Anna karenina
Yüklə 3,26 Mb.
|
| Mais ii ne fmtt pas laiss&r le pauvre Veslovski et
Tvşkeviti se morfondre lă-bas, datis le băteau i. Trebuie să le trimitem vorbă. Da, el ridică aici un monument, adăugă Anna, intorcindu-se către Dolly cu acelaşi zimbet şiret, cuprinzător, pe care-1 avusese şi cind ii vorbise intiia oară despre spital. —Da. E o fundaţie capitală ! zise Sviajski. Dar ca să nu dea impresia că-1 măguleşte pe Vronski, Sviajski adăugă numaidecit o observaţie oarecum critică. De un singur lucru mă mir, conte, că dumneata, care faci atit de mult pentru popor din punct de vedere sanitar, eşti atit 4e in diferent faţă de şcoli. —Cest devenu tellement commun Ies ecoles -, răs punse Vaxinski. Iţi dai seama că nu din pricina asta... dar 1 Dar nu trebuie să-i lăsăm pe bieţii Veslovski şi Tuşkeviei să se pliettaească acolo In barcă (ir.). " Chestiunea şcolilor a njuiis atit de banală (fr.). I 218
aşa, m-affi pasionat. Poftim pe aici, spuse Alexei către Daria Alexandrovna, arătindu-i o ieşire lăturalnică din alee. Doamnele işi d-eschiseră umbrelele şi porniră pe o alee laterală. După ce cotiră de citeva ori şi ieşiră pe o portiţă, Daria Alexandrovna văzu inaintea ei, pe o colină, o clădire mare, roşie, aproape isprăvită, de un stil foarte complicat. Acoperişul de tablă, incă nevopsit, strălucea orbitor in soarele viu. Lingă clădirea mare se ridica o altă construcţie, incă inconjurată de schele ; iar lucrătorii, cu şorţuri dinainte, aşezau cărămizile, turnau mortarul din ciubere şi-i nivelau cu mistria. — Ce repede inaintează lucrarea ! se minună Sviajski. Ultima oară cind am fost aici, incă nu fusese ridicat aco- • perişul. —La toamnă, totul va fi pus la punct. inăuntru aproape e gata, zise Arma. —Dar ce e cu clădirea cea nouă ? —E locuinţa doctorului şi farmacia, răspunse Vronski, uitindu-se la arhitect, care venea spre dinsul, in halatul
de lucru. Işi ceru iertare de la doamne şi porni in intimpinarea lui. Ocolind varniţa din care lucrătorii cărau mortar, Vronski se opri pe loc cu arhitecul, căruia incepu să-i spună ceva, plin de căldură. —Frontonul este prea jos, ii spuse Vronski Annei, eare-1 intrebă ce se intimplase. —Eu am spus că fundaţiile trebuiau făcute mai inalte, răspunse Anna. —Anna Arkadievna, fireşte că ar fi fost mai bine, răspunse arhitectul, dar nu se mai poate. —Da. Mă interesez mult de toate acestea, ii spuse Anna lui Sviajski, fiindcă acesta se mirase de cunoştinţele ei in materie de arhitectură. Noua clădire trebuie să fie in concordanţă cu spitalul. A fost insă. concepută mai tarziu şi incepută fără plan. După ce isprăvi convorbirea cu arhitecul, Vronski sa alătură doamnelor şi le conduse in interiorul spitalului. Deşi pe din afară se lucra incă la ciubuce, iar la parter se mai spoia, la etajul de sus totul era aproape terminat. 219 Ajungind la etaj, pe o scară largă de fontă, intrară cu tcţii in prima sală incăpătoare. Tencuiala pereţilor imita marmura. Nişte ferestre mari., dintr-o bucată, erau chiar aşezate. Nu sfirşiseră doar parchetul. Timplarii care dădeau la rindea nişte plăci, işi intrerupseră lucrul pentru ca, scoţindu-şi reţelele care le ţineau părul strins, să salute pe boieri. —Asta e camera de primire a bolnavilor, arătă Vronski. Aici va fi un birou, masa, dulapul şi atita tot. —Veniţi aici. Să nu te apropii de fereastră, zise Anna, incercirvd să vadă dacă s-a uscat vopseaua. Alexei, s-a uscat vopseaua, adăugă ea. Din sala de primire a bolnavilor trecură intr-un coridor. Aici, Vronski le atrase atenţia asupra unui sistem nou de ventilaţie. Le arătă apoi băile de marmură şi paturile cu somiere de un model nou ; după aceea, unul după altul, saloanele, cămara, 'mcăperile pentru păstrat rufăria, apoi sobele de asemeni de un model nou şi nişte cărucioare ce trebuiau să poarte fără zgomot pe coridor materialele necesare, şi incă multe alte lucruri. Sviajski preţuia totul, ca un om care cunoştea perfecţionările moderne. Dolly, uimită de