Anna karenina

&H

'l

tetolită şi nu se potrivea cu vestei deschisă. Pină la Şcerbaţki

era departe. Expediase feciorul să cumpere o eămaşă.

Acesta se intorsese cu mina goală. Era duminică, prăvăliile

ticnise... Trimisese la Stepan Arkadici. I se adusese o cămaşă,

dar aceasta era ingrozitor de largă şi de scurtă. Po-≫

rancise in sfirşit feciorului ca să se repeadă la Şcerbaţkf

pentru a despacheta bagajele. Mirele era aşteptat la biserică^

iar el umbla prin cameră ca o fiară inchisă in cuşcă, uitindVHse

pe coridor şi amintindu-şi cu deznădejde de cele ce-i

≪pusese lui Kitty, care cine ştie ce ar fi putut crede acum.

in cele din urmă vinovatul — Kuzma — dădu buzna in

odaie, cu sufletul la gură, aducind cămaşa.

— De-abia am pus mina pe ea. Tocmai urcau bagajele

in camion, le spuse Kuzma.

Peste trei minute, fără să se uite la ceas, ca să nu-şi

zgindărească rana, Levin porni in goană pe coridor.

— Asta nu ajută la nimic, ii spuse surizind Stepan

Arkadici, mergind fără grabă in urma lui. Totul are să fie

bine, are să fie bine... Atita-ţi spun... ■

— Au sosit ! Uite-1 ! Care-i ? Cel mai tinăr ? Nu ? Dar

mireasa, măiculiţă ! E mai mult moartă decit vie ! se auziră

glasuri in mulţime, cind Levin — care-şi intimpină mireasa

in pridvor — intră cu dinsa in biserică.

Stepan Arkadici povesti soţiei sale pricina intirzierii.

Musafirii incepuseră să şuşotească, zimbind. Levin nu

Vedea nimic şi pe nimeni. Nu-şi lua ochii de la mireasă.

Toată lumea spunea că mireasa se uriţise mult in ultimele

zile. Era mult mai puţin frumoasă in timpul cununiei

decit de obicei. Levin insă nu era de aceeaşi părere. ii privea

coafura inaltă, cu văl lung, imaculat şi cu flori albe, gulerul

tnalt şi piisat, care-i acoperea in părţi, atit de feciorelnic,

gitul lung, descoperindu-i-1 in faţă... şi talia — s-o tragi

printi'-un inel. Lui Levin i se părea că ea era mai frumoasă

decit pricind. Nu fiindcă florile, vălul, rochia aceea comandată

la Paris ar fi adăugat ceva frumuseţii sale, ci pentru

că, cu toată bogăţia toaletei, expresia drăgălaşului său

16

chip, a privirilor şi a buzelor era aceeaşi. avinSi ceva deosebit

de nevinovat.

—Credeam că vrei să fugi, ii şopti Kitty şi zimbi.

—Mi s-a intimplat ceva aşa de stupid, că mi-e şi

ruşine să-ţi mărturisesc, răspunse Levin cu obrajii

imbu

joraţi şi se intoarse către Serghei Ivanovici, care se

apro

piase de dinsul.

—Istoria cu cămaşa are haz, ii spuse Serghei Ivano

vici, clătinind din cap şi zimbind.

—Da, da, zise Levin, fără să inţeleagă ceea ce i se

Spusese.

—Ascultă, Kostea, rosti Stepan Arkadici cu o prefă

cută expresie de spaimă. Trebuie să hotărim o

chestiune

importantă. De-abia acum vei fi in stare să-i

preţuieşti

insemnătatea. Sint intrebat dacă aprindem luminări

intre

buinţate sau neintrebuinţate. E o diferenţă de zece

ruble,

adăugă el, stringindu-şi buzele intr-un suris. Eu am

hotărit,

dar mă tem că n-ai să primeşti.

Levin inţelese că era o glumă, insă nu putu zimbi.

—Atunci, cum rămine ? intrebuinţate sau neintrebu

inţate ? Asta-i intrebarea.

—Da, da! Neintrebuinţate.

