capitalizării competenţelor tehnice.
mediul social politic	Se referă la decizii, orien­tări programatice, intere­se specifice, curente de opinie şi iniţiative ale diverselor forţe sociale şi politice, aplicate în dife­rite moduri asupra între­prinderilor.	impactul este intens şi provine, în principal, din partea unor instituţii social - politice; entităţile societăţii civi­le şi publicul dobândesc o influenţă crescută.
mediul cultural	Se referă la valori, nor­me, criterii de evaluare şi apreciere a scrisurilor, acţiunilor, tradiţii şi atitu­dini care îşi regăsesc influenţele în activitatea întreprinderilor.	acţionează preponde­rent prin mijloacele de comunicare în masă; se regăseşte în preferin­ţe, opţiuni şi modele de comportament.
mediul natural	Se referă la rolul naturii ca spaţiu de desfăşurare a vieţii economice, al resurselor naturale ca fac­tor de producţie.	problema producţiei ecologice capătă o impor­tanţă şi o recunoaştere spo­rită pe plan internaţional; situaţiile de criză ecolo­gice şi catastrofă naturală au, de regulă, consecinţe defavorabile asupra între­prinderilor.

Sursa: Tatiana Moşteanu (coord), Felicia Alexandru, Horaţiu Dragomirescu, “Firma în mediul concurenţial”, edit. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, pag. 61.
Relaţia dintre companie şi mediul său de afaceri prezintă un interes major atât pentru teoreticienii, cât şi pentru practicienii economiei.

Din punct de vedere teoretic, elaborarea unor reprezentări pertinente asupra acestei relaţii şi a termenilor ei constituie o condiţie esenţială pentru a se putea obţine soluţii valide de gestionare a interacţiunilor întreprindere - mediu.

Din punct de vedere practic, este importantă abor­darea relaţiei firmă - mediu de afaceri de pe poziţii­le angajării strategice în direcţia obţinerii de avantaje comparative şi competitive durabile. Starea mediului de afaceri şi tendinţele acestuia devin, astfel, pentru firmă, obiect de supra­veghere şi analiză, precum şi reper esenţial pentru proiecta­rea şi selecţia de alternative strategice.

Conceptele de „companie” şi „mediu de afaceri” sunt, prin esenţa lor, corelative, în sensul că se presupun reciproc şi se definesc prin raportarea unuia la celălalt.

Organizaţia se defineşte ca o entitate activă a sistemului economic, de natura unei entităţi autonome, înzestrată cu resurse pe care le utilizează în scopul exercitării, în mod stabil şi structurat, a unor funcţiuni referitoare la producţie, servi­cii, schimb etc. Orice organizaţie se individualizează prin misiunea îndeplinită şi dispune de capacitatea de a adopta şi aplica decizii proprii, reprezentând un cadru de manifestare a liberei iniţiative economice. O firmă funcţionează sub forma unui complex de acţiuni intercondiţionate, promovate într-un mediu economico-social ambiant, în care tinde să se integreze adaptiv, dar pe care, în acelaşi timp, îl poate influenţa.
În economia contemporană există o mare diversitate tipo­logică de companii. Astfel, după obiectivul urmărit în activitatea lor, există organizaţii cu scop lucrativ sau non-lucrativ; după forma de proprietate se disting întreprinderi private, publice sau mixte; după regimul juridic de organiza­re şi funcţionare există regii publice, companii naţionale sau diferite variante de societăţi comerciale; după dimensiunea lor (reflectată de numărul de personal, mărimea capitalului social şi a cifrei de afaceri) se disting întreprinderi mari şi, respectiv, întreprinderi mici şi mijlocii.

Pe fondul acestei diversităţi tipologice, pot fi identificate, la nivelul oricărei întreprinderi, trei meta-funcţiuni generice:

• 
  autoîntreţinere şi autoreproducere;
  
• 
  relaţionare cu alte entităţi active;
  
• 
  transformare ca efect al propriei funcţionări pentru înde­plinirea proiectului asumat.
  

Mediul de afaceri al organizaţiei se defineşte, în sensul cel mai general, drept spaţiul exterior frontierelor sistemului întreprindere. Mediul reprezintă, pentru acest sistem, ambi­entul în care el există şi funcţionează. Relaţia organizaţie - mediu ambiant este completă şi dinamică:

• 
  firma, ca entitate activă, se individualizează şi se delimitează prin raportare directă la mediul său ambiant;
  
• 
  fiind un sistem deschis, firma dezvoltă o interfaţă sensibilă cu mediul; aceasta receptează influenţele provenite dinspre mediul său ambiant şi, de asemenea, permite exercitarea de către aceasta a unor acţiuni orienta­te către mediu;
  
• 
  mediul reprezintă spaţiul de afirmare a autonomiei firmei şi cadrul de manifestare a comportamen­tului său.
  

Ţinând seama de aceste aspecte, mediul de afaceri al firmei apare drept ansamblul factorilor şi influenţelor externe în măsură să-i afecteze funcţionarea şi dezvoltarea.⁶⁴

Prin urmare, cunoaşterea şi înţelegerea acestui concept de către factorii de decizie ai fiecărei entităti comerciale este esenţială pentru obţinerea şi consolidarea unei poziţii concurenţiale solide pe piaţa pe care activează.

