Analitica secunda topica respingerile sofistice

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 3.07 Mb.
səhifə66/68
tarix02.03.2018
ölçüsü3.07 Mb.
1   ...   60   61   62   63   64   65   66   67   68

să fie soluţionat cu mijloacele obişnuite. Cel care întreabă, adică sofistul, pentru a îsca^ erorile materiale ale premiselor (întrebărilor), a pus în întrebări mai mult decâterane^ şi astfel argumentarea pare a fi probabilă şi de aceea a smuls aprobarea responden u ur^ sofistul, când trebuie să tragă concluzia, elimină aceste adaosuri care nu sun ^. concluziei, dar sunt necesare pentru a induce în eroare pe respondent, şi «e ace ^ greu de descoperit falsitatea. Raţionamentul, cu toate adaosurile iniţiale, este co ^ fals în conţinutul premiselor, fiindcă întrebările (premisele) au fost greşit io

644


RESPINGERILE SOFISTICE 34, 183 a

je a întreba, sau împotriva nici unuia din aceşti doi factori458, tot outem formula o întrebare şi trage o concluzie sau împotriva tezei, împotriva respondentului sau chiar împotriva timpului459, dacă

5311

lutia cere mai mult timp decât se poate acorda discuţiei actuale.



34

în expunerea de până acum am explicat de ajuns următoarele puncte: numărul şi felurile de izvoare din care rezultă paralogismele în discuţii460, care sunt mijloacele de a arăta că întrebătorul a săvârşit o eroare şi de a-1 face să recurgă la paradoxe461, apoi prin ce materiale se produce solecismul462, cum şi în ce ordine463 să formulăm întrebările; mai departe, la ce folosesc toate aceste argumente464, iar în ce priveşte partea respondentului, regulile răspunsului în general465 şi cum să soluţionăm argumentele şi solecismul466. Ne mai rămâne să reamintim

458 Soluţionarea unui argument se referă sau la argumentul însuşi (ad Km), adică la conţinutul, la materia argumentului sau la întrebător (ad hominem) şi a felului de a întreba, adică la forma argumentului.

459 în soluţionarea unui argument există şi un al treilea punct de vedere: timpul discuţiei. Numai întrebătorul, sofistul, are interesul să prelungească discuţia fără rezultat dincolo de timpul acordat discuţiei. Vezi Topica VIII, 10,161 a, unde se apreciază obiecţia 'S timpul nu permite discutarea tezelor. Se va recurge la această obiecţie numai dacă este necesar. Acesta este cazul dacă întrebătorul pune probleme pentru soluţionarea cărora Mdispunemdetimp.

460 Aristotel începe cu un rezumat al Respingerilor sofistice. Despre izvoarele sofismelor (paralogismelor) se ocupă capitolele 1-11.

1 în capitolul 12 s-a tratat această problemă.

Despre solecisme, în capitolul 14. Se omite capitolul 13, privitor la repetarea ° a unui termen. în unele versiuni, în loc de „solecism", se propune „silogism", ceea e este greu de admis în contextul dat.

Ordinea întrebărilor şi procedeele de a întreba sunt tema capitolului 15.

164 465

O temă cuprinsă în capitolul 16.



Aristotel s-a ocupat nu numai de întrebare şi de întrebător, adică de sofist, ci " resPondent şi de cum trebuie acesta să facă faţă sofistului. Există şi o artă de a

ÎLŞi de a aPăra ProPria teză.

Soluţionarea sofismelor cuprinde jumătate din opera de faţă (capitolele 16-33).

466


645

AR1ST0TEL

câteva

planul nostru de la început şi să încheiem discuţia noastră cuvinte asupra tratării noastre .