—Imi pare foarte bine. Chestiunea e rezolvată ! zise

Stepan Arkadici zimbind. Straşnic se mai pfostesc

oamenii

in situaţia asta, adăugă el către Cirikov, după ce

Levin,

privindu-1 zăpăcit, se apropie de mireasă.

—Kitty, bagă de seamă să calci tu cea dintii pe covor,

0 sfătui contesa Nordstone, apropiindu-se de dinsa.

Apoi

li spuse lui Levin : Frumos iţi sade !

—Nu ţi-e teamă ? o intrebă Măria Dmitrievna, o bătrină

mătuşă a lui Kitty.

—Nu ţi-e frig ? Eşti palidă. Apleacă-te puţin ! ii spuse

doamna Lvov, sora Ini Kitty ; şi, arcuindu-şi braţele

pline

şi frumoase, ii potrivi, surizind, florile pe cap.

Dolly de asemeni se apropie, vru să spună ceva, dar

Jiu putu rosti nici un cuvint, izbucni in plins, apoi incepu

să ridă in chip nefiresc.

Kitty se uita la toată lumea cu priviri tot atit de absente

ca şi Levin. La toate vorbele ce i se adresau, Kitty nu era

in stare să răspundă decit printr-un zimbet de fericire

care-l lumina neincetat faţa. t$rt ■•■ :■■■-■•■,,

/!*'

intre timp, slujitorii altarului işi puseseră odăjdiile.

Preotul şi diaconul se indreptară spre tetrapodul care se

alia in faţa porţilor impărăteşti.

Preotul ii spuse ceva lui Levin, acesta insă nu-1 auzi.

— Ia.mireasa de braţ şi condu-o, ii suflă lui Levin un

cavaler de onoare.

Mult timp Levin nu putu inţelege ce i se cerea. Cei din

jur ii tot arătau ce să facă şi aproape renunţaseră să-1 mai

indemne — mirele luă mireasa nu cu mina cuvenită şi nici

de mina care se cerea — pină cind, in sfirşit, işi dădu seama

că trebuia să-i ia mina dreaptă fără să-şi schimbe poziţia.

in cele din urmă, după ce Levin luă mireasa de braţ aşa

cum se cădea, preotul făcu ciţiva paşi spre dinşii şi se opri

in faţa tetrapodului. Mulţimea rudelor şi a cunoscuţilor

ii urmă cu zumzet de glasuri şi cu foşnet de rochii. Cineva,

aplecindu-se, indreptă trena miresei. Apoi, in biserică se

făcu o tăcere atit de adincă, incit se auzea cum cădeau

picăturile de ceară din luminări.

Preotul, bătrin, cu o camilafcă in cap, cu şuviţe strălucitoare

de păr argintiu strinse in două părţi după urechi,

işi scoase miinile mici şi bătrine de sub felonul bogat,

lucrat in fir de argint, cu o cruce de aur in spate, şi pregăti

ceva la tetrapod.

Stepan Arkadici se apropie de dinsul cu grijă, ii şopti

ceva şi, făcind lui Levin un semn cu ochiul, se intoarse la

locul său.

, Preotul aprinse două luminări impodobite cu flori, ţinindu-

ie cu mina strinsă aplecate intr-o parte, aşa că ceara

picura incet din ele, şi se intoarse cu faţa spre miri. Era

acelaşi preot la care se spovedise Levin. Aruncă mirelui şi

miresei o privire obosită şi tristă, oftă şi-şi scoase dreapta

de sub felon. Binecuvintă pe mire şi, cu acelaşi gest, dar

cu o deosebită blindeţe, işi puse degetele impreunate. pe

capul plecat al lui Kitty. Le intinse după aceea luminările,

luă cădelniţa şi se indepărtă incet.

„Să fie adevărat ?" se gindi Levin şi-şi intoarse capul

spre mireasă. Ii văzu profilul cam de sus. inţelese după o

mişcare abia prinsă a buzelor şi a genelor sale că Kitty ii

simţise privirea. Ea nu-şi intoarse capul, insă guleraşul

inalt şi plisat se mişca, ridicindu-se spre urechea sa trandafirie.

