Academia de Studii Economice Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale Master Afaceri internaţionale Mediul international de afaceri -note de curs- autor Prof univ dr. Dumitru miron bucureşti 2010 Cap

Grupând între ele dimensiunile găsite de Hofstede, se pot determina următoarele cinci mari tipuri de culturi:

1. 
   cultura nordică, definită prin individualism, „feministă”, cu o distanţă mică faţă de putere şi dispusă la asumarea de riscuri (Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda şi Finlanda);
   
2. 
   cultura anglo-saxonă, (cu reprezentanţii ei de frunte Statele Unite şi Marea Britanie, dar şi Canada, Australia, Noua Zeelandă, Irlanda, Africa de Sud) definită prin individualism, „masculinitate”, distanţă redusă faţă de putere şi prin evitarea incertitudinii;
   
3. 
   cultura latino-americană, caracterizată prin colectivism, „masculinitate”, distanţă mare faţă de putere şi cu slabă evitare a incertitudinii (Argentina, Venezuela, Mexic, Chile, Columbia, Peru);
   
4. 
   cultura sud-est asiatică, definită prin colectivism, „masculinitate”, distanţă mare faţă de putere şi slabă evitare a incertitudinii (Singapore, Filipine, Hong Kong, Indonezia, Thailanda);
   
5. 
   cultura Europei latine, caracterizată prin relativ individualism, „masculinitate” moderată, distanţă relativ mare faţă de putere şi evitarea incertitudinii (Franţa, Belgia, Italia, Spania, Portugalia)
   

Noi trebuie să fim precauţi în interpretarea rezultatelor, deoarece studiul său nu ia în considerare diferenţierile din interiorul fiecărei ţări. Un manager ştie că încadrarea unei ţări în oricare din dimensiunile culturale prezentate mai sus constituie o generalizare, şi deci o suprasimplificare, pentru că pot apărea variaţii datorate subculturilor, regiunilor sau chiar indivizilor.

Totuşi, Hofstede a reuşit ceea ce alţi cercetători au încercat să facă mulţi ani, lăsând în sarcina altora efectuarea de cercetări multiculturale amănunţite. Munca sa laborioasă de cercetare ne ajută să înţelegem mai bine care sunt motivele care stau în spatele diferenţelor culturale dintre state şi care sunt implicaţiile acestora în conducerea afacerilor.
5.2.3.2. Dimensiunile culturale în viziunea lui Fons Trompenaar
Cultura este pentru cercetătorul olandez Fons Trompenaar „modalitatea prin care un grup social îşi rezolvă problemele”. “Nu este important cum înţelegi diferenţele naţionale. Eu cred că nu vei ajunge niciodată să înţelegi alte culturi. Cei care sunt căsătoriţi ştiu că este imposibil să îi înţelegi chiar pe cei care provin din propria ta cultură” (Trompenaars & Hampden-Turner, 1998).

Trompenaar (în cartea sa Riding the Waves of Culture) a studiat domeniul dimensiunilor culturale din triplă perspectivă, folosind sondaje efectuate pe mai bine de 30.000 de angajaţi din peste 50 de ţări.

În modelul său, care cuprinde şapte dimensiuni culturale, Trompenaar analizează culturile naţionale din perspectiva relaţiilor între persoane (primele cinci dimensiuni), concepţiei despre timp (cea de-a şasea) şi relaţiei cu mediul (ultima).

Tabel 7.6. Variabilele culturale în viziunea lui Fons Trompenaar

Universalism	versus	Particularism
”Ceea ce este bun şi corect poate fi definit şi aplicat întotdeauna” Accent pe reglementare, sistemul legal şi contracte. Ţări reprezentative: Statele Unite, Marea Britanie, Olanda, Germania, ţările scandinave		Culturile ”particulariste” acordă atenţie relaţiilor umane şi circumstanţelor care impun regulile de acţiune; Sunt importante încrederea în celălalt, datoria faţă de familie şi prieteni. Ţări reprezentative: China, Venezuela, Indonezia
Individualism	versus	Colectivism
Oamenii se definesc pe ei înşişi ca indivizi unici (Statele Unite, Argentina, Mexic)		Oamenii se definesc pe ei înşişi ca membri ai unui grup (Singapore, Japonia, Franţa)
Cultură neutră	versus	Cultură emoţională/afectivă
Persoanele caracterizate astfel rezervă doar prietenilor apropiaţi şi familiei contactul fizic, sunt greu „de citit” şi îşi stăpânesc emoţiile (Japonia, Marea Britanie, Suedia)		Persoanele sunt expresive, gesticulează mult şi vorbesc tare, spaţiul intim este mai redus (China, Italia, Mexic)
Cultură specifică	versus	Cultură difuză
Oamenii sunt direcţi, deschişi extrovertiţi, preferând confruntarea şi separă viaţa profesională de viaţa privată (Austria, Marea Britanie, Elveţia)		Indivizii sunt introvertiţi, evită confruntările directe, leagă viaţa privată de carieră (China, Spania, Venezuela)
Cultură de merit (achievement)	versus	Cultură de poziţie (ascription)
Statutul este conferit de competenţa şi realizările profesionale; Femeile şi minoritarii pot ocupa funcţii de conducere; Noii angajaţi şi tinerii se bucură de respect dacă dovedesc competenţă. (SUA, Marea Britanie, Austria, Elveţia)		Statutul este conferit de poziţia ocupată în societate, vârstă, educaţie sau alte criterii; Forţa de muncă este omogenă, formată în principal din bărbaţi; Respectul este dobândit pe criterii specifice. (Venezuela, Indonezia, China)
Secvenţial	versus	Sincronic
Indivizii sunt punctuali şi sunt implicaţi într-o singură activitate într-un interval de timp dat, pe care o duc la capăt conştiincios, cu respectarea termenului limită. (Statele Unite, Marea Britanie)		În cultura sincronică, trecutul, prezentul şi viitorul sunt corelate; Indivizii sunt angrenaţi în mai multe lucruri odată; Timpul este o noţiune relativă. (Mexic, Arabia Saudită)
Orientare spre interior	versus	Orientare spre exterior
Mediul poate fi controlat şi modificat (Statele Unite)		Mediul este factorul dominant; Oamenii trebuie să se găsească în armonie cu natura; Lucrurile evoluează în mod natural (China, Japonia)