Planul nostru a fost de a descoperi o capacitate de raf asupra unei teme propuse pornind de la premisele cele mai n Căci aceasta este sarcina de căpetenie a dialecticii si a 6

P Esticii rjeoarece însg maj cerem de la dialectică, dată fiind vecinătate '

sofistica469, să conducă examinarea întrebătorului nu numai într-un w pur dialectic, ci şi cu o aparenţă de ştiinţă, din aceste motive ne propus în acest tratat nu numai scopul de a ne face capabili să condu discuţia ca întrebător, ci încă şi scopul, atunci când în discuţie răspunde să apărăm teza noastră prin argumente cât mai probabile. Am explicat mai înainte din ce cauză procedăm aşa. Din aceeaşi cauză Socrate întreba şi nu răspundea, căci el obişnuia să spună că nu ştie ce răspuns să dea470 Am explicat în cărţile de mai înainte471 în câte probleme şi prin ce locuri comune ne vom realiza scopul, precum şi din ce izvoare vom dobândi material din belşug pentru argumentele noastre472. Mai departe, am formulat regulile de a pune întrebări şi ordinea punerii întrebărilor, de asemenea, cum să răspundem şi cum să rezolvăm raţionamentele întrebătorului473. Am explicat şi tot ceea ce face parte din teoria

467Acest capitol aruncă o privire asupra Topicii şi chiar asupra Organon-ului.

468 în text: Suvauic ouXXoyioriKTi, expresie care sub o altă formă verbală se întâlneşte în prima propoziţie a Topicii, a cărei temă este silogismul probabil, nu apodictic, un silogism al dialecticii (al artei de a discuta) şi al peirasticii (al artei de a examina critic).

469 Respingerile sofistice sunt o anexă a Topicii. Vecinătatea sofisticii şi dialecticii este primejdioasă mai mult pentru sofistică, fiindcă dialectica, prin examenul său critic. are toate mijloacele pentru a rezolva sofismele. Această sarcină a dialecticii este sublinia în partea finală a frazei.

470 Superioritatea dialecticii lui Aristotel asupra celei a lui Socrate este ^ formulată. Socrate ştia să întrebe, ca şi sofistul, dar se abţinea de a răspunde, PKle%deai că nu ştie ce să răspundă, că deci este ignorant. Aristotel ţine să îndrumeze pe r V" pentru a-şi apăra teza sa; el face operă de ştiinţă chiar şi în dialectică.

471 în cărţile Topicii. jentul-

472 Problemele sunt cei patru predicabili: definiţia, propriul, genul şi ace Fiecare din predicabili dispune de mai multe locuri comune (Topica 1I-V1 )■ ^^

473 Toate aceste chestiuni au fost tratate în ultima carte a Topicii: VII . întrebare, 4 şi urm., despre răspuns.

646

RESPINGERILE SOFISTICE 34, 183 b



lecticii474- în afai& de aceasta, cum am observat mai sus, am cercetat unţit paralogismele475

gste vădit acum că ne-am îndeplinit planul nostru în chip satis-De asemenea, trebuie să ne dăm seama de felul cum s-a voltat tratatul nostru476. Din toate descoperirile, unele, transmise j, alţii care s-au trudit să le facă, au fost dezvoltate de urmaşii care le-au

'mit; altele însă, fiind descoperiri originale, de obicei au crescut la * ceput mai puţin, dar această creştere a fost mai preţioasă decât jj^oltarea de mai târziu. Căci, cum se spune, începutul este poate lucrul

I mai important şi de aceea cel mai greu477. în adevăr, cu cât des­coperirea are o capacitate de dezvoltare mai mare, cu atât mai mică este sfera ei actuală şi de aceea mai greu de constatat. Dar, o dată făcut începutul, cu atât mai uşor primeşte adaosuri şi dezvoltări. Este tocmai ceea ce s-a întâmplat cu retorica şi aproape cu toate celelalte arte. Acei care au dat la lumină principiile au mers înainte prea puţin, dar acei care, astăzi, se bucură de mare reputaţie, moştenind o învăţătură de la mulţi înaintaşi, care au făcut-o să crească treptat, au ridicat-o până la treapta pe care o vedem acum478. Tisias, după iniţiatori, apoi Trasimah după Tisias, iar după el Teodoros şi atâţia alţii au dezvoltat părţi ale retoricii, aşa încât nu este nici o mirare că această artă a ajuns la proporţii atât de

mari

;479


474 Topica VIII, 14, despre exerciţiul dialectic.

475 Tema Respingerilor sofistice, cum am relevat la începutul acestui capitol.

476 Tratatul este Topica (Dialectica). Aristotel se declară mulţumit că cercetarea ceşi-a impus-o în acest domeniu a fost dusă ia bun sfârşit. Mai jos el va vorbi de greutăţile învinse în alcătuirea întregului Organon.