Levin observă cum un oftat i se opri in piept. Mina

21

4p|cuţă, cu ≪ănuşi luagi, care ţinea luminaneaj, ii trefţsra

uşor.

Zăpăceala pricinuită de cămaşă şi de intirziere, conworbirea

cu rudele şi cunoscuţii, nemulţumirea acestora,

situaţia lui ridicolă — totul se risipi dintr-o dată. Se simţi

fericit şi sfios.

Protodiaconul, un bărbat voinic şi frumos, in stihar de

argint, cu părul creţ bine pieptănat de o parte şi de alta a

feţei, ieşi inainte cu paşi siguri şi, ridicind cu două degete

orarul, se opri in faţa preotului.

„Bi-ne-cu-vin-tea-ză, stă-pi-ne !" rosti rar şi psalmodiat,

iar sunetele răsunară solemn,, vibrind prelung in aer.

„Binecuvintat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum

şi pururea şi in vecii vecilor", răspunse smerit şi melodios

preotul bătrin, pregătind mai depărta ceva pe tetrapod.

Apoi acordurile pline ale unor cantăreţi nevăzuţi se ridicară

in unde largi, umplind biserica pină in bolţi şi, intărindu-

se, se opriră o clipă şi se stinseră incet.

Erau rugăciuni obişnuite pentru pacea şi mintuirea

cerească, pentru sinod, pentru ţar. Urmă o rugăciune pen

tru robii iui Dumnezeu KamSaOtat şi Ekaterina, care se

logodeau atunci. : '

..Ca să li se trimită lor dragoste desăvarşită, pace ţd

ajutor, Domnului să ne rugăm*, cetea parcă intreaga

biserică prin glasul protodiaconuiuL

Levin asculta cuvintele, şi ele il uimeau. „Cum de au

ghicit că am nevoie de ajutor, tocmai de ajutor ? se gindi

el, aducindu-şi aminte de ingrijorările şi de indoielile sale

din ultima vreme. Ce ştiu eu ? Ce pot să fae fără ajutor

in imprejdRBrea asta care mă sperie ? Tocmai de ajutor

am nevoie jpaţm."

Cind dimsHiul isprăvi ectenia, preotul se intoarse spre

miri cu maMffcelnicul in mină :

,.Dumnezeul cel veşnic, carele cele risipite le impreunezi

intr-una şi ai pus legătura neintreruptă a dragostei,

incepu bătrinelul cu glas blind şi melodic. Cel ce ai binecuvintat

pre Isaac şi Rebecca şi i-ai arătat pre ei moştenitori

făgăduinţei tale: insuţi binecuvintează pre robii tăi

aceştia, Konstantin şi Ekaterina, povăţuindu-i pre dinşii

spre tot lucrul bun. Că milostiv şi iubitor de oameni eşti

şi ţie mărire inălţăm, tatălui şi fiului ţi sfintului duh,

aeum şi pururea şi in T*m≪cUen* „Ar*-≪iw*, ≪e revăn*'

din nou in aer corul nevăzut.

„Carele cele risipite le impreunezi intr-una şi ai pus

legătura neintreruptă a dragostei"... „Ce inţeles adinc au

cuvintele acestea şi cit de bine se potrivesc cu cele simţite

de mine in clipa asta ! se gindi Levin. Oare simte şi ea

oeea ce simt eu ?"

Intorcind capul, Konstantin ii intilni privirea.

Din această privire, Levin işi dădu seama că ea inţelegea

totul ca şi el. Dar acest lucru nu era adevărat. Mireasa

nu pricepea cuvintele slujbei şi nici nu le asculta.

Nu le putea asculta, nici inţelege, atit de puternic era sentimentul

care-i umplea sufletul, sporind din ce in ce mai

mult. Acest simţămint era bucuria implinirii dorinţelci

ce se plămădiseră de o lună şi jumătate in sufletu1 ei, o

bucuraseră şi o ehinuiseră in timpul acestor şase săptămini.

