Anna karenina

care-şi

mişca neputincioasă picioarele. O aşeză cu virful

cuţitului

pe o frunzuliţă tare de plop.

430

—Dar cine a declarat război turcilor ? Ivan Ivanici

Kagozov, contesa Lidia Ivanovna şi madame Stahl ?

—Winwnd n-a declarat război ; dar oamenii ii compă

timesc pe semenii lor in suferinţă şi doresc să-i ajute,

zise

Koznişev.

—Dar prinţul nu vorbeşte de ajutor, ci de război, obst-

rvă Levin, luind apărarea socrului său. Prinţul spune

că

particularii nu pot lua parte la război fără aprobarea

gu

vernului.

—Kostea, uite o albină i A.u să ne inţepe de-a binelea

! ! strigă Doiiy apărindu-se de o viespe.

—Dar asta nici nu-i albină, e viespe, o linişti Levin.

—Zi, zi ! Care-i teoria dumitale ?'intrebă zimbind Katavasof

pe Levin, provocindu-1 vădit la o discuţie in

con

tradictoriu. De ce n-au particularii acest drept ?

—Teoria mea e următoarea : Războiul este, pe de o

parte, o acţiune atit de bestială, de crudă şi de

ingrozitoare,

incit nici un om (nu mai vorbesc de creştini) nu poate

să-şi

ia personal răspunderea inceperii unui război, ci

numai

guvernul care este chemat să-1 facă, dacă este impins

in

mod inevitabil la război. Iar pe de altă parte, atit

ştiinţa,

cit şi bunul-simţ ne arată că atunci cind e vorba de

trebu

rile statului, şi mai ales cind e vorba de război,

cetăţenii

renunţă la voinţa lor personală. Serghei Ivanovici şi

Kata

vasov, avind răspunsurile pregătite, incepură să

vorbească

in acelaşi timp.

—Dar se pot intimpla cazuri, dragul meu, cind guver

nul nu implineşte voinţa cetăţenilor. Atunci societatea

işi

proclamă voinţa, susţinu Katavasov.

Dar Serghei Ivanovici nu aproba, vădit, această obiecţie.

Auzind cuvintele lui Katavasov, el se incruntă şi

adăugă :

— Degeaba pui astfel chestiunea. Aici nu există un

război declarat, ci numai manifestarea unui sentiment ome

nesc, creştin. Sint omoriţi fraţi de-ai noştri, de acelaşi singe

şi de aceeaşi credinţă. Să zicem chiar că n-ar fi fraţi şi n-ar

avea nici aceeaşi credinţă, ci ar fi pur şi simplu copii, fe

mei, bătrini... Sufletul se revoltă ; iar oamenii ruşi aleargă

in ajutor, ca să se pună capăt acestor grozăvii. Inchipuie-ţi

431

ca ai merge pe stradă şi ai vedea nişte beţivi bătind o femeie

sau un copil. Cred ca n-ai sta să intrebi dacă i s-a

declarat ori nu război acestui om, ei ai tăbări asupra bătăuşilor

şi l-ai apăra pe cel atacat.

:— Dar nu l-aş ucide ! se impotrivi Levin.

—Ba l-ai ucide.

—Nu ştiu. Dacă aş vedea aşa ceva. m-aş lăsa minat de

un sentiment spontan. Nu pot să spun nimic dinainte.

Dar,

nu există şi nici nu poate exista un asemenea

sentiment

spontan cit priveşte prigonirea slavilor.

—Poate că nu-1 ai tu, dar il au alţii, interveni Serghei

Ivanovici, incruntindu-se nemulţumit. Poporul

păstrează

tradiţia pravoslavnicilor care au suferit sub jugul <-păgini-

|

lor Agari≫. Poporul a auzit de suferinţele fraţilor săi şi şia;

spus cuvintul.

—Poate, răspunse nehotărit Levin, dar nu inţeleg. Eu

insumi fac parte din popor şi nu simt nimic.

—Tot aşa şi eu, vorbi bătrinul prinţ. Cind eram in

străinătate, citeam ziare şi mărturisesc ca, incă inainte

de

ororile din Bulgaria, nu inţelegeam deloc de ce au

prins

deodată toţi ruşii atita dragoste pentru fraţii slavi, pe

cind

eu nu simt nici un pic de dragoste pentru ei. Eram

foarte

necăjit. Imi spuneam că sint un monstru sau că.

poate,

Karlsbadul avea efectul ăsta asupra mea. Dar după

ce

ffl-ara intors in ţară, m-am liniştit. Văd că şi afară de

mine

mai sint oameni care se interesează numai de Rusia şi

nu

de fraţii slavi. De pildă, Konstantin.

—Părerile personale nu inseamnă nimic, zise Serghei

Ivanovici. Părerile personale n-au ce căuta aici, eind

in

treaga Rusie, cind poporul insuşi şi-a exprimat

voinţa.

—S-avem iertare, dar eu nu văd asta. Poporul habar

n-are de asta ! adăugă prinţul.

—Nu, papa... Cum habar n-are ? Dar duminica la bi

serică ? intră in vorbă Dolly, care asculta

conversaţia.

Dă-mi, te rog, un ştergar, spuse Daria bătrinului

prisăcar

care se uita zimbind la copii. Nu se poate ca toţi...

■— Ce a fost duminică la biserică ? S-a cerut preotului

să ţină o predică şi a ţinut-o. Oamenii n-au priceput nimic

şi au oftat, ca la orice predică, urmă prinţul. Li s-a spus că

432

se string danii pentru o binefacere ; oamenii au scos cite

o copeică şi au dat. Dar pentru ce — nici ei nu ştiu.

—i Poporul nu poate să nu ştie. Conştiinţa destinelor

sale există veşnic in popor ; şi in clipe ca cele de faţa se

lămureşte de la sine ! spuse cu convingere Serghei Ivanovici,

uitindu-se la bătrinul prisăcar.

Chipeşul bătrin cu barbă neagră, virstată de fire albe,

cu părul des, argintiu, stătea nemişcat cu strachina de

miere in mină, uitindu-se liniştit şi cu blindeţe la boieri de

la inălţimea staturii sale, fără să priceapă de bună seamă

nimic — dealtfel nici nu dorea să priceapă ceva...

—Taman aşa, făcu stuparul, clătinind cu inţeles din

cap la auzul cuvintelor lui Serghei Ivanovici.

—N-aveţi decit să-1 intrebaţi. Habar n-are şi nici nu

se gindeşte la asta, zise Levin. Mihailici, ai auzit de

război ?

il intrebă pe bătrin. Ai auzit ce s-a citit in biserică ? Tu

ce

gindeşti ? Trebuie să ne batem pentru creştini ?

—Ce să ne batem noi capul ? impăratul Alexandru