2. 
   Principalele caracteristici ale mediului de afaceri contemporan
   

Una din caracteristicile definitorii ale evoluţiei mediului de afaceri la scară mondială - în a doua jumătate a secolului al XX-lea - este tendinţa de trecere de la internaţionalizare la globalizarea vieţii economice. Această tendinţă se înscrie într-un proces istoric multisecular, care s-a desfăşurat progresiv, dar şi cu discontinuităţi şi reculuri, în domeniul relaţiilor comerciale (expansiunea comerţului mondial), al investiţiilor în străinătate (internaţionalizarea producţiei), al structurilor organizaţionale de afaceri (internaţionalizarea firmei).

În noul mileniu, sub presiunea unui complex de forţe de natură economică, tehnologică şi politică, procesul internaţionalizării intră într-o nouă etapă, cea a emergenţei unei economii globale, întemeiată pe un sistem de interdependenţe transnaţionale în comerţ, producţie şi în domeniul financiar.

"Noua economie mondială" se caracterizează printr-o nouă bază tehnologică, prin extinderea şi intensificarea relaţiilor de afaceri, modificarea raporturilor de forţe în plan economic şi politico-militar şi o nouă modalitate de definire a relaţiei dintre naţional şi internaţional.⁶⁵

Analizând din puct de vedere sistemic complexitatea mediului de afaceri contemporan, se pot remarca anumite caracteristici generice ale acestuia care trebuie avute în vedere la construirea tuturor planurilor şi strategiilor unei companii ce se doreşte a fi competitivă.

Pot fi astfel evidenţiate câteva trăsături principale, printre cele mai relevante situându-se următoarele:

1. 
   Dematerializarea activităţii economice
   

Această tendinţă decurge din avansul societăţii post-industriale, bazată pe informaţie şi cunoaştere. În cadrul acestui nou tip de societate, către care evoluează lumea contempora­nă, resursele informaţionale capătă o pondere determinantă în funcţionarea sistemelor economice, în satisfacerea necesi­tăţilor individuale şi sociale.

Ca forme specifice de manifestare a acestei tendinţe pot fi enumerate:

• 
  extinderea gamei bunurilor informaţional-intensive care încorporează cu ponderi ridicate investiţia umană de inteligenţă şi creativitate, sub forma muncii de concepţie;
  
• 
  proliferarea muncii informaţionale, reprezentată prin pos­turi de lucru informatizate şi prin lucrători cu calificare foarte înaltă;
  
• 
  constituirea, în economiile naţionale, a unui sector al informaţiei (sector cuaternar), care reuneşte activităţile de cercetare, testare şi diseminare a informaţiei;
  
• 
  în funcţionarea întreprinderilor, activele intangibile capătă o importanţă superioară celei deţinute de activele clasice; activele intangibile, de natura capacităţii creative, a fondului de cunoştinţe şi inovaţii, a experienţei de producţie se afirmă tot mai pregnant drept principale surse de viabilitate, şi performanţă competitivă pentru întreprindere.
  

2. 
   Internaţionalizarea mediului de afaceri
   

Extinderea relaţiilor economice şi crearea unui mediu de afaceri internaţional s-au realizat pe seama a două mari procese: mai întâi, prin dezvoltarea comerţului mondial, proces progresiv în perioada deschisă de marile descoperiri geografice şi care, în epoca modernă, a atins apogeul în anii de glorie ai liberului schimb (a doua jumătate a secolului al XlX-lea); apoi, prin creşterea rapidă a investiţiilor directe sau de portofoliu realizate în străinătate, o dată cu începutul secolului al XX-lea, şi consacrarea acestora - în interdependenţă cu relaţiile comerciale - ca formă de internaţionalizare a producţiei.

Internaţionalizarea mediului de afaceri se manifestă prin procese cum sunt:

• 
  accentuarea interdependenţelor dintre economiile naţionale;
  
• 
  dezvoltarea firmelor multinaţionale;
  
• 
  intensificarea cooperării în domeniul economic;
  
• 
  promovarea unor măsuri de concertare a activităţilor naţionale în raport cu anumite probleme economice globale (subdezvoltarea, poluarea, transferul de tehnologie);
  
• 
  consacrarea unor practici şi norme recunoscute pe plan internaţional în domeniul afacerilor;
  
• 
  intensificarea fluxurilor transfrontiere în materie de informaţii, cunoaştere ştiinţifică şi tehnică de comuni­care în masă, fluxuri care, prin natura lor, au o dimensi­une mondială şi care practic nu cunosc graniţe.
  

3. 
   Intensificarea caracterului concurenţial al mediului de afaceri concretizată în:
   

• 
  apariţia unor poli de concentrare a puterii economice (Uniunea Europeană, SUA, Japonia şi zona Pacificului;), aflate într-un raport de forţe supus unor continue tendinţe de reaşezare;
  
• 
  simultaineitatea între acţiunile de promovare a concuren­ţei pe pieţele internaţionale şi, respectiv, pe pieţele naţionale;
  

Caracteristicilor reţinute ca relevante pentru starea şi ten­dinţele mediului de afaceri contemporan le corespunde nece­sitatea existenţei, în întreprinderi, a unor sisteme de gestiune concurenţială; acestea au menirea de a asigura observarea cuprinzătoare, permanentă a mediului de afaceri şi transfor­marea informaţiilor de mediu în repere ale demersului strategic.

3.