7Aristotel caracterizează mersul lucrării sale. „începutul este greu", este o datoare pe care Aristotel o repetă şi în altă parte sub o formulă variată, poate curentă "■"ci: „începutul este jumătate din întreg". Goethe a repetat şi el „aller Anfang ist


Aristotel vorbeşte, deocamdată, de retorică, de care el s-a ocupat, de asemenea, tură cu Topica, fn retorică e! a avut predecesori care, pornind de Ia începuturi

"te,dar importante, fiindcă începuturile statornicesc principiile, au dezvoltat această

'P'inJ, cultivată îndeosebi la greci. Aristotel se recunoaşte debitor înaintaşilor în acest «meniu.

479,


Nume care au marcat dezvoltarea retoricii: printre iniţiatori sunt Tisias III *' Trasimah din Chalcedon, în fine Teodoros, pe care ÎI pomeneşte şi în Retorica

647


ARISTOTEL

Dimpotrivă, în ce priveşte acest tratat, până acum nu a parte elaborată, iar alta rămasă neelaborată, ci nu a existat absol '^ ° înainte480. Căci învăţământul despre argumentele eristice n !Uni'c profesori plătiţi se asemăna cu arta lui Gorgias481. Ei propunea a^ înveţe pe de rost, unii, cuvântări retorice, alţii, cuvântări cunri -Se

184 a întrebări şi răspunsuri, la care, după părerea lor, se reduceau aroume !, interlocutorilor. De aceea învăţătura primită de la ei era expeditivă h C rudimentară, căci ei n-au predat teoria unei arte, ci numai rezult t T ei empirice, şi totuşi îşi închipuiau că aceasta este adevărata îndrum Ei procedau ca acel care, pretinzând că este capabil de a învăţa arta d a nu suferi la picioare din cauza încălţămintei, nu preda arta de a face încălţăminte, sau, cel puţin, arta care dă îndrumări asupra mijloacelor pentru atingerea acestui scop, ci punea la dispoziţie o bogată colecţie de tot felul de încălţăminte. în felul acesta, el satisfăcea trebuinţele ne­mijlocite, dar nu preda o artă. în afară de acestea, daca în retorică exista

184 b un material numeros şi vechi, în silogistică nu exista mai înainte absolut nimic vrednic de citat; de aceea cercetările noastre ne-au luat mult timp şi ne-au costat multă osteneală. Deci, dacă, în urma examinării amă­nunţite, vi se pare, ţinând seama de situaţia teoriei la început, că expunerea noastră poate sta alături de toate celelalte tratate ştiinţifice dezvoltate tradiţional, va rămâne vouă tuturor, adică tuturor celor care aţi urmărit lecţiile mele, să fiţi îngăduitori faţă de lipsurile cercetării şi să arătaţi o vie mulţumire pentru toate descoperirile ei482.

480 Dacă în retorică a avut predecesori şi modele, în topică (dialectică) Aristotel este deschizător de drum, el nu a avut nici un model. Fireşte, este vorba de constituirea unei doctrine sistematice, nu de o practică empirică a dialecticii împletită cu retorica. Aprecierea lui Aristotel este valabilă încă mai muit despre Respingerile sofistice, despre teoria sofismelor. înainte de Aristotel a existat o sofistică practicată, dar nu o teorie care să arate mecanismul sofismelor.

481 Georgias din Sicilia (483-375 î. Hr.) este unul dintre marii sofişti Şi «^ Aristotel ne informează asupra metodei acestui sofist de a preda retorica: memorl*.jce modelelor era practica obişnuită. Din aceste modele se scoteau câteva reguli empir fără fundare teoretică, fără a constitui o „artă", o adevărată ştiinţă aplicată. ^

482 Acest ultim pasaj al Respingerilor sofistice poate fi considerat ca o ap ^^

Aest ultim pasaj al Respingerilor sofistic p făcută de însuşi autorul, nu numai asupra greutăţilor învinse la redactarea 7opi

îii logi ^

făcută de însuşi autorul, nu numai asupra greutăţilor îni

ei, ci şi a marii osteneli ce şi-a dat Aristotel pentru constituirea întregii logi ^^g^ primei părţi a acesteia: a Silogisticii, a Analiticilor. în modestia sa. mai mul c ' g^ ;n autorul recunoaşte lipsurile cercetării sale, lipsuri pe care posteritatea, pa ^s.

