Anna karenina

'.!',,..,, 1

XXI

Pin clipa in care Aiexei Aiexandrovici inţelese, din ex-f

avute cu Betsy şi cu Stepan Arcadici, că toată>-ţ.,

inctpmd cu Anna, nu-i cerea decit un singur lucru,'/

: -.j-.ji despovăreze soţia de prezenţa lui — el se ff de

pierdut, ineit nu mai fu in stare sa ia singur" ≪ fejtănre.

Nu mai ştia ce vroia şi, lăsindu-se in grija*' .≪* ≪eo

≪Mpeu cu atita plăcere de treburile lui, işi, f t f i i it i

r la orice. Numai cind Anna părăsi cu, , imt ≪iflezoaica

trimise să-1 intrebe dacă trebuie sa'1≫ mas≫.ea e} sau

deoparte — numai atunci el işi inţe-li3MMmpBa$ ≪tuaţia şi

se ingrozi.

, R& mai greu lucru pentru dinsul era că nu putea să-şi

renege trecuiul, nici să-1 impace cu prezentul. Dar nu trecutul,

in care trăise fericit cu soţia sa, il tulbura. Chinuitoarea

trecere de la acel trecut cind descoperise necredinţa

soţiei sale se consumase. ii venise greu, insă acestea

erau lucruri pe care le inţelegea. Dacă soţia sa J-ar fi pă-.

răsit atunci, după ce-şi mărturisise necredinţa, el ar fi fost

ainărit, nenorocit, dar nu s-ar fi aflat in impasul, de neţ≫.

inţeles pentru dinsul, in care se găsea acum. li era cu ne≫

pufcţă să impace iertarea, induioşarea, dragostea lui pen*

tru soţia sa şi pentru copilul străin, cu ceea ce i se intimplft

acum, cind, drept răsplată, pentru toate acestea, răminef

singur, dezonorat, batjocorit, nefolositor nimănui, dispreţuit

de toţi !

:JJI primele două zile după plecarea soţiei sale, Karenia

primi pe solicitatori şi pe administrator. Luă parte la consilii

şi muică in sufragerie, ca de obicei. Fără să-şi dea

seama de ce se purta astfel, Alexei Alexandrovici işi in-acordiă

in aceste două zile toate puterile sufletului numai cu

uaa singur scop : să pară liniştit şi chiar nepăsător. Se străduia

≫din răsputeri să răspundă la unele intrebări aie servi≫

toriJer in legătură cu lucrurile şi odăile Annei in chipul cei

mai firesc, ca unul care era de mult pregătit ]a .aceasta

schimbare şi nu vede in ea nimic extraordinar. Şi-şi ajunse

scopul : nimeni nu putu observa la el vreun semn de deznădejde.

Dar, a doua zi după plecarea Annei, Kornei ii

prezentă contul de la un magazin de mode, pe care ea uitase

să-1 plătească, şi-1 incunoştinţă că vinzătorul se afla

acolo. Jkiexei Alexandrovici porunci să fie chemat vin-

— Excelenţă, vă rog să mă iertaţi că am indrăznit să

Vă supfcr. Dacă-mi porunciţi să mă adresez doamnei, binevoiţi

afemi daţi adresa excelenţei-sale.

Aieaasd Alexandrovici căzu pe ginduri, cum i se pări|

vtnaăaWRiilui ; apoi, intorcindu-se deodată, se aşeză la masă,

işi sprijini capul in miini şi rămase mult timp in poziţia

asta.. infaercă de citeva ori să vorbească, dar nu izbuti.

.'EKndu-şi seama de starea siăpinului său, Kornei ii rugii

pe vinzător să vină altădată. După ce rămase iarăşi singur*

ICareiiin inţelese că nu mai era in stare să joace rolul unui

om tare şi calm. Porunci să se dea drumul cupeului care-1

aştepta, să nu fie primit nimeni şi nu se duse la masă.

Simţea că nu mai poate infrunta dispreţul pe care-1

citea şi pe faţa vinzătorului, ca şi pe chipul lui Kornei şi a\ ,

tuturor celor intilniţi, fără excepţie, in ultimele două zile.'..

|gi dădea seama că nu se putea păzi de ura oamenilor

UK≫ lor se- aăftcuse nu iiindcă :≪i )pţ& rău

cazul acesta s-ar fi putut strădui sa" se facă mai bun), ci

din pricină că era nenorocit intr-un chip ruşinos şi dezgustător.

Ştia că oamenii vor fi neindurători cu dinsul, tocmai

fiindcă avea inima sfişiată. Simţea că oamenii il vor nimici,

aşa cum rup dulăii dintr-un ciine sfişiat, care schelălăieşte

de durere. Ştia că singurul mijloc de scăpare din gheara

oamenilor era să-şi ascundă rănile de ochii lor — ceea ce se

şi silise să facă, inconştient, timp de două zile. Acum insă

nu se mai simţea in stare să ducă mai departe lupta aceasta

inegală.

