Anna karenina

ŞFu, dumneata, aici ! (Pină in ziua ≪ceea, Kitty ii

spunea

fcind „tu", cind „dumneata".) Nu te≪şteptam. imi

alegeam

şrochiile de fată, cui să le impart...

—A ! Foarte frumos ! zise Levin, uitindu-se posomorit

aa fată. '

—Du-te, Duniaşa. Am să te chem mai tirziu. Dar ce

i cu tine ? il intrebă ea, tutuindu-1 fără să mai

şovăie, de

Indată ce ieşi fata.

Văzindu-i faţa stranie, tulburată şi mohorită, o cuprinse

teama.

— Kitty, mă chinuiesc ! Nu mă pot chinui singur, izjbucni

el cu glas deznădăjduit şi se opri in faţa ei, implo-

≪jfind-o cu ochii. işi dădu seama după expresia iubitoare şi

cinstită a figurii sale că tot ce avea de gind să-i spună

an lerteei. Simţea fesă nevoia să-i risipească ea

indoielile. Am venit să-ţi spun că incă nu e prea tirziu.

Total se poate incă indrepta. . :~*- Ce s-a intimplat ? Nu

pricep nimic. Ce e cu tine ?\

—Ceea ce ţi-am spus de mii de ori şi nu-mi iese dint

minte : că nu sint vrednic de tine. Cum ai putut primi

să

mă iei de bărbat ? Mai gindeşte-te. Te-ai inşelat.

Chib

zuieşte bine. Nu mă poţi iubi... Dacă... e mai bine să

mi-oi

spui, zise Levin fără să se uite la dinsa. Voi fi

nenorocit,

n-ere-a face. Lasă lumea să spună ce-o vrea. Orice e

mai

uşor decit nenorocirea... Mai bine acum, cit mai e

timp...:

—Nu inţeleg, răspunse Kitty speriată. Vrei să spui că;

renufetţi la mine ? Că trebuie să rupem ?

-—- Da, dacă nu mă iubeşti.

— Eşti nebun ! strigă Kitty, imbujorindu-se de necaz.;

Dar chipul lui era atit de jalnic, incit ea işi stăpini

ciuda ; şi, aruncind rochiile de pe scaun, se aşeză mai;

aproape de dinsul.

—La ce te gindeşti ? Spune-mi totul.

—Cred că nu mă poţi iubi. De ce m-ai putea iubi ?

—Dumnezeule ! Ce pot face... zise Kitty şi izbucni

in plina.

—Ah, ce-am făcut ! exclamă Levin şi, aşezindu-se in

genunchi inaintea ei, incepu să-i sărute miinile.

Cinci minute mai tirziu, cind bătrina prinţesă intră

te odaie, ii găsi impăcaţi. Kitty nu numai că il incredinţase

că-1 iubeşte, dar ii explicase şi pentru ce. Ii spusese

că-1 iubeşte fiindcă-1 inţelege in toate, fiindcă ştie ce trebuie

să iubească şi că tot ce-i place lui e frumos — ceea

ce i se păru lui Levin cit se poate de lămurit. Cind intră

prinţesa, amindoi şedeau alături pe ladă, alegeau rochiile

şi se certau. Kitty vroia să dea Duniaşăi rochia cafenie pe

care o purtase in ziua cind ii ceruse Levin mina, iar el nu

vroia să instrăineze rochia asta şi stăruia să dăruiască

Duniaşăi o rochie albastră.

— Cum nu inţelegi ? E oacheşă, n-are să-i stea bine

tal albastru... M-am gindit eu la toate.

Aflind pricina pentru care venise Levin, prinţesa aer

SUfAră', jumătate in glumă, jumătate in serios. il trimis≫

≪casă să ae imbrace şi s-o lase in pace pe Kittjr, deoarece

coaforul Charles trebuia să sosească din clipă in clipă să-i

fică coafura.

— N-a mincat şi aşa de citeva zile şi s-a uriţit, şi tu o

ffiai enervezi cu prostiile tale, il certă bătrina prinţesă.