: lipsurile cercetării sale, lipsuri pe care post... ^ &'<•

vremea noastră, nu le-a recunoscut. Dimpotrivă, s-a exagerat poate pertec. ^ sa|e. totelice. Aristotel însuşi, în această mărturisire finală, îndeamnă la conţinu

648


INDICE TERMINOLOGIC AL ORGANON-ULUl

dyaSdv — ceea ce e bine, ceea ce e bun (Top., III, 1,116 a; VI, 6,144 a); KaXdv are adesea acelaşi înţeles (Categ., 8,9 a).

oyvoia — ignoranţa, are două sensuri: a) privaţia de cunoştinţă, de „şti­inţă"; b) eroare care e o cunoştinţă falsă (Top., VI, 10,148 a).

d8ia'4>opoc — nediferenţiat (Anal. sec. II, 13,97 b).

dSidpioToc — nedeterminat, nedefinit (vezi şi dopioxoc); (Anal. pi., 1,4,26 b; Anal. sec, 1,2,72 a).

aSo^ov — contrar părerii comune, neprobabil (Top., VIII, 5,159 b).

d8oXcoxia — vorbărie, repetarea fără rost a aceluiaşi cuvânt (Resp. sof., 173 a).

48\jv(ztov — absurd, imposibil, demonstraţie prin reducere la imposibil

— Sirf tou dSuvctTou (De interpr., 12, 21 a; Anal. pr.,11,14, 62 b).

"*i — totdeauna, etern; fapte care se produc dei, în opoziţie cu ceea

ce se produce wc km to ttoXu (vezi acest termen); diSioc =

etern (Anal. sec, I, 8,75 b). °"-P€oic — alegere, odpeTov, -urepov = cea dorită, în opoziţie cu

cjkuktov, -drepov = cea care trebuie lăsată să treacă, nedorită

(Anal.pr., 1,30,46 a). — percepţie; alo6aveo8ai = a percepe, a simţi; alo0T|Tdv =

sensibilul, obiectul senzaţiei (Top. 11,4,111 a; 8,114 a). i"eia6ai — a cere, a lua; «| âpxfic

(Anal. pr., 1,24,41 b; Top., VIII, 13, 162 b).

- postulat (Anal. sec, 1,2,72 b; 1,10,76 b).

649


INDICE TERMINOLOGIC (A)

= ter-


a'iTia, ainov — cauză, raţiune, motiv; adesea sinonim

ainaTov 5= efect, cauzat; dvamov = ceea ce nu *<■> ap^> (Anal. sec., II, 11,94 b). au?a

dKoXouSdv — urmare, a fi consecinţa, a se supune, a corespu d

însoţi, a fi corelativ la (Anal. sec, II, 13,97 a). a'a

d'tcpa—termenii extremi; neî(ov, irpurov dkpov = termenul e

mare, majorul, termenul major; eXaTTov, eaxarov uk ^ termenul extrem mic, minorul, termenul minor; nc'aoi menul mediu (Anal. pr., 1,4,25 b).

dXXoiuoic — alterarea, schimbarea de calităţi ale unui lucru

iToidv) = a genului, Kivnoic (vezi acest cuvânt) şi se leagă ct H€Ta|3oXf(; dXXoiouo9ai = a fi alterat (Categ., 14,15 a) — coexistenţă, simultaneitate; în acelaşi timp cu, corelativitate (Categ., 13,14 b). — eroare (Top., II, 4, 111 a).

- fără părţi (Categ., 6, 4 b).