aceste lucruri nemaivăzute de dinsa, cerea lămuriri amănunţite despre orice, vrind să inţeleagă toate lucrurile — ceea ce-i făcea lui Vronski o vădită plăcere. —Da. Cred că va fi singurul spital din Rusia amena jat cumsecade, spuse Sviajski. —Veţi avea şi o secţie de maternitate ? intrebă Dolly. E atita nevoie la ţară ! Mă gindesc adesea... Cu toată politeţea lui, Vronski o intrerupse. — Asta nu e o maternitate, ci un spital pentru toate bolile, afară de cele molipsitoare, lămuri Alexei. Dar uită-te dumneata la asta... Vronski impinse spre Daria Alcxandrovna un fotoliu pe rotile pentru convalescenţi. Priveşte ! Se aşeză in fotoliu şi-1 puse in mişcare. Omul nu poate merge. E slab sau suferă de picioare, dar are nevoie de aer şi, poftim, poate să umble, să se plimbe... Dolly se interesa de orice. Totul ii plăcu mult, dar mai cu seamă insuşi Vronski, cu entuziasmul lui naiv şi simplu.. 220 ≪Da. E un bărbat foarte drăguţ şi bun≫, gindi ca de mal multe ori, fără să-1 asculte, privindu-1 insă ca să-i prindă expresia feţei, cercind in inchipuire să se pună in locul Armei. Vronski ii plăcu atit de mult cu insufleţirea lui, incit Dolly inţelese de ce se indrăgostise Anna de dinsul. XXI —Nu. Eu cred că prinţesa e obosită şi caii n-o intere sează, spuse Vronski Armei, care propusese să meargă cu toţii la crescătoria de cai, unde Sviajski vroia să vadă un armăsar adus de curind. Duceţi-vă dumneavoastră, iar eu o conduc pe prinţesă acasă. Mai stăm de vorbă, dacă-ţi face plăcere, adăugă Alexei intorcindu-se către Daria Alexandrovna. —imi face mare plăcere ; ştiţi, nu mă pricep deloc la cai, răspunse Daria Alexandrovna oarecum mirată. Ea citi pe faţa lui Vronski că el vroia să vorbească cu dinsa şi nu se inşelase. De indată ce intrară amindoi iarăşi in parc, Alexei privi incotro plecase Anna şi, incredinţindu- se că ea nu-i putea auzi, nici vedea, incepu : — Ai ghicit că doream să vorbesc cu dumneata, zise el, uitindu-se la dinsa cu ochi rizători. Nu mă inşel, dum neata eşti prietena Annei. işi scoase pălăria şi, luind ba tista, işi şterse capul care incepea să chelească. Daria Alexandrovna nu răspunse nimic, ci se uita numai cu grijă la el. Răminind singură cu dinsul, se simţi deodată cuprinsă de teamă ; ochii săi rizători şi expresia severă a feţei o infricoşau. ii trecură prin minte felurite presupuneri in legătură cu subiectul conversaţiei in perspectivă : ≪Mă va ruga să vin la dinşii in vizită cu copiii. Voi fi silită să-1 refuz. Sau vrea poate să formez un cerc la Moscova pentru Anna ?... Ori are să-mi vorbească despre Vasenka Veslovski şi despre purtarea lui faţă de Anna ? Sau poate are ceva de spus despre Kitty, faţă de care se simte vinovat ?≫ Dolly presupunea numai lucruri neplăcute. Nu ghid despre ce anume vroia să-i vorbească Vronski. 221
— Dumneata ai o influenţă aşa de mare asupra Annei ! Ea te iubeşte atit de mult ! Ajută-mă, spuse el. Daria Alexandrovna privi, sfioasă şi intrebătoare, faţa energică a lui Vronski, luminată cind in intregime, cind numai pe alocuri, de razele soarelui care străbăteau prin frunzişul teilor, ba iarăşi intunecată de umbră ; şi aştepta să audă incă ce va mai spune, dar el păşea alături tăcut, scurmind cu bastonul prundişul de pe alee. — Dacă dintre toate fostele prietene ale Annei, dum neata eşti singura care ai venit la noi — pe prinţesa Varvara n-o socotesc — imi inchipui că n-ai făcut-o fiindcă ai socotit situaţia noastră ca fiind normală, ci fiindcă — inţelegind toată greutatea situaţiei — tot o iubeşti pe Anna şi vrei s-o ajuţi. Te-am inţeles bine ? intrebă el, uitindu- se la dinsa. —• Fireşte, răspunse Daria Alexandrovna, inchizind umbrela, dar... —Nu, o intrerupse Vronski şi, uitind că o punea astfel pe Dolly intr-o situaţie delicată — se opri, incit şi ea tre
bui să se oprească. Nimeni nu simte mai viu şi mai adinc
decit mine cit e de grea situaţia Annei. Asta se inţelege
de la sine, dacă~mi faci cinstea să mă socoteşti om de inimă.