5.2.3.3. Dimensiunile culturale în viziunea lui Edward T. Hall
Antropologul american Edward T.Hall analizează culturile naţionale folosind drept criterii concepţia despre timp, comunicarea şi alegerea distanţei potrivite faţă de parteneri.
Concepţia despre timp
De multe ori suntem frustraţi din cauza modului în care unii înţeleg şi apreciază timpul. Pentru mulţi dintre noi timpul este o valoare şi o resursă rară, care trebuie să fie câştigată, programată şi consumată cu precizie, dacă nu vrem să o irosim. Cum timpul nu se opreşte niciodată, timpul înseamnă bani şi de aceea trebuie să ne încadrăm în graficele stabilite şi să respectăm termene limită. Când într-o întâlnire oficială se deviază de la subiect devenim impacientaţi. Dar în multe părţi ale lumii, oamenii au perspective diferite asupra timpului, de multe ori fondate pe convingeri religioase (cum ar fi reîncarnarea, unde timpul nu se sfârşeşte odată cu moartea individului), credinţe în destin sau au pur şi simplu o atitudine permisivă în raport cu această resursă.
În America Latină, de exemplu, atitudinea despre timp este dată de „mañana” care se traduce prin mâine sau dimineaţă. Un latino-american foloseşte acest cuvânt pentru a desemna, de regulă, o perioadă de timp neprecizată în viitorul apropiat. Cuvântul arab bukra înseamnă mâine sau cândva în viitor. Un arab poate considera un termen limită drept o insultă. El consideră că lucrurile importante necesită mult timp pentru înfăptuire, şi de aceea, a grăbi lucrurile înseamnă pentru el că nu a primit o sarcină importantă şi nu îi va acorda atenţia cuvenită.

Managerii internaţionali care nu vor să se trezească în situaţia de a pierde contracte sau cooperarea angajaţilor trebuie să fie foarte atenţi la interpretarea pe care o dau aceştia timpului.

În funcţie de concepţia despre timp, Hall împarte culturile în monocronice (secvenţiale la Trompenaar) şi policronice (sincronice):


Tabel 5.7. Culturile naţionale în funcţie de concepţia despre timp

Culturi monocronice	Culturi policronice
Timpul este interpretat şi folosit într-o manieră liniară Punctualitate în întâlnirile de afaceri Câte o sarcină de efectuat odată Planificare riguroasă a activităţilor Realizarea activităţilor în termenele planificate Abordare a viitorului prin prisma prezentului SUA, Elveţia, Germania, ţările scandinave	Între trecut, prezent şi viitor există o legătură puternică Atitudine flexibilă în privinţa timpului Efectuarea activităţilor în funcţie de circumstanţele momentului Activităţi variate desfăşurate în paralel Relaţiile interpersonale sunt foarte importante Abordare a prezentului prin prisma trecutului Culturile arabe, africane, latino - americane, asiatice, mediteraneene

Comunicarea
Potrivit lui Hall (1976), în interacţiunile dintre oameni se pot distinge sisteme de comunicare slab şi înalt contextuale.

În cazul comunicării slab contextuale intenţiile sau concepţiile sunt cel mai bine exprimate prin mesaje verbale explicite.