Gindul că rămăsese cu totul singur in durerea lui ii spo-"

rea şi mai mult deznădejdea. Nu avea — şi nu numai in Petersbui^

g — un singur om căruia să-şi fi putut deschide

sufletul şi care să-1 compătimească, nu ca pe un funcţionar

superior sau ca pe un membru al societăţii, şi numai ca pe

un ofli care suferă. Nu găsea nicăieri un asemenea om.

Alexei Alexandrovici rămăsese orfan de mic copil, cu

fratele său. Pe tatăl lor nici nu-1 mai ţineau minte. Mama

lor murise cind Alexei Alexandrovici avea zece ani. Avere

era puţină. il crescuse unchiul Karenin, un funcţionar cu

vază, pe vremuri favoritul impăratului defunct.

După ce isprăvise, cu medalii, liceul şi universitatea,

Alexei Alexandrovici fusese ajutat de unchiul său şi căpăr

tase numaidecit un post important. De atunci el se lăsase

stăpinit numai de ambiţii funcţionăreşti. Nici in liceu, nioj

in universitate, nici mai tirziu, la serviciu, nu avusese rer

laţii de prietenie. Fratele său fusese persoana cea mai apropiată

de sufletul lui, dar intrase in slujbă la Ministerul de

Externe şi locuise toată vremea in străinătate, unde şi

murise puţin timp după căsătoria lui Alexei Alexandrovici.

Pe vremea cind Alexei Alexandrovici fusese numit in

postul de guvernator — el nu mai era in prima tinereţe, ,

deşi ca guvernator, se considera tinăr — o mătuşă de-a

Annei, o boieroaică bogată din provincie, ii prezentase nepoata

şi manevrase in aşa fel, incit Karenin se trezi intr-o

pună zi pus in alternativa de a se pronunţa sau de a părăsi

oraşul.

Şovăi multă vreme să facă acest pas, avind in măsură

egală argumente pro şi contra. Nu găsea un motiv hotăritor

care să-1 silească a-şi călca regula sa de viaţă, şi anume :

8

cind stei la indoială, e mai bine să te abţii. Dar măeuşa

Annei ii strecură printr-o cunoştinţă ideea că el compro≫

misese fata şi că era o datorie de onoare să-i ceară mina.

Alexei Alexandrovici o ceru in căsătorie şi avu pentru

logodnică, iar pe urmă pentru soţie, toate sentimentele de

care era capabil.

Afecţiunea pentru Anna ii izgoni cu totul din inimă

nevoia de a avea legături mai strinse cu ceilalţi oameni.

De aceea, printre toţi cunoscuţii săi, el nu găsea acum nici

un om care să-i fie apropiat sufleteşte. Avea multe aşa-zise

relaţii, dar nici un prieten. Alexei Alexandrovici cunoştea 0

mulţime de oameni, pe care putea să-i poftească la masă, săi

roage a interveni intr-o chestiune ce-1 interesa, sau să

protejeze un solicitant. Ar fi putut judeca deschis cu dinşii

actele altor oameni sau pe acelea ale guvernului. Dar mai

mult nu. Relaţiile cu aceste persoane erau incadrate, prin

UZ şi obicei, intr-un domeniu bine determinat, din care

nu putea in nici un chip să iasă. Mai avea un coleg de uni- .

versitate cu care se imprietenise mai tirziu şi cu care ar fi

putut vorbi despre o durere personală, acesta insă funcţiona

ca inspector şcolar intr-un district indepărtat. Dintre per-

Boanele care locuiau in Petersburg, cele mai intime şi de

casă se socoteau şeful cancelariei sale şi doctorul.

Mihail Vasilievici Sliudin, şeful cancelariei, era un om

modest, deştept, bun şi de treabă. Alexei Alexandrovici

Simţea că Sliudin ţinea la dinsul, dar disciplina celor cinci

ani de serviciu făcut impreună punea o stavilă de neinvins

mărturisirilor intime.

După ce semnă hirtiile, Alexei Alexandrovici tăcu mult

timp, aruncind din cind in cind cite o privire spre Mihail

Vasilievici. incercă de citeva ori să vorbească, dar nu se

simţi in stare. işi pregătise chiar o frază : ≪Ai auzit de necazul

meu ?≫, dar pină la urmă nu spuse, ca de obicei,

decit : ≪Te rog să-mi pregăteşti lucrările≫, şi-1 lăsă să plece.

Altă persoană care ţinea la el era doctorul. intre dinşii;

printr-o inţelegere tacită, se stabilise de mult că amindoi

≫int prea ocupaţi ca să aibă vreme de pierdut.

In ceea ce priveşte prietenele sale, şi in primul rind contesa

Lidia Ivanovna, Alexei Alexandrovici nici nu se gindea

la ele. Toate femeile, privite ca femei, ii provocau

groaza şi dezgustul,

87

xxn

uitase de contesa Lidia Ivanovna, ;

ta nu-1 uitju Contesa sosi la el tocmai in clipa cea ,.

de ≪B^tE$t≫te şi de deznădejde şi intră in birou '