— care nu are termen mediu, care nu are termen comun, ne­mijlocit (Anal., sec, 1,23, 84 b).

d|i(t>i|3oXia — amfibolie, amfibologie, ambiguitate de sens a frazei (Top., VIII, 7, 160 a; Resp. sof., 4, 165 b-166 a; 6, 168 a; 19, 177 a; 20,177 b).

dvdyciv — a reduce, a opera o reducere (de ex.: reducerea celorlalte figuri la figura I); dvayuyTi = reducere (Anal.pr., 1,5,27 a).

dvdyKT| — necesitate; dvayKaîov, sau kţ dva'yicTjC = necesar (Deinterpr., 9,18 a; 12,21 a; Anal. sec, 1,3,72 b).

dvaXoyia — analogia, Kax' dvdXoyov = prin analogie (Anal.pr., 1,46, 51 b; Resp. sof, 15,174 a; 17,176 a; 30, 181 a).

dvaXiiTiKuc — pe cale analitică, într-un mod pur demonstrativ; se opune lui XoyiKwc = pe cale logică, adică într-un mod abstract şi dialectic, care la rândul său este opus uneori lui 4>uoikuc = pe cale fizică (Anal. sec.,l, 21,82 b); dvaXikiv = a reduce la cauze şi condiţii; dvdXuaic = reducere, analiză; dvaXimKd = analitice (Anal.pr., I, 1,24 a).

dvaaic€iid£€iv — a respinge, a distruge, opus cu tcaTaaKeuaC61

stabili, a confirma; dvaaiceuaaTiicuc = negare prin resping • opus cu KaraciceuacTiKwc, (Anal., pr., I, 46, 52 a), eXeyxoc).

650


INDICE TERMINOLOGIC (A)

, T


— termeni simultani, coordonaţi; proveniţi din aceeaşi diviziune, opuşi unul altuia (Categ., 13,14 b).

— specie de contradicţie (vezi dvTuJxxoic), dvTic|)aTiicuc = opoziţie contradictorie,

evavTi'wc = opoziţia contrarelor (De interpr., 6, 17 a); (vezi

de asemenea şi dvTiiceiueva).

— opuşii (postpredicamentele), propoziţiile opuse, luaţi

uneori în înţeles de contradictorii; specii de opuşi; Ta npoc ti =

relativii; evavTicc = contrariu; oTeprioie = privaţia; dvTi^aoic =

contradicţia exprimată în afirmaţie şi negaţie (Categ., 10, llb,

12 a-b, 13 a-b; 11,13 b şi 14 a; Resp. sol, 24,179 a). ovTiicaTTiyopeiaOai — schimbarea categoriei; a face din subiect predicat

şi din predicat subiect (de ex.: convertirea); (Anal. pr.,

1,2,25 a). dvTicsTp€(t>€iv — a converti, a reciproca; dvTioTpori = conversiune,

reciprocare (aceşti termeni au sensuri multiple indicate în Anal.

pr., I, 2; II, 5, 57 b şi II, 8,59 b). Sens deosebit: probabil de c- simplă schimbare de termeni, de denumiri (Top., II, 1,109 a);

alt sens: aplicabil, în chip egal, la două sarcini deosebite

(7bp.,II,3,110a). dvTi'aaic — contradicţia, opoziţia afirmaţiei şi negaţiei (De interpr.,

6,17 a); vezi dvTucaueva. (em to) — ridicarea spre universal, termeni universali, mai

universali, opus lui em to kcitw (Anal pr., I, 27, 43 a;

II, 17,65 b).

— nenumit, nedefinit, ceea ce n-a primit nume (Anal. pr., 1,5,27 b).

— axiomă, uneori sinonim cu irpoTaaic (Anal. sec, 1,2,12 a; Top., VIII, 1,156 a; 3,159 a). aoVaToc — nedeterminat, nedefinit; dopiaTuc = într-o modalitate

indeterminată (De interpr., 7,17 a).

ftitaYwyfj — reducere; demonstraţia apagogică, du. ele to dSu'vaTov = reducere la absurd, la imposibil (Anal. pr., 1,5, 27 a; II, 14, 62 a); abducţie (Anal. pr., II, 25, 69 a).

— a răspunde la, a face răspunzător de. — eroare, deceptio (lat.); (Anal. sec, I, 16,79 b).

651


INDICE TERMINOLOGIC (A)

d'Tteipov — infinitul, nelimitatul; an. KaTa rf|v v

prin diviziune sau infinit în potentă, în opoziţie cu infint "^ ttîv updaeeoiv = infinit prin adăugare sau în act; U'Va "T* aneipov = a proceda la infinit (Anal. sec, II, 12,95 b)

dnXoOc — simplu, specia care nu se mai divide; Ta dTrXâ = nat -, simple, necompuse, elementele, sinonimul lui Ta dSiai sau Ta douv9€Ta şi în opoziţie cu auvOeTa = naturi compus dnXuc = „pur şi simplu", un tot desăvârşit, nedistins în el absolut, fără a face distincţie (Categ., 5,3 b; De interpr., 1 16 J Anal.sec.,11,13,96b; Top.,II,1,109a; V,2,129b;.Resp sof. 6,168 b; 25,180 a).