Din ziua in care Kitty, imbrăcată intr-o rochie cafenie, se

apropiase in tăcere de dinsul in salonul cel rnare al caselo

≫ din Arbat şi i se juruise — din ziua şi din ceasul acela

ea işi smulsese din suflet tot trecutul, ca să facă loc

unei vieţi noi, necunoscute, deşi nu se săvirşise nici o

schimbare in viaţa ei exterioară. Aceste şase săptămini _

au fost perioada cea mai fericită şi totodată cea mai chinuitaaie

din viaţa sa. Toată fiinţa-i, toate dorinţele şi năde|≫'

ctUe sale erau concentrate asupra acestui bărbat, pe care

nuri pricepea incă şi de care o lega un sentiment şi mai

de neinţeles, atrăgind-o şi respingind-o in acelaşi timp.

Cu toate acestea, Kitty işi ducea mai departe virţa de

nuti inainte şi se ingrozea de nepăsarea deplină şi de neinvins

pe care o avea faţă de tot trecutul ei, de lucrurile,

obiceiurile şi de oamenii pe care ii iubise şi care o iubeau,

faţăt de maică-sa, amărită de această nepăsare, faţă de

ta&OL său, care-i era aşa de drag şi pe care-1 iubise pină

alunei mai mult decit orice pe lume. Kitty ba se ingrozea

de această nepăsare, ba se bucura, gmdindu-se la ceea ce

pricinuise acest lucru. Nu putea gindi, nici dori ceva in

afară de viaţa cu acest om. Dar viaţa aceasta nouă au

luase incă fiinţă ; ea nici nu şi-o putea inchipui limpede^

Totul se mărginea numai la aşteptării teamă şi bucurie

de ceva nou, necunoscut... Iar acuiaa% aşteptarea, necunosca-.

tul, părerea de rău pentru nepăsarea faţă de trecut — totul

avea să se sfirşească din clipă in clipă şi să inceapă viaţa

nouă. Această noutate nu putea să n-o sperie prin necunoscut.

Dar, inspăimintător ori nu, totul se săvirşise in sufletul

ei acum şase săptămini. Astăzi se sfinţea numai

ceea ce-i hotărise mai demult inima.

intorcindu-se din nou cu faţa la tetrapod, preotul luă

cu neindeminare inelul cel mic al lui Kitty şi, cerind mina

lui Levin, i-1 puse pe prima incheietură a degetului. ≪Se

logodeşte robul lui Dumnezeu, Konstantin, cu roaba lui

Dumnezeu, Ekaterina.≫ Şi, punind verigheta cea mare in

degeţelul trandafiriu, induioşător de subţire, al lui Kitty,

preotul ro&ti aceleaşi cuvinte.

De citeva ori mirii incercară să ghicească ce anume trebuiau

să facă. Greşiră insă de fiecare dată. Preotul ii indreptă

in şoaptă. in sfirşit, indeplinind cele de cuviinţă şi

binecuvintindu-i cu verighetele, preotul intinse din nou

lui Kitty verigheta cea mare, iar lui Levin, verigheta cea

mică. Ei se incurcară iarăşi şi trecură de două ori verighetele

din mină in mină, neizbutind totuşf să facă ceea ce

trebuia.

Dolly, Cirikov şi Stepan Arkadici inaintară mai in faţă

ca să le arate. Ieşi o incurcătură. Se auziră şoapte. Se văzură

zimbete. Dar expresia de solemnitate şi de induioşare

nu se şterse de pe chipurile mirilor. Dimpotrivă, incurcind

manile, mirii aveau1 priviri şi mai grave, şi mai solemne

decit inainte. Zimbetul lui Stepan Arkadici, cind acesta

lg şopti ca fiecare să-şi pună inelul său, ii incremeni pe

■ ffcize. Oblonski işi dădu seama că orice suris i-ar putea

jjjgni.

'•""' ≪Că tu dintru inceput ai zidit parte bărbătească şi parte

fgmeiască şi de la tine se insoţeşte femeia, spre ajutor şi

ijpre dăinuirea neamului omenesc. insuţi dar, stăpine Dumjjezeul

nostru, cel ce ai trimis adevărul preste moştenirea

ta şi făgăduinţa ta preste robii tăi, părinţii noştri, cei aleşi

ai tăi intru fiecare neam şi neam, caută spre robul tău,

Konstantin, şi roaba ta, Ekaterina, şi intăreşte logodna

Ier in credinţă, intr-un gind, in adevăr şi dragoste≫, citi

preotul după ce schimbă verighetele.