Comunicarea înalt contextuală presupune că intenţiile sau concepţiile sunt transmise cel mai bine prin intermediul contextului (de exemplu prin intermediul rolurilor sau poziţiilor sociale ) şi canalului paraverbal (cum ar fi pauzele, tăcerea, tonul vocii etc.).
Tabel 5.8. Caracteristici ale culturilor slab şi înalt contextuale

Culturi slab contextuale	Culturi înalt contextuale
Accent pe valorile individuale Preocupare de sine Logică liniară Stil direct Stil axat pe persoană Stil de automotivare Stil axat pe vorbire Înţelegere bazată pe mesaje verbale Germania, Elveţia, Denmarca, Suedia, SUA, Canada, Australia, Marea Britanie	Accent pe valorile de grup Grijă pentru ceilalţi Logică complexă Stil indirect Stil axat pe statut Evitarea prim-planului Stil axat pe ascultare Înţelegere în funcţie de context Arabia Saudită, Kuweit, Mexic, Nigeria, Japonia, China, Coreea de Sud,Vietnam

Concepţia despre spaţiu
Englezul se opreşte la 4-5 paşi în faţa arabului, pentru a-i vorbi. Arabul se mai apropie cu doi paşi. Surprins, diplomatul englez se retrage un pas înapoi. Nu poate suporta răsuflarea şi privirea prea apropiată a arabului. Arabul nu poate vorbi peste „prăpastia” creată între ei şi caută distanţa bună pentru comunicare, din punctul lui de vedere. Englezul se retrage din nou, gândind că arabul este „prea îndrăzneţ”. Arabul avansează, gândind că englezul este prea distant şi …, doi paşi înainte, unul înapoi, „valsul ONU” continuă…
Astfel descria Hall în cartea sa, The Silent Language, o întâlnire la sediul ONU din New York, între un diplomat englez şi unul arab. Studiul corelaţiei dintre componenta spaţială şi comunicaţională a raporturilor interumane face obiectul unei discipline numite Proxemică, al cărei fondator este Edward T. Hall. Culturile diferă între ele şi prin modul în care este privit spaţiul fizic de existenţă şi distanţa între persoanele care comunică. Spaţiul care ne înconjoară poate fi delimitat în patru zone:

• 
  Zona intimă – cuprinsă între 15 şi 46 cm, este cea mai importantă, accesul fiind permis doar celor apropiaţi;
  
• 
  Zona personală – cuprinsă între 46 şi 1,22 m, corespunde distanţei păstrate la întâlnirile oficiale, ceremoniile sociale şi întâlnirile amicale;
  
• 
  Zona socială - cuprinsă între 1,22 m şi 3,60 m, este spaţiul rezervat noilor contacte sociale, negocierilor şi relaţiilor profesionale;
  
• 
  Zona publică – prin care se înţelege ceea ce depăşeşte 3,60 m, este utilizată în cazul susţinerii unui discurs public, oficial, în faţa unui grup mare de indivizi.
  

Printre culturile ce presupun un spaţiu personal redus, favorizând expunerea senzorială se numără: Franţa, Italia, ţările din America Latină, Rusia, ţările arabe şi africane. Între cele cu spaţiu personal moderat regăsim: Statele Unite ale Americii, Canada, Nordul Europei, Noua Zeelandă şi Australia. Chinezii, japonezii şi sud-coreenii se află printre culturile ce au nevoie de un spaţiu personal mai mare.

Cap 6. Leadership în condiţiile provocărilor mediului internaţional de afaceri

6.1. Elemente definitorii
Mediul tradiţional de afaceri avea un limbaj special, potrivit cu structura sa: limbajul comenzii şi al controlului, al ordinii, al urcării pe scara ierarhică, al vârfului şi nivelelor inferioare, al structurii sus-jos.
Mediul internaţional de afaceri a cunoscut poate cele mai provocative transformări sub impactul redefinirilor derivate din procesul de integrare economică la confluenţă funcţională cu globalizarea şi cu stimulii lansaţi de noua economie. Urmează acum o perioadă de schimbări masive, istorice, de concurenţă globală şi ignorare a graniţelor, a vechilor soluţii care nu mai corespund noilor realităţi. „ În următorii zece ani va fi mai multă CONFUZIE în lumea afacerilor decât în orice altă perioadă din istorie. Iar ritmul actual al schimbărilor va continua să se accelereze”.⁷⁰

În încercarea corporaţiilor de a naviga prin aceste valuri ale schimbării, o filozofie diferită a început să stăpânească peisajul organizaţiilor şi cu ea a apărut în leadership un nou limbaj, o nouă abordare şi o mare diversitate. În acest proces sunt campioni şi codaşi fiecare actor trebuind să-i internalizeze specificităţile pentru a nu pierde cursa competiţională a noului mileniu. Dezvoltarea telecomunicaţiilor a îngustat considerabil distanţele şi lumea; diversitatea crescândă a forţei de muncă a condus la un şir nesfârşit de valori diferite, perspective şi aşteptări noi în rândul angajaţilor. Conştiinţa publică a devenit tot mai sensibilă şi exigentă, cerând organizaţiilor să fie mai responsabile social. Organizaţiile au devenit mai responsabile faţă de acţionari, faţă de angajaţi, faţă de consumatori dar şi faţă de o largă comunitate de parteneri.

Ca răspuns la acţiunea tuturor acestor forţe ale schimbării, organizaţiile au trebuit să adopte o „nouă paradigmă”, să-şi schimbe viziunea asupra lumii, să fie mai sensibile şi mai adaptabile la cererile şi aşteptările partenerilor. Multe organizaţii au abandonat - sau sunt pe cale să o facă – tradiţionalele structuri ierarhice rigide „sus-jos” în favoarea unor forme mai organice şi mai fluide.

Figura 6.1 : Principalele nelinişti ale liderilor