— demonstraţia, demonstraţia apodictică, raţionamentul ştiinţific în care convingerea este antrenată de la sine prin însăşi aflarea,.raţiunii de a fi" a „cauzei"; diroSaicTiicdc = demonstrativ diroSeucTiicn npdTaoic = premise demonstrative, opus cu SiaXeKTiKfj irpoTaoic (Anal. sec, 1,2,71 b şi urm.). Demon­straţia în sensul dialecticii (Top.,1,18,108 b).

dnoSiSdvai — a-şi da seama de, a explica (Categ., 1,11a).

dnoKpiaic — răspuns; dnoicpivcoBai = a răspunde; 6 diroicpivdp.€voc = respondentul, acel care răspunde la o interogare dialectică şi apără o teză (opus cu 6 £pwT<3v); (Top., 1,10).

diropia, dnopTiua — aporie, aporemă, greutate, dificultate, problemă în cercetare; Siairopeîv = a pune o problemă; 8ianopfjaai = cel care dezvoltă o problemă; eviîopfjaai. = cel care rezolvă o problemă (Top., l, 2,101 a; VI, 6,145 a; VIII, 11,162 a).

dndct>aaic — negaţie, termen folosit de Aristotel pentru denumirea judecăţii alături de KaTdav

dud^avaic — vorbire declarativă, enunţiativă, discurs atributiv, judecată, propoziţie în general, de la diroc^aivu = a face sa apară, să fie cunoscut; cuprinde afirmaţia sau propoziţia afirmativă: KaTd^aaic, şi negaţia sau propoziţia nega1 dnd(t)aoic (De interpr., 4,16 b-17 a).

dpeTfî — virtute (Top., VII, 3,153 b).

dpi6udc — număr; 'iv dpi6u<3 = numeric, opus lui ev etScv sau

în mod specific (Categ., 6,4 b). , ^

dpx1! — principiu, început, punct de plecare (exterior lucrului;-

îSiai, dpxai oltceiai = principii proprii; kt,

652


lucr

INDICE TERMINOLOGIC (A, B, V)


pus la început, sinonimul lui xo tceiuevov (Anal.pr.,l,24,41 b); kt, ctpxTÎC alTeîo6ai (vezi alT€Îo8ai: Resp., sof., 6,168 b). — incomensurabil, incomparabil opus lui aun|5XT|Tckr (vezi acest cuvânt); (Anal. pi. 1,32,46 b).

— neterminat, nedesăvârşit, incomplet, imperfect; opus lui reXaoc (Anal. pr., 1,6, 28 a).

— nesecţionabil, nedivizibil (de ex.: linia); a-rona = substanţele individuale, indivizii sau uneori speciile infime; aronov dSoc; = ultima specie, indivizibilă în gen şi diferenţă specifică (Categ., 5,2b; Anal. sec,II, 12,95 b).

— creşterea cantitativă (tca-ra noodv), a genului kivkioic (vezi acest cuvânt) şi se combină cu ueTa(5oXTi (vezi acest cuvânt). Opus lui (t)6{oic = diminuare sau descreştere (Categ., 14,15 a).

— spontaneitate, întâmplare, deosebit de t\jxti = noroc (vezi acest termen); (De interpr., 9,18 b).

auToc, aviTo — identic, acelaşi sub raport generic sau numeric (Categ., 5,4 a),

— retranşament, prelevare, abstractizare (opus cu trpda9€oic = adăugare, adiţie); kţ dc^aipcoeuc = prin abstractizare, opus lui eK irpocOeoewc = prin adăugare, adiţie (Anal. sec, I, 27, 87 a); e£ dcjxxipeoewc = abstracţiile, rezultate ale abstractizării (în opoziţie cu « irpoaBeaeuc = rezultatul adunării,existenţele fizice).