Levin simţea din ce in ce mai limpede că toate gindului

in legătură cu insurătoarea şi toate visele privi-

■TA

toare la orinduirea vieţii sale erau o copilărie. Ceea ce se

săvirşea asupră-ie avea o menire neinţeleasă pentru el

pină atunci şi pe care o inţelegea şi mai puţin acum. Pieptul

i se cutremură din ce in ce mai tare şi lacrimi nedomolite

ii veniră in ochi.

Toată Moscova — rude şi cunoscuţi — era in biserică.

in timpul slujbei, la lumina strălucitoare din biserică. in

cercul femeilor şi al fetelor gătite şi al bărbaţilor cu cravate

albe, imbrăcaţi in fracuri şi in uniforme, nu inceta

vorba potolită şi cuviincioasă, stirnită mai ales de bărbaţi,

in vreme ce femeile aveau privirile aţintite asupra tuturor

amănuntelor acestui serviciu religios, care le induioşează

totdeauna aşa de mult.

in cercul cel mai apropiat de mireasă se aflau cele două

surori ale acesteia : Dolly şi sora sa cea mai mare, doamna

Lvov. o frumuseţe calmă, care sosise de curind din

străinătate.

—De ce o fi venit Mărie la nuntă in violet ? E aproape

ca in n^ru, intrebă doamna Korsunskaia.

—E singura salvare pentru tenul ei, răspunse doamna

Drubeţkaia. Nu inţeleg de ce-au făcut nunta seara. Ca

negustorţi...

—Aşa e mai frumos. Şi eu ra-am cununat seara, răs

punse doamna Korsunskaia şi oftă, amintindu-şi ce

dră

guţă fusese in ziua aceea şi cit de caraghios de

indrăgostit

era bărbatul ei, pe cită vreme acum lucrurile stăteau

cu

totul altfel.

—Se spune că acel care a fost cavaler de onoare la

zece nunţi nu se mai insoară. Vroiam să fiu cavaler

de

onoare a zecea oară, ca să mă asigur ; dar locul era

ocupat,

zise contele Sineavin către prinţesa Cearskaia,

care-şi

pusese ochii pe el.

Prinţesă Cearskaia ii răspunse numai printr-un zimbet.

Se uită la Kitty, inchipuindu-şi cum şi cind va fi şi ea

alături de contele Sineavin in aceeaşi situaţie. Atunci ii

vu aminti gluma de astăzi.

Şoeribaţki spuse bătrinei domnişoare #e ≪noare laeva

că are -de gind să pună cununa pe chignon *-ul Iui Kitty,

ca să fie fericită.

— Nu trebuia să-şi pună chignon, răspunse domni

şoara Nikolaeva, care hotărise de mult că dacă bătrinul

văduv, vinat de dinsa, ar lua-o de nevastă, ea ar face

nunta cea mai simplă cu putinţă. Nu-mi place fastul acesta.

Serghei Ivanovici vorbea cu Daria Dmitrievna, susţinind

in glumă că obiceiul voiajului după nuntă este răspindit

din pricină că tinerii căsătoriţi se simt cam ruşinaţi.

—Fratele dumitale se poate mindri cu ea. IS c minune

(Je drăgălăşenie. Cred că-1 invidiezi.

—Mi-a trecut vremea, Daria Dmitrievna, răspunse

Serghei Ivanovici, şi chipul lui luă pe neaşteptate o

in

făţişare tristă şi gravă.

Stepan Arkadici povestea cumnatei sale calamburul

despre divorţ, pe care-1 ticluise el.

—Trebuie să i se indrepte cununa, răspunse ea fără

ifc-1 asculte.

—Păcat că s-a uriţit, şopti contesa Nordstone către

amna Lvov. Totuşi el nu ajunge nici la degetul ei