Eu sint pricina acestei situaţii. De aceea imi dau pe deplin
seama de ea. —inţeleg, răspunse Daria Alexandrovna, admirind fără voie sinceritatea şi hotărirea vorbelor lui. Dar tocmai fi indcă te socoti pricina situaţiei in care se află Anna, mă tem că exagerezi, adăugă ea. imi dau seama că situaţia ei in societate trebuie să fie grea. —In societate e un iad, urmă repede Vronski, incruntindu- se. Nu-ţi poţi inchipui chinuri morale mai mari decit acelea pe care le-a indurat Anna la Petersburg timp de două săptămini... Te rog să mă crezi. —Dar aici, atita timp cit nici Anna, nici dumneata nu simţiţi nevoia de societate... —Societate ! exclamă Vronski dispreţuitor. Ce nevoie aş putea avea de societate ? —Pină atunci, şi asta ar putea să ţină mereu, sinteţi fericiţi şi liniştiţi. Văd că Anna e fericită, fericită cu ade vărat. A şi gă.sit timpul să mi-o spună, il asigură Daria 222
Alexandrovna zimbind. Rostind insă aceste cuvinte, ea se indoia acum, fără voie, că Anna era intr-adevăr fericită. Vronski insă părea că nu se indoia deloc. —Da, da, intări Alexei. Ştiu că Anna şi-a revenit de pe urma suferinţelor sale. E fericită. E fericită cu pre
zentul. Dar eu... mă tem de ceea ce ne aşteaptă... Te nog
să mă ierţi. Vrei să mergem inainte ? —Mi-e totuna. —Atunci să stăm jos aici. Daria Alexandrovna se aşeză pe o bancă din grădină, intr-un colţ al aleii. El se opri in faţa ei. — Văd că e fericită, repetă Vronski. (Şi indoiala dacă Anna e intr-adevăr fericită o tulbură şi mai mult pe Daria Alexandrovna.) Dar asta oare poate să ţină ? Dacă am făcut bine, ori am făcut rău, asta e altă socoteală, sorţii au fost aruncaţi, adăugă Alexei, trecind de la limba rusă la cea franceză. Sintem legaţi pe viaţă. Sintem uniţi prin dragoste — cea mai sfintă legătură pentru noi. Avem un copil. Am mai putea avea şi alţii. Legea şi toate impreju rările situaţiei in care ne aflăm sint insă de aşa fel, incit se vor ivi mii de complicaţii. Anna, care-şi odihneşte acum sufletul după atitea suferinţe şi incercări, nu le vede şi nici nu vrea să le vadă — lucru de inţeles ; dar eu nu pot să nu le văd. Fiica mea nu e, după lege, fiica mea, ci a lui Karenin. Eu nu admit inşelăciunea asta ! spuse Vronski cu un gest energic de protest şi privi intunecat şi intre bător pe Daria Alexandrovna. Ea nu-i răspunse nimic. il privea numai. Vronski urmă i — Iar dacă miine aş avea un fiu, ar fi şi acesta, după lege, al lui Karenin. Nu mi-ar moşteni nici numele, nici averea. Oricit de fericiţi am fi in familie, oriciţi copii am avea, intre mine şi ei, totuşi, nu ar fi nici o legătură. Toţi ar fi Karenini. Trebuie să-mi inţelegi situaţia grea, inspăi mantătoare ! Am incercat să vorbesc cu Anna, dar asta o enervează. Nu mă inţelege. Şi nici eu nu-i pot spune to tul. Trebuie să priveşti insă lucrurile şi din alt punct de vedere. Sint fericit cu dragostea ei, dar trebuie să am şi o ocupaţie. Mi-am găsit o indeletnicire. Mă mindresc cu ea. O socot mai nobilă decit ocupaţia foştilor mei camarazi de la curte şi de la regiment. Fără indoială că n-aş schim- 223 ba-o cu cariera lor. Muncesc aici, pe pămintul meu. Sint I mulţumit, fericit. Nu mai avem nevoie de nimic pentru? fericirea noastră. imi place activitatea asta. Cela n'est un Yüklə 3,26 Mb. Dostları ilə paylaş:
|