Hai, du-te, du-te, drăguţă.

Vinovat şi ruşinat, insă liniştit, Levin se intoarse la

hotel. Fratele său, Daria Alexandrovna şi Stepan Arkadici^

gata imbrăcaţi, il şi aşteptau să-1 binecuvinteze cu icoana.

Nu mai era timp de pierdut. Daria Alexandrovna mai

trebuia să treacă pe acasă ca să-şi ia băiatul pomădat şi

frizat, care urma să insoţească mireasa cu icoana. După

ţfceea, un cupeu trebuia trimis după cavalerul de onoare,

iar altul — după ce-1 va fi dus pe Serghsi Ivanovici —

urma să vină inapoi... indeobşte in ziua nunţii erau o

mulţime de chestiuni foarte complicate. Un lucru era

sigur : nu incăpea nici o clipă de zăbavă, fiindcă se făcuse

ora şase şi jumătate.

Binecuvintarea cu icoana nu fusese la inălţimea momentului.

Stepan Arkadici luă alături de soţia sa o atitudine

comică şi solemnă : apucă icoana şi, punindu-1 pe

Levin să bată o mătanie, 11 binecuvintă cu un zimbet bun,

ironic şi-1 sărută de trei ori. Daria Alexandrovna procedă

la fel şi indată după aceea se grăbi să plece, incurcindu-se

de-a binelea in orinduirea folosirii trăsurilor. , •,' — Uite

ce o să faceăv: tu vino ca să-1 duci in cupeul ttostru ; iar

Serghei Ivanovici, dacă-i aşa de bun, va trece fie la noi să

ia cupeul şi să-1 trimită indărăt.

—Prea bine.

—Iar noi doi mergem impreună. Ţi-ai expediat bagajtele

? il intrebă Stepan Arkadici.

—Le-am expediat, răspunse Levin şi-1 chemă pe

Kuzma să-1 ajute la imbrăcat.

III

O mulţime de lume, mai cu seamă femei, inconjura

biserica luminată pentru cununie. Acei care rtti apucaseră

să pătrundă inăuntru se inghesuiau pe lingă ferestre, imferincindu-

se, certindu-se şi uitindu-se printecgratii.

Mai bine de douăzeci de cupeuri se rinduiseră de-a

lungul străzii, străjuite de jandarmi. Un ofiţer de poiilie

Sţtătea la intrare, sfidind gerul, intr-o tunică strălucitoare.

* Veneau mereu trăsuri, aducind ba doamne cu flori, care-şi

ridicau trenele... ba bărbaţi, care-şi scoteau chipiul militar

sau pălăria neagră, intrind in biserică. inăuntru se şi aprin-

.seseră amindouă policandrele şi toate luminările din faţa

icoanelor. Lucirile aurii de pe fondul roşu al catapetesmei,

horbota aurită a icoanelor, argintul candelabrelor şi al

sfeşnicelor, lespezile pardoselii, covoraşele, prapurii de sus

de lingă strane, treptele altarului, vechile cărţi innegrite,

anteriile şi stiharele — totul era scăldat in lumină. Din

partea dreaptă a bisericii incălzite, unde se vedeau o mul

ţime de fracuri şi cravate albe, tunici şi mătăsuri, catifele,

atlazuri, coafuri, flori, umeri, braţe goale şi mănuşi lungi —'

venea un vuiet de glasuri, abia auzit, dar plin de insufle

ţire, cu ecouri stranii sub bolţile inalte.

;

Ori de cite ori se deschidea uşa scirţiind, murmurul de

glasuri din mulţime se potolea şi toată lumea intorcea

capul, in aşteptare, ca să vadă intrind mireasa şi mirele.

Dar uşa se deschise de peste zece ori, şi de fiecare dată era

vreun invitat intirziat sau vreo invitată care se indrepta

spre cercul din dreapta al celor poftiţi la nuntă, sau vreo

spectatoare care inşelase sau induplecase pe ofiţerul de

poliţie s-o lase a intra şi care se amesteca in mulţimea

străină din stinga. Atit rudele, cit şi străinii trecuseră prin

toate fazele aşteptării.

La inceput nu se dădu nici o insemnătate acestei intirzieri

; pe urmă insă lumea incepu să se uite din ce in ce

mai des la uşă, intrebindu-se dacă nu cumva se intimplase

ceva. In sfirşit, intirzierea ajunse supărătoare, şi atit rudele,

cit şi invitaţii se sileau să dea impresia că nu se gindesc

la mire, ci sint preocupaţi de discuţiile lor.

Protodiaconul, vrind parcă să atragă atenţia că timpul

J'li e preţios, tuşea nerăbdător, de dirdiiau geamurile ferestrelor,

in strană, cintăreţii plictisiţi ba işi incercau gla-

SUl, ba işi suflau nasul. Preotul trimitea mereu cind pe

dascăl, cind pe diacon să vadă dacă nu sosise mirele ; şi

apărea tot mai des in uşa lăturalnică a altarului, imbrăcat

intr-un anteriu violet şi cu o cingătoare brodată, aşteptind

pe mire.

in sfirşit, o doamnă, uitindu-.so la cea;. zise :

— Totuşi e ciudat !

Atunci toţi musafirii se neliniştiră şi incepură sa-şi

arate cu voce tare mirarea şi nemulţumirea. Un cavaler

de onoare se duse să afle ce se intimplase. In timpul acesta,

Kitty, in rochie albă cu văl lung şi cu o cunună de fiori

de lămiiţă pe cap, era de multa gata şi aştepta, impreună

cu naşa şi cu sora sa, doamna Lvov, in salonul cel mare al

casei Şcerbaţki ; se uita pe fereastră, aşteptind in zadar,

de peste o jumătate de ceas, vestea de la cavalerul său de

onoare că mirele sosise la biserică.

in tot acest timp, Levin, numai in pantaloni, fără vestă

şi frac, umbla de colo pină colo prin camera lui de hotel,

sooţindu-şi mereu capul pe uşă şi cercetand cu privirea

coridorul. Dar pe coridor nu se vedea acela pe care-1

aştepta. Konstantin Dmitrici se intorcea deznădăjduit, dind

din miini, şi se jeluia lui Stepan Arkadici, care fuma

liniştit. , ,

—A mai fost vreodată cineva intr-o≫ ≪Itiiaţie atit de

idioată ?

—Da, e stupid, intări Stepan Arkadicl ^mhişiA impă

ciuitor. Dar linişteşte-te ! Ţi-o aduce indată.

—Cum se poate una ca asta ? ! izbucni Levin cu o

furie stăpinită. Şi vestele astea deschise... ce timpenie !

Ec

u neputinţă, urmă el, privind plastronul mototolit

al

cămăşii sale. Dar dacă mi-au trimis bagajele la

gară ? '.

exclamă el deznădăjduit.

.,, — Ţi-o pui pe a mea.

,,v, — Trebuia s-o fi făcut de mult.

— Vezi că nu-ţi vine tocmai bine şi e păcat să te faci

ridicul... mai ai puţină răbdare. Totid are să fie bine !

Ce se intimplase ? Cind Levin ceruse hainele, Kuznia,

bătrinul lui fecior, ii adusese fracul, vesta şi tot ce-i trebuia.

—Dar cămaşa ? strigase Levin.

—Cămaşa-i pe dumneavoastră, răspunse Kuzma cu

un suris liniştit.

Nu-i dăduse prin gind să oprească o cămaşă curată şi,

primind ordin să stringă bagajele şi să le ducă la Şcerbaţki.

de unde tinerii căsătoriţi urmau să plece in aceeaşi seară.

fjfcuse aşa cum i se poruncise : impachetase totul, afară de

tn&c. Cămaşa pe care o purta Levin de dimineaţă era mo-