— incoruptibil, nealterabil (Categ. 14,15 a). — inseparabil (Categ.,5,2 b).

B

pia — forţat, violent, acţiune contrară naturii, reacţie (Anal. sec, II, 15,98 a).



— devenirea, generarea (opus lui 4>9opd) care poate fi dnXwc (simpliciter, k

653


INDICE TERMINOLOGIC yevoc


PoXtî); devenirea se desfăşoară în cele trei mom timpului: yeyzvi\\ievov = trecut, yivo'nevov =

= viitor; yiyve6ai = a naşte, a deveni, a ajunge a fi yiyvonevov = ceea ce devine, se realizează, este nrocj ** yivoVeva = faptele, evenimentele; yevr|Toc = generabu (Anal. sec. II, 12, 95 a; Top., IV, 4,124 a).

gen, unul din predicabile (Top., 1,4, 101 b), opus lui ag0 specie; yevn desemnează de asemenea genurile prime s Categoriile (Categ. 3,1 b).

a cunoaşte în accepţiune largă; opus uneori €irioTao0ai = a avea cunoştinţă ştiinţifică; yvwpijaoc, -ompo = ceea ce este cognoscibil, să presupunem natura pentru noi {Anal. sec.,1, 33, 89 b).

— exerciţiu intelectual, ceea ce este dialectica sub prim aspect (Top., 1,2,101 a; VIII, 4,159 a; Resp. sof., 9,170 b).

— a primi; Scktikoc = apt să primească; 8€ktiko'v = receptacul (de ex.: contrariile pentru substanţă); (Categ., 5,4 a).

— a dovedi; 8eiKvuoiv = arată, lămureşte, explică într-un chip oarecare, opus lui âiToSeiKvuoiv = a demonstra (Anal. sec, II, 7,92 b).

SeiKTiicwc — raţionament direct, demonstraţie directă, opus cu 6ia tou d5uvdTou (Anal. pi., 1,7, 29 a).

6id — prin acţiunea a ceva, mediat de ceva, prin intermediul a ceva (Anal. sec, II, 11,24 a-b).

5idypa[iua — propoziţie geometrică (Anal. sec, 1,12, 77 b).

6ideeaic — dispoziţie, aptitudine, o stare trecătoare, în opoziţie cu e£ic = dispoziţie durabilă, obişnuită, habitus, „deprindere , „capacitate" (Categ., 6,6 a; Top., II, 4,111 a; IV, 2,121 b; VI, 6,145 a).

Siaipeoic — separaţie, diereză, diviziune prin negaţie între elernen structurale ale judecăţii, opus cu cniv6eoic; Siaipâv = a disung prin analiză; 6iaip€Tov = divizibil (De interpr., 6, Anal.pr., I, 31,46 a; Resp. sof., 4,165 b; 18, 176 b).

654

INDICE TERMINOLOGIC (A)



(jK

— diviziune a noţiunilor, mai are şi sensul de separaţie, opus lui avyicpioic = reunire, concretizare, compunere; doGevtic = silogism slab ce presupune exclusiv diviziunea platonică (Anal. pr., 1,31,46 a).

a controversa, a discuta, a polemiza.

— gândire discursivă, raţionament, actio cogitandi, opus lui voiic = gândire intuitivă sau intuiţie intelectuală (Anal. sec, I, 33,89 b).

5ia1Iopâv — cel care dezvoltă o problemă (vezi duopia): Siaîropfjaai = a obiecta (Top., 1,2,101 a).

— discret, discontinuu (privitor la categoria cantitate, opus lui cuvex€C = continuu); (Categ., 6,4 b).

— relaţie, interval, în sensul de propoziţie sau premisă, raport (fizic sau logic); (Anal. pr., I,4,25 b; 1,15,35 a; 1,25,42 b).

6ia4>opd — diferenţe, şi anume numai diferenţele prin care se deosebesc speciile şi subspeciile unui gen şi care aparţin esenţei subiec­tului; Sincopa eiSoTioidc = diferenţă specifică, în opoziţie cu yevoc = gen (Top., 1,4,101 b; IV, 2,122 b; 4,125 a; 6,128 a; VI, 5,143 a; 6,143 b).



Dostları ilə paylaş:
1   ...   60   61   62   63   64   65   66   67   68
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə